LEGE nr. 10 din 27 ianuarie 1948privind situaţia juridică a bunurilor confiscate, intrate în Patrimoniul Statului în temeiul hotărârilor judecătoreşti*)
EMITENT
  • MINISTERUL JUSTIŢIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 27 ianuarie 1948



    ------- Notă *) Text corectat conform rectificarii apărute în Monitorul Oficial Nr. 28 din 4 Februarie 1948.  +  Articolul 1Bunurile urbane, cu excepţia celor agricole, comerciale şi industriale, intrate în patrimoniul Statului, în temeiul Legii Nr. 312 din 24 Aprilie 1945, pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul Tarii sau de crime de razboiu, precum şi cele intrate în patrimoniul Statului prin confiscare, în virtutea oricărei alte legi, trec, pe data publicării prezentei legi, în patrimoniul comunelor pe teritoriul cărora se găsesc.  +  Articolul 2Pe viitor trec în aceleaşi condiţiuni în patrimoniul comunelor, bunurile urbane prevăzute în art. 1, lovite cu pedeapsa confiscării în temeiul unor hotărîri judecătoreşti sau al altor acte date pe baza oricăror legi.  +  Articolul 3Bunurile urbane, prevăzute de art. 1 din prezenta lege, trec în patrimoniul comunelor, potrivit normelor de predare, luate prin deciziunea comuna a Ministerului Afacerilor Interne şi a Ministerului Justiţiei.  +  Articolul 4Îndrumarea, coordonarea, supravegherea şi controlul administrării bunurilor intrate în patrimoniul comunelor, în temeiul prezentei legi, se vor face prin Serviciul bunurilor din Ministerul Afacerilor Interne.Organizarea acestui serviciu se va face prin decizia Ministerului Afacerilor Interne.  +  Articolul 5Atribuţiile date Ministerului Justiţiei prin Legea Nr. 647 din 14 August 1945, trec asupra Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, în ce priveşte bunurile agricole, asupra Ministerului Finanţelor în ce priveşte valorile mobiliare şi asupra Ministerului Industriei şi Comerţului în ce priveşte bunurile comerciale şi industriale.  +  Articolul 6Orice dispoziţiuni contrarii prezentei legi sînt şi rămîn abrogate.Votată în Adunarea Deputaţilor, în şedinţa de la 21 Ianuarie 1948. (Avizul Consiliului Legislativ, secţia III, Nr. 292 din 1947). -------