DECIZIA nr. 626 din 22 septembrie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 115 din 3 februarie 2021



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Daniela Ramona Marițiu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul teritorial Suceava în Dosarul nr. 4.803/86/2017/a2 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.899D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Apreciază că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu și-a depășit competența atunci când a pronunțat Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018. Din contră, decizia anterior menționată contribuie la stabilirea caracterului previzibil al art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 29 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 4.803/86/2017/a2, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul teritorial Suceava, cu ocazia soluționării unui apel formulat într-o cauză penală.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că, deși dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu fac nicio diferență în ceea ce privește finalitatea operațiunilor cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, instanța supremă prin modul de interpretare a acestor dispoziții a adăugat la lege, intrând în sfera de competență a legiuitorului și încălcând prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție. Arată că dispozițiile art. 16 din Legea nr. 194/2011 nu fac nicio trimitere la cele ale art. 2 din același act normativ.6. Apreciază că scopul reglementării este acela de a institui măsuri de prevenire, control și combatere a consumului de substanțe psihoactive în vederea protejării sănătății populației de acțiunile negative ale acestora. Or, prin interpretarea dată de instanța supremă, dispozițiile criticate au fost golite de conținut, aducându-se atingere prevederilor art. 34 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală. De asemenea, se creează o discriminare între persoanele care consumă droguri, acestea fiind prevăzute ca subiect activ al infracțiunii reglementate la art. 4 din Legea nr. 143/2000, și persoanele care consumă substanțe psihoactive.7. Apreciază că un argument în favoarea susținerilor privind neconstituționalitatea textului în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt cele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 134 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 17 aprilie 2013. Plecând de la cele reținute prin decizia Curții Constituționale, susține că aceasta a statuat în sensul că legiuitorul a înțeles să combată consumul de substanțe psihoactive, combatere care nu poate avea loc în lipsa incriminării ca și infracțiune a consumului de substanțe psihoactive. Susține că același raționament se deduce și din Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.8. Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Avocatul Poporului, reluând cele susținute de autorul excepției, apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Legea nr. 194/2011 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014, iar Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 24 octombrie 2018. Dispozițiile criticate au următorul conținut: „Fapta persoanei care, fără a deține autorizație eliberată în condițiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.“14. Prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, (…) procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie o operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ în ipoteza în care este efectuată în cadrul unei activități de import, export ori intermediere de produse. Procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, nu constituie operațiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și nu intră sub incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) din același act normativ.“15. Autorul excepției apreciază că dispoziția criticată contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și art. 34 alin. (1) și (2) referitor la dreptul la ocrotirea sănătății.16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, respingând excepția ca neîntemeiată. *) Decizia Curții Constituționale nr. 509 din 30 iunie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.077 din 13 noiembrie 2020.17. Cu acest prilej, Curtea a constatat, în esență, că dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu pot fi interpretate strict gramatical și izolat de ansamblul actului normativ din care fac parte, respectiv Legea nr. 194/2011, și că sensul prevederilor legale analizate avut în vedere de legiuitor este cel care decurge din interpretarea lor sistematică, prin coroborarea acestora cu restul normelor din cuprinsul Legii nr. 194/2011. Astfel, coroborând prevederile art. 2 lit. b), art. 4 și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, Curtea a constatat ca fiind evident faptul că noțiunea de „operațiuni cu produse“ din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 are semnificația prevăzută de legiuitor la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 și, prin urmare, că se referă la oricare dintre faptele enumerate în cuprinsul acestei din urmă dispoziții legale. Printre acestea nu este enumerată și fapta de deținere în scopul consumului propriu și nici cea de consum. De asemenea, nici dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu fac referire la activități de procurare sau deținere de substanțe psihoactive în scopul consumului propriu sau de consum al unor astfel de substanțe.18. Curtea a constatat că, din analiza prevederilor art. 4 din Legea nr. 194/2011 rezultă că, atunci când a dorit să includă consumul propriu în sfera de aplicare a dispozițiilor aceluiași act normativ, legiuitorul a făcut-o prin referire expresă la acesta, în cuprinsul normei incidente, aspect ce nu poate fi constatat în cazul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. Mai mult, toate activitățile enumerate la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 sunt activități ce vizează, direct sau indirect, comercializarea substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, și nu deținerea în scopul consumului sau consumul propriu.19. De asemenea, analizând structura Legii nr. 194/2011, Curtea a reținut că cvasitotalitatea articolelor din cuprinsul acesteia reglementează procedura de autorizare a operațiunilor cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (capitolul II - „Autorizarea“ - art. 3-12), precum și procedura de control al operațiunilor cu astfel de produse și sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării acestora (capitolul III - „Control și sancțiuni“ - art. 13-20), excepție făcând doar dispozițiile generale (capitolul I - art. 1-2) și dispozițiile tranzitorii și finale (capitolul IV - art. 21). Această configurație a actului normativ criticat denotă scopul legiuitorului, acela de a reglementa operațiunile cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, și nu procurarea de astfel de produse în scopul consumului propriu. Totodată, intenția legiuitorului de a sancționa, prin Legea nr. 194/2011, operațiunile cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive care au ca finalitate consumul acestora de către alte persoane decât cele care efectuează operațiunile enumerate la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 reiese și din expunerea de motive a Legii nr. 194/2011.20. Curtea a reținut că dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, nu încalcă prevederile art. 1 alin. (4) din Constituție, întrucât prin decizia anterior menționată Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală realizează o interpretare sistematică a prevederilor legale criticate, interpretare ce coincide cu cele arătate în expunerea de motive a actului normativ analizat, fără a restrânge sfera incidenței normei penale criticate în raport cu voința legiuitorului, aceea de a sancționa doar faptele enumerate la art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, săvârșite în condițiile reglementate la art. 16 alin. (1) din aceeași lege. Prin urmare, interpretarea dată dispozițiilor legale criticate prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018 nu aduce atingere autorității normative a Legii nr. 194/2011.21. Referitor la comparația făcută de autorul excepției între prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 și cele ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, Curtea a reținut că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.22. Distinct de cele reținute în Decizia nr. 509 din 30 iunie 2020, precitată, care își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, Curtea reține că autorul excepției apreciază că se ajunge la o încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, reglementat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, prin aceea că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțând Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, nu a respectat intenția legiuitorului reflectată în dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. Cu alte cuvinte, deși intenția legiuitorului a fost aceea de a sancționa penal fapta de a procura produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, instanța supremă, prin decizia anterior menționată, a interpretat textul de lege în mod contrar, eludând astfel voința legiuitorului.23. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că, pentru a analiza încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, trebuie stabilit în ce măsură intenția legiuitorului reflectată în dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 a fost aceea de a sancționa penal consumatorul final, care, în vederea consumului propriu, procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar procurarea a fost efectuată exclusiv în acest scop.24. În analiza legitimității scopului pentru care o măsură legislativă a fost adoptată, Curtea a avut în vedere fie expunerea de motive a actului respectiv (a se vedea Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014), fie elemente legislative ce conturează scopul avut în vedere de legiuitor (a se vedea Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015). Astfel, Curtea observă că Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 10 noiembrie 2011. Dispoziția art. 16 alin. (1) din acest act normativ a fost modificată prin introducerea în cuprinsul normei a sintagmei „fără drept“. Ulterior, legea a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014. 25. Curtea observă că în expunerea de motive care însoțește proiectul actului normativ se precizează că „începând cu anul 2008, societatea românească a început să se confrunte cu un fenomen care se amplifică exponențial, legat de dezvoltarea comercializării unor produse denumite generic «plante etnobotanice» și «droguri ușoare», care, sub aceste denumiri comerciale manipulatoare care au scopul inducerii unei percepții pozitive din partea societății, ascund în realitate substanțe echivalente sau similare drogurilor de risc și de mare risc, producând stări halucinogene, atacând sistemul nervos central, efectele fiind ireversibile, iar dependența instalându-se foarte rapid“.26. De asemenea, s-a precizat că, „având în vedere numărul în continuă creștere al persoanelor care sunt intoxicate ca urmare a consumului plantelor și substanțelor menționate și riscurile extrem de grave pentru sănătate, este imperios necesară promovarea prezentului proiect de act normativ. Prin prezenta lege se va stabili cadrul legal aplicabil preparatelor, substanțelor, plantelor, ciupercilor sau combinații ale acestora susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor produse de substanțele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanțele aflate sub control național, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, și instituie măsuri de prevenire, control și combatere a consumului în vederea protejării sănătății populației de acțiunile negative ale acestora“.27. De asemenea, s-a arătat că „sănătatea persoanelor va fi protejată ca urmare a interzicerii plantelor și substanțelor prevăzute în proiectul de act normativ“. În final, s-a precizat că, „în conformitate cu dispozițiile art. 34 din Constituția României, republicată, dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătății publice. Având în vedere gravitatea efectelor pe care plantele și substanțele care fac obiectul prezentului proiect de act normativ le au asupra sănătății populației, se impune interzicerea desfășurării oricăror activități cu aceste plante și substanțe, în vederea apărării sănătății publice. Această măsură este proporțională cu gradul înalt de pericol pentru sănătate al acestor produse“. 28. Astfel, Curtea observă că, în ceea ce privește expunerea de motive, aceasta oferă elemente referitoare la scopul urmărit de către legiuitor prin adoptarea legislației incidente în materia combaterii operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare. Așa fiind, Curtea apreciază, astfel cum a subliniat și autorul excepției, că scopul reglementării este acela de a institui măsuri de prevenire, control și combatere a consumului de substanțe psihoactive în vederea protejării sănătății populației de acțiunile negative ale acestora, acesta fiind un scop legitim, într-o societate democratică.29. Pe de altă parte, având în vedere că susținerile autorului excepției sunt formulate cu privire la sfera subiecților activi ai infracțiunii prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, Curtea reține că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragrafele 61 și 62, a statuat că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare și predictibile este obligatorie. Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege, neputând fi dedus, eventual, din raționamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice. În ceea ce privește conceptul de „lege“, Curtea, prin Decizia nr. 146 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 mai 2004, a reținut că acesta are mai multe înțelesuri în funcție de distincția ce operează între criteriul formal sau organic și cel material. În consecință, întrucât un act juridic normativ, în general, se definește atât prin formă, cât și prin conținut, legea în sens larg, deci cuprinzând și actele asimilate (ordonanțe ale Guvernului), este rezultatul combinării criteriului formal cu cel material.30. Concluzia ce se impune este aceea că, indiferent de scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea unui act normativ și indiferent de faptul că scopul ce a justificat activitatea de legiferare este unul legitim, acest scop, în sine, nu poate reprezenta temeiul tragerii la răspundere penală a unei persoane, fără existența unei dispoziții legale, clare și previzibile, care să reglementeze fapta ce constituie infracțiune.31. Având în vedere aceste aspecte, în continuare, Curtea urmează să analizeze în ce măsură din textul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de tragere la răspundere penală a consumatorului final, care, în vederea consumului propriu, procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar procurarea a fost efectuată exclusiv în acest scop.32. În acest context, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a reținut că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și de clar pentru a putea fi aplicat (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Totodată, Curtea a precizat, în jurisprudența sa, că dispozițiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilității acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14).33. Curtea, prin Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragraful 36, a reținut că există mai multe metode interpretative, și anume literală, extensivă, restrictivă, gramaticală, sistematică, istorică, teleologică sau logică. Or, sensul normei poate fi înțeles/dedus prin metodele interpretative. Dacă în urma parcurgerii metodelor interpretative, se ajunge la concluzia că textul legal este neclar/ imprecis/imprevizibil, atunci se poate constata încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție.34. Astfel, chiar dacă textul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 nu face trimitere expresă la celelalte dispoziții ale actului normativ, respectiv la art. 2 al legii (astfel cum susține autorul excepției), determinarea și evaluarea înțelesului normei interpretate nu se poate realiza decât în cadrul ansamblului legislativ reprezentat de dispozițiile legii din care aceasta face parte. Aceasta reprezintă interpretarea sistematică a normei. A admite susținerea autorului excepției ar însemna că s-ar ajunge în situația în care în fiecare articol al unui act normativ ar trebui să se facă, în mod expres, trimitere la toate celelalte articole din același act normativ, ceea ce ar determina o îngreunare nejustificată a actului normativ cu implicații asupra calității și previzibilității normelor conținute în acel act normativ.35. Așa fiind, analizând art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, Curtea observă că aceasta este o normă de incriminare. În ceea ce privește subiectul activ al acestei infracțiuni, Curtea observă că textul dispoziției legale precizează că aceasta sancționează „fapta persoanei (...)“. Analizată ut singuli această mențiune a textului poate duce la concluzia (înaintată și de autorul excepției) că voința legiuitorului este aceea de tragere la răspundere penală și a consumatorului final, care, în vederea consumului propriu, procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar procurarea a fost efectuată exclusiv în acest scop. Cu toate acestea, Curtea menționează că subiectul activ al unei infracțiuni este acea persoană care, încălcându-și obligația de conformare, a săvârșit fapta interzisă care prezintă trăsăturile esențiale ale infracțiunii. Or, existența infracțiunii presupune existența unui conținut constitutiv al acesteia, care trebuie să rezulte din prescripția normativă incidentă.36. Curtea constată că, în doctrină, s-a precizat că totalitatea condițiilor subiective și obiective legate de actul de conduită constituie conținutul constitutiv al infracțiunii. În consecință, în conținutul constitutiv al infracțiunii există o latură obiectivă (elementul material, urmarea imediată, legătura de cauzalitate) și o latură subiectivă (vinovăția, mobilul și scopul). Fiind vorba despre condiții ce țin de actul de conduită, nu există infracțiune fără conținut constitutiv.37. În ceea ce privește elementul material al infracțiunii, acesta este reprezentat de actul de conduită interzis, care indică acțiunea sau inacțiunea interzisă. Raportat la infracțiunea reglementată de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, Curtea observă că elementul material al acesteia este reprezentat de fapta de a efectua, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. De asemenea, în cazul acestei infracțiuni, pentru existența elementului material, pe lângă săvârșirea acțiunii, legiuitorul a prevăzut necesitatea îndeplinirii unei condiții esențiale (atașate elementului material), aceea de a nu deține autorizație eliberată în condițiile Legii nr. 194/2011. Prin urmare, subiectul activ al infracțiunii trebuie să îndeplinească, fără drept, operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în contextul în care pentru îndeplinirea acelor operațiuni legea impune autorizarea prealabilă, iar subiectul activ nu deține această autorizație.38. Având în vedere dispozițiile art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia: „în cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite“, și a art. 37 alin. (1) și (2) din același act normativ, care dispune că „în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni; dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie“, Curtea reține că, în ceea ce privește noțiunea de „operațiuni cu produse“, din art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011, care reglementează semnificația unor termeni și expresii în înțelesul acestei legi, rezultă că aceasta se referă la operațiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracții, condiționare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piață, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse. Totodată, art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 reglementează și noțiunea de „operator“, ca fiind persoana fizică sau juridică care, coordonând direct ori prin interpuși, efectuează sau intenționează să efectueze operațiunile cu produse, care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. În plus, astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, potrivit Legii nr. 194/2011, operațiunile cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive se supun autorizării în condițiile stabilite de această lege; obligația de a solicita emiterea unei autorizații de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) revenind oricărui operator ce desfășoară sau intenționează să desfășoare operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care a fost produs nu este consumul.39. Curtea constată, așadar, că operațiunile de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracții, condiționare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piață, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care