DECIZIA nr. 768 din 22 octombrie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și ale art. 12 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 12 februarie 2021



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cosmin-Marian Văduva- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și ale art. 12 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, excepție ridicată de Mihai Berbecaru în Dosarul nr. 9.593/3/2018 (număr în format vechi 5.227/2018) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 237D/2019.2. La apelul nominal se prezintă autorul excepției, asistat de avocat Cristi Popescu, din Baroul București, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte, procedura de citare fiind legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului convențional al autorului excepției, care solicită admiterea excepției. Se referă la deciziile nr. 444 din 28 iunie 2018 și nr. 314 din 5 iunie 2014, paragraful 23, prin care Curtea a statuat că atâta vreme cât dispozițiile privind plata indemnizației pentru revoluționari nu au fost abrogate, ci doar suspendate, autoritățile nu pot să refuze plata acesteia. Curtea a recunoscut dreptul statului de a restrânge sau a suspenda indemnizațiile, fără ca acestea să se repete sine die pentru că, altfel, asemenea măsuri nu ar fi proporționale. În plus, atât timp cât nu au fost abrogate dispozițiile din Legea nr. 341/2004, Curtea a decis că ar putea fi afectat caracterul previzibil al normelor legale, existența acestor drepturi devenind incertă.4. În schimb, în prezenta cauză este vorba despre faptul că indemnizațiile sunt plafonate prin ordonanțele de urgență evocate în motivarea excepției, deși Legea nr. 341/2004 stabilește un anumit cuantum al acestora. Reprezentantul convențional al autorului excepției solicită aplicarea mutatis mutandis în prezenta cauză a raționamentului Curții din deciziile menționate.5. De asemenea, arată că Înalta Curte de Casație de Justiție a pronunțat Decizia nr. 23 din 2018 și a considerat că revoluționarii - moștenitori ai eroilor martiri nu primesc această indemnizație plafonat, ci o primesc în conformitate cu Legea nr. 341/2004.6. În final, menționează că prevederile criticate nu oferă o motivație obiectivă și rezonabilă cu privire la discriminarea revoluționarilor cărora plata indemnizației li s-a suspendat, respectiv plafonat timp de 9 ani, față de revoluționarii care primesc indemnizația în cuantumul prevăzut de Legea nr. 341/2004.7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În opinia autorului excepției, pretinsa discriminare rezultă din interpretarea noțiunilor indemnizația care s-ar fi cuvenit sau aflată în plată. Or, aceasta ține de resortul instanței de judecată.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:8. Prin Încheierea din 21 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 9.593/3/2018 (număr în format vechi 5.227/2018), Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și ale art. 12 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene. Excepția a fost ridicată de intimatul-reclamant Mihai Berbecaru, în faza procesuală a apelului, într-un litigiu constând în acordarea indemnizației prevăzute de Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004.9. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul face referire la faptul că, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, indemnizația de gratitudine lunară este calculată pe baza coeficienților de multiplicare aplicați asupra câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, și arată că nu se realizează nicio diferențiere între beneficiarii acesteia. Dispozițiile criticate realizează, în opinia autorului, o discriminare între categoriile de revoluționari, întrucât dispun că indemnizația se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată. Astfel, se creează un tratament diferențiat între, pe de o parte, beneficiarii care își primesc indemnizația în cuantumul cuvenit, care nu poate fi decât acela prevăzut de art. 4 din Legea nr. 341/2004, și, pe de altă parte, alte categorii de beneficiari care își primesc indemnizația plafonată la cuantumul aflat în plată. Discriminarea este generată de faptul că dispozițiile criticate fac referire la cuantumul cuvenit și la cel aflat în plată, care este diferit de cel cuvenit, deoarece cuantumul aflat în plată este plafonat din 2011.10. Autorul consideră că tratamentul diferențiat impus de prevederile normative criticate nu este obiectiv și rezonabil, așa cum impun art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Decizia Curții nr. 433 din 29 octombrie 2013 referitoare la principiul egalității, deoarece acesta se realizează în funcție de momentul în care se naște dreptul la indemnizație. Dar, apreciază autorul, nașterea acestuia în mod diferit nu poate fi un criteriu obiectiv pentru a se plăti în mod diferențiat o indemnizație reparatorie, în condițiile în care Legea nr. 341/2004 nu creează o asemenea discriminare. Măsura criticată îi discriminează pe beneficiarii care primesc o indemnizație diminuată față de beneficiarii care o primesc în cuantumul prevăzut de Legea nr. 341/2004, deoarece nu este justificată această diminuare a patrimoniului prin intermediul legilor de fundamentare a bugetului de stat. În susținere, autorul menționează mai multe hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la pensie.11. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, instanța apreciază că necorelările dintre dispozițiile criticate și cele pe care le modifică nu țin de controlul de constituționalitate, ci de interpretarea și aplicarea acestora. Dispozițiile criticate nu sunt discriminatorii și nici contrare dispozițiilor care garantează dreptul la un proces echitabil și independența justiției.12. Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, analizată prin prisma art. 20 din Constituție, instanța apreciază că, deși măsura criticată reprezintă o ingerință în drepturile în discuție, întrucât întinderea acestora nu este garantată, se poate verifica cel mult proporționalitatea măsurii. În plus, răspunderea și obligațiile unui stat, care se bucură de o marjă largă de apreciere, sunt angajate în măsura în care există voința și posibilitățile financiare pentru a susține efortul financiar necesar. În opinia instanței, drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004 pot fi eliminate, statul fiind obligat de art. 15 alin. (2) din Constituție și de exigențele constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată să respecte doar acele prestații exigibile la data intrării în vigoare a legii noi. Drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004 sunt expresia voinței suverane a statului și nu reflectă forme de participare la constituirea unui fond de asigurări sociale. Din acest motiv, măsura criticată în cauză nu poate fi analizată în contextul vreunei interdicții exprese din reglementările și jurisprudența internaționale care, eventual, să îi impună judecătorului național sau constituțional înlăturarea de la aplicare sau, după caz, din sistemul normativ a dispoziției care o instituie.13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului convențional al autorului excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 22 decembrie 2016, aprobată prin Legea nr. 152/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 27 iunie 2017, precum și dispozițiile art. 12 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, cu modificările și completările ulterioare. Prevederile criticate au următorul conținut:– Art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016: „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, indemnizațiile stabilite în baza Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2016“;– Art. 12 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017: „În anul 2018, indemnizațiile stabilite în baza Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2017.“17. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16, ale art. 20 și ale art. 124 alin. (3). De asemenea, se consideră că se încalcă art. 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, precum și art. 2 din Pactul internațional al drepturilor civile și politice.18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, „Persoanele care au obținut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, cărora li s-au eliberat noile certificate potrivit art. 32, beneficiază de o indemnizație de gratitudine lunară în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienților de multiplicare aplicați asupra câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata“. Curtea constată că acest articol instituie, pe de o parte, un drept substanțial - dreptul la o indemnizație de gratitudine lunară în coeficient de 1,10 și, pe de altă parte, modalitatea de calcul al acesteia - pe baza coeficienților de multiplicare aplicați asupra câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.19. În ceea ce privește natura drepturilor consacrate de Legea nr. 341/2004, Curtea Constituțională a statuat că, deși temeiul moral al acordării acestora, izvorât din sentimentul de recunoștință pentru cei care, prin jertfa și contribuția proprie, au condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, este incontestabil, acesta nu constituie totuși, potrivit Constituției, o obligație de reglementare în sarcina statului, neputându-se vorbi astfel de existența unui drept fundamental la obținerea unor indemnizații în virtutea calității de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluției Române din Decembrie 1989. De asemenea, Curtea a arătat că indemnizația de revoluționar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competență de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acesteia, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală (a se vedea paragraful 29 din Decizia nr. 228 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 8 august 2019, și Decizia nr. 193 din 2 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013).20. Prin dispozițiile criticate în prezenta cauză, legiuitorul delegat, adoptând art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 și art. 12 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, a derogat de la modalitatea de calcul al indemnizației prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, în sensul ca, în perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017 și în anul 2018, indemnizațiile de gratitudine lunare să se plafoneze și să nu fie calculate potrivit modalității prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004. De altfel, aceste măsuri se înscriu într-o practică a Guvernului care, pe calea unor ordonanțe de urgență, a plafonat și în anii anteriori cuantumul indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004.21. Prin Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2020, Curtea a examinat cele două articole criticate în prezenta cauză, alături de dispoziții similare cuprinse în ordonanțe de urgență adoptate în anii anteriori, și a constatat constituționalitatea acestora. Astfel, Curtea a reținut că „anumite indemnizații, prevăzute de Legea nr. 341/2004, au fost plafonate la nivelul anului 2010. Este de observat că, potrivit art. 14 lit. d) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, începând cu luna iulie 2010, indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 s-au redus cu 15%, iar, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2011, aceste indemnizații s-au majorat cu 15% față de luna octombrie 2010. Potrivit art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, începând cu luna iunie 2012, cuantumul acestora s-a majorat cu 2,3% față de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăși nivelul în vigoare în luna iunie 2010“ (a se vedea paragraful 18 al Deciziei nr. 22 din 21 ianuarie 2020, precitată).22. Deși, prin decizia menționată, Curtea nu a răspuns în mod concret unei critici similare cu cea ridicată în prezenta cauză, o parte dintre considerentele Deciziei nr. 22 din 21 ianuarie 2020 sunt relevante și în soluționarea prezentei excepții. Astfel, în paragrafele 24 și 25 ale deciziei precitate, Curtea a decis că „referitor la încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție, prin Decizia nr. 228 din 16 aprilie 2019, precitată, paragraful 33, Curtea a reținut că, așa cum a statuat în jurisprudența sa, indemnizațiile «restante» ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004 constituie într-adevăr un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea a mai reținut că aceste tipuri de indemnizații au caracter reparatoriu, fără consacrare constituțională, astfel încât legiuitorul le poate acorda sau nu, dar în momentul în care a decis acordarea unor astfel de indemnizații pe o anumită perioadă are, de asemenea, dreptul de a alege frecvența și modalitatea concretă de acordare a acestora. Nefiind drepturi constituționale, legiuitorul poate opta și pentru retragerea viitoare a lor (a se vedea în acest sens art. II art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011). Așadar, nu se poate reține incidența deciziei sus-menționate cu privire la noțiunea de «bun», nefiind vorba despre indemnizații «restante». Totodată, prin Decizia nr. 610 din 2 octombrie 2018, paragraful 48, Curtea a stabilit că despre protecția oferită de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se poate vorbi numai atunci când sumele devin exigibile, până la acel moment indemnizațiile constituind o «speranță» a titularilor acestor drepturi, așa cum sa reținut prin deciziile nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, și nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014“.23. Distinct de cele reținute în Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2020, Curtea observă că, în cauza soluționată prin Decizia nr. 228 din 16 aprilie 2019, precitată, s-a invocat, în mod similar cu motivarea din prezenta cauză, discriminarea între categorii de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 341/2004, altele decât acelea menționate în motivarea prezentei excepții. Astfel, autorii care au ridicat excepția soluționată prin Decizia nr. 228 din 16 aprilie 2019 au susținut că „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 a abrogat art. 9 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, prin care se finaliza procedura de preschimbare a certificatelor doveditoare prin decret al Președintelui țării, în condițiile în care peste 28.000 de revoluționari nu au titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 și nu mai pot beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004. Astfel, plata drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 se face numai pentru Luptătorii cu Rol Determinant, dar nu și pentru Luptătorii Remarcați prin Fapte Deosebite. Această discriminare persistă și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, prin faptul că Luptătorii Remarcați prin Fapte Deosebite sunt afectați, nemaiprimind indemnizația prevăzută de Legea nr. 341/2004, însă cei care nu au participat la Revoluția din Decembrie 1989, ci au participat la revolta de la Brașov din 1987 beneficiază în continuare de plata indemnizației, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituție“.24. Ca răspuns la această critică, Curtea a arătat, în paragraful 26 al Deciziei nr. 228 din 16 aprilie 2019, că „prin Decizia nr. 114 din 9 martie 2017, paragraful 49, a constatat că normele supuse controlului de constituționalitate se aplică tuturor destinatarilor săi, fără ca între aceștia să existe privilegii sau discriminări, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție. A nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ar însemna negarea competenței sale legislative, ceea ce este inadmisibil. Din contră, legiuitorul, fie originar, fie delegat, trebuie să vegheze la asigurarea stabilității economice a țării și să ia măsuri în consecință (în acest sens a se vedea Decizia nr. 90 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012). Totodată, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că nu constituie o discriminare faptul că, prin aplicarea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor interese subiective. De asemenea, Curtea, amintind jurisprudența sa, a statuat că dreptul la indemnizație reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că «legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum și a stabilirii condițiilor și criteriilor de acordare»“.25. Ca atare, aplicând prin analogie raționamentul din Decizia nr. 228 din 16 aprilie 2019, Curtea reține că nu se susține nici în prezenta cauză critica raportată la art. 16 alin. (1) din Constituție prin care, de asemenea, se invocă discriminarea unei categorii de beneficiari ai Legii nr. 341/2004 față de altă categorie de beneficiari ai acesteia.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihai Berbecaru în Dosarul nr. 9.593/3/2018 (număr în format vechi 5.227/2018) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și ale art. 12 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 22 octombrie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cosmin-Marian Văduva
    ----