ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 200 din 18 noiembrie 2020pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligații fiscale și bugetare, precum și unele măsuri referitoare la obligațiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare și împrumuturilor contractate de statul român de la instituții de credit și subîmprumutate operatorilor economici
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1144 din 26 noiembrie 2020
Având în vedere necesitatea aplicării unitare a politicilor guvernamentale și eficientizarea activității operatorilor economici în scopul dezvoltării unor ramuri industriale sau al menținerii unor activități de interes strategic și implicit a creșterii încasărilor la bugetul statului,în scopul recuperării unor creanțe de către instituțiile publice centrale de la operatorii economici din domenii de importanță deosebită ale industriei românești, care înregistrează debite față de bugetul general consolidat și dețin active funcționale necesare desfășurării unor activități economice esențiale,luând în considerare posibilitățile reale de funcționare ale unor capacități industriale și oportunitatea menținerii în circuitul economic a unor active funcționale care pot concura la satisfacerea cererii existente pe piața produselor industriale, în condiții de calitate și siguranță, cu respectarea reglementărilor naționale și europene în materia concurenței,luând în considerare că o astfel de manifestare este conformă cu principiul creditorului privat prudent în economie, garantând o recuperare mai mare a creanțelor bugetare și fiscale,în scopul exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar a statului ori de creditor la anumiți operatori economici, în condiții de eficiență,întrucât stingerea creanțelor fiscale și bugetare prin trecerea în proprietatea statului a unor bunuri de natura activelor funcționale poate contribui la asigurarea dezvoltării economiei afectate în contextul pandemiei de COVID-19, situație excepțională care determină adoptarea de măsuri imediate și asigurării continuității funcționării unor domenii esențiale pentru economie,ținând cont de faptul că orice întârziere în adoptarea măsurilor prezentate poate conduce la limitarea accesului operatorilor economici la unele produse strict necesare funcționării unor ramuri industriale, cu riscul neasigurării producției esențiale, spre exemplu, industriei de apărare,ținând cont de necesitatea reglementării unor măsuri referitoare la preluarea în proprietatea statului a unor active funcționale, care devine prioritară în contextul actual, pentru a asigura unitatea și coerența unor activități din domeniul industriei, esențiale pentru economie,întrucât consecințele indicate, care pot apărea în situația neadoptării măsurilor propuse, justifică existența unei situații extraordinare,întrucât neadoptarea în regim de urgență a măsurilor propuse poate conduce, pe de o parte, la întârzieri sau la nerespectarea angajamentelor statului român referitoare la asigurarea unui comportament economic de natură a respecta principiul creditorului privat prudent în economie și, pe de altă parte, poate conduce la afectarea interesului general al statului, fie sub forma neîncasării unor creanțe, fie sub forma afectării capacității operaționale a operatorilor la care statul deține creanțe, prin diversele constrângeri legislative care oferă avantaje unor operatori privați specifici,în considerarea faptului că elementele mai sus menționate vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. + Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligații fiscale și bugetare, precum și unele măsuri referitoare la obligațiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare și împrumuturilor contractate de statul român de la instituții de credit și subîmprumutate operatorilor economici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 5 iulie 2019, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 222/2019, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 1(1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează o modalitate specială de stingere a obligațiilor fiscale și bugetare, administrate de instituții ale administrației publice centrale, ale operatorilor economici care dețin capacități de producere a energiei electrice sau electrice și termice în cogenerare racordate la Sistemul electroenergetic național reprezentând active funcționale energetice cu sau fără activele miniere ce asigură cărbunele necesar funcționării acestora și capacități industriale reprezentând active funcționale industriale.2. La articolul 1 alineatul (2), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:a^1) active funcționale industriale - totalitatea resurselor economice care constau în active fixe, circulante, de trezorerie, know-how, inclusiv a drepturilor născute în legătură cu acestea, exploatabile în procese economice prezente și viitoare;3. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 2(1) Prin derogare de la prevederile art. 263 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, la cererea operatorilor economici care dețin activele prevăzute la art. 1, creanțele fiscale și bugetare administrate de instituții ale administrației publice centrale se sting prin trecerea unor active funcționale din proprietatea acestora în proprietatea publică a statului și în administrarea ministerului de resort.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), dacă uzul sau interesul public nu se justifică la data trecerii activelor funcționale în proprietatea publică a statului, conform analizei realizate de ministerul de resort și instituția creditoare cu consultarea organelor administrației publice centrale competente, activele prevăzute la alin. (1) trec în proprietatea privată a statului și se valorifică de ministerul de resort prin metodele prevăzute la art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2014 privind stabilirea unor măsuri de eficientizare a activității de privatizare pentru dezvoltarea în condiții de profitabilitate a activității operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar a statului la anumiți operatori economici, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 123/2015, cu modificările ulterioare.(3) Analiza realizată de ministerul de resort și instituția creditoare are în vedere: uzul public sau privat al activului funcțional, asigurarea exploatării acestuia în regim de continuitate și permanență, obiective de ordin economic, financiar, social și de mediu urmărite de ministerul de resort privind exploatarea eficace a activului, interesul general sau particular care corespunde scopului utilizării activului funcțional, condițiile speciale legate de protejarea secretului de stat, regimul special al unor bunuri din componența activului funcțional.(4) Cererea operatorilor economici aprobată prin hotărârea organelor de conducere cuprinde o analiză tehnico-economică privind justificarea operațiunii și efectele acesteia și este însoțită de avizele favorabile ale: ministerului de resort care preia activul funcțional, operatorului de transport și sistem - Compania Națională de Transport al Energiei Electrice «Transelectrica» - S.A., pentru activele funcționale energetice cu privire la caracterul necesar al acestora pentru siguranța Sistemului electroenergetic național și al unității administrativ-teritoriale, dacă activele respective asigură furnizarea energiei termice în sistem centralizat.(5) Dacă o unitate administrativ-teritorială solicită preluarea activelor proprietate publică a statului dobândite în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, trecerea activelor din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale se face cu acordul ministerului de resort, la cererea consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz, prin hotărâre a Guvernului, potrivit prevederilor art. 292 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.(6) Stingerea totală sau parțială a creanțelor fiscale și bugetare se va face ulterior efectuării de către ministerul de resort a testului creditorului privat prudent, la valoarea determinată prin diferența dintre valoarea bunurilor ce intră în componența activelor funcționale și valoarea obligațiilor de mediu, stabilite prin raport de evaluare întocmit la cererea acestuia de către un evaluator autorizat în condițiile legii.(7) Ministerul de resort, instituțiile publice creditoare și operatorii economici încheie un proces-verbal de predare-preluare prin care trec în proprietatea publică sau privată a statului activele funcționale prevăzute la art. 1, care cuprinde și valoarea acestora, determinată potrivit alin. (6).(8) În cazul în care valoarea obligațiilor fiscale, bugetare și a obligațiilor de mediu determinate potrivit alin. (6) este mai mare decât valoarea activului funcțional, statul, prin instituția publică creditoare, recuperează diferența de valoare de la titularul obligației de mediu.(9) Dacă titularul obligației de mediu este în procedură de insolvență sau faliment, diferența de valoare rezultată potrivit alin. (6) este considerată creanță curentă, prin derogare de la prevederile art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, și se recuperează în condițiile legii.(10) Lista bunurilor aferente activelor funcționale se aprobă prin ordin al ministrului de resort.(11) Procesul-verbal prevăzut la alin. (7) constituie titlu de proprietate a statului.(12) Bunurile aferente activelor funcționale energetice sau activelor funcționale industriale, care sunt grevate de alte sarcini sau garanții în afara celor administrate de instituția administrației publice centrale creditoare, nu pot constitui obiectul prezentei ordonanțe de urgență decât cu acordul scris al creditorului.(13) Nu pot face obiectul operațiunilor prevăzute la art. 1 activele funcționale energetice și activele funcționale industriale pentru care operatorii economici nu dețin licențe sau autorizații de funcționare aflate în perioada de valabilitate la data transferului, cele care nu sunt autorizate sau nu sunt în curs de autorizare din punctul de vedere al protecției mediului la momentul transferului.4. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins: + Articolul 3^1Dispozițiile art. 3 se aplică și pentru stingerea creanțelor fiscale și bugetare administrate de alte instituții ale administrației publice centrale, situație în care operatorul economic depune cererea de stingere a obligațiilor fiscale și bugetare la acestea.5. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: + Articolul 6Bunurile mobile și imobile aferente activelor funcționale transferate în domeniul public al statului sau al unității administrativ-teritoriale în condițiile prezentei ordonanțe de urgență pot face obiectul unor contracte de concesiune încheiate în condițiile legii. Procedura de atribuire a contractelor de concesiune, încheierea, executarea și încetarea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică se realizează cu respectarea prevederilor art. 302-331 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situațiilor în care prin prezenta ordonanță de urgență se dispune altfel. + Articolul IIÎn tot cuprinsul capitolului I „Reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligații fiscale și bugetare“ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligații fiscale și bugetare, precum și unele măsuri referitoare la obligațiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare și împrumuturilor contractate de statul român de la instituții de credit și subîmprumutate operatorilor economici, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 222/2019, sintagma „Ministerul Energiei“ se înlocuiește cu sintagma „ministerul de resort“.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
Virgil-Daniel Popescu
Ministrul finanțelor publice,
Vasile-Florin CîțuBucurești, 18 noiembrie 2020.Nr. 200.----
EMITENT |