au fost produse nu este consumul, nu sunt prohibite absolut de legiuitor, Legea nr. 194/2011 reglementând condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca astfel de operațiuni să aibă caracter legal și să poată fi desfășurate, una dintre aceste condiții fiind cea referitoare la existența autorizației emise de A.N.S.V.S.A.40. Or, în contextul coroborării textelor legale anterior menționate, Curtea apreciază ca fiind judicioase cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele Deciziei nr. 10 din 12 septembrie 2018, în sensul că voința legiuitorului a fost aceea de a include în sfera operațiunilor supuse autorizării acele activități care au un caracter comercial sau care se desfășoară în mod sistematic, într-un cadru organizat și care se bucură de prezumția de liceitate, iar nu pe cele derulate în mod ilicit.41. Un argument în plus îl reprezintă reglementarea, prin art. 5 din Legea nr. 194/2011, a documentației necesare obținerii autorizației, aceasta referindu-se, printre altele, la indicarea caracteristicilor calitative și cantitative ale tuturor constituenților produsului, inclusiv denumirea comună internațională, dacă există o asemenea denumire, sau o referire la denumirea chimică relevantă; descrierea metodei de fabricație și de control utilizate de fabricant; rezultatele testelor fizico-chimice, biologice sau microbiologice și toxicologice, după caz; o machetă a ambalajului primar și, după caz, a ambalajului secundar, precum și modalitatea de utilizare recomandată; dovada achitării tarifului de autorizare.42. Mai mult, Curtea apreciază că sintagma „operațiuni cu produse“ conținută de dispozițiile Legii nr. 194/2011 are același înțeles indiferent de articolul din lege care o conține. Astfel, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 se coroborează cu art. 2 lit. b) din același act normativ, „operațiuni cu produse“, în sensul acestei legi, fiind acele operațiuni de fabricare, producere, tratare, sinteză, extracții, condiționare, distribuire, punere în vânzare, plasare pe piață, livrare, procurare, ambalare, transport, stocare-depozitare, manipulare sau orice altă activitate legală de import, export ori intermediere de produse, operațiuni care au un caracter comercial sau care se desfășoară în mod sistematic, într-un cadru organizat și care se bucură de prezumția de liceitate.43. Astfel, a aprecia că o persoană fizică, ce procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, exclusiv în vederea consumului propriu, poate dobândi calitatea de „operator“, în sensul legii, presupune posibilitatea ca aceasta să depună o solicitare de emitere a unei autorizații de către A.N.S.V.S.A., prin care aceasta din urmă să o autorizeze să consume aceste produse, consum ce ar căpăta astfel valențele unei „operațiuni cu produse“, în sensul Legii nr. 194/2011. Implicit, subiecți activi ai infracțiunii reglementate de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 ar fi acele persoane fizice, care procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, exclusiv în vederea consumului propriu, dar care nu dețin o autorizație emisă în acest scop de A.N.S.V.S.A. Or, o asemenea situație este dificil de conceput.44. Așa fiind, aplicând aceste considerente la cauza dedusă controlului de constituționalitate, Curtea constată că legiuitorul nu a intenționat sancționarea penală a consumatorului final, care, în vederea consumului propriu, procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar procurarea a fost efectuată exclusiv în acest scop.45. În ceea ce privește trimiterea la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, potrivit cărora „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă“, Curtea reține că prin simpla lecturare a celor două texte [art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000] rezultă diferența de reglementare și implicit voința diferită a legiuitorului în activitatea de normare a tragerii la răspundere penală a unor persoane care săvârșesc anumite fapte.46. Astfel, în ceea ce privește dispozițiile art. 4 din Legea nr. 143/2000, Curtea, prin Decizia nr. 259 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 5 iunie 2019, a reținut că, acestea au în vedere acele operațiuni, efectuate fără drept, ce privesc circulația drogurilor de risc și care constau în cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea acestora. Totodată, Curtea a reținut că toate aceste operațiuni se circumscriu unui singur scop, și anume „pentru consum propriu“, spre deosebire de infracțiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011. Astfel, în cazul infracțiunii reglementate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, subiectul activ este circumstanțiat și este întotdeauna un consumator de droguri, simplu sau dependent, astfel cum acesta este definit în art. 1 lit. h) și i) din același act normativ.47. Pe de altă parte, prin aceeași decizie, Curtea a reținut că filosofia ce a generat și a guvernat adoptarea Legii nr. 143/2000 este legată - așa cum însăși denumirea legii o consacră - nu numai de prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, dar și de prevenirea și combaterea consumului de droguri, în considerarea faptului că acestea sunt substanțe periculoase pentru viața și sănătatea oamenilor. Or, rațiunea adoptării Legii nr. 194/2011, așa cum reiese și din titlul său, se circumscrie combaterii operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, fără a face trimitere la consumul acestora. Curtea, în jurisprudența ei, de exemplu, prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015, paragraful 23, a reținut că, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcție de categoria sa juridică și de autoritatea emitentă, precum și obiectul reglementării exprimat sintetic“. În lipsa unor dispoziții generale ale legii care să orienteze reglementarea, obiectul acesteia este dat chiar prin titlu.48. Așa fiind, Curtea apreciază că se impune cu evidență faptul că legiuitorul a înțeles să normeze diferit materia tragerii la răspundere penală incidentă în cele două reglementări.49. Mai mult, reglementarea unei infracțiuni nu presupune aplicarea acesteia tuturor situațiilor apreciate ca fiind potențial similare, dar care nu au fost avute în vedere de către legiuitor. A permite celui care interpretează și aplică legea penală, în absența unei norme exprese, să stabilească el însuși regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluție pronunțată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 23 alin. (12), care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevede și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.50. În ceea ce privește invocarea Deciziei nr. 25 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 18 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea reține că prin aceasta s-a statuat că subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, poate fi orice persoană fizică sau juridică. Din analiza deciziei anterior menționate rezultă că instanța supremă, utilizând interpretarea gramaticală, pe cea logico-sistematică și pe cea teleologică a reținut că finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, a determinat sfera destinatarilor actului normativ în integralitatea lui (deci și în ceea ce privește faptele prohibite), aceștia fiind persoanele fizice și juridice care efectuează sau intenționează să efectueze operațiuni cu produsele reglementate prin lege. De asemenea, în contextul ansamblului normativ reprezentat de Legea nr. 194/2011, instanța supremă a analizat semnificația noțiunii de „operator“, precum și cadrul legal în care operatorul poate desfășura operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive prin consum, chiar dacă scopul pentru care au fost produse nu este consumul, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare. Sensul celor statuate prin Decizia nr. 25 din 8 octombrie 2015 este acela că subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011 este orice persoană fizică sau juridică ce desfășoară operațiuni cu produse, astfel cum acestea sunt definite la art. 2 lit. b) din același act normativ, și care nu îndeplinesc condițiile legale pentru a putea desfășura astfel de activități.51. Or, statuarea instanței supreme nu are semnificația includerii în categoria subiecților activi ai acestei infracțiuni a consumatorului final, care procură produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuată exclusiv în vederea consumului propriu.52. În ceea ce privește invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 134 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 17 aprilie 2013, din analiza acesteia nu rezultă, astfel cum susține autorul excepției, că instanța de contencios constituțional a statuat în sensul că, prin Legea nr. 194/2011, legiuitorul a înțeles să combată consumul de substanțe psihoactive, combatere care nu poate avea loc în lipsa incriminării ca infracțiune a consumului de substanțe psihoactive.53. Din cele anterior expuse, rezultă că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a sancționa penal fapta de a procura produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu, efectuată exclusiv în acest scop, astfel că instanța supremă, prin decizia anterior menționată, a interpretat textul de lege în acord cu voința legiuitorului, cu respectarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.54. În ceea ce privește încălcarea prevederilor constituționale ale art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și pe cele ale art. 34 alin. (1) și (2) referitor la dreptul la ocrotirea sănătății, Curtea reține că autorul excepției apreciază că încălcarea acestor drepturi fundamentale este consecința nerespectării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, reglementat de prevederile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. Or, în condițiile în care s-a constatat că interpretarea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 a fost realizată în acord cu voința legiuitorului, cu respectarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, Curtea apreciază că nu poate fi reținută nici încălcarea prevederilor constituționale ale art. 22 alin. (1) și pe cele ale art. 34 alin. (1) și (2).55. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul teritorial Suceava în Dosarul nr. 4.803/86/2017/a2 al Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și constată că dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 12 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 22 septembrie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Marițiu
    ----