ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 221 din 30 decembrie 2020pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1329 din 31 decembrie 2020
Având în vedere adoptarea la nivelul Uniunii Europene a Regulamentului (UE) 2020/1.054 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2020 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 în ceea ce privește cerințele minime referitoare la duratele de conducere zilnice și săptămânale maxime, pauzele minime și perioadele de repaus zilnic și săptămânal și a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 în ceea ce privește poziționarea prin intermediul tahografelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 249 din 31 iulie 2020, act normativ cu aplicabilitate directă și efect direct în toate statele membre, care a intrat în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării, cu excepția articolului 1 punctul 15 și a articolului 2 punctul 12, care se aplică de la 31 decembrie 2024,luând în considerare necesitatea asigurării imediate la nivel național a cadrului de aplicare a Regulamentului (UE) 2020/1.054 care, pentru domeniul reglementat de acesta, este reprezentat la nivelul legislației primare de Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2007, cu modificările și completările ulterioare,în scopul corelării clasificării unor încălcări prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 37/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2007, cu modificările și completările ulterioare, cu clasificarea încălcărilor legislației sociale în transportul rutier, prevăzută în Regulamentul (UE) 2016/403 al Comisiei din 18 martie 2016 de completare a Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește clasificarea încălcărilor grave ale normelor Uniunii, care pot determina pierderea de către un operator de transport rutier a bunei reputații și de modificare a anexei III la Directiva 2006/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului,ținând cont de faptul că actele cu forță juridică obligatorie, precum regulamentul european, stabilesc în sarcina statelor membre obligația de a adopta anumite norme privind măsurile aplicabile în cazul încălcării acestuia, asigurându-se că acestea sunt puse în aplicare,în acest context, jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 72/2017 sau Decizia nr. 405/2018) precizează că autoritățile statului român s-au angajat, în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituția României, republicată, să garanteze ducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din tratatele constitutive ale UE, din reglementările UE cu caracter obligatoriu și din actul de aderare, în acest sens, Guvernul fiind abilitat din punct de vedere constituțional ca, prin mijloacele pe care le are la îndemână, să garanteze îndeplinirea obligațiilor României față de UE,având în vedere și unele aspecte statuate de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 1.622/2011, potrivit cărora: „Curtea mai reține că România, fiind un stat de drept, care face parte din Uniunea Europeană și care și-a asumat anumite obligații față de aceasta în baza art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, trebuie să respecte prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și să asigure ducerea la îndeplinire a cerințelor celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.“,ținând cont de obiectivele generale ale Regulamentului (UE) 2020/1.054, anume îmbunătățirea siguranței rutiere și a condițiilor de muncă pentru conducătorii auto din Uniune prin armonizarea normelor referitoare la duratele de conducere, pauze și perioadele de repaus în transportul rutier, precum și armonizarea normelor privind utilizarea și asigurarea aplicării tahografelor,în considerarea faptului că lipsa unei intervenții legislative imediate privind stabilirea unor norme naționale referitoare la sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării prevederilor Regulamentului (UE) 2020/1.054 are ca efect crearea unei stări de incertitudine juridică și apariția unor dificultăți de ordin practic, care ar putea conduce la prejudicierea întreprinderilor și a operatorilor de transport rutier,pentru evitarea situației ca un demers legislativ ordinar să nu poată fi finalizat în termen util pentru a se preveni consecințele mai sus amintite,având în vedere necesitatea eliminării urgente a acestei carențe și considerând că aceasta este o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată și care contribuie la îndeplinirea unor obligații asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene,luând în considerare și faptul că, prin prisma aspectelor menționate anterior, în absența unui cadru legal adecvat, care poate fi asigurat prin adoptarea unor dispoziții legale noi, conform prezentului act normativ, consecințele negative imediate sunt reprezentate și de o eventuală declanșare de către Comisia Europeană a procedurii privind neîndeplinirea obligațiilor pe care România le are în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene,ținând seama de faptul că, raportat și la termenul de aplicare menționat mai sus, este necesară adoptarea de urgență la nivel național a unor dispoziții legale în concordanță, iar instituțiile responsabile să beneficieze de instrumente adecvate în scopul implementării eficiente a regulamentului,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul IOrdonanța Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 16 august 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Prezenta ordonanță stabilește cadrul de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2020/1.054 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2020 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 în ceea ce privește cerințele minime referitoare la duratele de conducere zilnice și săptămânale maxime, pauzele minime și perioadele de repaus zilnic și săptămânal și a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 în ceea ce privește poziționarea prin intermediul tahografelor, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 2020/1.054.2. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 2Operațiunile de transport la care se face referire la art. 13 alin. (1) lit. a)-d), f)-h) și j)-r) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 sunt exceptate, pe teritoriul României, de la aplicarea prevederilor art. 5-9 din acest regulament.3. La articolul 4, alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins: + Articolul 4(1) Controlul respectării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014, ale Regulamentului (UE) nr. 2020/1.054, ale Acordului AETR și ale prezentei ordonanțe se va desfășura atât în trafic, cât și la sediile întreprinderilor și operatorilor de transport rutier.................................................................................................(4) Coordonatorul național al activităților de control cu privire la respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014, ale Regulamentului (UE) nr. 2020/1.054 și ale Acordului AETR este Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, denumit în continuare Coordonator național.4. La articolul 6, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), cu următorul cuprins:(4) În aplicarea art. 10 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 și a art. 33 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014, întreprinderea/operatorul de transport rutier răspunde pentru încălcările comise de către conducătorii auto angajați sau puși la dispoziție, chiar dacă aceste încălcări au fost comise pe teritoriul unui alt stat membru sau al unei țări terțe, în cazul în care nu a respectat obligațiile care îi revin în conformitate cu alineatul (1) primul paragraf din prezentul articol și cu articolul 10 alin. (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 și art. 33 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014.(5) În sensul prezentei ordonanțe, expresia «diagramă tahografică» semnifică foaia de înregistrare prevăzută de art. 2 alin. (2) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014, expresia «cartela tahografică» semnifică cardul de conducător auto prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. f) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014, iar expresia «echipament/aparatură de înregistrare» semnifică tahograful prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014.5. La articolul 8, partea introductivă a alineatului (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 8(1) Următoarele fapte reprezintă încălcări deosebit de grave ale dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014, ale Regulamentului (UE) 2020/1.054 și, după caz, ale Acordului AETR, cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei nr. 96/26/CE a Consiliului, și constituie contravenții dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:6. La articolul (8) alineatul (1), literele e) și j) se modifică și vor avea următorul cuprins:e) utilizarea unui vehicul fără a avea instalat un tahograf omologat sau utilizarea unui vehicul dotat cu tahograf care nu a fost montat conform cerințelor legale;................................................................................................j) prezența în vehicul și/sau utilizarea unui echipament fraudulos capabil să modifice înregistrările tahografului sau falsificarea foilor de înregistrare sau a datelor descărcate de pe tahograf și/sau de pe cartela conducătorului auto.7. La articolul 8 alineatul (1), după litera j) se introduc două noi litere, literele k) și l), cu următorul cuprins:k) refuzul conducătorului auto de a deplasa vehiculul, la solicitarea inspectorilor din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, către atelierele autorizate pentru instalarea, repararea sau inspecția tahografelor ori a limitatoarelor de viteză, în vederea verificării integrității tahografului;l) refuzul atelierului autorizat pentru instalarea, repararea sau inspecția tahografelor ori a limitatoarelor de viteză de a efectua verificarea integrității tahografului, la solicitarea inspectorilor din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.8. La articolul 8, partea introductivă a alineatului (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014, ale Regulamentului (UE) 2020/1.054 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:9. La articolul 8 alineatul (2), literele m) și hh) se modifică și vor avea următorul cuprins:m) remunerarea de către întreprindere/operatorul de transport rutier a conducătorilor auto angajați sau puși la dispoziția sa în funcție de distanța parcursă, de rapiditatea livrării și/sau de cantitatea de mărfuri transportată, chiar și sub formă de prime sau majorări salariale, numai în cazul în care o asemenea remunerare este de natură să pericliteze siguranța rutieră și/sau să încurajeze încălcarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006;...............................................................................................hh) nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor art. 8 alin. (6) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 privind efectuarea perioadelor de repaus săptămânal sau nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor art. 8 alin. 6b) din (Regulamentul (CE) nr. 561/2006 privind compensarea în cazul efectuării perioadelor de repaus săptămânal reduse;10. La articolul 8 alineatul (2), după litera jj) se introduc cinci noi litere, literele kk)-oo), cu următorul cuprins:kk) depășirea a 12 perioade consecutive de 24 de ore după perioada precedentă de repaus normală, cu 12 ore sau mai mult, în cazul aplicării derogării prevăzute la art. 8 alin. (6a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 de către un conducător auto care asigură un singur serviciu ocazional de transport internațional de persoane;ll) nerespectarea perioadei de repaus săptămânal luat după 12 perioade consecutive de 24 de ore, în situația în care aceasta este mai mică sau egală cu 65 de ore, în cazul aplicării derogării prevăzute la art. 8 alin. (6a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 de către un conducător auto care asigură un singur serviciu ocazional de transport internațional de persoane;mm) nerespectarea perioadei de conducere între orele 22,00 și 6,00, în situația în care aceasta este mai mare sau egală cu 4,5 ore înainte de pauză, dacă vehiculul nu este condus de mai mulți conducători auto, în cazul aplicării derogării prevăzute la art. 8 alin. (6a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 de către un conducător auto care asigură un singur serviciu ocazional de transport internațional de persoane;nn) depășirea a 6 perioade consecutive de 24 de ore după perioada precedentă de repaus săptămânal cu 12 ore sau mai mult;oo) utilizarea unui tahograf care nu a fost inspectat de un atelier autorizat11. La articolul 8, partea introductivă a alineatului (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014, ale Regulamentului (UE) 2020/1054 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni:12. La articolul 8 alineatul (3), după litera u) se introduc nouă noi litere, literele v)-dd), cu următorul cuprins:v) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 privind înregistrarea activităților desfășurate de conducătorul auto pe foaia de înregistrare, pe un document imprimat sau cu ajutorul funcției de introducere manuală de date oferită de tahograf;w) efectuarea, de către un conducător auto care face parte dintr-un echipaj, a pauzei de 45 de minute la bordul unui vehicul condus de un alt conducător auto, în cazul în care persoana care face pauză este implicată în asistarea celei care conduce vehiculul;x) nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor art. 9 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 privind efectuarea perioadelor de repaus zilnic normal și redus, în cazul în care acesta însoțește un vehicul transportat cu feribotul sau cu trenul;y) nerespectarea de către conducătorul auto sau operatorul de transport rutier/întreprindere a obligației de înlocuire de către un atelier autorizat a sigiliului rupt sau îndepărtat al tahografului, în termen de maximum 7 zile de la îndepărtarea sau ruperea acestuia, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014;z) neefectuarea de către un atelier autorizat a verificării și calibrării tahografului înainte de înlocuirea sigiliilor, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014;aa) depășirea a 12 perioade consecutive de 24 de ore după perioada precedentă de repaus normală, cu 3-12 ore, în cazul aplicării derogării prevăzute la art. 8 alin. (6a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 de către un conducător auto care asigură un singur serviciu ocazional de transport internațional de persoane;bb) nerespectarea perioadei de repaus săptămânal luat după 12 perioade consecutive de 24 de ore, în situația în care este cuprinsă între 65-67 ore, în cazul aplicării derogării prevăzute la art. 8 alin. (6a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 de către un conducător auto care asigură un singur serviciu ocazional de transport internațional de persoane;cc) nerespectarea perioadei de conducere între orele 22,00 și 6,00, în situația în care aceasta este mai mare de 3 ore și mai mică de 4,5 ore înainte de pauză, dacă vehiculul nu este condus de mai mulți conducători auto, în cazul aplicării derogării prevăzute la art. 8 alin. (6a) din Regulamentul CE nr. 561/2006 de către un conducător auto care asigură un singur serviciu ocazional de transport internațional de persoane;dd) depășirea a 6 perioade consecutive de 24 de ore după perioada precedentă de repaus săptămânal, cu mai mult de 3 ore, dar mai puțin de 12 ore.13. La articolul 8, partea introductivă a alineatului (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) Următoarele fapte reprezintă încălcări minore ale dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014, ale Regulamentului (UE) 2020/1054 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții:14. La articolul 8 alineatul (4), după litera ș) se introduc opt noi litere, literele t)-z), cu următorul cuprins:t) nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 privind condițiile în care conducătorul auto poate deroga de la art. 6-9 din același regulament, indicarea manuală a cauzei derogării sau compensarea perioadei de prelungire;ț) nerespectarea de către conducătorul auto a obligației de a preschimba cardul de conducător auto cu unul nou, la solicitarea autorității competente, dacă este necesar pentru a se conforma specificațiilor tehnice relevante;u) depășirea a 12 perioade consecutive de 24 de ore după perioada precedentă de repaus normală, cu până la 3 ore, în cazul aplicării derogării prevăzute la art. 8 alin. (6a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 de către un conducător auto care asigură un singur serviciu ocazional de transport internațional de persoane;v) depășirea a 6 perioade consecutive de 24 ore după perioada precedentă de repaus săptămânal, cu până la 3 ore;w) nerespectarea de către întreprindere/operatorul de transport rutier a obligațiilor prevăzute la art. 16 alin. (2) sau (3) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006;x) nerespectarea de către întreprindere/operatorul de transport rutier a obligației de a organiza activitatea conducătorilor auto în condițiile prevăzute la art. 8 alin. (8a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006;y) nerespectarea de către întreprindere/operatorul de transport rutier a obligației de a păstra la sediu documentele care atestă îndeplinirea obligației de a organiza activitatea conducătorilor auto în condițiile prevăzute la art. 8 alin. (8a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006, pentru a le prezenta la cererea personalului de control autorizat;z) efectuarea la bordul vehiculelor a perioadelor de repaus săptămânal normale și a oricărei perioade de repaus săptămânal de mai mult de 45 de ore luată în compensație pentru perioade de repaus săptămânal reduse anterioare.15. La articolul 9, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 9(1) Contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează după cum urmează:a) cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier/întreprinderii sau conducătorului auto, după caz, pentru faptele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a)-k), respectiv atelierului autorizat, pentru fapta prevăzută la lit. l);b) cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier/întreprinderii pentru faptele prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. m), n), p), s), aa), dd) și jj); c) cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică, după caz, conducătorului auto sau operatorului de transport rutier/întreprinderii pentru faptele prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. a)-l), o), q), r), ș)-w), y), z), bb), cc), ee)-ii) și kk)-oo); d) cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică, după caz, conducătorului auto, operatorului de transport rutier/întreprinderii sau atelierului care a instalat, calibrat, reparat ori verificat tahograful, pentru fapta prevăzută la art. 8 alin. (2) lit. x); e) cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, care se aplică atelierului autorizat pentru fapta prevăzută la art. 8 alin. (3) lit. z);f) cu avertisment sau cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei, care se aplică, după caz, conducătorului auto sau operatorului de transport rutier/întreprinderii pentru faptele prevăzute la art. 8 alin. (3) lit. a)-k), m)-y) și aa)-dd); g) cu avertisment sau cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier/întreprinderii pentru fapta prevăzută la art. 8 alin. (3) lit. l);h) cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei la 500 lei, care se aplică operatorului de transport rutier/întreprinderii pentru faptele prevăzută la art. 8 alin. (4) lit. w)-y); i) cu avertisment sau cu amendă de la 250 lei la 500 lei, care se aplică, după caz, conducătorului auto sau operatorului de transport rutier/întreprinderii pentru faptele prevăzute la art. 8 alin. (4) lit. a)-v) și z).16. La articolul 9 alineatul (4), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), care va avea următorul cuprins:e) personalul cu atribuții de control din cadrul Registrului Auto Român, la sediul atelierelor autorizate pentru instalarea, repararea sau inspecția tahografelor ori a limitatoarelor de viteză.17. La articolul 9, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) și (6), cu următorul cuprins:(5) Deținătorul autovehiculului suportă costurile verificării de către atelierele autorizate pentru instalarea, repararea sau inspecția tahografelor ori a limitatoarelor de viteză a integrității tahografului, ca urmare a solicitării inspectorilor din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, în cazul în care, în urma verificării, se constată că integritatea tahografului a fost afectată.(6) În cazul prevăzut la alin. (5), dacă în urma verificării nu se constată că integritatea tahografului a fost afectată, costurile verificării se suportă de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.18. La articolul 11 alineatul (1), litera c) se abrogă. + Articolul II(1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va actualiza Normele metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor și perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto și al utilizării aparatelor de înregistrare a activității acestora, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.058/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 25 octombrie 2007, cu modificările și completările ulterioare.(2) Actualizarea Normelor metodologice, prevăzută la alin. (1), va cuprinde cel puțin următoarele:a) prevederi detaliate privind direcționarea vehiculului, la solicitarea inspectorilor din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, către un atelier autorizat în vederea realizării de teste suplimentare pentru verificarea integrității tahografului, în cazul în care există suficiente dovezi care duc la o suspiciune rezonabilă privind existența unei fraudări a tahografului;b) prevederi detaliate privind modalitățile prin care întreprinderea/operatorul de transport rutier asigură respectarea obligației de a organiza activitatea conducătorilor auto în condițiile prevăzute la art. 8 alin. (8a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006;c) norme care asigură o protecție corespunzătoare în ceea ce privește duratele de conducere permise și pauzele și perioadele de repaus obligatorii pentru conducătorii auto ai vehiculelor prevăzute la articolul 3 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006. + Articolul III(1) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii notifică Comisiei Europene regimul sancțiunilor prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2007, cu modificările și completările ulterioare, împreună cu metoda și criteriile alese la nivel național pentru evaluarea proporționalității. (2) Personalul cu atribuții de control, prevăzut la art. 9 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2007, cu modificările și completările ulterioare, se asigură că prelucrarea datelor cu caracter personal în aplicarea Regulamentului (UE) 2020/1054 se efectuează exclusiv în scopul verificării respectării acestui regulament și a Regulamentelor (CE) nr. 561/2006, (CE) nr. 1.071/2009, (CE) nr. 1.072/2009 și (CE) nr. 1.073/2009, a Directivelor 2002/15/CE, 92/6/CEE și 92/106/CEE și, în măsura în care este vizată detașarea lucrătorilor în sectorul transportului rutier, a Directivelor 96/71/CE, 2014/67/UE și (UE) 2020/1057. + Articolul IVPrin hotărâre a Guvernului se modifică și/sau se completează actele normative care stabilesc condițiile referitoare la omologarea de tip a tahografelor, a senzorilor de mișcare, a modelelor de foaie de înregistrare sau de card de tahograf, precum și condițiile referitoare la autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități de instalare, reparare sau inspecție a tahografelor utilizate în transporturile rutiere ori a limitatoarelor de viteză. + Articolul VPrezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. I pct. 5-15, care intră în vigoare la 10 zile de la data publicării.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Cătălin Drulă
p. Ministrul afacerilor interne,
Raed Arafat,
secretar de stat
Ministrul muncii și protecției sociale,
Raluca Turcan
Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian AurescuBucurești, 30 decembrie 2020.Nr. 221.-----
EMITENT |