DECIZIA nr. 52 din 20 iulie 2020referitoare la interpretarea art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare și prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 970 din 21 octombrie 2020
Dosar nr. 1.094/1/2020
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.094/1/2020, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat (Regulamentul).2. Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. 3. La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.4. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, în Dosarul nr. 1.187/109/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părțile nu au depus puncte de vedere la raport.6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizării7. Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 17 martie 2020, în Dosarul nr. 1.187/109/2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă, având în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017?II. Dispozițiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile8. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) + Articolul 14Drepturi salariale pentru deținerea titlului științific de doctor(1) Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25.(2) În situația cumulului de funcții, indemnizația prevăzută la alin. (1) se acordă, la cerere, numai de către angajatorul unde beneficiarul are funcția de bază declarată.(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I. + Articolul 39Aplicarea tranzitorie(...) (5) Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14. (...)III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept9. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 28 februarie 2019 cu nr. 1.187/109/2019, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Liceul de Arte B, Inspectoratul Școlar C și Ministerul Educației Naționale:– obligarea pârâtului Liceul de Arte B ca, începând cu luna septembrie 2017, să îi acorde reclamantei sporul pentru titlul științific de doctor și să emită o nouă decizie de reîncadrare conform statutului de doctor în muzică;– obligarea pârâtului Liceul de Arte B să calculeze și să plătească reclamantei, începând cu luna septembrie 2017 și până în prezent, diferențele salariale corespunzătoare noii salarizări, actualizate cu indicele de inflație până la data plății;– obligarea pârâtului Liceul de Arte B la plata de daune-interese moratorii, respectiv a dobânzii legale penalizatoare, pentru repararea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării obligației de plată a salariului cuvenit, începând cu luna septembrie 2017 și până la data executării obligației;– obligarea pârâților Inspectoratul Școlar C și Ministerul Educației Naționale să asigure resursele financiare necesare pentru plata drepturilor salariale cuvenite, în ipoteza admiterii capetelor de cerere anterioare.10. În motivare reclamanta a susținut că este salariată la Liceul de Arte B, având funcția de profesor titular la secția canto clasic. A mai arătat că a obținut titlul științific de doctor în muzică, în baza Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. x din 7 aprilie 2014. Ulterior obținerii titlului științific de doctor, a obținut și gradul didactic I, prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. x din 13 noiembrie 2014, în temeiul art. 242 alin. (7) și (10) din Legea educației naționale nr. 1/2011.11. Reclamanta a susținut că, prin cererea adresată pârâtului Liceul de Arte B și înregistrată cu nr. x din 29 ianuarie 2019, a solicitat acordarea sporului de doctorat. Această solicitare a fost respinsă de pârât pentru motivul că reclamanta a optat pentru echivalarea cu gradul didactic I, conform art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.12. Reclamanta a mai arătat că indemnizația lunară de 50% pentru titlul științific de doctor, prevăzută de art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, se acordă de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 1 iulie 2017. Astfel, de la această dată, cadrele didactice optează pentru indemnizația aferentă titlului științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I, potrivit art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.13. Aceeași parte a susținut că textul de lege anterior evocat nu se aplică cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. În plus, refuzul pârâtului angajator de a acorda sporul pentru titlul științific de doctor aduce atingere atât principiului constituțional potrivit căruia un drept social câștigat nu poate fi retras, cât și principiului neretroactivității legii civile.14. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017.15. Pârâții Inspectoratul Școlar C și Ministerul Educației Naționale au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând, în esență, că nu se află în raporturi de muncă cu reclamanta. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, prin raportare la dispozițiile art. 3, 14 și 39 din Legea-cadru nr. 153/2017.16. Pârâtul Liceul de Arte B a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.17. În apărare, a arătat că, de la data obținerii gradului didactic I, reclamanta nu a beneficiat de sporul de doctorat, deoarece legislația în vigoare nu prevedea acordarea lui. Sporul de 15% i-a fost acordat reclamantei odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. De la această dată, reclamanta a beneficiat atât de bonificația determinată de echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic, cât și de sporul de doctorat.18. În opinia pârâtului, art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au dobândit titlul științific de doctor și au beneficiat de echivalarea titlului respectiv anterior intrării sale în vigoare, conform normei tranzitorii de la art. 39 din același act normativ. Astfel, nicio persoană, indiferent de situația sa salarială, nu va putea cumula sporul de doctorat cu o altă bonificație obținută în temeiul aceluiași titlu.19. Prin Sentința civilă nr. 2.649/2019 din 7 iunie 2019, Tribunalul Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar C și Ministerul Educației Naționale, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestor pârâți; a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul Liceul de Arte B.20. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive este fondată, având în vedere că între reclamantă și pârâții Inspectoratul Școlar C și Ministerul Educației Naționale nu există raporturi de muncă.21. Pe fondul cauzei, prima instanță a apreciat că dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie interpretate prin raportare la cele ale art. 14 alin. (1) și (3) din același act normativ. Astfel, cadrul didactic care deține titlul științific de doctor, indiferent de data acordării acestuia, nu mai beneficiază de spor ca sumă compensatorie, fiind obligat să opteze între indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.22. Prin urmare, prima instanță a apreciat că nu mai este permisă cumularea unei duble bonificații pentru aceeași calificare, respectiv pentru titlul științific de doctor și pentru gradul didactic, dacă gradul a fost obținut ca urmare a echivalării acestuia cu titlul științific de doctor.23. Împotriva sentinței primei instanțe reclamanta a declarat apel, prin care a criticat ambele soluții din sentința atacată.24. În motivarea căii de atac, apelanta a susținut, în esență, că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu este aplicabil și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. Astfel, aceeași parte a învederat că este îndreptățită a primi și indemnizația pentru titlul științific de doctor, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.25. Apelanta a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească dacă dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii26. Asupra admisibilității sesizării, completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând următoarele:Cauza se află în ultimă instanță, întrucât are ca obiect un litigiu de muncă, soluționat în primă instanță de tribunal, iar împotriva sentinței nu poate fi exercitată decât calea de atac a apelului, de competența curții de apel.De lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 depinde soluționarea pe fond a cauzei. Astfel, instanța de sesizare a reținut că interpretarea dispozițiilor legale anterior evocate privește cadrele didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă acestea beneficiază atât de drepturile salariale corespunzătoare gradul didactic I, cât și de sume compensatorii pentru titlul științific de doctor.Chestiunea de drept este nouă, deoarece asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre. Cauzele în care se invocă această chestiune de drept nu ajung pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind soluționate definitiv de curțile de apel.Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, verificate la data sesizării.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept27. Apelanta a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. În acest sens, a arătat că sesizarea are ca obiect o chestiune de drept nouă, de care depinde soluționarea pe fond a cauzei. Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii. Chestiunea de drept este una veritabilă, fiind legată de posibilitatea interpretării diferite a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.28. Intimatul Ministerul Educației Naționale a apreciat că este inadmisibilă cererea de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru neîndeplinirea condiției referitoare la existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei. În acest sens a arătat că textele de lege supuse interpretării sunt clare și precise, excluzând orice echivoc. Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că niciun cadru didactic nu va putea cumula sporul de doctorat cu o altă compensație acordată în baza aceluiași temei și pentru dobândirea aceleiași competențe.29. Intimatul Inspectoratul Școlar C a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. În acest sens a arătat că pretinsa chestiune de drept vizează aplicarea în timp a legii și consecințele juridice ale abrogării unor dispoziții legale. Or, stabilirea legii aplicabile în timp și a consecințelor juridice ale abrogării unor dispoziții legale intră în atribuțiile instanței judecătorești învestite cu soluționarea cauzei, neputând astfel conduce la declanșarea procedurii în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.30. Intimatul Liceul de Arte B a susținut că nu se opune sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în măsura în care se va aprecia că o astfel de sesizare este oportună pentru soluționarea cauzei. În opinia acestei părți, persoanele care șiau echivalat titlul științific de doctor cu gradul profesional I, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, nu mai beneficiază de indemnizația de doctorat. Astfel, persoanele respective beneficiază de gradul dobândit și de efectele pe care echivalarea anterior menționată le-a produs, inclusiv retribuția corespunzătoare, conform art. 14 alin. (3) teza I din Legea-cadru nr. 153/2017. Dreptul de opțiune reglementat de art. 14 alin. (3) teza a II-a din Legea-cadru nr. 153/2017 nu se aplică persoanelor în privința cărora echivalarea s-a produs deja.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept31. Completul de judecată al instanței de sesizare a apreciat că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv.32. Din analiza normei anterior evocate rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor, aceasta fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului. Dispozițiile art. 14 alin. (3) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu retroactivează, deoarece produc efecte doar pentru viitor, începând cu data aplicării dispozițiilor acestei legi.33. Art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlul științific de doctor la data intrării în vigoare a acestei legi, indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condițiile de la art. 14 din același act normativ. Or, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 impune cadrelor didactice condiția suplimentară de a nu fi solicitat și obținut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul științific de doctor. Aceasta deoarece obținerea gradului didactic în această modalitate reprezintă în sine un beneficiu acordat cadrelor didactice respective, condițiile de acordare a gradului fiind mai puțin restrictive, dar și pentru că obținerea gradului didactic I determină avantaje financiare, prin aplicarea unui nivel de salarizare superior.34. Completul de judecată al instanței de sesizare a mai arătat că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu intră în sfera drepturilor și libertăților fundamentale, astfel încât acordarea acestui drept depinde exclusiv de opțiunea legiuitorului, evocând în acest sens jurisprudența relevantă a Curții Constituționale. Libertatea de reglementare a legiuitorului este limitată doar de prevederile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, astfel încât toți cetățenii care îndeplinesc condițiile acordării indemnizației pentru titlul științific de doctor trebuie să se bucure în mod egal de acest drept.35. Deosebirile de tratament juridic nu pot fi justificate decât de existența unor situații care, în mod obiectiv și rezonabil, justifică aplicarea unor astfel de diferențieri între diversele categorii de persoane. Or, dispozițiile legale analizate se aplică deopotrivă tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, motiv pentru care nu se poate reține o eventuală discriminare. În plus, excluderea de la aplicarea acestor dispoziții a cadrelor didactice aflate în situația apelantei ar naște noi inechități, deoarece acestea ar avea beneficii suplimentare față de cadrele didactice care ar obține titlul științific de doctor ulterior datei de 1 iulie 2017 și ar opta pentru obținerea gradului didactic prin echivalare.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie36. Curțile de apel Alba Iulia, Bacău, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.37. Curțile de apel București, Cluj și Iași au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor, din care a rezultat o singură opinie cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.38. Astfel, s-a apreciat că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, acestea nemaiputând primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea acestui titlu, întrucât intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor (Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția I civilă și Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale).39. Curtea de Apel Brașov a comunicat că a identificat Decizia civilă nr. 1.607/Ap din 20 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 32/199/2019, prin care Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a admis apelul și a schimbat sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de salariat, apreciind că acesta nu mai poate beneficia de plata indemnizației de doctorat începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, în condițiile în care a beneficiat de gradul didactic I prin echivalarea titlului științific de doctor (definitivă).40. Curtea de Apel Suceava a comunicat că, în Dosarul nr. 1.096/86/2019, aflat pe rolul Secției I civile a aceleiași curți de apel, a fost suspendată judecata apelului până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de soluționare a prezentei sesizări.41. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale42. Prin Decizia nr. 685 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 16 din această decizie, Curtea Constituțională a reținut că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor, iar atunci când aceleași temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia.43. Prin Decizia nr. 689 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 19 din această decizie, Curtea Constituțională a apreciat că cele reținute în jurisprudența sa referitor la faptul că indemnizația pentru titlul științific de doctor nu reprezintă un drept de sorginte constituțională, legiuitorul având competența exclusivă de a stabili condițiile de acordare a acestui drept, răspund și criticilor vizând existența unui drept anterior câștigat, precum și celor privind pretinsa încălcare a prevederilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.44. Prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (5) și art. 44 pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 28 din această decizie, Curtea Constituțională a constatat că, referitor la pretinsa neretroactivitate a dispozițiilor de lege criticate, acestea se aplică de la momentul intrării lor în vigoare, pentru viitor, astfel că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2).IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție45. Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare.X. Raportul asupra chestiunii de drept46. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.XI. Înalta Curte de Casație și Justiție47. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, din perspectiva condițiilor de admisibilitate, constată că, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.48. Scopul pentru care a fost instituită procedura sesizării instanței supreme în vederea pronunțării asupra unor chestiuni de drept printr-o hotărâre prealabilă a fost crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea practicii judiciare care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea practicii judiciare românești într-una predictibilă, care să răspundă așteptărilor rezonabile ale justițiabililor.49. Prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, respectiv:– existența unei cauze aflate în curs de judecată;– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului;– instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;– asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.50. În analiza aspectelor generale de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie avute în vedere, pe lângă scopul instituirii acestui mecanism de unificare a practicii, rațiunea și fundamentul său.51. Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esențiale și controversate, cu caracter de noutate.52. Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, instanța supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. De altfel, în jurisprudența sa constantă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (paragraful 32 din Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; paragraful 67 din Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 5 februarie 2020).53. Dificultatea de interpretare a normei de drept trebuie să decurgă din aceea că norma este îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. În aceste condiții, chestiunea de drept supusă interpretării în cadrul mecanismului de unificare este considerată a fi una veritabilă dacă există posibilitatea interpretării diferite a unui text de lege fie din cauză că este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale (paragraful 65 din Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).54. În același sens, legat de această condiție de admisibilitate a declanșării procedurii hotărârii prealabile, în practica recentă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că atunci „când norma legală beneficiază de o redactare suficient de lămuritoare, îngăduindu-i judecătorului cauzei ca, uzând de metodele, regulile și argumentele de interpretare acceptate în teoria dreptului, să stabilească sensul și sfera de aplicare a normei ori regulii cutumiare în discuție, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă nu mai poate fi considerată admisibilă. Asumarea de către instanța supremă, în limitele îngăduite de aceste dispoziții legale, a rolului de partener al judecătorului de caz nu ar putea fi deci extinsă și la alte situații decât cele menționate, știut fiind că, sub temei constituțional, prerogativa și sarcina interpretării și aplicării legii incidente procesului cu a cărui soluționare a fost învestită îi revine, primordial, înseși instanței judecătorești sesizate conform regulilor de competență de către reclamant, fiind de principiu [art. 5 alin. (1) din Codul de procedură civilă] că judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii“ (paragraful 84 din Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020).55. Fără a nega importanța cooperării între Înalta Curte de Casație și Justiție și instanța de trimitere, pe care art. 519 din Codul de procedură civilă o are în vedere, nu se poate tăgădui că instanța supremă nu are prerogativa de a se substitui judecătorilor cauzei în dezlegarea problemelor de drept cu care se confruntă, câtă vreme ele nu sunt caracterizate de o dificultate reală (paragraful 85 din Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).56. Rezultă așadar că, în procesul de interpretare și aplicare a normelor legale de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție rămâne unul excepțional și subsecvent, el putând fi îngăduit numai atunci când, în mod real, o chestiune de drept determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei nu apare ca fiind, prin raportare la dispozițiile legale din care aceasta derivă sau în care este conținută, îndeajuns de clară, generând dificultăți veritabile de înțelegere a ei și, din acest motiv, având vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară (paragraful 86 din Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).57. În legătură cu sesizarea ce face obiectul analizei de față, această condiție legală nu este îndeplinită, dispozițiile normative supuse interpretării fiind îndeajuns de clare și complete, astfel că ele îngăduie judecătorilor cauzei să le determine, fără semnificative dificultăți, înțelesul, limitele de aplicare și efectele.58. Este de observat, sub acest aspect, că instanța de trimitere, deși a apreciat că se impune activarea mecanismului procedural al întrebării prealabile pentru lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu a arătat în ce constau dificultățile de interpretare a acestor dispoziții legale.59. Distinct de faptul că din încheierea instanței de trimitere lipsesc argumentele referitoare la dificultatea interpretării dispozițiilor legale anterior evocate, titularul sesizării nu a întâmpinat nicio dificultate în interpretarea acestora, aspect care rezultă cu evidență din exprimarea punctului de vedere asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.60. Astfel, instanța de trimitere a apreciat că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv. Aceeași instanță a reținut că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor, norma de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului, evocând în acest sens dispozițiile art. 39 alin. (5) din același act normativ.61. În plus, lipsa dificultății în interpretarea acestor norme legale rezultă și din punctele de vedere arătate în cap. VII din prezenta decizie, fiind conturată o singură opinie care concordă cu cea a instanței de sesizare.62. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, în Dosarul nr. 1.187/109/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:Dacă, având în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017?Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iulie 2020.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
GABRIELA ELENA BOGASIU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu-----
| EMITENT |
Dosar nr. 1.094/1/2020
| Gabriela Elena Bogasiu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele președintele completului |
| Laura-Mihaela Ivanovici | - președintele Secției I civile |
| Marian Budă | - președintele Secției a II-a civile |
| Denisa Angelica Stănișor | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Andreia Liana Constanda | - judecător la Secția I civilă |
| Mihaela Tăbârcă | - judecător la Secția I civilă |
| Eugenia Pușcașiu | - judecător la Secția I civilă |
| Adina Georgeta Nicolae | - judecător la Secția I civilă |
| Lavinia Dascălu | - judecător la Secția I civilă |
| Rodica Zaharia | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Virginia Florentina Duminecă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Cosmin Horia Mihăianu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Mărioara Isailă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Diana Manole | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Marius Ionel Ionescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Carmen Maria Ilie | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Luiza Maria Păun | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Nicolae Gabriel Ionaș | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Emil Adrian Hancaș | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizării7. Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 17 martie 2020, în Dosarul nr. 1.187/109/2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă, având în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017?II. Dispozițiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile8. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) + Articolul 14Drepturi salariale pentru deținerea titlului științific de doctor(1) Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25.(2) În situația cumulului de funcții, indemnizația prevăzută la alin. (1) se acordă, la cerere, numai de către angajatorul unde beneficiarul are funcția de bază declarată.(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I. + Articolul 39Aplicarea tranzitorie(...) (5) Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14. (...)III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept9. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 28 februarie 2019 cu nr. 1.187/109/2019, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Liceul de Arte B, Inspectoratul Școlar C și Ministerul Educației Naționale:– obligarea pârâtului Liceul de Arte B ca, începând cu luna septembrie 2017, să îi acorde reclamantei sporul pentru titlul științific de doctor și să emită o nouă decizie de reîncadrare conform statutului de doctor în muzică;– obligarea pârâtului Liceul de Arte B să calculeze și să plătească reclamantei, începând cu luna septembrie 2017 și până în prezent, diferențele salariale corespunzătoare noii salarizări, actualizate cu indicele de inflație până la data plății;– obligarea pârâtului Liceul de Arte B la plata de daune-interese moratorii, respectiv a dobânzii legale penalizatoare, pentru repararea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării obligației de plată a salariului cuvenit, începând cu luna septembrie 2017 și până la data executării obligației;– obligarea pârâților Inspectoratul Școlar C și Ministerul Educației Naționale să asigure resursele financiare necesare pentru plata drepturilor salariale cuvenite, în ipoteza admiterii capetelor de cerere anterioare.10. În motivare reclamanta a susținut că este salariată la Liceul de Arte B, având funcția de profesor titular la secția canto clasic. A mai arătat că a obținut titlul științific de doctor în muzică, în baza Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. x din 7 aprilie 2014. Ulterior obținerii titlului științific de doctor, a obținut și gradul didactic I, prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. x din 13 noiembrie 2014, în temeiul art. 242 alin. (7) și (10) din Legea educației naționale nr. 1/2011.11. Reclamanta a susținut că, prin cererea adresată pârâtului Liceul de Arte B și înregistrată cu nr. x din 29 ianuarie 2019, a solicitat acordarea sporului de doctorat. Această solicitare a fost respinsă de pârât pentru motivul că reclamanta a optat pentru echivalarea cu gradul didactic I, conform art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.12. Reclamanta a mai arătat că indemnizația lunară de 50% pentru titlul științific de doctor, prevăzută de art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, se acordă de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 1 iulie 2017. Astfel, de la această dată, cadrele didactice optează pentru indemnizația aferentă titlului științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I, potrivit art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.13. Aceeași parte a susținut că textul de lege anterior evocat nu se aplică cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. În plus, refuzul pârâtului angajator de a acorda sporul pentru titlul științific de doctor aduce atingere atât principiului constituțional potrivit căruia un drept social câștigat nu poate fi retras, cât și principiului neretroactivității legii civile.14. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017.15. Pârâții Inspectoratul Școlar C și Ministerul Educației Naționale au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând, în esență, că nu se află în raporturi de muncă cu reclamanta. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, prin raportare la dispozițiile art. 3, 14 și 39 din Legea-cadru nr. 153/2017.16. Pârâtul Liceul de Arte B a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.17. În apărare, a arătat că, de la data obținerii gradului didactic I, reclamanta nu a beneficiat de sporul de doctorat, deoarece legislația în vigoare nu prevedea acordarea lui. Sporul de 15% i-a fost acordat reclamantei odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. De la această dată, reclamanta a beneficiat atât de bonificația determinată de echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic, cât și de sporul de doctorat.18. În opinia pârâtului, art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au dobândit titlul științific de doctor și au beneficiat de echivalarea titlului respectiv anterior intrării sale în vigoare, conform normei tranzitorii de la art. 39 din același act normativ. Astfel, nicio persoană, indiferent de situația sa salarială, nu va putea cumula sporul de doctorat cu o altă bonificație obținută în temeiul aceluiași titlu.19. Prin Sentința civilă nr. 2.649/2019 din 7 iunie 2019, Tribunalul Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar C și Ministerul Educației Naționale, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestor pârâți; a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul Liceul de Arte B.20. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive este fondată, având în vedere că între reclamantă și pârâții Inspectoratul Școlar C și Ministerul Educației Naționale nu există raporturi de muncă.21. Pe fondul cauzei, prima instanță a apreciat că dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie interpretate prin raportare la cele ale art. 14 alin. (1) și (3) din același act normativ. Astfel, cadrul didactic care deține titlul științific de doctor, indiferent de data acordării acestuia, nu mai beneficiază de spor ca sumă compensatorie, fiind obligat să opteze între indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.22. Prin urmare, prima instanță a apreciat că nu mai este permisă cumularea unei duble bonificații pentru aceeași calificare, respectiv pentru titlul științific de doctor și pentru gradul didactic, dacă gradul a fost obținut ca urmare a echivalării acestuia cu titlul științific de doctor.23. Împotriva sentinței primei instanțe reclamanta a declarat apel, prin care a criticat ambele soluții din sentința atacată.24. În motivarea căii de atac, apelanta a susținut, în esență, că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu este aplicabil și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. Astfel, aceeași parte a învederat că este îndreptățită a primi și indemnizația pentru titlul științific de doctor, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.25. Apelanta a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească dacă dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii26. Asupra admisibilității sesizării, completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând următoarele:Cauza se află în ultimă instanță, întrucât are ca obiect un litigiu de muncă, soluționat în primă instanță de tribunal, iar împotriva sentinței nu poate fi exercitată decât calea de atac a apelului, de competența curții de apel.De lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 depinde soluționarea pe fond a cauzei. Astfel, instanța de sesizare a reținut că interpretarea dispozițiilor legale anterior evocate privește cadrele didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă acestea beneficiază atât de drepturile salariale corespunzătoare gradul didactic I, cât și de sume compensatorii pentru titlul științific de doctor.Chestiunea de drept este nouă, deoarece asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre. Cauzele în care se invocă această chestiune de drept nu ajung pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind soluționate definitiv de curțile de apel.Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, verificate la data sesizării.V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept27. Apelanta a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. În acest sens, a arătat că sesizarea are ca obiect o chestiune de drept nouă, de care depinde soluționarea pe fond a cauzei. Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii. Chestiunea de drept este una veritabilă, fiind legată de posibilitatea interpretării diferite a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017.28. Intimatul Ministerul Educației Naționale a apreciat că este inadmisibilă cererea de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru neîndeplinirea condiției referitoare la existența unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei. În acest sens a arătat că textele de lege supuse interpretării sunt clare și precise, excluzând orice echivoc. Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că niciun cadru didactic nu va putea cumula sporul de doctorat cu o altă compensație acordată în baza aceluiași temei și pentru dobândirea aceleiași competențe.29. Intimatul Inspectoratul Școlar C a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. În acest sens a arătat că pretinsa chestiune de drept vizează aplicarea în timp a legii și consecințele juridice ale abrogării unor dispoziții legale. Or, stabilirea legii aplicabile în timp și a consecințelor juridice ale abrogării unor dispoziții legale intră în atribuțiile instanței judecătorești învestite cu soluționarea cauzei, neputând astfel conduce la declanșarea procedurii în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.30. Intimatul Liceul de Arte B a susținut că nu se opune sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în măsura în care se va aprecia că o astfel de sesizare este oportună pentru soluționarea cauzei. În opinia acestei părți, persoanele care șiau echivalat titlul științific de doctor cu gradul profesional I, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, nu mai beneficiază de indemnizația de doctorat. Astfel, persoanele respective beneficiază de gradul dobândit și de efectele pe care echivalarea anterior menționată le-a produs, inclusiv retribuția corespunzătoare, conform art. 14 alin. (3) teza I din Legea-cadru nr. 153/2017. Dreptul de opțiune reglementat de art. 14 alin. (3) teza a II-a din Legea-cadru nr. 153/2017 nu se aplică persoanelor în privința cărora echivalarea s-a produs deja.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept31. Completul de judecată al instanței de sesizare a apreciat că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv.32. Din analiza normei anterior evocate rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor, aceasta fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului. Dispozițiile art. 14 alin. (3) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu retroactivează, deoarece produc efecte doar pentru viitor, începând cu data aplicării dispozițiilor acestei legi.33. Art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică tuturor categoriilor de personal care dețineau titlul științific de doctor la data intrării în vigoare a acestei legi, indemnizația lunară pentru titlul științific de doctor urmând a fi acordată în măsura în care sunt întrunite condițiile de la art. 14 din același act normativ. Or, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 impune cadrelor didactice condiția suplimentară de a nu fi solicitat și obținut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul științific de doctor. Aceasta deoarece obținerea gradului didactic în această modalitate reprezintă în sine un beneficiu acordat cadrelor didactice respective, condițiile de acordare a gradului fiind mai puțin restrictive, dar și pentru că obținerea gradului didactic I determină avantaje financiare, prin aplicarea unui nivel de salarizare superior.34. Completul de judecată al instanței de sesizare a mai arătat că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu intră în sfera drepturilor și libertăților fundamentale, astfel încât acordarea acestui drept depinde exclusiv de opțiunea legiuitorului, evocând în acest sens jurisprudența relevantă a Curții Constituționale. Libertatea de reglementare a legiuitorului este limitată doar de prevederile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, astfel încât toți cetățenii care îndeplinesc condițiile acordării indemnizației pentru titlul științific de doctor trebuie să se bucure în mod egal de acest drept.35. Deosebirile de tratament juridic nu pot fi justificate decât de existența unor situații care, în mod obiectiv și rezonabil, justifică aplicarea unor astfel de diferențieri între diversele categorii de persoane. Or, dispozițiile legale analizate se aplică deopotrivă tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, motiv pentru care nu se poate reține o eventuală discriminare. În plus, excluderea de la aplicarea acestor dispoziții a cadrelor didactice aflate în situația apelantei ar naște noi inechități, deoarece acestea ar avea beneficii suplimentare față de cadrele didactice care ar obține titlul științific de doctor ulterior datei de 1 iulie 2017 și ar opta pentru obținerea gradului didactic prin echivalare.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie36. Curțile de apel Alba Iulia, Bacău, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.37. Curțile de apel București, Cluj și Iași au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor, din care a rezultat o singură opinie cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.38. Astfel, s-a apreciat că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, acestea nemaiputând primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea acestui titlu, întrucât intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor (Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția I civilă și Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale).39. Curtea de Apel Brașov a comunicat că a identificat Decizia civilă nr. 1.607/Ap din 20 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 32/199/2019, prin care Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a admis apelul și a schimbat sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de salariat, apreciind că acesta nu mai poate beneficia de plata indemnizației de doctorat începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, în condițiile în care a beneficiat de gradul didactic I prin echivalarea titlului științific de doctor (definitivă).40. Curtea de Apel Suceava a comunicat că, în Dosarul nr. 1.096/86/2019, aflat pe rolul Secției I civile a aceleiași curți de apel, a fost suspendată judecata apelului până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de soluționare a prezentei sesizări.41. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.VIII. Jurisprudența Curții Constituționale42. Prin Decizia nr. 685 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 16 din această decizie, Curtea Constituțională a reținut că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor, iar atunci când aceleași temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia.43. Prin Decizia nr. 689 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 19 din această decizie, Curtea Constituțională a apreciat că cele reținute în jurisprudența sa referitor la faptul că indemnizația pentru titlul științific de doctor nu reprezintă un drept de sorginte constituțională, legiuitorul având competența exclusivă de a stabili condițiile de acordare a acestui drept, răspund și criticilor vizând existența unui drept anterior câștigat, precum și celor privind pretinsa încălcare a prevederilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.44. Prin Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 14 alin. (1), art. 39 alin. (5) și art. 44 pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. În paragraful 28 din această decizie, Curtea Constituțională a constatat că, referitor la pretinsa neretroactivitate a dispozițiilor de lege criticate, acestea se aplică de la momentul intrării lor în vigoare, pentru viitor, astfel că nu sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2).IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție45. Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare.X. Raportul asupra chestiunii de drept46. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.XI. Înalta Curte de Casație și Justiție47. Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, din perspectiva condițiilor de admisibilitate, constată că, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.48. Scopul pentru care a fost instituită procedura sesizării instanței supreme în vederea pronunțării asupra unor chestiuni de drept printr-o hotărâre prealabilă a fost crearea unui mecanism nou pentru uniformizarea practicii judiciare care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea practicii judiciare românești într-una predictibilă, care să răspundă așteptărilor rezonabile ale justițiabililor.49. Prin dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, respectiv:– existența unei cauze aflate în curs de judecată;– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului;– instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;– asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.50. În analiza aspectelor generale de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie avute în vedere, pe lângă scopul instituirii acestui mecanism de unificare a practicii, rațiunea și fundamentul său.51. Procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept esențiale și controversate, cu caracter de noutate.52. Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanței de trimitere, instanța supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. De altfel, în jurisprudența sa constantă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept importantă care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (paragraful 32 din Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; paragraful 67 din Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 5 februarie 2020).53. Dificultatea de interpretare a normei de drept trebuie să decurgă din aceea că norma este îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. În aceste condiții, chestiunea de drept supusă interpretării în cadrul mecanismului de unificare este considerată a fi una veritabilă dacă există posibilitatea interpretării diferite a unui text de lege fie din cauză că este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale (paragraful 65 din Decizia nr. 50 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).54. În același sens, legat de această condiție de admisibilitate a declanșării procedurii hotărârii prealabile, în practica recentă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că atunci „când norma legală beneficiază de o redactare suficient de lămuritoare, îngăduindu-i judecătorului cauzei ca, uzând de metodele, regulile și argumentele de interpretare acceptate în teoria dreptului, să stabilească sensul și sfera de aplicare a normei ori regulii cutumiare în discuție, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă nu mai poate fi considerată admisibilă. Asumarea de către instanța supremă, în limitele îngăduite de aceste dispoziții legale, a rolului de partener al judecătorului de caz nu ar putea fi deci extinsă și la alte situații decât cele menționate, știut fiind că, sub temei constituțional, prerogativa și sarcina interpretării și aplicării legii incidente procesului cu a cărui soluționare a fost învestită îi revine, primordial, înseși instanței judecătorești sesizate conform regulilor de competență de către reclamant, fiind de principiu [art. 5 alin. (1) din Codul de procedură civilă] că judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii“ (paragraful 84 din Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020).55. Fără a nega importanța cooperării între Înalta Curte de Casație și Justiție și instanța de trimitere, pe care art. 519 din Codul de procedură civilă o are în vedere, nu se poate tăgădui că instanța supremă nu are prerogativa de a se substitui judecătorilor cauzei în dezlegarea problemelor de drept cu care se confruntă, câtă vreme ele nu sunt caracterizate de o dificultate reală (paragraful 85 din Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).56. Rezultă așadar că, în procesul de interpretare și aplicare a normelor legale de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție rămâne unul excepțional și subsecvent, el putând fi îngăduit numai atunci când, în mod real, o chestiune de drept determinantă pentru soluționarea pe fond a cauzei nu apare ca fiind, prin raportare la dispozițiile legale din care aceasta derivă sau în care este conținută, îndeajuns de clară, generând dificultăți veritabile de înțelegere a ei și, din acest motiv, având vocația de a conduce la o jurisprudență neunitară (paragraful 86 din Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).57. În legătură cu sesizarea ce face obiectul analizei de față, această condiție legală nu este îndeplinită, dispozițiile normative supuse interpretării fiind îndeajuns de clare și complete, astfel că ele îngăduie judecătorilor cauzei să le determine, fără semnificative dificultăți, înțelesul, limitele de aplicare și efectele.58. Este de observat, sub acest aspect, că instanța de trimitere, deși a apreciat că se impune activarea mecanismului procedural al întrebării prealabile pentru lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu a arătat în ce constau dificultățile de interpretare a acestor dispoziții legale.59. Distinct de faptul că din încheierea instanței de trimitere lipsesc argumentele referitoare la dificultatea interpretării dispozițiilor legale anterior evocate, titularul sesizării nu a întâmpinat nicio dificultate în interpretarea acestora, aspect care rezultă cu evidență din exprimarea punctului de vedere asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.60. Astfel, instanța de trimitere a apreciat că art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, acestea nu mai pot primi indemnizația pentru titlul științific de doctor, chiar dacă anterior au încasat drepturi bănești în considerarea titlului respectiv. Aceeași instanță a reținut că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor, norma de la art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 fiind aplicabilă indiferent de data dobândirii titlului, evocând în acest sens dispozițiile art. 39 alin. (5) din același act normativ.61. În plus, lipsa dificultății în interpretarea acestor norme legale rezultă și din punctele de vedere arătate în cap. VII din prezenta decizie, fiind conturată o singură opinie care concordă cu cea a instanței de sesizare.62. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, în Dosarul nr. 1.187/109/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:Dacă, având în vedere dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică și cadrelor didactice care și-au echivalat gradul didactic I, prin dobândirea titlului științific de doctor, înainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017?Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iulie 2020.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
GABRIELA ELENA BOGASIU
Magistrat-asistent,
Cristian Balacciu-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari