DECIZIA nr. 69 din 3 noiembrie 2020referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 14 ianuarie 2021
Dosar nr. 2.413/1/2020
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția penală în Dosarul nr. 2.682/196/2020, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: „în ipoteza în care un inculpat major a fost condamnat după data de 1.02.2014 prin 3 sentințe astfel:– prima, în ordine cronologică, constituie primul termen al recidivei postexecutorii față de a doua sentință;– a doua pedeapsă se află în stare de recidivă postexecutorie cu prima sentință și în concurs cu cea de a treia sentință;– a treia sentință, în ordine cronologică, cuprinzând o pedeapsă pentru o infracțiune care a fost săvârșită anterior rămânerii definitive a primei sentințe și un rest dintr-o măsură educativă.Care este mecanismul de contopire a pedepselor?“. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, precum și ale anexei nr. 1 la Ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 100/2020*).*) Ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 100/2020 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ședința a fost prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.La ședința de judecată a participat doamna Monica Eugenia Ungureanu, magistrat-asistent în cadrul Secției penale, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror șef adjunct în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.413/1/2020, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum și faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție curțile de Apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Târgu Mureș, Pitești, Ploiești, Oradea, Suceava și Timișoara, precum și unele instanțe arondate.Totodată, Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică a Înaltei Curți de Casație și Justiție și-a exprimat punctul de vedere în sensul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept ridicate de către instanța de trimitere, în accepțiunea conferită acestei condiții de admisibilitate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.De asemenea, s-a precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiștilor cu privire la chestiunea de drept ce a format obiectul sesizării, fiind înaintat punctul de vedere al Centrului de cercetări în științe penale din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara. S-a mai referit asupra faptului că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Serviciul judiciar penal a depus la dosar Adresa nr. 1.673/C/2.334/III-5/2020, prin care a depus concluzii scrise în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării prin care Tribunalul Brăila - Secția penală a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție solicitarea de a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost învestită.În continuare, s-a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, la data de 12 octombrie 2020, care a fost comunicat procurorului și părții, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a solicitat doamnei procuror să susțină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.413/1/2020.Reprezentantul Ministerului Public a arătat că, în urma analizei de admisibilitate a sesizării efectuate în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării prin care Tribunalul Brăila - Secția penală a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție solicitarea de a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu acestei chestiuni de drept.Cu privire la admisibilitatea sesizării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că nu este respectată cerința ca problema de drept a cărei interpretare se solicită să se ivească în cursul judecății.În cauză, sesizarea instanței supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept apreciată ca relevantă pentru soluționarea fondului cauzei a fost dispusă prin aceeași decizie prin care instanța de trimitere s-a dezînvestit, dând o soluție pricinii. Astfel, la data de 6 august 2020, Tribunalul Brăila - Secția penală a respins ca nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinței penale nr. 582 din 28 aprilie 2020, pronunțată de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 2.682/196/2020, a menținut ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond și, concomitent, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu cererea de pronunțare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.Tot din perspectiva inadmisibilității sesizării, parchetul a arătat că nu este respectată cerința de a exista o problemă de drept care trebuie deslușită, în sensul că îndeplinirea acestei condiții presupune ca problema de drept să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinante, iar nu la pronunțarea unei decizii definitive și obligatorii cu privire la o chestiune de fapt.Totodată, problema de drept supusă dezlegării își găsește rezolvarea în cele statuate prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 856/1/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În concluzie, a solicitat, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării prin care Tribunalul Brăila - Secția penală a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție solicitarea de a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept menționată.Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizăriiPrin Decizia penală nr. 203 din data de 6 august 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.682/196/2020, Tribunalul Brăila - Secția penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „în ipoteza în care un inculpat major a fost condamnat după data de 1.02.2014 prin 3 sentințe astfel:– prima, în ordine cronologică, constituie primul termen al recidivei postexecutorii față de a doua sentință;– a doua pedeapsă se află în stare de recidivă postexecutorie cu prima sentință și în concurs cu cea de a treia sentință;– a treia sentință, în ordine cronologică, cuprinzând o pedeapsă pentru o infracțiune care a fost săvârșită anterior rămânerii definitive a primei sentințe și un rest dintr-o măsură educativă.Care este mecanismul de contopire a pedepselor?“. II. Expunerea succintă a cauzei La data de 6 august 2020, învestit fiind cu soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinței penale nr. 582 din data de 28.04.2020 a Judecătoriei Brăila, privind pe condamnatul A., Tribunalul Brăila - Secția penală a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 475 și 476 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la mecanismul de contopire a pedepselor, astfel cum a fost menționată în precedent.Pe fondul cauzei, prin Decizia penală nr. 203 din data de 6 august 2020, Tribunalul Brăila - Secția penală a dispus, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, respingerea ca nefondată a contestației formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinței penale nr. 582 din data de 28.04.2020 a Judecătoriei Brăila, reținând următoarele:1. Prin Sentința penală nr. 2.129 din 8.11.2017, pronunțată de Judecătoria Galați în Dosarul penal nr. 17.688/233/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 16 din 18.01.2018 a Tribunalului Galați, intimatului i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă principală de 3 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare pentru comiterea unui număr de 6 infracțiuni, la datele de 20/21.07.2015 și respectiv 31.05/01.06.2015. Prin această sentință au fost contopite pedepsele principale aplicate anterior intimatului prin alte două sentințe penale, ca urmare a existenței concursului de infracțiuni raportat la faptele pentru care intimatul fusese condamnat.Cele două hotărâri judecătorești contopite sunt Sentința penală nr. 292 din 18.02.2016 a Judecătoriei Galați, definitivă prin neapelare la data de 5.04.2016, și Sentința penală nr. 260 din 21.09.2016 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin Decizia penală nr. 1.450 din 12.12.2016 a Curții de Apel Ploiești.Conform datelor care rezultă din fișa de cazier judiciar, intimatul s-a liberat în termen din executarea acestei pedepse principale, la data de 26.09.2018.2. Prin Sentința penală nr. 1.698 din 8.11.2019 pronunțată de Judecătoria Brăila în Dosarul penal nr. 5.055/196/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 1.444/A din 20.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, intimatul a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, actele materiale fiind comise în perioada 17/18-28/29.10.2018, după executarea în termen a pedepsei anterioare și liberarea sa la data de 26.09.2018.3. Prin Sentința penală nr. 1.829 din 22.11.2019 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul penal nr. 5.758/180/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 194 din 13.02.2020 a Curții de Apel Bacău, intimatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni și o zi închisoare pentru comiterea, la data de 12.04.2015, a infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută de art. 253 alin. (1) din Codul penal.Tribunalul a reținut că infracțiunea comisă la data de 12.04.2015 (pct. 3 din enumerare) este concurentă cu cele pentru care intimatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 2.129 din 8.11.2017 a Judecătoriei Galați (pct. 1 din enumerare).Pe de altă parte, infracțiunile comise în perioada 17/18-28/ 29.10.2018 (pct. 2 din enumerare) sunt în stare de recidivă postexecutorie față de infracțiunile comise în datele de 20/21.07.2015 și respectiv 31.05/01.06.2015 (pct. 1 din enumerare), dar și față de cea comisă la 12.04.2015 (pct. 3 din enumerare).Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (2) din Codul penal, dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă.S-a constatat că textul legal anterior menționat prevede în mod clar și fără dubii aplicarea prioritară dispozițiilor referitoare la circumstanțele agravante, urmate de aplicarea celor referitoare la infracțiunea continuată. În schimb, acest text legal menționează că ultimele dispoziții aplicabile sunt cele referitoare la concurs sau recidivă, dar fără a menționa care dintre acestea se aplică mai întâi, respectiv dacă se aplică mai întâi normele legale de la concursul de infracțiuni sau dispozițiile legale de la recidivă.În situația de față, intimatul a executat integral pedeapsa aplicată pentru infracțiunile concurente comise la datele de 20/21.07.2015 și respectiv 31.05/1.06.2015 - pedeapsa de 3 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare (pct. 1 din enumerarea anterioară) și se afla deja în executarea unei pedepse distincte, de 2 ani și 6 luni închisoare pentru fapte comise ulterior (17/18-28/ 29.10.2018), fără nicio legătură cu prima condamnare - pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (pct. 2 din enumerare), când a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni și o zi de închisoare pentru o faptă anterioară, comisă la data de 12.04.2015 (pct. 3 din enumerare).Instanța de fond, pe fondul normei legale neclare de la art. 79 alin. (2) din Codul penal, teza finală, care nu instituie întâietatea de aplicare dintre normele referitoare la concurs de infracțiuni sau recidivă, a procedat la contopirea ultimei pedepse de 2 luni și o zi de închisoare cu cea de 2 ani și 6 luni de închisoare, apreciind că regulile referitoare la recidivă sunt aplicabile în mod preferabil față de cele de la concursul de infracțiuni, dispunând executarea efectivă a pedepsei rezultante.Instanța de fond nu a procedat la descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare, repunerea pedepselor componente în individualitatea lor și contopirea acestora cu pedeapsa de 2 luni și o zi de închisoare, ulterior aplicată pentru o faptă concurentă cu cele pentru care a fost aplicată condamnarea inițială, aspect solicitat de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.Tribunalul a apreciat că, în condițiile în care norma legală de la art. 79 alin. (2) din Codul penal este una neclară, instanța de fond a procedat în mod corect, soluția fiind legală întrucât nu a fost încălcată nicio o normă legală în vigoare. Pe de altă parte, soluția adoptată apare ca una preferabilă, cât timp pedeapsa de 3 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare este deja executată, impunându-se contopirea pedepselor în curs de executare.Pentru aceste motive, contestația a fost respinsă, ca nefondată.Procedând la examenul de admisibilitate a sesizării instanței supreme, Tribunalul Brăila - Secția penală a apreciat că o atare sesizare este admisibilă, având în vedere că este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra acesteia, iar lămurirea chestiunii de drept supuse dezbaterii este hotărâtoare asupra soluției pe fond a cauzei, operațiunea de contopire fiind esența sesizării instanței de fond.Pe fondul solicitării, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (2) din Codul penal, dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă.Textul legal în discuție, anterior menționat, prevede în mod clar și fără dubii aplicarea prioritară a dispozițiilor referitoare la circumstanțele agravante, urmate de aplicarea celor referitoare la infracțiunea continuată. În schimb, acest text legal menționează că ultimele dispoziții aplicabile sunt cele referitoare la concurs sau recidivă, dar fără a se preciza care dintre acestea se aplică mai întâi, respectiv dacă se aplică mai întâi normele legale de la concursul de infracțiuni sau dispozițiile legale de la recidivă.S-a reținut că această normă legală este neclară, întrucât lasă loc unui arbitrar nepermis, caz în care apare necesară intervenția instanței supreme pentru a trasa o modalitate clară de interpretare a unei astfel de situații, cum este cea de față, în care infracțiunea de distrugere pentru care intimatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 luni („sentința 3“) se află atât în stare de concurs cu pedepsele aplicate printr-o sentință ce constituie primul termen al recidivei postexecutorii („sentința 1“), dar, în același timp, intimatul se află deja în executarea unei pedepse privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească ce constituie al doilea termen al recidivei postexecutorii („sentința 2“).Opiniile exprimate de reprezentantul Ministerului Public și de contestator au fost în sensul că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este admisibilă.III. Dispozițiile legale supuse interpretării Art. 79 alin. (2) din Codul penal, care reglementează concursul între cauze de atenuare sau de agravare:(2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă.IV. Jurisprudența Curții ConstituționalePână în prezent nu a fost pronunțată nicio decizie cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor legale ce fac obiectul dezlegării chestiunii de drept din cuprinsul sesizării.V. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și JustițiePrin Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău și s-au stabilit următoarele:În cazul în care instanța este învestită prin același act de sesizare cu judecarea a două infracțiuni intenționate, săvârșite de același inculpat, dintre care una anterior și cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispozițiile art. 85 din Codul penal.Pedeapsa ce va fi executată urmează a fi determinată astfel:– se vor aplica pedepse pentru fiecare dintre cele două infracțiuni deduse judecății;– se va dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei pronunțate anterior;– se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, pedeapsa a cărei executare a fost inițial suspendată condiționat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, putându-se adăuga un spor de pedeapsă;– pedeapsa rezultantă, astfel determinată, se va contopi, după caz, conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară, cu cea stabilită pentru fapta săvârșită în termenul de încercare, putându-se adăuga un spor de pedeapsă.Prin Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.086/1/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția penală și a stabilit că dispozițiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infracțiunile concurente să fie săvârșite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parțial, acestea nefiind aplicabile în ipoteza în care una dintre infracțiuni este în concurs și cu cea care constituie primul termen al recidivei.Prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 856/1/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală și a stabilit că, în cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele stabilite pentru infracțiunile (A) și (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (C).VI. Opinia instanțelor judecătoreștiAu comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Târgu Mureș, Pitești, Ploiești, Oradea, Suceava și Timișoara.În urma consultării judecătorilor din cadrul instanțelor menționate, cu privire la admisibilitatea sesizării, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Brașov și Curtea de Apel București - Secția a II-a penală au apreciat că sesizarea este inadmisibilă, deoarece, pe de o parte, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o soluție în cauză, iar, pe de altă parte, problema de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Mai mult, s-a arătat că instanța de trimitere a procedat la soluționarea cererii deduse judecății, aspect ce denotă inexistența unor dificultăți de interpretare și aplicare a normelor de drept penal.Cu privire la fondul sesizării s-au exprimat mai multe opinii:Într-o primă opinie, majoritară (Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Deva, Judecătoria Onești, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, Tribunalul București, Judecătoria Lehliu-Gară, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Zimnicea, Curtea de Apel Iași, Judecătoria Iași, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Judecătoria Lugoj și Judecătoria Vatra Dornei), s-a arătat că mecanismul de contopire a pedepselor aplicate prin cele trei sentințe este următorul:Se constată că pedeapsa aplicată prin a doua sentință a fost stabilită conform dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal, infracțiunea fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie față de infracțiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa din prima sentință. În continuare, se contopește pedeapsa aplicată prin a doua sentință cu pedeapsa aplicată prin a treia sentință, conform dispozițiilor art. 40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, după care se constată că pedeapsa care constituie primul termen al recidivei, respectiv pedeapsa aplicată prin prima sentință, a fost deja executată și nu intră sub incidența concursului de infracțiuni, întrucât intervenția recidivei a întrerupt concursul dintre infracțiunea din prima sentință și infracțiunea din a treia sentință.Într-o variantă la această opinie (exprimată de Tribunalul Alba Iulia și Judecătoria Turnu Măgurele) s-a arătat că mecanismul de contopire a pedepselor aplicate prin cele trei sentințe este următorul: se contopește, conform regulilor concursului de infracțiuni, pedeapsa din sentința a treia cu pedeapsa din sentința a doua, se aplică regulile de la recidiva postexecutorie sau postcondamnatorie în raport cu prima sentință, urmând a se executa efectiv pedeapsa rezultantă, la care se adaugă restul din măsura educativă.Într-o a doua opinie, minoritară (comunicată de Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel București - Secția I penală, Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Roșiori de Vede, Tribunalul Ialomița și instanțele arondate acestuia, Judecătoria Moinești și Curtea de Apel Iași) s-a arătat că mecanismul de contopire a pedepselor aplicate prin cele trei sentințe este următorul:Se contopește, conform regulilor de la concursul de infracțiuni, pedeapsa din prima sentință cu pedeapsa din a treia sentință, se scade perioada executată și se contopește restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă astfel stabilită cu pedeapsa din a doua sentință, potrivit regulilor de la recidiva postcondamnatorie, adăugându-se în final, conform art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, o pătrime din restul rămas neexecutat din măsura educativă a internării într-un centru de detenție.S-a menționat că natura recidivei rămâne aceeași, respectiv recidivă postexecutorie (hotărârea prin care s-a aplicat pedeapsa având autoritate de lucru judecat), urmând ca doar tratamentul sancționator specific recidivei postcondamnatorii să fie aplicat în concret. În sprijinul acestei opinii s-a arătat faptul că, în cazul în care infracțiunile sunt simultan atât concurente între ele, cât și în concurs sau recidivă cu cele anterioare, „sfera concursului se întrerupe prin apariția unei recidive“, astfel că tot ceea ce precedă hotărârii care constituie primul termen al recidivei alcătuiește concursul și numai acele pedepse sunt supuse contopirii, iar tot ceea ce urmează constituie o pluralitate distinctă, supusă, după caz, regulilor concursului sau ale recidivei.Într-o variantă la această opinie minoritară (exprimată de Tribunalul Constanța) s-a arătat că mecanismul de contopire a pedepselor aplicate prin cele trei sentințe este următorul: se contopește, conform regulilor de la concursul de infracțiuni, pedeapsa din prima sentință cu pedeapsa din sentința a treia, dându-se prioritate concursului de infracțiuni, apoi pedeapsa rezultantă intermediară astfel stabilită se contopește cu pedeapsa din a doua sentință, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, pentru a da eficiență și cauzei de agravare a concursului de infracțiuni din sentințele a doua și a treia. În final se scade perioada executată și se adaugă restul din măsura educativă.Într-o opinie izolată (Judecătoria Lugoj) a fost propus următorul mecanism de contopire a pedepselor:În temeiul art. 43 alin. (5) din Codul penal, se menține pedeapsa din sentința a doua, urmând ca în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal să fie contopite pedeapsa din sentința a doua cu pedeapsa din sentința a treia și stabilită o pedeapsă rezultantă parțială.În temeiul art. 40 alin. (1) din Codul penal, urmează să fie contopită pedeapsa din prima sentință cu pedeapsa din a treia sentință și scăzută din pedeapsa rezultantă prima pedeapsă deja executată, rezultând o pedeapsă rezultantă parțială.Pedepsele rezultante parțiale se vor cumula, iar la pedeapsa rezultantă astfel stabilită se va adăuga, potrivit art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, restul din măsura educativă.Într-o altă opinie izolată (Judecătoria Caracal) a fost propus următorul mecanism de contopire a pedepselor: aplicarea prevederilor art. 43 alin. (5) din Codul penal, referitoare la recidiva postexecutorie în ceea ce privește cea de-a doua pedeapsă, în raport cu prima sentință (care ar fi trebuit reținută în sentința de condamnare pentru cea de-a doua faptă, ca autoritate de lucru judecat), urmată de contopirea tuturor pedepselor aflate în concurs, inclusiv a restului din măsura educativă - parte componentă a celei de-a treia pedepse, potrivit regulilor prevăzute la art. 40 raportat la art. 39 din Codul penal și deducerea din pedeapsa rezultantă finală obținută a zilelor executate sau considerate executate, inclusiv a primei pedepse executate în întregime.VII. Opinia specialiștilor consultațiÎn conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști recunoscuți cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept, Centrul de cercetări în științe penale a dat curs solicitării, apreciind că sesizarea Tribunalului Brăila - Secția penală se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât chestiunea de drept poate fi tranșată ca urmare a consultării textelor legale incidente în cauză, al căror conținut este clar, nefiind susceptibil de interpretări diferite.A fost înaintat un punct de vedere și pe fondul sesizării, opinându-se în sensul că, în această situație, nu se poate considera că pedeapsa stabilită prin prima sentință penală a fost executată, câtă vreme nu s-a procedat la contopirea cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea concurentă (cea de-a treia sentință). Un argument solid îl constituie și Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 17 iulie 2019, referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că atunci când o infracțiune este concurentă atât cu cea care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, cât și cu al doilea, aceasta se va contopi cu infracțiunea care face obiectul primului termen, considerentele deciziei păstrându-și aplicabilitatea și în cazul recidivei postexecutorii.Antecedența penală a unui subiect de drept se cuvine a fi tratată în mod unitar. Astfel, se impune ca cea de-a treia pedeapsă să fie contopită cu pedeapsa și măsura educativă care au făcut obiectul primei sentințe, conform regulilor de la concurs și celor prevăzute de art. 129 din Codul penal, rezultând o pedeapsă care va reprezenta primul termen al recidivei postcondamnatorii. Ulterior, conform art. 43 alin. (1) din Codul penal, la această pedeapsă rezultantă se va adăuga pedeapsa aplicată prin a doua sentință.S-a opinat că nu se poate aprecia că prima pedeapsă a fost executată câtă vreme, aplicând prin analogie Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal, aceasta va fi cumulată juridic cu a treia pedeapsă, deci se majorează cuantumul ei.Nu se poate susține nici că o astfel de interpretare încalcă previzibilitatea legii, câtă vreme făptuitorul este conștient de perseverența sa infracțională. La data la care prima sentință penală a rămas definitivă, acesta cunoștea că anterior mai săvârșise o infracțiune și, prin urmare, la săvârșirea infracțiunii care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii avea cunoștință de antecedența sa penală.VIII. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și JustițieFăcând referire la mai multe decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, privind admisibilitatea sesizării (Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 856/1/2020, referitoare la existența unei hotărâri date în mecanismul de unificare a practicii judiciare, ale cărei dispoziții obligatorii sunt aplicabile și prezentei sesizări, Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.709/1/2016, referitoare la respectarea cerinței de a exista o problemă de drept care trebuie deslușită, Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.050/1/2015, referitoare la faptul că rațiunea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este aceea ca judecata instanței supreme să se substituie celei a instanței legal învestite), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a opinat că sesizarea este inadmisibilă.În același sens, parchetul a făcut referire și la Decizia nr. 8 din 30 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 558/1/2016, cu privire la rolul întrebării prejudiciale, care are menirea de a preveni practica neunitară, nicidecum de a oferi studii, note sau opinii consultative asupra unor probleme generale sau ipotetice. Au fost relevate și Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.062/1/2015 HP/P, potrivit căreia sesizarea prealabilă nu trebuie să tindă la pronunțarea unei decizii definitive și obligatorii cu privire la o chestiune de fapt, precum și următoarele decizii: Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.158/1/2015, Decizia nr. 10 din 12 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 815/1/2016, Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.317/1/2016, Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.683/1/2017, prin care s-a stabilit că problema de drept nu trebuie să tindă la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului speței.Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.086/1/2019, a fost evidențiată în mod deosebit, deoarece prin aceasta Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât instanța de trimitere solicită stabilirea mecanismului de aplicare a pedepsei în cauza pendinte, raportat la ansamblul condamnărilor suferite de inculpat, la succesiunea acestora și la tipurile de pluralități de infracțiuni identificate.Cu privire la admisibilitatea sesizării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că nu este respectată cerința ca problema de drept a cărei interpretare se solicită să se ivească în cursul judecății.S-a apreciat necesar a se lămuri sensul sintagmei „în cursul judecății“ din cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece recurgerea la această procedură își vădește utilitatea doar dacă cursul judecății este întrerupt cel târziu în etapa dezbaterilor. Că este așa o demonstrează dispozițiile art. 476 alin. (2) fraza a II-a din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazul în care nu s-a dispus suspendarea odată cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte de pronunțarea unei hotărâri prealabile, „instanța suspendă dezbaterile până la pronunțarea deciziei prevăzute la art. 477 alin. (1) din Codul de procedură penală“. Necesitatea suspendării dezbaterilor derivă din însuși scopul mecanismului hotărârii prealabile, adică existența unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei și a cărei lămurire necesită intervenția instanței supreme, astfel că dezbaterile nu se pot încheia în absența unei dezlegări date de către Înalta Curte de Casație și Justiție.În cauză, sesizarea instanței supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept apreciată ca relevantă pentru soluționarea fondului cauzei a fost dispusă prin aceeași decizie prin care instanța de trimitere s-a dezînvestit, soluționând cauza. Procedând astfel, nu doar că a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 475 și 476 din Codul de procedură penală, dar a pronunțat și o soluție contradictorie, de vreme ce, pe de o parte, a apreciat că soluționarea fondului cauzei este condiționată de răspunsul instanței supreme la o problemă de drept, iar, pe de altă parte, a fost în măsură să judece contestația procurorului și în lipsa acestui răspuns.Pentru motivele invocate, s-a apreciat că, de vreme ce în cauza ce formează obiectul prezentei dezlegări acest moment a fost depășit, condiția de admisibilitate referitoare la momentul până la care se poate apela la mecanismul întrebării prealabile nu este îndeplinită.De asemenea, parchetul a arătat că nu este respectată cerința de a exista o problemă de drept care trebuie deslușită.Așa cum s-a arătat anterior în jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală a statuat asupra înțelesului care trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“, regăsită în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că îndeplinirea acestei condiții presupune ca problema de drept să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinante, iar nu la pronunțarea unei decizii definitive și obligatorii cu privire la o chestiune de fapt.În prezenta cauză, solicitarea instanței nu are un caracter teoretic, ea presupunând examinarea situației juridice concrete a condamnatului, cronologia infracțiunilor săvârșite de acesta și a condamnărilor definitive suferite. Or, această operațiune depășește limitele procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei. Modul de calcul al pedepsei ce urmează a fi aplicată în concret nu poate primi o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, întrucât ar presupune verificări de fapt, ceea ce excedează competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție în această procedură.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că există alte hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismul de unificare a practicii judiciare, în ale căror considerente problema de drept își găsește rezolvarea, aplicându-se, mutatis mutandis, același raționament. În acest sens, s-a făcut trimitere la Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 856/1/2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în raport cu care rezultă că au prioritate de aplicare regulile concursului de infracțiuni pentru pedepsele aplicate intimatului prin prima și a treia hotărâre, mecanism de calcul solicitat, de altfel, și de către procuror în contestația ce a făcut obiectul cauzei în care s-a ridicat problema de drept.În accepțiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza nu se mai afla în cursul judecății la momentul sesizării, fiind depășită etapa dezbaterilor pe fondul contestației, condiția ca întrebarea adresată instanței supreme să constituie o problemă de drept nu este îndeplinită, iar dilema instanței de trimitere își găsește rezolvarea într-o altă hotărâre dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aceeași procedură, astfel că a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării prin care Tribunalul Brăila - Secția penală a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție solicitarea de a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept expuse.IX. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost în sensul că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiția privind existența unei veritabile chestiuni de drept, în accepțiunea conferită acestei condiții de admisibilitate în jurisprudența consolidată a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În acest sens au fost menționate mai multe decizii în care s-a reținut că instanța de trimitere a solicitat instanței supreme rezolvarea cauzei concrete, iar nu lămurirea, cu valoare de principiu, a unei chestiuni de drept: Decizia nr. 17 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 30 octombrie 2019, Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016, Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 17 iulie 2019, și Decizia nr. 6 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 17 iunie 2020.Cu referire la prezenta sesizare, s-a arătat că aceasta nu tinde la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, ci la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile speței, generate de succesiunea a trei hotărâri judecătorești definitive, cu o anumită cronologie și anumite particularități, solicitând instanței supreme stabilirea ordinii în care sunt incidente instituțiile de drept penal substanțial (concursul de infracțiuni și recidiva) în condițiile particulare ale cauzei, întrebând astfel în mod direct instanța supremă „care este mecanismul de contopire a pedepselor“.S-a arătat că sesizarea este inadmisibilă și din perspectiva condiției ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, astfel cum s-a stabilit prin mai multe decizii ale completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală: Decizia nr. 22 din 27 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 7 februarie 2020, Decizia nr. 18 din 5 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 30 ianuarie 2019, Decizia nr. 16 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 29 iulie 2020.În acord cu această jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a opinat în sensul că Decizia nr. 22/2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, cuprind în dispozitiv și considerente elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept. Astfel, s-a subliniat că pe baza dispozitivului și considerentelor celor două decizii menționate se poate stabili că între infracțiunile pentru care s-a pronunțat soluția de condamnare prin prima hotărâre și a treia hotărâre operează regulile concursului de infracțiuni. Sfera concursului de infracțiuni s-a închis prin rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare și, în consecință, infracțiunile săvârșite după rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare sunt comise în stare de recidivă.Astfel, ulterior aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni pentru infracțiunile la care se referă prima și a treia hotărâre de condamnare operează regulile în materia recidivei, infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea prin a doua sentință fiind săvârșită în stare de recidivă. Între infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea prin a doua hotărâre și infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea prin a treia hotărâre nu operează regulile privind concursul de infracțiuni, întrucât rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare a închis sfera concursului de infracțiuni.X. Opinia judecătorului-raportorOpinia judecătorului-raportor a fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Brăila - Secția penală, în Dosarul nr. 2.682/196/2020, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de chestiunii de drept supuse analizei.XI. Înalta Curte de Casație și JustițieExaminând sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:În scopul unificării practicii judiciare, legiuitorul a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a sesizărilor instanțelor de judecată învestite în ultimul grad de jurisdicție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.Reglementând cerințele de admisibilitate a sesizării adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție în acest mecanism de unificare a practicii judiciare, legiuitorul a prevăzut, în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală, posibilitatea instanțelor învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.În ipoteza formulării unei atare sesizări, instanța de trimitere are facultatea, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, de a suspenda cauza până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, urmând ca, în ipoteza în care nu uzează de această posibilitate odată cu sesizarea, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să se pronunțe asupra sesizării, instanța de trimitere să suspende dezbaterile până la pronunțarea deciziei.În consecință, în raport cu normele legate evocate supra, se constată că admisibilitatea sesizării instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor patru condiții:– instanța care a formulat sesizarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;– chestiunea de drept care face obiectul sesizării să fie constatată în cursul judecății și de lămurirea ei să depindă soluționarea pe fond a cauzei; această cerință presupune în mod implicit, dar necesar ca Înalta Curte de Casație și Justiție să fie sesizată în cursul cercetării judecătorești sau până la încheierea dezbaterilor;– chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare;– prin sesizare să se solicite instanței supreme rezolvarea de principiu a respectivei chestiuni de drept.În cauză este îndeplinită prima condiție referitoare la formularea sesizării de către o instanță de judecată învestită în ultimă instanță, Tribunalul Brăila - Secția penală fiind învestit, ca instanță de control judiciar, cu soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinței penale nr. 582 din data de 28.04.2020 a Judecătoriei Brăila.În ceea ce privește cea de a doua condiție de admisibilitate a sesizării se constată că este îndeplinită numai cerința referitoare la constatarea problemei de drept în cursul judecății, nu și condiția necesară și cumulativă a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție până la închiderea dezbaterilor, astfel cum se desprinde această cerință din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală.Normele procesual penale în discuție consacră în mod neechivoc obligația instanței de trimitere de a declanșa mecanismul de unificare a practicii judiciare anterior soluționării definitive a cauzei ce îi este dedusă spre soluționare, o atare condiție fiind de esența procedurii hotărârii prealabile și diferențiind acest instrument legal de cel al recursului în interesul legii.Obligația, iar nu facultatea instanței care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție, de a suspenda dezbaterile până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept este reglementată explicit de dispozițiile art. 476 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedură penală, normă care instituie un caz de suspendare obligatorie a cauzei în ipoteza în care nu s-a dispus o atare măsură odată cu sesizarea, iar cercetarea judecătorească a fost finalizată. În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, „cauza poate fi suspendată până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. În cazul în care nu s-a dispus suspendarea odată cu sesizarea, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să se pronunțe asupra sesizării, instanța suspendă dezbaterile până la pronunțarea deciziei prevăzute la art. 477 alin. (1)“.O atare opțiune a legiuitorului reflectă rolul și particularitățile sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, mecanism a cărui finalitate - și anume asigurarea unei interpretări unitare a dreptului anterior soluționării definitive a cauzei - nu poate fi atinsă decât în ipoteza în care instanța de trimitere valorifică în mod efectiv dezlegarea de principiu, obligatorie, solicitată Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Aceasta deoarece existența unei relații de dependență între chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită și soluția ce ar putea fi dată fondului cauzei constituie o condiție de admisibilitate a sesizării, astfel că demersul instanței supreme își păstrează caracterul pertinent și util numai atunci când intervine anterior soluționării definitive a cauzei, preîntâmpinându-se, astfel, o soluție aflată în contradicție cu interpretarea obligatorie regăsită în hotărârea prealabilă.Or, în cauza de față, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea problemei de drept referitoare la mecanismul de contopire a pedepselor a fost dispusă prin aceeași decizie prin care instanța de trimitere a soluționat definitiv cauza. Astfel, prin Decizia nr. 203 din 6 august 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.682/196/2020, Tribunalul Brăila - Secția penală a respins ca nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinței penale nr. 582 din 28 aprilie 2020 a Judecătoriei Brăila, pe care a menținut-o ca fiind legală și temeinică și, subsecvent, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept asupra căreia era chemat a se pronunța.Procedând astfel, tribunalul a formulat o sesizare inadmisibilă, nefiind respectată condiția referitoare la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în cursul judecății, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală s-a pronunțat, de altfel, anterior, asupra inadmisibilității sesizărilor prin care se solicită dezlegarea unor probleme de drept de care depinde rezolvarea unor cauze soluționate definitiv și care se bucură de autoritate de lucru judecat. În acest sens, prin Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016, s-a subliniat, mutatis mutandis, că „mecanismul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție rezolvarea de principiu a unei chestiuni de drept deja soluționate printr-o hotărâre penală definitivă și nici cenzurarea modului în care aceasta a fost rezolvată“.Față de cele ce preced, constatându-se neîndeplinită una dintre condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu se impune analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția penală, în Dosarul nr. 2.682/196/2020, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:în ipoteza în care un inculpat major a fost condamnat după data de 1.02.2014 prin 3 sentințe astfel:– prima, în ordine cronologică, constituie primul termen al recidivei postexecutorii față de a doua sentință;– a doua pedeapsă se află în stare de recidivă postexecutorie cu prima sentință și în concurs cu cea de a treia sentință;– a treia sentință, în ordine cronologică, cuprinzând o pedeapsă pentru o infracțiune care a fost săvârșită anterior rămânerii definitive a primei sentințe și un rest dintr-o măsură educativă.Care este mecanismul de contopire a pedepselor ?Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2020.
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător DANIEL GRĂDINARU
Magistrat-asistent,
Monica Eugenia Ungureanu----
| EMITENT |
Dosar nr. 2.413/1/2020
| Daniel Grădinaru | - președinte al Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Lucia Tatiana Rog | - judecător la Secția penală |
| Lavinia Valeria Lefterache | - judecător la Secția penală |
| Ionuț Mihai Matei | - judecător la Secția penală |
| Rodica Aida Popa | - judecător la Secția penală |
| Francisca Maria Vasile | - judecător la Secția penală |
| Simona Elena Cîrnaru | - judecător la Secția penală |
| Leontina Șerban | - judecător la Secția penală |
| Simona Cristina Neniță | - judecător la Secția penală |
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizăriiPrin Decizia penală nr. 203 din data de 6 august 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.682/196/2020, Tribunalul Brăila - Secția penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „în ipoteza în care un inculpat major a fost condamnat după data de 1.02.2014 prin 3 sentințe astfel:– prima, în ordine cronologică, constituie primul termen al recidivei postexecutorii față de a doua sentință;– a doua pedeapsă se află în stare de recidivă postexecutorie cu prima sentință și în concurs cu cea de a treia sentință;– a treia sentință, în ordine cronologică, cuprinzând o pedeapsă pentru o infracțiune care a fost săvârșită anterior rămânerii definitive a primei sentințe și un rest dintr-o măsură educativă.Care este mecanismul de contopire a pedepselor?“. II. Expunerea succintă a cauzei La data de 6 august 2020, învestit fiind cu soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinței penale nr. 582 din data de 28.04.2020 a Judecătoriei Brăila, privind pe condamnatul A., Tribunalul Brăila - Secția penală a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 475 și 476 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la mecanismul de contopire a pedepselor, astfel cum a fost menționată în precedent.Pe fondul cauzei, prin Decizia penală nr. 203 din data de 6 august 2020, Tribunalul Brăila - Secția penală a dispus, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, respingerea ca nefondată a contestației formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinței penale nr. 582 din data de 28.04.2020 a Judecătoriei Brăila, reținând următoarele:1. Prin Sentința penală nr. 2.129 din 8.11.2017, pronunțată de Judecătoria Galați în Dosarul penal nr. 17.688/233/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 16 din 18.01.2018 a Tribunalului Galați, intimatului i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă principală de 3 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare pentru comiterea unui număr de 6 infracțiuni, la datele de 20/21.07.2015 și respectiv 31.05/01.06.2015. Prin această sentință au fost contopite pedepsele principale aplicate anterior intimatului prin alte două sentințe penale, ca urmare a existenței concursului de infracțiuni raportat la faptele pentru care intimatul fusese condamnat.Cele două hotărâri judecătorești contopite sunt Sentința penală nr. 292 din 18.02.2016 a Judecătoriei Galați, definitivă prin neapelare la data de 5.04.2016, și Sentința penală nr. 260 din 21.09.2016 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin Decizia penală nr. 1.450 din 12.12.2016 a Curții de Apel Ploiești.Conform datelor care rezultă din fișa de cazier judiciar, intimatul s-a liberat în termen din executarea acestei pedepse principale, la data de 26.09.2018.2. Prin Sentința penală nr. 1.698 din 8.11.2019 pronunțată de Judecătoria Brăila în Dosarul penal nr. 5.055/196/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 1.444/A din 20.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, intimatul a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, actele materiale fiind comise în perioada 17/18-28/29.10.2018, după executarea în termen a pedepsei anterioare și liberarea sa la data de 26.09.2018.3. Prin Sentința penală nr. 1.829 din 22.11.2019 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul penal nr. 5.758/180/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 194 din 13.02.2020 a Curții de Apel Bacău, intimatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni și o zi închisoare pentru comiterea, la data de 12.04.2015, a infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută de art. 253 alin. (1) din Codul penal.Tribunalul a reținut că infracțiunea comisă la data de 12.04.2015 (pct. 3 din enumerare) este concurentă cu cele pentru care intimatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 2.129 din 8.11.2017 a Judecătoriei Galați (pct. 1 din enumerare).Pe de altă parte, infracțiunile comise în perioada 17/18-28/ 29.10.2018 (pct. 2 din enumerare) sunt în stare de recidivă postexecutorie față de infracțiunile comise în datele de 20/21.07.2015 și respectiv 31.05/01.06.2015 (pct. 1 din enumerare), dar și față de cea comisă la 12.04.2015 (pct. 3 din enumerare).Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (2) din Codul penal, dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă.S-a constatat că textul legal anterior menționat prevede în mod clar și fără dubii aplicarea prioritară dispozițiilor referitoare la circumstanțele agravante, urmate de aplicarea celor referitoare la infracțiunea continuată. În schimb, acest text legal menționează că ultimele dispoziții aplicabile sunt cele referitoare la concurs sau recidivă, dar fără a menționa care dintre acestea se aplică mai întâi, respectiv dacă se aplică mai întâi normele legale de la concursul de infracțiuni sau dispozițiile legale de la recidivă.În situația de față, intimatul a executat integral pedeapsa aplicată pentru infracțiunile concurente comise la datele de 20/21.07.2015 și respectiv 31.05/1.06.2015 - pedeapsa de 3 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare (pct. 1 din enumerarea anterioară) și se afla deja în executarea unei pedepse distincte, de 2 ani și 6 luni închisoare pentru fapte comise ulterior (17/18-28/ 29.10.2018), fără nicio legătură cu prima condamnare - pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (pct. 2 din enumerare), când a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni și o zi de închisoare pentru o faptă anterioară, comisă la data de 12.04.2015 (pct. 3 din enumerare).Instanța de fond, pe fondul normei legale neclare de la art. 79 alin. (2) din Codul penal, teza finală, care nu instituie întâietatea de aplicare dintre normele referitoare la concurs de infracțiuni sau recidivă, a procedat la contopirea ultimei pedepse de 2 luni și o zi de închisoare cu cea de 2 ani și 6 luni de închisoare, apreciind că regulile referitoare la recidivă sunt aplicabile în mod preferabil față de cele de la concursul de infracțiuni, dispunând executarea efectivă a pedepsei rezultante.Instanța de fond nu a procedat la descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare, repunerea pedepselor componente în individualitatea lor și contopirea acestora cu pedeapsa de 2 luni și o zi de închisoare, ulterior aplicată pentru o faptă concurentă cu cele pentru care a fost aplicată condamnarea inițială, aspect solicitat de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.Tribunalul a apreciat că, în condițiile în care norma legală de la art. 79 alin. (2) din Codul penal este una neclară, instanța de fond a procedat în mod corect, soluția fiind legală întrucât nu a fost încălcată nicio o normă legală în vigoare. Pe de altă parte, soluția adoptată apare ca una preferabilă, cât timp pedeapsa de 3 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare este deja executată, impunându-se contopirea pedepselor în curs de executare.Pentru aceste motive, contestația a fost respinsă, ca nefondată.Procedând la examenul de admisibilitate a sesizării instanței supreme, Tribunalul Brăila - Secția penală a apreciat că o atare sesizare este admisibilă, având în vedere că este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii asupra acesteia, iar lămurirea chestiunii de drept supuse dezbaterii este hotărâtoare asupra soluției pe fond a cauzei, operațiunea de contopire fiind esența sesizării instanței de fond.Pe fondul solicitării, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (2) din Codul penal, dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă.Textul legal în discuție, anterior menționat, prevede în mod clar și fără dubii aplicarea prioritară a dispozițiilor referitoare la circumstanțele agravante, urmate de aplicarea celor referitoare la infracțiunea continuată. În schimb, acest text legal menționează că ultimele dispoziții aplicabile sunt cele referitoare la concurs sau recidivă, dar fără a se preciza care dintre acestea se aplică mai întâi, respectiv dacă se aplică mai întâi normele legale de la concursul de infracțiuni sau dispozițiile legale de la recidivă.S-a reținut că această normă legală este neclară, întrucât lasă loc unui arbitrar nepermis, caz în care apare necesară intervenția instanței supreme pentru a trasa o modalitate clară de interpretare a unei astfel de situații, cum este cea de față, în care infracțiunea de distrugere pentru care intimatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 luni („sentința 3“) se află atât în stare de concurs cu pedepsele aplicate printr-o sentință ce constituie primul termen al recidivei postexecutorii („sentința 1“), dar, în același timp, intimatul se află deja în executarea unei pedepse privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească ce constituie al doilea termen al recidivei postexecutorii („sentința 2“).Opiniile exprimate de reprezentantul Ministerului Public și de contestator au fost în sensul că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este admisibilă.III. Dispozițiile legale supuse interpretării Art. 79 alin. (2) din Codul penal, care reglementează concursul între cauze de atenuare sau de agravare:(2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă.IV. Jurisprudența Curții ConstituționalePână în prezent nu a fost pronunțată nicio decizie cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor legale ce fac obiectul dezlegării chestiunii de drept din cuprinsul sesizării.V. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și JustițiePrin Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău și s-au stabilit următoarele:În cazul în care instanța este învestită prin același act de sesizare cu judecarea a două infracțiuni intenționate, săvârșite de același inculpat, dintre care una anterior și cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispozițiile art. 85 din Codul penal.Pedeapsa ce va fi executată urmează a fi determinată astfel:– se vor aplica pedepse pentru fiecare dintre cele două infracțiuni deduse judecății;– se va dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei pronunțate anterior;– se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, pedeapsa a cărei executare a fost inițial suspendată condiționat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, putându-se adăuga un spor de pedeapsă;– pedeapsa rezultantă, astfel determinată, se va contopi, după caz, conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară, cu cea stabilită pentru fapta săvârșită în termenul de încercare, putându-se adăuga un spor de pedeapsă.Prin Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.086/1/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția penală și a stabilit că dispozițiile art. 43 alin. (2) din Codul penal presupun ca toate infracțiunile concurente să fie săvârșite după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parțial, acestea nefiind aplicabile în ipoteza în care una dintre infracțiuni este în concurs și cu cea care constituie primul termen al recidivei.Prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 856/1/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală și a stabilit că, în cazul în care o infracțiune (A) este concurentă atât cu infracțiunea ce reprezintă primul termen (B), cât și cu infracțiunea ce reprezintă al doilea termen (C) al unei recidive postcondamnatorii, operațiunea de stabilire a pedepsei rezultante implică aplicarea regulilor concursului de infracțiuni între pedepsele stabilite pentru infracțiunile (A) și (B), rezultantei fiindu-i aplicate ulterior regulile recidivei postcondamnatorii prin raportare la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea (C).VI. Opinia instanțelor judecătoreștiAu comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuție curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Brașov, București, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Târgu Mureș, Pitești, Ploiești, Oradea, Suceava și Timișoara.În urma consultării judecătorilor din cadrul instanțelor menționate, cu privire la admisibilitatea sesizării, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Brașov și Curtea de Apel București - Secția a II-a penală au apreciat că sesizarea este inadmisibilă, deoarece, pe de o parte, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o soluție în cauză, iar, pe de altă parte, problema de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Mai mult, s-a arătat că instanța de trimitere a procedat la soluționarea cererii deduse judecății, aspect ce denotă inexistența unor dificultăți de interpretare și aplicare a normelor de drept penal.Cu privire la fondul sesizării s-au exprimat mai multe opinii:Într-o primă opinie, majoritară (Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Deva, Judecătoria Onești, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, Tribunalul București, Judecătoria Lehliu-Gară, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Zimnicea, Curtea de Apel Iași, Judecătoria Iași, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Judecătoria Lugoj și Judecătoria Vatra Dornei), s-a arătat că mecanismul de contopire a pedepselor aplicate prin cele trei sentințe este următorul:Se constată că pedeapsa aplicată prin a doua sentință a fost stabilită conform dispozițiilor art. 43 alin. (5) din Codul penal, infracțiunea fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie față de infracțiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa din prima sentință. În continuare, se contopește pedeapsa aplicată prin a doua sentință cu pedeapsa aplicată prin a treia sentință, conform dispozițiilor art. 40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, după care se constată că pedeapsa care constituie primul termen al recidivei, respectiv pedeapsa aplicată prin prima sentință, a fost deja executată și nu intră sub incidența concursului de infracțiuni, întrucât intervenția recidivei a întrerupt concursul dintre infracțiunea din prima sentință și infracțiunea din a treia sentință.Într-o variantă la această opinie (exprimată de Tribunalul Alba Iulia și Judecătoria Turnu Măgurele) s-a arătat că mecanismul de contopire a pedepselor aplicate prin cele trei sentințe este următorul: se contopește, conform regulilor concursului de infracțiuni, pedeapsa din sentința a treia cu pedeapsa din sentința a doua, se aplică regulile de la recidiva postexecutorie sau postcondamnatorie în raport cu prima sentință, urmând a se executa efectiv pedeapsa rezultantă, la care se adaugă restul din măsura educativă.Într-o a doua opinie, minoritară (comunicată de Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel București - Secția I penală, Judecătoria Giurgiu, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Roșiori de Vede, Tribunalul Ialomița și instanțele arondate acestuia, Judecătoria Moinești și Curtea de Apel Iași) s-a arătat că mecanismul de contopire a pedepselor aplicate prin cele trei sentințe este următorul:Se contopește, conform regulilor de la concursul de infracțiuni, pedeapsa din prima sentință cu pedeapsa din a treia sentință, se scade perioada executată și se contopește restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă astfel stabilită cu pedeapsa din a doua sentință, potrivit regulilor de la recidiva postcondamnatorie, adăugându-se în final, conform art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, o pătrime din restul rămas neexecutat din măsura educativă a internării într-un centru de detenție.S-a menționat că natura recidivei rămâne aceeași, respectiv recidivă postexecutorie (hotărârea prin care s-a aplicat pedeapsa având autoritate de lucru judecat), urmând ca doar tratamentul sancționator specific recidivei postcondamnatorii să fie aplicat în concret. În sprijinul acestei opinii s-a arătat faptul că, în cazul în care infracțiunile sunt simultan atât concurente între ele, cât și în concurs sau recidivă cu cele anterioare, „sfera concursului se întrerupe prin apariția unei recidive“, astfel că tot ceea ce precedă hotărârii care constituie primul termen al recidivei alcătuiește concursul și numai acele pedepse sunt supuse contopirii, iar tot ceea ce urmează constituie o pluralitate distinctă, supusă, după caz, regulilor concursului sau ale recidivei.Într-o variantă la această opinie minoritară (exprimată de Tribunalul Constanța) s-a arătat că mecanismul de contopire a pedepselor aplicate prin cele trei sentințe este următorul: se contopește, conform regulilor de la concursul de infracțiuni, pedeapsa din prima sentință cu pedeapsa din sentința a treia, dându-se prioritate concursului de infracțiuni, apoi pedeapsa rezultantă intermediară astfel stabilită se contopește cu pedeapsa din a doua sentință, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, pentru a da eficiență și cauzei de agravare a concursului de infracțiuni din sentințele a doua și a treia. În final se scade perioada executată și se adaugă restul din măsura educativă.Într-o opinie izolată (Judecătoria Lugoj) a fost propus următorul mecanism de contopire a pedepselor:În temeiul art. 43 alin. (5) din Codul penal, se menține pedeapsa din sentința a doua, urmând ca în baza art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal să fie contopite pedeapsa din sentința a doua cu pedeapsa din sentința a treia și stabilită o pedeapsă rezultantă parțială.În temeiul art. 40 alin. (1) din Codul penal, urmează să fie contopită pedeapsa din prima sentință cu pedeapsa din a treia sentință și scăzută din pedeapsa rezultantă prima pedeapsă deja executată, rezultând o pedeapsă rezultantă parțială.Pedepsele rezultante parțiale se vor cumula, iar la pedeapsa rezultantă astfel stabilită se va adăuga, potrivit art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, restul din măsura educativă.Într-o altă opinie izolată (Judecătoria Caracal) a fost propus următorul mecanism de contopire a pedepselor: aplicarea prevederilor art. 43 alin. (5) din Codul penal, referitoare la recidiva postexecutorie în ceea ce privește cea de-a doua pedeapsă, în raport cu prima sentință (care ar fi trebuit reținută în sentința de condamnare pentru cea de-a doua faptă, ca autoritate de lucru judecat), urmată de contopirea tuturor pedepselor aflate în concurs, inclusiv a restului din măsura educativă - parte componentă a celei de-a treia pedepse, potrivit regulilor prevăzute la art. 40 raportat la art. 39 din Codul penal și deducerea din pedeapsa rezultantă finală obținută a zilelor executate sau considerate executate, inclusiv a primei pedepse executate în întregime.VII. Opinia specialiștilor consultațiÎn conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști recunoscuți cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept, Centrul de cercetări în științe penale a dat curs solicitării, apreciind că sesizarea Tribunalului Brăila - Secția penală se impune a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât chestiunea de drept poate fi tranșată ca urmare a consultării textelor legale incidente în cauză, al căror conținut este clar, nefiind susceptibil de interpretări diferite.A fost înaintat un punct de vedere și pe fondul sesizării, opinându-se în sensul că, în această situație, nu se poate considera că pedeapsa stabilită prin prima sentință penală a fost executată, câtă vreme nu s-a procedat la contopirea cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea concurentă (cea de-a treia sentință). Un argument solid îl constituie și Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 17 iulie 2019, referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că atunci când o infracțiune este concurentă atât cu cea care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, cât și cu al doilea, aceasta se va contopi cu infracțiunea care face obiectul primului termen, considerentele deciziei păstrându-și aplicabilitatea și în cazul recidivei postexecutorii.Antecedența penală a unui subiect de drept se cuvine a fi tratată în mod unitar. Astfel, se impune ca cea de-a treia pedeapsă să fie contopită cu pedeapsa și măsura educativă care au făcut obiectul primei sentințe, conform regulilor de la concurs și celor prevăzute de art. 129 din Codul penal, rezultând o pedeapsă care va reprezenta primul termen al recidivei postcondamnatorii. Ulterior, conform art. 43 alin. (1) din Codul penal, la această pedeapsă rezultantă se va adăuga pedeapsa aplicată prin a doua sentință.S-a opinat că nu se poate aprecia că prima pedeapsă a fost executată câtă vreme, aplicând prin analogie Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) din Codul penal, aceasta va fi cumulată juridic cu a treia pedeapsă, deci se majorează cuantumul ei.Nu se poate susține nici că o astfel de interpretare încalcă previzibilitatea legii, câtă vreme făptuitorul este conștient de perseverența sa infracțională. La data la care prima sentință penală a rămas definitivă, acesta cunoștea că anterior mai săvârșise o infracțiune și, prin urmare, la săvârșirea infracțiunii care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii avea cunoștință de antecedența sa penală.VIII. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și JustițieFăcând referire la mai multe decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, privind admisibilitatea sesizării (Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 856/1/2020, referitoare la existența unei hotărâri date în mecanismul de unificare a practicii judiciare, ale cărei dispoziții obligatorii sunt aplicabile și prezentei sesizări, Decizia nr. 1 din 25 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.709/1/2016, referitoare la respectarea cerinței de a exista o problemă de drept care trebuie deslușită, Decizia nr. 26 din 29 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.050/1/2015, referitoare la faptul că rațiunea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este aceea ca judecata instanței supreme să se substituie celei a instanței legal învestite), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a opinat că sesizarea este inadmisibilă.În același sens, parchetul a făcut referire și la Decizia nr. 8 din 30 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 558/1/2016, cu privire la rolul întrebării prejudiciale, care are menirea de a preveni practica neunitară, nicidecum de a oferi studii, note sau opinii consultative asupra unor probleme generale sau ipotetice. Au fost relevate și Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.062/1/2015 HP/P, potrivit căreia sesizarea prealabilă nu trebuie să tindă la pronunțarea unei decizii definitive și obligatorii cu privire la o chestiune de fapt, precum și următoarele decizii: Decizia nr. 28 din 29 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.158/1/2015, Decizia nr. 10 din 12 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 815/1/2016, Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.317/1/2016, Decizia nr. 27 din 12 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.683/1/2017, prin care s-a stabilit că problema de drept nu trebuie să tindă la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile fondului speței.Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.086/1/2019, a fost evidențiată în mod deosebit, deoarece prin aceasta Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât instanța de trimitere solicită stabilirea mecanismului de aplicare a pedepsei în cauza pendinte, raportat la ansamblul condamnărilor suferite de inculpat, la succesiunea acestora și la tipurile de pluralități de infracțiuni identificate.Cu privire la admisibilitatea sesizării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că nu este respectată cerința ca problema de drept a cărei interpretare se solicită să se ivească în cursul judecății.S-a apreciat necesar a se lămuri sensul sintagmei „în cursul judecății“ din cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece recurgerea la această procedură își vădește utilitatea doar dacă cursul judecății este întrerupt cel târziu în etapa dezbaterilor. Că este așa o demonstrează dispozițiile art. 476 alin. (2) fraza a II-a din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazul în care nu s-a dispus suspendarea odată cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte de pronunțarea unei hotărâri prealabile, „instanța suspendă dezbaterile până la pronunțarea deciziei prevăzute la art. 477 alin. (1) din Codul de procedură penală“. Necesitatea suspendării dezbaterilor derivă din însuși scopul mecanismului hotărârii prealabile, adică existența unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei și a cărei lămurire necesită intervenția instanței supreme, astfel că dezbaterile nu se pot încheia în absența unei dezlegări date de către Înalta Curte de Casație și Justiție.În cauză, sesizarea instanței supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept apreciată ca relevantă pentru soluționarea fondului cauzei a fost dispusă prin aceeași decizie prin care instanța de trimitere s-a dezînvestit, soluționând cauza. Procedând astfel, nu doar că a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 475 și 476 din Codul de procedură penală, dar a pronunțat și o soluție contradictorie, de vreme ce, pe de o parte, a apreciat că soluționarea fondului cauzei este condiționată de răspunsul instanței supreme la o problemă de drept, iar, pe de altă parte, a fost în măsură să judece contestația procurorului și în lipsa acestui răspuns.Pentru motivele invocate, s-a apreciat că, de vreme ce în cauza ce formează obiectul prezentei dezlegări acest moment a fost depășit, condiția de admisibilitate referitoare la momentul până la care se poate apela la mecanismul întrebării prealabile nu este îndeplinită.De asemenea, parchetul a arătat că nu este respectată cerința de a exista o problemă de drept care trebuie deslușită.Așa cum s-a arătat anterior în jurisprudența sa, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală a statuat asupra înțelesului care trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“, regăsită în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că îndeplinirea acestei condiții presupune ca problema de drept să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinante, iar nu la pronunțarea unei decizii definitive și obligatorii cu privire la o chestiune de fapt.În prezenta cauză, solicitarea instanței nu are un caracter teoretic, ea presupunând examinarea situației juridice concrete a condamnatului, cronologia infracțiunilor săvârșite de acesta și a condamnărilor definitive suferite. Or, această operațiune depășește limitele procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei. Modul de calcul al pedepsei ce urmează a fi aplicată în concret nu poate primi o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, întrucât ar presupune verificări de fapt, ceea ce excedează competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție în această procedură.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că există alte hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismul de unificare a practicii judiciare, în ale căror considerente problema de drept își găsește rezolvarea, aplicându-se, mutatis mutandis, același raționament. În acest sens, s-a făcut trimitere la Decizia nr. 22 din 9 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 856/1/2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în raport cu care rezultă că au prioritate de aplicare regulile concursului de infracțiuni pentru pedepsele aplicate intimatului prin prima și a treia hotărâre, mecanism de calcul solicitat, de altfel, și de către procuror în contestația ce a făcut obiectul cauzei în care s-a ridicat problema de drept.În accepțiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza nu se mai afla în cursul judecății la momentul sesizării, fiind depășită etapa dezbaterilor pe fondul contestației, condiția ca întrebarea adresată instanței supreme să constituie o problemă de drept nu este îndeplinită, iar dilema instanței de trimitere își găsește rezolvarea într-o altă hotărâre dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aceeași procedură, astfel că a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării prin care Tribunalul Brăila - Secția penală a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție solicitarea de a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept expuse.IX. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost în sensul că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiția privind existența unei veritabile chestiuni de drept, în accepțiunea conferită acestei condiții de admisibilitate în jurisprudența consolidată a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. În acest sens au fost menționate mai multe decizii în care s-a reținut că instanța de trimitere a solicitat instanței supreme rezolvarea cauzei concrete, iar nu lămurirea, cu valoare de principiu, a unei chestiuni de drept: Decizia nr. 17 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 30 octombrie 2019, Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016, Decizia nr. 14 din 12 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 17 iulie 2019, și Decizia nr. 6 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 17 iunie 2020.Cu referire la prezenta sesizare, s-a arătat că aceasta nu tinde la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, ci la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce țin de particularitățile speței, generate de succesiunea a trei hotărâri judecătorești definitive, cu o anumită cronologie și anumite particularități, solicitând instanței supreme stabilirea ordinii în care sunt incidente instituțiile de drept penal substanțial (concursul de infracțiuni și recidiva) în condițiile particulare ale cauzei, întrebând astfel în mod direct instanța supremă „care este mecanismul de contopire a pedepselor“.S-a arătat că sesizarea este inadmisibilă și din perspectiva condiției ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, astfel cum s-a stabilit prin mai multe decizii ale completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală: Decizia nr. 22 din 27 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 7 februarie 2020, Decizia nr. 18 din 5 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 30 ianuarie 2019, Decizia nr. 16 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 29 iulie 2020.În acord cu această jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a opinat în sensul că Decizia nr. 22/2020 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, cuprind în dispozitiv și considerente elemente suficiente care să conducă la dezlegarea problemei de drept. Astfel, s-a subliniat că pe baza dispozitivului și considerentelor celor două decizii menționate se poate stabili că între infracțiunile pentru care s-a pronunțat soluția de condamnare prin prima hotărâre și a treia hotărâre operează regulile concursului de infracțiuni. Sfera concursului de infracțiuni s-a închis prin rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare și, în consecință, infracțiunile săvârșite după rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare sunt comise în stare de recidivă.Astfel, ulterior aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni pentru infracțiunile la care se referă prima și a treia hotărâre de condamnare operează regulile în materia recidivei, infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea prin a doua sentință fiind săvârșită în stare de recidivă. Între infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea prin a doua hotărâre și infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea prin a treia hotărâre nu operează regulile privind concursul de infracțiuni, întrucât rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare a închis sfera concursului de infracțiuni.X. Opinia judecătorului-raportorOpinia judecătorului-raportor a fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Brăila - Secția penală, în Dosarul nr. 2.682/196/2020, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de chestiunii de drept supuse analizei.XI. Înalta Curte de Casație și JustițieExaminând sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:În scopul unificării practicii judiciare, legiuitorul a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a sesizărilor instanțelor de judecată învestite în ultimul grad de jurisdicție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.Reglementând cerințele de admisibilitate a sesizării adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție în acest mecanism de unificare a practicii judiciare, legiuitorul a prevăzut, în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală, posibilitatea instanțelor învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.În ipoteza formulării unei atare sesizări, instanța de trimitere are facultatea, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, de a suspenda cauza până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, urmând ca, în ipoteza în care nu uzează de această posibilitate odată cu sesizarea, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să se pronunțe asupra sesizării, instanța de trimitere să suspende dezbaterile până la pronunțarea deciziei.În consecință, în raport cu normele legate evocate supra, se constată că admisibilitatea sesizării instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor patru condiții:– instanța care a formulat sesizarea să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;– chestiunea de drept care face obiectul sesizării să fie constatată în cursul judecății și de lămurirea ei să depindă soluționarea pe fond a cauzei; această cerință presupune în mod implicit, dar necesar ca Înalta Curte de Casație și Justiție să fie sesizată în cursul cercetării judecătorești sau până la încheierea dezbaterilor;– chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare;– prin sesizare să se solicite instanței supreme rezolvarea de principiu a respectivei chestiuni de drept.În cauză este îndeplinită prima condiție referitoare la formularea sesizării de către o instanță de judecată învestită în ultimă instanță, Tribunalul Brăila - Secția penală fiind învestit, ca instanță de control judiciar, cu soluționarea contestației formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinței penale nr. 582 din data de 28.04.2020 a Judecătoriei Brăila.În ceea ce privește cea de a doua condiție de admisibilitate a sesizării se constată că este îndeplinită numai cerința referitoare la constatarea problemei de drept în cursul judecății, nu și condiția necesară și cumulativă a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție până la închiderea dezbaterilor, astfel cum se desprinde această cerință din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 475 și art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală.Normele procesual penale în discuție consacră în mod neechivoc obligația instanței de trimitere de a declanșa mecanismul de unificare a practicii judiciare anterior soluționării definitive a cauzei ce îi este dedusă spre soluționare, o atare condiție fiind de esența procedurii hotărârii prealabile și diferențiind acest instrument legal de cel al recursului în interesul legii.Obligația, iar nu facultatea instanței care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție, de a suspenda dezbaterile până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept este reglementată explicit de dispozițiile art. 476 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedură penală, normă care instituie un caz de suspendare obligatorie a cauzei în ipoteza în care nu s-a dispus o atare măsură odată cu sesizarea, iar cercetarea judecătorească a fost finalizată. În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, „cauza poate fi suspendată până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. În cazul în care nu s-a dispus suspendarea odată cu sesizarea, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să se pronunțe asupra sesizării, instanța suspendă dezbaterile până la pronunțarea deciziei prevăzute la art. 477 alin. (1)“.O atare opțiune a legiuitorului reflectă rolul și particularitățile sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, mecanism a cărui finalitate - și anume asigurarea unei interpretări unitare a dreptului anterior soluționării definitive a cauzei - nu poate fi atinsă decât în ipoteza în care instanța de trimitere valorifică în mod efectiv dezlegarea de principiu, obligatorie, solicitată Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Aceasta deoarece existența unei relații de dependență între chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită și soluția ce ar putea fi dată fondului cauzei constituie o condiție de admisibilitate a sesizării, astfel că demersul instanței supreme își păstrează caracterul pertinent și util numai atunci când intervine anterior soluționării definitive a cauzei, preîntâmpinându-se, astfel, o soluție aflată în contradicție cu interpretarea obligatorie regăsită în hotărârea prealabilă.Or, în cauza de față, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea problemei de drept referitoare la mecanismul de contopire a pedepselor a fost dispusă prin aceeași decizie prin care instanța de trimitere a soluționat definitiv cauza. Astfel, prin Decizia nr. 203 din 6 august 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.682/196/2020, Tribunalul Brăila - Secția penală a respins ca nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinței penale nr. 582 din 28 aprilie 2020 a Judecătoriei Brăila, pe care a menținut-o ca fiind legală și temeinică și, subsecvent, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept asupra căreia era chemat a se pronunța.Procedând astfel, tribunalul a formulat o sesizare inadmisibilă, nefiind respectată condiția referitoare la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în cursul judecății, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală s-a pronunțat, de altfel, anterior, asupra inadmisibilității sesizărilor prin care se solicită dezlegarea unor probleme de drept de care depinde rezolvarea unor cauze soluționate definitiv și care se bucură de autoritate de lucru judecat. În acest sens, prin Decizia nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016, s-a subliniat, mutatis mutandis, că „mecanismul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție rezolvarea de principiu a unei chestiuni de drept deja soluționate printr-o hotărâre penală definitivă și nici cenzurarea modului în care aceasta a fost rezolvată“.Față de cele ce preced, constatându-se neîndeplinită una dintre condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu se impune analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secția penală, în Dosarul nr. 2.682/196/2020, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:în ipoteza în care un inculpat major a fost condamnat după data de 1.02.2014 prin 3 sentințe astfel:– prima, în ordine cronologică, constituie primul termen al recidivei postexecutorii față de a doua sentință;– a doua pedeapsă se află în stare de recidivă postexecutorie cu prima sentință și în concurs cu cea de a treia sentință;– a treia sentință, în ordine cronologică, cuprinzând o pedeapsă pentru o infracțiune care a fost săvârșită anterior rămânerii definitive a primei sentințe și un rest dintr-o măsură educativă.Care este mecanismul de contopire a pedepselor ?Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2020.
PREȘEDINTELE SECȚIEI PENALE A ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
judecător DANIEL GRĂDINARU
Magistrat-asistent,
Monica Eugenia Ungureanu----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari