PROGRAM din 25 iunie 2004de înființare a perdelelor forestiere de protecție a căilor de comunicație împotriva înzăpezirii
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 19 iulie 2004



    Notă
    Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 994 din 25 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 648 din 19 iulie 2004.
    I. Prezentare generalăLa nivel național s-au înregistrat de-a lungul timpului fenomene de înzăpezire a căilor de comunicație, ca urmare a ninsorilor abundente, viscolelor puternice și uneori a furtunilor de zăpadă, cu implicații majore asupra desfășurării circulației rutiere și feroviare.Zonele afectate în ultimii ani sunt Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia.Vânturile dominante care au generat înzăpezirea căilor de comunicații au fost cu preponderență cele din direcțiile N, N-E și E, atingând viteze de până la 80-100 km/oră. Efectul acestor fenomene a fost producerea de troiene de zăpadă viscolită pe căile de comunicație, cu înălțimi de până la 4 m.II. Protejarea căilor de comunicații împotriva înzăpezirii prin perdele forestiere de protecțieÎn condițiile climatului țării noastre perdelele forestiere de protecție s-au dovedit în timp soluția eficientă de protejare a căilor de comunicație împotriva înzăpezirii.Lucrările de instalare a acestora s-au intensificat începând cu anul 1938, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, după anul 1950.Perdelele forestiere au un rol important pentru protecția căilor de comunicație împotriva depunerilor de zăpadă, dovedindu-se eficiente pe tronsoanele în care se produc înzăpeziri frecvente și acționând ca parazăpezi biologice. Astfel, aceste perdele trebuie să fie impenetrabile sau compacte, fără să lase vântul să treacă prin ele, creându-se în spatele lor o zonă de calm absolut. Se urmărește în general o schemă de plantare care să formeze o zonă centrală - cu diverse specii de bază, în funcție de condițiile din teren - și zone marginale, formate din arbuști.În aceste condiții, în perioada următoare, pentru protecția căilor de comunicație împotriva înzăpezirii este necesar să se realizeze:– reabilitarea unor foste perdele forestiere de protecție;– înființarea de noi perdele forestiere de protecție.Cele două categorii de lucrări se realizează pe o lungime totală de 1.082 km, cu o suprafață de 3.458 ha, din care:– pentru drumuri naționale, 870 km, cu o suprafață de 2.738 ha;– pentru căi ferate, 212 km, cu o suprafață de 720 ha.Pentru reabilitarea și înființarea acestora, numărul total de puieți forestieri necesar se estimează la circa 30 milioane bucăți, din care:– 15 milioane de puieți din specii principale de bază (stejar pufos, stejar brumăriu, stejar roșu, salcâm, glădiță ș.a.);– 15 milioane de puieți fiind, în general, din specii de arbuști, pentru asigurarea realizării unei structuri verticale închise.Costurile necesare estimate pentru realizarea acestor perdele forestiere sunt de circa 8,1 milioane euro.În această sumă sunt incluse costurile necesare pentru:– întocmirea studiilor de fezabilitate și a documentațiilor tehnice de execuție;– realizarea lucrărilor de instalare a vegetației forestiere și conducerea acesteia până la realizarea stării de masiv;– exproprierile de terenuri.Durata de realizare a acestor perdele forestiere de protecție este 2005-2014, timp în care se realizează plantațiile propriu-zise (2006-2011) și perioada de îngrijire a culturilor (până în anul 2014).Această perioadă a rezultat ca urmare a următoarelor considerente:– corectarea cadrului juridic existent;– stabilirea regimului juridic pentru terenurile pe care urmează să se instaleze perdelele forestiere de protecție;– capacitatea limitată pentru întocmirea studiilor de fezabilitate și a proiectelor de execuție;– necesitatea producerii materialului forestier pentru plantații, în asortimentul de specii pe care îl vor impune documentațiile tehnice de execuție;– posibilitatea de acordare a sumelor pentru realizarea tuturor lucrărilor necesare;– necesitatea realizării lucrărilor de instalare a vegetației forestiere și de conducere a acesteia, conform tehnicii silvice, până la realizarea stării de masiv.Eșalonarea realizării lucrărilor cu stabilirea amplasamentelor, necesarul de puieți forestieri pentru realizarea plantațiilor și necesarul de fonduri sunt prezentate în anexele nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezentul program.III. Acțiunile care trebuie realizate pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite1. Organizarea unei întâlniri, în vederea instruirii, cu prefecții județelor și cu reprezentanții structurilor teritoriale ale Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și ale Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., coordonată de Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.2. Predarea pentru pază a plantațiilor realizate, în condițiile legii, către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. și către Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.  +  Anexa nr. 1la program
    PROGRAMUL DE REALIZARE A PERDELELOR FORESTIERE
    PENTRU PROTECTIA CAILOR FERATE
    Nr. crt.Regionala C.F.LiniaPerdele forestiere existente ca destinație dar nefuncționale
    Poz. kmLungimeSuprafața
    intrareieșiremlmp
    1București30066+40066+480 Dr801.600
    TOTAL801.600
    270040+30042+700 Stg2.40048.000
    TOTAL2.40048.000
    380418+20018+400 Stg2004.000
    447+80048+500 Stg70014.000
    TOTAL90018.000
    TOTAL REGIONALĂ CF3.38067.600
    5Constanța800100+425100+7002759.900
    667+50068+38588526.430
    789+70090+10040016.000
    TOTAL1.56052.330
    880716+10016+85075030.000
    TOTAL75030.000
    TOTAL REGIONALĂ CF2.31082.330
    9Craiova100107+268107+72045818.320
    10122+732123+7821.14842.000
    11125+915126+30038513.200
    12273+880274+7678878.400
    13278+800279+20040010.000
    TOTAL3.27891.920
    14101119+680119+92724710.600
    15120+870121+22035013.900
    16133+000133+44044013.600
    17138+555139+50094546.775
    18143+025143+43040512.150
    19143+690143+97028010.780
    20151+055151+100451.750
    21151+100151+2801807.000
    22159+190159+75056028.300
    23160+840161+27843819.200
    24166+450166+80235214.100
    25170+431170+5451145.400
    26171+200171+3001004.700
    27171+570171+8502809.000
    28172+851173+37052522.500
    29174+060174+24018010.800
    30174+275174+80052530.300
    31174+860175+1372779.000
    32175+897176+84094337.000
    33176+215177+01580018.000
    34179+800180+20040016.000
    35180+520180+8453255.000
    36181+940182+0001659.300
    37184+500184+75025010.400
    38184+978185+32835014.000
    39185+800186+45865826.000
    40186+810187+23042023.800
    41187+000187+38938911.670
    42187+822187+99032012.800
    43191+625191+9503255.100
    44192+200193+0001.00040.000
    45203+500203+7202208.000
    46204+260204+4952354.200
    47204+300204+4901902.900
    48204+575205+15057523.000
    49204+950205+1301808.100
    50205+500206+12062024.000
    51206+500207+30080025.000
    52207+200207+60040015.800
    53208+300208+80050026.200
    54208+500208+95045018.000
    55209+300210+20090036.000
    56209+380210+00062035.500
    57209+400210+03063031.900
    58213+200214+5001.30052.000
    59213+650214+20055020.200
    60214+500215+7501.25050.000
    61214+680215+22054022.400
    62217+900219+7501.85074.000
    63221+475221+6902159.800
    64223+050223+2502008.000
    65223+950225+1001.15050.000
    66224+025224+2001757.100
    67225+300225+70040028.900
    68226+630226+7601306.500
    69226+700227+10040016.000
    70227+100227+75165126.040
    71228+730228+8801506.000
    72229+127229+41128414.000
    73231+800232+20040016.000
    74232+550233+50095038.000
    75233+680234+9451.26544.000
    76235+950236+60065026.000
    77236+915237+60068527.000
    78237+785238+0002158.200
    79238+300238+64836812.900
    80238+900239+15025010.500
    TOTAL32.9361.331.065
    81111253+385255+1951.81072.000
    82257+667257+7801134.520
    83258+005258+34033513.000
    84258+444259+21076630.800
    85262+685263+30061521.000
    86264+605264+95034513.800
    87265+169265+74557623.000
    TOTAL4.560178.120
    88113254+600255+32072020.700
    89275+285275+5002159.800
    90279+680280+00032014.900
    91334+870334+950803.500
    TOTAL1.33548.900
    92203206+650206+90025010.000
    93206+950208+2501.30045.000
    94216+110216+2501403.500
    TOTAL1.69058.500
    TOTAL REGIONALĂ CF43.7991.708.505
    95Galați50087+33087+7304006.000
    96120+500120+7502507.500
    97139+540139+8002607.800
    98140+300140+5002006.000
    99169+040169+2331937.720
    100169+335169+73540016.000
    101175+520176+26074022.200
    102176+280177+50032035.042
    103177+500180+4002.90070.535
    104182+036182+31227413.050
    105185+380185+6702908.700
    106185+725185+9952707.300
    107186+050186+2952454.100
    108188+879190+47051163.200
    109209+700210+7001.00027.700
    110215+408215+5651577.144
    111215+630215+7501205.460
    112215-850216+21036016.380
    113219+500222+0002.500100.000
    114222+250222+50025010.000
    TOTAL11.640441.831
    1155045+1965+75055434.902
    1165+7505+800502.575
    1175+8005+9401406.300
    1186+9207+1902709.855
    1197+2027+271694.140
    TOTAL1.08357.772
    12060011+00011+1601603.520
    12125+65026+0003504.900
    12228+62028+9002808.400
    12328+91029+2002908.700
    12469+97070+47050014.895
    12570+65070+715652.072
    12670+77670+835591.881
    TOTAL1.70444.368
    127602221+200221+60040016.000
    128222+400222+6802808.400
    129222+700222+72020600
    130224+400224+92552521.000
    131225+270225+63636614.640
    132229+080230+4541.37454.960
    TOTAL2.965115.600
    13370075+50076+50050020.000
    13483+55084+5501.00040.000
    13590+94091+20026010.400
    13691+20091+61541516.600
    13791+73592+47574029.600
    13892+50092+590903.600
    13999+33599+4401054.200
    140103+000103+89289235.680
    141105+500105+550502.000
    142106+900106+940401.600
    143106+985107+2002158.600
    144108+000108+080803.200
    145108+100109+03693637.440
    146109+060109+95089035.600
    147109+990110+75076030.400
    148111+400111+5001004.000
    149111+563112+04047719.080
    150114+850115+9001.05042.000
    151117+200117+70050020.000
    152117+700117+9252259.000
    153118+100118+160602.400
    154118+200118+68248219.280
    155118+700118+8801807.200
    156120+700122+1731.47358.920
    157124+500124+90040012.000
    158124+900125+1502507.500
    159130+820132+2101.39038.000
    160181+765182+22045523.980
    161182+730182+8401104.400
    162185+790186+70591545.750
    163188+600189+33073018.250
    164189+330189+4301002.500
    165190+050191+2601.21068.000
    166193+800194+45065039.000
    167195+470196+7106.24065.910
    168198+260198+81055028.328
    169199+540199+91037022.216
    170201+500202+08058040.600
    171206+120206+64052046.900
    172207+300207+55025010.750
    173208+190208+59040018.000
    174210+190210+87068040.800
    175211+095211+63053532.100
    176214+055214+40034520.000
    177217+750218+64089045.200
    178231+875232+70082532.200
    179233+040233+125853.400
    TOTAL30.0001.126.584
    18070145+35045+84549514.850
    181158+800159+2004001.000
    TOTAL89515.850
    182704243+485244+25076530.600
    183244+680245+12044017.600
    184287+150287+55040016.000
    185290+950291+40045018.000
    186293+900295+5201.62064.800
    187298+300298+70040016.000
    TOTAL4.075163.000
    18870584+64084+98034014.280
    18987+80087+900100900
    19088+10088+6354008.000
    19197+86598+0201556.975
    TOTAL99530.155
    TOTAL REGIONALĂ CF53.3571.995.160
    192Iași500259+600260+10050023.750
    193260+100160+2851857.215
    194260+285260+5162317.046
    195262+302262+70039817.313
    196262+700263+00030012.900
    197283+236283+4301947.372
    198283+430283+5431133.899
    199283+543283+97042715.159
    200283+970284+40843816.425
    201284+408284+43224468
    202291+741291+810692.484
    203291+810292+0051957.800
    204323+700323+773732.701
    205323+773324+0002279.421
    206428+560429+00044017.600
    207429+398429+35025210.080
    208436+317437+9451.62848.840
    209439+695440+00030512.200
    TOTAL5.999222.673
    2105091+1002+2651.16534.950
    21111+45011+6001506.000
    21218+25018+75050020.000
    21337+50037+6501506.000
    21438+50038+90040016.000
    TOTAL2.36582.950
    21551015+23015+55064025.600
    TOTAL64025.600
    2165115+6406+02438015.200
    2177+2657+5142499.960
    21811+28011+3851054.200
    TOTAL73429.360
    219600241+000241+025251.000
    220241+777242+70092327.690
    221249+300249+6143149.420
    222251+400252+00060018.000
    223255+095255+40030512.200
    224256+444257+4201.00630.180
    225257+685257+9342499.960
    226258+600260+3001.70051.000
    227264+650264+8391897.560
    228269+694270+04435014.000
    229270+378270+84046218.480
    230271+130271+3472179.040
    231280+350280+81328311.320
    232280+892282+3031.41142.330
    233283+020283+36034013.600
    234290+600291+25065019.500
    235300+500300+97047018.800
    236301+670301+8601905.700
    237305+470306+00053015.900
    238308+475309+00052516.050
    239312+250312+61536510.890
    TOTAL11.104362.620
    2406076+2006+5203209.600
    24121+30022+11181124.330
    24223+37023+7003303.300
    24339+25039+70945911.475
    24440+06040+80074014.800
    24540+97541+4504759.500
    24644+72045+2004809.600
    24745+70046+0603605.400
    24849+11749+5944787.170
    24953+53053+8202904.350
    25054+20054+5203206.400
    TOTAL5.063105.925
    25161061+00061+1501506.000
    TOTAL1506.000
    2526139+1259+2601355.400
    TOTAL1355.400
    TOTAL REGIONALĂ CF26.190840.528
    TOTAL GENERAL REABILITĂRI129.0364.694.123
    Nr. crt.Regionala C.F.LiniaPerdele forestiere existente ca destinație dar nefuncționale
    Poz. kmLungimeSuprafața
    intrareieșiremlmp
    1București10158+20058+97077023.100
    259+04059+62058017.400
    359+68059+9903109.300
    464+20065+8001.60048.000
    580+05085+7505.700171.000
    694+58094+8502708.100
    TOTAL9.230276.900
    71038+2008+4002006.000
    TOTAL2006.000
    81053+3003+5002006.000
    911+54512+6451.10033.000
    1028+00028+50050015.000
    1129+60029+4002006.000
    1229+70030+0003009.000
    1335+10035+3502507.500
    1435+90035+977772.310
    1536+43036+90047014.100
    1637+80038+0002006.000
    1742+95043+45050015.000
    1843+80044+0002006.000
    1944+40045+10070021.000
    2047+10047+50040012.000
    2148+15048+4002507.500
    2252+75053+40065019.500
    2353+80054+25045013.500
    2456+65056+8001504.500
    2557+00057+1801805.400
    2657+40057+6002006.000
    2761+65061+7501003.000
    TOTAL7.077212.310
    281076+1956+60040512.150
    2912+68012+9002206.600
    3022+00022+2002006.000
    3124+33024+87854816.440
    3225+00025+1121123.360
    3326+00026+89089026.700
    3427+59027+9003109.300
    TOTAL2.68580.550
    3530072+80072+9001003.000
    3678+25078+4502006.000
    3786+30087+3001.00030.000
    TOTAL1.30039.000
    3870042+73043+0002708.100
    TOTAL2708.100
    3980016+05016+130802.400
    TOTAL802.400
    4080223+80024+1003009.000
    4137+52538+10057517.250
    4247+20047+65045013.500
    4348+08049+00092027.600
    4456+30056+6003009.000
    4559+90060+1502507.500
    4661+15061+2801303.900
    4772+05072+50045013.500
    TOTAL3.375101.250
    4880466+60066+8752758.250
    TOTAL2758.250
    49301D47+40047+7003009.000
    5048+00048+40040012.000
    5150+05050+3503009.000
    TOTAL1.00030.000
    52301E58+60059+00040012.000
    TOTAL40012.000
    TOTAL REGIONALĂ CF25.892776.760
    53Constanța80063+80064+20040012.000
    5464+40065+10070021.000
    55101+700102+10040012.000
    56103+400104+7001.30039.000
    57109+800110+20040012.000
    58110+500111+10060018.000
    TOTAL3.800114.000
    5980464+20064+60040012.000
    6070+00070+2002006.000
    6175+00076+0001.00030.000
    6287+10087+60050015.000
    6394+40094+6002006.000
    6496+30096+5002006.000
    TOTAL2.50075.000
    658070+9001+70080024.000
    664+2004+90070021.000
    675+1005+70060018.000
    689+70010+20050015.000
    6911+20011+5003009.000
    7012+60012+9003009.000
    TOTAL3.20096.000
    71813230+700230+9002006.000
    72231+300231+4001003.000
    73235+300235+5002006.000
    74255+300255+80050015.000
    75256+150256+75060018.000
    76257+200257+4002006.000
    TOTAL1.80054.000
    77804A140+100140+3002006.000
    TOTAL2006.000
    TOTAL REGIONALĂ CF11.500345.000
    78Craiova100262+800263+40060018.000
    TOTAL60018.000
    79112259+400260+20080024.000
    TOTAL80024.000
    TOTAL REGIONALĂ CF1.40042.000
    80Galați50086+20086+4252256.750
    8186+53086+92539511.850
    8286+95087+33038011.400
    8387+75087+8921424.260
    8488+04089+00096028.800
    85106+000106+68468420.520
    86106+690107+26057017.100
    87107+270108+20093027.900
    88113+030113+40037011.100
    89122+200122+3001003.000
    90122+300122+5002006.000
    91139+000139+1401404.200
    92140+500140+580802.400
    93144+600145+50090027.000
    94162+700164+7002.00060.000
    95162+800164+0001.20036.000
    96164+000164+60060018.000
    97164+700164+8001003.000
    98165+080165+3142347.020
    99165+320166+02070021.000
    100167+100167+70060018.000
    101167+750168+45070021.000
    102174+130174+70057017.100
    103186+400186+90050015.000
    104188+400188+90050015.000
    105191+400191+85045010.650
    106192+400192+5501504.500
    107193+140193+3001604.800
    108200+360200+440802.400
    109203+510203+7202106.300
    110210+830211+0502206.600
    111225+000225+80080021.990
    112236+050236+40035010.500
    113237+850238+1503009.000
    114238+050238+40035010.500
    TOTAL16.850500.640
    1155021+3401+4651253.300
    1161+5001+8003009.000
    1171+9002+1002006.000
    1182+5002+560601.800
    1192+6752+9002256.750
    1203+1003+50040012.000
    TOTAL1.31038.850
    1215032+9703+2602908.700
    1223+5804+05047013.980
    1234+1004+2001003.000
    12414+54014+7001604.800
    12514+76014+9602006.000
    TOTAL1.22036.480
    1265042+6003+50090027.000
    1273+9004+50060018.000
    1285+9406+1001604.800
    1298+3008+4001003.000
    13043+70043+8451454.350
    TOTAL1.90557.150
    1316004+8504+900501.500
    1325+3505+400501.500
    1335+8505+900501.500
    13410+30010+430401.200
    13511+16011+250902.700
    13627+50028+25075022.500
    13729+86729+948812.430
    13829+95429+990361.080
    13930+06030+70064019.200
    14035+53035+7802507.500
    14142+50042+52020600
    14243+20043+23030900
    14344+53044+95042011.100
    14456+30056+6003008.550
    14576+05076+90085025.500
    14677+50077+8003009.000
    14777+90078+2203209.600
    14881+05083+0001.95058.500
    TOTAL6.227184.860
    149602219+780220+1003209.600
    150224+925225+1001755.250
    151225+700225+71616480
    152235+250235+5002507.500
    TOTAL76122.830
    15370084+50084+6001003.000
    154124+220124+4202006.000
    155124+420124+500802.400
    156170+450170+7002507.500
    157209+090209+36527516.500
    158209+650209+90025016.250
    TOTAL1.15551.650
    1597012+0002+1001003.000
    1602+1002+2501504.500
    16118+00018+50050015.000
    16240+50041+5001.00030.000
    16342+50043+32582524.750
    16443+45043+80035010.500
    16549+15049+3502006.000
    16650+10051+6001.50045.000
    167131+852132+20034810.440
    168132+468132+6501825.460
    169132+650133+20055016.500
    170133+200133+5003009.000
    171135+950136+0501003.000
    172151+950152+1001504.500
    173155+800155+847471.410
    174155+860155+9601003.000
    175155+960156+000401.200
    176157+700157+9402407.200
    177157+940158+0851454.350
    178158+085158+2002156.450
    TOTAL7.042211.260
    179704245+600246+50090027.000
    180246+780247+28050015.000
    181247+950248+1502006.000
    TOTAL1.60048.000
    18270588+75089+10035010.500
    TOTAL35010.500
    TOTAL REGIONALĂ CF38.4201.162.220
    183Iași500252+428325+7503229.660
    184262+130262+3021725.160
    185310+790310+9601705.100
    186325+300325+337371.110
    187325+337325+37336540
    188325+386325+42842630
    189325+428325+7503229.660
    190332+800333+70090027.000
    191337+700338+20050015.000
    TOTAL2.50173.860
    19250911+60011+7001003.000
    19333+90034+30040012.000
    19438+40038+5001003.000
    TOTAL60018.000
    19551912+40012+5501504.500
    19612+90014+1001.20036.000
    19714+29015+05076022.800
    19820+40020+6602607.800
    TOTAL2.37071.100
    199600372+620372+8001805.400
    TOTAL1805.400
    20061039+80040+1003009.000
    TOTAL3009.000
    TOTAL REGIONALĂ CF5.951177.360
    TOTAL GENERAL REABILITĂRI83.1632.503.340
     +  Anexa nr. 2Abrogată. (la 24-06-2014, Anexa nr. 2 a fost abrogată de Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 18 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 24 iunie 2014 )  +  Anexa nr. 3la program
    Necesarul de fonduri și de puieti forestieri pentru realizarea programului de perdele
    forestiere de protecție a cailor de comunicatie și transport,
    în vederea prevenirii înzăpezirilor
    Nr. crt.AnulSuprafață de plantat (ha)Sume necesare (mii euro)Necesarul de puieți pentru realizarea plantațiilor (mil. bucăți)
    Totaldin care, produs de:
    CNCFR - SACNADNR - SARNP - Romsilva
    12005504*)
    220063004502,12,1
    3200750082040,33,7
    420087001.2365,80,65,2
    520098001.5506,70,66,1
    620106581.46760,65,4
    720115001.2554,60,24,4
    820124580,80,8
    92013272
    102014117
    Total3.4588.129302,327,7
    *) Sumele pentru anul 2005 reprezintă studiile de fezabilitate și proiectele tehnice.
    (la 09-06-2006, Programul a fost modificat de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 699 din 31 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 09 iunie 2006 )