DECIZIA nr. 204 din 28 mai 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 588 din 6 iulie 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel-Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia-Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Atilla- judecător
    Simina Popescu-Marin- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Cristina Ioana Antik în Dosarul nr. 35/111/2018 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.983D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că prevederile legale care instituie condițiile pentru acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor sunt clare, fiind aplicabile în mod egal tuturor destinatarilor normei. De asemenea, dispozițiile legale criticate nu reglementează în materia drepturilor și libertăților fundamentale și nu încalcă sub niciun aspect dreptul la muncă, prevăzut de art. 41 din Constituție.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 35/111/2018, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de apelanta Cristina Ioana Antik cu prilejul soluționării apelului împotriva unei sentințe pronunțate într-o cauză având ca obiect drepturi și pretenții.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale deoarece înlătură acordarea indemnizației pentru titlul științific de doctor pentru salariații care cumulează diferite funcții alături de norma de bază, unde se recunoaște expres acest drept. O asemenea soluție nu este justificată obiectiv, echitabil și nici proporțional cu situația care a determinat-o, se aplică discriminatoriu doar pentru persoanele care cumulează funcții și este de natură să aducă atingere înseși existenței dreptului respectiv. Se susține că discriminarea salarială există și nu poate fi justificată în niciun fel, din moment ce pentru norma de bază se acordă sporul de doctorat. Or, munca efectuată la ambele locuri de muncă este aceeași, cu excepția timpului de lucru. Se mai arată că, atât la locul de muncă unde există norma de bază, cât și acolo unde există fracția de muncă, se acordă toate sporurile, indemnizațiile și treptele de salarii corespunzător vechimii, activității prestate, cu excepția sporului de doctorat, motiv pentru care discriminarea salarială nu poate fi justificată obiectiv sau echitabil. Altfel spus, o dată ce dreptul la plata sporului de doctorat este recunoscut pentru norma de bază, acesta nu poate fi negat pentru funcția suplimentară sau adiacentă, atât timp cât persoana respectivă se folosește de cunoștințele dobândite la ambele locuri de muncă. În susținerea criticii de neconstituționalitate, sunt invocate prevederile art. 5, art. 6 alin. (3), art. 39 alin. (1) lit. a) și ale art. 159 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum și ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.6. Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate. Voința legiuitorului a fost să cuantifice și să limiteze sporul de doctorat la o anumită sumă sau la un anumit procent din salariul minim brut pe țară și la un singur angajator, fără ca acest aspect să creeze vreo discriminare, întrucât măsura e aplicată în egală măsură tuturor persoanelor care se află în exact aceeași situație, de cumul de funcții. Contrar susținerilor autoarei excepției, măsura e justificată obiectiv, echitabil și proporțional cu situația care a determinat-o și nu e de natură să aducă atingere înseși existenței dreptului, întrucât autoarea beneficiază de acest spor de la angajatorul său principal, Palatul Copiilor și Elevilor Oradea.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, având următorul cuprins: „În situația cumulului de funcții, indemnizația prevăzută la alin. (1) se acordă, la cerere, numai de către angajatorul unde beneficiarul are funcția de bază declarată.“ Prevederile art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, la care textul de lege criticat face trimitere, au următorul cuprins: „Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizație lunară pentru titlul științific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizații nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensațiilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor prevăzută la art. 25.“ 11. În opinia autoarei excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în prezenta cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 26 februarie 2020). Cu acel prilej, Curtea a constatat că, în esență, critica de neconstituționalitate vizează condițiile pe care legiuitorul le-a stabilit pentru acordarea indemnizației lunare pentru titlul științific de doctor, autorii excepției, în acel caz, fiind nemulțumiți că indemnizația pentru titlul științific de doctor se acordă doar de către angajatorul unde beneficiarul are funcția de bază declarată, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul, și nu de către toți angajatorii pentru care desfășoară o astfel de activitate, în mod cumulat. Față de această critică, Curtea a reținut că indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparține sferei drepturilor și libertăților fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opțiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabilește condițiile de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor, iar atunci când aceleași temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia. În acest sens sunt și cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 22 decembrie 2009, ori Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013.13. Curtea a mai precizat că libertatea de reglementare a legiuitorului este limitată de prevederile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, astfel că toți cetățenii care îndeplinesc condițiile acordării indemnizației pentru titlul științific de doctor trebuie să se bucure în mod egal de acest drept.14. Curtea a observat, de asemenea, că prin criticile formulate se urmărea acordarea indemnizației pentru titlul de doctor de mai multe ori, cumulat, pentru fiecare funcție în care o persoană desfășoară o activitate în domeniul pentru care deține titlul științific de doctor, ceea ce relevă, în realitate, intenția de a obține pe calea excepției de neconstituționalitate o modificare a condițiilor de acordare a acestui drept, aspect care, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenței Curții Constituționale, fiind de resortul legiuitorului.15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția care au fundamentat decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.16. Distinct de acestea, în ceea ce privește susținerea privind existența unei pretinse discriminări, contrare principiului fundamental al egalității în drepturi și normelor de drept european invocate, Curtea reiterează, în acord cu jurisprudența sa, că acest principiu presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de față, Curtea reține că soluția legislativă criticată, care se circumscrie marjei de apreciere a legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice, vizează în mod nediferențiat personalul care deține titlul științific de doctor și care își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul, fără discriminări pe considerente arbitrare. În consecință, Curtea constată că dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție nu sunt sub niciun aspect încălcate.17. Referitor la invocarea prevederilor art. 53 din Constituție, Curtea reține că aceste dispoziții constituționale sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Or, indemnizația pentru titlul științific de doctor nu reprezintă un drept fundamental, ci un drept de sorginte legală, astfel încât dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauza de față. 18. În concluzie, referitor la invocarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) și ale art. 41 din Constituție, Curtea constată că, prin conținutul reglementării, prevederile de lege criticate nu interferează sub niciun aspect cu regulile constituționale privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și dreptul fundamental la muncă.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristina Ioana Antik în Dosarul nr. 35/111/2018 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și constată că prevederile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 mai 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Simina Popescu-Marin     ---