DECIZIA nr. 519 din 30 iunie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor din capitolul II: "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor" din anexa nr. V "Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a celor ale art. 17 alin. (1) și ale art. 22 alin. (1) din capitolul VIII: "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției" din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 28 octombrie 2020
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor capitolului II din anexa nr. V și ale art. 17 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V, raportate la art. 22 alin. (1) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Norica Iuliana Chira, Andreea Rușină, Mihai Eugen Rușină, Gabriel Popescu, Constantin Soare și Cristian Mihalache în Dosarul nr. 3.010/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.996D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Președintele Curții dispune se facă apelul și în Dosarul nr. 276D/2019, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 17 alin. (1) raportate la art. 22 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Ion Iambu, Gabriel Pavel-Anton și Bogdan-Florin Dobrogeanu în Dosarul nr. 3.011/2/CAF/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 276D/2019 la Dosarul nr. 1.996D/2018, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că stabilirea regulilor privind salarizarea categoriilor de personal plătite din fonduri publice reprezintă opțiunea legiuitorului, fără a încălca dispozițiile art. 16 din Constituție. Legea fundamentală nu stabilește un cuantum al salariului, ci reglementează dreptul la un salariu minim brut pe țară. De asemenea, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 428 din 4 iulie 2019 sau Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:7. Prin Încheierea din 12 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.010/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor capitolului II din anexa nr. V și ale art. 17 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V, raportate la art. 22 alin. (1) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Norica Iuliana Chira, Andreea Rușină, Mihai Eugen Rușină, Gabriel Popescu, Constantin Soare și Cristian Mihalache într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.8. Prin Sentința civilă nr. 4.437 din 1 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.011/2/CAF/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 17 alin. (1) raportate la art. 22 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 și a celor ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Ion Iambu, Gabriel Pavel-Anton și Bogdan-Florin Dobrogeanu într-o cauză având ca obiect „anularea unui act administrativ“.9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece instituie discriminări, sub aspectul salarizării pentru specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, sens în care invocă dispozițiile art. 16 din Constituție și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și aspecte din jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, ca efect al aplicării Legii-cadru nr. 153/2017, specialiștii IT din instanțe și parchete sunt singura categorie din familia ocupațională „Justiție“ care este retrogradată în funcție și care suferă o reducere drastică a nivelului salariului, fără a putea fi identificată vreo justificare rațională a acestei măsuri. De asemenea, autorii excepției arată că, potrivit art. 22 din capitolul nr. VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, așa cum sunt determinați prin dispozițiile art. 116 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, inclusiv specialiștii în domeniul informatic, sunt prevăzute în anexa nr. V la capitolul I, lit. B nr. crt. 4, adică la nivelul unui procuror cu grad de judecătorie. Autorii excepției susțin că nu poate fi avută în vedere nici comparația cu diverse categorii de personal din unități bugetare ce aparțin altor familii ocupaționale, atât timp cât respectivele persoane sunt încadrate pe funcții eterogene, prestează alte categorii de activități care, cu siguranță, nu sunt la fel de complexe ca acelea specifice activității judiciare, activitate care, în mod notoriu, este în integralitate informatizată, precum și faptul că reglementarea legală criticată blochează în mod discriminatoriu și orice altă majorare salarială ulterioară care se prezumă a se acorda întregului personal din sistemul bugetar până în anul 2022.10. Totodată, autorii excepției susțin că modalitatea de salarizare a specialiștilor IT din justiție, cuprinsă în Legea-cadru nr. 153/2017, încalcă principiile esențiale ale sistemului de salarizare, edictate în art. 6 din acest act normativ, în mod special: principiul nediscriminării, principiul egalității, principiul importanței sociale a muncii, principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale.11. Invocând dreptul la respectarea unui bun, prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a jurisprudenței în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului și Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010, autorii excepției susțin că stabilirea unor salarii substanțial diminuate în raport cu cele plătite la nivelul lunii decembrie 2017 aduce atingere principiului stabilității și securității juridice și regulilor referitoare la previzibilitatea normelor legale. Reducerea cu aproximativ 40% a nivelului salarial anterior aduce atingere însuși dreptului la salariu, reprezentând o afectare substanțială a drepturilor autorilor excepției. Astfel, reglementarea dată drepturilor salariale cuvenite specialiștilor IT din instanțe și parchete prin Legea-cadru nr. 153/2017, categorie profesională din care fac parte autorii excepției, i-a determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În circumstanțele concrete prezentate anterior, statul român a depășit marja sa de apreciere și a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale.12. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.996D/2018, apreciază că, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, exprimarea opiniei sale este obligatorie doar în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată din oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepției este una dintre părțile litigante, instanța de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. În cauza de față, pe fondul expunerii detaliate de către părți a argumentelor favorabile și defavorabile excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească se limitează la analizarea admisibilității sesizării Curții Constituționale.13. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 276D/2019, consideră că excepția este neîntemeiată, nerezultând încălcarea de către legiuitor a vreunei norme constituționale odată cu stabilirea nivelului de salarizare propriu categoriei profesionale din care fac parte reclamanții, autori ai excepției.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile cuprinse în capitolul II din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 17 alin. (1) și ale art. 22 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017.18. Prevederile capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor“.19. Prevederile art. 17 alin. (1) și ale art. 22 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: – Art. 17 alin. (1): „Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum și cu nivelul instanței sau al parchetului, după caz.“;– Art. 22 alin. (1): „Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4.“20. Prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: „În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“21. În opinia autorilor excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) privind trăsăturile statului român, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la respectarea bunurilor.22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în jurisprudența sa, a mai analizat critici de neconstituționalitate similare referitoare la salarizarea specialiștilor IT din cadrul instanțelor și parchetelor, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 (a se vedea spre exemplu Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020, sau Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020).23. Astfel, Curtea a reținut că prevederile de lege criticate instituie reguli privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, inclusiv pentru specialiștii IT [(art. 17 alin. (1)], respectiv pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete [art. 22 alin. (1)].24. Referitor la critica de neconstituționalitate vizând instituirea unei discriminări între specialiștii IT și alte categorii de specialiști din sistemul judiciar, Curtea a reținut că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Totodată, este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare, la diferite autorități sau instituții publice și, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferențiat apare ca justificată.25. De asemenea, Curtea a reținut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi. Prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și prin Decizia nr. 408 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 26 octombrie 2017, Curtea Constituțională a statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57.26. În plus, opțiunea legiuitorului în materia salarizării specialiștilor IT este justificată având în vedere și prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, potrivit cărora „Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT“.27. Totodată, Curtea a reținut că acceptarea susținerilor autorilor excepției ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferențe față de sistemul anterior de salarizare. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010, a stabilit că neconstituționalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așa-zis conflict de constituționalitate. Această soluție de principiu se regăsește, de exemplu, și în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008.28. În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, Curtea a precizat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale. Constituția prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. În raport cu cele enunțate, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, în scopul eliminării disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.29. Curtea a constatat, totodată, că autorii excepției deduc pretinsa neconstituționalitate din compararea soluțiilor legislative consacrate prin prevederile legale ale art. 17 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, pe de o parte, și ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, pe de altă parte. Or, așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale (exemplu fiind Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.30. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reține că aceste dispoziții legale au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.31. Cu acel prilej, instanța de contencios constituțional a statuat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.32. În raport cu cele enunțate, Curtea a reținut că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.33. Referitor la invocarea principiului securității juridice, care rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție, și a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaților din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificația încălcării regulilor fundamentale și convenționale invocate.34. În ceea ce privește aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 față de luna decembrie 2017, Curtea a reținut că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează consecințele aplicării concomitente a prevederilor de lege și a altor prevederi legale cu incidență în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care a prevăzut transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, și art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, potrivit căruia „Sumele aferente contribuțiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuțiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017“.35. De asemenea, reținând că situația obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică și chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20), Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuși conținutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituție.36. În același timp, Curtea a precizat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situație nu se pune în discuție o chestiune privind constituționalitatea, ci una de coordonare a legislației în vigoare, de competența autorității legiuitoare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003).37. Sub acest aspect, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspecte de competența autorității legiuitoare.38. Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin art. II că: „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege“. În același sens, prin art. II din Legea nr. 287/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 4 decembrie 2018, „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege“.39. De asemenea, prin articolul unic pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că, „(...) Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia“.40. În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, aceasta revenind autorităților publice responsabile, iar, în caz de litigiu, instanțelor judecătorești.41. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Norica Iuliana Chira, Andreea Rușină, Mihai Eugen Rușină, Gabriel Popescu, Constantin Soare și Cristian Mihalache în Dosarul nr. 3.010/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și de Ion Iambu, Gabriel Pavel-Anton și Bogdan-Florin Dobrogeanu în Dosarul nr. 3.011/2/CAF/2018 al aceleiași instanțe judecătorești și constată că prevederile din capitolul II: „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor“ din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cele ale art. 17 alin. (1) și ale art. 22 alin. (1) din capitolul VIII „Reglementări specifice personalului din sistemul justiției“ din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Marian Enache | - judecător |
| Daniel Marius Morar | - judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Atilla | - judecător |
| Simina Popescu-Marin | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:7. Prin Încheierea din 12 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.010/2/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor capitolului II din anexa nr. V și ale art. 17 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V, raportate la art. 22 alin. (1) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Norica Iuliana Chira, Andreea Rușină, Mihai Eugen Rușină, Gabriel Popescu, Constantin Soare și Cristian Mihalache într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.8. Prin Sentința civilă nr. 4.437 din 1 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.011/2/CAF/2018, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 17 alin. (1) raportate la art. 22 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 și a celor ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Ion Iambu, Gabriel Pavel-Anton și Bogdan-Florin Dobrogeanu într-o cauză având ca obiect „anularea unui act administrativ“.9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece instituie discriminări, sub aspectul salarizării pentru specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor, sens în care invocă dispozițiile art. 16 din Constituție și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și aspecte din jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, ca efect al aplicării Legii-cadru nr. 153/2017, specialiștii IT din instanțe și parchete sunt singura categorie din familia ocupațională „Justiție“ care este retrogradată în funcție și care suferă o reducere drastică a nivelului salariului, fără a putea fi identificată vreo justificare rațională a acestei măsuri. De asemenea, autorii excepției arată că, potrivit art. 22 din capitolul nr. VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, așa cum sunt determinați prin dispozițiile art. 116 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, inclusiv specialiștii în domeniul informatic, sunt prevăzute în anexa nr. V la capitolul I, lit. B nr. crt. 4, adică la nivelul unui procuror cu grad de judecătorie. Autorii excepției susțin că nu poate fi avută în vedere nici comparația cu diverse categorii de personal din unități bugetare ce aparțin altor familii ocupaționale, atât timp cât respectivele persoane sunt încadrate pe funcții eterogene, prestează alte categorii de activități care, cu siguranță, nu sunt la fel de complexe ca acelea specifice activității judiciare, activitate care, în mod notoriu, este în integralitate informatizată, precum și faptul că reglementarea legală criticată blochează în mod discriminatoriu și orice altă majorare salarială ulterioară care se prezumă a se acorda întregului personal din sistemul bugetar până în anul 2022.10. Totodată, autorii excepției susțin că modalitatea de salarizare a specialiștilor IT din justiție, cuprinsă în Legea-cadru nr. 153/2017, încalcă principiile esențiale ale sistemului de salarizare, edictate în art. 6 din acest act normativ, în mod special: principiul nediscriminării, principiul egalității, principiul importanței sociale a muncii, principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale.11. Invocând dreptul la respectarea unui bun, prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a jurisprudenței în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului și Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010, autorii excepției susțin că stabilirea unor salarii substanțial diminuate în raport cu cele plătite la nivelul lunii decembrie 2017 aduce atingere principiului stabilității și securității juridice și regulilor referitoare la previzibilitatea normelor legale. Reducerea cu aproximativ 40% a nivelului salarial anterior aduce atingere însuși dreptului la salariu, reprezentând o afectare substanțială a drepturilor autorilor excepției. Astfel, reglementarea dată drepturilor salariale cuvenite specialiștilor IT din instanțe și parchete prin Legea-cadru nr. 153/2017, categorie profesională din care fac parte autorii excepției, i-a determinat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În circumstanțele concrete prezentate anterior, statul român a depășit marja sa de apreciere și a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale.12. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.996D/2018, apreciază că, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, exprimarea opiniei sale este obligatorie doar în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată din oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepției este una dintre părțile litigante, instanța de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. În cauza de față, pe fondul expunerii detaliate de către părți a argumentelor favorabile și defavorabile excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească se limitează la analizarea admisibilității sesizării Curții Constituționale.13. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 276D/2019, consideră că excepția este neîntemeiată, nerezultând încălcarea de către legiuitor a vreunei norme constituționale odată cu stabilirea nivelului de salarizare propriu categoriei profesionale din care fac parte reclamanții, autori ai excepției.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile cuprinse în capitolul II din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 17 alin. (1) și ale art. 22 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017.18. Prevederile capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor“.19. Prevederile art. 17 alin. (1) și ale art. 22 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: – Art. 17 alin. (1): „Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum și cu nivelul instanței sau al parchetului, după caz.“;– Art. 22 alin. (1): „Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4.“20. Prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: „În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“21. În opinia autorilor excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) privind trăsăturile statului român, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la respectarea bunurilor.22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în jurisprudența sa, a mai analizat critici de neconstituționalitate similare referitoare la salarizarea specialiștilor IT din cadrul instanțelor și parchetelor, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 (a se vedea spre exemplu Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 2 iunie 2020, sau Decizia nr. 126 din 10 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020).23. Astfel, Curtea a reținut că prevederile de lege criticate instituie reguli privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, inclusiv pentru specialiștii IT [(art. 17 alin. (1)], respectiv pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete [art. 22 alin. (1)].24. Referitor la critica de neconstituționalitate vizând instituirea unei discriminări între specialiștii IT și alte categorii de specialiști din sistemul judiciar, Curtea a reținut că prevederile art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Totodată, este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferențierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare, la diferite autorități sau instituții publice și, prin urmare, stabilirea unui tratament juridic diferențiat apare ca justificată.25. De asemenea, Curtea a reținut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi. Prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și prin Decizia nr. 408 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 26 octombrie 2017, Curtea Constituțională a statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57.26. În plus, opțiunea legiuitorului în materia salarizării specialiștilor IT este justificată având în vedere și prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, potrivit cărora „Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT“.27. Totodată, Curtea a reținut că acceptarea susținerilor autorilor excepției ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferențe față de sistemul anterior de salarizare. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010, a stabilit că neconstituționalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparație dintre reglementarea veche și cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puțin favorabilă și declanșând automat un așa-zis conflict de constituționalitate. Această soluție de principiu se regăsește, de exemplu, și în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008.28. În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, Curtea a precizat că stabilirea principiilor și a condițiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale. Constituția prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaților la protecția socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe țară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. În raport cu cele enunțate, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, în scopul eliminării disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.29. Curtea a constatat, totodată, că autorii excepției deduc pretinsa neconstituționalitate din compararea soluțiilor legislative consacrate prin prevederile legale ale art. 17 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, pe de o parte, și ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, pe de altă parte. Or, așa cum s-a statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale (exemplu fiind Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.30. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reține că aceste dispoziții legale au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.31. Cu acel prilej, instanța de contencios constituțional a statuat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de „eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare“, și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.32. În raport cu cele enunțate, Curtea a reținut că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a exercițiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituție, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.33. Referitor la invocarea principiului securității juridice, care rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție, și a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaților din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificația încălcării regulilor fundamentale și convenționale invocate.34. În ceea ce privește aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 față de luna decembrie 2017, Curtea a reținut că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează consecințele aplicării concomitente a prevederilor de lege și a altor prevederi legale cu incidență în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care a prevăzut transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, și art. 7 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, potrivit căruia „Sumele aferente contribuțiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuțiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017“.35. De asemenea, reținând că situația obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică și chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20), Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuși conținutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituție.36. În același timp, Curtea a precizat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situație nu se pune în discuție o chestiune privind constituționalitatea, ci una de coordonare a legislației în vigoare, de competența autorității legiuitoare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003).37. Sub acest aspect, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecții și corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislației, aspecte de competența autorității legiuitoare.38. Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin art. II că: „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege“. În același sens, prin art. II din Legea nr. 287/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 4 decembrie 2018, „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege“.39. De asemenea, prin articolul unic pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că, „(...) Începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar și nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condițiile pentru acordarea acesteia“.40. În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, aceasta revenind autorităților publice responsabile, iar, în caz de litigiu, instanțelor judecătorești.41. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Norica Iuliana Chira, Andreea Rușină, Mihai Eugen Rușină, Gabriel Popescu, Constantin Soare și Cristian Mihalache în Dosarul nr. 3.010/2/2018 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și de Ion Iambu, Gabriel Pavel-Anton și Bogdan-Florin Dobrogeanu în Dosarul nr. 3.011/2/CAF/2018 al aceleiași instanțe judecătorești și constată că prevederile din capitolul II: „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor“ din anexa nr. V „Familia ocupațională de funcții bugetare «Justiție» și Curtea Constituțională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cele ale art. 17 alin. (1) și ale art. 22 alin. (1) din capitolul VIII „Reglementări specifice personalului din sistemul justiției“ din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari