DECIZIA nr. 230 din 2 iunie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1321 din 31 decembrie 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Fabian Niculae- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I. pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, precum și ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.325/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 93D/2019.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 289D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, precum și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de Sindicatul Muncă și Protecție Socială Cluj în Dosarul nr. 1.780/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 485D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Ioana Valentina Savuli în Dosarul nr. 1.798/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 522D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.324/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 523D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, precum și ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.322/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 911D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, precum și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Cluj ASIGSAN în Dosarul nr. 1.591/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.439D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, precum și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de Olimpia Bărăian, Maria Adriana Mocanu, Firuța Popon, Claudia Elisabeta Ungur și Mircea Chioreanu în Dosarul nr. 2.689/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.996D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (2) și art. 44 alin. (2), art. 53, art. 56 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) și art. 136 alin. (5) din Constituție, excepție ridicată de Mirela Camelia Datcu în Dosarul nr. 2.167/118/2018 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.146D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor titlului V pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Ioan Alexandru Stan, Miodrag Popov, Liubinca Momirov, Nicolae Mircea Tatu Brustur și Valeria Stan în Dosarul nr. 298/30/2019 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă, în Dosarul nr. 2.147D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor titlului V pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Marin Radu, Gheorghe Lehaci, Constantin Cristian Hornoiu, Iohan Gerstenengst și Vasile Matei în Dosarul nr. 299/30/2019 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă, în Dosarul nr. 2.148D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor titlului V pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Ionuț Teodorescu, Sorin Bărbosu, Tiberiu Ioan Rus, Tiberiu Adalbert Vincze, Angelica Stere și Cornel Cebuc în Dosarul nr. 300/30/2019 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă, în Dosarul nr. 2.809D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de Georgeta Cătălina Apostol, Oana Luminița Barbălată, Cornelia Bârliba, Petronela Bostoacă, Oana Codrina Călărașu, Doina Liliana Cernei, Liliana Cucu, Maria Lorena Dănilă, Mariana Forgaci, Dragoș Cătălin Ghica, Cătălina Indrei, Lucian Laurențiu Indrei, Laura Maftei, Laura Munteanu, Loredana Munteanu, Alexandrina Petrea, Eugen Popescu, Georgeta Popovici, Iulia Puiu, Rodica Rusu, Vasile Rusu, Daniela Spînu Cohal, Liviu Stafie, Luna Ionela Stafie, Laura Șoldan, Irina Tătăru, Manuela Trifan, Marius Alexandru Voicescu, Emil Zupcu și Ana Oltea Zupcu în Dosarul nr. 3.411/99/2018 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 3.247D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Daniel Ioan Baciu, Monica Simona Ciocănea, Grigore Marius Morar, Florina Maria Țilea și Gabriel Sorin Zegrean în Dosarul nr. 5.459/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 3.437D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Felicia Ana Saitos, Corneliu Gabriel Moldovan, Csilla Izabella Traxler, Cosmin Cojocaru și Andrei Alin Ardelean în Dosarul nr. 5.460/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 192D/2020, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Alina Monica Mărginean, Nicolae Costea, Nicoleta Costea, Aurica Muntean, Adela Elena Negrea Oprea, Anca Dana Tănase, Viorel Sorin Gligor în Dosarul nr. 2.904/107/2018 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal.4. La apelul nominal, în Dosarul nr. 911D/2019, se prezintă, pentru partea Casa Națională de Asigurări de Sănătate din București, doamna consilier juridic Gabriela Cîrstea, cu delegație depusă la dosar, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 911D/2019, partea Casa Națională de Asigurări de Sănătate din București a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.6. Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, președintele Curții, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 289D/2019, nr. 485D/2019, nr. 522D/2019, nr. 523D/2019, nr. 911D/2019, nr. 1.439D/2019, nr. 1.996D/2019, nr. 2.146D-2.148D/2019, nr. 2.809D/2019, nr. 3.247D/2019, nr. 3.437D/2019 și nr. 192D/2020 la Dosarul nr. 93D/2019.7. Atât partea prezentă, cât și reprezentantul Ministerului Public pun concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 289D/2019, nr. 485D/2019, nr. 522D/2019, nr. 523D/2019, nr. 911D/2019, nr. 1.439D/2019, nr. 1.996D/2019, nr. 2.146D-2.148D/2019, nr. 2.809D/2019, nr. 3.247D/2019, nr. 3.437D/2019 și nr. 192D/2020 la Dosarul nr. 93D/2019, care a fost primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului părții prezente. Doamna consilier juridic Gabriela Cârstea arată că dispozițiile legale criticate nu înfrâng Legea fundamentală. Legiuitorul se bucură de o largă marjă de apreciere, având dreptul de a adopta politici în domeniul salarizării și cel fiscal. Pentru majoritatea salariaților s-a ajuns la o majorare a salariilor nete, cu excepția celor care depășeau deja grila de salarizare prevăzută pentru anul 2022. Chiar și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se recunoaște dreptul la salariu, mai puțin menținerea unui anumit cuantum al acestuia.9. În continuare, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată că legiuitorul a motivat urgența actului normativ, adoptând măsuri care se înscriu în marja sa de apreciere, iar instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității soluției legislative criticate prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:10. Prin Încheierea din 19 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 2.325/117/2018, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I. pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de Sindicatul Unirea Cluj într-o cauză având ca obiect drepturi bănești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 93D/2019.11. Prin Încheierea din 29 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.780/117/2018, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, precum și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de Sindicatul Muncă și Protecție Socială Cluj într-o cauză având ca obiect drepturi bănești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 289D/2019.12. Prin Încheierea din 31 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.798/117/2018, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Ioana Valentina Savuli într-o cauză având ca obiect drepturi bănești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 485D/2019.13. Prin Încheierea din 31 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.324/117/2018, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de Sindicatul Unirea Cluj într-o cauză având ca obiect drepturi bănești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 522D/2019.14. Prin Încheierea din 31 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.322/117/2018, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și ale Legii nr. 80/2018, excepție ridicată de Sindicatul Unirea Cluj într-o cauză având ca obiect drepturi bănești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 523D/2019.15. Prin Încheierea din 1 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.591/117/2018, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, precum și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Cluj ASIGSAN într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 911D/2019.16. Prin Încheierea din 6 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.689/117/2018, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. V subpunctele 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de Olimpia Bărăian, Maria Adriana Mocanu, Firuța Popon, Claudia Elisabeta Ungur și Mircea Chioreanu într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.439D/2019.17. Prin Încheierea din 18 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.167/118/2018, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Mirela Camelia Datcu într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.996D/2019.18. Prin Încheierea din 29 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 298/30/2019, Tribunalul Timiș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor titlului V pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Ioan Alexandru Stan, Miodrag Popov, Liubinca Momirov, Nicolae Mircea Tatu Brustur și Valeria Stan într-o cauză având ca obiect drepturi bănești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.146D/2019.19. Prin Încheierea din 20 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 299/30/2019, Tribunalul Timiș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor titlului V pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Marin Radu, Gheorghe Lehaci, Constantin Cristian Hornoiu, Iohan Gerstenengst și Vasile Matei într-o cauză având ca obiect drepturi bănești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.147D/2019.20. Prin Încheierea din 20 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 300/30/2019, Tribunalul Timiș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor titlului V pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Ionuț Teodorescu, Sorin Bărbosu, Tiberiu Ioan Rus, Tiberiu Adalbert Vincze, Angelica Stere și Cornel Cebuc într-o cauză având ca obiect drepturi bănești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.148D/2019.21. Prin Decizia nr. 1.149 din 11 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.411/99/2018, Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de Georgeta Cătălina Apostol, Oana Luminița Barbălată, Cornelia Bârliba, Petronela Bostoacă, Oana Codrina Călărașu, Doina Liliana Cernei, Liliana Cucu, Maria Lorena Dănilă, Mariana Forgaci, Dragoș Cătălin Ghica, Cătălina Indrei, Lucian Laurențiu Indrei, Laura Maftei, Laura Munteanu, Loredana Munteanu, Alexandrina Petrea, Eugen Popescu, Georgeta Popovici, Iulia Puiu, Rodica Rusu, Vasile Rusu, Daniela Spînu Cohal, Liviu Stafie, Luna Ionela Stafie, Laura Șoldan, Irina Tătăru, Manuela Trifan, Marius Alexandru Voicescu, Emil Zupcu și Ana Oltea Zupcu într-o cauză având ca obiect drepturi bănești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.809D/2019.22. Prin Încheierea din 17 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.459/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Daniel Ioan Baciu, Monica Simona Ciocănea, Grigore Marius Morar, Florina Maria Țilea și Gabriel Sorin Zegrean într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.247D/2019.23. Prin Sentința civilă nr. 1.906 din 4 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 5.460/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Felicia Ana Saitos, Corneliu Gabriel Moldovan, Csilla Izabella Traxler, Cosmin Cojocaru și Andrei Alin Ardelean într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.437D/2019.24. Prin Decizia nr. 13 din 13 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.904/107/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Alina Monica Mărginean, Nicolae Costea, Nicoleta Costea, Aurica Muntean, Adela Elena Negrea Oprea, Anca Dana Tănase, Viorel Sorin Gligor într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 192D/2020.25. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prin prevederile legale criticate se înlătură, în fapt, măsurile legale adoptate prin Legea-cadru nr. 153/2017, care prevede o majorare salarială a personalului plătit din fonduri publice, rezultând, în fapt, o scădere a drepturilor salariale față de nivelul stabilit prin art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.26. Prin instituirea în sarcina aproape exclusivă a asiguraților-salariați a obligației de a plăti contribuțiile sociale se nesocotește principiul solidarității sociale, care atribuie calitatea de contribuabil atât asiguraților, cât și angajatorilor, conducând la încălcarea flagrantă a principiului coerenței legislative și punându-i pe participanții sistemului de asigurări sociale în imposibilitatea de a-și conforma conduita cu normele legale aplicabile.27. Nicio formulă de finanțare exclusivă din partea angajatului nu se poate încadra în tiparul statului social prevăzut de Constituție și dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale, aspect ce reprezintă un derapaj sancționabil în ordinea constituțională, prin calificarea unui atare demers ca intrând în coliziune cu Legea fundamentală.28. Dispozițiile legale criticate contravin Cartei sociale europene și Codului european de securitate socială. Acesta din urmă prevede la art. 70 pct. 2 că totalul cotizațiilor de asigurare care intră în obligația salariaților protejați nu trebuie să depășească 50% din totalul resurselor alocate protecției salariaților, soților și copiilor lor.29. Guvernul a adoptat cele două ordonanțe de urgență criticate cu încălcarea exigențelor stabilite de art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, întrucât nu a indicat situația extraordinară care a stat la baza emiterii acestora, nu a motivat corespunzător urgența acestor reglementări și a afectat drepturile constituționale ale personalului salarizat din fonduri publice, și anume dreptul la muncă, dreptul la un nivel de trai decent și dreptul la protecția socială a muncii. În acest sens, se invocă deciziile Curții Constituționale nr. 255 din 11 mai 2005 și nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008. 30. Autorii excepției au mai arătat că, în construcția bugetului de stat și a celui de asigurări sociale pentru anul 2017, angajații contribuie cu aproximativ 29,1% din totalul resurselor necesare pentru sistemul de securitate socială, angajatorii asigură 49,96%, iar diferența este asigurată din alte surse sau din subvenții acordate de bugetul de stat. Angajatul și angajatorul asigură 79,1% din totalul resurselor necesare sistemului de asigurări sociale. Se arată că măsurile dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 discriminează salariații, întrucât cea mai mare pondere a contribuțiilor de asigurări sociale și a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate a fost stabilită în sarcina acestora, ceea ce încalcă principiul așezării juste a sarcinilor fiscale. În condițiile în care legiuitorul primar a stabilit deja prin Legea-cadru nr. 153/2017 creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice, precum și condițiile de acordare și cuantumul acestor creșteri salariale, prin intervenția sa ulterioară, adoptând cele două ordonanțe de urgență, Guvernul intră în conflict și cu prevederile art. 1 alin. (4) și ale art. 61 alin. (1) din Constituție. Prin emiterea celor două ordonanțe de urgență, Guvernul încearcă să se situeze pe o poziție opusă și conflictuală cu Parlamentul, care, în cadrul celor trei puteri, are o poziție primordială, îndeplinind funcția legislativă și gestionând procesul decizional.31. Analizând notele de fundamentare ale celor două ordonanțe de urgență criticate, se deduce că promovarea acestor acte normative a fost determinată, în principal, de necesitatea reformării sistemelor sociale publice din România, în vederea creșterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce privește plata la timp a contribuțiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceștia, cât și de către angajați. Însă din cuprinsul prevederilor art. 7 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 se desprinde intenția Guvernului de anihilare a majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 prin suportarea de către angajați a sumelor aferente contribuțiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuțiilor individuale la bugetul de stat.32. Aspectele invocate în notele de fundamentare sunt nejustificate nu doar prin prisma oportunității și utilității lor, ci și sub aspectul caracterului obiectiv și urgent al motivelor care au impus adoptarea acestor măsuri. Măsurile fiscal-bugetare care modifică în mod esențial responsabilitatea fiscală a angajaților și angajatorilor și finanțarea sistemului de securitate socială și care afectează principiul statului social reglementat constituțional nu pot face obiectul reglementărilor prin ordonanțe de urgență, ci este obligatoriu ca aceste reglementări să fie supuse dezbaterilor parlamentare, fiind, astfel, necesar a fi adoptate prin lege de forul legislativ. Din punct de vedere constituțional, taxele și impozitele fac parte din categoria de venituri reglementate prin bugetul anual al României, conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.33. Prevederile Constituției nu au conferit Guvernului autoritate în domeniul fiscal, ci, dimpotrivă, prevăd explicit că Parlamentul aprobă proiectul bugetului de stat elaborat de Guvern, iar Guvernul nu poate modifica bugetul public național, deci nici Codul fiscal, prin ordonanțe de urgență, ordonanțe sau hotărâri.34. Se apreciază că afectarea drepturilor salariale prin aplicarea dispozițiilor legale criticate reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate asupra bunurilor respective, fiind astfel nesocotite dispozițiile art. 44 alin. (1)-(4) din Constituție. Prin efectele textelor normative criticate are loc o suprimare a dreptului la salariu, care este un drept fundamental și care se bucură, în egală măsură, de protecția acordată drepturilor omului și libertăților fundamentale. 35. Totodată, s-a încălcat principiul justei așezări a sarcinilor fiscale. Măsurile dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 discriminează salariații, întrucât cea mai mare pondere a contribuțiilor de asigurări sociale și a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate a fost stabilită în sarcina acestora. Astfel, în timp ce salariații sunt obligați să plătească acele contribuții la sistemul de sănătate la o bază de calcul reprezentând veniturile brute de care beneficiază, dar nu mai puțin de salariul de bază minim brut pe țară, persoanele fizice autorizate plătesc această contribuție la salariul de bază, minim brut pe țară, și nu la veniturile pe care le realizează.36. Nerespectarea normelor constituționale menționate atrage și încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) și ale art. 53 din Constituție, întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă.37. Măsurile de reducere a salariilor nu pot fi circumscrise situațiilor prevăzute de art. 53 din Constituție. Măsurile luate de Guvern nu sunt proporționale cu situația care le-a determinat, întrucât prin modificarea politicii fiscale se obține efectul contrar celui urmărit de art. 53 din Constituție, respectiv adâncirea stării de pauperitate a unor categorii sociale și nicidecum susținerea economică a acestora, așa cum statul s-a obligat prin norme interne și prevederi internaționale.38. Restrângerea adusă drepturilor nu este rezonabilă, proporțională cu obiectivul urmărit și are ca efect transformarea dreptului la salariu ori a dreptului de proprietate într-unul iluzoriu/teoretic. Măsurile nu sunt justificate de un scop legitim, nu sunt adecvate și necesare îndeplinirii acestui scop și nu păstrează un just echilibru între drepturile și interesele în concurs pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. 39. Dispozițiile legale criticate stabilesc criteriile de reducere a veniturilor din salarii doar pentru funcționarii publici cu funcții de conducere și de control din cadrul instituțiilor publice, case de asigurări de sănătate, în timp ce veniturile din salariu pentru celelalte categorii de funcționari publici care ocupă funcții de execuție din cadrul instituțiilor menționate rămân neafectate sau chiar sunt mărite. Principiul egalității în drepturi, consacrat în art. 16 din Constituție, presupune egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Acest principiu impune statului asigurarea unui cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situații juridice similare, astfel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii sau discriminări.40. Or, având în vedere conținutul dispozițiilor legale criticate, reiese clar că, prin aplicarea acestora, se are în vedere reducerea salariilor numai pentru unele categorii de funcționari din sectorul bugetar, ceea ce determină o discriminare evidentă între persoanele angajate în sectorul public și cel privat, fără a exista o justificare rezonabilă și obiectivă. Totodată, reglementarea creează un tratament diferențiat și între funcționarii aceleiași instituții, în sensul în care funcționarii publici cu funcții de conducere și de control din cadrul instituțiilor publice au salariile diminuate, în timp ce funcționari publici care ocupă funcții de execuție din cadrul aceleiași instituții se bucură de majorarea drepturilor salariale, toți acești funcționari aflându-se într-o situație juridică similară.41. Discriminarea produsă prin textul legal criticat încalcă și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se remarcă faptul că funcționarii publici autori ai excepției de neconstituționalitate nu se regăsesc în categoria personalului care este exceptat de la regula aplicării etapizate a Legii-cadru nr. 153/2017, instituită prin art. 38 alin. (2) și (3) din aceeași lege.42. Cu alte cuvinte, în condițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, se compară un salariu care are prevăzute contribuțiile de asigurări sociale cu unul care nu are prevăzute aceste contribuții, ceea ce înseamnă, din start, că termenii de comparare nu sunt obiectivi și legali. Apreciază că, în speță, pentru a da eficiență acestui articol din lege trebuia să se plece de la un numitor comun, și anume în ambele situații sunt prevăzute contribuțiile de asigurări sociale, ori compararea se face în lipsa acestora.43. Neclaritatea textului art. 38 alin. (6) ține de modul defectuos de concepere a normei prin omisiunea unei ipoteze nu doar posibile, ci existente practic, aceea că salariul de bază, menținut în prima etapă de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 și plătit efectiv în decembrie 2017, este mai mare decât salariul de bază stabilit pentru anul 2022. Dacă legiuitorul a dorit să diminueze salariile prin efectul art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, acest lucru trebuia să rezulte, în primul rând, cu claritate din conținutul literal al normei. De asemenea, „prin modul de concepere și exprimare, acel text nu trebuia să creeze aparența și așteptarea rezonabilă a unei creșteri salariale, dar să aibă drept consecință un efect contrar“. Prin lipsa de predictibilitate și previzibilitate a art. 38 alin. (6) din legea de salarizare nu se oferă garanția necesară și suficientă împotriva atingerilor arbitrare ale drepturilor salariale pe care puterea publică le poate aduce.44. Reducerea cuantumului salariului constituie o ingerință care afectează dreptul de proprietate, în substanța sa. În contextul acestor reglementări, salariul de bază prevăzut pentru anul 2022 nu are incluse sumele de bani corespunzătoare transferului de contribuții sociale de la angajator la salariat și, din această perspectivă, este total greșit să compari salariul de bază existent în plată la data de 31 decembrie 2017, întrucât acesta are aplicată majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a), majorare care, conform art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, reprezintă transferul contribuțiilor sociale de la angajator la salariat.45. Se mai susține că prevederile legale criticate introduc o discriminare între salariații din administrația publică locală față de cei din administrația publică centrală.46. Se menționează jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, Decizia nr. 494 din 10 mai 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, Decizia nr. 259 din 6 mai 2014 și Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016.47. De asemenea, se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, printre altele, Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunțată în Cauza Bucheň împotriva Republicii Cehe, Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Kopecký împotriva Slovaciei, Hotărârea din 2 septembrie 1997, pronunțată în Cauza De Santa împotriva Italiei, și Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României.48. Se mai invocă, printre altele, și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea din 21 februarie 2006, pronunțată în Cauza C-255/02, Halifax plc, Leeds Permanent Development Services Ltd și County Wide Property Investments Ltd împotriva Commissioners of Customs Excise.49. Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și că legiuitorul are competența de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării, bucurându-se de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor în acest domeniu.50. Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia în dosarele nr. 485D/2019, nr. 522D/2019, nr. 523D/2019 și nr. 1.439D/2019.51. Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textul legal care plafonează salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare la nivelul prevăzut pentru anul 2022, în situația în care, prin majorarea stabilită pentru anul 2019 acestea sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022, corespunde exigențelor de claritate, previzibilitate și accesibilitate, iar aplicarea acestuia nu permite arbitrariul sau abuzul.52. Criticile formulate potrivit cărora textul de lege criticat este lipsit de claritatea necesară aplicării acestuia, ținând cont de faptul că în expunerea de motive se are în vedere o creștere de salarii, dar prin aplicarea textului de lege criticat se ajunge la o reducere cu până la 40% a drepturilor avute în plată după intrarea în vigoare a art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, la ignorarea necesității menținerii standardelor de viață ale categoriilor sociale afectate de măsurile de austeritate, la instituirea indirectă a unui nou impozit ce excedează sferei impozitelor reglementate expres de Codul fiscal, la încălcarea dreptului la un nivel de trai decent, la marginalizarea socială a segmentului de populație vizat de legea criticată, nu pot fi circumscrise unei critici de neconstituționalitate, din perspectiva art. 1 din Constituție.53. Aplicabilitatea textului legal criticat nu este limitată la categoria funcționarilor publici cu funcții de conducere și de control din cadrul instituțiilor publice. Faptul că în urma aplicării art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 unii destinatari ai textului legal beneficiază de măriri salariale, în timp ce pentru alții, precum unii autori ai excepției de neconstituționalitate, aplicarea art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 produce o scădere salarială, la nivelul indemnizației stabilite pentru anul 2022, este un efect al aplicării legii, care are ca scop tocmai aducerea, prin aplicare etapizată, a salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, a indemnizațiilor de încadrare la nivelul celor stabilite pentru anul 2022.54. În situația în care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt deja egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, neacordarea creșterii salariale nu determină vreo discriminare, întrucât situația juridică a respectivelor persoane este diferită de a celor care beneficiază de creșterile salariale și ale căror salarii de bază, solde de funcție/salarii de funcție, indemnizații de încadrare sunt, prin ipoteză, mai mici decât cele stabilite pentru anul 2022.55. În Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, încă o dată, că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, dar ceea ce s-a obținut, ce s-a câștigat, reprezintă un „bun“, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Prin urmare, fiind prevăzut într-un act normativ, dreptul reclamantului la sume de bani zilnice pentru munca efectuată este suficient de determinat pentru a fi considerat bun. Edificatoare în acest sens este și Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, în care reclamanții susțineau că au dreptul la un supliment bănesc, care însă fusese abrogat. Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern (de exemplu, când există o jurisprudență constantă care să recunoască acel drept). Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că reclamanții nu aveau o speranță legitimă de a primi un spor la salariu individual, din moment ce, schimbându-se condițiile pentru acordarea lui, dreptul la acel spor a încetat.56. Rezultă, așadar, în opinia instanței de fond, că dreptul la anumite beneficii bănești în calitate de salariat nu este un drept de sine stătător consacrat și apărat ca atare de Convenție, ci a fost asimilat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în anumite condiții unui drept de proprietate și analizat din perspectiva art. 1 al Primului Protocol la Convenție.57. De aceea, pentru a fi considerat un bun, dreptul salarial trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de Convenție și consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, situație față de care Curtea se raportează și verifică în mod constant legislația internă care instituie acele drepturi, știut fiind că respectiva Convenție nu garantează persoanelor dreptul de a obține pe viitor un anumit bun în lipsa unei baze legale a pretenției reclamantului, Curtea de la Strasbourg neputând crea un drept nou în favoarea acestuia. Cu alte cuvinte, Convenția protejează dreptul la salariu, dar nu poate garanta pe viitor întinderea acestuia.58. Or, prin măsura reglementată de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu a fost afectat dreptul la salariu, ci cuantumul acestuia, în sensul plafonării salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, ceea ce, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, nu este o încălcare a Convenției și a art. 1 din Primul Protocol la aceeași Convenție.59. În ceea ce privește încălcarea art. 56 alin. (2) din Constituție, instanța observă că textul legal criticat nu cuprinde nicio dispoziție în sensul celor arătate de către autoarea excepției de neconstituționalitate, astfel că nu se poate reține neconstituționalitatea textului legal prin raportare la art. 56 alin. (2) din Constituție.60. În ceea ce privește încălcarea art. 135 alin. (1) și (2) din Constituție, textul legal criticat nu reglementează în materia economiei sau finanțelor publice și nici nu este de natură a afecta libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție sau celelalte valori enumerate de textul constituțional. Concurența loială este un concept specific mediului de afaceri, definit ca relația dintre întreprinzătorii prezenți pe aceeași piață (constând în întreprinderi, autorități sau instituții) pentru realizarea propriilor interese, în condiții de libertate economică, și nu se poate vorbi despre concurență neloială în cadrul personalului plătit din fonduri publice.61. Tribunalul Timiș - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.62. Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. De la data intrării sale în vigoare, Legea-cadru nr. 153/2017 creează un nou cadru legislativ, instituind reguli noi în ceea ce privește modul de stabilire a salariilor de bază pentru întreg personalul plătit din fonduri publice.63. Faptul că, în privința stabilirii salariilor lunare și a acordării de creșteri salariale, legiuitorul a instituit reguli diferite aplicabile diverselor categorii de personal bugetar nu înseamnă că a generat o discriminare, ci că a urmărit crearea unui sistem de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice, eliminând dezechilibrele și disfuncționalitățile existente în sistemul public de salarizare. Prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 asigură aplicarea tranzitorie a acestor dispoziții legale, până la momentul la care întreg personalul va fi salarizat potrivit anexelor la lege.64. Faptul că autorii excepției de neconstituționalitate fac parte din categoria de personal ale cărei drepturi salariale sunt în anul 2018 la nivelul celor prevăzute de legiuitor pentru anul 2022 și că, astfel, nu au beneficiat de majorările prevăzute a fi acordate pe parcursul anilor 2018-2022 în vederea atingerii salariilor prevăzute în legea de salarizare nu poate fi apreciat ca o privare sau restrângere de drepturi. În anumite situații, prin aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, este posibilă o diminuare a salariului de bază față de nivelul salariului din luna decembrie 2017, aceasta și ca urmare a modificărilor aduse Codului fiscal prin trecerea contribuțiilor în sarcina angajatului, dar măsurile luate de către legiuitor în limitele competențelor sale nu apar a fi nejustificate.65. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.66. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal apreciază în Dosarul nr. 3.437D/2019 că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.67. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate, menționând, totuși, jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 310 din 7 mai 2019.68. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 69. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:70. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.71.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 10 noiembrie 2017, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Dispozițiile legale criticate punctual au următorul conținut:– Art. I pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017:42. Articolul 138 se modifică și va avea următorul cuprins:Art. 138: Cotele de contribuții de asigurări socialeCotele de contribuții de asigurări sociale sunt următoarele:a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, potrivit prezentei legi;b) 4% datorată în cazul condițiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;c) 8% datorată în cazul condițiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.» [...]69. Articolul 156 se modifică și va avea următorul cuprins:Art. 156: Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătateCota de contribuție de asigurări sociale de sănătate este de 10% și se datorează de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, potrivit prezentei legi.»“;– Art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017: „(2) Sumele aferente contribuțiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuțiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.“;– Art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017: „(6) În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“72. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind caracterul social al statului, art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 privind principiul egalității în fața legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 29 privind libertatea conștiinței, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 56 alin. (2) privind justa așezare a sarcinilor fiscale, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului, art. 115 alin. (4) și (6) privind delegarea legislativă, art. 135 alin. (1) și (2) privind economia, art. 138 alin. (2) privind bugetul public național, art. 139 alin. (1) privind impozitele, taxele și alte contribuții din Constituție. Se mai invocă încălcarea art. 1 privind dreptul de proprietate din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a art. 17 privind dreptul de proprietate și a art. 23 alin. (2) privind nediscriminarea din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 pct. 1-3 privind dreptul la securitate socială din Carta socială europeană (revizuită), a art. 7 alin. (1) lit. a) pct. ii) privind dreptul la o existență decentă din Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, precum și a art. 1 pct. 1 lit. b) privind nediscriminarea din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 111/1958.73. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra prevederilor art. I pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 prin Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020*), nepublicată la data pronunțării prezentei decizii. Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, și Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 20 ianuarie 2015), Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată și urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței. Situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun și au un caracter obiectiv, în sensul că existența lor nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență.*) Decizia Curții Constituționale nr. 46/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 1 iulie 2020.74. Curtea a constatat că întreaga expunere de motive a ordonanței de urgență analizate se axează pe existența unor situații care reprezintă o amenințare la adresa drepturilor sociale ale cetățenilor. Astfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017 se arată, printre altele, că promovarea acestui act normativ este determinată, în principal, de necesitatea reformării sistemelor sociale publice din România, în vederea creșterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce privește plata la timp a contribuțiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceștia, cât și de către angajați. În acest sens, se reduce numărul contribuțiilor sociale obligatorii, angajatorul urmând ca, în continuare, să stabilească, să rețină, să declare și să plătească obligațiile datorate. De asemenea, în acest context, s-a avut în vedere necesitatea elaborării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat și a Legii bugetului de stat pentru anul 2018.75. S-a avut în vedere faptul că neadoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017 ar fi putut avea consecințe negative, în sensul că nu mai puteau fi promovate modificările corelative ale legislației din domeniul muncii, al sănătății de către instituțiile de specialitate, începând cu aceeași dată, respectiv data de 1 ianuarie 2018, care aduceau beneficii salariaților din sectorul bugetar. Totodată, neîndeplinirea de către operatorii economici a obligației de a vira contribuțiile sociale către stat ar fi fost de natură să conducă la nerealizarea planului de execuție bugetară și, implicit, la încălcarea drepturilor sociale ale cetățenilor, drepturi fundamentale prevăzute chiar de textul Constituției. Or, măsura contestată a vizat transferul contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, aceasta având ca scop valorificarea în beneficiul angajatului a întregii contribuții de asigurări sociale datorate pentru venitul realizat, dar și creșterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește plata la timp a acestora.76. De asemenea, Curtea a reținut faptul că la stabilirea punctajului de pensie și a stagiului de cotizare potrivit legislației în materie, în funcție de care se determină drepturile de pensie ale angajatului, contribuția datorată de angajator nu era luată în calcul, aceasta fiind datorată în virtutea principiului solidarității sociale, care stă la baza funcționării sistemului public de pensii. Trebuie avut în vedere că elementele care se iau în calcul la stabilirea dreptului de pensie se determină atât pe baza contribuției individuale de asigurări sociale, cât și a câștigului lunar brut al salariatului, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.77. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea a constatat că Guvernul a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție, în sensul motivării urgenței în preambulul actului normativ și al dovedirii existenței unei situații extraordinare cu ocazia elaborării actului normativ.78. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu afectează vreun drept fundamental al cetățenilor dintre cele la care se referă art. 53 din Legea fundamentală și, în consecință, nu încalcă dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție. Astfel, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea a statuat că sensul juridic al noțiunii de „a afecta“ din cuprinsul art. 115 alin. (6) din Constituție este acela de „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, „a leza“, „a antrena consecințe negative“; în schimb, ordonanțele de urgență pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin [a se vedea mutatis mutandis și Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010, sau Decizia nr. 1.610 din 15 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010]. Prin urmare, concepția de ansamblu a textului analizat este aceea ca ordonanța de urgență să nu antreneze consecințe negative/lezeze/vatăme/prejudicieze instituțiile fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție și drepturile electorale.79. Astfel, legiuitorul delegat a dorit să contracareze rapid o anumită tendință îngrijorătoare de creștere a sumelor neachitate la bugetele de asigurări sociale, fapt ce a condus la afectarea considerabilă a acestora, și, implicit, la sistemul de prestații sociale, constând în pensii, servicii medicale, indemnizații de șomaj și altele asemenea, de care ar trebui să beneficieze salariații-asigurați pentru care se datorează aceste contribuții.80. Așadar, legiuitorul a adoptat măsuri fiscale de ordin tehnic, fără a opera vreo reducere punctuală a unor salarii, ci punând în aplicare o politică fiscală impusă de o situație extraordinară. Astfel, legiuitorul a redimensionat, în condițiile date, politica sa fiscală, aspect care se înscrie în marja sa de apreciere, în scopul îmbunătățirii colectării contribuțiilor la bugetul de asigurări sociale și, implicit, al protejării drepturilor fundamentale ale salariaților (dreptul la sănătate, dreptul la un nivel de trai decent etc.). 81. Analizând criticile intrinseci de neconstituționalitate, Curtea a reținut faptul că așezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice. În concordanță cu ceea ce instanța de contencios constituțional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situații juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când pentru situații similare se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004). Or, Curtea a constatat că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidența lor, de la momentul de referință stabilit de legiuitor. 82. Principiul justei așezări a sarcinilor fiscale implică un complex de condiții de care legiuitorul este ținut atunci când instituie anumite obligații fiscale în sarcina contribuabililor, întrucât fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele [contribuțiile sociale] pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993, și Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010).83. Prin conduita sa, legiuitorul a respectat întru totul dispozițiile art. 56 și 139 din Constituție, fără a afecta alte drepturi și libertăți fundamentale. Astfel, instituirea, în această formă, a unor contribuții financiare are un scop legitim, și anume asigurarea ritmicității și a certitudinii alimentării bugetului asigurărilor sociale de stat cu sumele de bani aferente obligațiilor fiscale ce revin în sarcina contribuabililor, ca o măsură de protecție a bugetului asigurărilor sociale, precum și eficientizarea colectării și, totodată, evitarea unor costuri suplimentare din partea statului pentru proceduri ce țin de recuperarea sumelor datorate cu titlul de contribuții sociale. Ca atare, legiuitorul a urmărit predictibilitatea și eficientizarea încasării impozitelor datorate la bugetul consolidat al statului, respectiv la bugetele locale, pentru protejarea titularului dreptului de creanță, respectiv statul, care este ținut de realizarea funcțiilor și sarcinilor sale constituționale (protecție socială etc.), inclusiv cu privire la menținerea unei discipline fiscale coerente.84. În acest context, Curtea, având în vedere jurisprudența sa anterioară, spre exemplu, Decizia nr. 268 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iulie 2014, paragraful 44, a reținut că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui „just echilibru“ între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale și economice, de o marjă extinsă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită adoptarea unui act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc“ (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragrafele 41 și 49).85. În ceea ce privește prevederile art. 70 pct. 1 și 2 privind cuantumul cotizațiilor de asigurare din Codul european de securitate socială și cele ale art. 12 pct. 1-3 privind dreptul la securitate socială din Carta Socială Europeană, Curtea a constatat că aceste prevederi se referă la altă ipoteză normativă decât cea cuprinsă în dispozițiile legale criticate, astfel că nu au incidență în cauză.86. Întrucât în cauza de față nu au fost evidențiate elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția pronunțate cu acele prilejuri își mențin valabilitatea și în ceea ce privește prezenta excepție de neconstituționalitate.87. Prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, paragrafele 28-52, Curtea a analizat prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și a reținut că normele legale evocate instituie reguli privind aplicarea în timp a legii-cadru a salarizării personalului plătit din fonduri publice, stabilind că, în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.88. Analizând prevederile legale criticate în ansamblul actului normativ din care fac parte, Curtea a reținut că Legea-cadru nr. 153/2017 are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii. De la această dată drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.89. În privința modului de stabilire a salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, art. 12 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 dispune că acestea se stabilesc potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 și anexelor nr. I-IX la lege, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite. Începând cu anul 2023, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din lege, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare se vor stabili pentru toate funcțiile cuprinse în anexele nr. I-VIII din lege prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.90. În vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, respectiv 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcții, grade/trepte profesionale, gradației corespunzătoare vechimii în muncă și vechimii în specialitate/vechimii în învățământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare și indemnizațiilor lunare potrivit art. 38“.91. Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziții prin care se determină în mod specific condițiile de aplicare în timp a legii. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele temporale sunt enunțate în alin. (2)-(6).92. Prima etapă, reglementată prin art. 38 alin. (2) lit. a) din lege, privește perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017. Pentru această perioadă s-a adoptat măsura menținerii în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, al cuantumului brut al salariilor de bază, al soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și al cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, al compensațiilor, al primelor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.93. A doua etapă, reglementată potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din legea-cadru, privește anul 2018, începând cu luna ianuarie 2018. Pentru acest an, se prevede acordarea cuantumului brut al salariilor de bază și al celorlalte drepturi salariale avute în luna decembrie 2017, majorate cu 25%, fără a se depăși limita prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Excepțiile de la această regulă sunt expres enunțate de art. 38 alin. (3) lit. b)-j) din Legea-cadru nr. 153/2017.94. A treia etapă privește perioada anilor 2019-2022, reglementată prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. Pentru această perioadă, salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază și majorările salariului de bază stabilite prin lege, inclusiv în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, și salariile de bază avute în luna decembrie 2018. Astfel, în perioada 2019-2022 se preconizează acordarea unei creșteri anuale a salariilor de bază, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența rezultată dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018.95. Începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizații, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conținutul legii și în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora, care va fi acordat anual. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilității financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017.96. În acest context normativ, Curtea a constatat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, al soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.97. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului. Constituția prevede, în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, și „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007).98. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, și Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, sau Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragraful 15.99. În raport cu cele enunțate, Curtea a reținut că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.100. Cât privește invocarea unor aspecte din jurisprudența Curții Constituționale privind dreptul fundamental la salariu, Curtea a reținut că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care acestea nu au relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.101. Referitor la invocarea principiului securității juridice, care rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, și a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaților din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificația încălcării regulilor fundamentale și convenționale invocate.102. Cât privește critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la art. 47 din Constituție privind dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a reținut că stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcție de o serie de factori conjuncturali. Situația economică a țării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar și nivelul de dezvoltare al societății la un anumit moment și modul de organizare a societății reprezintă, deopotrivă, coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul „decent“ al vieții, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011). În același timp, obligația statului de a asigura un trai decent trebuie adusă la îndeplinire în mod egal față de toți cetățenii săi, indiferent de ipostaza juridică în care se află aceștia. Or, măsura stabilită prin textele de lege criticate se integrează ansamblului de acțiuni ale statului de adaptare la resursele financiare existente, neputându-se reține o afectare a nivelului de trai decent contrară Constituției.103. În ceea ce privește aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 față de luna decembrie 2017, în cazul autorilor excepțiilor care au calitatea de funcționari publici, angajați ai direcțiilor de sănătate publică județene sau ai casei județene de asigurări de sănătate, invocate prin prisma art. 16 din Constituție, Curtea a reținut că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează consecințele aplicării concomitente a prevederilor de lege și a altor prevederi legale cu incidență în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018.104. De asemenea, reținând că situația obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică și chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20), Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuși conținutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituție.105. În același timp, Curtea a reiterat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă, deci, că într-o astfel de situație nu se pune în discuție o chestiune privind constituționalitatea, ci una de coordonare a legislației în vigoare, de competența autorității legiuitoare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003).106. Sub acest aspect, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspecte de competența autorității legiuitoare.107. Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin art. II că: „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege.“ În același sens este și art. II din Legea nr. 287/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 4 decembrie 2018, conform căruia „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege“.108. De asemenea, prin articolul unic pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că, „Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia.“109. În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, aceasta revenind autorităților publice responsabile, iar în caz de litigiu instanțelor judecătorești.110. De asemenea, prevederile art. 6 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 se corelau cu cele ale art. 36 alin. (3) lit. b) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, care stipulau că În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local: [...] b) aprobă, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local, precum și reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes local;111. În ceea ce privește criticile referitoare la modificarea Codului fiscal prin ordonanță de urgență, Curtea amintește jurisprudența sa în materie care, prin Decizia nr. 607 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 23 iulie 2012, a statuat că sintagma „numai prin lege“ din cuprinsul art. 139 alin. (1) din Constituție nu are o semnificație absolută, în sensul art. 73 din Constituție.112. A condiționa adoptarea unor prevederi referitoare la bugetul de stat numai prin dezbatere parlamentară ar însemna a nu ține cont de realitățile concrete ale derulării procedurilor parlamentare, astfel încât, pe perioada vacanței parlamentare, să nu poată fi adoptate astfel de reglementări, în condițiile prevederilor constituționale referitoare la delegarea legislativă.113. Sintagma „numai prin lege“ urmărește, așadar, să interzică stabilirea unor impozite și taxe pentru bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat prin acte inferioare legii, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniștrilor etc., sintagma nefiind aplicabilă în cazul adoptării ordonanțelor și ordonanțelor de urgență ale Guvernului în acest domeniu.114. Referitor la critica potrivit căreia salariații sunt obligați să plătească acele contribuții la sistemul de sănătate la o bază de calcul reprezentând veniturile brute de care beneficiază, dar nu mai puțin de salariul de bază minim brut pe țară, în timp ce persoanele fizice autorizate plătesc această contribuție la salariul de bază minim brut pe țară, și nu la veniturile pe care le realizează, Curtea reține că această critică nu poate fi primită, întrucât salariații sunt într-o situație diferită față de persoanele fizice autorizate, regimul acestora din urmă fiind reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008. O persoană fizică autorizată nu poate avea calitatea de angajat [art. 17 alin. (3)]. Potrivit art. 5 din ordonanța de urgență menționată, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale trebuie să aibă un sediu profesional pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de lege. Art. 148 din Legea nr. 225/2015 privind Codul fiscal a ținut cont de specificul activității persoanelor fizice autorizate care acționează în calitate de întreprinzători, cu toate riscurile aferente acestei activități. 115. Afirmația potrivit căreia persoanele fizice autorizate plătesc contribuțiile de asigurări sociale, în mod automat, prin raportare la salariul minim brut este eronată, întrucât organele fiscale au posibilitatea să verifice activitatea și veniturile realizate de această categorie de persoane, în condițiile legislației fiscale.116. În ceea ce privește presupusa discriminare dintre funcționarii publici cu funcții de conducere și de control din cadrul instituțiilor publice, case de asigurări de sănătate, și celelalte categorii de funcționari publici care ocupă funcții de execuție, Curtea constată că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează consecințele aplicării concomitente a prevederilor de lege și a altor prevederi legale cu incidență în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018.117. Referitor la prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017, prin raportare la criticile extrinseci de neconstituționalitate care fac referire la art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, Curtea observă că în preambulul ordonanței de urgență se stipulează, printre altele, că adoptarea acesteia a fost necesară în vederea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat. S-a mai menționat că exista riscul ca unele categorii de personal bugetar să nu își poată primi salariile și că neadoptarea acestor măsuri ar fi generat un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 5,14% din produsul intern brut în anul 2018, dezechilibrând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice, ceea ce ar fi afectat echilibrele bugetare. Așadar, sunt motivate în mod obiectiv și convingător atât existența unei situații extraordinare, cât și urgența, răspunzând, astfel, exigențelor art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție.118. De asemenea, concepția de ansamblu a textului analizat este aceea ca ordonanța de urgență să nu antreneze consecințe negative/lezeze/vatăme/prejudicieze instituțiile fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție și drepturile electorale. Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 nu au afectat drepturile și libertățile fundamentale.119. În aceste condiții, Curtea nu poate reține încălcarea art. 1 alin. (3) privind caracterul social al statului, art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 privind principiul egalității în fața legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 56 alin. (2) privind justa așezare a sarcinilor fiscale, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului, art. 115 alin. (4) și (6) privind delegarea legislativă, art. 135 alin. (1) și (2) privind economia, art. 138 alin. (2) privind bugetul public național, art. 139 alin. (1) privind impozitele, taxele și alte contribuții din Constituție și nici a prevederilor convenționale invocate.120. În ceea ce privește prevederile art. 29 privind libertatea conștiinței din Constituție, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză.121. Cu privire la dispozițiile art. 53 din Constituție, având în vedere faptul că nu s-a constatat încălcarea unui drept fundamental, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 martie 2013, invocarea prevederilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu poate fi reținută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituționale care consacră drepturi sau libertăți fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile și libertățile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale din Constituție. 122. În ceea ce privește Legea nr. 80/2018, Curtea constată că autorii excepției de neconstituționalitate se limitează la a indica doar textul legal criticat și cel de referință, fără a arăta în mod concret în ce constă contrarietatea invocată.123. Or, în jurisprudența sa, spre exemplu, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a conturat o anumită structură inerentă și intrinsecă oricărei excepții de neconstituționalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. Indiscutabil, primul element al excepției se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituțional, fie menționării conținutului său normativ, iar cel de-al doilea indicării textului sau principiului constituțional pretins încălcat. În condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia.124. În aceste condiții, Curtea a constatat că în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere deci că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele 3 elemente menționate.125. Însă, chiar dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referință este unul general, Curtea va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). Aceeași soluție va fi urmată și în cazul în care excepția de neconstituționalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituțional invocat nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, fie din cauza generalității sale, fie din cauza lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. 126. Astfel, față de considerentele mai sus menționate, excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 80/2018 apare ca fiind inadmisibilă, ea nefiind, în fapt, motivată.127. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.325/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, de Sindicatul Muncă și Protecție Socială Cluj în Dosarul nr. 1.780/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, de Ioana Valentina Savuli în Dosarul nr. 1.798/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.324/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, de Sindicatul Unirea Cluj în Dosarul nr. 2.322/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, de Sindicatul Casei de Asigurări de Sănătate Cluj ASIGSAN în Dosarul nr. 1.591/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, de Olimpia Bărăian, Maria Adriana Mocanu, Firuța Popon, Claudia Elisabeta Ungur și Mircea Chioreanu în Dosarul nr. 2.689/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, de Mirela Camelia Datcu în Dosarul nr. 2.167/118/2018 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, de Ioan Alexandru Stan, Miodrag Popov, Liubinca Momirov, Nicolae Mircea Tatu Brustur și Valeria Stan în Dosarul nr. 298/30/2019 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă, de Marin Radu, Gheorghe Lehaci, Constantin Cristian Hornoiu, Iohan Gerstenengst și Vasile Matei în Dosarul nr. 299/30/2019 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă, de Ionuț Teodorescu, Sorin Bărbosu, Tiberiu Ioan Rus, Tiberiu Adalbert Vincze, Angelica Stere și Cornel Cebuc în Dosarul nr. 300/30/2019 al Tribunalului Timiș - Secția I civilă, de Georgeta Cătălina Apostol, Oana Luminița Barbălată, Cornelia Bârliba, Petronela Bostoacă, Oana Codrina Călărașu, Doina Liliana Cernei, Liliana Cucu, Maria Lorena Dănilă, Mariana Forgaci, Dragoș Cătălin Ghica, Cătălina Indrei, Lucian Laurențiu Indrei, Laura Maftei, Laura Munteanu, Loredana Munteanu, Alexandrina Petrea, Eugen Popescu, Georgeta Popovici, Iulia Puiu, Rodica Rusu, Vasile Rusu, Daniela Spînu Cohal, Liviu Stafie, Luna Ionela Stafie, Laura Șoldan, Irina Tătăru, Manuela Trifan, Marius Alexandru Voicescu, Emil Zupcu și Ana Oltea Zupcu în Dosarul nr. 3.411/99/2018 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal, de Daniel Ioan Baciu, Monica Simona Ciocănea, Grigore Marius Morar, Florina Maria Țilea și Gabriel Sorin Zegrean în Dosarul nr. 5.459/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, de Felicia Ana Saitos, Corneliu Gabriel Moldovan, Csilla Izabella Traxler, Cosmin Cojocaru și Andrei Alin Ardelean în Dosarul nr. 5.460/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și de Alina Monica Mărginean, Nicolae Costea, Nicoleta Costea, Aurica Muntean, Adela Elena Negrea Oprea, Anca Dana Tănase și Viorel Sorin Gligor în Dosarul nr. 2.904/107/2018 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. I pct. 42 și 69 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, Curții de Apel Constanța –- Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Timiș - Secția I civilă, Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal^ și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 2 iunie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Fabian Niculae
    ----