DECIZIE nr. 55 din 22 martie 2000referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 7 august 2000
Lucian Mihai - preşedinteCostica Bulai - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorIoan Muraru - judecătorNicolae Popa - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRomul Petru Vonica - judecătorPaula C. Pantea - procurorDoina Suliman - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, excepţie ridicată de Laurentiu Dumitrescu, Ifrim Balescu, Vasile Buhoiu, Ion Sarion, Diogene Dumitrescu, Mihai Cozma şi Gheorghe Popescu în Dosarul nr. 4.194/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 7 martie 2000 şi au fost consemnate în incheirea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 14 martie 2000 şi apoi la 21 martie 2000 şi la 22 martie 2000.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial, prin Încheierea din 23 noiembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 4.194/1999, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 55/1998. Excepţia a fost ridicată de Laurentiu Dumitrescu, Ifrim Balescu, Vasile Buhoiu, Ion Sarion, Diogene Dumitrescu, Mihai Cozma şi Gheorghe Popescu în Dosarul nr. 4.194/1999 cu ocazia judecării acţiunii formulate împotriva Direcţiei generale de muncă şi protecţie socială, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, pentru anularea deciziilor de revizuire a drepturilor acordate în baza dispoziţiilor Decretului-lege nr. 118/1990.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate au caracter retroactiv, infrangand astfel principiul neretroactivitatii legii, consfintit prin art. 15 alin. (2) din Constituţie. Potrivit art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, direcţiile generale de muncă şi protecţie socială pot revizui, la sesizare sau din proprie iniţiativă, drepturile stabilite prin hotărâri definitive ale comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, emise anterior datei de 14 iulie 1997.Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia este intemeiata, deoarece dispoziţiile legale criticate "încalcă principiul neretroactivitatii legii civile, asa cum acesta este definit prin art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că «da dreptul să se revină asupra unor situaţii sau drepturi stabilite definitiv sub imperiul legii în vigoare, la data emiterii deciziilor de către comisie.»"Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi putea exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, sustinand ca, deşi în textul de lege criticat se foloseşte termenul "revizuire", în realitate legiuitorul a avut în vedere termenul "revocare". "Astfel, se da posibilitatea unui organ administrativ de a reveni asupra propriilor acte, emise însă cu nerespectarea prevederilor legale, în concordanta cu principiul revocabilitatii actelor administrative. Acest principiu apare ca un efect firesc al trasaturilor administraţiei publice care trebuie să dea dovadă de elasticitate şi nu de birocratizare în activitatea pe care o desfăşoară." De asemenea, se arata ca, deoarece nu se poate "invoca principiul neretroactivitatii legii pentru păstrarea unor drepturi dobândite cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sistemul românesc actual, s-a admis în mod constant, principiul revocabilitatii actelor administrative, sub condiţia existenţei posibilităţii acţiunii în contencios administrativ, condiţie realizată prin alin. (3) al art. 13 din Decretul-lege nr. 118/1990".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, decret-lege republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, în temeiul art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 55/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 9 martie 1998, dându-se textelor o noua numerotare.Dispoziţiile legale criticate au în prezent următoarea redactare: "(1) Direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, atunci când sunt sesizate sau din proprie iniţiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentului decret-lege până la data publicării Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 în Monitorul Oficial al României. (2) În cazul în care se constata încălcări ale prevederilor legale, se va emite decizie de revizuire."Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "Împotriva deciziei de revizuire emise în condiţiile alin. (1) şi (2) persoana interesată poate introduce contestaţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990".Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca aceste texte de lege au rezultat în urma modificării Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 prin Legea nr. 55/1998.Textul art. 14^1 , introdus prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, devenit după renumerotare art. 13, avea următoarea formulare: "Direcţiile de muncă şi protecţie socială, prin oficiile juridice proprii, sunt obligate ca, atunci când sunt sesizate sau din proprie iniţiativă, sa verifice drepturile acordate, până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990."Iniţial Decretul-lege nr. 118/1990 a prevăzut constituirea unor comisii speciale pentru aplicarea prevederilor sale. Aceasta reglementare a fost menţinută şi după modificările ulterioare. Astfel, decretul-lege, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 3 septembrie 1996, prevedea la art. 8 alin. (1) şi (2) şi la art. 9 alin. (3) şi (4):- Art. 8: "(1) Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se înfiinţează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti câte o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult 6 membri. (2) Preşedintele trebuie să fie jurist. Din comisie fac parte 2 reprezentanţi ai direcţiilor de muncă şi protecţie socială şi cel mult 4 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România.";- Art. 9: "(3) Împotriva hotărârii (comisiei) persoana interesată sau direcţiile de muncă şi protecţie socială pot face contestaţie la tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către aceştia. (4) Hotărârea tribunalului este definitivă."Activitatea comisiilor special constituite a încetat însă după modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 55/1998. Astfel, decretul-lege republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998 dispune la art. 8 alin. (2) şi (3): "(2) Prevederile art. 1-7 se aplică, după caz, de către conducerile unităţilor la care sunt încadraţi cei în cauza, de către direcţiile generale de muncă şi protecţie socială sau de către consiliile locale, pe baza hotărârilor comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, emise până la data de 31 iulie 1997. (3) După data prevăzută la alin. (2), cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de prezentul decret-lege se depun la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială."Rezultă din aceste texte de lege ca verificarea şi revizuirea prevăzute în art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, privesc exclusiv drepturi stabilite prin hotărâri ale comisiilor pentru aplicarea acestui decret-lege. Aceste hotărâri sunt acte administrative, însă au caracter jurisdicţional, datorat îndeosebi faptului ca soluţiile sunt adoptate în cadrul unei activităţi jurisdicţionale speciale.De altfel, avându-se în vedere modul de constituire şi componenta comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, rezultă ca acestea nu erau organe ale administraţiei publice. Direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, ca organe ale administraţiei publice, aveau, până la data de 14 iulie 1997, dreptul de a contesta la tribunale hotărârile pronunţate de comisii, în termen de 15 zile de la comunicare, precum şi obligaţia de a aplica hotărârile respective, dacă au devenit definitive. Aceste organe ale administraţiei publice au dobândit doar după data de 31 iulie 1997 însărcinarea de a primi şi de a soluţiona în prima instanţa cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.Asadar, hotărârile de stabilire a drepturilor, emise anterior datei de 31 iulie 1997, sunt acte administrative cu caracter jurisdicţional, care nu pot fi revocate. De aceea, dispoziţiile legale criticate, dispunând revizuirea drepturilor acordate prin acte emise anterior intrării în vigoare a acestor dispoziţii, revizuire ce poate duce la anularea sau la modificarea drepturilor respective, au un caracter evident retroactiv, dispunând pentru trecut, şi încalcă astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".Deoarece verificarea legalităţii drepturilor acordate şi revizuirea acestora înseamnă, practic, revizuirea unor hotărâri judecătoreşti, se încalcă, pe de o parte, principiul separaţiei puterilor în stat, iar pe de altă parte, sunt infrante prevederile constituţionale ale art. 125 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 128 referitoare la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.Este adevărat ca spiritul de justiţie nu permite perpetuarea beneficiului unor drepturi obţinute prin încălcarea dispoziţiilor legale, dar declararea nulităţii sau anularea actelor prin care au fost acordate drepturile nu se poate face decât de către autoritatea competentă sa stabilească, de asemenea, responsabilităţile pentru încălcarea legii, autoritate care nu poate fi alta decât autoritatea judecătorească. Altfel, s-ar afecta grav stabilitatea raporturilor juridice.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurentiu Dumitrescu, Ifrim Balescu, Vasile Buhoiu, Ion Sarion, Diogene Dumitrescu, Mihai Cozma şi Gheorghe Popescu în Dosarul nr. 4.194/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial şi constata ca dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, sunt neconstituţionale.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2000.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Doina SulimanOPINIE SEPARATĂSoluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei cauze este corecta, întrucât dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, sunt neconstituţionale.Spre deosebire însă de opinia majorităţii Curţii Constituţionale, consideram ca temeiul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate nu rezida în încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), privind neretroactivitatea legii, ale art. 125, privind înfăptuirea justiţiei sau ale art. 128, privind folosirea căilor de atac, după cum nici principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat nu a fost încălcat. Argumentarea acestei poziţii este cuprinsă în considerentele de sub pct. I de mai jos.După părerea noastră, în lumina dispoziţiilor art. 11 [conform cărora "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."] şi a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie (conform cărora "Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."), prevederile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, contravin dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii interpretate în concordanta cu preambulul acestei convenţii. Argumentarea acestei opinii este cuprinsă în considerentele de sub pct. II de mai jos.I. Prevederile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, reglementează dreptul direcţiilor generale pentru munca şi protecţie socială ca - atunci când sunt sesizate sau din oficiu - sa procedeze la "revizuirea" hotărârilor emise de comisiile speciale înfiinţate prin prevederile art. 8 din acest act normativ, în redactarea pe care aceste prevederi au avut-o anterior modificării Decretului-lege nr. 118/1990 prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997), astfel cum aceasta ordonanţa de urgenţă a fost aprobată prin Legea nr. 55/1998 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 9 martie 1998). Prin aceste din urma acte normative activitatea comisiilor speciale a încetat, iar atribuţiile lor au fost preluate de alte organisme (în principal, de direcţiile generale de muncă şi protecţie socială).Hotărârile emise de comisiile speciale erau supuse controlului judecătoresc în condiţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Decretul-lege nr. 118/1990, text care, în redactarea existenta la 3 septembrie 1996, când acest act normativ a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209, avea următorul conţinut: "Împotriva hotărârii [comisiei speciale] persoana interesată sau direcţiile de muncă şi protecţie socială pot face contestaţie la tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către aceştia.Hotărârea tribunalului este definitivă." Rezultă asadar ca procedura reglementată pentru recunoaşterea drepturilor beneficiarilor prevăzuţi de Decretul-lege nr. 118/1990 includea şi posibilitatea parcurgerii unei etape judecătoreşti.După modificările dispuse prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 55/1998, procedura de recunoaştere a drepturilor beneficiarilor şi-a păstrat aceasta caracteristica, deşi activitatea comisiilor speciale a fost înlocuită cu cea a direcţiilor generale de muncă şi protecţie socială.De aceea se poate considera că nu exista deosebiri de esenta între procedura existenta anterior Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, astfel cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 55/1998, şi procedura introdusă prin aceste noi acte normative.Mai mult decât atât, procedura de "revizuire" instituită prin dispoziţiile art. 13 din Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, include - şi ea - posibilitatea parcurgerii unei etape judecătoreşti, fiindca, pentru ipoteza când direcţia generală de muncă şi protecţie socială emite o decizie de revizuire a unei hotărâri emise de fostele comisii speciale, alin. (3) al art. 13 prevede: "Împotriva deciziei de revizuire emise în condiţiile alin. (1) şi (2) persoana interesată poate introduce contestaţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990."Din cele de mai sus rezultă următoarele patru consecinţe, sub aspectul temeiurilor de neconstituţionalitate reţinute prin considerentele deciziei la care se referă prezenta opinie separată: a) Astfel, din cele de mai sus rezultă ca prin dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, nu este infrant principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, fiindca atunci când, prin ipoteza, "revizuirea" ar avea ca obiect drepturi recunoscute de fostele comisii speciale şi confirmate prin hotărâre a tribunalului, cel mai adesea aceasta "revizuire" nu se produce prin decizia emisă de direcţia generală de muncă şi protecţie socială, ci prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Aceasta consecinţa rămâne, desigur, valabilă şi în eventualitatea în care persoanele interesate decid sa nu îşi exercite dreptul de a formula contestaţie la instanţa de judecată competenţa. b) În al doilea rând, mai rezultă ca dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, nu infrang nici prevederile art. 125 din Constituţie, referitoare la înfăptuirea justiţiei numai prin instanţele judecătoreşti, fiindca alin. (3) al art. 13 deschide accesul liber în justiţie, astfel încât soluţia definitivă nu va fi pronunţată de puterea executivă, ci de către o instanţa judecătorească. Consecinţa enuntata rămâne, de asemenea, valabilă şi în eventualitatea în care persoanele interesate decid sa nu îşi exercite dreptul de a formula contestaţie la instanţa de judecată competenţa. c) Tot astfel mai rezultă ca dispoziţiile legale menţionate nu sunt contrare nici prevederilor constituţionale ale art. 128 ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."), întrucât procedura de "revizuire" a carei constituţionalitate face obiectul controlului acestei Curţi permite, "în condiţiile legii", exercitarea caii de atac a contestaţiei (prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990) împotriva hotărârii fostei comisii speciale sau, după caz, împotriva hotărârii tribunalului de respingere a contestaţiei la hotărârea fostei comisii speciale; în plus, hotărârea prin care instanţa judecătorească se pronunţa asupra acestei contestaţii este supusă, ea însăşi, căilor legale de atac. d) În sfârşit, rezultă ca dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, nu au caracter retroactiv - interzis prin prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie -, deoarece legiuitorul (în limitele puterilor ce îi sunt conferite prin prevederile constituţionale ale art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac) a instituit posibilitatea "revizuirii" hotărârilor emise anterior adoptării Legii nr. 55/1998 (prin care a fost aprobată şi modificată Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997). O asemenea "revizuire" are ca obiect, prin natura lucrurilor, raporturi juridice "soluţionate" prin acte jurisdicţionale anterioare, ceea ce însă nu constituie retroactivitate a normelor juridice care instituie aceasta cale de atac. În realitate, aceste norme juridice dispun "numai pentru viitor" - astfel cum statuează art. 15 alin. (2) din Constituţie -, întrucât simpla existenta a reglementării unei asemenea cai de atac a "revizuirii" nu desfiinţează, de plano, valabilitatea procedurilor desfăşurate conform reglementărilor anterioare şi, deci, nu se dispune pentru trecut.II. Astfel cum am subliniat în preambulul acestei opinii separate, consideram totuşi ca prevederile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, sunt neconstituţionale, întrucât, în lumina dispoziţiilor art. 11 şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, acestea contravin dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. [....]".În aplicarea acestor dispoziţii Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată în cazul "Brumarescu contra României", 1999, a statuat: "61. Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului convenţiei, care enunta preeminenta dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care susţine, între altele, ca soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie repusă în cauza.62. În speta, Curtea observa ca în perioada în care au avut loc evenimentele procurorul general al României care nu era parte la procedura - dispunea, în virtutea art. 330 din Codul de procedură civilă, de autoritatea de a ataca o hotărâre definitivă printr-un recurs în anulare. Curtea observa ca, în exerciţiul autorităţii sale, procurorului general nu i se impunea nici un termen, astfel ca hotărârile puteau fi repuse în cauza la nesfarsit.Curtea subliniaza ca, admiţând recursul în anulare introdus în virtutea autorităţii mai sus menţionate, Curtea Suprema de Justiţie a înlăturat efectele unei proceduri judiciare care dusese, în termenii Curţii Supreme de Justiţie, la o hotărâre judecătorească "irevocabilă", dobândind deci autoritatea lucrului judecat şi fiind, în plus, executată.Aplicând în acest mod dispoziţiile art. 330 mai sus citat, Curtea Suprema de Justiţie a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice. În speta, şi în virtutea acestui fapt, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din convenţie a fost ignorat.A existat deci o încălcare a articolului mai sus menţionat."În opinia noastră, aceste considerente ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt pe deplin aplicabile şi în privinta prevederilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat. Într-adevăr, şi în ipoteza reglementată prin aceste prevederi legale exista un act jurisdicţional care a recunoscut definitiv şi irevocabil anumite drepturi în folosul unor beneficiari prevăzuţi de lege. Principiul securităţii raporturilor juridice pune la adapost aceşti beneficiari de posibilitatea inlaturarii efectelor actelor jurisdicţionale anterior pronunţate. Cu toate acestea, prevederile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 permit ca, fără nici o limitare în timp, aceste efecte să poată fi inlaturate prin intermediul unei cai speciale de atac, intitulata "revizuire", ceea ce contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi, deci, conceptului de "proces echitabil" impus de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii coroborate cu cele din preambulul convenţiei.Simpla instituire a unei cai speciale de atac, având ca obiect o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nu este, prin sine însăşi, neconstitutionala; dar absenta unui termen limita, având o durată rezonabila, termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată calea specială de atac, face ca aceasta procedura jurisdicţională sa nu mai corespundă exigenţelor principiului securităţii raporturilor juridice, ca element component al "procesului echitabil" prevăzut de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii coroborate cu cele din preambulul convenţiei, în condiţiile în care, prin mecanismul art. 11 şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, aceste exigente îi sunt opozabile şi legiuitorului român.PreşedinteleCurţii Constituţionale,Lucian MihaiJudecător,Constantin Doldur--------
| EMITENT |
Lucian Mihai - preşedinteCostica Bulai - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorIoan Muraru - judecătorNicolae Popa - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRomul Petru Vonica - judecătorPaula C. Pantea - procurorDoina Suliman - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, excepţie ridicată de Laurentiu Dumitrescu, Ifrim Balescu, Vasile Buhoiu, Ion Sarion, Diogene Dumitrescu, Mihai Cozma şi Gheorghe Popescu în Dosarul nr. 4.194/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 7 martie 2000 şi au fost consemnate în incheirea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 14 martie 2000 şi apoi la 21 martie 2000 şi la 22 martie 2000.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial, prin Încheierea din 23 noiembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 4.194/1999, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 55/1998. Excepţia a fost ridicată de Laurentiu Dumitrescu, Ifrim Balescu, Vasile Buhoiu, Ion Sarion, Diogene Dumitrescu, Mihai Cozma şi Gheorghe Popescu în Dosarul nr. 4.194/1999 cu ocazia judecării acţiunii formulate împotriva Direcţiei generale de muncă şi protecţie socială, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, pentru anularea deciziilor de revizuire a drepturilor acordate în baza dispoziţiilor Decretului-lege nr. 118/1990.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate au caracter retroactiv, infrangand astfel principiul neretroactivitatii legii, consfintit prin art. 15 alin. (2) din Constituţie. Potrivit art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, direcţiile generale de muncă şi protecţie socială pot revizui, la sesizare sau din proprie iniţiativă, drepturile stabilite prin hotărâri definitive ale comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, emise anterior datei de 14 iulie 1997.Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia este intemeiata, deoarece dispoziţiile legale criticate "încalcă principiul neretroactivitatii legii civile, asa cum acesta este definit prin art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că «da dreptul să se revină asupra unor situaţii sau drepturi stabilite definitiv sub imperiul legii în vigoare, la data emiterii deciziilor de către comisie.»"Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi putea exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, sustinand ca, deşi în textul de lege criticat se foloseşte termenul "revizuire", în realitate legiuitorul a avut în vedere termenul "revocare". "Astfel, se da posibilitatea unui organ administrativ de a reveni asupra propriilor acte, emise însă cu nerespectarea prevederilor legale, în concordanta cu principiul revocabilitatii actelor administrative. Acest principiu apare ca un efect firesc al trasaturilor administraţiei publice care trebuie să dea dovadă de elasticitate şi nu de birocratizare în activitatea pe care o desfăşoară." De asemenea, se arata ca, deoarece nu se poate "invoca principiul neretroactivitatii legii pentru păstrarea unor drepturi dobândite cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sistemul românesc actual, s-a admis în mod constant, principiul revocabilitatii actelor administrative, sub condiţia existenţei posibilităţii acţiunii în contencios administrativ, condiţie realizată prin alin. (3) al art. 13 din Decretul-lege nr. 118/1990".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, decret-lege republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, în temeiul art. III din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 55/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 9 martie 1998, dându-se textelor o noua numerotare.Dispoziţiile legale criticate au în prezent următoarea redactare: "(1) Direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, atunci când sunt sesizate sau din proprie iniţiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentului decret-lege până la data publicării Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 în Monitorul Oficial al României. (2) În cazul în care se constata încălcări ale prevederilor legale, se va emite decizie de revizuire."Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "Împotriva deciziei de revizuire emise în condiţiile alin. (1) şi (2) persoana interesată poate introduce contestaţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990".Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca aceste texte de lege au rezultat în urma modificării Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 prin Legea nr. 55/1998.Textul art. 14^1 , introdus prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, devenit după renumerotare art. 13, avea următoarea formulare: "Direcţiile de muncă şi protecţie socială, prin oficiile juridice proprii, sunt obligate ca, atunci când sunt sesizate sau din proprie iniţiativă, sa verifice drepturile acordate, până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990."Iniţial Decretul-lege nr. 118/1990 a prevăzut constituirea unor comisii speciale pentru aplicarea prevederilor sale. Aceasta reglementare a fost menţinută şi după modificările ulterioare. Astfel, decretul-lege, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 3 septembrie 1996, prevedea la art. 8 alin. (1) şi (2) şi la art. 9 alin. (3) şi (4):- Art. 8: "(1) Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se înfiinţează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti câte o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult 6 membri. (2) Preşedintele trebuie să fie jurist. Din comisie fac parte 2 reprezentanţi ai direcţiilor de muncă şi protecţie socială şi cel mult 4 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România.";- Art. 9: "(3) Împotriva hotărârii (comisiei) persoana interesată sau direcţiile de muncă şi protecţie socială pot face contestaţie la tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către aceştia. (4) Hotărârea tribunalului este definitivă."Activitatea comisiilor special constituite a încetat însă după modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 55/1998. Astfel, decretul-lege republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998 dispune la art. 8 alin. (2) şi (3): "(2) Prevederile art. 1-7 se aplică, după caz, de către conducerile unităţilor la care sunt încadraţi cei în cauza, de către direcţiile generale de muncă şi protecţie socială sau de către consiliile locale, pe baza hotărârilor comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, emise până la data de 31 iulie 1997. (3) După data prevăzută la alin. (2), cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de prezentul decret-lege se depun la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială."Rezultă din aceste texte de lege ca verificarea şi revizuirea prevăzute în art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, privesc exclusiv drepturi stabilite prin hotărâri ale comisiilor pentru aplicarea acestui decret-lege. Aceste hotărâri sunt acte administrative, însă au caracter jurisdicţional, datorat îndeosebi faptului ca soluţiile sunt adoptate în cadrul unei activităţi jurisdicţionale speciale.De altfel, avându-se în vedere modul de constituire şi componenta comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, rezultă ca acestea nu erau organe ale administraţiei publice. Direcţiile generale de muncă şi protecţie socială, ca organe ale administraţiei publice, aveau, până la data de 14 iulie 1997, dreptul de a contesta la tribunale hotărârile pronunţate de comisii, în termen de 15 zile de la comunicare, precum şi obligaţia de a aplica hotărârile respective, dacă au devenit definitive. Aceste organe ale administraţiei publice au dobândit doar după data de 31 iulie 1997 însărcinarea de a primi şi de a soluţiona în prima instanţa cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.Asadar, hotărârile de stabilire a drepturilor, emise anterior datei de 31 iulie 1997, sunt acte administrative cu caracter jurisdicţional, care nu pot fi revocate. De aceea, dispoziţiile legale criticate, dispunând revizuirea drepturilor acordate prin acte emise anterior intrării în vigoare a acestor dispoziţii, revizuire ce poate duce la anularea sau la modificarea drepturilor respective, au un caracter evident retroactiv, dispunând pentru trecut, şi încalcă astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile".Deoarece verificarea legalităţii drepturilor acordate şi revizuirea acestora înseamnă, practic, revizuirea unor hotărâri judecătoreşti, se încalcă, pe de o parte, principiul separaţiei puterilor în stat, iar pe de altă parte, sunt infrante prevederile constituţionale ale art. 125 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 128 referitoare la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.Este adevărat ca spiritul de justiţie nu permite perpetuarea beneficiului unor drepturi obţinute prin încălcarea dispoziţiilor legale, dar declararea nulităţii sau anularea actelor prin care au fost acordate drepturile nu se poate face decât de către autoritatea competentă sa stabilească, de asemenea, responsabilităţile pentru încălcarea legii, autoritate care nu poate fi alta decât autoritatea judecătorească. Altfel, s-ar afecta grav stabilitatea raporturilor juridice.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurentiu Dumitrescu, Ifrim Balescu, Vasile Buhoiu, Ion Sarion, Diogene Dumitrescu, Mihai Cozma şi Gheorghe Popescu în Dosarul nr. 4.194/1999 al Curţii de Apel Ploiesti - Secţia de contencios administrativ şi comercial şi constata ca dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, sunt neconstituţionale.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2000.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Doina SulimanOPINIE SEPARATĂSoluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei cauze este corecta, întrucât dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, sunt neconstituţionale.Spre deosebire însă de opinia majorităţii Curţii Constituţionale, consideram ca temeiul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate nu rezida în încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), privind neretroactivitatea legii, ale art. 125, privind înfăptuirea justiţiei sau ale art. 128, privind folosirea căilor de atac, după cum nici principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat nu a fost încălcat. Argumentarea acestei poziţii este cuprinsă în considerentele de sub pct. I de mai jos.După părerea noastră, în lumina dispoziţiilor art. 11 [conform cărora "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."] şi a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie (conform cărora "Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."), prevederile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, contravin dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii interpretate în concordanta cu preambulul acestei convenţii. Argumentarea acestei opinii este cuprinsă în considerentele de sub pct. II de mai jos.I. Prevederile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, reglementează dreptul direcţiilor generale pentru munca şi protecţie socială ca - atunci când sunt sesizate sau din oficiu - sa procedeze la "revizuirea" hotărârilor emise de comisiile speciale înfiinţate prin prevederile art. 8 din acest act normativ, în redactarea pe care aceste prevederi au avut-o anterior modificării Decretului-lege nr. 118/1990 prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997), astfel cum aceasta ordonanţa de urgenţă a fost aprobată prin Legea nr. 55/1998 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 9 martie 1998). Prin aceste din urma acte normative activitatea comisiilor speciale a încetat, iar atribuţiile lor au fost preluate de alte organisme (în principal, de direcţiile generale de muncă şi protecţie socială).Hotărârile emise de comisiile speciale erau supuse controlului judecătoresc în condiţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Decretul-lege nr. 118/1990, text care, în redactarea existenta la 3 septembrie 1996, când acest act normativ a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209, avea următorul conţinut: "Împotriva hotărârii [comisiei speciale] persoana interesată sau direcţiile de muncă şi protecţie socială pot face contestaţie la tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către aceştia.Hotărârea tribunalului este definitivă." Rezultă asadar ca procedura reglementată pentru recunoaşterea drepturilor beneficiarilor prevăzuţi de Decretul-lege nr. 118/1990 includea şi posibilitatea parcurgerii unei etape judecătoreşti.După modificările dispuse prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 55/1998, procedura de recunoaştere a drepturilor beneficiarilor şi-a păstrat aceasta caracteristica, deşi activitatea comisiilor speciale a fost înlocuită cu cea a direcţiilor generale de muncă şi protecţie socială.De aceea se poate considera că nu exista deosebiri de esenta între procedura existenta anterior Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997, astfel cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 55/1998, şi procedura introdusă prin aceste noi acte normative.Mai mult decât atât, procedura de "revizuire" instituită prin dispoziţiile art. 13 din Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, include - şi ea - posibilitatea parcurgerii unei etape judecătoreşti, fiindca, pentru ipoteza când direcţia generală de muncă şi protecţie socială emite o decizie de revizuire a unei hotărâri emise de fostele comisii speciale, alin. (3) al art. 13 prevede: "Împotriva deciziei de revizuire emise în condiţiile alin. (1) şi (2) persoana interesată poate introduce contestaţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990."Din cele de mai sus rezultă următoarele patru consecinţe, sub aspectul temeiurilor de neconstituţionalitate reţinute prin considerentele deciziei la care se referă prezenta opinie separată: a) Astfel, din cele de mai sus rezultă ca prin dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, nu este infrant principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, fiindca atunci când, prin ipoteza, "revizuirea" ar avea ca obiect drepturi recunoscute de fostele comisii speciale şi confirmate prin hotărâre a tribunalului, cel mai adesea aceasta "revizuire" nu se produce prin decizia emisă de direcţia generală de muncă şi protecţie socială, ci prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Aceasta consecinţa rămâne, desigur, valabilă şi în eventualitatea în care persoanele interesate decid sa nu îşi exercite dreptul de a formula contestaţie la instanţa de judecată competenţa. b) În al doilea rând, mai rezultă ca dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, nu infrang nici prevederile art. 125 din Constituţie, referitoare la înfăptuirea justiţiei numai prin instanţele judecătoreşti, fiindca alin. (3) al art. 13 deschide accesul liber în justiţie, astfel încât soluţia definitivă nu va fi pronunţată de puterea executivă, ci de către o instanţa judecătorească. Consecinţa enuntata rămâne, de asemenea, valabilă şi în eventualitatea în care persoanele interesate decid sa nu îşi exercite dreptul de a formula contestaţie la instanţa de judecată competenţa. c) Tot astfel mai rezultă ca dispoziţiile legale menţionate nu sunt contrare nici prevederilor constituţionale ale art. 128 ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."), întrucât procedura de "revizuire" a carei constituţionalitate face obiectul controlului acestei Curţi permite, "în condiţiile legii", exercitarea caii de atac a contestaţiei (prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990) împotriva hotărârii fostei comisii speciale sau, după caz, împotriva hotărârii tribunalului de respingere a contestaţiei la hotărârea fostei comisii speciale; în plus, hotărârea prin care instanţa judecătorească se pronunţa asupra acestei contestaţii este supusă, ea însăşi, căilor legale de atac. d) În sfârşit, rezultă ca dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, nu au caracter retroactiv - interzis prin prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie -, deoarece legiuitorul (în limitele puterilor ce îi sunt conferite prin prevederile constituţionale ale art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac) a instituit posibilitatea "revizuirii" hotărârilor emise anterior adoptării Legii nr. 55/1998 (prin care a fost aprobată şi modificată Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 41/1997). O asemenea "revizuire" are ca obiect, prin natura lucrurilor, raporturi juridice "soluţionate" prin acte jurisdicţionale anterioare, ceea ce însă nu constituie retroactivitate a normelor juridice care instituie aceasta cale de atac. În realitate, aceste norme juridice dispun "numai pentru viitor" - astfel cum statuează art. 15 alin. (2) din Constituţie -, întrucât simpla existenta a reglementării unei asemenea cai de atac a "revizuirii" nu desfiinţează, de plano, valabilitatea procedurilor desfăşurate conform reglementărilor anterioare şi, deci, nu se dispune pentru trecut.II. Astfel cum am subliniat în preambulul acestei opinii separate, consideram totuşi ca prevederile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, sunt neconstituţionale, întrucât, în lumina dispoziţiilor art. 11 şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, acestea contravin dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 fraza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. [....]".În aplicarea acestor dispoziţii Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunţată în cazul "Brumarescu contra României", 1999, a statuat: "61. Dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului convenţiei, care enunta preeminenta dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care susţine, între altele, ca soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie repusă în cauza.62. În speta, Curtea observa ca în perioada în care au avut loc evenimentele procurorul general al României care nu era parte la procedura - dispunea, în virtutea art. 330 din Codul de procedură civilă, de autoritatea de a ataca o hotărâre definitivă printr-un recurs în anulare. Curtea observa ca, în exerciţiul autorităţii sale, procurorului general nu i se impunea nici un termen, astfel ca hotărârile puteau fi repuse în cauza la nesfarsit.Curtea subliniaza ca, admiţând recursul în anulare introdus în virtutea autorităţii mai sus menţionate, Curtea Suprema de Justiţie a înlăturat efectele unei proceduri judiciare care dusese, în termenii Curţii Supreme de Justiţie, la o hotărâre judecătorească "irevocabilă", dobândind deci autoritatea lucrului judecat şi fiind, în plus, executată.Aplicând în acest mod dispoziţiile art. 330 mai sus citat, Curtea Suprema de Justiţie a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice. În speta, şi în virtutea acestui fapt, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 din convenţie a fost ignorat.A existat deci o încălcare a articolului mai sus menţionat."În opinia noastră, aceste considerente ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt pe deplin aplicabile şi în privinta prevederilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat. Într-adevăr, şi în ipoteza reglementată prin aceste prevederi legale exista un act jurisdicţional care a recunoscut definitiv şi irevocabil anumite drepturi în folosul unor beneficiari prevăzuţi de lege. Principiul securităţii raporturilor juridice pune la adapost aceşti beneficiari de posibilitatea inlaturarii efectelor actelor jurisdicţionale anterior pronunţate. Cu toate acestea, prevederile art. 13 alin. (1) şi (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 permit ca, fără nici o limitare în timp, aceste efecte să poată fi inlaturate prin intermediul unei cai speciale de atac, intitulata "revizuire", ceea ce contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi, deci, conceptului de "proces echitabil" impus de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii coroborate cu cele din preambulul convenţiei.Simpla instituire a unei cai speciale de atac, având ca obiect o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nu este, prin sine însăşi, neconstitutionala; dar absenta unui termen limita, având o durată rezonabila, termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată calea specială de atac, face ca aceasta procedura jurisdicţională sa nu mai corespundă exigenţelor principiului securităţii raporturilor juridice, ca element component al "procesului echitabil" prevăzut de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii coroborate cu cele din preambulul convenţiei, în condiţiile în care, prin mecanismul art. 11 şi ale art. 20 alin. (2) din Constituţie, aceste exigente îi sunt opozabile şi legiuitorului român.PreşedinteleCurţii Constituţionale,Lucian MihaiJudecător,Constantin Doldur--------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari