DECIZIA nr. 267 din 4 iunie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței coroborate cu ale art. 108^4 și art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 25 august 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ionița Cochințu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței coroborate cu ale art. 108^4 și art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Ion Tiștere în Dosarul nr. 240/54/2017 al Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.176D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie. Față de această împrejurare, solicită menținerea jurisprudenței, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea acesteia.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 15 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 240/54/2017, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței coroborate cu ale art. 108^4 și art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Ion Tiștere într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare formulate împotriva unei decizii pronunțate într-o acțiune promovată în procedura insolvenței cu privire la atragerea răspunderii civile delictuale.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, deoarece îngrădesc accesul liber la justiție prin restrângerea exercitării căii de atac a recursului împotriva cererii de reexaminare a amenzii sau a despăgubirilor dispuse de judecătorul-sindic față de administratorul judiciar în cadrul procedurii insolvenței.6. Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.7. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, coroborate cu ale art. 108^4 și art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865. Dispozițiile criticate au fost abrogate, însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmând a exercita controlul de constituționalitate asupra acestora, astfel cum au produs efecte juridice în cauză. Dispozițiile criticate au următorul cuprins: – Art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței: „(5) În cazul amenzilor și al despăgubirii prevăzute la alin. (1), (3) și, respectiv, la alin. (4), urmează a se aplica în mod corespunzător dispozițiile art. 108^4 și 108^5 din Codul de procedură civilă.“;– Art. 108^4 din Codul de procedură civilă din 1865: „Amenda și despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia.“;– Art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865:(1) Împotriva încheierii prevăzute la art. 108^4 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.(2) Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.(3) Cererea se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, Curtea reține că, potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În ceea ce privește reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, coroborate cu cele ale art. 129, legiuitorul are competența exclusivă de a institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificația accesului liber la justiție nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac (a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012).15. De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se referă la posibilitatea efectivă de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de convenție (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei) și, în consecință, nu impune un anumit număr de grade de jurisdicție sau un anumit număr de căi de atac. 16. Curtea observă că art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează dreptul la o cale de atac pentru persoana care a fost condamnată penal, însă nu există obligativitatea extinderii acestui principiu și în materie civilă. Față de această împrejurare, în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic (a se vedea în acest sens Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13).17. În ceea ce privește dispozițiile art. 21 din Constituție, invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, prin jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut cu titlu de principiu că accesul liber la justiție este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puțin o dată unei instanțe naționale (Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009).18. În acest context, Curtea constată că problema dedusă controlului de constituționalitate a mai fost analizată de către instanța de contencios constituțional, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, sens în care este Decizia nr. 424 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 9 august 2016, și Decizia nr. 848 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 5 septembrie 2011. 19. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că prevederile art. 22 din Legea nr. 85/2006, în ansamblu, prevăd măsurile și sancțiunile pe care judecătorul-sindic le poate aplica administratorului judiciar în cazul în care acesta nu își îndeplinește sau își îndeplinește în mod defectuos ori cu întârziere sarcinile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic. Potrivit acestei reglementări, judecătorul-sindic va sancționa administratorul judiciar cu amendă judiciară de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credință, nu își îndeplinește ori îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic. Dacă prin această faptă administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecătorul-sindic va putea, la cererea oricărei părți interesate, să îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs.20. În cazul amenzilor și al despăgubirii mai sus menționate, legiuitorul a statuat că se aplică, în mod corespunzător, prevederile art. 108^4 și 108^5 din Codul de procedură civilă, în sensul că cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia, cerere care se soluționează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu.21. Referitor la criticile formulate în cauza de față, Curtea a reținut, în jurisprudența sa în materie, că specificul procedurii insolvenței a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situații deosebite. Or, astfel cum rezultă din prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, acestea instituie posibilitatea judecătorului-sindic de a lua măsuri în cazul în care administratorul judiciar nu își îndeplinește atribuțiile, sens în care, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, acesta din urmă poate fi sancționat cu amendă judiciară dacă, din culpă sau rea-credință, nu își îndeplinește ori își îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic.22. Referitor la dispozițiile art. 108^4 și art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, prin Decizia nr. 170 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 13 mai 2004, Curtea a constatat că nu este încălcat art. 21 din Constituție, reținând că, potrivit art. 108^5 din Codul de procedură civilă, împotriva încheierii de stabilire a sancțiunii se poate face cerere de reexaminare.23. Cu privire la critica potrivit căreia este nejustificat ca împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau a despăgubirii să se poată formula doar cerere de reexaminare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 108^4 și art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 21 din Constituție, Curtea a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Cu acel prilej, Curtea a reținut că instanța nu soluționează fondul litigiului, iar cererea de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se judecă în camera de consiliu, cu citarea părților, în temeiul art. 85 din Codul de procedură civilă din 1865, și se soluționează prin încheiere irevocabilă. În această situație, există doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a ușura situația persoanei obligate la plata acesteia, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Pe această cale nu se realizează un control judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeași instanță care a pronunțat hotărârea judecă și cererea de reexaminare nu este de natură să influențeze aprecierea judecătorilor, întrucât aspectele analizate pe calea reexaminării sunt diferite de cele examinate în fond. Față de această împrejurare, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate în raport cu dispozițiile art. 21 din Constituție (a se vedea Decizia nr. 424 din 16 iunie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 848 din 23 iunie 2011, precitate).24. Prin Decizia nr. 772 din 29 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 4 iunie 2019, paragrafele 29 și 30, Curtea a reținut că cererea de reexaminare este o verificare judiciară prin care se analizează legalitatea și temeinicia sancțiunii amenzii și ale elementelor necunoscute la momentul aplicării acesteia, iar prin Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu sunt contrare dispozițiilor constituționale și convenționale în componenta privind dreptul la un proces echitabil și la folosirea căilor de atac, întrucât acestea se referă exclusiv la soluționarea în fond a cauzei, or așa cum s-a arătat mai sus, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului. În acest sens, a se vedea Decizia de admisibilitate din 6 iulie 2000, pronunțată în Cauza Moura Carreira și Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că sfera de aplicare a art. 6 din Convenție vizează drepturile și obligațiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept, ceea ce în speța de față nu este cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenției deduse judecății instanței.25. Față de această împrejurare, considerentele cuprinse în jurisprudența mai sus menționată sunt aplicabile mutatis mutandis și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenței în materie.26. Referitor la dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituționale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale. 27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Tiștere în Dosarul nr. 240/54/2017 al Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței coroborate cu ale art. 108^4 și art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 4 iunie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ionița Cochințu
    -----