LEGE nr. 144 din 26 iulie 2000privind acordarea de facilităţi persoanelor care au domiciliul în localităţile rurale aflate în zonele montane
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 362 din 3 august 2000
Parlamentul României adopta prezenta lege. + Articolul 1Persoanele care au domiciliul în localităţile rurale din zonele de munte au dreptul, pentru practicarea unor meşteşuguri tradiţionale, la o cantitate de lemn, pentru a fi prelucrată în produse finite şi semifinite, în vederea efectuării schimbului de produse din lemn cu cereale necesare locuitorilor acestor zone. + Articolul 2 (1) Pentru prelucrarea şi valorificarea prin comerţ ambulant locuitorilor din zona montană, care îşi asigură mijloacele de subzistenţă din practicarea meseriei de prelucrare a lemnului în scândură, şindrilă, grinzi fasonate, bârne, butoaie, ciubere, doniţe, araci de vie, furci din lemn, cozi de unelte, oişti de căruţă şi alte asemenea produse şi care nu posedă în proprietate păduri, li se acordă anual, pe baza autorizaţiei de meseriaş, de către primar, din vegetaţia forestieră din afară fondului forestier, şi de ocoalele silvice ale direcţiilor silvice câte 10 metri cubi material lemnos pe picior, dar nu mai mult de 15 metri cubi de familie. (2) Prin familie, în sensul prezentei legi, se înţelege soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi, care gospodăresc împreună. (3) Comercializarea lemnului brut obţinut în condiţiile alin. (1) este interzisă. + Articolul 3 (1) Practicarea meseriei de prelucrare a lemnului se autorizează conform legii. (2) Pe baza autorizaţiei de meseriaş şi a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 2 primării eliberează o legitimaţie. (3) Forma şi conţinutul legitimaţiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. În legitimaţie se vor înscrie drepturile şi avantajele prevăzute în prezenta lege. + Articolul 4 (1) Acordarea materialului lemnos menţionat la art. 2 se face pe bază de cerere, care se depune la primarul comunei în a cărei rază teritorială domiciliază solicitantul. (2) Primarul verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 2, după care avizează, aprobă sau respinge, după caz, cererea. (3) Cererile avizate se înaintează direcţiilor teritoriale ale Regiei Naţionale a Pădurilor până la începerea anului calendaristic pentru care se solicită material lemnos. (4) Direcţiile silvice teritoriale ale Regiei Naţionale a Pădurilor aprobă cantitatea de material lemnos ce urmează să fie acordată solicitanţilor, înaintând situaţia ocoalelor silvice, cu repartizare pe comune. (5) Primării şi ocoalele silvice sunt obligate să asigure, cu prioritate, cantităţile de material lemnos, la nivelul aprobat pentru fiecare familie. (6) Persoanele fizice nemulţumite de modul de soluţionare a cererilor se pot adresa cu plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, prefectului judeţului, care o va soluţiona în cel mult 15 zile. + Articolul 5 (1) Titularii legitimaţiei pot valorifica produsele prelucrate din lemn la târguri, pieţe, oboare, precum şi în alte locuri destinate activităţilor comerciale, fiind scutiţi de orice taxă. (2) Când produsele sunt transportate pe calea ferată, titularii legitimaţiei beneficiază pentru acestea de reducere de 50% din tariful legal de transport, iar când produsele sunt transportate cu căruţele, beneficiază de dreptul de a păşuna animalele pe păşunile comunale întâlnite în drumul lor, dar nu mai mult de o zi pe raza unei localităţi, fiind obligaţi să respecte regulile de păşunat stabilite. (3) De înlesnirile prevăzute la alin. (2) titularii legitimaţiei beneficiază şi la transportul spre domiciliu al produselor agricole obţinute prin valorificarea produselor prelucrate în lemn. (4) Titularii legitimaţiei beneficiază de reducere de 50% din costul biletului C.F.R. clasa a II-a, atunci când fac dovada că se deplasează pentru valorificarea produselor expediate pe calea ferată. + Articolul 6 (1) Materialul lemnos cu grad mai mic de prelucrare - scândură, grinzi, bârne, araci de vie -, care se transportă pentru comercializare, va fi însoţit de documentele legale de transport prevăzute de legislaţia în vigoare şi de normele stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, eliberate de organele silvice din zonă. (2) Produsele cu grad superior de prelucrare - doniţe, ciubere, cozi de unelte, butoaie, şindrilă, furci din lemn şi altele asemenea - vor fi însoţite de actul de provenienţă a materialului lemnos din care au fost confecţionate, pe care vor fi înscrise data plecării, semnătura şi ştampila şefului de ocol silvic din zonă, şi de autorizaţia de meseriaş ori de legitimaţie. + Articolul 7 (1) Tinerii căsătoriţi, în vârstă de până la 35 de ani, care au domiciliul în zona de munte, au dreptul, o singură dată, la material lemnos pentru construcţie, în cantitate de 25 metri cubi de familie. Cererile acestora vor fi înaintate de către primari direcţiilor silvice ale Regiei Naţionale a Pădurilor care, prin ocoalele silvice din zonă, au obligaţia să le onoreze de urgenţă sau să le aprobe atunci când solicitarea se realizează din vegetaţia forestieră din afară fondului forestier sau din pădurile care aparţin consiliilor locale. (2) Primării vor asigura folosirea acestui material exclusiv pentru construirea de locuinţe noi. (3) Pe baza autorizaţiei eliberate de primari ocoalele silvice vor acorda, la cerere, cantitatea de material lemnos necesar pentru repararea caselor de locuit şi a anexelor gospodăreşti. + Articolul 8Materialul lemnos la care au dreptul familiile din zonele de munte, conform art. 2 şi 7, pentru prelucrare, realizarea de construcţii noi şi repararea construcţiilor, se plăteşte cu o reducere de 50% din preţul oficial stabilit de organele silvice. + Articolul 9Volumul de material lemnos care se acordă conform art. 2 şi 7 se stabileşte în cadrul volumului maxim anual de masă lemnoasă aprobat legal pentru tăieri anuale din pădurile ţării. + Articolul 10De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoana care a săvârşit o contravenţie sau o infracţiune silvică în anul anterior depunerii cererii pentru material lemnos. + Articolul 11Prefecţii judeţelor veghează la corecta aplicare a prevederilor prezentei legi de către primării comunelor şi de organele Regiei Naţionale a Pădurilor şi iau măsurile legale necesare. + Articolul 12Reducerile de 50% pe calea ferată şi pentru materialul lemnos atribuit prin prezenta lege se suportă de la bugetul de stat. + Articolul 13În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, la propunerea consiliilor judeţene, Guvernul va adopta o hotărâre privind lista cuprinzând localităţile rurale care se situează în zonele montane. + Articolul 14Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 27 iunie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
MIRON TUDOR MITREA
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ULM NICOLAE SPINEANU-------
EMITENT |