ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 50 din 15 aprilie 2020cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 322 din 17 aprilie 2020



    Având în vedere:– Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, potrivit căruia Președintele României a prelungit cu 30 de zile starea de urgență și prin care se mențin măsurile dispuse prin actele emise pentru punerea în executare a Decretului nr. 195/2020;– Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, potrivit căruia Guvernul României efectuează, în regim de urgență, rectificarea bugetară, în vederea asigurării resurselor financiare necesare;– prevederile art. IX alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, potrivit cărora prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (1) și (2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 6 alin. (2) din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020 se pot promova rectificări bugetare în primul semestru al anului;– necesitatea luării unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populației;– analiza evoluției indicatorilor macroeconomici pentru anul 2020, comunicați de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, în contextul pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2;– menținerea locurilor de muncă pentru salariații din domeniile de activitate afectate de epidemie și evitarea concedierilor colective, precum și prevenirea creșterii șomajului;– asigurarea veniturilor angajaților pe perioada întreruperii temporare a activității angajatorului;– alocarea de sume suplimentare pentru facilitarea accesului la finanțare al IMM-urilor în scopul susținerii activității curente, dar și a proiectelor de investiții pe perioada pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2;– asigurarea fondurilor necesare desfășurării activității unităților administrativ-teritoriale;– acordarea de sprijin sub forma garanțiilor de stat pentru asigurarea lichidității IMM-urilor pe perioada în care se manifestă efectele pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2 astfel încât să se protejeze afacerile și sistemul economic, să se încurajeze solidaritatea mediului de afaceri, loialitatea contractuală și disponibilitatea de adaptare a raporturilor de afaceri la provocările ridicate de această criză sanitară fără precedent în istoria modernă;– prevederile Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare,și ținând seama de faptul că nepromovarea în regim de urgență a prezentului act normativ ar avea drept consecințe negative următoarele:– riscul imposibilității desfășurării corespunzătoare a activității ordonatorilor principali de credite, care nu își vor putea îndeplini rolul, atribuțiile și responsabilitățile stabilite prin actele normative de organizare și funcționare;– riscul pierderii locurilor de muncă pentru salariații din domeniile de activitate afectate de epidemie;– riscul diminuării capacității de finanțare a cheltuielilor de către unitățile administrativ-teritoriale;– riscul întreruperii acordării beneficiilor de asistență socială destinate copiilor și tinerilor, care au drept condiție frecventarea cursurilor școlare, pe perioada instituirii măsurilor de urgență;– riscul neasigurării de sume suplimentare pentru facilitarea accesului la finanțare al IMM-urilor în scopul susținerii activității curente, dar și a proiectelor de investiții pe perioada pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2;– riscul blocării activității IMM-urilor pe perioada în care se manifestă efectele pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2,în considerarea faptului că toate aceste elemente vizează interesul public general și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, și al art. IX alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2020,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Bugetul de stat pe anul 2020, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 și 2 bis din 6 ianuarie 2020, se modifică și se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul 2(1) Influențele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2020, detaliate pe capitole și subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2020 pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite, este prevăzută în anexa nr. 2.(3) Bugetul de stat pe anul 2020 se diminuează la venituri cu suma de 9.844,8 milioane lei, la cheltuieli se majorează cu suma de 17.396,8 milioane lei creditele de angajament și cu suma de 16.933,9 milioane lei creditele bugetare, iar deficitul se majorează cu suma de 26.778,7 milioane lei.  +  Articolul 3Se autorizează Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în anexa nr. 3/15/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2020 - 2023 - sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii“, să majoreze veniturile proprii cu suma de 24.742 mii lei la capitolul 36.10 „Diverse venituri“, subcapitolul 36.10.50 „Alte venituri“.  +  Articolul 4Se autorizează Ministerul Apărării Naționale să efectueze în anexa nr. 3/18/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2020 - 2023 - sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii“ la partea de venituri următoarele modificări:a) capitolul 30.10 „Venituri din proprietate“, subcapitolul 30.10.05 „Venituri din concesiuni și închirieri“ se majorează cu suma de 42 mii lei;b) la capitolul 33.10 „Venituri din prestări de servicii și alte activități“, subcapitolul 33.10.08 „Venituri din prestări de servicii“ se diminuează cu suma de 8 mii lei, subcapitolul 33.10.20 „Venituri din cercetare“ se diminuează cu suma de 220 mii lei, subcapitolul 33.10.21 „Venituri din contractele încheiate cu casele de asigurări sociale de sănătate“ se majorează cu suma de 3.801 mii lei, subcapitolul 33.10.31 „Venituri din contractele încheiate cu direcțiile de sănătate publică din sume alocate din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății“ se majorează cu suma de 1.400 mii lei și subcapitolul 33.10.50 „Alte venituri din prestări de servicii și alte activități“ se majorează cu suma de 41 mii lei;c) capitolul 39.10 „Venituri din valorificarea unor bunuri“, subcapitolul 39.10.01 „Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice“ se majorează cu suma de 6.000 mii lei;d) la capitolul 42.10 „Subvenții de la bugetul de stat“, subcapitolul 42.10.11 „Subvenții de la bugetul de stat pentru spitale“ se majorează cu suma de 80.095 mii lei, subcapitolul 42.10.38 „Subvenții de la bugetul de stat pentru instituții și servicii publice sau activități finanțate integral din venituri proprii“ se majorează cu suma de 14.812 mii lei, subcapitolul 42.10.68 „Subvenții de la bugetul de stat pentru instituții și servicii publice sau activități finanțate integral din venituri proprii pentru finanțarea investițiilor“ se diminuează cu suma de 679 mii lei și subcapitolul 42.10.70 „Subvenții de la bugetul de stat către instituții publice finanțate parțial sau integral din venituri proprii necesare susținerii derulării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020“ se majorează cu suma de 20 mii lei;e) capitolul 43.10 „Subvenții de la alte administrații“, subcapitolul 43.10.33 „Subvenții din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea creșterilor salariale“ se majorează cu suma de 4.435 mii lei;f) la capitolul 48.10 „Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014-2020“, subcapitolul 48.10.02 „Fondul Social European (FSE)“ se majorează cu suma de 560 mii lei.  +  Articolul 5Se autorizează Ministerul Apărării Naționale în anul 2020, ca începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, până la sfârșitul exercițiului bugetar să introducă modificări la anexa nr. 3/18/15 „Sinteza bugetelor centralizate ale instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii pe anii 2020 - 2023“, în structura veniturilor proprii obținute de instituțiile finanțate parțial din venituri proprii cu încadrare în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituții publice“ și în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, articolul 51.02 „Transferuri de capital“, alineatul 51.02.48 „Transferuri de la bugetul de stat pentru realizarea unor investiții, dotări cu aparatură, echipamente, instalații și alte asemenea pentru activități de cercetare în domeniul sănătății“.  +  Articolul 6(1) Se autorizează Ministerul Apărării Naționale să modifice în anexa nr. 3/18/29 „Fișa obiectivului/proiectului/ categoriei de investiții“ - „Pavilion de medicină operațională - politraumă în cazarma 1053 Craiova“, cod obiectiv 1227, creditele de angajament aferente anilor anteriori, cu încadrare în valoarea totală a obiectivului/proiectului/categoriei de investiții și în nivelul total al fondurilor aprobate pentru anul 2020.(2) Se autorizează Ministerul Apărării Naționale să modifice în anexa nr. 3/18/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții“ - „Extinderea pavilionului B1 și realizarea rețelelor de utilități aferente în cazarma 383 Galați“, cod obiectiv 1197, creditele de angajament aferente anilor anteriori, cu încadrarea în valoarea totală a obiectivului/proiectului/categoriei de investiții și în nivelul total al fondurilor aprobate pentru anul 2020.(3) Se autorizează Ministerul Apărării Naționale să modifice în anexa nr. 3/18/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții“ - „Pavilion multifuncțional în cazarma 380 Sibiu“, cod obiectiv 1207, creditele de angajament aferente anilor anteriori, cu încadrarea în valoarea totală a obiectivului/proiectului/ categoriei de investiții și în nivelul total al fondurilor aprobate pentru anul 2020.  +  Articolul 7Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne, în anexa nr. 3/19/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2020-2023 - sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii“, la partea de venituri, să suplimenteze capitolul 39.10 „Venituri din valorificarea unor bunuri“, subcapitolul 39.10.02 „Venituri din valorificarea stocurilor de rezerve de stat și de mobilizare“, cu suma de 40.000 mii lei.  +  Articolul 8În bugetul Ministerului Afacerilor Interne este cuprinsă și suma de 340.000 mii lei, la capitolul 61.01 „Ordine publică și siguranță națională“, titlul 71 „Active nefinanciare“, care va fi utilizată de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru achiziționarea, în condițiile legii, a cantităților de produse stocuri de urgență medicală, de strictă necesitate, prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările și completările ulterioare, majorate potrivit propunerii „Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor contagioase pe teritoriul României“ și aprobate prin Hotărârea nr. 12 din data de 18.03.2020, respectiv prin Hotărârea nr. 43 din 27 august 2020 ale Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență. (la 24-11-2020, Articolul 8 din Capitolul I a fost modificat de Articolul 30, Sectiunea a 2-a, Capitolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 201 din 23 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1130 din 24 noiembrie 2020 )  +  Articolul 9În bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, din influența prevăzută la capitolul 56.01 „Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, în sumă de 6.051.587 mii lei, reprezentând atât credite bugetare, cât și credite de angajament, suma de 6.042.376 mii lei este aferentă alineatului 51.01.07 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat“ și suma de 9.211 mii lei este aferentă alineatului 51.01.08 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor pentru șomaj“.  +  Articolul 10Se autorizează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în anexa nr. 3/23/02 la capitolul 74.01 „Protecția mediului“ titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“ să diminueze cu suma de 603 mii lei creditele bugetare și de angajament la alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituții publice“ și să majoreze corespunzător creditele bugetare și de angajament la alineatul 51.02.14 „Programe multianuale de mediu și gospodărire a apelor“ pentru finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărire a apelor“. Corespunzător se modifică și celelalte anexe la bugetul acestuia și se comunică Ministerului Finanțelor Publice în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul 11(1) Se autorizează Ministerul Educației și Cercetării să efectueze în anexa nr. 3/25/13 „Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole și alineate pe anii 2020-2023 - sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii“ următoarele modificări la partea de venituri:a) să suplimenteze capitolul 30.10 „Venituri din proprietate“ cu suma de 8.000 mii lei;b) să suplimenteze capitolul 31.10 „Venituri din dobânzi“ cu suma de 5.000 mii lei;c) să suplimenteze capitolul 33.10 „Venituri din prestări servicii și alte activități“ cu suma de 117.000 mii lei;d) să suplimenteze capitolul 36.10 „Diverse venituri“ cu suma de 15.000 mii lei;e) să suplimenteze capitolul 37.10 „Transferuri voluntare altele decât subvențiile“ cu suma de 15.000 mii lei;f) să suplimenteze capitolul 42.10 „Subvenții de la bugetul de stat“ cu suma de 40.000 mii lei;g) să suplimenteze capitolul 45.10 „Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate si prefinanțări“ cu suma de 10.000 mii lei;h) să suplimenteze capitolul 48.10 „Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014-2020“ cu suma de 190.000 mii lei.(2) Se autorizează Ministerul Educației și Cercetării să detalieze pe subcapitole de venituri sumele prevăzute la alin. (1) inclusiv prin introducerea de subcapitole noi și redistribuiri între subcapitole.(3) Se autorizează Ministerul Educației și Cercetării să introducă în anexa nr. 3/25/29 „Fișa obiectivului/proiectului/ categoriei de investiții“, la capitolul 65.10 „Învățământ“, titlul 71 „Active nefinanciare“, articolul 71.01 „Active fixe“, alineatul 71.01.01 „Construcții“ obiectivul de investiții nou „Centru Spiritual - Noul Local, Splaiul Independenței nr. 313, Universitatea Politehnică din București“, cu credite de angajament, respectiv credite bugetare pe anul 2020 în sumă de 120 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.  +  Articolul 12În bugetul Ministerului Sănătății, din influența prevăzută la capitolul 56.01 „Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administrației“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, în sumă de 2.791.383 mii lei reprezentând atât credite bugetare, cât și credite de angajament, suma de 1.714.979 mii lei este aferentă alineatului 51.01.11 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate“ și suma de 1.076.404 mii lei este aferentă alineatului 51.01.69 „Transferuri de la bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea deficitului rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate“.  +  Articolul 13Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice - Acțiuni Generale, în anexa nr. 3/65/27 „Fișa programului“, să modifice descrierea programului cod 721 „Ajutoare de stat pentru finanțarea proiectelor pentru investiții“, astfel: „Prezentul program cumulează cele 9 scheme de ajutor de stat instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 1.164/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.165/2007, Hotărârea Guvernului nr. 1.680/2008, Hotărârea Guvernului nr. 753/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2008, Hotărârea Guvernului nr. 797/2012, Hotărârea Guvernului nr. 332/2014, Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2020“, precum și să majoreze, în anul 2020, creditele de angajament cu suma de 700.000 mii lei și creditele bugetare cu suma de 200.000 mii lei aferente acestui program.  +  Articolul 14Se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor cu suma de 228.184 mii lei, potrivit anexei nr. 3.  +  Articolul 15Influențe asupra bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 al Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sunt prevăzute în anexa nr. 4.  +  Capitolul II Dispoziții finale  +  Articolul 16(1) Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influențele aprobate prin prezenta ordonanță de urgență în bugetele lor și în anexele la acestea pe anul 2020, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare, să introducă proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile noi și să comunice Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, detalierea modificărilor aprobate conform acesteia.(2) În cazul în care influențele negative prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta ordonanță de urgență sunt mai mari decât prevederile bugetare exclusiv sumele reținute în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează ordonatorii principali de credite să reducă sumele reținute, până la concurența influențelor negative.(3) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificări în volumul și structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2020 ale instituțiilor publice subordonate finanțate parțial din venituri proprii, inclusiv prin introducerea de titluri noi, să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare, inclusiv la și de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanțare externă nerambursabilă și cheltuieli de capital, și între bugetele acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“ și să le comunice Ministerului Finanțelor Publice în termenul prevăzut la alin. (1).(4) În aplicarea prevederilor alin. (3) nu se pot efectua virări de credite de angajament și bugetare de la alineatul „Finanțare externă nerambursabilă“ din cadrul titlului 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“ la alte naturi de cheltuieli.(5) Se autorizează ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat să majoreze veniturile și cheltuielile prevăzute în anexa nr. 3/XX/15 „Sinteza bugetelor centralizate ale instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii pe anii 2020-2023“ cu sumele încasate de structurile sportive potrivit prevederilor art. XV alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare, precum și să introducă, la partea de venituri, subcapitolul „Sume alocate pentru indemnizații aferente suspendării temporare a contractului de activitate sportivă“, cod 42.10.81.(6) Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze și să aprobe virări de credite bugetare și/sau de credite de angajament neutilizate de la „Obiective/proiecte de investiții în continuare“ și „Obiective/proiecte de investiții noi“ la poziția „Alte cheltuieli de investiții“, cuprinse în programul de investiții publice, anexă la bugetul acestora, în limita prevederilor bugetare aprobate.  +  Articolul 17(1) Se autorizează instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională să introducă modificări în volumul și în structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2020 ale instituțiilor de învățământ superior militar subordonate, finanțate integral din venituri proprii, inclusiv la și de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanțare externă nerambursabilă și cheltuieli de capital, cu încadrarea în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.59 „Transferuri de la bugetul de stat către instituții de învățământ superior militar, ordine publică și securitate națională“ și în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, articolul 51.02 „Transferuri de capital“, alineatul 51.02.44 „Transferuri de la bugetul de stat către instituții de învățământ superior militar, ordine publică și securitate națională pentru finanțarea investițiilor“.(2) Se autorizează instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională să introducă modificări în volumul și în structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2020 ale unităților din rețeaua sanitară proprie, finanțate integral din venituri proprii, inclusiv la și de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanțare externă nerambursabilă și cheltuieli de capital, cu încadrarea în prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.03 „Acțiuni de sănătate“ și prevederile aprobate la titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, articolul 51.02 „Transferuri de capital“, alineatul 51.02.12 „Transferuri pentru finanțarea investițiilor la spitale“.(3) În aplicarea prevederilor alin. (1) și (2) nu se pot efectua virări de credite de angajament și credite bugetare de la alineatul „Finanțare externă nerambursabilă“.  +  Articolul 18(1) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 24 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru transferuri din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, către bugetul asigurărilor pentru șomaj aferent sistemului asigurărilor pentru șomaj.(2) Pentru aplicarea prevederilor art. 3 alin. (7) din Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, cu modificările și completările ulterioare, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 5 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru transferuri din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, către Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale. (la 18-08-2020, Alineatul (2) din Articolul 18 , Capitolul II a fost modificat de Articolul 39, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 135 din 14 august 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 751 din 18 august 2020 ) (3) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat, în volumul și structura bugetului Ministerului Muncii și Protecției Sociale și în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj, în vederea majorării cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, potrivit alin. (1) și (2).  +  Articolul 19(1) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile art. 265 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului se pot aloca, pe bază de hotărâri ale Guvernului, sume pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.(2) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat, în volumul și structura bugetului Ministerului Sănătății și în volumul și structura veniturilor și cheltuielilor bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în vederea majorării cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, potrivit alin. (1).  +  Articolul 19^1La determinarea sumelor cu care pot fi majorate cheltuielile de natură salarială pentru anul 2020, operatorii economici care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt condiționați de îmbunătățirea/menținerea rezultatului brut realizat în anul 2019, prevăzută la art. 48 alin. (1) lit. a)-d) din Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările ulterioare. (la 11-07-2020, Capitolul II a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 115 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020 )  +  Articolul 20Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 și 2 bis din 6 ianuarie 2020, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 6 alineatul (1), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:a) 15% la bugetul local al județului;b) 65% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;2. La articolul 6 alineatul (1), litera e) se abrogă.3. La articolul 6, alineatul (9) se abrogă.3^1. La articolul 6, după alineatul (13) se introduc cinci noi alineate, alineatele (14)-(18), cu următorul cuprins:(14) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare, și de la prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, în vederea sprijinirii activității sportive pe diferite ramuri de sport, în cursul anului bugetar 2020, autoritățile administrației publice locale pot acorda în mod direct alocații cluburilor sportive de drept public sau privat ori asociațiilor județene, respectiv a municipiului București care își au sediul pe raza lor administrativ-teritorială. Autoritățile administrației publice locale pot acorda în aceleași condiții alocații pentru finanțarea programelor sportive organizate pe raza lor administrativ-teritorială de către aceste cluburi sau de către federațiile sportive naționale, direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv a municipiului București ori inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București. (15) Prin excepție de la prevederile art. 18^1 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul bugetar 2020, autoritățile administrației publice locale, prin hotărârea autorităților deliberative, pot aloca sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a structurilor sportive de drept public aflate în subordinea autorităților sau instituțiilor publice ale autorităților publice centrale care își au sediul pe raza lor administrativ-teritorială.(16) Hotărârile consiliilor locale sau județene privind acordarea sprijinului financiar vor avea caracter individual și în acestea autoritățile deliberative ale administrației locale vor preciza, alături de valoarea totală a sumei acordate, destinația acesteia, defalcarea pe capitole de cheltuieli, precum și modalitatea și termenele de decontare.(17) Hotărârile vor prevedea, sub sancțiunea nulității, calitatea Curții de Conturi de a exercita controlul financiar asupra derulării activității finanțate din fondurile publice.(18) Valoarea totală a finanțărilor acordate potrivit prevederilor alin. (14) și (15) pentru întregul an bugetar 2020 nu poate depăși 3% din suma reprezentând cotele defalcate din impozitul pe venit ce revin bugetului local al unității administrativ-teritoriale respective. (la 11-07-2020, Articolul 20 din Capitolul II a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 115 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020 ) 4. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 25În scopul limitării riscurilor asumate de către stat în utilizarea instrumentelor de datorie, pentru operațiunile de administrare a pasivelor și a operațiunilor cu instrumente financiare derivate, Ministerul Finanțelor Publice poate selecta firme de avocatură pentru prestarea de servicii de consultanță juridică privind elaborarea, negocierea și încheierea documentației-cadru și a documentației aferente acestor tipuri de operațiuni în limita sumei de 1.000 mii lei, cu respectarea legislației privind atribuirea contractelor de achiziție publică. În acest sens, în bugetul propriu al Ministerului Finanțelor Publice, la capitolul 54.01 «Alte servicii publice generale», titlul 20 «Bunuri și servicii» pentru anul 2020, sunt prevăzute credite de angajament în sumă de 1.000 mii lei și credite bugetare în sumă de 1.000 mii lei.5. La articolul 48, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:(9) Cheltuielile de natură salarială reprezentând creșteri ale câștigului mediu brut pe salariat datorate majorării salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și cele reprezentând reîntregirea cheltuielilor de natură salarială pentru întregul an 2020, determinat ca urmare a acordării unor creșteri salariale sau/și a creșterii numărului de personal în anul 2019, majorează cheltuielile de natură salarială determinate conform alin. (1) lit. a)-d). (la 11-07-2020, Articolul 20 din Capitolul II a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 115 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020 )  +  Articolul 21(1) Directorii direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice/Șefii administrațiilor județene ale finanțelor publice, prin decizie, procedează la o nouă repartizare a sumelor aferente cotei prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 5/2020, în condițiile prevederilor art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din același act normativ, astfel cum au fost acestea modificate prin art. 20 pct. 1 din prezenta ordonanță de urgență, și a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, majorate potrivit anexei nr. 3.(2) Sumele aflate în contul prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 5/2020, încasate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se alocă județelor, comunelor, orașelor și municipiilor proporțional cu planul stabilit potrivit prevederilor alin. (1).(3) Repartizarea prevăzută la alin. (1) se face utilizând modelul de calcul transmis de Ministerul Finanțelor Publice în termen de 5 zile de la publicarea prezentei ordonanțe de urgență a Guvernului în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (4) și (5) din Legea nr. 5/2020.  +  Articolul 22Prin derogare de la prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot utiliza până la 5% din excedentul bugetului local și pentru asigurarea fondurilor necesare pentru aplicarea măsurilor de combatere și prevenire a răspândirii infectării cu coronavirusul COVID-19, aflate în sarcina lor, precum și în sarcina instituțiilor publice subordonate.  +  Articolul 23Prin derogarea de la prevederile art. 21 alin. (7) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și art. 23 alin. (1) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul poate aproba, prin memorandum, în situații temeinic justificate, utilizarea totală sau parțială a creditelor de angajament și creditelor bugetare reținute în proporție de 10% pentru ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat și pentru Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.  +  Articolul 24Prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (3) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, cu modificările ulterioare, în anul 2020, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să aprobe modificarea prevederilor trimestriale ale ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat și bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, la titlul „Cheltuieli de personal“ fără îndeplinirea condiționalității prevăzute la alin. (4) și (5) ale aceluiași articol.  +  Articolul 25Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 3 alin. (7) din Legea nr. 238/2019 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020, plafonul soldului primar al bugetului general consolidat este de – 59.431,9 milioane lei. (la 11-07-2020, Articolul 25 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 115 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020 )  +  Articolul 26Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (1) lit. a)-d),art. 17 alin. (2),art. 24 și art. 26 alin. (4) și (5) din Legea nr. 69/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2,art. 3 alin. (1),(2), (4),(5) și (6) din Legea nr. 238/2019:a) plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este în anul 2020 de - 6,79%; (la 11-07-2020, Litera a) din Articolul 26 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 115 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020 ) b) plafonul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este de 10,1% în anul 2020;c) plafonul nominal al cheltuielilor totale, exclusiv asistența financiară din partea Uniunii Europene și a altor donatori, pentru bugetul general consolidat este de 381.325,9 milioane lei, pentru bugetul de stat este de 208.487,3 milioane lei, pentru bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale este de 78.916,9 milioane lei, pentru bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este de 42.181,9 milioane lei, pentru bugetul instituțiilor/activităților finanțate integral și/sau parțial din venituri proprii este de 33.514,2 milioane lei; (la 11-07-2020, Litera c) din Articolul 26 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 115 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020 ) d) plafonul nominal al cheltuielilor de personal din bugetul general consolidat este de 109.736,9 milioane lei, pentru bugetul de stat este de 56.409,6 milioane lei, pentru bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale este de 33.194,4 milioane lei și pentru bugetul instituțiilor/activităților finanțate integral și/sau parțial din venituri proprii este de 18.487,0 milioane lei;e) plafonul nominal al soldului bugetului general consolidat este de – 73.430,7 milioane lei, al soldului bugetului de stat este de – 75.230,5 milioane lei, al soldului bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este zero și al soldului bugetului instituțiilor/activităților finanțate integral și/sau parțial din venituri proprii este de 1.761,8 milioane lei; (la 11-07-2020, Litera e) din Articolul 26 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 5, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 115 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020 ) f) plafonul privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene pentru sfârșitul anului 2020, este de 41% din produsul intern brut;g) plafonul privind finanțările rambursabile care pot fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale este în sumă de 1.500 milioane lei, iar plafonul privind tragerile din finanțările rambursabile contractate, sau care urmează a fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, este în sumă de 1.800 milioane lei. Valoarea aferentă finanțărilor rambursabile care poate fi autorizată pentru o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială este de maximum 100 milioane lei anual;h) plafonul privind emiterea de garanții de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, și de către unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, este de 18.000 milioane lei.  +  Articolul 26^1(1) Se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale cu suma de 930.000 mii lei, potrivit anexei nr. 5 la prezenta ordonanță de urgență, astfel:a) 373.639 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului și a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap;b) 556.361 mii lei, pentru echilibrarea bugetelor locale ale județelor și sectoarelor municipiului București și municipiului București.(la 23-07-2020 Literele b) și c) din Alineatul (1) , Articolul 26^1 , Capitolul II au fost modificate de Litera A. din RECTIFICAREA nr. 115 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 23 iulie 2020(2) Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și structura bugetului de stat pe anul 2020. (la 11-07-2020, Capitolul II a fost completat de Punctul 6, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 115 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020 )  +  Articolul 27Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. (la 11-07-2020, Articolul 27 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 115 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 600 din 08 iulie 2020 )
    PRIM-MINISTRU
    LUDOVIC ORBAN
    Contrasemnează:
    Ministrul finanțelor publice,
    Vasile-Florin Cîțu
    Secretarul general al Guvernului,
    Antonel Tănase
    București, 15 aprilie 2020.Nr. 50.  +  Anexa nr. 1
    TOTAL
    Influențe asupra veniturilor bugetului de stat
    pe anul 2020
    detaliate pe capitole și subcapitole
    CapitolSubcapitolParagrafGrupa/TitluArticolAlineatDenumire indicatorInfluențe-mii lei-
    AB1
    000101VENITURI - TOTAL -9.844.765
    000201I. VENITURI CURENTE -12.221.817
    000301A. VENITURI FISCALE -11.146.643
    000401A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL-2.549.111
    000501A11. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE -2.454.778
    0101IMPOZIT PE PROFIT -2.279.574
    01Impozit pe profit de la agenții economici-1.806.556
    02Impozit pe profit de la băncile comerciale -473.018
    0201ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE JURIDICE -175.204
    02Impozitul pe profit obținut din activități comerciale ilicite sau din nerespectarea Legii privind protecția consumatorului -83
    03Impozit pe dividende datorat de persoane juridice-15.272
    04Impozitul pe reprezentanțe-599
    06Impozit pe venitul microîntreprinderilor -159.250
    0301IMPOZIT PE VENIT-1.543.721
    02Impozit pe venituri din salarii-1.395.489
    04Impozit pe venituri din dividende-176.074
    05Impozit pe venituri din dobânzi-8.385
    06Impozit pe venituri din pensii1.285
    07Impozit pe veniturile din premii-652
    10Impozit pe venituri din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni similare8
    11Impozit pe venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală-10.303
    16Impozit pe venituri din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile încheiate portivit Codului civil precum și a contractelor de agent-1.391
    18Impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal -4.210
    19Sume virate pentru sponsorizarea entităților non-profit-26.048
    21Impozit pe veniturile din arenda bunurilor agricole-3.312
    22Impozit pe veniturile din jocuri de noroc-8.966
    23Impozit pe venitul realizat de persoana fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II-impozit pe profit, care nu generează o persoană juridică -54
    24Impozit pe veniturile realizate de persoana fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III – impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, care nu generează o persoană juridică-163
    25Impozitul pe veniturile obținute de persoanele fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016-8
    26Impozitul pe veniturile din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă-2.092
    50Impozit pe venituri din alte surse43.115
    51Impozit pe venit aferent declarației unice-5.613
    60Regularizări54.631
    0401COTE ȘI SUME DEFALCATE DIN IMPOZITUL PE VENIT (SE SCAD)1.543.721
    01Cote defalcate din impozitul pe venit (se scad)1.543.721
    050001A13. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL-94.333
    0501ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT ȘI CÂȘTIGURI DIN CAPITAL -94.333
    01Impozit pe veniturile realizate de persoanele nerezidente-95.094
    50Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital761
    070001A3. IMPOZITE ȘI TAXE PE PROPRIETATE -46.838
    0701IMPOZITE ȘI TAXE PE PROPRIETATE-46.838
    04Impozit pe construcții1.115
    05Taxa pe active-47.953
    100001A4. IMPOZITE ȘI TAXE PE BUNURI ȘI SERVICII -8.415.434
    1001TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ-5.598.055
    1101SUME DEFALCATE DIN TVA -228.184
    06Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale (se scad) -228.184
    1201ALTE IMPOZITE ȘI TAXE GENERALE PE BUNURI ȘI SERVICII -188.509
    05Taxe de autorizare pentru comercializarea alcoolului, băuturilor alcoolice, produselor din tutun și a cafelei5
    11Taxa pe venituri suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale.-170.073
    12Taxa specială pentru exploatarea resurselor naturale-5.157
    13Taxa pe monopolul din sectorul energiei electrice și a gazului metan -13.284
    1401ACCIZE-2.688.908
    1601TAXE PE UTILIZAREA BUNURILOR, AUTORIZAREA UTILIZĂRII BUNURILOR SAU PE DESFĂȘURAREA DE ACTIVITĂȚI 288.222
    01Taxe pentru jocurile de noroc-390.023
    03Taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare701.779
    04Taxe pe activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale-21.684
    06Taxa de timbre social asupra jocurilor de noroc-16
    07Taxe pentru prestațiile efectuate și pentru eliberarea autorizațiilor de transport în trafic internațional-1.637
    08Taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule la prima înmatriculare în România-82
    50Alte taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurare de activități -115
    170001A5. IMPOZIT PE COMERȚUL EXTERIOR ȘI TRANZACȚIILE INTERNAȚIONALE-128.064
    1701VENITURI ÎNCADRATE ÎN RESURSELE PROPRII ALE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE -128.064
    01Taxe vamale -128.064
    180001A6. ALTE IMPOZITE ȘI TAXE FISCALE -7.196
    1801ALTE IMPOZITE ȘI TAXE FISCALE -7.196
    07Impozitul specific-7.217
    50Alte impozite și taxe21
    200001B. CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI -436.464
    2001CONTRIBUȚIILE ANGAJATORILOR -436.464
    05Vărsăminte de la persoane juridice, pentru persoane cu handicap neîncadrate-167.495
    08Venituri din contribuția asiguratorie pentru munca aferentă bugetului de stat-268.969
    290001C. VENITURI NEFISCALE -638.710
    300001C1. VENITURI DIN PROPRIETATE -774.477
    3001VENITURI DIN PROPRIETATE -853.723
    01Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome-109.943
    04Vărsăminte din veniturile nete ale Băncii Naționale a României400.739
    05Venituri din concesiuni și închirieri -130.221
    08Venituri din dividende-851.009
    11Venituri din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu effect de seră-163.289
    3101VENITURI DIN DOBÂNZI79.246
    03Alte venituri din dobânzi79.246
    330001C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ȘI SERVICII 135.767
    3301VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ȘI ALTE ACTIVITĂȚI -53.685
    02Taxe consulare 682
    03Venituri din taxe pentru prestații vamale-457
    04Taxe și tarife pentru analize și servicii efectuate de laboratoare -846
    05Taxe și alte venituri în învățământ -45
    06Venituri din expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară 6.533
    08Venituri din prestări servicii-32.709
    09Taxe și alte venituri din protecția mediului-7.023
    16Venituri din valorificarea produselor obținute din activitatea proprie sau anexa8
    17Venituri din organizarea de cursuri de calificare și convenție profesională, specializare și perfecționare219
    23Venituri din timbrul judiciar1
    25Venituri din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat648
    26Venituri din despăgubiri-11.145
    29Tarife încasate pentru emiterea unei soluții fiscal individuale anticipate și pentru emiterea sau modificarea unui accord de preț în avans429
    50Alte venituri din prestări de servicii și alte activități-9.980
    3401VENITURI DIN TAXE ADMINISTRATIVE, ELIBERĂRI PERMISE -8.905
    01Venituri din taxe pentru eliberări de premise și certificate-4
    50Alte venituri din taxe administrative, eliberare permise-8.901
    3501AMENZI, PENALITĂȚI ȘI CONFISCĂRI-6.940
    01Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale 22.115
    02Penalități pentru nedepunerea sau depunerea cu întârziere declarației de impozite și taxe -149
    03Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate și alte sume constatate odată cu confiscarea potrivit legii -4.928
    04Majorări de întârziere pentru venituri nevărsate la termen-42
    05Amenzi judiciare1.132
    06Încasări rezultate din valorificarea bunurilor confiscate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor la regimul drogurilor și precursorilor176
    07Penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată5.133
    08Penalități de nedeclarare -43.772
    50Alte amenzi, penalități și confiscări13.395
    3601DIVERSE VENITURI 205.297
    01Venituri din aplicarea prescripției extinctive 86.302
    02Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputații și despăgubiri 458
    03Sume din recuperarea debitelor provenite din drepturile necuvenite-1.115
    04Venituri din producerea riscurilor asigurate-19
    05Vărsăminte din veniturile și/sau disponibilitățile instituțiilor publice-708
    16Sume reprezentând ajutorul comunitar pentru furnizarea laptelui, produselor lactate și a fructelor în instituțiile școlare14.653
    18Sume provenind din executarea silită a debitelor reprezentând contravaloarea lucrărilor de regenerare neexecutate de proprietarii de păduri-29
    19Venituri din recuperarea creanțelor fiscale-31
    20Vărsăminte din reducerea drepturilor salariale conform Legii nr. 118/2010-29
    21Sume restituite aferente veniturilor încasate378
    24Venituri din compensarea creanțelor din despăgubiri69.470
    26Venituri din compensarea creanțelor din despăgubiri conform OUG nr. 83/2014-1.430
    27Venituri din comisionul perceput de către inspectoratele teritoriale de muncă, datorat până la data de 31 decembrie 2010438
    48Sume reținute de statul membru de înregistrare din sumele transferate statelor membre de consum-3
    50Alte venituri36.962
    390001II. VENITURI DIN CAPITAL-2.208
    3901VENITURI DIN VALORIFICAREA UNOR BUNURI-2.208
    01Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice344
    03Venituri din vânzarea locuințelor construite din fondurile statului2.266
    06Venituri obținute în procesul de stingere a creanțelor bugetare-3.463
    07Venituri din vânzarea unor bunuri aparținând domeniului privat al statului sau a unităților administrativ-teritoriale-81
    50Alte venituri din valorificarea unor bunuri-1.274
    4601ALTE SUME PRIMITE DE LA UE2.468.400
    04Alte sume primite din fonduri de la Uniunea Europeană pentru programele operaționale finanțate din cadrul financiar 2014-20202.468.400
    4801SUME PRIMITE DE LA UE/ ALȚI DONATORI ÎN CONTUL PLĂȚILOR EFECTUATE ȘI PREFINANȚĂRI AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020-89.140
     +  Anexa nr. 2  +  TOTAL
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 00
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament18.310.967
    II. Credite bugetare17.749.967
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament17.021.088
    II. Credite bugetare17.291.630
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament128.170
    II. Credite bugetare128.170
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament1.177.054
    II. Credite bugetare1.177.054
    40 TITLUL IV SUBVENȚII
    I. Credite de angajament135.000
    II. Credite bugetare135.000
    50 TITLUL V FONDURI DE REZERVĂ
    I. Credite de angajament3.000.000
    II. Credite bugetare3.000.000
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament9.512.976
    II. Credite bugetare10.413.918
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament1.093.186
    II. Credite bugetare293.186
    56 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE5.865
    I. Credite de angajament5.865
    II. Credite bugetare5.865
    57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament1.891.210
    II. Credite bugetare1.891.210
    58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament68.298
    II. Credite bugetare72.898
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament- 40.671
    II. Credite bugetare - 40.671
    65TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANȚARE RAMBURSABILĂ
    I. Credite de angajament 50.000
    II. Credite bugetare 215.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 1.189.879
    II. Credite bugetare 358.337
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 1.189.879
    II. Credite bugetare 358.337
    79OPERAȚIUNI FINANCIARE
    I. Credite de angajament 100.000
    II. Credite bugetare 100.000
    80TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI
    I. Credite de angajament 100.000
    II. Credite bugetare 100.000
    5001 CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament 17.396.791
    II. Credite bugetare 16.933.947
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 16.614.763
    II. Credite bugetare 16.885.305
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 97.609
    II. Credite bugetare 97.609
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 1.050.931
    II. Credite bugetare 1.050.931
    40TITLUL IV SUBVENȚII
    I. Credite de angajament 135.000
    II. Credite bugetare 135.000
    50TITLUL V FONDURI DE REZERVĂ
    I. Credite de angajament 3.000.000
    II. Credite bugetare 3.000.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI ȚNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 9.512.976
    II. Credite bugetare 10.413.918
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament 1.070.144
    II. Credite bugetare 270.144
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament - 4.135
    II. Credite bugetare - 4.135
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 1.891.193
    II. Credite bugetare 1.891.193
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament -148.282
    II. Credite bugetare -143.682
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament - 40.673
    II. Credite bugetare - 40.673
    65TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANȚARE RAMBURSABILĂ
    I. Credite de angajament 50.000
    II. Credite bugetare 215.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 682.028
    II. Credite bugetare -51.358
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 682.028
    II. Credite bugetare -51.358
    79OPERAȚIUNI FINANCIARE
    I. Credite de angajament 100.000
    II. Credite bugetare 100.000
    80TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI
    I. Credite de angajament 100.000
    II. Credite bugetare 100.000
    5101 AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament 6.799
    II. Credite bugetare - 97.531
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament - 79.993
    II. Credite bugetare - 66.193
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament - 4.637
    II. Credite bugetare - 4.637
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament - 3.637
    II. Credite bugetare - 3.637
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament - 3.500
    II. Credite bugetare - 3.500
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament - 21.332
    II. Credite bugetare - 21.332
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament - 135
    II. Credite bugetare - 135
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament - 46.482
    II. Credite bugetare - 32.682
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament - 270
    II. Credite bugetare - 270
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 86.792
    II. Credite bugetare - 31.338
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 86.792
    II. Credite bugetare - 31.338
    5301 CERCETARE FUNDAMENTALĂ ȘI CERCETARE DEZVOLTARE
    I. Credite de angajament - 15.311
    II. Credite bugetare - 15.311
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament - 15.221
    II. Credite bugetare - 15.221
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament - 221
    II. Credite bugetare - 221
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament - 15.000
    II. Credite bugetare - 15.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament - 90
    II. Credite bugetare - 90
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament - 90
    II. Credite bugetare - 90
    5401 ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE
    I. Credite de angajament 3.005.200
    II. Credite bugetare 3.005.200
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 3.005.200
    II. Credite bugetare 3.005.200
    50TITLUL V FONDURI DE REZERVĂ
    I. Credite de angajament 3.000.000
    II. Credite bugetare 3.000.000
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament 5.000
    II. Credite bugetare 5.000
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 200
    II. Credite bugetare 200
    5601 TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL ÎNTRE DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI
    I. Credite de angajament 8.842.970
    II. Credite bugetare 8.842.970
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 8.842.970
    II. Credite bugetare 8.842.970
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 8.842.970
    II. Credite bugetare 8.842.970
    6001 APĂRARE
    I. Credite de angajament 531.798
    II. Credite bugetare - 46.639
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 493.923
    II. Credite bugetare 493.923
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 63.964
    II. Credite bugetare 63.964
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 352.529
    II. Credite bugetare 352.529
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 77.430
    II. Credite bugetare 77.430
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 37.875
    II. Credite bugetare - 540.562
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 37.875
    II. Credite bugetare - 540.562
    6101 ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ
    I. Credite de angajament 656.495
    II. Credite bugetare 648.337
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 159.569
    II. Credite bugetare 159.569
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 1.967
    II. Credite bugetare 1.967
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 260.272
    II. Credite bugetare 260.272
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 32.803
    II. Credite bugetare 32.803
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament 50
    II. Credite bugetare 50
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament - 4.000
    II. Credite bugetare - 4.000
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament - 96.000
    II. Credite bugetare - 96.000
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament - 35.523
    II. Credite bugetare - 35.523
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 496.926
    II. Credite bugetare 488.768
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 496.926
    II. Credite bugetare 488.768
    6501 ÎNVĂȚĂMÂNT
    I. Credite de angajament 79.423
    II. Credite bugetare - 14.905
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 60.097
    II. Credite bugetare - 7.642
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament - 14.890
    II. Credite bugetare - 14.890
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament - 8.355
    II. Credite bugetare - 8.355
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 83.851
    II. Credite bugetare 16.112
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament - 5
    II. Credite bugetare - 5
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 106
    II. Credite bugetare 106
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament - 610
    II. Credite bugetare - 610
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 19.326
    II. Credite bugetare - 7.263
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 19.326
    II. Credite bugetare - 7.263
    6601 SĂNĂTATE
    I. Credite de angajament 934.171
    II. Credite bugetare 1.057.012
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 922.199
    II. Credite bugetare 1.047.112
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 50.000
    II. Credite bugetare 50.000
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 450.753
    II. Credite bugetare 450.753
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 362.246
    II. Credite bugetare 331.359
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament 9.200
    65TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANȚARE RAMBURSABILĂ
    I. Credite de angajament 50.000
    II. Credite bugetare 215.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 11.972
    II. Credite bugetare 9.900
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 11.972
    II. Credite bugetare 9.900
    6701 CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE
    I. Credite de angajament - 8.259
    II. Credite bugetare - 8.691
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament - 9.664
    II. Credite bugetare - 10.096
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 1.205
    II. Credite bugetare 1.205
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament - 2.410
    II. Credite bugetare - 2.410
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 1.020
    II. Credite bugetare 588
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament - 5.009
    II. Credite bugetare - 5.009
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament - 4.470
    II. Credite bugetare - 4.470
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 1.405
    II. Credite bugetare 1.405
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 1.405
    II. Credite bugetare 1.405
    6801 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 2.053.968
    II. Credite bugetare 2.053.968
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 2.053.968
    II. Credite bugetare 2.053.968
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 81.441
    II. Credite bugetare 81.441
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament 81.440
    II. Credite bugetare 81.440
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 1.891.087
    II. Credite bugetare 1.891.087
    7001 LOCUINȚE, SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ
    I. Credite de angajament 300.000
    II. Credite bugetare 1.000.000
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 300.000
    II. Credite bugetare 1.000.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    II. Credite bugetare 1.000.000
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament 300.000
    8001 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ
    I. Credite de angajament 744.518
    II. Credite bugetare 244.518
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 712.000
    II. Credite bugetare 212.000
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 2.000
    II. Credite bugetare 2.000
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament 710.000
    II. Credite bugetare 210.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 32.518
    II. Credite bugetare 32.518
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 32.518
    II. Credite bugetare 32.518
    8301 AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PISCICULTURĂ ȘI VÂNĂTOARE
    I. Credite de angajament 130.019
    II. Credite bugetare 130.019
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 34.715
    II. Credite bugetare 34.715
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 34.715
    II. Credite bugetare 34.715
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament - 4.696
    II. Credite bugetare - 4.696
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament - 4.696
    II. Credite bugetare - 4.696
    79OPERAȚIUNI FINANCIARE
    I. Credite de angajament 100.000
    II. Credite bugetare 100.000
    80TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI
    I. Credite de angajament 100.000
    II. Credite bugetare 100.000
    8401 TRANSPORTURI
    I. Credite de angajament 135.000
    II. Credite bugetare 135.000
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 135.000
    II. Credite bugetare 135.000
    40TITLUL IV SUBVENȚII
    I. Credite de angajament 135.000
    II. Credite bugetare 135.000
    9901 DEFICIT - 26.778.712
    5010 VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 914.176
    II. Credite bugetare 816.020
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 406.325
    II. Credite bugetare 406.325
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 30.561
    II. Credite bugetare 30.561
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 126.123
    II. Credite bugetare 126.123
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament 23.042
    II. Credite bugetare 23.042
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament10.000
    II. Credite bugetare 10.000
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 17
    II. Credite bugetare 17
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament 216.580
    II. Credite bugetare 216.580
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 2
    II. Credite bugetare 2
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 507.851
    II. Credite bugetare 409.695
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 507.851
    II. Credite bugetare 409.695
    6010 APĂRARE
    I. Credite de angajament 13.222
    II. Credite bugetare 13.222
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament - 7.069
    II. Credite bugetare - 7.069
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament - 7.069
    II. Credite bugetare - 7.069
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 20.291
    II. Credite bugetare 20.291
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 20.291
    II. Credite bugetare 20.291
    6510 ÎNVĂȚĂMÂNT
    I. Credite de angajament 660.830
    II. Credite bugetare 593.591
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 243.726
    II. Credite bugetare 243.726
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 6.858
    II. Credite bugetare 6.858
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 10.288
    II. Credite bugetare 10.288
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament10.000
    II. Credite bugetare 10.000
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament 216.580
    II. Credite bugetare 216.580
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 417.104
    II. Credite bugetare 349.865
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 417.104
    II. Credite bugetare 349.865
    6610 SĂNĂTATE
    I. Credite de angajament 175.928
    II. Credite bugetare 145.011
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 145.972
    II. Credite bugetare 145.972
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 22.503
    II. Credite bugetare 22.503
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 123.450
    II. Credite bugetare 123.450
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 17
    II. Credite bugetare 17
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 2
    II. Credite bugetare 2
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 29.956
    II. Credite bugetare - 961
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 29.956
    II. Credite bugetare - 961
    6710 CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE
    I. Credite de angajament - 546
    II. Credite bugetare - 546
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament - 546
    II. Credite bugetare - 546
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament - 546
    II. Credite bugetare - 546
    7010 LOCUINȚE, SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ
    I. Credite de angajament 24.742
    II. Credite bugetare 24.742
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 24.242
    II. Credite bugetare 24.242
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 1.200
    II. Credite bugetare 1.200
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament 23.042
    II. Credite bugetare 23.042
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 500
    II. Credite bugetare 500
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 500
    II. Credite bugetare 500
    8010 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ
    I. Credite de angajament 40.000
    II. Credite bugetare 40.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 40.000
    II. Credite bugetare 40.000
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 40.000
    II. Credite bugetare 40.000
     +  ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 01
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament- 4.000
    II. Credite bugetare- 4.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament- 4.000
    II. Credite bugetare- 4.000
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament- 3.348
    II. Credite bugetare- 3.348
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament- 652
    II. Credite bugetare- 652
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament- 4.000
    II. Credite bugetare- 4.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament- 4.000
    II. Credite bugetare- 4.000
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament- 3.348
    II. Credite bugetare- 3.348
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament- 652
    II. Credite bugetare- 652
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament- 3.348
    II. Credite bugetare- 3.348
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament- 3.348
    II. Credite bugetare- 3.348
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament- 3.348
    II. Credite bugetare- 3.348
    6701CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE
    I. Credite de angajament- 652
    II. Credite bugetare - 652
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament - 652
    II. Credite bugetare - 652
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament - 652
    II. Credite bugetare - 652
     +  SENATUL ROMÂNIEI
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 02
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament - 3.500
    II. Credite bugetare - 3.500
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament - 3.500
    II. Credite bugetare - 3.500
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament - 3.500
    II. Credite bugetare - 3.500
    5001 CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament - 3.500
    II. Credite bugetare - 3.500
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament - 3.500
    II. Credite bugetare - 3.500
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament - 3.500
    II. Credite bugetare - 3.500
    5101 AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament - 3.500
    II. Credite bugetare - 3.500
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament - 3.500
    II. Credite bugetare - 3.500
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament - 3.500
    II. Credite bugetare - 3.500
     +  ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 04
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament
    II. Credite bugetare
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament
    II. Credite bugetare
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament50
    II. Credite bugetare50
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament- 50
    II. Credite bugetare- 50
    6101ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ
    I. Credite de angajament50
    II. Credite bugetare50
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament50
    II. Credite bugetare50
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament50
    II. Credite bugetare50
    6801ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament- 50
    II. Credite bugetare- 50
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament- 50
    II. Credite bugetare- 50
    57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament- 50
    II. Credite bugetare- 50
     +  CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 05
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament- 500
    II. Credite bugetare- 500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament- 500
    II. Credite bugetare- 500
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament- 400
    II. Credite bugetare- 400
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament- 100
    II. Credite bugetare- 100
    5001CHELTUIELI- BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament- 500
    II. Credite bugetare- 500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament- 500
    II. Credite bugetare- 500
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament- 400
    II. Credite bugetare- 400
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament- 100
    II. Credite bugetare- 100
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament- 500
    II. Credite bugetare- 500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament- 500
    II. Credite bugetare- 50 0
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament- 400
    II. Credite bugetare- 400
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament- 100
    II. Credite bugetare- 100
     +  CONSILIUL LEGISLATIV
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 06
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-30
    II. Credite bugetare-30
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-30
    II. Credite bugetare-30
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-30
    II. Credite bugetare-30
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-30
    II. Credite bugetare-30
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare -100
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament -100
    II. Credite bugetare -100
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -30
    II. Credite bugetare -30
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -30
    II. Credite bugetare -30
     +  CURTEA DE CONTURI
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 07
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-2.000
    II. Credite bugetare-2.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-2.000
    II. Credite bugetare-2.000
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-2.000
    II. Credite bugetare-2.000
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-2.000
    II. Credite bugetare-2.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-2.000
    II. Credite bugetare-2.000
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-2.000
    II. Credite bugetare-2.000
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament-2.000
    II. Credite bugetare-2.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-2.000
    II. Credite bugetare-2.000
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-2.000
    II. Credite bugetare-2.000
     +  AVOCATUL POPORULUI
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 09
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-90
    II. Credite bugetare-90
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament30
    II. Credite bugetare30
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament30
    II. Credite bugetare30
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-120
    II. Credite bugetare-120
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-120
    II. Credite bugetare-120
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-90
    II. Credite bugetare-90
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament30
    II. Credite bugetare30
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament30
    II. Credite bugetare30
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-120
    II. Credite bugetare-120
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-120
    II. Credite bugetare-120
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament-90
    II. Credite bugetare-90
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament30
    II. Credite bugetare 30
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 30
    II. Credite bugetare 30
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -120
    II. Credite bugetare -120
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -120
    II. Credite bugetare -120
     +  CONSILIUL NATIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 10
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-40
    II. Credite bugetare-40
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-40
    II. Credite bugetare-40
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-40
    II. Credite bugetare-40
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-40
    II. Credite bugetare-40
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-40
    II. Credite bugetare-40
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-40
    II. Credite bugetare-40
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament-40
    II. Credite bugetare-40
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-40
    II. Credite bugetare-40
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-40
    II. Credite bugetare-40
     +  CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 11
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-10
    II. Credite bugetare-10
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-10
    II. Credite bugetare-10
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-10
    II. Credite bugetare-10
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-10
    II. Credite bugetare-10
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-10
    II. Credite bugetare-10
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-10
    II. Credite bugetare-10
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament-10
    II. Credite bugetare-10
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-10
    II. Credite bugetare-10
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-10
    II. Credite bugetare-10
     +  SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 13
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-16.958
    II. Credite bugetare-16.958
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-16.008
    II. Credite bugetare-16.008
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-55
    II. Credite bugetare-55
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-943
    II. Credite bugetare-943
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament-15.000
    II. Credite bugetare-15.000
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament-10
    II. Credite bugetare-10
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-950
    II. Credite bugetare-950
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-950
    II. Credite bugetare-950
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-16.958
    II. Credite bugetare-16.958
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-16.008
    II. Credite bugetare-16.008
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-55
    II. Credite bugetare-55
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-943
    II. Credite bugetare -943
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament -15.000
    II. Credite bugetare -15.000
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament -10
    II. Credite bugetare -10
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -950
    II. Credite bugetare -950
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -950
    II. Credite bugetare -950
    5101 AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament -16.958
    II. Credite bugetare -16.958
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -16.008
    II. Credite bugetare -16.008
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament -55
    II. Credite bugetare -55
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament -943
    II. Credite bugetare -943
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament -15.000
    II. Credite bugetare -15.000
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament -10
    II. Credite bugetare -10
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -950
    II. Credite bugetare -950
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -950
    II. Credite bugetare -950
     +  MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 14
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament6.500
    II. Credite bugetare6.500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament5.700
    II. Credite bugetare5.700
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament5.700
    II. Credite bugetare5.700
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament800
    II. Credite bugetare800
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament800
    II. Credite bugetare800
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament6.500
    II. Credite bugetare6.500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament5.700
    II. Credite bugetare5.700
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament5.700
    II. Credite bugetare5.700
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament800
    II. Credite bugetare800
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament800
    II. Credite bugetare800
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament6.300
    II. Credite bugetare6.300
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament5.500
    II. Credite bugetare 5.500
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 5.500
    II. Credite bugetare 5.500
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 800
    II. Credite bugetare 800
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 800
    II. Credite bugetare 800
    6701 CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE
    I. Credite de angajament 200
    II. Credite bugetare 200
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 200
    II. Credite bugetare 200
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 200
    II. Credite bugetare 200
     +  MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, DEZVOLTĂRII ȘI ADMINISTRAȚIEI
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 15
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament324.742
    II. Credite bugetare1.024.742
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament324.242
    II. Credite bugetare1.024.242
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament1.200
    II. Credite bugetare1.200
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    II. Credite bugetare1.000.000
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament323.042
    II. Credite bugetare23.042
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament500
    II. Credite bugetare500
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament500
    II. Credite bugetare500
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament300.000
    II. Credite bugetare1.000.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament300.000
    II. Credite bugetare1.000.000
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    II. Credite bugetare1.000.000
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament300.000
    7001LOCUINȚE, SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ
    I. Credite de angajament300.000
    II. Credite bugetare1.000.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament300.000
    II. Credite bugetare 1.000.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    II. Credite bugetare 1.000.000
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament 300.000
    5010 VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 24.742
    II. Credite bugetare 24.742
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 24.242
    II. Credite bugetare 24.242
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 1.200
    II. Credite bugetare 1.200
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament 23.042
    II. Credite bugetare 23.042
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 500
    II. Credite bugetare 500
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 500
    II. Credite bugetare 500
    7010 LOCUINȚE, SERVICII ȘI DEZVOLTARE PUBLICĂ
    I. Credite de angajament 24.742
    II. Credite bugetare 24.742
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 24.242
    II. Credite bugetare 24.242
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 1.200
    II. Credite bugetare 1.200
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament 23.042
    II. Credite bugetare 23.042
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 500
    II. Credite bugetare 500
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 500
    II. Credite bugetare 500
     +  MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 16
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament89.838
    II. Credite bugetare-25.142
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-2.162
    II. Credite bugetare-2.162
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-86
    II. Credite bugetare-86
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-2.076
    II. Credite bugetare-2.076
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament92.000
    II. Credite bugetare-22.980
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament92.000
    II. Credite bugetare-22.980
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament89.838
    II. Credite bugetare-25.142
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-2.162
    II. Credite bugetare-2.162
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-86
    II. Credite bugetare-86
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-2.076
    II. Credite bugetare-2.076
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament92.000
    II. Credite bugetare-22.980
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament92.000
    II. Credite bugetare -22.980
    5101 AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament 89.838
    II. Credite bugetare -25.142
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -2.162
    II. Credite bugetare -2.162
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament -86
    II. Credite bugetare -86
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament -2.076
    II. Credite bugetare -2.076
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 92.000
    II. Credite bugetare -22.980
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 92.000
    II. Credite bugetare -22.980
     +  MINISTERUL JUSTIȚIEI
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 17
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament
    II. Credite bugetare
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament
    II. Credite bugetare
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament18.000
    II. Credite bugetare18.000
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament17.523
    II. Credite bugetare17.523
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament-35.523
    II. Credite bugetare-35.523
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament
    II. Credite bugetare
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament
    II. Credite bugetare
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament18.000
    II. Credite bugetare18.000
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament17.523
    II. Credite bugetare17.523
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament-35.523
    II. Credite bugetare-35.523
    6101ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ
    I. Credite de angajament
    II. Credite bugetare
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament
    II. Credite bugetare
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 18.000
    II. Credite bugetare 18.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 17.523
    II. Credite bugetare 17.523
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament -35.523
    II. Credite bugetare -35.523
     +  MINISTERUL APARARII NAȚIONALE
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 18
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament990.466
    II. Credite bugetare175.278
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament778.734
    II. Credite bugetare680.608
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament81.098
    II. Credite bugetare81.098
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament481.356
    II. Credite bugetare481.356
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament214.889
    II. Credite bugetare116.763
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament-1.332
    II. Credite bugetare-1.332
    57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament1.852
    II. Credite bugetare1.852
    58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament580
    II. Credite bugetare580
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament291
    II. Credite bugetare291
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament211.732
    II. Credite bugetare-505.330
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament211.732
    II. Credite bugetare-505.330
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament717.032
    II. Credite bugetare
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 622.651
    II. Credite bugetare 524.525
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 51.737
    II. Credite bugetare 51.737
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 355.233
    II. Credite bugetare 355.233
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 214.889
    II. Credite bugetare 116.763
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament -1.332
    II. Credite bugetare -1.332
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 1.835
    II. Credite bugetare 1.835
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 289
    II. Credite bugetare 289
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 94.381
    II. Credite bugetare -524.525
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 94.381
    II. Credite bugetare -524.525
    5101 AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament -1.332
    II. Credite bugetare -3.565
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -1.332
    II. Credite bugetare -1.332
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament -1.332
    II. Credite bugetare -1.332
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    II. Credite bugetare -2.233
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    II. Credite bugetare -2.233
    5401 ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE
    I. Credite de angajament 200
    II. Credite bugetare 200
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 200
    II. Credite bugetare 200
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 200
    II. Credite bugetare 200
    6001 APĂRARE
    I. Credite de angajament 531.798
    II. Credite bugetare -46.639
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 493.923
    II. Credite bugetare 493.923
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 63.964
    II. Credite bugetare 63.964
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 352.529
    II. Credite bugetare 352.529
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 77.430
    II. Credite bugetare 77.430
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 37.875
    II. Credite bugetare -540.562
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 37.875
    II. Credite bugetare -540.562
    6101 ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ
    I. Credite de angajament 29.335
    II. Credite bugetare 19.760
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 4.147
    II. Credite bugetare 4.147
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 1.967
    II. Credite bugetare 1.967
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 2.180
    II. Credite bugetare 2.180
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 25.188
    II. Credite bugetare 15.613
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 25.188
    II. Credite bugetare 15.613
    6501 ÎNVĂȚĂMÂNT
    I. Credite de angajament 86.490
    II. Credite bugetare -7.338
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 67.144
    II. Credite bugetare -95
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament -14.194
    II. Credite bugetare -14.194
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament -229
    II. Credite bugetare -229
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 81.372
    II. Credite bugetare 14.133
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 106
    II. Credite bugetare 106
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 89
    II. Credite bugetare 89
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 19.346
    II. Credite bugetare -7.243
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 19.346
    II. Credite bugetare -7.243
    6601 SĂNĂTATE
    I. Credite de angajament 64.071
    II. Credite bugetare 31.112
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 52.099
    II. Credite bugetare 21.212
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 753
    II. Credite bugetare 753
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 51.346
    II. Credite bugetare 20.459
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 11.972
    II. Credite bugetare 9.900
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 11.972
    II. Credite bugetare 9.900
    6701 CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE
    I. Credite de angajament 4.740
    II. Credite bugetare 4.740
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 4.740
    II. Credite bugetare 4.740
    51TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 4.740
    II. Credite bugetare 4.740
    6801 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 1.730
    II. Credite bugetare 1.730
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 1.730
    II. Credite bugetare 1.730
    51TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 1
    II. Credite bugetare 1
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 1.729
    II. Credite bugetare 1.729
    5010 VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 273.434
    II. Credite bugetare 175.278
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 156.083
    II. Credite bugetare 156.083
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 29.361
    II. Credite bugetare 29.361
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 126.123
    II. Credite bugetare 126.123
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 17
    II. Credite bugetare 17
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament 580
    II. Credite bugetare 580
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 2
    II. Credite bugetare 2
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 117.351
    II. Credite bugetare 19.195
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 117.351
    II. Credite bugetare 19.195
    6010 APĂRARE
    I. Credite de angajament 13.222
    II. Credite bugetare 13.222
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -7.069
    II. Credite bugetare -7.069
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament -7.069
    II. Credite bugetare -7.069
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 20.291
    II. Credite bugetare 20.291
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 20.291
    II. Credite bugetare 20.291
    6510 ÎNVĂȚĂMÂNT
    I. Credite de angajament 84.830
    II. Credite bugetare 17.591
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 17.726
    II. Credite bugetare 17.726
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 6.858
    II. Credite bugetare 6.858
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 10.288
    II. Credite bugetare 10.288
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament 580
    II. Credite bugetare 580
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 67.104
    II. Credite bugetare -135
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 67.104
    II. Credite bugetare -135
    6610 SĂNĂTATE
    I. Credite de angajament 175.928
    II. Credite bugetare 145.011
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 145.972
    II. Credite bugetare 145.972
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 22.503
    II. Credite bugetare 22.503
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 123.450
    II. Credite bugetare 123.450
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 17
    II. Credite bugetare 17
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 2
    II. Credite bugetare 2
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 29.956
    II. Credite bugetare -961
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 29.956
    II. Credite bugetare -961
    6710 CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE
    I. Credite de angajament -546
    II. Credite bugetare -546
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -546
    II. Credite bugetare -546
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament -546
    II. Credite bugetare -546
     +  MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 19
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament626.159
    II. Credite bugetare626.159
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament106.000
    II. Credite bugetare105.500
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament200.000
    II. Credite bugetare200.000
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament6.000
    II. Credite bugetare5.500
    56 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament-4.000
    II. Credite bugetare-4.000
    58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament-96.000
    II. Credite bugetare-96.000
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament520.159
    II. Credite bugetare520.659
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament520.159
    II. Credite bugetare520.659
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament586.159
    II. Credite bugetare586.159
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament106.000
    II. Credite bugetare105.500
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament200.000
    II. Credite bugetare200.000
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament6.000
    II. Credite bugetare 5.500
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament -4.000
    II. Credite bugetare -4.000
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament -96.000
    II. Credite bugetare -96.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 480.159
    II. Credite bugetare 480.659
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 480.159
    II. Credite bugetare 480.659
    5101 AUTORITATI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament -4.161
    II. Credite bugetare -5.078
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -4.161
    II. Credite bugetare -5.078
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -4.161
    II. Credite bugetare -5.078
    6101 ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ
    I. Credite de angajament 566.802
    II. Credite bugetare 568.219
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 115.000
    II. Credite bugetare 115.000
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 206.000
    II. Credite bugetare 206.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 9.000
    II. Credite bugetare 9.000
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament -4.000
    II. Credite bugetare -4.000
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament -96.000
    II. Credite bugetare -96.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 451.802
    II. Credite bugetare 453.219
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 451.802
    II. Credite bugetare 453.219
    6501 ÎNVĂȚĂMÂNT
    I. Credite de angajament -9.000
    II. Credite bugetare -9.500
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -9.000
    II. Credite bugetare -9.500
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament -8.000
    II. Credite bugetare -8.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament -1.000
    II. Credite bugetare -1.500
    6701 CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE
    I. Credite de angajament -2.000
    II. Credite bugetare -2.000
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -2.000
    II. Credite bugetare -2.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament -2.000
    II. Credite bugetare -2.000
    8001 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ
    I. Credite de angajament 34.518
    II. Credite bugetare 34.518
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 2.000
    II. Credite bugetare 2.000
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 2.000
    II. Credite bugetare 2.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 32.518
    II. Credite bugetare 32.518
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 32.518
    II. Credite bugetare 32.518
    5010 VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 40.000
    II. Credite bugetare 40.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 40.000
    II. Credite bugetare 40.000
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 40.000
    II. Credite bugetare 40.000
    8010 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ
    I. Credite de angajament 40.000
    II. Credite bugetare 40.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 40.000
    II. Credite bugetare 40.000
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 40.000
    II. Credite bugetare 40.000
     +  MINISTERUL MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 20
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament8.103.875
    II. Credite bugetare8.103.875
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament8.103.875
    II. Credite bugetare8.103.875
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament6.133.027
    II. Credite bugetare6.133.027
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament81.440
    II. Credite bugetare81.440
    57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament1.889.408
    II. Credite bugetare1.889.408
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament8.103.875
    II. Credite bugetare8.103.875
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament8.103.875
    II. Credite bugetare8.103.875
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament6.133.027
    II. Credite bugetare6.133.027
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament81.440
    II. Credite bugetare81.440
    57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament1.889.408
    II. Credite bugetare1.889.408
    5601TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL ÎNTRE DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI
    I. Credite de angajament6.051.587
    II. Credite bugetare6.051.587
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 6.051.587
    II. Credite bugetare 6.051.587
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 6.051.587
    II. Credite bugetare 6.051.587
    6801 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 2.052.288
    II. Credite bugetare 2.052.288
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 2.052.288
    II. Credite bugetare 2.052.288
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 81.440
    II. Credite bugetare 81.440
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament 81.440
    II. Credite bugetare 81.440
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 1.889.408
    II. Credite bugetare 1.889.408
     +  MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 21
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-2.000
    II. Credite bugetare-2.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-3.500
    II. Credite bugetare-3.500
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament3.000
    II. Credite bugetare3.000
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament3.479
    II. Credite bugetare3.479
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament-5.009
    II. Credite bugetare-5.009
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament-4.970
    II. Credite bugetare-4.970
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament1.500
    II. Credite bugetare1.500
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament1.500
    II. Credite bugetare1.500
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-2.000
    II. Credite bugetare-2.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-3.500
    II. Credite bugetare-3.500
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament3.000
    II. Credite bugetare3.000
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament3.479
    II. Credite bugetare 3.479
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament -5.009
    II. Credite bugetare -5.009
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament -4.970
    II. Credite bugetare -4.970
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 1.500
    II. Credite bugetare 1.500
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 1.500
    II. Credite bugetare 1.500
    6501 ÎNVĂȚĂMÂNT
    I. Credite de angajament 3.479
    II. Credite bugetare 3.479
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 3.479
    II. Credite bugetare 3.479
    51TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 3.479
    II. Credite bugetare 3.479
    6701 CULTURĂ, RECREERE ȘI RELIGIE
    I. Credite de angajament -5.479
    II. Credite bugetare -5.479
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -6.979
    II. Credite bugetare -6.979
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 3.000
    II. Credite bugetare 3.000
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament -5.009
    II. Credite bugetare -5.009
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament -4.970
    II. Credite bugetare -4.970
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 1.500
    II. Credite bugetare 1.500
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 1.500
    II. Credite bugetare 1.500
     +  MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 22
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament100.000
    II. Credite bugetare100.000
    79 OPERAȚIUNI FINANCIARE
    I. Credite de angajament100.000
    II. Credite bugetare100.000
    80 TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI
    I. Credite de angajament100.000
    II. Credite bugetare100.000
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament100.000
    II. Credite bugetare100.000
    79 OPERAȚIUNI FINANCIARE
    I. Credite de angajament100.000
    II. Credite bugetare100.000
    80 TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI
    I. Credite de angajament100.000
    II. Credite bugetare100.000
    8301AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PISCICULTURĂ ȘI VÂNĂTOARE
    I. Credite de angajament100.000
    II. Credite bugetare100.000
    79 OPERAȚIUNI FINANCIARE
    I. Credite de angajament100.000
    II. Credite bugetare100.000
    80 TITLUL XVI ÎMPRUMUTURI
    I. Credite de angajament100.000
    II. Credite bugetare100.000
     +  MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 23
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-4.696
    II. Credite bugetare-4.696
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-4.696
    II. Credite bugetare-4.696
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-4.696
    II. Credite bugetare-4.696
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-4.696
    II. Credite bugetare-4.696
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-4.696
    II. Credite bugetare-4.696
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-4.696
    II. Credite bugetare-4.696
    8301AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PISCICULTURĂ ȘI VÂNĂTOARE
    I. Credite de angajament-4.696
    II. Credite bugetare-4.696
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-4.696
    II. Credite bugetare-4.696
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-4.696
    II. Credite bugetare-4.696
     +  MINISTERUL TRANSPORTURILOR, INFRASTRUCTURII ȘI COMUNICAȚIILOR
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 24
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament135.000
    II. Credite bugetare135.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament135.000
    II. Credite bugetare135.000
    40 TITLUL IV SUBVENȚII
    I. Credite de angajament135.000
    II. Credite bugetare135.000
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament135.000
    II. Credite bugetare135.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament135.000
    II. Credite bugetare135.000
    40 TITLUL IV SUBVENȚII
    I. Credite de angajament135.000
    II. Credite bugetare135.000
    8401TRANSPORTURI
    I. Credite de angajament135.000
    II. Credite bugetare135.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament135.000
    II. Credite bugetare135.000
    40 TITLUL IV SUBVENȚII
    I. Credite de angajament135.000
    II. Credite bugetare135.000
     +  MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 25
    - mii lei -
    CapitolSubcapitol ParagrafGrupa/ Titlu ArticolAlineat Denumire indicatorInfluențe
    AB 1
    5000 TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament 576.000
    II. Credite bugetare 576.000
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 226.000
    II. Credite bugetare 226.000
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament 10.000
    II. Credite bugetare 10.000
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament 216.000
    II. Credite bugetare 216.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 350.000
    II. Credite bugetare 350.000
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 350.000
    II. Credite bugetare 350.000
    5010 VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 576.000
    II. Credite bugetare 576.000
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 226.000
    II. Credite bugetare 226.000
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament10.000
    II. Credite bugetare 10.000
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament 216.000
    II. Credite bugetare 216.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 350.000
    II. Credite bugetare 350.000
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 350.000
    II. Credite bugetare 350.000
    6510 ÎNVĂȚĂMÂNT
    I. Credite de angajament 576.000
    II. Credite bugetare 576.000
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 226.000
    II. Credite bugetare 226.000
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament 10.000
    II. Credite bugetare 10.000
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament 216.000
    II. Credite bugetare 216.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 350.000
    II. Credite bugetare 350.000
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 350.000
    II. Credite bugetare 350.000
     +  MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 26
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament3.640.583
    II. Credite bugetare3.796.383
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament3.640.583
    II. Credite bugetare3.796.383
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament50.000
    II. Credite bugetare50.000
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament450.000
    II. Credite bugetare450.000
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament3.081.383
    II. Credite bugetare3.081.383
    58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament9.200
    65 TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANȚARE RAMBURSABILĂ
    I. Credite de angajament50.000
    II. Credite bugetare215.000
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament3.640.583
    II. Credite bugetare3.796.383
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament3.640.583
    II. Credite bugetare3.796.383
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament50.000
    II. Credite bugetare50.000
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament450.000
    II. Credite bugetare450.000
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament3.081.383
    II. Credite bugetare3.081.383
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament 9.200
    65TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANȚARE RAMBURSABILĂ
    I. Credite de angajament 50.000
    II. Credite bugetare 215.000
    5601 TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL ÎNTRE DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI
    I. Credite de angajament 2.791.383
    II. Credite bugetare 2.791.383
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 2.791.383
    II. Credite bugetare 2.791.383
    51TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 2.791.383
    II. Credite bugetare 2.791.383
    6601 SĂNĂTATE
    I. Credite de angajament 849.200
    II. Credite bugetare 1.005.000
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 849.200
    II. Credite bugetare 1.005.000
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament 50.000
    II. Credite bugetare 50.000
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 450.000
    II. Credite bugetare 450.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 290.000
    II. Credite bugetare 290.000
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament 9.200
    65TITLUL XII CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANȚARE RAMBURSABILA
    I. Credite de angajament 50.000
    II. Credite bugetare 215.000
     +  MINISTERUL CULTURII
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 27
    - mii lei -
    CapitolSubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-1.068
    II. Credite bugetare-1.500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-1.068
    II. Credite bugetare-1.500
    51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament-1.068
    II. Credite bugetare-1.500
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-1.068
    II. Credite bugetare-1.500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-1.068
    II. Credite bugetare-1.500
    51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament-1.068
    II. Credite bugetare-1.500
    6701CULTURA, RECREERE ȘI RELIGIE
    I. Credite de angajament-1.068
    II. Credite bugetare-1.500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-1.068
    II. Credite bugetare-1.500
    51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament-1.068
    II. Credite bugetare-1.500
     +  MINISTERUL PUBLIC
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 29
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament20.000
    II. Credite bugetare20.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament20.000
    II. Credite bugetare20.000
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament20.000
    II. Credite bugetare20.000
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament20.000
    II. Credite bugetare20.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament20.000
    II. Credite bugetare20.000
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament20.000
    II. Credite bugetare20.000
    6101ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ
    I. Credite de angajament20.000
    II. Credite bugetare20.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament20.000
    II. Credite bugetare20.000
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament20.000
    II. Credite bugetare20.000
     +  AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 30
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-400
    II. Credite bugetare-400
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-160
    II. Credite bugetare-160
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament-60
    II. Credite bugetare-60
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-240
    II. Credite bugetare-240
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-240
    II. Credite bugetare-240
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-400
    II. Credite bugetare-400
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-160
    II. Credite bugetare-160
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament-60
    II. Credite bugetare-60
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-240
    II. Credite bugetare-240
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-240
    II. Credite bugetare -240
    5101 AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament -400
    II. Credite bugetare -400
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -160
    II. Credite bugetare -160
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament -100
    II. Credite bugetare -100
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament -60
    II. Credite bugetare -60
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -240
    II. Credite bugetare -240
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -240
    II. Credite bugetare -240
     +  SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 31
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament13.198
    II. Credite bugetare13.198
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament13.198
    II. Credite bugetare13.198
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament6.918
    II. Credite bugetare6.918
    51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament6.280
    II. Credite bugetare6.280
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament13.198
    II. Credite bugetare13.198
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament13.198
    II. Credite bugetare13.198
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament6.918
    II. Credite bugetare6.918
    51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament6.280
    II. Credite bugetare6.280
    6101ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ
    I. Credite de angajament13.198
    II. Credite bugetare13.198
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament13.198
    II. Credite bugetare13.198
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament6.918
    II. Credite bugetare6.918
    51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament6.280
    II. Credite bugetare 6.280
     +  SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 32
    - mii lei -
    CapitolSubcapitolParagrafGrupa/ TitluArticolAlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-930
    II. Credite bugetare-930
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-930
    II. Credite bugetare-930
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-930
    II. Credite bugetare-930
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-930
    II. Credite bugetare-930
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-930
    II. Credite bugetare-930
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-930
    II. Credite bugetare-930
    6101ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ
    I. Credite de angajament-930
    II. Credite bugetare-930
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-930
    II. Credite bugetare-930
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-930
    II. Credite bugetare-930
     +  SERVICIUL DE PROTECȚIE ȘI PAZĂ
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 33
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament500
    II. Credite bugetare500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament500
    II. Credite bugetare500
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament500
    II. Credite bugetare500
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament500
    II. Credite bugetare500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament500
    II. Credite bugetare500
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament500
    II. Credite bugetare500
    6101ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ
    I. Credite de angajament500
    II. Credite bugetare500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament500
    II. Credite bugetare500
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament500
    II. Credite bugetare500
     +  SERVICIUL DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 34
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament27.540
    II. Credite bugetare27.540
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament7.604
    II. Credite bugetare7.604
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament7.604
    II. Credite bugetare7.604
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament19.936
    II. Credite bugetare19.936
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament19.936
    II. Credite bugetare19.936
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament27.540
    II. Credite bugetare27.540
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament7.604
    II. Credite bugetare7.604
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament7.604
    II. Credite bugetare7.604
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament19.936
    II. Credite bugetare19.936
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament19.936
    II. Credite bugetare19.936
    6101ORDINE PUBLICĂ ȘI SIGURANȚA NAȚIONALĂ
    I. Credite de angajament27.540
    II. Credite bugetare27.540
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament7.604
    II. Credite bugetare 7.604
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament 7.604
    II. Credite bugetare 7.604
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament 19.936
    II. Credite bugetare 19.936
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament 19.936
    II. Credite bugetare 19.936
     +  ACADEMIA ROMÂNĂ
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 37
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament5.589
    II. Credite bugetare5.589
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament5.679
    II. Credite bugetare5.679
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-221
    II. Credite bugetare-221
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament20.900
    II. Credite bugetare20.900
    58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament-15.000
    II. Credite bugetare-15.000
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-90
    II. Credite bugetare-90
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-90
    II. Credite bugetare-90
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament5.589
    II. Credite bugetare5.589
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament5.679
    II. Credite bugetare5.679
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-221
    II. Credite bugetare-221
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament20.900
    II. Credite bugetare20.900
    58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament-15.000
    II. Credite bugetare -15.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -90
    II. Credite bugetare -90
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -90
    II. Credite bugetare -90
    5301 CERCETARE FUNDAMENTALĂ ȘI CERCETARE DEZVOLTARE
    I. Credite de angajament -15.311
    II. Credite bugetare -15.311
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -15.221
    II. Credite bugetare -15.221
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament -221
    II. Credite bugetare -221
    58TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament -15.000
    II. Credite bugetare -15.000
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -90
    II. Credite bugetare -90
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -90
    II. Credite bugetare -90
    6601 SĂNĂTATE
    I. Credite de angajament 20.900
    II. Credite bugetare 20.900
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 20.900
    II. Credite bugetare 20.900
    51TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 20.900
    II. Credite bugetare 20.900
     +  AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 38
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament34.715
    II. Credite bugetare34.715
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament34.715
    II. Credite bugetare34.715
    51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament34.715
    II. Credite bugetare34.715
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament34.715
    II. Credite bugetare34.715
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament34.715
    II. Credite bugetare34.715
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament34.715
    II. Credite bugetare34.715
    8301AGRICULTURĂ, SILVICULTURĂ, PISCICULTURĂ ȘI VÂNĂTOARE
    I. Credite de angajament34.715
    II. Credite bugetare34.715
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament34.715
    II. Credite bugetare34.715
    51 TITLUL VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITĂȚI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament34.715
    II. Credite bugetare34.715
     +  OFICIUL REGISTRULUI NATIONAL AL INFORMAȚIILOR SECRETE DE STAT
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 41
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-330
    II. Credite bugetare-330
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-330
    II. Credite bugetare-330
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament-330
    II. Credite bugetare-330
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare -200
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament -200
    II. Credite bugetare -200
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -130
    II. Credite bugetare -130
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -130
    II. Credite bugetare -130
     +  CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 42
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
    58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament-130
    II. Credite bugetare-130
     +  INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 44
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-4.000
    II. Credite bugetare-4.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-3.905
    II. Credite bugetare-3.905
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-1.795
    II. Credite bugetare-1.795
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-2.610
    II. Credite bugetare-2.610
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament500
    II. Credite bugetare500
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-95
    II. Credite bugetare-95
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-95
    II. Credite bugetare-95
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-4.000
    II. Credite bugetare-4.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-3.905
    II. Credite bugetare-3.905
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-1.795
    II. Credite bugetare-1.795
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-2.610
    II. Credite bugetare-2.610
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament500
    II. Credite bugetare 500
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -95
    II. Credite bugetare -95
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -95
    II. Credite bugetare -95
    6701 CULTURA, RECREERE ȘI RELIGIE
    I. Credite de angajament -4.000
    II. Credite bugetare -4.000
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -3.905
    II. Credite bugetare -3.905
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament -1.795
    II. Credite bugetare -1.795
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament -2.610
    II. Credite bugetare -2.610
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament 500
    II. Credite bugetare 500
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -95
    II. Credite bugetare -95
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -95
    II. Credite bugetare -95
     +  CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 47
    -mii lei-
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    AB1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-1.701
    II. Credite bugetare-1.701
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-1.661
    II. Credite bugetare-1.661
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-696
    II. Credite bugetare-696
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-126
    II. Credite bugetare-126
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament-5
    II. Credite bugetare-5
    56 TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament-135
    II. Credite bugetare-135
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament-699
    II. Credite bugetare-699
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-40
    II. Credite bugetare-40
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-40
    II. Credite bugetare-40
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-1.701
    II. Credite bugetare-1.701
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-1.661
    II. Credite bugetare-1.661
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament -696
    II. Credite bugetare -696
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament -126
    II. Credite bugetare -126
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament -5
    II. Credite bugetare -5
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament -135
    II. Credite bugetare -135
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament -699
    II. Credite bugetare -699
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -40
    II. Credite bugetare -40
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -40
    II. Credite bugetare -40
    5101 AUTORITATI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament -155
    II. Credite bugetare -155
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -135
    II. Credite bugetare -135
    56TITLUL VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE
    I. Credite de angajament -135
    II. Credite bugetare -135
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -20
    II. Credite bugetare -20
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -20
    II. Credite bugetare -20
    6501 ÎNVĂȚĂMÂNT
    I. Credite de angajament -1.546
    II. Credite bugetare -1.546
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -1.526
    II. Credite bugetare -1.526
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament -696
    II. Credite bugetare -696
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament -126
    II. Credite bugetare -126
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament -5
    II. Credite bugetare -5
    59TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament -699
    II. Credite bugetare -699
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -20
    II. Credite bugetare -20
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -20
    II. Credite bugetare -20
     +  AUTORITATEA NAȚIONALA DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 50
    -mii lei-
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-146
    II. Credite bugetare-146
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-146
    II. Credite bugetare-146
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-146
    II. Credite bugetare-146
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-146
    II. Credite bugetare-146
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-146
    II. Credite bugetare-146
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-146
    II. Credite bugetare-146
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament-146
    II. Credite bugetare-146
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-146
    II. Credite bugetare-146
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-146
    II. Credite bugetare-146
     +  CONSILIUL ECONOMIC ȘI SOCIAL
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 51
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-500
    II. Credite bugetare-500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-500
    II. Credite bugetare-500
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-250
    II. Credite bugetare-250
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-250
    II. Credite bugetare-250
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-500
    II. Credite bugetare-500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-500
    II. Credite bugetare-500
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-250
    II. Credite bugetare-250
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-250
    II. Credite bugetare-250
    5101AUTORITATI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament-500
    II. Credite bugetare-500
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-500
    II. Credite bugetare-500
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-250
    II. Credite bugetare-250
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-250
    II. Credite bugetare -250
     +  AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 53
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-600
    II. Credite bugetare-600
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-600
    II. Credite bugetare-600
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-400
    II. Credite bugetare-400
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-600
    II. Credite bugetare-600
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-600
    II. Credite bugetare-600
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-400
    II. Credite bugetare-400
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament-600
    II. Credite bugetare-600
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-600
    II. Credite bugetare-600
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-400
    II. Credite bugetare-400
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament -200
    II. Credite bugetare -200
     +  MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 54
    -mii lei-
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-51.352
    II. Credite bugetare-37.552
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-51.352
    II. Credite bugetare-37.552
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament-5.000
    II. Credite bugetare-5.000
    58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament-46.352
    II. Credite bugetare-32.552
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-51.352
    II. Credite bugetare-37.552
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-51.352
    II. Credite bugetare-37.552
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament-5.000
    II. Credite bugetare-5.000
    58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament-46.352
    II. Credite bugetare-32.552
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament-51.352
    II. Credite bugetare-37.552
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-51.352
    II. Credite bugetare-37.552
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament-5.000
    II. Credite bugetare-5.000
    58 TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
    I. Credite de angajament -46.352
    II. Credite bugetare -32.552
     +  AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 55
    -mii lei-
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/ TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
    59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
    I. Credite de angajament-200
    II. Credite bugetare-200
     +  INSPECȚIA JUDICIARĂ
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 57
    -mii lei-
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-3.357
    II. Credite bugetare-3.357
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-3.100
    II. Credite bugetare-3.100
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-3.000
    II. Credite bugetare-3.000
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-257
    II. Credite bugetare-257
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-257
    II. Credite bugetare-257
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-3.357
    II. Credite bugetare-3.357
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament-3.100
    II. Credite bugetare-3.100
    10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament-3.000
    II. Credite bugetare-3.000
    20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-257
    II. Credite bugetare-257
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-257
    II. Credite bugetare -257
    5101 AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament -3.357
    II. Credite bugetare -3.357
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament -3.100
    II. Credite bugetare -3.100
    10TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
    I. Credite de angajament -3.000
    II. Credite bugetare -3.000
    20TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
    I. Credite de angajament -100
    II. Credite bugetare -100
    70CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament -257
    II. Credite bugetare -257
    71TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament -257
    II. Credite bugetare -257
     +  CONSILIUL DE MONITORIZARE A IMPLEMENTĂRII CONVENȚIEI
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 58
    -mii lei-
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    5101AUTORITĂȚI PUBLICE ȘI ACȚIUNI EXTERNE
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    70 CHELTUIELI DE CAPITAL
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
    71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
    I. Credite de angajament-100
    II. Credite bugetare-100
     +  MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- ACȚIUNI GENERALE
    Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare
    pe anul 2020
    pe capitole, titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite
    Tit: 65
    -mii lei-
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament3.715.000
    II. Credite bugetare3.215.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament3.715.000
    II. Credite bugetare3.215.000
    50 TITLUL V FONDURI DE REZERVA
    I. Credite de angajament3.000.000
    II. Credite bugetare3.000.000
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament715.000
    II. Credite bugetare215.000
    5001CHELTUIELI - BUGET DE STAT
    I. Credite de angajament3.715.000
    II. Credite bugetare3.215.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament3.715.000
    II. Credite bugetare3.215.000
    50 TITLUL V FONDURI DE REZERVA
    I. Credite de angajament3.000.000
    II. Credite bugetare3.000.000
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament715.000
    II. Credite bugetare215.000
    5401ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE
    I. Credite de angajament3.005.000
    II. Credite bugetare3.005.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament3.005.000
    II. Credite bugetare3.005.000
    50 TITLUL V FONDURI DE REZERVA
    I. Credite de angajament3.000.000
    II. Credite bugetare3.000.000
    55 TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament5.000
    II. Credite bugetare 5.000
    8001 ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE, COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ
    I. Credite de angajament 710.000
    II. Credite bugetare 210.000
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 710.000
    II. Credite bugetare 210.000
    55TITLUL VII ALTE TRANSFERURI
    I. Credite de angajament 710.000
    II. Credite bugetare 210.000
     +  Anexa nr. 3
    Sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata
    pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor
    pe anul 2020
    mii lei
    Nr. crt.JudețInfluența - totaldin care pentru:
    bugetul local al județuluibugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor
    012=3+434
    TOTAL228.18426.274201.910
    1ALBA2.51302.513
    2ARAD3.13403.134
    3ARGEȘ4.79604.796
    4BACĂU7.68707.687
    5BIHOR4.09104.091
    6BISTRIȚA-NĂSĂUD1.90301.903
    7BOTOȘANI21.8862.66719.219
    8BRAȘOV4.73704.737
    9BRĂILA2.73502.735
    10BUZĂU2.67602.676
    11CARAȘ-SEVERIN2.08902.089
    12CĂLĂRAȘI2.21802.218
    13CLUJ6.67306.673
    14CONSTANȚA5.34105.341
    15COVASNA1.25801.258
    16DÂMBOVIȚA2.64602.646
    17DOLJ4.04504.045
    18GALAȚI4.81104.811
    19GIURGIU1.84001.840
    20GORJ2.19802.198
    21HARGHITA2.12102.121
    22HUNEDOARA3.27203.272
    23IALOMIȚA87087
    24IAȘI5.00805.008
    25ILFOV000
    26MARAMUREȘ2.63802.638
    27MEHEDINȚI1.92101.921
    28MUREȘ4.10504.105
    29NEAMȚ3.89203.892
    30OLT2.56402.564
    31PRAHOVA5.31405.314
    32SATU MARE2.44402.444
    33SĂLAJ1.41901.419
    34SIBIU3.43503.435
    35SUCEAVA13.126013.126
    36TELEORMAN1.45901.459
    37TIMIȘ6.21706.217
    38TULCEA1.44601.446
    39VASLUI70.04823.60746.441
    40VÂLCEA6.31506.315
    41VRANCEA2.07602.076
     +  Anexa nr. 4CASA NAȚIONALA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE
    Influențe asupra bugetului de venituri și cheltuieli
    pe anul 2020
    al Fondului National Unic de Asigurări Sociale de Sanatate
    - mii lei -
    Capitol SubcapitolParagraf Grupa/TitluArticol AlineatDenumire indicator Influențe
    A B1
    000105 VENITURI - TOTAL1.136.175
    000205 I.VENITURI CURENTE-1.655.208
    200005 B.CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI-1.659.468
    2005CONTRIBUȚIILE ANGAJATORILOR-69.013
    03 Contribuții de asigurări sociale de sanatate datorate de angajatori120.955
    07 Contribuții pentru concedii și indemnizații2.167
    12 Venituri din contribuția asiguratorie pentru munca pentru concedii și indemnizații-192.135
    2105CONTRIBUȚIILE ASIGURATILOR-1.590.455
    03 Contribuții de asigurări sociale de sanatate datorate de asigurați-1.976.147
    16 Contribuția individuala de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuala-420
    17 Contribuția individuala de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele care realizează venituri din activitati desfășurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil, precum și a contractelor de agent51
    19 Contribuția individuala de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele care realizează venitul obtinut dintr-o asociere cu o microintreprindere care nu generează o persoana juridica-52
    20 Contribuția individuala de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele care realizează venituri, in regim de reținere la sursa a impozitului pe venit, din asocierile fara personalitate juridica7
    21 Contribuția individuala de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele care realizează venituri, in regim de reținere la sursa a impozitului pe venit, din activitati agricole8
    24 Regularizări389.259
    25 Contribuții pentru concedii și indemnizații datorate de asigurați-261
    29 Contribuția de asigurări sociale de sanatate datorata de persoanele fizice care realizează venituri in baza contractelor de activitate sportiva-900
    49 Contribuții de asigurări sociale de sanatate aferente declarației unice-2.000
    290005 C.VENITURI NEFISCALE4.260
    360005 C2.VANZARI DE BUNURI ȘI SERVICII4.260
    3605DIVERSE VENITURI4.260
    50 Alte venituri4.260
    410005 IV SUBVENȚII2.791.383
    420005 SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE2.791.383
    4205SUBVENȚII DE LA BUGETUL DE STAT2.791.383
    26 Subvenții primite de bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sanatate pentru echilibrare1.714.979
    74 Sume alocate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sanatate, pentru acoperirea deficitului rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sanatate1.076.404
    5000TOTAL GENERAL
    I. Credite de angajament1.250.000
    II. Credite bugetare1.250.000
    01 CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament1.250.000
    II. Credite bugetare1.250.000
    51 TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament250.000
    II. Credite bugetare250.000
    57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament1.000.000
    II. Credite bugetare1.000.000
    5005 CHELTUIELI - TOTAL
    I. Credite de angajament 1.250.000
    II. Credite bugetare 1.250.000
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 1.250.000
    II. Credite bugetare 1.250.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 250.000
    II. Credite bugetare 250.000
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 1.000.000
    II. Credite bugetare 1.000.000
    6600 05Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE
    I. Credite de angajament 1.250.000
    II. Credite bugetare 1.250.000
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 1.250.000
    II. Credite bugetare 1.250.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 250.000
    II. Credite bugetare 250.000
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 1.000.000
    II. Credite bugetare 1.000.000
    6605 SĂNĂTATE
    I. Credite de angajament 250.000
    II. Credite bugetare 250.000
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 250.000
    II. Credite bugetare 250.000
    51TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE
    I. Credite de angajament 250.000
    II. Credite bugetare 250.000
    6805 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 1.000.000
    II. Credite bugetare 1.000.000
    01CHELTUIELI CURENTE
    I. Credite de angajament 1.000.000
    II. Credite bugetare 1.000.000
    57TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
    I. Credite de angajament 1.000.000
    II. Credite bugetare 1.000.000
    9905 EXCEDENT(+)/DEFICIT(-) -113.825
     +  Anexa nr. 5
    SUME DEFALCATE DIN TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ
    alocate pentru finanțarea unor cheltuieli ale autorităților administrației publice locale, pe anul 2020
    - mii lei -- mii lei -- mii lei -- mii lei -- mii lei -- mii lei -- mii lei -- mii lei -
    Nr. crt.JudețulTOTAL (mii lei)
    Finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelorFinanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul sectoarelor municipiului BucureștiEchilibrarea bugetelor locale ale județelor, sectoarelor municipiului București și Municipiului București
    TOTALdin care pentru:TOTALdin care pentru:
    Finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copiluluiFinanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicapFinanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copiluluiFinanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicapDrepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiile lunare
    012=3+6+103=4+5456=7+8+978910
    TOTAL930,000373,639178,8551)194,7841)0000556,361
    1ALBA15,93110,6383,6886,95000005,293
    2ARAD19,9715,4152,8662,549000014,556
    3ARGEȘ26,97712,1545,7926,362000014,823
    4BACĂU31,39914,7266,1818,545000016,673
    5BIHOR26,1599,9414,2485,693000016,218
    6BISTRIȚA- NĂSĂUD13,9175,0993,0402,05900008,818
    7BOTOȘANI19,2649,0445,0364,008000010,220
    8BRAȘOV26,9385,5393,5322,007000021,399
    9BRAILA14,6285,8383,9011,93700008,790
    10BUZĂU19,7627,5125,1132,399000012,250
    11CARAȘ- SEVERIN13,5045,7813,8391,94200007,723
    12CĂLĂRAȘI13,1345,3493,2902,05900007,785
    13CLUJ31,0608,0993,6324,467000022,961
    14CONSTANȚA32,46613,1845,8037,381000019,282
    15COVASNA9,6053,5353,09344200006,070
    16DÂMBOVIȚA22,1027,2663,8923,374000014,836
    17DOLJ29,2429,0555,6343,421000020,187
    18GALAȚI26,5535,5884,0251,563000020,965
    19GIURGIU11,5244,9582,0652,89300006,566
    20GORJ15,2026,3162,9693,34700008,886
    21HARGHITA14,0526,9874,9382,04900007,065
    22HUNEDOARA19,4076,4052,3864,019000013,002
    23IALOMIȚA12,1804,1192,0682,05100008,061
    24IAȘI40,26917,91011,8956,015000022,359
    25ILFOV18,5443,3171,1512,166000015,227
    26MARAMUREȘ22,1217,2283,0784,150000014,893
    27MEHEDINȚI11,8595,6912,9422,74900006,168
    28MUREȘ25,11913,4863,9889,498000011,633
    29NEAMȚ24,11622,0976,63815,45900002,019
    30OLT18,4949,2204,2524,96800009,274
    31PRAHOVA33,64715,1055,1329,973000018,542
    32SATU MARE16,4286,7743,0093,76500009,654
    33SĂLAJ10,3736,9843,1473,83700003,389
    34SIBIU19,83210,6353,3267,30900009,197
    35SUCEAVA32,23213,0435,6507,393000019,189
    36TELEORMAN15,7715,1123,9301,182000010,659
    37 38TIMIȘ TULCEA31,979 10,04814,196 9,7937,048 3,5297,148 6,2640 00 00 00 017,783 255
    39VASLUI21,02922,57910,94911,6300000-1,550
    40VALCEA16,8349,2263,6745,55200007,608
    41VRANCEA16,3288,6954,4864,20900007,633
    42MUNICIPIUL BUCUREȘTI40,00440,004
    43SECTOR 16,6666,666
    44SECTOR 26,6666,666
    45SECTOR 36,6666,666
    46SECTOR 46,6666,666
    47SECTOR 56,6666,666
    48SECTOR 66,6666,666
    (la 23-07-2020, Anexa nr. 5 a fost modificată de Litera B. din RECTIFICAREA nr. 115 din 8 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 23 iulie 2020 )
    ------