DECIZIA nr. 209 din 28 mai 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1031 din 4 noiembrie 2020
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Andreea-Annamaria Chiș, Gabriela Baltag, Evelina Oprina și Codruț Olaru în Dosarul nr. 7.832/2/2017 al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 591D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.397D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 (forma în vigoare la data de 31 august 2017), excepție ridicată de Edgar Laurențiu Dumbravă în Dosarul nr. 678/2/CAF/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.397D/2018 la Dosarul nr. 591D/2018, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că este neîntemeiată critica raportată la art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece legea nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior. În mod similar este nefondată critica întemeiată pe art. 53 din Constituție, deoarece ceea ce se garantează este doar dreptul la salariu, nu și cuantumul acestuia. În plus, menționează că sporurile nu sunt drepturi fundamentale. De asemenea, critica raportată la dispozițiile din Constituție și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care garantează dreptul de proprietate privată este neîntemeiată, deoarece sporul nu este parte a salariului și nu poate fi bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție, fiind folosit doar pentru calculul celorlalte sporuri adăugate la salariul de bază potrivit vechii reglementări. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate este nefondată.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 15 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 7.832/2/2017, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Andreea-Annamaria Chiș, Gabriela Baltag, Evelina Oprina și Codruț Olaru într-un litigiu având ca obiect o plângere, formulată în temeiul art. 7 alin. (2) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, împotriva unor hotărâri emise, în temeiul art. 7 alin. (1) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, de către organele de conducere prevăzute în dispoziția anterior menționată, prin care s-a stabilit modul de salarizare a autorilor.8. Prin Încheierea din 6 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 678/2/CAF/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Edgar-Laurențiu Dumbravă într-un litigiu având ca obiect o plângere, formulată în temeiul art. 7 alin. (2) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, împotriva unor hotărâri emise, în temeiul art. 7 alin. (1) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, de către organele de conducere prevăzute în dispoziția anterior menționată, prin care s-a stabilit modul de salarizare a autorului. 9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii arată că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 conduc la o reducere implicită a drepturilor salariale ale magistraților. Or, în condițiile în care, așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sporul pentru doctorat este parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut și apărat de lege, se încalcă principiul potrivit căruia niciun salariu nu poate fi diminuat prin implementarea noii legi. Autorii arată că această statuare nu este afectată de faptul că reglementarea care a determinat-o nu mai este în vigoare, având o valoare de principiu. Este menționată și Decizia Curții Constituționale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, prin care s-a stabilit că dreptul la salariu reprezintă o componentă a drepturilor prevăzute de art. 41 și art. 47 alin. (1) din Constituție. 10. Se arată, mai departe, că noua lege a salarizării se bazează pe teoria drepturilor câștigate și, ca atare, impune menținerea drepturilor salariale aflate în plată la data intrării sale în vigoare, dacă acestea sunt mai favorabile. În acest context, se susține că reducerea compensației acordate pentru titlul științific de doctor pentru simplul motiv al intrării în vigoare a unei legi noi se realizează cu încălcarea principiului neretroactivității legii. Astfel, în măsura în care Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică de la momentul intrării în vigoare, în ceea ce privește sporul de doctorat pentru familia ocupațională Justiție, atunci această aplicare ar avea un caracter retroactiv.11. În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, se arată că sporul de doctorat, fiind componentă a dreptului la salariu, a intrat în patrimoniul titularilor săi. Prin urmare, acest spor este bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție. Se arată că măsura reducerii cuantumului acestuia nu este adecvată și proporțională cu scopul avut în vedere prin adoptarea acesteia, fiind, astfel, încălcate prevederile art. 53 din Constituție referitoare la modalitatea de restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și cele din Convenție referitoare la modalitățile de limitare a dreptului de proprietate. 12. De asemenea, se arată că indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor ar trebui să se raporteze la indemnizația soldei/salariului de bază al deținătorului titlului și nu la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Astfel, în vreme ce salariul minim de bază reprezintă o garanție a plății unor drepturi de bază, minime, salariaților care au încheiat un contract de muncă și sunt reprezentați de organizații sindicale, magistrații nu au încheiat un astfel de contract, sunt numiți în funcție de Președintele țării și le interzisă organizarea în asociații sindicale care să le reprezinte interesele. Modalitatea de stabilire a cuantumului indemnizației pentru titlul științific de doctor este demotivantă în cazul magistraților, având în vedere cuantumul mai mare al salariilor acestora față de cel al altor categorii profesionale, diferențieri generate de natura activității prestate, precum și de natura restricțiilor sociale impuse. Se tinde, astfel, la afectarea înseși calității actului de justiție, în condițiile în care una din rațiunile urmării cursurilor doctorale constă tocmai în obținerea recompensării pecuniare. 13. Se arată, mai departe, că scăderea sumelor încasate pentru obținerea titlului de doctor conduce la încălcarea dreptului la educație al magistraților, care include inter alia și alte forme de instrucție și de perfecționare [a se vedea art. 32 alin. (1) ultima teză din Constituție]. 14. Dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie, în opinia autorilor, un tratament discriminatoriu între categorii de persoane în funcție de cuantumul veniturilor, fiind discriminați cei cu venituri de peste 1.450 lei/lună, salariul minim garantat în plată, fiind încălcate prevederile art. 4, 16, 41, 124 și 125 din Constituție, precum și Protocolul nr. 12 la Convenție. În justificarea acestei susțineri, se arată că acele categorii profesionale cu venituri mai mari sunt descurajate să urmeze cursurile doctorale, în vreme ce doar persoanele cu venituri mai mici sunt încurajate să le urmeze, fiind, astfel, subminat chiar statutul categoriilor profesionale discriminate. 15. Reducerea salariilor judecătorilor care dețin titlul de doctor, în opinia autorilor, nu poate fi justificată de existența unei crize economice, în condițiile în care legea unică de salarizare prevede majorări substanțiale pentru celelalte categorii profesionale. 16. Se mai arată că modalitatea de stabilire a sporului pentru titlul de doctor, consfințită prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 21 din 21 noiembrie 2016, este cea mai potrivită, în contextul dispozițiilor legale și constituționale. 17. În sfârșit, autorii mai arată că un important număr dintre persoanele afectate de dispozițiile criticate dețin hotărâri judecătorești prin care sporul pentru titlul de doctor în cuantum de 15% a fost inclus în indemnizația de bază și s-au emis ordinele de salarizare de către Ministerul Justiției. Anulând drepturile dobândite pe calea unor hotărâri judecătorești, Parlamentul, prin dispozițiile criticate, a încălcat autoritatea de lucru judecat a acestora și nu a respectat statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție exprimate în considerentele Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016, aceasta fiind de natură să afecteze actul de justiție. În acest fel, puterea executivă și cea legislativă interferează și afectează în mod evident puterea judecătorească și, implicit, separația puterilor în stat, astfel cum e consfințită de art. 1 alin. (4) din Constituție.18. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul Curții nr. 591D/2018, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar în Dosarul Curții nr. 1.397D/2018 nu-și exprimă opinia cu privire la temeinicia excepției, deoarece apreciază că exprimarea acesteia este facultativă.19. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.20. Avocatul Poporului, în punctele de vedere transmise în mod distinct în cele două dosare, arată că art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei în mod egal, și anume personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Pe de altă parte, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, sporurile, premiile și alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea deciziile Curții Constituționale nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 și nr. 1.615 din 20 decembrie 2011). 21. De asemenea, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt de natură a aduce atingere principiului neretroactivității legii, întrucât acestea se aplică - într-un domeniu propriu - după intrarea lor în vigoare 22. Avocatul Poporului mai arată că dispozițiile art. 124 și art. 125 din Legea fundamentală nu au incidență în cauza de față.23. În fapt, mai susține că, din examinarea excepției de neconstituționalitate, se observă că se urmăresc interpretarea și aplicarea textelor de lege criticate, în sensul că scopul Legii salarizării a fost acela de a menține în plată drepturile salariale, generic vorbind, la data intrării în vigoare a legii, dacă acestea sunt mai favorabile salariatului, fiind astfel reglementată așa- numita teorie a drepturilor câștigate.24. De asemenea, Avocatul Poporului apreciază că, prin dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate, nu este limitat exercițiul vreunui drept, acestea fiind în concordanță cu prevederile art. 53 din Constituție. 25. Pentru aceste motive, Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale, iar excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată este inadmisibilă. 26. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:27. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.28. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare din Dosarul Curții nr. 591D/2018, dispozițiile art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. În Dosarul nr. 1.397D/2018, potrivit actului de sesizare, Curtea a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 în vigoare la data de 31 august 2017. Examinând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, anterior sesizării Curții în prezenta cauză, dispozițiile art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost preluate în alin. (5) al aceluiași articol de lege, în urma modificărilor aduse acesteia prin articolul unic pct. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 8 decembrie 2017. Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 14 alin. (1): „Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25.“; – Art. 39 alin. (5): „Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14.“29. Autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 4 privind egalitatea între cetățeni, ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 32 alin. (1) referitor la dreptul la învățătură, ale art. 41 privind dreptul la muncă, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției și ale art. 126 privind instanțele judecătorești, precum și ale art. 1 din Primul Protocol la Convenție privind dreptul de proprietate privată și ale Protocolului nr. 12 privind interzicerea generală a discriminării.30. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată, cu titlul prealabil, că, prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, a indicat evoluția modului de reglementare a beneficiilor care, în prezent, sunt reglementate prin dispozițiile legale criticate în cauza de față (a se vedea paragrafele 20-22 din Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019). Astfel, Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează în art. 14 dreptul la indemnizația pentru titlul științific de doctor. Potrivit aceluiași text de lege, coroborat cu dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, acest drept urmează să se acorde de la intrarea în vigoare a legii tuturor persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de aceasta, respectiv își desfășoară activitatea profesională de bază în domeniul de activitate în care dețin titlul de doctor, indiferent de data obținerii acestuia. Cuantumul acestui drept este unul fix, respectiv 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, și diferă față de cuantumul sporului pentru titlul științific de doctor acordat potrivit legislației anterioare (a se vedea Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 20). 31. În cauza de față, referitor la critica formulată din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că, în măsura în care prevederile criticate se aplică începând de la data intrării lor în vigoare, fără să aibă niciun efect cu privire la sumele încasate deja de beneficiarii sporului pentru titlul științific de doctor, nu se pune problema încălcării principiului care interzice aplicarea retroactivă a legii. Într-adevăr, Legea-cadru nr. 153/2017 nu conține nicio prevedere care să impună/permită aplicarea dispozițiilor sale și pentru situații din trecut. Ca atare, devine operantă regula de bază din dreptul intertemporal, potrivit căreia actele normative își produc efectele începând cu data intrării lor în vigoare (tempus regit actum). De altfel, Curtea a constatat deja că prevederile criticate nu sunt retroactive, deoarece se aplică de la momentul intrării lor în vigoare, pentru viitor (Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 28).32. Mai mult decât atât, Curtea reține că, dacă s-ar accepta susținerile autorilor excepției, statul ar fi pus în imposibilitatea de a-și exercita prerogativa, legitimă din punct de vedere constituțional, de a anula sporurile la indemnizațiile și salariile de bază sau premii periodice și alte stimulente (a se vedea, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 427 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 17 octombrie 2019, paragraful 26, nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, nr. 337 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009, nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010, sau nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011). 33. Această prerogativă a legiuitorului nu este condiționată de existența unei crize economice. Contrar susținerilor autorilor, legiuitorul nu este, prin urmare, ținut să justifice o astfel de măsură prin invocarea unor împrejurări excepționale din punct de vedere economic. La baza acestei critici a autorilor excepției se află presupunerea că sporul/indemnizația pentru doctorat este o componentă a dreptului fundamental la salariu. Or, așa cum a subliniat Curtea în Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 26, indemnizația acordată pentru titlul științific de doctor nu reprezintă un drept fundamental. Ca atare este de competența exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanță constituțională.34. În continuare, cu referire la criticile prin care se invocă art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea observă că acestea sunt similare celor formulate și în cauza soluționată prin Decizia nr. 427 din 4 iulie 2019. În această decizie, Curtea a reiterat o serie de principii pe care le-a urmat în mod constant în jurisprudența sa. Mai întâi, Curtea a reamintit că sporul de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților-asistenți care dețin titlul științific de doctor sunt drepturi salariale suplimentare, care nu au relevanță constituțională (a se vedea Decizia nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 20, Decizia nr. 587 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 august 2012, Decizia nr. 320 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, Decizia nr. 1520 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 22 decembrie 2009). 35. În al doilea rând, potrivit Curții, acest spor face parte din categoria de sporuri care se acordă la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care legiuitorul, având în vedere că nu sunt consacrate în Constituție, le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (Deciziile nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, și nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).36. Privite din perspectiva acestei bogate jurisprudențe, criticile autorilor întemeiate pe prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție sunt vădit neîntemeiate. Astfel, nicio dispoziție din Constituție nu limitează competența legiuitorului de a acorda sau nu un stimulent salarial celor care dețin titlul științific de doctor. Cu atât mai puțin limitează prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție libertatea legiuitorului de a stabili modul de calcul al acestui stimulent și, implicit, cuantumul acestuia. Este drept că o atare opțiune nu este una necenzurabilă. Astfel, la baza acesteia trebuie să stea o rațiune suficientă pentru instituirea unui asemenea spor (a se vedea, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 20, și nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009, precitate). În concret, rațiunea acordării acestui spor este încurajarea magistraților să participe activ în viața științifică, să-și perfecționeze cunoștințele într-un domeniu dat și să-și îmbunătățească performanțele profesionale la locul de muncă (a se vedea, de asemenea, deciziile Curții Constituționale nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 20, și nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009). Prin urmare, legiuitorul poate acorda un supliment la indemnizația de încadrare pentru cei ce dețin calitatea de doctor sau doctor docent, opțiunea sa fiind legitimată din punct de vedere constituțional (Deciziile Curții Constituționale nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 20, și nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009). 37. Opțiunea legiuitorului de a trata în mod nediferențiat aceeași categorie de persoane, respectiv să acorde același stimulent -indemnizație lunară în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată - pentru toate persoanele care îndeplinesc condiția de a deține titlul științific de doctor nu este contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Autorii excepției de neconstituționalitate solicită, în realitate, ca legiuitorul să acorde diferențelor inerente dintre variatele domenii profesionale o greutate pe care, în fapt, nu a acordat-o. Legiuitorul a acordat o greutate decisivă împrejurării deținerii titlului științific de doctor și nu a acordat o importanță similară eventualelor diferențe dintre profesiile în care sunt deținute titlurile științifice de doctor. O asemenea soluție se situează, însă, în marja sa de apreciere, ținând cont de faptul că, atunci când a instituit acest supliment salarial pentru magistrați, scopul legiuitorului, respectiv încurajarea acestora de a participa activ în viața științifică, de a-și perfecționa cunoștințele într-un domeniu dat și de a-și îmbunătăți performanțele profesionale la locul de muncă, a fost avut în vedere/a fost translatat și în ceea ce privește orice altă categorie profesională care deține titlul științific de doctor. 38. Este rezonabilă, în acest context, și presupunerea că legiuitorul a urmărit tocmai să evite posibilele inechități care ar fi rezultat din stabilirea în mod diferențiat, în funcție de criteriul indicat de către autorii excepției, respectiv natura profesiei, a modalității de calcul al indemnizației. Cu atât mai mult se impune constatarea că o asemenea opțiune, departe de a fi arbitrară, se situează, în mod evident, în libertatea de apreciere de care legiuitorul se bucură în această materie și nu este contrară art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, în Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 27, Curtea a constatat că transformarea sporului pentru doctorat într-o indemnizație cu o valoare fixă reprezintă o opțiune legislativă care se circumscrie libertății de care legislativul se bucură în reglementarea acestui drept.39. De altfel, așa cum a reținut Curtea și în Decizia nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 28, în cauza de față autorii excepției aduc în discuție o pretinsă soluție legislativă care nu a fost cuprinsă în textele legale criticate, solicitând, de fapt, modificarea și completarea dispozițiilor legale ce formează obiectul excepției, astfel încât, în cazul magistraților sau al altor categorii profesionale, indemnizația pentru titlul științific de doctor să fie stabilită sub forma unui procent din indemnizația de încadrare lunară. Or, a accepta susținerea autorilor excepției ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit căruia „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.40. În ceea ce privește invocarea liberului acces la educație, susținerile autorilor vădesc o greșită interpretare a art. 32 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare“. Astfel, aceste prevederi se adresează, în primul rând, statului care este obligat să nu împiedice pe nimeni să acceadă la alte forme de instrucție și de perfecționare. Or, scăderea cuantumului unui stimul salarial acordat de stat pentru o anumită categorie de personal, respectiv cei care dețin titlul științific de doctor, în niciun caz nu poate avea semnificația unei împiedicări a accesului la această formă de educație. În al doilea rând, dispozițiile criticate în prezenta cauză nu reprezintă, propriu-zis, o manifestare a politicilor statului în domeniul învățământului, în particular a învățământului de la nivel doctoral. În realitate, ele sunt o componentă a politicii statului într-o materie cu totul diferită, cea a salarizării personalului bugetar. 41. În continuare, Curtea reține că regula potrivit căreia statul poate anula sporurile la indemnizațiile și salariile de bază sau premii periodice și alte stimulente vădește caracterul neîntemeiat și al criticii autorilor excepției potrivit căreia sporul de doctorat este parte a dreptului fundamental la salariu, astfel că nu se poate reține încălcarea art. 41, art. 44 și art. 47 alin. (1) din Constituție.42. Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 53 din Constituție șiau găsit, la rândul lor, un răspuns în jurisprudența Curții. Astfel, în Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 26, Curtea a reținut că modificarea condițiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept într-o indemnizație cu un cuantum fix, nu este condiționată de respectarea condițiilor referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, prevăzute de art. 53 din Constituție. 43. În sfârșit, Curtea va respinge și critica întemeiată pe încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituție privind separația și echilibrul puterilor în stat, având în vedere că, prin Decizia nr. 51 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 13 martie 2020 a constatat că dispozițiile art. 30 alin. (6) și ale art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 4 alin. (1) și ale art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și ale art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt neconstituționale. Astfel, în paragraful 17 al Deciziei nr. 51 din 4 februarie 2020, Curtea Constituțională a reținut existența unor interpretări diferite cu privire la natura dreptului având ca obiect sumele de bani care, anterior datei de 1 ianuarie 2010, erau acordate cu titlu de spor de doctorat, după cum urmează: prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă și efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care își perfecționează pregătirea profesională prin obținerea titlului științific de doctor astfel că dreptul a supraviețuit, dobândind denumirea de sumă compensatorie; în schimb, anterior, prin Deciziile nr. 587 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 august 2012, și nr. 594 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 august 2012, Curtea Constituțională a apreciat că sporul în discuție a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010. Prin urmare, Curtea Constituțională a constatat încălcarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție atât a principiului separației puterilor în stat, deoarece a dat o interpretare contrară voinței legiuitorului, cât și a art. 142 alin. (1) din Constituție, deoarece interpretarea este contrară și interpretării Curții Constituționale (a se vedea paragrafele 20-21 din Decizia Curții nr. 51 din 4 februarie 2020). 44. În plus, Curtea reține că, într-adevăr, unul dintre pilonii statului de drept îl reprezintă respectarea legilor și, în particular, a hotărârilor instanțelor judecătorești cu privire la interpretarea și aplicarea acestora. Această obligație revine tuturor și, în particular, și celorlalte două puteri ale statului, cea executivă și legislativă. Parlamentul nu ar putea, deci, printr-o lege să anuleze efectele unei hotărâri judecătorești. Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că, așa cum reiese din art. 124 alin. (3) din Constituție, „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“. Or, puterea judecătorească nu poate împiedica puterea legislativă să modifice dreptul pozitiv din România, respectiv legile cărora trebuie să li se supună inclusiv judecătorii. Prin urmare, interpretările cu titlu obligatoriu date de către instanțele judecătorești sunt interpretări ale unor acte normative și vor trebui urmate în măsura în care actele normative însele sunt în vigoare și aplicabile (pentru diferența și corelația dintre noțiunile în vigoare și care își produc efectele juridice, a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). 45. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andreea-Annamaria Chiș, Gabriela Baltag, Evelina Oprina și Codruț Olaru în Dosarul nr. 7.832/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și de Edgar-Laurențiu Dumbravă în Dosarul nr. 678/2/CAF/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cosmin-Marian Văduva-----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Marian Enache | - judecător |
| Daniel-Marius Morar | - judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Cosmin-Marian Văduva | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 15 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 7.832/2/2017, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Andreea-Annamaria Chiș, Gabriela Baltag, Evelina Oprina și Codruț Olaru într-un litigiu având ca obiect o plângere, formulată în temeiul art. 7 alin. (2) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, împotriva unor hotărâri emise, în temeiul art. 7 alin. (1) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, de către organele de conducere prevăzute în dispoziția anterior menționată, prin care s-a stabilit modul de salarizare a autorilor.8. Prin Încheierea din 6 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 678/2/CAF/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Edgar-Laurențiu Dumbravă într-un litigiu având ca obiect o plângere, formulată în temeiul art. 7 alin. (2) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, împotriva unor hotărâri emise, în temeiul art. 7 alin. (1) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, de către organele de conducere prevăzute în dispoziția anterior menționată, prin care s-a stabilit modul de salarizare a autorului. 9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii arată că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 conduc la o reducere implicită a drepturilor salariale ale magistraților. Or, în condițiile în care, așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sporul pentru doctorat este parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut și apărat de lege, se încalcă principiul potrivit căruia niciun salariu nu poate fi diminuat prin implementarea noii legi. Autorii arată că această statuare nu este afectată de faptul că reglementarea care a determinat-o nu mai este în vigoare, având o valoare de principiu. Este menționată și Decizia Curții Constituționale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, prin care s-a stabilit că dreptul la salariu reprezintă o componentă a drepturilor prevăzute de art. 41 și art. 47 alin. (1) din Constituție. 10. Se arată, mai departe, că noua lege a salarizării se bazează pe teoria drepturilor câștigate și, ca atare, impune menținerea drepturilor salariale aflate în plată la data intrării sale în vigoare, dacă acestea sunt mai favorabile. În acest context, se susține că reducerea compensației acordate pentru titlul științific de doctor pentru simplul motiv al intrării în vigoare a unei legi noi se realizează cu încălcarea principiului neretroactivității legii. Astfel, în măsura în care Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică de la momentul intrării în vigoare, în ceea ce privește sporul de doctorat pentru familia ocupațională Justiție, atunci această aplicare ar avea un caracter retroactiv.11. În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, se arată că sporul de doctorat, fiind componentă a dreptului la salariu, a intrat în patrimoniul titularilor săi. Prin urmare, acest spor este bun în sensul art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție. Se arată că măsura reducerii cuantumului acestuia nu este adecvată și proporțională cu scopul avut în vedere prin adoptarea acesteia, fiind, astfel, încălcate prevederile art. 53 din Constituție referitoare la modalitatea de restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și cele din Convenție referitoare la modalitățile de limitare a dreptului de proprietate. 12. De asemenea, se arată că indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor ar trebui să se raporteze la indemnizația soldei/salariului de bază al deținătorului titlului și nu la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. Astfel, în vreme ce salariul minim de bază reprezintă o garanție a plății unor drepturi de bază, minime, salariaților care au încheiat un contract de muncă și sunt reprezentați de organizații sindicale, magistrații nu au încheiat un astfel de contract, sunt numiți în funcție de Președintele țării și le interzisă organizarea în asociații sindicale care să le reprezinte interesele. Modalitatea de stabilire a cuantumului indemnizației pentru titlul științific de doctor este demotivantă în cazul magistraților, având în vedere cuantumul mai mare al salariilor acestora față de cel al altor categorii profesionale, diferențieri generate de natura activității prestate, precum și de natura restricțiilor sociale impuse. Se tinde, astfel, la afectarea înseși calității actului de justiție, în condițiile în care una din rațiunile urmării cursurilor doctorale constă tocmai în obținerea recompensării pecuniare. 13. Se arată, mai departe, că scăderea sumelor încasate pentru obținerea titlului de doctor conduce la încălcarea dreptului la educație al magistraților, care include inter alia și alte forme de instrucție și de perfecționare [a se vedea art. 32 alin. (1) ultima teză din Constituție]. 14. Dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie, în opinia autorilor, un tratament discriminatoriu între categorii de persoane în funcție de cuantumul veniturilor, fiind discriminați cei cu venituri de peste 1.450 lei/lună, salariul minim garantat în plată, fiind încălcate prevederile art. 4, 16, 41, 124 și 125 din Constituție, precum și Protocolul nr. 12 la Convenție. În justificarea acestei susțineri, se arată că acele categorii profesionale cu venituri mai mari sunt descurajate să urmeze cursurile doctorale, în vreme ce doar persoanele cu venituri mai mici sunt încurajate să le urmeze, fiind, astfel, subminat chiar statutul categoriilor profesionale discriminate. 15. Reducerea salariilor judecătorilor care dețin titlul de doctor, în opinia autorilor, nu poate fi justificată de existența unei crize economice, în condițiile în care legea unică de salarizare prevede majorări substanțiale pentru celelalte categorii profesionale. 16. Se mai arată că modalitatea de stabilire a sporului pentru titlul de doctor, consfințită prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 21 din 21 noiembrie 2016, este cea mai potrivită, în contextul dispozițiilor legale și constituționale. 17. În sfârșit, autorii mai arată că un important număr dintre persoanele afectate de dispozițiile criticate dețin hotărâri judecătorești prin care sporul pentru titlul de doctor în cuantum de 15% a fost inclus în indemnizația de bază și s-au emis ordinele de salarizare de către Ministerul Justiției. Anulând drepturile dobândite pe calea unor hotărâri judecătorești, Parlamentul, prin dispozițiile criticate, a încălcat autoritatea de lucru judecat a acestora și nu a respectat statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție exprimate în considerentele Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016, aceasta fiind de natură să afecteze actul de justiție. În acest fel, puterea executivă și cea legislativă interferează și afectează în mod evident puterea judecătorească și, implicit, separația puterilor în stat, astfel cum e consfințită de art. 1 alin. (4) din Constituție.18. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul Curții nr. 591D/2018, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar în Dosarul Curții nr. 1.397D/2018 nu-și exprimă opinia cu privire la temeinicia excepției, deoarece apreciază că exprimarea acesteia este facultativă.19. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.20. Avocatul Poporului, în punctele de vedere transmise în mod distinct în cele două dosare, arată că art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică tuturor persoanelor prevăzute de ipoteza normei în mod egal, și anume personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Pe de altă parte, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, sporurile, premiile și alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea deciziile Curții Constituționale nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 și nr. 1.615 din 20 decembrie 2011). 21. De asemenea, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt de natură a aduce atingere principiului neretroactivității legii, întrucât acestea se aplică - într-un domeniu propriu - după intrarea lor în vigoare 22. Avocatul Poporului mai arată că dispozițiile art. 124 și art. 125 din Legea fundamentală nu au incidență în cauza de față.23. În fapt, mai susține că, din examinarea excepției de neconstituționalitate, se observă că se urmăresc interpretarea și aplicarea textelor de lege criticate, în sensul că scopul Legii salarizării a fost acela de a menține în plată drepturile salariale, generic vorbind, la data intrării în vigoare a legii, dacă acestea sunt mai favorabile salariatului, fiind astfel reglementată așa- numita teorie a drepturilor câștigate.24. De asemenea, Avocatul Poporului apreciază că, prin dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate, nu este limitat exercițiul vreunui drept, acestea fiind în concordanță cu prevederile art. 53 din Constituție. 25. Pentru aceste motive, Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale, iar excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată este inadmisibilă. 26. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:27. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.28. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare din Dosarul Curții nr. 591D/2018, dispozițiile art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. În Dosarul nr. 1.397D/2018, potrivit actului de sesizare, Curtea a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 în vigoare la data de 31 august 2017. Examinând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, anterior sesizării Curții în prezenta cauză, dispozițiile art. 39 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost preluate în alin. (5) al aceluiași articol de lege, în urma modificărilor aduse acesteia prin articolul unic pct. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 8 decembrie 2017. Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 14 alin. (1): „Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25.“; – Art. 39 alin. (5): „Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14.“29. Autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 4 privind egalitatea între cetățeni, ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 32 alin. (1) referitor la dreptul la învățătură, ale art. 41 privind dreptul la muncă, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției și ale art. 126 privind instanțele judecătorești, precum și ale art. 1 din Primul Protocol la Convenție privind dreptul de proprietate privată și ale Protocolului nr. 12 privind interzicerea generală a discriminării.30. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată, cu titlul prealabil, că, prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, a indicat evoluția modului de reglementare a beneficiilor care, în prezent, sunt reglementate prin dispozițiile legale criticate în cauza de față (a se vedea paragrafele 20-22 din Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019). Astfel, Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează în art. 14 dreptul la indemnizația pentru titlul științific de doctor. Potrivit aceluiași text de lege, coroborat cu dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, acest drept urmează să se acorde de la intrarea în vigoare a legii tuturor persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de aceasta, respectiv își desfășoară activitatea profesională de bază în domeniul de activitate în care dețin titlul de doctor, indiferent de data obținerii acestuia. Cuantumul acestui drept este unul fix, respectiv 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, și diferă față de cuantumul sporului pentru titlul științific de doctor acordat potrivit legislației anterioare (a se vedea Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 20). 31. În cauza de față, referitor la critica formulată din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că, în măsura în care prevederile criticate se aplică începând de la data intrării lor în vigoare, fără să aibă niciun efect cu privire la sumele încasate deja de beneficiarii sporului pentru titlul științific de doctor, nu se pune problema încălcării principiului care interzice aplicarea retroactivă a legii. Într-adevăr, Legea-cadru nr. 153/2017 nu conține nicio prevedere care să impună/permită aplicarea dispozițiilor sale și pentru situații din trecut. Ca atare, devine operantă regula de bază din dreptul intertemporal, potrivit căreia actele normative își produc efectele începând cu data intrării lor în vigoare (tempus regit actum). De altfel, Curtea a constatat deja că prevederile criticate nu sunt retroactive, deoarece se aplică de la momentul intrării lor în vigoare, pentru viitor (Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 28).32. Mai mult decât atât, Curtea reține că, dacă s-ar accepta susținerile autorilor excepției, statul ar fi pus în imposibilitatea de a-și exercita prerogativa, legitimă din punct de vedere constituțional, de a anula sporurile la indemnizațiile și salariile de bază sau premii periodice și alte stimulente (a se vedea, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 427 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 17 octombrie 2019, paragraful 26, nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, nr. 337 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009, nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010, sau nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011). 33. Această prerogativă a legiuitorului nu este condiționată de existența unei crize economice. Contrar susținerilor autorilor, legiuitorul nu este, prin urmare, ținut să justifice o astfel de măsură prin invocarea unor împrejurări excepționale din punct de vedere economic. La baza acestei critici a autorilor excepției se află presupunerea că sporul/indemnizația pentru doctorat este o componentă a dreptului fundamental la salariu. Or, așa cum a subliniat Curtea în Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 26, indemnizația acordată pentru titlul științific de doctor nu reprezintă un drept fundamental. Ca atare este de competența exclusivă a legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea acestui drept, fără ca aceasta să aibă relevanță constituțională.34. În continuare, cu referire la criticile prin care se invocă art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea observă că acestea sunt similare celor formulate și în cauza soluționată prin Decizia nr. 427 din 4 iulie 2019. În această decizie, Curtea a reiterat o serie de principii pe care le-a urmat în mod constant în jurisprudența sa. Mai întâi, Curtea a reamintit că sporul de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și magistraților-asistenți care dețin titlul științific de doctor sunt drepturi salariale suplimentare, care nu au relevanță constituțională (a se vedea Decizia nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 20, Decizia nr. 587 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 august 2012, Decizia nr. 320 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, Decizia nr. 1520 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 22 decembrie 2009). 35. În al doilea rând, potrivit Curții, acest spor face parte din categoria de sporuri care se acordă la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care legiuitorul, având în vedere că nu sunt consacrate în Constituție, le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (Deciziile nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, și nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).36. Privite din perspectiva acestei bogate jurisprudențe, criticile autorilor întemeiate pe prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție sunt vădit neîntemeiate. Astfel, nicio dispoziție din Constituție nu limitează competența legiuitorului de a acorda sau nu un stimulent salarial celor care dețin titlul științific de doctor. Cu atât mai puțin limitează prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție libertatea legiuitorului de a stabili modul de calcul al acestui stimulent și, implicit, cuantumul acestuia. Este drept că o atare opțiune nu este una necenzurabilă. Astfel, la baza acesteia trebuie să stea o rațiune suficientă pentru instituirea unui asemenea spor (a se vedea, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 20, și nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009, precitate). În concret, rațiunea acordării acestui spor este încurajarea magistraților să participe activ în viața științifică, să-și perfecționeze cunoștințele într-un domeniu dat și să-și îmbunătățească performanțele profesionale la locul de muncă (a se vedea, de asemenea, deciziile Curții Constituționale nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 20, și nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009). Prin urmare, legiuitorul poate acorda un supliment la indemnizația de încadrare pentru cei ce dețin calitatea de doctor sau doctor docent, opțiunea sa fiind legitimată din punct de vedere constituțional (Deciziile Curții Constituționale nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 20, și nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009). 37. Opțiunea legiuitorului de a trata în mod nediferențiat aceeași categorie de persoane, respectiv să acorde același stimulent -indemnizație lunară în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată - pentru toate persoanele care îndeplinesc condiția de a deține titlul științific de doctor nu este contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Autorii excepției de neconstituționalitate solicită, în realitate, ca legiuitorul să acorde diferențelor inerente dintre variatele domenii profesionale o greutate pe care, în fapt, nu a acordat-o. Legiuitorul a acordat o greutate decisivă împrejurării deținerii titlului științific de doctor și nu a acordat o importanță similară eventualelor diferențe dintre profesiile în care sunt deținute titlurile științifice de doctor. O asemenea soluție se situează, însă, în marja sa de apreciere, ținând cont de faptul că, atunci când a instituit acest supliment salarial pentru magistrați, scopul legiuitorului, respectiv încurajarea acestora de a participa activ în viața științifică, de a-și perfecționa cunoștințele într-un domeniu dat și de a-și îmbunătăți performanțele profesionale la locul de muncă, a fost avut în vedere/a fost translatat și în ceea ce privește orice altă categorie profesională care deține titlul științific de doctor. 38. Este rezonabilă, în acest context, și presupunerea că legiuitorul a urmărit tocmai să evite posibilele inechități care ar fi rezultat din stabilirea în mod diferențiat, în funcție de criteriul indicat de către autorii excepției, respectiv natura profesiei, a modalității de calcul al indemnizației. Cu atât mai mult se impune constatarea că o asemenea opțiune, departe de a fi arbitrară, se situează, în mod evident, în libertatea de apreciere de care legiuitorul se bucură în această materie și nu este contrară art. 16 alin. (1) din Constituție. Astfel, în Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 27, Curtea a constatat că transformarea sporului pentru doctorat într-o indemnizație cu o valoare fixă reprezintă o opțiune legislativă care se circumscrie libertății de care legislativul se bucură în reglementarea acestui drept.39. De altfel, așa cum a reținut Curtea și în Decizia nr. 427 din 4 iulie 2019, paragraful 28, în cauza de față autorii excepției aduc în discuție o pretinsă soluție legislativă care nu a fost cuprinsă în textele legale criticate, solicitând, de fapt, modificarea și completarea dispozițiilor legale ce formează obiectul excepției, astfel încât, în cazul magistraților sau al altor categorii profesionale, indemnizația pentru titlul științific de doctor să fie stabilită sub forma unui procent din indemnizația de încadrare lunară. Or, a accepta susținerea autorilor excepției ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit căruia „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.40. În ceea ce privește invocarea liberului acces la educație, susținerile autorilor vădesc o greșită interpretare a art. 32 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare“. Astfel, aceste prevederi se adresează, în primul rând, statului care este obligat să nu împiedice pe nimeni să acceadă la alte forme de instrucție și de perfecționare. Or, scăderea cuantumului unui stimul salarial acordat de stat pentru o anumită categorie de personal, respectiv cei care dețin titlul științific de doctor, în niciun caz nu poate avea semnificația unei împiedicări a accesului la această formă de educație. În al doilea rând, dispozițiile criticate în prezenta cauză nu reprezintă, propriu-zis, o manifestare a politicilor statului în domeniul învățământului, în particular a învățământului de la nivel doctoral. În realitate, ele sunt o componentă a politicii statului într-o materie cu totul diferită, cea a salarizării personalului bugetar. 41. În continuare, Curtea reține că regula potrivit căreia statul poate anula sporurile la indemnizațiile și salariile de bază sau premii periodice și alte stimulente vădește caracterul neîntemeiat și al criticii autorilor excepției potrivit căreia sporul de doctorat este parte a dreptului fundamental la salariu, astfel că nu se poate reține încălcarea art. 41, art. 44 și art. 47 alin. (1) din Constituție.42. Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 53 din Constituție șiau găsit, la rândul lor, un răspuns în jurisprudența Curții. Astfel, în Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, paragraful 26, Curtea a reținut că modificarea condițiilor de acordare a sporului de doctorat determinată de politica financiară a statului, respectiv transformarea acestui drept într-o indemnizație cu un cuantum fix, nu este condiționată de respectarea condițiilor referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, prevăzute de art. 53 din Constituție. 43. În sfârșit, Curtea va respinge și critica întemeiată pe încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituție privind separația și echilibrul puterilor în stat, având în vedere că, prin Decizia nr. 51 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 13 martie 2020 a constatat că dispozițiile art. 30 alin. (6) și ale art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 4 alin. (1) și ale art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 și ale art. 8 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt neconstituționale. Astfel, în paragraful 17 al Deciziei nr. 51 din 4 februarie 2020, Curtea Constituțională a reținut existența unor interpretări diferite cu privire la natura dreptului având ca obiect sumele de bani care, anterior datei de 1 ianuarie 2010, erau acordate cu titlu de spor de doctorat, după cum urmează: prin Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă și efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care își perfecționează pregătirea profesională prin obținerea titlului științific de doctor astfel că dreptul a supraviețuit, dobândind denumirea de sumă compensatorie; în schimb, anterior, prin Deciziile nr. 587 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 august 2012, și nr. 594 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 august 2012, Curtea Constituțională a apreciat că sporul în discuție a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010. Prin urmare, Curtea Constituțională a constatat încălcarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție atât a principiului separației puterilor în stat, deoarece a dat o interpretare contrară voinței legiuitorului, cât și a art. 142 alin. (1) din Constituție, deoarece interpretarea este contrară și interpretării Curții Constituționale (a se vedea paragrafele 20-21 din Decizia Curții nr. 51 din 4 februarie 2020). 44. În plus, Curtea reține că, într-adevăr, unul dintre pilonii statului de drept îl reprezintă respectarea legilor și, în particular, a hotărârilor instanțelor judecătorești cu privire la interpretarea și aplicarea acestora. Această obligație revine tuturor și, în particular, și celorlalte două puteri ale statului, cea executivă și legislativă. Parlamentul nu ar putea, deci, printr-o lege să anuleze efectele unei hotărâri judecătorești. Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că, așa cum reiese din art. 124 alin. (3) din Constituție, „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“. Or, puterea judecătorească nu poate împiedica puterea legislativă să modifice dreptul pozitiv din România, respectiv legile cărora trebuie să li se supună inclusiv judecătorii. Prin urmare, interpretările cu titlu obligatoriu date de către instanțele judecătorești sunt interpretări ale unor acte normative și vor trebui urmate în măsura în care actele normative însele sunt în vigoare și aplicabile (pentru diferența și corelația dintre noțiunile în vigoare și care își produc efectele juridice, a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). 45. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andreea-Annamaria Chiș, Gabriela Baltag, Evelina Oprina și Codruț Olaru în Dosarul nr. 7.832/2/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și de Edgar-Laurențiu Dumbravă în Dosarul nr. 678/2/CAF/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 14 alin. (1) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cosmin-Marian Văduva-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari