ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 118 din 22 iulie 2020privind aprobarea Programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 655 din 24 iulie 2020



    Întrucât 99,7% dintre companiile din România sunt întreprinderi mici și mijlocii care contribuie cu aproximativ 60% din produsul intern brut și angajează 60% din forța de muncă,având în vedere că în contextul actual, caracterizat de instituirea unor măsuri de natură a restrânge, pe perioada pentru care a fost instituită starea de urgență, unele drepturi și libertăți fundamentale, printre care se regăsește și dreptul la libertatea economică, sprijinirea sectorului IMM reprezintă o prioritate absolută.În condițiile în care sectorul întreprinderilor mici și mijlocii reprezintă un contributor de importanță strategică la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă și trebuie să beneficieze din partea statului de politici publice care vizează, printre altele, creșterea accesului la finanțare, neimplementarea în regim de urgență a modificărilor legislative propuse generează consecințe negative asupra obținerii de către operatorii economici a finanțărilor necesare pentru desfășurarea în bune condiții a activității, care pot conduce chiar la riscul de insolvență.Întrucât consecințele negative care pot apărea în situația neadoptării măsurilor propuse pot afecta grav situația întreprinderilor mici și mijlocii pe perioada manifestării efectelor răspândirii virusului SARS-CoV-2, în contextul necesității luării de măsuri urgente pentru reducerea impactului socioeconomic pe care pandemia de COVID-19, îl poate avea în perioada imediat următoare, cu efect pe termen mediu și lung, este necesară implementarea în regim de urgență a unui mecanism de stimulare a finanțărilor de tip leasing financiar oferite întreprinderilor mici și mijlocii de societățile de leasing.Având în vedere măsurile luate la nivelul întregii Uniuni Europene, precum și la nivelul României în contextul pandemiei de COVID-19, fapt ce a determinat instituirea stării de urgență prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prelungită prin Decretul nr. 240/2020, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pe fondul existenței unei tendințe de înrăutățire a performanțelor economice și financiare ale companiilor nefinanciare, nu poate fi amânată reglementarea unor măsuri adecvate de sprijin în vederea asigurării accesului la finanțare, prin asigurarea unor produse de finanțare specializate, destinate unui segment de întreprinderi mici și mijlocii a căror accesibilitate la creditele bancare este mai dificilă, respectiv companiile nou-lansate - start-ups - și cele care nu dispun de garanții reale - active fixe - consistente.Întrucât este necesară susținerea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la finanțări destinate achiziționării de bunuri mobile noi sau second-hand pentru desfășurarea activității, în special a celor care au nevoie să transfere tehnologie în procesele de producție, dar și pentru asigurarea fluxurilor financiare necesare acestora prin operațiuni specifice de sell-and-lease-back,având în vedere faptul că probabilitatea de nerambursare estimată pentru următoarele 12 luni este mai mare în cazul companiilor cu un grad scăzut de tehnologizare comparativ cu companiile din domenii intensive tehnologic care au o capacitate mai bună de îndatorare, conform Raportului Băncii Naționale a României asupra stabilității financiare din decembrie 2019,având în vedere că bunurile mobile achiziționate în sistem leasing participă direct și imediat la crearea sursei de venit care contribuie la plata ratelor de leasing, iar în cazul unei bune planificări și corelări a programului de investiție cu schema de finanțare în leasing, ratele lunare de leasing pot fi acoperite integral din cash-flow-ul generat de investiție, fără niciun efort suplimentar din partea utilizatorului - în afara avansului plătit la încheierea contractului de leasing,întrucât capitalurile proprii ale instituțiilor financiare nebancare au menținut tendința crescătoare, majorându-se cu 11% în perioada septembrie 2017 - septembrie 2018 și cu încă 15% în anul 2019, aspect care a susținut reluarea activității de creditare, chiar și în condițiile continuării practicării unor rate de dobândă la valori ridicate, conform Raportului Băncii Naționale a României asupra stabilității financiare din decembrie 2019,deoarece relansarea pe baze sustenabile a creditării către sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, caracterizat prin dinamism și diversitate, necesită luarea în regim de urgență a unor măsuri care să răspundă nevoilor de diversificare a produselor de finanțare și de garantare specifice sectorului de leasing,având în vedere caracterul anticiclic al instrumentelor care trebuie utilizate în contextul actual, se impune reglementarea unor măsuri de stimulare a accesării finanțărilor de tip leasing, care contribuie la stimularea fluxurilor financiare și la conservarea necesarului de lichiditate al întreprinderilor mici și mijlocii pentru derularea activității în condiții optime.Întrucât măsurile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se referă la menținerea și dezvoltarea activității întreprinderilor mici și mijlocii, cu consecințe directe și imediate asupra bugetului de stat și a celorlalte bugete, adoptarea în regim de urgență a acestor măsuri este absolut necesară, iar în lipsa acestor măsuri s-ar produce o serie de consecințe imediate asupra bugetului de stat, prin neplata impozitelor, taxelor și contribuțiilor de către întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, asupra implementării proiectelor și atingerii obiectivelor întreprinderilor mici și mijlocii, dar și asupra personalului angajat de acestea.Având în vedere că elementele sus-menționate vizează interesul public și strategic, sunt o prioritate a Programului de guvernare și constituie o situație de urgență și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.În lipsa adoptării măsurilor propuse în regim de urgență, sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, a cărui sprijinire reprezintă o prioritate națională, ar beneficia de condiții de finanțare suboptime sau nu ar putea beneficia de o finanțare adecvată pentru derularea activității curente.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Capitolul I Dispoziții generale și definiții  +  Articolul 1(1) Se aprobă Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii „IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ȘI UTILAJE“, denumit în continuare program, care are ca obiectiv acordarea de facilități de garantare de către stat sub forma punerii la dispoziția instituțiilor financiare nebancare înscrise în Registrul special la Banca Națională a României a unor plafoane anuale de garantare pentru finanțările de tip leasing financiar pentru achiziționarea de bunuri mobile noi sau second-hand necesare realizării activităților IMM-urilor, precum și întreprinderilor afiliate care au un număr egal sau mai mare de 250 de angajați, în calitate de utilizatori, denumiți în continuare beneficiari.(2) Programul prevăzut la alin. (1) este un program multianual de încurajare și de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, precum și a întreprinderilor afiliate care au un număr egal sau mai mare de 250 de angajați.(3) Programul constă în acordarea de garanții de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program pentru finanțările de tip leasing destinate achiziționării prin intermediul finanțatorilor de bunuri mobile noi și/sau second-hand, garantate de către stat, prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel:a) în procent de maximum 80% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și alte cheltuieli aferente finanțării garantate, pentru achiziția de echipamente IT și tehnologia informației în cadrul unei operațiuni de leasing financiar;b) în procent de maximum 60% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și alte cheltuieli aferente finanțării garantate, pentru achiziția de utilaje și echipamente tehnologice, vehicule pentru transport mărfuri și persoane, utilizate în scop comercial în cadrul unei operațiuni de leasing financiar.(4) Caracteristicile bunurilor mobile care se pot achiziționa în cadrul programului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.(5) Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilități este de 5.000.000 lei.(6) Plafonul anual al garanțiilor de stat care pot fi emise potrivit alin. (1) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, cu încadrarea în plafonul privind emiterea de garanții de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, stabilit potrivit prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) și art. 29 alin. (1) lit. e) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, iar condițiile de acordare a garanțiilor de stat, precum și regulile de gestionare a plafoanelor anuale și garanțiilor se stabilesc prin norme metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, aprobate prin hotărâre a Guvernului.  +  Articolul 2În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) beneficiarul programului - operatorul economic care respectă prevederile prezentei ordonanțe de urgență, societate sau societate cooperativă, societate agricolă, cooperativă agricolă de producție, persoană fizică autorizată, întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale sau întreprindere familială, autorizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare, asociațiile sau fundațiile nonprofit care desfășoară activități economice și care îndeplinesc cumulativ condițiile de încadrare în categoria întreprinderilor mici și mijlocii prevăzute de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, precum și întreprinderile afiliate care au un număr egal sau mai mare de 250 de angajați, care are calitatea de utilizator/locatar în contractul de leasing financiar încheiat cu finanțatorul;b) comision de administrare - sumă datorată Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M., de către beneficiarul programului pentru remunerarea activității de analiză, acordare, monitorizare și administrare a garanțiilor;c) comision de risc - suma datorată Ministerului Finanțelor Publice de către beneficiarul programului, destinată acoperirii riscului de garantare de către stat a finanțărilor acordate în cadrul programului;d) contract de garantare - contractul încheiat între beneficiarul programului, în calitate de locatar/utilizator, societatea de leasing financiar, în calitate de finanțator/locator, și F.N.G.C.I.M.M., în calitate de mandatar al statului, prin care statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de F.N.G.C.I.M.M., se obligă să garanteze finanțarea de tip leasing acordată de societatea de leasing financiar, iar beneficiarul programului își asumă obligația să ramburseze statului sumele datorate ca urmare a executării garanției de către finanțator, în situația producerii riscului de credit;e) finanțarea de tip leasing - finanțarea de tip leasing financiar destinată achiziționării prin intermediul finanțatorului de bunuri mobile noi sau second-hand necesare realizării activității IMM-ului, precum și întreprinderii afiliate care are un număr egal sau mai mare de 250 de angajați, în calitate de beneficiar al programului, acordarea acesteia realizându-se cu respectarea normelor interne proprii ale finanțatorului, în baza unui contract de leasing financiar;f) finanțare garantată de stat - finanțarea, exclusiv dobânzile, comisioanele sau alte sume datorate de beneficiarul programului în baza contractului de leasing încheiat cu finanțatorul, pentru care F.N.G.C.I.M.M., în baza mandatului acordat de către Ministerul Finanțelor Publice, acordă o garanție în numele și contul statului în baza convenției încheiate cu finanțatorul;g) finanțator - instituție financiară nebancară înființată în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca societate pe acțiuni, înscrisă în Registrul special ținut de Banca Națională a României și a cărei organizare și funcționare sunt reglementate de prevederile Legii nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, și care respectă prevederile Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 20/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare;h) garant - statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin F.N.G.C.I.M.M. pentru garanțiile acordate în numele și contul statului;i) garanție de stat - angajament expres, necondiționat și irevocabil asumat de F.N.G.C.I.M.M., în numele și în contul statului, materializat într-un contract de garantare, care acoperă pierderea suportată de finanțator, ca urmare a producerii riscului de credit, în condițiile împărțirii proporționale a riscului între stat și finanțator; dobânzile, comisioanele și orice alte costuri generate de participarea la program nu sunt incluse în valoarea garanției de stat.j) garanții colaterale - ipotecile legale mobiliare instituite de finanțator asupra bunurilor mobile achiziționate în cadrul programului, in favoarea statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, proporțional cu procentul de garantare;k) leasing financiar - operațiunea prin care o parte, denumită locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acestuia, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul după achitarea valorii reziduale, dacă este cazul, precum și a eventualelor cheltuieli accesorii asociate contractului de leasing financiar;l) procentul de garantare - partea din finanțare care este acoperită de garanția de stat, exprimată în valoare procentuală; procentul de garantare este de maximum 80% pentru achiziția de echipamente IT și tehnologia informației și de maximum 60% pentru achiziția de utilaje și echipamente tehnologice, vehicule pentru transport mărfuri și persoane, utilizate în scop comercial;m) riscul de credit - neplata parțială sau integrală a finanțării, de către beneficiarul programului;n) valoarea de executare a garanției - suma rezultată din aplicarea procentului de garantare la soldul restant al finanțării, sumă care urmează a fi plătită finanțatorului de către Ministerul Finanțelor Publice;o) valoarea reziduală - o parte din prețul bunului care face obiectul operațiunii de leasing financiar, exprimată procentual și care reprezintă valoarea la care se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator/locatar la momentul expirării contractului de leasing, după achitarea ultimei rate de leasing;p) bunuri mobile - echipamente IT și tehnologia informației, utilaje și echipamente tehnologice, vehicule pentru transport mărfuri, bunuri și persoane, în scop comercial, care fac obiectul finanțării de tip leasing financiar garantate în cadrul programului.  +  Articolul 3(1) Beneficiarul este eligibil dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:a) nu se află în dificultate în sensul capitolului 2.2 din Comunicarea Comisiei Europene „Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate“ publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. 249, seria C din 31 iulie 2014;b) nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanțelor Publice și/sau finanțatorul;c) nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanțările tip leasing, în ultimele 6 luni sau dacă înregistrează restanțe în baza de date a Centralei Riscului de Credit, acestea sunt încadrate în categoriile standard, în observație și substandard, conform Criteriilor de încadrare pe categorii de clasificare pentru expunerile din credite, înregistrate de împrumutători față de debitori prevăzute în anexa nr. 3 la Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 5/2012 privind clasificarea creditelor și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit aplicabil entităților supravegheate de Banca Națională a României, altele decât instituțiile de credit;d) nu se află în interdicție de a emite cecuri și nu figurează cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți, conform prevederilor Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 1/2012 privind organizarea și funcționarea la Banca Națională a României a Centralei Incidentelor de Plăți;e) sunt eligibile conform reglementărilor interne ale finanțatorului;f) nu înregistrează popriri active sau suspendate pe conturile bancare;g) nu înregistrează obligații fiscale restante și alte creanțe fiscale și bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(2) Mecanismul de organizare a punerii în executare a aplicării condițiilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(3) În baza prezentei ordonanțe de urgență se pot acorda facilități de natura subvenției de dobânda în procent de până la 50% pentru creditele garantate în condițiile prezentei ordonanțe, precum și garanții de stat în condițiile subvenționării în procent de 100% a comisionului de administrare și a comisionului de risc. Facilitățile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se acordă în baza unei scheme de ajutor de minimis, aprobată prin hotărâre a Guvernului, cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, precum și a prevederilor comunitare relevante în domeniul ajutorului de stat.(4) Implementarea schemei de ajutor de minimis se face cu respectarea Recomandării Comisiei C (2020) 4885 F din 14 iulie 2020 privind condiționarea acordării de sprijin financiar public pentru întreprinderi din Uniunea Europeană de lipsa unei legături cu jurisdicțiile necooperante.(5) Nu sunt eligibile pentru acordarea de garanții în cadrul programului beneficiarii din sectoarele/domeniile: intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare, activități de jocuri de noroc și pariuri, producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool cu excepția vinului și berii, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope, activități de închiriere și leasing, activități de investigare și protecție.  +  Articolul 4Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare, prezenta ordonanță de urgență instituie un mecanism de garantare în baza căruia Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să mandateze F.N.G.C.I.M.M. în vederea emiterii de garanții în numele și în contul statului, în favoarea societăților de leasing financiar care urmează să acorde finanțări beneficiarilor eligibili în cadrul programului.  +  Capitolul II Finanțarea și garantarea  +  Articolul 5(1) Finanțările prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt destinate achiziționării bunurilor mobile noi și second-hand destinate beneficiarilor eligibili care respectă condițiile programului și se încadrează în normele și procedurile interne ale finanțatorilor și beneficiază de garanții emise/acordate de către F.N.G.C.I.M.M. în numele și în contul statului în calitate de mandatar al Ministerului Finanțelor Publice.(2) Durata maximă a perioadei de leasing este de 72 de luni, cu posibilitatea acordării de perioade de grație cu durata cuprinsă între 3 și 12 luni.(3) Perioada și modalitatea de rambursare a finanțărilor sunt stabilite de finanțator, conform normelor interne ale acestuia.(4) Avansul achitat de utilizator este de 0%, și, în funcție de solicitarea acestuia, poate ajunge până la maximum 20% din valoarea de achiziție a bunului finanțat, exclusiv TVA.(5) Valoarea reziduală este cuprinsă între 1% și maximum 20% din valoarea de achiziție a bunului finanțat exclusiv TVA și poate fi achitată la încheierea perioadei de leasing sau poate fi inclusă în rate, pe parcursul derulării contractului.(6) Nivelurile comisionului de risc și al comisionului de administrare, calculate în conformitate cu legislația europeană relevantă în domeniul ajutorului de stat se stabilesc anual prin ordin al ministrului finanțelor publice.  +  Articolul 6(1) Între Ministerul Finanțelor Publice și F.N.G.C.I.M.M. se încheie o convenție prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în derularea finanțărilor acordate în cadrul programului cu garanție de stat.(2) Garanția de stat este garantată cu ipoteca legală mobiliară asupra bunurilor mobile aflate în proprietatea finanțatorului, care fac obiectul finanțării de tip leasing, în baza contractului de garantare. Operațiunile de înscriere, modificare și radiere în/din Registrul Național de Publicitate a Garanțiilor Mobiliare se efectuează de către finanțator, în baza mandatului acordat de F.N.G.C.I.M.M.(3) Finanțatorii pot solicita beneficiarului garanții accesorii finanțării garantate, altele decât garanțiile colaterale, sub forma biletelor la ordin emise de beneficiar în limita procentului negarantat, în conformitate cu normele și procedurile proprii de finanțare ale acestora.(4) Ipotecile mobiliare prevăzute la alin. (2) se instituie în baza prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin F.N.G.C.I.M.M, proporțional cu riscul asumat de garant și sunt valabile până la stingerea creanțelor datorate de beneficiar în baza contractului de leasing financiar și contractului de garantare. Sumele nete rezultate din valorificarea bunurilor mobile care fac obiectul contractului de leasing, se distribuie între finanțator și garant, proporțional cu riscul asumat de fiecare dintre părți.(5) Contractele de garantare prin care F.N.G.C.I.M.M. acordă garanția de stat constituie titluri executorii și au valoare de înscrisuri autentice.  +  Articolul 7(1) Finanțatorul are obligația de a încheia polițe de asigurare a bunurilor mobile care fac obiectul contractului de leasing financiar, în condițiile prevederilor art. 9 lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la valoarea acceptată de societatea de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea rezultată din rapoartele de evaluare a bunurilor mobile pentru bunurile second-hand și respectiv valoarea de achiziție a bunului mobil pentru bunurile noi, întocmite de evaluatori autorizați de Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România.(2) Obligația asigurării bunurilor mobile care fac obiectul contractului de leasing financiar subzistă pe întreaga perioadă de valabilitate a garanției de stat.(3) Dreptul la despăgubiri rezultate din polițele de asigurare încheiate sunt cesionate în favoarea statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, proporțional cu procentul de garantare.(4) Costurile ocazionate de asigurarea bunurilor mobile care fac obiectul contractului de leasing financiar sunt în totalitate în sarcina utilizatorului.  +  Articolul 8(1) În cazul în care finanțatorul aprobă modificări ale clauzelor contractului de leasing referitoare la structura garanțiilor constituite, altele decât garanția de stat, prin eliberarea/înlocuirea garanțiilor colaterale, va trebui să solicite și să obțină acordul expres al F.N.G.C.I.M.M., în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.(2) Mandatul prevăzut la art. 6 alin. (2) se consideră acordat și în privința modificărilor prevăzute la alin. (1).(3) Modificările privind structura acționariatului/asociaților și schimbarea sediului social al beneficiarului se notifică F.N.G.C.I.M.M. de către finanțator.  +  Capitolul III Plata garanțiilor, recuperarea creanțelor și dispoziții finale  +  Articolul 9(1) Finanțatorul are dreptul la plata valorii de executare a garanției în cazul producerii riscului de credit, în condițiile programului.(2) Sumele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate de F.N.G.C.I.M.M. prin program, în numele și contul statului, se plătesc finanțatorului de către Ministerul Finanțelor Publice de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale, titlul „Alte transferuri“, cod 55, alineatul „Sume rezultate din executarea garanțiilor acordate din bugetul de stat“, cod 55.01.50, cu încadrarea în creditele aprobate în buget cu această destinație, pe baza documentelor justificative prezentate de F.N.G.C.I.M.M., și se recuperează de la beneficiarul programului în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.(3) Pentru finanțările garantate în cadrul programului, pierderile trebuie suportate proporțional cu procentul de garantare și în același mod de către finanțator și statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice.  +  Articolul 10(1) După efectuarea plății prevăzute la art. 9 alin. (2), Ministerul Finanțelor Publice informează F.N.G.C.I.M.M. cu privire la efectuarea plății și la data acesteia, iar F.N.G.C.I.M.M. întocmește un înscris, act premergător procedurii de executare silită, prin care se individualizează creanța rezultată prin plată.(2) În termen de 15 zile calendaristice de la data primirii informării prevăzute la alin. (1), F.N.G.C.I.M.M. transmite înscrisul prevăzut la alin. (1) debitorului beneficiar al finanțării garantate, precum și spre informare finanțatorului.(3) Înscrisul prevăzut la alin. (1), împreună cu dovada efectuării procedurii de transmitere către debitorul beneficiar al finanțării garantate, însoțite de contractul de garantare și de documentele prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, se înaintează organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru aplicarea măsurilor de executare silită, potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 11(1) Creanțele rezultate din plata garanțiilor de stat acordate și plătite finanțatorilor în cadrul programului sunt asimilate creanțelor bugetare a căror colectare și recuperare se efectuează de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform procedurii reglementate de Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.(2) Pentru sumele prevăzute la art. 9 alin. (2) se datorează dobânzi și penalități de întârziere conform dispozițiilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, calculate de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală începând cu ziua următoare datei plății sumei rezultate din plata garanției de stat și până la data stingerii, inclusiv, și sunt recuperate de către acestea.(3) În cadrul procedurii de executare silită, garanțiile colaterale instituite prin contractul de garantare, se valorifică de către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală.(4) Sumele provenite din valorificarea realizată potrivit alin. (3) după deducerea cheltuielilor de orice fel făcute în cadrul procedurii de recuperare, se distribuie statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, până la limita creanței neachitate, iar diferența se restituie finanțatorului.(5) Sumele rezultate atât din executarea inițiată de către finanțator a biletelor la ordin emise de beneficiar în favoarea finanțatorului, cât și din încasările amiabile, din care se deduc dobânzile și comisioanele aferente finanțării acordate, vor diminua, proporțional cu procentele de garantare, creanța rezultată din valoarea de executare a garanției plătite finanțatorului de statul român, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2), în baza garanției acordate de stat.(6) În termen de 5 zile lucrătoare de la încasarea oricărei sume potrivit alin. (5), finanțatorul va vira suma cuvenită statului român care se face venit la bugetul de stat, însoțită de o comunicare în care vor fi menționate următoarele elemente: numele și datele de identificare ale debitorului, numărul contractului de garantare, suma recuperată și data încasării acesteia de către finanțator, valoarea deducerilor efectuate, suma virată fiecărui creditor și indicarea garanției executate.(7) În termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea tuturor procedurilor de executare a biletelor la ordin, finanțatorul va transmite o informare către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală în care vor fi prezentate rezultatele obținute după finalizarea procedurilor. Comunicarea va fi însoțită de documentele din care rezultă încheierea procedurilor de executare a biletelor la ordin și sumele recuperate, precum și documentele justificative din care rezultă valoarea creanțelor finanțatorului și a cheltuielilor de executare, dacă este cazul, la data finalizării fiecărei proceduri de valorificare a garanțiilor.(8) După finalizarea tuturor procedurilor de executare, în cazul constatării unor diferențe între sumele virate potrivit alin. (6) și datele din documentele justificative potrivit alin. (7), părțile vor proceda la regularizare.(9) Pentru întârzieri la plata sumei cuvenite statului român conform prevederilor alin. (6), finanțatorul datorează dobânzi și penalități de întârziere la nivelul celor prevăzute pentru creanțele fiscale care se calculează de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și se individualizează întrun înscris care constituie titlu executoriu. Înscrisul împreună cu dovada comunicării acestuia către finanțator se transmite spre recuperare către organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, urmând ca recuperarea acestor sume să se realizeze conform procedurii reglementate de Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare. Sumele astfel recuperate se fac venit la bugetul de stat și se încasează într-un cont de venituri bugetare distinct.(10) Dacă creanțele rezultate din plata garanțiilor emise pentru finanțările acordate în cadrul programului nu au fost acoperite integral, fie ca urmare a distribuirii prevăzute la alin. (6), fie în cazul în care bunurile mobile finanțate prin contractul de leasing financiar nu au putut fi valorificate potrivit legii, atunci, în scopul recuperării integrale a creanței, organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală aplică prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.(11) Pentru recuperarea valorii de executare a garanțiilor plătite finanțatorului pentru finanțările acordate în cadrul programului, suplimentar față de sumele recuperate prevăzute la alin. (6), organele fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală sunt abilitate să aplice prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la recuperarea integrală a creanțelor datorate în temeiul contractului de garantare.(12) În cazul debitorilor care intră în procedura insolvenței după comunicarea de către F.N.G.C.I.M.M. organelor fiscale competente ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală a documentelor prevăzute la art. 10 alin. (3), înscrierea la masa credală pentru creanța rezultată din plata valorii de executare a garanției de stat se realizează de către acestea.(13) Sumele recuperate ca urmare a punerii în executare a contractului de garantare, precum și cele recuperate ca urmare a executării ipotecilor prevăzute la art. 6 alin. (2), în limita creanței rezultate din valoarea de executare a garanției de stat se fac venit la bugetul de stat și se încasează într-un cont de venituri bugetare distinct.  +  Articolul 12În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Finanțelor Publice va elabora și va supune aprobării Guvernului normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
    PRIM-MINISTRU
    LUDOVIC ORBAN
    Contrasemnează:
    p. Ministrul finanțelor publice,
    Gheorghe Pecingină,
    secretar de stat
    Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
    Virgil-Daniel Popescu
    Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor,
    Lucian Nicolae Bode
    București, 22 iulie 2020.Nr. 118.-----