DECIZIA nr. 503 din 30 iunie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1087 din 16 noiembrie 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cristina Teodora Pop- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Emilia Braicău în Dosarul nr. 624/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 385 D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere faptul că această cale extraordinară de atac, a contestației în anulare, poate fi invocată împotriva hotărârilor judecătorești definitive prin care se soluționează fondul cauzelor penale. Or, în cadrul procedurii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale nu se pune în discuție o astfel de hotărâre judecătorească definitivă. Este invocată, în acest sens, Decizia nr. 655 din 17 octombrie 2019, paragraful 16.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 12 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 624/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Emilia Braicău întro cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare formulate de autoarea excepției de neconstituționalitate împotriva unei încheieri prin care a fost confirmată redeschiderea urmăririi penale împotriva acesteia.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul criticat este neconstituțional, întrucât posibilitatea exercitării contestației în anulare pentru motivul nelegalei citări este limitată, în mod nejustificat, la hotărârile definitive pronunțate în apel, astfel că nu pot face obiectul contestației în anulare hotărârile definitive pronunțate de instanța de fond. Se arată că din această ultimă categorie face parte și hotărârea contestată în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, prin care instanța sa pronunțat asupra cererii procurorului de redeschidere a urmăririi penale. Se susține că, în cazul unei astfel de proceduri, care se desfășoară în condițiile nelegalei citări a suspectului sau a inculpatului, acesta nu are posibilitatea de a invoca incidentul procedural anterior menționat. Se susține că, de fapt, rolul contestației în anulare, formulată conform art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, este acela de a remedia greșeala nelegalei citări. Sunt invocate prevederile art. 503 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care permit formularea căii extraordinare de atac a contestației în anulare pentru motivul nelegalei citări împotriva tuturor hotărârilor judecătorești definitive, nu doar a celor pronunțate în apel. Se susține, prin urmare, că sintagma „în apel“ din cuprinsul art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală determină imposibilitatea exercitării contestației în anulare împotriva anumitor hotărâri penale definitive, care nu sunt pronunțate în apel, cum este și cea mai sus menționată, motiv pentru care textul criticat încalcă prevederile art. 21 din Constituție referitor la accesul liber la justiție. Sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 462 din 17 septembrie 2014 și nr. 369 din 30 mai 2017. Pentru motivele mai sus menționate, se susține că textul criticat creează discriminare între justițiabilii în privința cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive în apel și cei în privința cărora au fost pronunțate hotărâri definitive de către instanțele de fond, sub aspectul dreptului de a formula contestație în anulare împotriva acestor hotărâri.6. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat stabilește condițiile și categoriile de hotărâri judecătorești definitive împotriva cărora poate fi formulată contestație în anulare, fără ca prin aceasta să se încalce dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției. Se arată că, de altfel, autorul excepției de neconstituționalitate solicită completarea normei juridice criticate, prin extinderea ipotezelor în care poate fi invocată calea de atac a contestației în anulare, conform art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Se arată că dreptul de acces liber la justiție nu presupune accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Se susține, totodată, că dreptul la un proces echitabil se apreciază prin raportare la ansamblul procesului penal, ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile, precum și faptul că acesta presupune asigurarea unor principii precum cel al contradictorialității și al egalității armelor. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 515 din 7 iulie 2015 și nr. 667 din 15 octombrie 2015.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; [...]12. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 21 cu privire la dreptul de acces la justiție.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta a fost invocată în cadrul unei contestații în anulare formulată de autoarea excepției de neconstituționalitate împotriva unei încheieri prin care a fost confirmată redeschiderea urmăririi penale împotriva acesteia.14. Sub acest aspect, în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, și Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, Curtea a statuat că „o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția (...) Curtea a reținut însă că, în măsura în care sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină soluția de inadmisibilitate în privința cauzei în care a fost ridicată excepția, aceasta are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât instanța de contencios constituțional își poate exercita controlul de constituționalitate. Așa fiind, Curtea constată că legătura cu soluționarea cauzei a excepției de neconstituționalitate este circumstanțiată de incidența dispozițiilor criticate în pronunțarea soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii în justiție. Cu alte cuvinte, atât timp cât dispoziția criticată este temeiul respingerii, ca inadmisibile, a cererii formulate de petent în fața instanțelor de drept comun, excepția de neconstituționalitate este admisibilă, aceste dispoziții având legătură cu soluționarea cauzei.“15. Ca urmare, raportat la elementele ce configurează speța dedusă controlului de constituționalitate în prezenta cauză, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, astfel încât instanța de contencios constituțional își poate exercita controlul de constituționalitate. De altfel, prin încheierea de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată a procedat, totodată, la respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, în temeiul art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală.16. Pe fondul excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au fost suspuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunțate, în acest sens, mai multe decizii, dintre care Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 11 august 2015, Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, și Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 31 ianuarie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.17. Prin Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, paragrafele 13-23, Curtea a reținut că contestația în anulare este o cale de atac cu o natură juridică mixtă, de cale extraordinară de atac, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât și de retractare, fiind de competența instanței a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive. În acest sens, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac reglementate, textul criticat prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, aceasta a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate. S-a reținut că, în scopul asigurării celerității procesului penal, prin noul Cod de procedură penală, legiuitorul a sporit garanțiile procesuale asigurate în faza urmăririi penale și a judecății în primă instanță și a prevăzut o singură cale ordinară de atac, respectiv apelul. În acest fel, Codul de procedură penală în vigoare a redus durata soluționării cauzelor penale, dând totodată eficiență principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.18. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce reglementează hotărârile supuse apelului, sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 417 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. Conform alin. (2) al aceluiași articol, instanța de apel este obligată ca, în limitele anterior arătate, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Potrivit art. 412 alin. (4) din Codul de procedură penală, apelul se motivează în scris, arătându-se motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază. Aceste motive sunt însă aplicabile prin prisma prevederilor art. 409 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora pot face apel: procurorul, referitor la latura penală și latura civilă; inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă; partea civilă, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, și partea responsabilă civilmente, în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această latură a influențat soluția în latura civilă; persoana vătămată, în ceea ce privește latura penală; martorul, expertul, interpretul și avocatul, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, indemnizațiile cuvenite acestora și amenzile judiciare aplicate; sau orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanței, în ceea ce privește dispozițiile care au provocat o asemenea vătămare.19. Din interpretarea coroborată a textelor legale anterior referite, Curtea a reținut că hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță, cu excepția celor expres exceptate prin lege, sunt supuse căii de atac a apelului care este integral devolutiv, cale de atac ce poate fi invocată pentru orice motive de fapt și de drept. Prin urmare, faptul pronunțării unei hotărâri penale în primă instanță, când judecata a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, aceasta a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, poate fi invocat ca motiv de apel, instanța de apel fiind obligată să analizeze incidentul procedural anterior arătat. În acest fel, dreptul de acces liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al participanților la procesele penale desfășurate conform acestor proceduri sunt asigurate.20. Curtea a constatat că prevederile art. 50 alin. (4), ale art. 74 alin. (6), ale art. 535 și ale art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală, precum și dispozițiile art. 108 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, reglementează categorii de sentințe penale ce nu sunt supuse apelului, respectiv sentințele de declinare a competenței, sentințele prin care se soluționează cererile de strămutare, sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, sentințele privind reabilitarea și cele prin care instanțele iau act de consimțământul persoanei solicitate la predare în procedura de executare a mandatului european de arestare. Însă autorul excepției de neconstituționalitate nu se află în niciuna dintre aceste situații.21. Curtea a reținut, totodată, că art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. Acest drept nu presupune însă accesul la toate căile de atac și la toate categoriile de instanțe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluționată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susținerea excepției, reprezintă un standard constituțional a cărui îndeplinire este apreciată în funcție de ansamblul procesului și ținând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă. La rândul său, art. 6 paragraful 1 din Convenție, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislația națională a unor garanții procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunțate, publicitatea procesului, soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumția de nevinovăție și asigurarea dreptului la apărare.22. Totodată, Curtea a reținut că textul criticat reprezintă opțiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituție. În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicație în domeniul legii procesual penale a dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2), conform cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, coroborate cu cele ale art. 129, care fac referire la „condițiile legii“ în reglementarea constituțională a căilor de atac.23. De asemenea, Curtea a constatat că reglementarea de către legiuitor, alături de judecata în primă instanță și de calea ordinară de atac a apelului, a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanții procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală.24. Totodată, prin Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 18, Curtea a reținut că, indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei. De asemenea, prin Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, paragraful 16, Curtea a reținut că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală, statuând, la paragraful 21 al aceleiași decizii, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.25. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudența mai sus analizată, atât considerentele, cât și soluția deciziei invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.26. Distinct de cele reținute prin deciziile anterior menționate, Curtea constată că prezenta excepție de neconstituționalitate a fost invocată într-o cauză în care autoarea excepției a formulat contestație în anulare împotriva unei încheieri prin care a fost confirmată redeschiderea urmăririi penale împotriva acesteia. Potrivit art. 335 alin. (4^1) teza a doua din Codul de procedură penală, încheierea judecătorului de cameră preliminară, prin care acesta confirmă soluția de redeschidere a urmăririi penale, este definitivă. Astfel, încheierea anterior menționată face parte dintre hotărârile în privința cărora, în mod excepțional, legiuitorul nu a reglementat o cale de atac. Această încheiere este pronunțată însă ca urmare a controlului efectuat de către judecătorul de cameră preliminară asupra ordonanței procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluția de clasare. Prin urmare, ordonanța referitoare la propunerea de redeschidere a urmăririi penale este, la rândul său, rezultatul efectuării unui control de către procurorul ierarhic superior asupra ordonanței de clasare, pronunțate de procurorul de caz, conform art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală.27. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reține că procedura reglementată la art. 335 alin. (4^1) din Codul de procedură penală asigură garanțiile specifice accesului la justiție și dreptului la un proces echitabil, chiar și în ipoteza excluderii încheierii pronunțate, conform dispoziției procesual penale anterior menționate, din categoria hotărârilor împotriva cărora poate fi formulată calea de atac a contestației în anulare, conform art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală.28. Mai mult, ca urmare a redeschiderii urmăririi penale, părțile procesului penal, parcurgând etapele procedurii penale, beneficiază de toate garanțiile procesuale specifice accesului la justiție și dreptului la un proces echitabil asigurate de prevederile Codului de procedură penală.29. Referitor la susținerea conform căreia textul criticat creează discriminare între justițiabilii în privința cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive în apel și cei în privința cărora au fost pronunțate hotărâri definitive de către instanțele de fond, sub aspectul dreptului de a formula contestație în anulare împotriva acestor hotărâri, Curtea reține că cele două categorii de justițiabili se află în situații procesuale diferite, aspect ce justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit sub aspectul dreptului de a promova contestație în anulare, conform art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală.30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Emilia Braicău în Dosarul nr. 624/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cristina Teodora Pop
    -----