LEGE nr. 407 din 9 noiembrie 2006 vânătorii și a protecției fondului cinegetic
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 22 noiembrie 2006



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:a) administrator - autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și asigură administrarea faunei cinegetice;b) armă de vânătoare - armă de foc a cărei caracteristică și utilizare sunt reglementate de administrator;c) atribuire în gestiune - acțiunea prin care administratorul dă dreptul și obligația de gestionare a faunei de interes cinegetic, în condițiile prezentei legi;d) braconaj - tentativa sau acțiunea desfășurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu încălcarea prevederilor prezentei legi;e) capcană autorizată - orice dispozitiv, instalație sau fileu de capturare a exemplarelor de faună cinegetică, a cărui utilizare este reglementată de administrator;f) câine hoinar - câine găsit liber în fondul cinegetic, care nu face parte din categoria câinilor de vânătoare și nu poartă semn distinct care să ateste acest fapt, al cărui stăpân nu poate fi identificat la acel moment;g) câine de vânătoare - câine utilitar, a cărui utilizare în fondul cinegetic, exclusiv de către vânători, este reglementată de administrator;h) cotă de recoltă - numărul de exemplare din fauna de interes cinegetic aprobat anual de către administrator pe specii și gestionar până la data de 15 aprilie pentru specia căprior și până la 15 mai pentru celelalte specii admise la vânătoare, care se poate vâna în cadrul unui fond cinegetic;i) efectiv optim - numărul de exemplare aparținând unei specii din fauna cinegetică, care habitează într-un fond cinegetic, într-o anumită structură populațională, și asigură conservarea speciilor, produce minimum de pagube și nu prezintă risc pentru populația umană;j) Consiliu Național de Vânătoare - organismul de avizare și consultare, cu autoritate științifică în domeniul cinegetic, care este format din reprezentanții instituțiilor publice și private cu atribuții în domeniul faunei cinegetice și al mediului de viață al acesteia;k) drept de vânătoare - dreptul statului de administrare a faunei cinegetice în condițiile legii;l) dreptul de a vâna - dreptul persoanei fizice de a practica vânătoarea în condițiile legii;m) faună de interes cinegetic - totalitatea exemplarelor din populațiile din speciile de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 și 2, existente pe teritoriul României;n) fond cinegetic - unitatea de gospodărire cinegetică constituită din fauna de interes cinegetic și suprafața de teren, indiferent de categoria acestuia, indiferent de proprietar, și astfel delimitată încât să asigure o stabilitate cât mai mare faunei de interes cinegetic în interiorul său; nu se includ în fondurile cinegetice suprafețele din parcurile naționale și din Rezervația Biosferei «Delta Dunării»;o) fond cinegetic național - totalitatea fondurilor cinegetice din România;p) gestionar - persoana juridică română care a fost licențiată în condițiile legii și căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond cinegetic*);q) gestionar consacrat - gestionarul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a avut calitatea de gestionar în contractul de gestionare anterior organizării atribuirii directe pentru fondul cinegetic respectiv, contractul de gestionare nu a încetat din culpa sa, își manifestă intenția de a gestiona în continuare fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv și nu înregistrează datorii privind plata tarifului de gestionare la data solicitării și acceptă tariful de gestionare;r) gestionare - activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din fondurile cinegetice*), realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul și răspunderea lor, pentru perioada stabilită prin contractele de gestiune;s) jujeu - piesă de formă cilindrică, confecționată din lemn de esență tare, cu diametrul de 3 cm și lungime de 30 cm, prinsă de zgardă la mijloc cu un lanț astfel încât poziția acesteia să se situeze sub genunchii membrelor anterioare ale câinelui, pe care o poartă permanent;ș) licență - împuternicirea dată de către administrator unei persoane juridice de a gestiona fauna de interes cinegetic, atestată printr-un document oficial;t) odorivector - substanța sau produsul, natural ori de sinteză, care răspândește un miros ce atrage exemplarele de faună de interes cinegetic și care permite omului determinarea direcției și controlul deplasării acestora;ț) organizație vânătorească - persoana juridică română, constituită pe baza principiului liberei asocieri a vânătorilor cu domiciliul sau rezidența în România, în scopul gestionării durabile a faunei cinegetice și al exercitării vânătorii;u) permis de vânătoare - document cu valoare de licență de vânătoare, obținut în condițiile legii, de persoane fizice cu domiciliul sau cu reședința în România;v) pisică hoinară - pisică domestică găsită în fondul cinegetic la mai mult de 200 m de ultima locuință;w) populație optimă - numărul total de exemplare din fauna de interes cinegetic, care coabitează într-un fond cinegetic într-o anumită structură de specii și într-o anumită structură de vârste în cadrul fiecărei specii, care asigură conservarea biodiversității, produce minimum de pagube și nu prezintă risc pentru populația umană;x) regim cinegetic - ansamblul de norme tehnice, juridice și economice prin care fauna de interes cinegetic este administrată și gestionată durabil, în scopul conservării biodiversității, menținerii echilibrului ecologic, exercitării vânătorii și satisfacerii unor cerințe social-economice;y) suprafață productivă cinegetic - suprafața cuprinsă în fondul cinegetic în care gestionarea faunei cinegetice și exercitarea vânătorii sunt admise;z) suprafață neproductivă cinegetic - suprafața cuprinsă în fondul cinegetic în care vânătoarea este interzisă;aa) staționar - suprafața de teren, împreună cu instalațiile și amenajările specifice existente pe aceasta, unde sunt duse exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic care, ca urmare a stării lor, nu mai pot fi lăsate în libertate, existând pericolul ca acestea să moară; pe aceste suprafețe sunt asigurate condițiile de asistență sanitar-veterinară corespunzătoare și condițiile de viață, creștere și dezvoltare pentru exemplarele respective;ab) tarif de gestionare - suma de bani care se plătește anual de către gestionar pentru exploatarea durabilă a faunei cinegetice pe care o gestionează;ac) vânat - exemplarul/exemplarele din specia/speciile de interes cinegetic obținut/obținute prin acțiunile de vânătoare sau prin acțiunile de braconaj cinegetic;ad) vânătoare - acțiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca scop capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 și 2, aflate în stare de libertate; nu constituie acțiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop științific, urmată de eliberarea acestora, și nici îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care amenință viața ori integritatea corporală a persoanelor sau integritatea bunurilor acestora ori imobilizarea animalelor a căror viață ori integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenții umane realizate cu orice mijloace legale de protecție și imobilizare de către personalul autorizat al Ministerului Afacerilor Interne în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu; (la 13-01-2020, Litera ad) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) ae) vânător - persoană fizică, membră a unei organizații vânătorești gestionare de faună cinegetică, posesoare a unui permis de vânătoare, care ocrotește, îngrijește și extrage fauna cinegetică în condițiile legii; (la 13-01-2020, Litera ae) din Articolul 1 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) af) zonă de liniște - suprafața stabilită în cadrul unui fond cinegetic*), delimitată și marcată pe teren prin semne vizibile și distinctive, destinată să asigure condiții de viață optime faunei cinegetice existente în cadrul fondului cinegetic respectiv, indiferent de anotimp. (la 24-07-2015, Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) Notă
    Conform pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015, în tot cuprinsul legii sintagma "fond de vânătoare" se înlocuiește cu sintagma "fond cinegetic".
     +  Articolul 2Fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de interes național și internațional.  +  Articolul 3Exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calității populațiilor faunei de interes cinegetic, cercetării științifice, precum și în scop didactic sau recreativ-sportiv.  +  Articolul 4(1) Nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul proprietatea altuia fără a avea asupra sa autorizația de vânătoare. (la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (2) Deținătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile cinegetice au obligația de a permite desfășurarea acțiunilor de vânătoare autorizate pe terenurile ce le dețin sau aparțin, în condițiile alin. (1). (la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )  +  Articolul 5(1) Criteriile de constituire a unui fond cinegetic sunt următoarele:a) mărimea suprafeței fondului cinegetic;b) stabilitatea faunei cinegetice sedentare de interes cinegetic în interiorul limitelor fondului cinegetic;c) limitele ușor de descris și de identificat pe teren ale fondului cinegetic;d) constituirea și delimitarea istorică a fondurilor cinegetice;e) includerea tuturor localităților, cu excepția municipiilor, în cuprinsul fondurilor cinegetice.(2) Suprafața unui fond cinegetic va fi de cel puțin 5.000 ha la câmpie, 7.000 ha la deal și 10.000 ha la munte, iar suprafața productivă cinegetic din fiecare fond cinegetic să fie mai mare decât jumătate din suprafața fondului cinegetic respectiv.(3) Suprafața productivă cinegetic minimă necesară pentru un membru vânător, pe organizații vânătorești și la nivelul țării, este de:a) 150 ha la câmpie;b) 200 ha la deal;c) 250 ha la munte.(4) Fondul cinegetic se delimitează pe limite naturale, cum ar fi: culmi, cursuri de apă și altele asemenea, și/sau limite artificiale stabile în timp, cum ar fi: drumuri, căi ferate, autostrăzi, linii electrice, canale de irigații sau navigabile și altele asemenea, ușor identificabile.(5) Pentru constituirea unui fond cinegetic este necesară îndeplinirea tuturor criteriilor prevăzute la alin. (1).(6) Prin excepție de la prevederile alin. (2) și (4), se constituie fondul cinegetic Scroviștea din județul Ilfov, care va avea o suprafață de maximum 5.000 ha. (la 24-07-2015, Art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )
     +  Capitolul IIAdministrarea și gestionarea faunei cinegetice a României (la 24-07-2015, Titlul Cap. II a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 6(1) Principalele atribuții ale administratorului faunei cinegetice sunt următoarele:a) elaborează strategia națională pentru conservarea faunei cinegetice și a habitatelor acesteia, precum și pentru accesarea de fonduri europene și guvernamentale în acest scop;b) stabilește criteriile de atribuire în gestiune a fondurilor cinegetice;c) calculează tariful de gestionare pentru suprafețele productive cinegetic din fondurile cinegetice atribuite direct, tarif ce constituie valoare de pornire a licitațiilor organizate în scopul atribuirii în gestiune a fondurilor cinegetice neatribuite direct;d) stabilește tarifele minimale, pe specii, pentru practicarea vânătorii cu vânători cetățeni străini;e) elaborează reglementările de organizare și practicare a vânătorii cu arme și capcane;f) stabilește și aprobă anual, până la data de 15 aprilie pentru specia căprior și până la 15 mai pentru celelalte specii admise la vânătoare, cu avizul autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului, cotele de recoltă pentru speciile din anexa nr. 1, care devin obligatoriu de realizat, fără alte avize, acorduri sau autorizări suplimentare;f^1) acordă nivel de intervenție și prevenție anual, pentru prevenirea pagubelor și accidentelor la speciile din anexa nr. 2; nivelul prevenției se aprobă până cel târziu pe data de 15 mai a fiecărui an. (la 13-01-2020, Alineatul (1) din Articolul 6 , Capitolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) g) propune, în situații justificate, modificarea perioadelor legale de vânătoare pentru unele specii de vânat;h) avizează propunerile de populare a fondurilor cinegetice cu specii de vânat inexistente în libertate în România, pe baza studiilor de impact, avizate de Academia Română și de autoritatea publică centrală care răspunde de protecția mediului;i) stabilește, împreună cu reprezentanții ministerelor de resort, măsurile necesare menținerii echilibrului ecologic și prevenirii pagubelor cauzate de vânat și prin vânătoare culturilor agricole, animalelor domestice și fondului forestier;j) ține evidența și publică anual date referitoare la populația de faună cinegetică, starea de sănătate a acesteia, recoltele și trofeele de vânat;k) colaborează cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice în vederea stabilirii programelor de învățământ pentru instituțiile de învățământ care au ca discipline de studiu fauna cinegetică și vânătoarea și în vederea stabilirii programelor de cercetare științifică în domeniul cinegetic;l) controlează activitatea cinegetică la toate nivelurile, din punctul de vedere al respectării prevederilor prezentei legi și a dispozițiilor contractelor de gestionare;m) organizează direct și coordonează activitatea de combatere a braconajului;n) organizează documentarea științifică în managementul cinegetic și stabilește sistemul informațional în domeniu;o) stabilește criteriile pentru acordarea licenței de funcționare a gestionarilor fondurilor cinegetice și acordă sau retrage, după caz, această licență;p) atestă, împreună cu Ministerul Justiției, experții tehnici judiciari în vânătoare;q) aprobă modelul permiselor și autorizațiilor de vânătoare și ține evidența persoanelor care au dobândit calitatea de vânător;r) emite și pune la dispoziția gestionarilor fondurilor cinegetice formularele autorizațiilor de vânătoare;s) stabilește calibrele armelor de foc și categoriile de muniție, capcanele și rasele de câini care pot fi folosite la vânătoare în România;ș) stabilește, împreună cu Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, armele și categoriile de muniție care se pot folosi la vânătoare în România;t) inițiază acțiuni de popularizare a activității cinegetice și de educare a populației în domeniu;ț) participă sau sprijină, după caz, programul colaborărilor internaționale în domeniul cinegetic;u) înființează Comisia națională de evaluare a trofeelor de vânat, cu reprezentare în teritoriu;v) stabilește modelul-cadru al contractului de gestionare și a actelor adiționale, prin negociere cu reprezentanții gestionarilor fondurilor cinegetice.w) stabilește modelul-cadru al acordului de colaborare între gestionarul fondului cinegetic și unitățile administrativ-teritoriale de pe raza fondului cinegetic. Acest acord-cadru conține în mod obligatoriu prevederi clare de colaborare și informare periodică a unităților administrativ-teritoriale de către gestionari cu privire la obligațiile ce îi revin privind evaluarea populațiilor din speciile de mamifere prevăzute în anexa nr. 2, realizarea cotei de recoltă, asigurarea hranei complementare, acțiunile de îndepărtare a faunei cinegetice la solicitarea utilizatorului terenurilor agricole, precum și asupra situațiilor în care se pot produce pagube proprietarilor de terenuri agricole sau animale domestice. (la 13-01-2020, Alineatul (1) din Articolul 6 , Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) (2) În cadrul administratorului funcționează un organ distinct, specializat în domeniul cinegetic.(3) Pe lângă administrator funcționează Consiliul Național de Vânătoare, înființat prin ordin al conducătorului acestuia, compus din 3 reprezentanți ai administratorului, 3 reprezentanți ai asociațiilor de vânătoare proporțional cu suprafața fondurilor cinegetice gestionate și din câte un reprezentant al autorităților publice centrale care răspund de protecția mediului, justiție și poliție, al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, al unităților de învățământ superior cu profil cinegetic, al instituțiilor de cercetare în domeniul cinegetic din România, al administratorului pădurilor proprietate publică a statului, al administratorilor pădurilor proprietate privată și al administratorilor pădurilor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale.(4) Administratorul adoptă cu avizul Consiliului Național de Vânătoare orice alte măsuri necesare, în acord cu dispozițiile legale privind regimul cinegetic. (la 24-07-2015, Art. 6 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 7Categoriile de gestionari care pot încheia contracte de gestionare a faunei cinegetice sunt următoarele:a) organizațiile vânătorești;b) administratorul pădurilor proprietate publică a statului;c) administratorii pădurilor proprietate privată;d) administratorii pădurilor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale;e) instituțiile publice care au ca obiect de activitate cercetarea științifică;f) instituțiile de învățământ care au ca discipline de studiu vânatul și vânătoarea;g) Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat», pentru fondul cinegetic Scroviștea din județul Ilfov. (la 24-07-2015, Art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 8(1) Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalități și în următoarea ordine:a) direct, în cazul gestionarilor consacrați;b) direct, în cazul gestionarilor propuși de asociațiile proprietarilor de terenuri;c) prin licitație publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condițiile prevăzute la lit. a);(2) Numărul fondurilor cinegetice rezultat se rotunjește în plus, dacă este cazul, până la nivel de număr întreg.(3) Atribuirea dreptului de gestionare se realizează ori de câte ori este cazul, ca urmare a încetării contractelor de gestionare a fondurilor cinegetice din oricare motive.(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), dreptul de gestionare a fondului cinegetic Scroviștea din județul Ilfov se atribuie direct Regiei Autonome «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat». (la 24-07-2015, Art. 8 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 9(1) La încredințarea gestiunii, administratorul încheie cu gestionarul un contract de gestionare pentru o perioadă de 16 ani. (la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (1^1) Prevederile alin. (1) se aplică și gestionarilor cu contracte de gestionare în derulare, cu acordul acestora. (la 28-07-2017, Articolul 9 din Capitolul II a fost completat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 184 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 ) (2) Gestionarul este obligat să plătească tariful de gestionare anual, în două tranșe egale, prima până la data de 30 noiembrie a anului în curs și a doua până la data de 15 mai a anului următor.(3) Tariful de gestionare prevăzut la alin (2) nu este purtător de TVA și se calculează pentru sezonul de vânătoare 15 mai anul curent - 14 mai anul viitor. (la 13-11-2008, Alin. (3) al art. 9 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. ) (4) Plata tarifului de gestionare pentru situațiile în care contractul de gestionare încetează în cursul sezonului de vânătoare se face proporțional cu numărul de zile calendaristice din sezonul de vânătoare în care fiecare gestionar are în gestiune fauna cinegetică, independent de nivelul realizării cotelor de recoltă, după cum urmează:a) pentru perioada cuprinsă între începutul sezonului de vânătoare și data predării-preluării gestiunii faunei cinegetice din fondul cinegetic în cauză se achită de către gestionarul titular al contractului de gestionare care a încetat;b) pentru perioada cuprinsă între data predării-preluării gestiunii faunei cinegetice din fondul cinegetic în cauză și sfârșitul sezonului de vânătoare se achită de către gestionarul titular al noului contract de gestionare. (la 03-12-2010, Alin. (4) al art. 9 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 810 din 3 decembrie 2010. ) (5) Gestionarii fondului cinegetic, cu excepția regiilor publice de stat care au în gestiune fonduri cinegetice, pot face, de comun acord, schimb de gestiuni ori cesionări de contracte de gestionare către alți gestionari licențiați, cu avizul administratorului fondului cinegetic național. Schimbul sau cesionarea se realizează cu păstrarea clauzelor cuprinse în contractele inițiale, modificându-se doar titularii de contracte prin acte adiționale încheiate între administrator și gestionarii în cauză. (la 13-01-2020, Alineatul (5) din Articolul 9 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )  +  Articolul 10În vederea creării și stabilirii dreptului de gestionare pentru fauna din fondurile cinegetice, în conformitate cu prevederile prezentei legi, statul român, în calitate de proprietar de fond funciar, este reprezentat de administrator, astfel cum este definit la art. 1 lit. a). (la 03-12-2010, Art. 10 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 810 din 3 decembrie 2010. )  +  Articolul 11(1) Fiecare instituție de învățământ superior de stat care are ca disciplină de studiu vânatul și vânătoarea poate primi în gestionare, în scop exclusiv didactic, maximum două fonduri cinegetice din județul în care aceasta își are sediul sau din județele limitrofe. (la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (2) Instituțiile de învățământ superior de stat care au în programă, ca disciplină de studiu, cel puțin 2 ani, vânatul și vânătoarea au dreptul de a gestiona în scop didactic maximum 3 fonduri cinegetice din județul în care acestea își au sediul sau din județele limitrofe.(3) Instituțiile de învățământ de stat care au dreptul de a gestiona fonduri cinegetice și instituțiile publice care au ca obiect de activitate cercetarea științifică în domeniul cinegetic prevăzute la art. 7 lit. e) și f) beneficiază de scutire de tarif de gestionare pentru suprafețele de pădure proprietate publică a statului. (la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 11 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (la 03-12-2010, Art. 11 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 810 din 3 decembrie 2010. )  +  Articolul 12(1) Atribuirea în gestiune se realizează în maximum 120 de zile de la data încetării din oricare cauză a contractului de gestionare anterior.(2) Pe perioada de încetare a contractului de gestionare anterior, până la preluarea efectivă în gestiune de către noul gestionar, dar nu mai mult de 120 de zile, gestiunea fondului cinegetic se asigură de fostul gestionar.(3) Pe durata prevăzută la alin. (2), drepturile și obligațiile gestionarului sunt cele prevăzute în contractul de gestionare anterior.(4) Fondurile cinegetice pentru care din culpa câștigătorului licitației nu a fost încheiat contractul de gestionare în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestui drept se scot din nou la licitație, în termen de maximum 30 de zile. Licitația se repetă până se asigură atribuirea în gestiune, în condițiile art. 8.(5) În situația în care, în timpul derulării unui contract de gestionare, pe suprafața unui fond cinegetic se extind zonele neproductive cinegetic sau se constituie arii naturale protejate în care vânătoarea este interzisă, contractul de gestionare încheiat inițial se modifică prin act adițional, până la începerea următorului sezon de vânătoare, dacă suprafața sa productivă cinegetic, pe care vânătoarea este admisă, are minimum jumătate din suprafața minimă prevăzută de prezenta lege pentru etajul altitudinal respectiv.(6) În cazurile în care suprafața productivă cinegetic a fondului cinegetic rezultat în condițiile alin. (5) este mai mică decât jumătatea suprafeței productive minime prevăzute de prezenta lege pentru etajul altitudinal respectiv, fondul cinegetic se desființează, suprafața rezultată alipindu-se unuia sau mai multor fonduri cinegetice vecine, cu prioritate celor aparținând aceluiași gestionar, cu respectarea criteriilor de constituire a fondurilor cinegetice.(7) Fondurile cinegetice rezultate în condițiile alin. (6) se scot la licitație dacă gestionarul acestora nu este de acord cu modificarea limitelor fondului cinegetic*) pentru care are contract de gestionare și cu modificarea sumei de plată, în conformitate cu suprafața rezultată ca urmare a aplicării prevederilor alin. (6).(8) Fauna cinegetică din fondurile cinegetice pentru care, din diverse motive, independente de voința administratorilor, nu se încheie contracte de gestionare înăuntrul perioadei prevăzute la alin. (1) se încredințează pentru gestionare administratorului pădurilor proprietate publică a statului, continuându-se procedura de scoatere la licitație.(9) În perioada în care se gestionează fauna cinegetică în condițiile alin. (8), administratorul pădurilor proprietate publică a statului este scutit de la plata tarifului de gestionare, nu și de restul obligațiilor contractuale. (la 24-07-2015, Art. 12 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) Notă
    Conform pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015, în tot cuprinsul legii sintagma "fond de vânătoare" se înlocuiește cu sintagma "fond cinegetic".
     +  Articolul 13(1) Pentru pagubele și/sau daunele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 și 2, se acordă despăgubiri.(2) Despăgubirile pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează:a) pentru pagubele produse în fondurile cinegetice și în intravilan - de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile pentru prevenirea pagubelor;b) pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă - de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, din bugetul aprobat cu această destinație.(3) Pentru situațiile în care gestionarul și-a realizat cota de recoltă pe sezonul încheiat, a asigurat hrana complementară, apa, după caz, și a efectuat 3 acțiuni de îndepărtare a faunei cinegetice la solicitarea utilizatorului terenului agricol, iar proprietarul a recoltat cultura agricolă până pe 15 decembrie a anului în curs, cu excepția pachetelor de agromediu, despăgubirile pentru pagubele produse de exemplare din speciile de faună cinegetică cuprinse în anexa nr. 1 se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, prin structurile teritoriale de specialitate, din bugetul aprobat cu această destinație.(4) Proprietarii de culturi agricole/silvice nu sunt obligați să asigure paza culturilor agricole/silvice și să amplaseze mijloace de îndepărtat exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic.(5) Despăgubirile pentru pagubele și/sau daunele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, din bugetul aprobat cu această destinație. Dacă există un protocol interinstituțional cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, plata se poate face și prin intermediul consiliului județean.(6) Gestionarii fondurilor cinegetice care intervin în baza derogării acordate de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului în vederea relocării unui exemplar din speciile de faună cuprinse în anexa nr. 2 vor primi despăgubiri ce vor fi suportate de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului. Dacă există un protocol interinstituțional cu autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, plata se poate face și prin intermediul consiliului județean. Modalitatea de calcul al despăgubirilor se va stabili prin hotărâre a Guvernului. (7) Despăgubirile pentru pagubele produse în urma accidentelor de circulație în care sunt implicate exemplare din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 și 2 se suportă de către administratorul drumului, dacă nu sunt montate indicatoare «atenție animale» sau de către conducătorul autovehiculului în cazul existenței acestui indicator.(8) Constatarea pagubelor, evaluarea acestora și stabilirea răspunderii civile se realizează de către comisia de constatare în termen de maximum 72 de ore de la depunerea cererii scrise de către persoana păgubită la unitatea administrativ-teritorială pe teritoriul căreia s-au/s-a produs paguba și/sau dauna. (9) Plățile despăgubirilor către beneficiari se fac în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării deciziei de plată de către conducătorul structurilor teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de vânătoare sau ale autorității publice centrale pentru protecția mediului, în funcție de domeniul de competență. Decizia de plată se emite în termen de 10 zile lucrătoare de la constatarea pagubelor și/sau daunelor. (la 13-01-2020, Articolul 13 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )  +  Articolul 13^1(1) În cazul atacurilor exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 și 2, soldate cu rănirea/decesul unei persoane fizice, se vor acorda victimei despăgubiri de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și/sau de către autoritatea publică centrală care răspunde de mediu, care vor acoperi cheltuielile de spitalizare, cheltuielile de înmormântare, veniturile nete nerealizate în perioada în care victima a fost în incapacitate temporară de muncă, de la momentul producerii incidentului, precum și daune morale. (2) Daunele morale prevăzute la alin. (1) vor fi proporționale cu zilele de inactivitate raportate la salariul în plată avut. În cazul în care victima nu este salariată se va acorda o sumă proporțională cu echivalentul salariului minim pe economie obținut de o persoană în activitate. (3) În cazul decesului, se vor acorda sume compensatorii pentru familia victimei, reprezentând echivalentul unui salariu minim pe economie până la vârsta pensionării. (la 13-01-2020, Capitolul II a fost completat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 )  +  Articolul 14(1) Gestionarul este obligat la repararea prejudiciului produs din culpa sa faunei cinegetice pe care o gestionează.(2) Prejudiciul prevăzut la alin. (1) constă în scăderea nivelului numeric al faunei cinegetice față de efectivul optim și se calculează de experți tehnici judiciari în vânătoare, conform valorilor de despăgubiri prevăzute în anexele nr. 1 și 2. (la 13-01-2020, Alineatul (2) din Articolul 14 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) (3) Pagubele cauzate faunei cinegetice produse ca efect al încălcării condițiilor contractului de gestionare se constată de către o comisie formată din reprezentanți ai părților contractului împreună cu un expert tehnic judiciar în specialitatea vânătoare. (la 24-07-2015, Art. 14 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 15(1) În cazul fondurilor cinegetice pentru care s-au încheiat contracte de gestionare a faunei de interes cinegetic, gestionarul asigură plata tarifului de gestionare după cum urmează:a) 72% din tarif, proprietarilor terenurilor; (la 13-01-2020, Litera a) din Alineatul (1) , Articolul 15 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) b) 25% din tarif, bugetului de stat; (la 13-01-2020, Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 15 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) c) 3% din tarif, Fondului pentru mediu;d) unitățile de învățământ de stat cu profil cinegetic și unitățile de cercetare științifică de stat cu profil cinegetic care gestionează fonduri cinegetice sunt scutite de la plata tarifului de gestionare pentru cotele de 25% și 3%. (la 13-01-2020, Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 15 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) (la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (2) Tariful de gestionare pentru fondurile cinegetice care se atribuie direct, în condițiile art. 8 alin. (1) lit. a) și b), precum și tariful de pornire la licitație pentru fondurile cinegetice care se atribuie prin licitație publică, în condițiile art. 8 alin. (1) lit. c), se stabilesc potrivit modului de calcul prevăzut în anexa nr. 3. (la 24-07-2015, Alin. (2) al art. 15 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (2^1) Pentru fondurile cinegetice pe suprafața cărora sunt constituite arii naturale protejate în care vânătoarea este interzisă prin lege, tariful de gestionare se calculează conform prevederilor alin. (2) numai pentru suprafața productivă cinegetic în care vânătoarea este admisă, potrivit legii. (la 24-07-2015, Alin. (2^1) al art. 15 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (3) Dacă suprafața productivă din cuprinsul fondurilor cinegetice suferă modificări, tarifele de gestionare se actualizează prin acte adiționale până la data de 15 martie a sezonului de vânătoare în curs. (la 03-12-2010, Alin. (3) al art. 15 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 810 din 3 decembrie 2010. ) (3^1) Neîncheierea actelor adiționale potrivit prevederilor alin. 3 din vina gestionarului conduce la pierderea dreptului acestuia de a practica vânătoarea pentru sezonul de vânătoare următor. (la 13-11-2008, Alin. (3^1) al art. 15 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. ) (4) Plata sumei datorate proprietarilor se realizează după cum urmează:a) direct, proprietarilor persoane fizice sau persoane juridice care dețin în proprietate suprafețe de teren; (la 24-07-2015, Lit. a) a alin. (4) al art. 15 a fost modificată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) b) direct, la bugetul de stat pentru terenurile proprietate publică a statului; (la 24-07-2015, Lit. b) a alin. (4) al art. 15 a fost modificată de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) c) direct, asociațiilor de proprietari constituite în scopul dobândirii dreptului de gestionare;d) abrogată; (la 24-07-2015, Lit. d) a alin. (4) al art. 15 a fost abrogată de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (5) Plata se face de către gestionar, la solicitarea persoanelor fizice și/sau juridice care fac dovada proprietății terenurilor, în condițiile legii. (la 03-12-2010, Alin. (5) al art. 15 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 810 din 3 decembrie 2010. ) (6) Sumele datorate proprietarilor și administratorilor terenurilor proprietate publică a statului se stabilesc în funcție de:a) categoria de folosință a terenului avut în proprietate sau în administrare;b) ponderea suprafeței de teren avute în proprietate sau în administrare în suprafața totală a categoriei de folosință respective din fondul cinegetic;c) valoarea corespunzătoare tarifului de gestionare pentru suprafața totală a categoriei de folosință respective din fondul cinegetic. (la 03-12-2010, Alin. (6) al art. 15 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 102 din 17 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 810 din 3 decembrie 2010. ) (7) Administratorul pădurilor proprietate publică a statului are obligația să asigure, cu titlu gratuit, în fondul forestier proprietate publică a statului, terenuri libere de vegetație forestieră la data intrării în vigoare a prezentei legi, necesare cultivării, recoltării, depozitării și distribuirii hranei complementare a vânatului, precum și amplasării construcțiilor și instalațiilor vânătorești, inclusiv a crescătoriilor de vânat existente la data precizată, destinate producerii de material biologic pentru popularea fondurilor cinegetice în suprafața de minimum:a) 1,0 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de munte;b) 2,0 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de deal;c) 3,0 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de câmpie. (la 24-07-2015, Alin. (7) al art. 15 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (7^1) Gestionarii au obligația de a prelua terenurile asigurate potrivit prevederilor alin. (7) în prezența reprezentantului administratorului și de a le utiliza corespunzător destinației acestora. (la 24-07-2015, Alin. (7^1) al art. 15 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (7^2) Gestionarii au obligația de a solicita în scris acordul proprietarilor și administratorilor terenurilor cuprinse în fondurile cinegetice, în vederea amplasării instalațiilor vânătorești temporare care nu afectează folosința de bază a terenurilor. (la 24-07-2015, Alin. (7^2) al art. 15 a fost introdus de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (7^3) Nerealizarea obligației prevăzute la alin. (7) atrage diminuarea sumelor datorate statului, pentru pădurile statului, proporțional cu procentul de nerealizare a obligației respective. (la 28-07-2017, Alineatul (7^3), Articolul 15 din Capitolul II a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 184 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 ) (8) Proprietarii și deținătorii de terenuri cu orice titlu, precum și executanții de lucrări de orice natură pe terenurile din fondurile cinegetice sunt obligați să ia măsurile prevăzute de lege pentru protecția faunei cinegetice și a mediului său de viață și răspund pentru pagubele pe care le produc acestora prin acțiuni ilicite săvârșite cu intenție sau din culpă. (la 24-07-2015, Alin. (8) al art. 15 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )
     +  Capitolul III Protecția faunei de interes cinegetic  +  Articolul 16(1) În vederea creării bazei științifice pentru gestionarea durabilă a faunei de interes cinegetic se înființează, în cadrul institutului care realizează cercetarea științifică pentru silvicultură, o secție de cercetări cinegetice.(2) În subordinea institutului prevăzut la alin. (1) funcționează câte un staționar în fiecare regiune de dezvoltare economică.(3) Selecționarea temelor de cercetare și desfășurarea cercetărilor abordate în domeniul cinegetic se realizează prin colaborare cu administratorul, asociațiile, uniunile sau federațiile reprezentative la nivel național și internațional și gestionarii fondurilor cinegetice. (la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 16 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 17(1) Gestionarii sunt obligați să asigure gospodărirea faunei de interes cinegetic, cu respectarea principiului durabilității, pe baza studiilor de evaluare și a planurilor de management cinegetic întocmite pentru fiecare fond cinegetic, pentru perioada de valabilitate a contractului de gestionare. (la 13-11-2008, Alin. (1) al art. 17 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. ) (2) Studiile de evaluare a efectivelor speciilor sedentare admise la vânătoare se întocmesc anual de către personalul cu specializare silvică sau cinegetică, angajat al gestionarului fondurilor cinegetice, sub coordonarea autorității publice centrale care răspunde de vânătoare. (la 13-01-2020, Alineatul (2) din Articolul 17 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) (2^1) Planurile de management cinegetic se întocmesc pentru o perioadă de 16 ani, de către personalul cu specializare cinegetică angajat al gestionarului, cu respectarea prevederilor contractelor de gestionare, și se supun aprobării administratorului, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi sau de la primirea în gestiune a fondurilor cinegetice. (la 24-07-2015, Alin. (2^1) al art. 17 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (2^2) În situația fondurilor cinegetice care se suprapun peste ariile naturale protejate, planurile de management cinegetic vor fi corelate cu planurile de management al ariilor naturale protejate. (la 13-11-2008, Alin. (2^2) al art. 17 a fost introdus de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. ) (2^3) În ariile naturale protejate din cuprinsul fondurilor cinegetice în care vânătoarea este admisă, evaluarea populațiilor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 se realizează cu anunțarea prealabilă a administratorilor sau custozilor acestor arii. (la 24-07-2015, Alin. (2^3) al art. 17 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (3) Abrogat. (la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 17 a fost abrogat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (4) Managementul populației faunei cinegetice din ariile naturale protejate în care vânătoarea este interzisă pe porțiuni din parcuri naționale, rezervații științifice, zone cu protecție strictă, zone cu protecție integrală și alte asemenea zone, incluse în fonduri cinegetice, se face de către administrațiile ariilor naturale protejate în cauză, conform instrucțiunilor tehnice în domeniu și prevederilor planului propriu de management aprobat, care exclude practicarea vânătorii. (la 24-07-2015, Alin. (4) al art. 17 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 18(1) Gestionarii sunt obligați să asigure protecția faunei cinegetice din fondurile cinegetice contractate cu personal cu atribuții specifice, pe fiecare fond cinegetic, care îndeplinește condițiile legii și ale reglementărilor administratorului. (la 13-01-2020, Alineatul (1) din Articolul 18 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) (2) Personalul prevăzut la alin. (1) este dotat cu uniformă și armament corespunzător. (la 24-07-2015, Art. 18 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 19(1) În scopul conservării biodiversității, regimul juridic al vânării mamiferelor și păsărilor, inclusiv a celor migratoare, este reglementat de prezenta lege și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. (la 13-11-2008, Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. ) (2) Speciile de mamifere și păsări, inclusiv cele migratoare, la care vânarea este interzisă se supun derogărilor stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare. (la 24-07-2015, Alin. (2) al art. 19 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (2^1) Evaluarea populațiilor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 se realizează de către gestionar împreună cu structurile teritoriale ale autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului, cu anunțarea prealabilă a reprezentanților administratorului faunei cinegetice și administratorilor sau custozilor ariilor naturale protejate, după caz. (la 13-01-2020, Alineatul (2^1) din Articolul 19 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) (2^2) În activitatea de evaluare a populațiilor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 pot participa, după anunțarea cu minimum 30 de zile înainte și reprezentanții județeni ai autorității publice centrale care răspunde de agricultură, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află fondurile cinegetice și un reprezentant al proprietarilor de terenuri. (la 13-01-2020, Articolul 19 din Capitolul III a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) (3) Pisicile hoinare și câinii sălbăticiți sau hoinari găsiți pe suprafețele productive ale fondurilor cinegetice se capturează sau se împușcă fără restricții și fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu poate fi sancționată. (la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 19 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (4) Pisicile și câinii care sunt în situația prevăzută la alin. (3) se împușcă de către personalul de specialitate al gestionarului fondului cinegetic sau de vânători cu ocazia vânătorilor autorizate. (la 24-07-2015, Alin. (4) al art. 19 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (5) Vânatul dobândit în condițiile alin. (1) și (2) în baza autorizației de vânătoare individuală se crotaliază înainte de părăsirea fondului cinegetic, conform normelor stabilite de administrator. (la 24-07-2015, Alin. (5) al art. 19 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (6) Preluarea sau expedierea din țară a vânatului recoltat de vânătorii cetățeni străini sau a unor părți din acesta se face cu documente legale, după crotalierea individuală sau pe colete de către gestionari potrivit normelor emise de administrator. (la 24-07-2015, Alin. (6) al art. 19 a fost introdus de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 20(1) În vederea conservării faunei de interes cinegetic, administratorul, împreună cu autoritatea publică centrală care răspunde de protecția mediului și cu gestionarul fondului cinegetic, delimitează în fiecare fond cinegetic una sau mai multe zone de liniște a faunei cinegetice, în care se iau măsuri suplimentare de protecție prin planurile de management cinegetic. (la 13-11-2008, Alin. (1) al art. 20 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. ) (2) Suprafața zonelor de liniște a faunei cinegetice însumează minimum 10% din suprafața totală a fiecărui fond cinegetic. (la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 20 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". ) (3) Acolo unde există arii naturale protejate încadrate în alte categorii de management decât cele prevăzute la art. 1 lit. o) sau coridoare ecologice de migrație ori habitate naturale de interes comunitar, zonele de liniște se constituie integral sau parțial, după caz, în suprafața acestora. (la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 20 a fost modificat de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 21(1) Popularea cu exemplare din speciile de vânat inexistente în fondurile cinegetice din România se poate face numai dacă:a) anterior acțiunii de populare au fost realizate experimente în România de către sau sub supravegherea unei instituții de cercetare ori de învățământ superior cu activitate cinegetică;b) ulterior experimentelor au fost realizate studii de impact avizate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și aprobate de autoritatea publică centrală care răspunde de protecția mediului. (la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (2) Popularea cu exemplare importate din speciile din fauna de interes cinegetic indigene se realizează pe baza aprobării date de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în baza certificării calității genetice a acestora, dată de o instituție științifică cu activitate cinegetică, cu acordul autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului. (la 16-07-2007, Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 197 din 2 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 13 iulie 2007. ) (3) În funcție de rezultatul experimentelor și al studiilor de impact, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură face propuneri de completare a anexei nr. 1 sau 2, după caz, cu acordul autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului.  +  Articolul 22(1) Acțiunea de capturare a vânatului viu este admisă în cadrul cotei de recoltă aprobate, prin metode și mijloace reglementate care nu vatămă exemplarul/exemplarele, numai sub directa îndrumare a personalului de specialitate.(2) Capturarea exemplarelor de faună de interes cinegetic în scop de cercetare științifică se poate face și în perioadele în care vânătoarea este interzisă, cu condiția eliberării exemplarului/exemplarelor capturat/capturate în teritoriul de unde a/au fost capturat/capturate și cu înștiințarea autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului. În acest caz, numărul exemplarelor eliberate nu diminuează cota de recoltă.(3) Exemplarele de vânat capturate accidental se preiau și se întrețin de gestionari, în scopul repopulării sau înmulțirii lor în captivitate. (la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 22 a fost introdus de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 23(1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic:a) popularea fondurilor cinegetice cu exemplare bolnave, degenerate sau provenind din crescătoriile de vânat destinate altor scopuri;b) lăsarea animalelor domestice libere sau pășunatul cu acestea în fondul forestier;c) pășunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie și 24 aprilie, cu excepția cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este proprietar sau deține cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deținătorului de teren agricol pe care se pășunează și care este înregistrat la unitatea administrativ-teritorială; (la 13-01-2020, Litera c) din Alineatul (1), Articolul 23 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) d) tulburarea liniștii faunei cinegetice în perioada de înmulțire și creștere a puilor;e) înființarea, întreținerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecției faunei de interes cinegetic;f) deținerea neautorizată în captivitate a exemplarelor de faună cinegetică;g) distrugerea sau degradarea instalațiilor vânătorești de orice fel ori a culturilor pentru vânat;h) lăsarea liberă a câinilor de vânătoare sau a celor însoțitori de turme sau cirezi în fondurile cinegetice, altfel decât vaccinați sau dehelmintizați;i) circulația în scop de agrement, cu mijloace auto în afara căilor de circulație publică în fondurile cinegetice, fără acordul gestionarului;j) circulația persoanelor însoțite de câini fără a fi purtați în lesă, în afara căilor de circulație publice din fondurile cinegetice, cu excepția vânătorilor, polițiștilor, jandarmilor și îngrijitorilor de animale;k) permiterea însoțirii turmelor și cirezilor cu un număr de maximum 300 de animale de către câini însoțitori al căror număr este mai mare de 6 în zona de munte, de 4 în zona de deal și de 3 în zona de câmpie. Pentru fiecare până la 100 de animale în plus numărul de câini se poate suplimenta cu câte un exemplar indiferent de zona altitudinală, dar nu mai mult de 10 câini în zona de munte, 7 câini în zona de deal și 5 câini în zona de câmpie; turmele și cirezile de animale mai pot fi însoțite de maximum 2 câini întorcători care au un semn distinctiv sub formă de crotaliu în ureche; paza stânelor se poate asigura cu un număr nelimitat de câini care vor fi ținuți în țarc; (la 11-12-2016, Litera k) a alin. (1) din Articolul 23 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 242 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 08 decembrie 2016, care modifică articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 22 decembrie 2015 ) l) hrănirea complementară a vânatului, cu încălcarea reglementărilor în vigoare;m) mutarea de către persoane neautorizate a hranei destinate vânatului;n) distrugerea sau sustragerea hranei destinate vânatului;o) refuzul de a preda gestionarului exemplarele de faună cinegetică ținute în captivitate sau coarnele lepădate de cervide;p) neanunțarea celei mai apropiate primării despre existența în fondurile cinegetice a unor cadavre de animale din speciile de faună de interes cinegetic;q) naturalizarea exemplarelor de vânat sau prelucrarea celorlalte produse ale vânatului, altele decât carnea, în scop de comercializare sau ca prestare de servicii, fără ținerea evidenței potrivit modelului stabilit de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură;r) depozitarea în teren sau utilizarea în combaterea dăunătorilor vegetali și animali ai culturilor agricole sau silvice a substanțelor chimice toxice pentru fauna cinegetică, fără luarea măsurilor de protecție a acesteia și respectarea normelor tehnice de utilizare a lor;s) abandonarea câinilor și altor animalele domestice în fondurile cinegetice;ș) lăsarea în libertate a animalelor domestice sau a metișilor acestora, în scopul sălbăticirii;t) lăsarea în libertate în fondurile cinegetice a exemplarelor din specii de animale sălbatice care nu sunt incluse în anexa nr. 1 sau 2;ț) producerea sau reproducerea, procurarea, deținerea, comercializarea și utilizarea, după caz, a capcanelor, arcurilor de vânătoare, păsărilor de pradă sau câinilor de vânătoare, fără respectarea reglementărilor administratorului;u) nerespectarea prevederilor referitoare la vânătoare cuprinse în planurile de management și în regulamentele ariilor naturale protejate, altele decât cele aflate în categoriile pe suprafețele cărora nu se constituie fonduri cinegetice;v) distrugerea materialelor de conștientizare privind fauna de interes cinegetic și vânătoarea, a indicatoarelor pentru orientarea în fondurile cinegetice;w) deranjarea exemplarelor de faună de interes cinegetic în scopul fotografierii sau filmării, în afara traseelor turistice sau a căilor de comunicație. (la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 23 a fost modificat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (1^1) Eliminat.(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. b), este permis doar pășunatul vitelor mari aparținând comunităților locale, în fondul forestier privat, dacă: (la 24-07-2015, Partea introductivă a alin. (2) al art. 23 a fost modificată de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) a) suprafețele pe care se pășunează sunt suprafețe în care arboretele rezultate prin regenerare naturală au vârsta mai mare de 15 ani sau sunt suprafețe pe care plantațiile realizate au starea de masiv încheiată și înălțime mai mare de 3 metri; (la 24-07-2015, Lit. a) a alin. (2) al art. 23 a fost modificată de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) b) nu există pășune comunală.(3) În situațiile prevăzute la alin. (2), pășunatul este permis cu acordul scris al proprietarului pădurii și al gestionarului fondului cinegetic. (la 13-11-2008, Alin. (3) al art. 23 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. ) (4) Pentru asigurarea scopului prevăzut la alin. (1), gestionarii fondurilor cinegetice sunt obligați să predea exemplarele din speciile de faună cinegetică găsite, rănite sau bolnave în fondurile cinegetice pe care le gestionează, staționarului care funcționează în cadrul regiunii de dezvoltare economică. (la 13-11-2008, Alin. (4) al art. 23 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". ) (5) Pentru situațiile prevăzute la alin. (4), gestionarilor fondurilor cinegetice din care provin exemplarele predate la staționare nu li se reduc cotele de recoltă aprobate. (la 13-11-2008, Alin. (5) al art. 23 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )  +  Capitolul IV Exercitarea vânătorii  +  Articolul 24Speciile cinegetice se vânează în numărul, în locurile, prin metodele, în perioadele și cu mijloacele admise de lege, potrivit aprobării date de administrator, cu respectarea reglementărilor subsidiare, privind autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii. (la 24-07-2015, Art. 24 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 25Speciile de interes cinegetic sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2.  +  Articolul 26(1) Perioadele în care se poate practica vânătoarea la speciile cinegetice admise la vânătoare sunt precizate în anexa nr. 1. (la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 26 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (1^1) Perioadele în care se poate practica vânătoarea la păsări, inclusiv cele migratoare, stabilite în concordanță cu prevederile art. 33 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, sunt precizate în anexa nr. 1 lit. B. (la 13-11-2008, Alin. (1^1) al art. 26 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. ) (1^2) Abrogat. (la 24-07-2015, Alin. (1^2) al art. 26 a fost abrogat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (2) În situații de excepție, motivate de menținerea biodiversității faunei sălbatice și de păstrarea echilibrului ecologic, administratorul, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului și autorității naționale sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobă prin ordin restrângerea sau extinderea perioadei de vânătoare la unele specii de interes cinegetic. (la 10-03-2017, Alineatul (2) din Articolul 26 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 20 din 8 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 10 martie 2017 ) (3) În vederea prelevării de probe biologice necesare stabilirii statusului de sănătate a animalelor sălbatice, administratorul poate aproba, la solicitarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cu avizul autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului, recoltarea de către gestionarii fondurilor cinegetice a unor exemplare, în număr limitat, din speciile cuprinse în anexele nr. 1 și 2 în orice perioada a anului. (la 13-11-2008, Alin. (3) al art. 26 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". ) (4) Prin excepție de la lit. A pct. 13 din anexa nr. 1, pentru specia mistreț (Sus scrofa) mascul, femelă și purcel, perioada de vânătoare se extinde pe tot parcursul anului, în limita cotelor de recoltă aprobate de îndată, din momentul confirmării oficiale a unui focar de pestă porcină africană pe suprafața unuia sau mai multor fonduri cinegetice până la dispariția pestei porcine de pe teritoriul României, oricând Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor consideră necesar în situația creșterii gradului de risc pentru pesta porcină africană. (la 24-12-2017, Alineatul (4) din Articolul 26 , Capitolul IV a fost modificat de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 256 din 19 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1013 din 21 decembrie 2017 )  +  Articolul 27Vânătoarea se exercită numai de către vânători, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) posedă permis de vânătoare eliberat în România sau permis ori licență valabilă în țara emitentă a permisului de vânătoare, în cazul vânătorilor cetățeni străini; (la 28-07-2017, Litera a) din Articolul 27 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 184 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 ) b) posedă autorizație individuală de vânătoare, eliberată pe numele său de gestionar, sau este înscris nominal de organizator în autorizațiile colective de vânătoare;c) posedă permis de armă pentru folosirea armelor de vânătoare în România, în Europa sau în țara de origine, după caz, dacă practică vânătoarea cu armă;d) posedă talon de asigurare pentru accidente și răspundere civilă, în legătură cu activitatea sa de vânător. (la 24-07-2015, Art. 27 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 28(1) Permisele de vânătoare prevăzute la art. 27 pot fi:a) permanente;b) temporare.(2) Permisele de vânătoare permanente se tipăresc și se înseriază de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, eliberându-se prin asociațiile de vânătoare în limita locurilor vacante cetățenilor cu domiciliul sau rezidența în România.(3) Condițiile pe care un solicitant trebuie să le îndeplinească, cumulativ, la data susținerii examenului, pentru a dobândi permis de vânătoare permanent sunt următoarele:a) vârsta minimă de 18 ani;b) să fi efectuat un an de stagiatură sub îndrumarea organizației vânătorești care gestionează cel puțin un fond cinegetic, la care solicită să fie înscris, cu excepția absolvenților de învățământ superior cu profil cinegetic;c) să fi luat parte la minimum o instruire practică într-un poligon de tir privind portul și folosirea armelor și munițiilor de vânătoare;d) să fi fost declarat admis la examenul organizat pentru obținerea permisului de vânătoare permanent, susținut în fața unei comisii, constituită din reprezentanți ai autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, ai asociațiilor, uniunilor sau federațiilor reprezentative la nivel național și internațional și ai instituțiilor de învățământ superior de stat;e) în ultimii 5 ani să nu fi săvârșit fapte care sunt încadrate ca infracțiuni de prezenta lege;f) să fie apt din punct de vedere fizic și psihologic, la data examenului, pentru a deține și folosi armă letală.(4) Permisul de vânătoare temporar se eliberează de către gestionarii fondurilor cinegetice, la cererea cetățenilor străini și apatrizilor cu domiciliul în străinătate care în țara de domiciliu sunt vânători și dacă sunt veniți în România pentru acțiuni de vânătoare.(5) Regulamentul pentru preschimbarea permiselor de vânătoare aflate în uz și pentru obținerea permiselor de vânătoare în condițiile prezentei legi se aprobă prin ordin al administratorului.(6) Examenul pentru obținerea calității de vânător se organizează pe județe, în conformitate cu regulamentul aprobat prin ordin al administratorului.(7) Prin excepție de la dispozițiile alin. (3) lit. b) sunt scutiți de stagiatură personalul tehnic de vânătoare și personalul de specialitate angajat al gestionarilor fondurilor de vânătoare, precum și vânătorii cu domiciliul în străinătate și rezidența în România care dețin permis/licență de vânătoare valabil/valabilă în țările lor de origine. (la 28-07-2017, Articolul 28 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 184 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 ) (la 24-07-2015, Art. 28 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 29Cetățenii români cu domiciliul în străinătate care au calitatea de vânător în țara de domiciliu, atestată prin document specific țării respective, au dreptul de a practica vânătoarea în România dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. b), c) și d).  +  Articolul 30(1) Permisul de vânătoare eliberat în România se anulează dacă posesorul lui a săvârșit o faptă sancționată ca infracțiune de prezenta lege. (la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 30 a fost modificat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (2) Anularea permisului de vânătoare se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.  +  Articolul 30^1Dreptul de practicare a vânătorii se suspendă în următoarele situații:a) permisul de armă de vânătoare a fost suspendat;b) permisul de vânătoare a fost reținut. (la 24-07-2015, Art. 30^1 a fost introdus de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 30^2Procedurile privind anularea și suspendarea permiselor de vânătoare în condițiile prezentei legi se aprobă prin ordin al administratorului. (la 24-07-2015, Art. 30^2 a fost introdus de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 31(1) Autorizațiile de vânătoare sunt:a) individuale;b) colective.(2) Autorizațiile de vânătoare individuale sau colective sunt documente cu regim special, emise și înseriate de gestionari printr-un sistem informatic, conform modelului și reglementărilor stabilite prin ordin al conducătorului administratorului*). (la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 31 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. ) (3) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi folosite de gestionari, în condițiile stabilite prin reglementările referitoare la organizarea și practicarea vânătorii. (la 13-11-2008, Alin. (3) al art. 31 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. ) (4) Autorizația de vânătoare eliberată de gestionar dă dreptul titularului acesteia de a vâna exemplarele pentru care a fost eliberată autorizația, pe terenurile incluse în fondul cinegetic respectiv, indiferent de categoria de proprietate și de proprietarul acestora. (la 13-11-2008, Alin. (4) al art. 31 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )  +  Articolul 32Prin excepție de la prevederile art. 27, pot exercita vânătoarea numai pe bază de autorizații de vânătoare eliberate de gestionar, cu ordin de serviciu și cu asigurare împotriva accidentelor și răspundere civilă, următoarele categorii de persoane:a) studenții instituțiilor de învățământ licențiate ca gestionari, în care se studiază ca disciplină vânatul și vânătoarea, pe fondurile cinegetice gestionate în acest scop;b) personalul tehnic de vânătoare, angajat al gestionarilor fondurilor cinegetice*), dar numai în limita atribuțiilor de serviciu pe fondurile de vânătoare ale gestionarului. (la 24-07-2015, Art. 32 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) Notă
    Conform pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015, în tot cuprinsul legii sintagma "fond de vânătoare" se înlocuiește cu sintagma "fond cinegetic".
     +  Articolul 33(1) Vânătoarea se practică cu:a) arme de foc de vânătoare;b) capcane autorizate.(2) Caracteristicile mijloacelor prevăzute la alin. (1) lit. b) se stabilesc prin ordin al conducătorului administratorului.(3) Desfășurarea acțiunilor de vânătoare practicată cu mijloacele prevăzute la alin. (1) se poate face și folosind câini din rasele admise la vânătoare conform reglementărilor aprobate de administrator. (la 24-07-2015, Art. 33 a fost modificat de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 34(1) În interesul protejării faunei și florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătății și securității publice sau pentru alte rațiuni de interes public major, pe suprafețele din perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, aeroporturi, gări, unități militare, recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică, a pisicilor și a câinilor hoinari se realizează în condițiile prezentei legi și ale cotelor de recoltă sau ale derogărilor aprobate de gestionarul fondului cinegetic limitrof, pe baza unui contract de prestări servicii, cu respectarea prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice, la solicitarea consiliului local sau a administrației suprafeței împrejmuite, după caz, și cu acordul prealabil al proprietarului de teren. (la 13-01-2020, Alineatul (1) din Articolul 34 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) (2) Exemplarele de vânat dobândite în condițiile alin. (1) aparțin gestionarului. (la 24-07-2015, Art. 34 a fost modificat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 35(1) Vânătoarea în ariile naturale protejate în care vânătoarea este admisă, incluse în fondurile cinegetice, se realizează cu respectarea condițiilor prevăzute în planurile de management ale ariilor naturale respective, aprobate în condițiile legii. (la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 35 a fost modificat de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (2) Vânătoarea în zonele tampon, admise la vânătoare, din cuprinsul ariilor naturale protejate se practică doar la speciile care nu fac obiectul protecției în aria naturală respectivă.-------Alin. (2) al art. 35 a fost respus în vigoare, în forma avută anterior abrogării dispuse de pct. 5 al art. II din art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008, ca urmare a respingerii acestui act normativ de către de art. unic din LEGEA nr. 34 din 22 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 24 martie 2016.(3) Vânătoarea în zonele de dezvoltare durabilă din cadrul rezervațiilor biosferei este permisă numai membrilor asociațiilor locale de vânători.------Alin. (3) al art. 35 a fost respus în vigoare, în forma avută anterior abrogării dispuse de pct. 5 al art. II din art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008, ca urmare a respingerii acestui act normativ de către de art. unic din LEGEA nr. 34 din 22 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 24 martie 2016.(4) Hrănirea sau nădirea exemplarelor din speciile de interes cinegetic la distanțe mai mici de 1 km de limita ariilor naturale protejate în care vânătoarea este interzisă sau în cele neincluse în fondurile cinegetice este interzisă. (la 13-11-2008, Art. 35 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. )  +  Articolul 36(1) Exemplarele din speciile admise la vânătoare, care produc pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice, pot fi vânate și în afara perioadei legale de vânătoare, în condițiile aprobării administratorului. (la 13-11-2008, Alin. (1) al art. 36 a fost modificat de pct. 31 al art. I din art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. ) (2) Abrogat. (la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 36 a fost abrogat de pct. 32 al art. I din art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. ) -----Art. 36 a fost repus în vigoare în forma avută anterior modificării dispuse prin art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008, ca urmare a respingerii acestui act normativ de către de art. unic din LEGEA nr. 34 din 22 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 24 martie 2016.  +  Articolul 37Pentru acțiunile care se desfășoară în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) se eliberează autorizații de vânătoare, în condițiile aprobării emise de administrator.------Art. 37 a revenit la forma anterioară modificării dispuse prin art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008 ca urmare a respingerii acestui act normativ prin art. unic din LEGEA nr. 34 din 22 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 24 martie 2016.  +  Articolul 38(1) Cu respectarea prevederilor art. 33 alin. (1) lit. f) și ale art. 33 alin. (2) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 sunt permise următoarele:a) transportul, de către vânători, a speciilor cinegetice admise la vânătoare sau a unor părți ori produse provenite de la acestea, ușor de identificat, dacă au fost dobândite prin acțiuni legale de vânătoare; (la 24-07-2015, Lit. a) a alin. (1) al art. 38 a fost modificată de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) b) deținerea, transportul și comercializarea, de către persoane juridice autorizate, a speciilor cinegetice admise la vânătoare, în stare vie ori moartă sau a oricăror părți ori produse provenite de la acestea, ușor de identificat, recoltate cu respectarea prevederilor legale; (la 24-07-2015, Lit. b) a alin. (1) al art. 38 a fost modificată de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) c) comercializarea, deținerea și/sau transportul în scopul comercializării speciilor de păsări cuprinse în anexele nr. 5D și 5E la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 se realizează în conformitate cu prevederile art. 33 al acestei ordonanțe de urgență.(2) Transportul, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condițiilor legii, sunt interzise. (la 13-11-2008, Art. 38 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. )  +  Articolul 39(1) Fără a se aduce atingere prevederilor art. 37 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, sunt interzise și următoarele:a) depășirea cotei de recoltă care a fost aprobată la nivel de gestionar;b) depășirea numărului de piese aprobate pentru recoltă/vânător/zi de vânătoare;c) furnizarea de către gestionar de informații eronate referitoare la nivelul populației speciilor de faună de interes cinegetic, estimate la nivelul fondului cinegetic;d) nerealizarea cotei de recoltă pe gestionar pentru vânatul sedentar ori depășirea cotei de recoltă pe fond cinegetic, fără motive justificate;e) vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze;f) urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic, fără acordul gestionarului acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neintrodusă în toc, și în afara căilor de comunicație;g) accesul cu arma de vânătoare, altfel decât purtată în toc, în parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, fără autorizarea necesară;h) utilizarea stegulețelor și gardurilor pentru dirijarea exemplarelor din speciile de interes cinegetic, precum și a detectoarelor de animale;i) vânarea cerbilor, căpriorilor, caprelor negre, muflonilor, mistreților și urșilor prin utilizarea altor cartușe decât a celor cu proiectile unice, ale căror caracteristici sunt prevăzute prin reglementările tehnice emise de administrator;j) vânarea iepurilor, fazanilor sau potârnichilor la hrănitori ori de la apusul până la răsăritul soarelui;k) vânarea cerbilor, căpriorilor și caprelor negre la hrănitori, la sărării, la goană sau cu câini gonitori;l) vânarea urșilor la nadă sau la bârlog;m) distribuirea de hrană complementară sub formă de deșeuri de origine animală și produse zaharoase de sinteză, în perioada 1 martie-30 noiembrie, în fondurile cinegetice în care sunt prezenți urși;n) vânarea păsărilor de baltă în apropierea gurilor de apă pe timp de îngheț, dacă suprafața liberă a apei nesituată la gura de apă este înghețată mai mult de 70%;o) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;p) folosirea la vânătoare a armelor care au calibrul necorespunzător speciei pentru care este autorizată acțiunea de vânătoare;q) utilizarea odorivectorilor, exceptând cercetarea științifică, caz în care administratorul aprobă utilizarea lor, în condițiile stipulate distinct în autorizația dată;r) comercializarea de către persoane fizice a vânatului, a cărnii de vânat, a diferitelor produse de vânat sau a trofeelor de vânat;s) fabricarea, comercializarea, deținerea sau utilizarea alicelor cu diametrul mai mare de 5 mm;ș) vânătoarea în parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fondurile cinegetice, precum și vânătoarea în crescătorii de vânat;t) vânătoarea în rezervațiile naturale a speciilor care fac obiectul protecției stricte în aria naturală protejată;ț) vânătoarea în ariile naturale protejate incluse în fondurile cinegetice practicată fără respectarea condițiilor prevăzute în planurile de management ale ariilor naturale respective aprobate în condițiile legii;u) accesul în fondurile cinegetice sau utilizarea la vânătoare a armelor și muniției neomologate sau neautorizate pentru vânătoare în România;v) părăsirea fondului cinegetic fără ca vânatul recoltat să fie crotaliat în condițiile art. 19 alin. (5), iar numărul crotaliei să fie trecut în autorizația de vânătoare;w) stânjenirea voită ori împiedicarea practicării vânătorii;x) completarea necorespunzătoare a autorizațiilor de vânătoare în privința participanților la vânătoare și a numărului de exemplare de vânat recoltate;y) nereturnarea în termen a autorizațiilor de vânătoare de către titularii acestora;z) accesul cu arma de vânătoare neintrodusă în toc în Rezervația Biosferei «Delta Dunării»;aa) vânătoarea pe suprafețele din perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan altfel decât în condițiile art. 34, în parcuri naționale și în Rezervația Biosferei «Delta Dunării»;ab) accesul neautorizat cu arma de vânătoare neintrodusă în toc pe orice fond cinegetic;ac) utilizarea ca atrape a animalelor vii orbite sau mutilate, a chemătorilor electronice, a înregistratoarelor de sunete și a oglinzilor apelante;ad) utilizarea, pentru tirul pe timp de noapte, a dispozitivelor de ochire care funcționează pe principiul laser, a sistemelor de ochire pe timp de noapte cuprinzând convertizoare sau amplificatoare electronice de lumină reziduală, a dispozitivelor de vedere în infraroșu și a dispozitivelor cu termoviziune, cu excepția utilizării dispozitivelor de iluminare a țintelor pentru vânarea speciilor mistreț, șacal și vulpe, cu derogare de la autoritatea publică centrală care răspunde de mediu. (la 13-01-2020, Litera ad) din Alineatul (1), Articolul 39 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) ae) urmărirea sau hăituirea exemplarelor din fauna cinegetică cu ambarcațiuni cu motor a căror viteză de deplasare este mai mare de 5 km/oră, precum și exercitarea vânătorii din autoturisme;af) gazarea și afumarea vizuinelor fără aprobarea administratorului;ag) părăsirea teritoriului României cu vânat fără documente de proveniență și fără a fi crotaliat conform reglementărilor administratorilor;ah) vânarea mamiferelor și păsărilor prin utilizarea capcanelor neautorizate;ai) nerespectarea, de către gestionar, a reglementărilor privind evaluarea trofeelor de vânat, aprobate prin ordin al administratorului;aj) neprezentarea documentelor prevăzute de legislația în vigoare pentru practicarea vânătorii, de către participanții la acțiunea de vânătoare la solicitarea organelor de control.(2) Nu constituie acțiune de împiedicare a practicării vânătorii competițiile sportive avizate de federațiile sportive naționale de resort și de proprietarii terenurilor, dacă gestionarul fondului cinegetic își dă acceptul cu minimum 30 de zile înainte de data organizării acestor competiții. (la 11-12-2016, Articolul 39 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 242 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 08 decembrie 2016, care modifică articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 22 decembrie 2015 ) (la 24-07-2015, Art. 39 a fost modificat de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 39^1(1) Prin excepție de la prevederile art. 39 lit. g), ș), ț), z) și aa), în interesul protejării faunei și florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătății și securității publice sau pentru alte rațiuni de interes public major în Rezervația Biosferei «Delta Dunării», în parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 și 2, a câinilor și a pisicilor fără stăpân se realizează, pe bază de contract de prestări servicii, în condițiile legii, cu acordul autorității publice centrale care răspunde de vânătoare, la solicitarea administrației ariei naturale protejate, avizată de consiliul științific al acesteia, de către:a) gestionarul fondului cinegetic cel mai apropiat, în parcuri naționale și în Rezervația Biosferei «Delta Dunării»;b) gestionarul fondului cinegetic respectiv, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice."(2) Exemplarele recoltate în condițiile alin. (1) se valorifică de gestionari potrivit legii. (la 24-07-2015, Art. 39^1 a fost modificat de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 40(1) Vânatul sau exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic dobândite în condițiile prezentei legi se valorifică, după caz, de gestionar, consiliul local sau administrația ariei naturale protejate.(2) Sumele rezultate din valorificarea prevăzută la alin. (1) de către consiliile locale sau de către administrațiile ariilor protejate se fac venit la bugetul de stat.(3) Vânatul rezultat în urma unor acțiuni ilegale aparține, după caz: (la 24-07-2015, Partea introductivă a alin. (3) al art. 40 a fost modificată de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) a) gestionarului, dacă acestea sunt găsite pe fonduri cinegetice și se încadrează în cota de recoltă aprobată; (la 13-11-2008, Lit. a) a alin. (3) al art. 40 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". ) b) statului, dacă acestea sunt găsite pe suprafețe situate în perimetrul construit sau împrejmuit din intravilanul localităților sau în arii protejate, neincluse în fondurile cinegetice, sau dacă cota de recoltă a fost realizată pentru cele din fondurile cinegetice. (la 13-11-2008, Lit. b) a alin. (3) al art. 40 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". ) (4) Exemplarele care se regăsesc în situația prevăzută la alin. (3) lit. a) diminuează cota de recoltă în mod corespunzător.(5) Coarnele lepădate de cervide, găsite pe fondurile cinegetice, aparțin gestionarilor. (la 13-11-2008, Alin. (5) al art. 40 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )
     +  Capitolul V Răspunderi și sancțiuni  +  Articolul 41Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea contravențională, civilă sau penală, după caz.  +  Articolul 42(1) Constituie infracțiune de braconaj și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, următoarele fapte:a) vânătoarea practicată de persoane care nu posedă permis de vânătoare, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 32;b) vânătoarea fără respectarea condițiilor înscrise în autorizația de vânătoare;c) tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv;d) practicarea vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari;e) emiterea de autorizații de vânătoare prin care se depășesc cotele de recoltă și cifrele de intervenție aprobate pentru fiecare gestionar;f) vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiții decât cele legale;g) vânătoarea în Rezervația Biosferei «Delta Dunării», în parcuri naționale, în rezervații științifice, în zonele cu protecție strictă sau în zonele de protecție integrală din celelalte arii naturale protejate, altfel decât în condițiile art. 39^1;h) vânătoarea în perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, altfel decât în condițiile art. 34; (la 28-07-2017, Litera h) din Alineatul (1) , Articolul 42 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 184 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 ) i) vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecție specială avifaunistică în care vânătoarea este interzisă și a speciilor care fac obiectul protecției în ariile speciale de conservare cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, din planurile de management ale ariilor protejate;j) urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic aparținând altui gestionar, fără acordul acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neînchisă în toc și în afara căilor de comunicație;k) vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze;l) vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei nr. 1 și prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile din anexa nr. 2;m) vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, cu excepția situațiilor de urgență stabilite prin derogări acordate de autoritatea publică centrală care răspunde de mediu pentru recoltarea exemplarelor din specia mistreț în vederea prevenirii pagubelor sau pentru combaterea epizootiilor, și vânătoarea prin folosirea dispozitivelor prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. ad); (la 13-01-2020, Litera m) din Alineatul (1) , Articolul 42 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) n) vânarea mamiferelor și păsărilor cu mijloace neautorizate;o) utilizarea, indiferent de scop, a substanțelor chimice care provoacă intoxicarea, sterilitatea sau moartea exemplarelor de faună cinegetică, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 1 lit. ad); (la 13-01-2020, Litera o) din Alineatul (1) , Articolul 42 , Capitolul V a fost modificată de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) p) vânarea urșilor la nadă sau la bârlog;q) accesul în fondurile cinegetice sau practicarea vânătorii cu capcane neautorizate, păsări de pradă și arcuri;r) accesul în fondurile cinegetice sau vânătoarea cu arbalete, arme la care percuția cartușului se realizează pe ramă ori cu alte arme decât cele autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România;s) practicarea vânătorii cu armă altfel decât ținută în mână. (la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 42 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (2) Faptele prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă au fost săvârșite:a) de o persoană cu atribuții de serviciu în domeniul vânătorii, precum și de reprezentanții persoanelor juridice care au în obiectul de activitate ocrotirea vânatului sau vânătoarea;b) recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică strict protejate de pe suprafețele din intravilan, din zona strict protejată și din zona-tampon din cuprinsul Rezervației Biosferei «Delta Dunării», altfel decât în condițiile derogărilor stabilite conform legii;c) vânătoarea pe timp de noapte, cu excepția speciilor la care vânătoarea este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea și practicarea vânătorii. (la 01-02-2014, Art. 42 a fost modificat de pct. 1 al art. 188, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )  +  Articolul 43(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f^1) și art. 39 alin. (1) lit. g) și z). (la 13-01-2020, Alineatul (1) din Articolul 43 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 13 din 9 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 10 ianuarie 2020 ) (2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă nerespectarea prevederilor art. 39 lit. ș). (la 24-07-2015, Art. 43 a fost modificat de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 43^1Faptele prevăzute la art. 42 se cercetează, se judecă și se sancționează în regim de urgență, prin excepție de la prevederile art. 293 din Codul de procedură penală, în conformitate cu prevederile speciale prevăzute în acesta. (la 24-07-2015, Art. 43^1 a fost introdus de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 44Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă:a) scoaterea din țară a trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu național, fără respectarea reglementărilor emise de administrator;b) vânarea speciilor de vânat cuprinse în anexa nr. 2 în alte condiții decât cele ale derogărilor;c) vânarea puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic;d) transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42 sau găsit împușcat ori tranșat în teren, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condițiilor legii;e) eliberarea, însușirea și folosirea permiselor de vânătoare în alte condiții decât cele prevăzute la art. 27-29 și 31;f) eliberarea de autorizații pentru vânătoare în perimetrul construit sau împrejmuit din intravilan și în ariile naturale protejate sau în porțiunile din acestea în care vânătoarea este interzisă, fără aprobarea administratorilor acestora;g) împiedicarea, prin exercitarea de acte de violență, a desfășurării activităților de vânătoare în condițiile art. 4 alin. (2);h) vânătoarea practicată fără poliță de asigurare pentru accidente și răspundere civilă în legătură cu calitatea de vânător. (la 24-07-2015, Art. 44 a fost modificat de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 44^1Abrogat. (la 01-02-2014, Art. 44^1 a fost abrogat de pct. 4 al art. 188, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )  +  Articolul 45Nemarcarea prin semne vizibile a limitelor zonelor cu protecție strictă, a zonelor de protecție integrală și a zonelor tampon, de către administratorul ariei naturale protejate respective, constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.------Art. 45 a fost respus în vigoare, în forma avută anterior abrogării dispuse de pct. 14 al art. II dinart. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 154 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008, ca urmare a respingerii acestui act normativ prin art. unic din LEGEA nr. 34 din 22 martie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 24 martie 2016.  +  Articolul 45^1Constatarea faptelor ce constituie infracțiune potrivit art. 42-44 se face de către organele de urmărire penală cu atribuții în acest sens, de jandarmi, de personalul salariat cu atribuții în domeniul cinegetic din cadrul administratorului fondului cinegetic național și al gestionarilor fondurilor cinegetice, precum și de alte persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest scop de către conducătorul autorității publice centrale care răspunde de vânătoare. (la 24-07-2015, Art. 45^1 a fost modificat de pct. 52 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 46(1) Bunurile care au servit la săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 42-44, inclusiv mijloacele de transport, se confiscă.(2) Trofeele de vânat și vânatul care fac obiectul infracțiunilor prevăzute la art. 42-44 se confiscă.(3) Bunurile prevăzute la alin. (1) și (2) se rețin de către agentul constatator și se predau organelor de urmărire penală. (la 24-07-2015, Alin. (3) al art. 46 a fost modificat de pct. 53 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 46^1Abrogat. (la 01-02-2014, Art. 46^1 a fost abrogat de pct. 4 al art. 188, Titlul II din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012. )  +  Articolul 47Permisul de vânătoare al celui care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la art. 42 și 43 se retrage și se anulează, în condițiile legii.  +  Articolul 48(1) Constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează după cum urmează:a) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. h), m), n), ț) și u) și la art. 39 lit. b), d), q), x), y), ai) și aj), cu amendă de la 250 lei la 750 lei;b) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. c), d), j), k), l), q) și w), precum și la art. 39 lit. h), k), n) și r), cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei;c) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 15 alin. (5), art. 23 alin. (1) lit. a), b), e), f), g), i), p), o), s), ș) și v) și la art. 39 lit. i), j), s), t), ț), w), ab), ae) și ah), cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;c^1) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 13 alin. (5) și (6), cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei, cu excepția pagubelor produse de speciile prevăzute în anexa nr. 2; (la 11-12-2016, Articolul 48 din Capitolul V a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 242 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 08 decembrie 2016, care modifică articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 22 decembrie 2015 ) d) încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 17 alin. (1), (2), (2^1), (2^2), (2^3), (3) și (4), art. 18 alin. (1) și (2), art. 19 alin. (2^1), art. 21, art. 23 alin. (1) lit. r) și t), art. 35 alin. (4) și la art. 39 lit. c), m), p), v), ac), af) și ag), cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;e) accesul în fondurile cinegetice cu lațuri, ogari sau metiși de ogari, cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei. (la 24-07-2015, Alin. (1) al art. 48 a fost modificat de pct. 54 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (2) În toate cazurile, permisul de vânătoare al celui care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la alin. (1) va fi reținut de către agentul constatator și va fi transmis imediat unității care l-a emis.  +  Articolul 49Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 48 se fac de către personalul salariat cu atribuții în domeniul cinegetic din cadrul administratorului fondului cinegetic național și al gestionarilor fondurilor cinegetice, de personalul structurilor de administrare a ariilor naturale protejate, de ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române pentru faptele constatate în zona specifică de competență, de ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, de ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, precum și de alte persoane specializate în domeniul cinegetic împuternicite în acest scop de către conducătorul autorității publice centrale care răspunde de vânătoare. (la 11-12-2016, Articolul 49 din Capitolul V a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 242 din 29 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 08 decembrie 2016, care modifică articolul unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 951 din 22 decembrie 2015 )  +  Articolul 50(1) Persoanele împuternicite să constate infracțiunile prevăzute la art. 42-44 și contravențiile prevăzute la art. 48 sunt asimilate, în exercitarea atribuțiilor ce decurg din împuternicire, personalului care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității publice. (la 16-07-2007, Alin. (1) al art. 50 a fost modificat de pct. 14 al art. unic din LEGEA nr. 197 din 2 iulie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 13 iulie 2007. ) (2) Procesul-verbal de constatare a contravențiilor este un document tipizat al cărui model se stabilește de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură*). (la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 50 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. )  +  Articolul 51(1) Cuantumul despăgubirilor pentru pagubele produse faunei cinegetice prin fapte ce constituie infracțiuni sau contravenții, în sensul prezentei legi, se stabilește potrivit anexelor nr. 1 și 2.(2) În cazul în care daunele produse fondului cinegetic determină reducerea cotei de recoltă, despăgubirile se încasează de gestionarii fondurilor cinegetice, direct sau prin intermediul direcțiilor generale ale finanțelor publice. (la 13-11-2008, Alin. (2) al art. 51 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". ) (3) Despăgubirile încasate de gestionarii fondurilor cinegetice sunt utilizate și distribuite după cum urmează: (la 13-11-2008, Partea introductivă a alin. (3) al art. 51 a fost modificată de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". ) a) 75% se rețin de gestionarii care le încasează pentru gospodărirea vânatului;b) 25% se achită de gestionarii care le încasează agenților constatatori.(4) În cazul în care daunele produse faunei cinegetice nu determină reducerea cotei de recoltă, despăgubirile se încasează de administrator, prin intermediul structurilor teritoriale sau al direcțiilor generale ale finanțelor publice.(5) Despăgubirile încasate de administrator sunt utilizate și distribuite după cum urmează:a) 75% se virează la bugetul de stat;b) 25% se achită agenților constatatori.  +  Capitolul VI Dispoziții tranzitorii și finale  +  Articolul 52Animalele sălbatice din grădinile zoologice, din centrele de reabilitare, cele deținute sau folosite în scopuri artistice, precum și cele din crescătoriile de vânat și din complexurile de vânătoare autorizate nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi. (la 24-07-2015, Art. 52 a fost modificat de pct. 56 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 53(1) Reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri cinegetice se face în condițiile prezentei legi de către administrator, în termen de maximum 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(2) În situația în care, în urma reactualizării prevăzute la alin. (1), fondurile cinegetice existente la data intrării în vigoare a prezentei legi își modifică limitele, fondul cinegetic se menține dacă, după reactualizare, în suprafața acestuia se regăsesc mai mult de 50% din suprafața fondului cinegetic existent anterior reactualizării.(3) Pentru situațiile în care limitele și suprafețele fondurilor cinegetice se modifică în urma acțiunilor prevăzute la alin. (1), se încheie acte adiționale la contractele de gestionare în vigoare pentru actualizarea acestora. (la 24-07-2015, Art. 53 a fost modificat de pct. 57 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 54Abrogat. (la 24-07-2015, Art. 54 a fost abrogat de pct. 58 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 55Bunurile patrimoniale ale vechilor deținători, existente pe fondurile cinegetice, se pot prelua, prin cumpărare, de noii deținători, pe baza protocoalelor încheiate în acest scop, în condițiile stabilite între părți. (la 13-11-2008, Art. 55 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". )  +  Articolul 56(1) În scopul administrării și gestionării fondului cinegetic într-o concepție unitară, administratorul elaborează și aprobă, cu avizul Consiliului Național de Vânătoare, în limita prevederilor prezentei legi, regulamente, instrucțiuni și reglementări tehnice. (la 13-11-2008, Alin. (1) al art. 56 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008. ) (2) Actuala strategie cinegetică și actualele regulamente, instrucțiuni și norme tehnice privind vânatul și vânătoarea vor fi revizuite în concordanță cu prezenta lege și cu reglementările internaționale la care statul român este parte, ori de câte ori este necesar, cu consultarea asociațiilor, uniunilor sau federațiilor reprezentative la nivel național și internațional. (la 24-07-2015, Alin. (2) al art. 56 a fost modificat de pct. 59 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 57(1) Valorile de despăgubire sunt stabilite în euro și se achită în lei, la cursul oficial de la data achitării.(2) Pentru fapta prevăzută la art. 14 alin. (2), valoarea despăgubirilor se stabilește pe cale civilă și se încasează de administrator în scopul repopulării fondului cinegetic cu exemplare din speciile afectate. (la 24-07-2015, Alin. (2) al art. 57 a fost modificat de pct. 60 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (3) Valorile de despăgubire prevăzute în anexele nr. 1 și 2 sunt aplicabile în cazurile în care prin faptele săvârșite a fost diminuată, cantitativ sau calitativ, populația faunei de interes cinegetic din fondurile cinegetice în afara cotei de recoltă sau a fost diminuată populația faunei de interes cinegetic existentă în terenurile prevăzute ca excepții la art. 1 lit. j). (la 13-11-2008, Alin. (3) al art. 57 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". ) (4) În cazurile în care prin fapte de braconaj a fost diminuată, cantitativ sau calitativ, populația faunei de interes cinegetic din fondurile cinegetice, prejudiciul produs diminuează cota de recoltă stabilită pentru specia/speciile respectivă/respective pentru fondul cinegetic. (la 13-11-2008, Alin. (4) al art. 57 a fost modificat de art. II din LEGEA nr. 215 din 24 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 10 noiembrie 2008, prin înlocuirea sintagmei "fond de vânătoare" cu sintagma "fond cinegetic". ) (5) Dacă prin fapte ilicite a fost diminuată populația faunei de interes cinegetic după realizarea integrală a cotei de recoltă pentru fondul cinegetic unde a fost săvârșită fapta, prejudiciul este produs gestionarului, și pentru calculul despăgubirilor se aplică cuantumul prevăzut în anexele nr. 1 și 2. (la 24-07-2015, Alin. (5) al art. 57 a fost modificat de pct. 60 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. )  +  Articolul 58(1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2) Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege. (la 24-07-2015, Alin. (5) al art. 58 a fost modificat de pct. 61 al art. I din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015. ) (3) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 17 mai 2002, cu modificările și completările ulterioare.(4) Contractele de gestionare a fondurilor de vânătoare, existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, rămân valabile până la data încetării raporturilor contractuale sau se pot prelungi, la cerere, cu termenul prevăzut la art. 9 alin. (1) din lege. (la 28-07-2017, Alineatul (4) din Articolul 58 , Capitolul VI a fost modificat de Punctul 7, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 184 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 25 iulie 2017 ) Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE
    CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    MIRON TUDOR MITREA
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VĂCĂROIU
    București, 9 noiembrie 2006.Nr. 407.  +  Anexa nr. 1Perioadele de vânare și valoarea de despăgubire în cazulunor fapte ilicite pentru speciile la care vânarea este permisă  + 
    Denumirea speciei Perioada de vânare Valoarea de despăgubire(în Euro) în perioada
    Admisă Interzisă
    A. Mamifere
    1.Bizamul (Ondatra zibethica) 1 septembrie - 15 aprilie 80160
    2. Capra neagră (Rupicapra rupicapra)    
    - exemplar de trofeu 15 octombrie-15 decembrie 8.00016.000
    - exemplar de selecție 1 septembrie-15 decembrie 8.00016.000
    3. Căpriorul (Capreolus capreolus)    
    - mascul 1 mai-15 octombrie 2.5005.000
    - femelă 1 septembrie-15 februarie 2.0004.000
    4. Cerbul comun (Cervus elaphus)    
    - mascul de trofeu 10 septembrie-15 noiembrie6.00012.000
    - mascul de selecție 1 septembrie-31 decembrie 6.00012.000
    - femelă și vițel 1 septembrie-15 februarie 6.00012.000
    5. Cerbul lopătar (Dama dama)    
    - mascul de trofeu 10 octombrie-1 decembrie 3.0006.000
    - mascul de selecție 1 septembrie-15 decembrie 3.0006.000
    - femelă și vițel 1 septembrie-15 februarie 2.0004.000
    6. Câinele enot (Nyctereutes procyonoides) 15 septembrie-31 martie 60120
    7. Dihorul comun (Putorius putorius) 15 septembrie-31 martie 3060
    8. Hermelina (Mustela erminea) 15 septembrie-31 martie 3060
    9. Iepurele-de-câmp (Lepus europaeus) 1 noiembrie-31 ianuarie 150300
    10. Iepurele-de-vizuină (Oryctolagus cuniculus) 1 noiembrie-31 ianuarie 100400
    11. Jderul (Martes sp.) 15 septembrie-31 martie 200400
    12. Marmota (Marmota marmota) 15 septembrie-31 octombrie300600
    13. Mistrețul (Sus scrofa)    
    - mascul tot anul  1.000-
    - femelă și purcel 1 iunie-31 ianuarie 7001.500
    14. Muflonul (Ovis aries musimon) 15 septembrie-15 decembrie4.0008.000
    15. Nevăstuica (Mustela nivalis) 15 septembrie-31 martie 100200
    16. Șacalul (Canis aureus) tot anul 80-
    17. Viezurele (Meles meles) 1 august-31 martie 100200
    18. Vulpea (Vulpes vulpes) tot anul 50-
    B. Păsări
    1. Becațina comună (Gallinago gallinago) 1 septembrie-28 februarie 55135
    2. Becațina mică (Lymnocryptes minimus) 1 septembrie-28 februarie 55135
    3. Cioara grivă (Corvus corone cornix) 1 iunie- 31 martie 1020
    4. Cioara grivă sudică (Corvus corone sardonius)1 iunie-31 martie 1020
    5. Cioara-de-semănătură (Corvus frugilegus) 15 august-31 ianuarie 1070
    6. Ciocârlia-de-câmp (Alauda arvensis) 15 septembrie-31 octombrie2030
    7. Cocoșarul (Turdus pilaris) 1 septembrie-28 februarie 2775
    8. Cocoșul-de-munte (Tetrao urogallus) - mascul - -2.700
    9. Coțofana (Pica pica) 1 iunie-31 martie 1020
    9^1. Cormoranul mare(Phalacrocorax carbo sinensis)1 septembrie- 28 februarie80270
    10. Fazanul (Phasianus colchicus) 1 octombrie-28 februarie 3570
    11. Gaița (Garrulus glandarius) 1 septembrie-28 februarie 27135
    12. Găinușa-de-baltă (Gallinula chloropus) 1 septembrie-28 februarie 2750
    13. Gâsca-de-vară (Anser anser rubrirostris) 15 august-15 februarie 55275
    14. Gârlița mare (Anser albifrons) 15 octombrie-15 februarie 55275
    15. Graurul (Sturnus vulgaris) 15 august-28 februarie 1555
    16. Guguștiucul (Streptopelia decaocto) 15 august-28 februarie 2780
    17. Ierunca (Bonasa bonasia) 15 septembrie-30 noiembrie150350
    18. Lișița (Fulica atra) 1 septembrie-10 februarie 27110
    19. Porumbelul gulerat (Columba palumbus) 1 septembrie-10 februarie 2780
    20. Porumbelul-de-scorbură (Columba oenas) 1 septembrie-10 februarie 55110
    21. Potârnichea (Perdix perdix) 15 septembrie-31 decembrie55220
    22. Prepelița (Coturnix coturnix) 15 august-31 octombrie 2780
    23. Rața mare (Anas platyrhynchos) 1 septembrie-15 februarie 55110
    24. Rața mică (Anas crecca) 1 septembrie-10 februarie 55110
    25. Rața fluierătoare (Anas penelope) 15 august-15 februarie 55110
    26. Rața-cu-cap-castaniu (Aythya ferina) 15 august-15 februarie 55110
    27. Rața moțată (Aythya fuligula) 15 septembrie-10 februarie55110
    28. Rața pestriță (Anas strepera) 15 august-15 februarie 55110
    29. Rața sunătoare (Bucephala clangula) 15 august-15 februarie 55110
    30. Rața lingurar (Anas clypeata) 15 august-15 februarie 55110
    31. Rața sulițar (Anas acuta) 15 august-31 ianuarie 65130
    32. Rața cârâitoare (Anas querquedula) 1 septembrie-10 februarie 65130
    33. Rața-cu-cap negru (Aythya marila) 15 august-15 februarie 65130
    34. Sitarul-de-pădure (Scolopax rusticola) 1 septembrie-28 februarie 55110
    35. Stăncuța (Corvus monedula) 10 iulie-20 martie 2775
    36. Sturzul-de-vâsc (Turdus viscivorus) 1 septembrie-28 februarie 2775
    37. Sturzul cântător (Turdus philomelos) 1 septembrie-28 februarie 2775
    38. Sturzul-viilor (Turdus iliacus) 1 septembrie-28 februarie 2775
    39. Turturica (Streptopelia turtur) 15 august-30 septembrie 2775
    (la 12-06-2020, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 74 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 )
     +  Anexa nr. 2Valoarea de despăgubire în cazul unor fapteilicite pentru speciile la care vânarea este interzisă  + 
    Nr. crt. Denumirea Valoarea de despăgubire (în euro)
    A. MAMIFERE
    1. Castorul (Castor fiber) 6.000
    2. Elanul (Alces alces) 20.000
    3. Hamsterul/Hârciogul (Cricetus cricetus) 100
    4. Lupul (Canis lupus) 1.000
    5. Nurca (Lutreola lutreola) 200
    6. Pisica sălbatică (Felis silvestris) 200
    7. Râsul (Lynx lynx) 2.000
    8. Ursul (Ursus arctos) 40.000
    9. Veverița (Sciurus vulgaris) 100
    10. Vidra (Lutra lutra) 2.000
    11. Zimbrul (Bison bonasus) 30.000
    B. Păsări
    1. Acvila-de-câmp (Aquila heliaca) 2.700
    2. Acvila-de-munte (Aquila chrysaetos) 2.700
    3. Acvila-de-stepă (Aquila rapax orientalis) 1.350
    4. Acvila-mică (Hieraaetus pennatus) 1.350
    5. Acvila-țipătoare mică (Aquila pomarina) 1.350
    6. Acvila-țipătoare mare (Aquila clanga) 1.350
    7. Acvila-porumbacă (Hieraaetus fasciatus) 540
    8. Alunarul (Nucifraga caryocatactes) 80
    9. Barza albă (Ciconia ciconia) 270
    10. Barza neagră (Ciconia nigra) 410
    11. Bătăușul (Philomachus pugnax) 220
    12. Becațina mare (Gallinago media) 135
    13. Bufnița (Bubo bubo) 1.350
    14. Buhaiul-de-baltă (Botaurus stellaris) 540
    15. Caprimugul (Caprimulgus europaeus) 135
    16. Călifarul alb (Tadorna tadorna) 540
    17. Călifarul roșu (Tadorna ferruginea) 1.350
    18. Ciocârlanul (Galerida cristata) 80
    19. Ciocârlia (Lullula sp.; Melanocorypha) 80
    20. Ciocârlia urecheată (Eremophila alpestris) 80
    21. Ciovlica (Glareola sp.) 270
    22. Ciuful (Asio sp.) 270
    23. Ciuvica (Glaucidium passerinium) 270
    24. Ciușul (Otus scops) 270
    25. Cocorul mare (Grus grus) 540
    26. Cocorul mic (Anthropoides virgo) 540
    27. Cocoșul-de-mesteacăn (Lyrurus tetrix) 1.350
    28. Codalbul (Haliaeetus albicilla) 2.700
    29. Corbul (Corvus corax) 135
    30. Corcodelul mic (Pachybaptus ruficollis) 55
    31. Corcodelul mare (Podiceps cristatus) 55
    32. Corcodelul-cu-gât-negru (Podiceps nigricolis) 135
    33. Corcodelul-cu-gât-roșu (Podiceps griseigena) 270
    34. Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo) 200
    35. Cormoranul mic (Phalacrocorax pygmaeus) 410
    36. Crestețul (Porzana sp.) 80
    37. Cârsteiul-de-baltă (Rallus aquaticus) 55
    38. Cârsteiul-de-câmp (Crex crex) 410
    39. Cucuveaua (Athene noctua) 270
    40. Cufundarul (Gavia artica) 135
    41. Cufundarul mic (Gavia stellata) 135
    42. Cufundarul mare (Gavia immer) 150
    43. Culicul mare (Numenius arquata) 270
    44. Culicul mic (Numenius phaeopus) 270
    45. Culicul-cu-cioc-subțire (Numenius tenuirostris) 2.700
    46. Dropia (Otis tarda) 2.700
    47. Dumbrăveanca (Coracias garrulus) 270
    48. Egreta mare (Egretta alba) 270
    49. Egreta mică (Egretta garzetta) 135
    50. Eiderul (Somateria mollissima) 405
    51. Ferestrașul mare (Mergus merganser) 400
    52. Ferestrașul mic (Mergus albellus) 135
    53. Ferestrașul moțat (Mergus serrator) 400
    54. Gaia neagră (Milvus migrans) 1.350
    55. Gaia roșie (Milvus milvus) 1.350
    56. Gârlița mică (Anser erythropus) 1.350
    57. Gâsca-mică-de-semănătură (Anser fabalis rossicus) 410
    58. Gâsca-cu-cioc-scurt (Anser fabalis brachyrhynchus) 410
    59. Gâsca-cu-gât-roșu (Branta ruficollis) 1.350
    60. Gâsca neagră (Branta bernicla) 410
    61. Heretele (Circus sp.) 270
    62. Hoitarul (Neophron percnopterus) 2.700
    63. Huhurezul (Strix sp.) 270
    64. Lebăda-de-vară (Cygnus olor) 270
    65. Lebăda-de-iarnă (Cygnus cygnus) 540
    66. Lebăda mică (Cygnus columbianus) 540
    67. Lopătarul (Platalea leucorodia) 270
    68. Mierla neagră (Turdus merula) 27
    69. Minunița (Aegolius funereus) 270
    70. Nagâțul (Vanellus vanellus) 80
    71. Pasărea-ogorului (Burhinus oedicnemus) 270
    72. Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) 1.350
    73. Pelicanul creț (Pelecanus crispus) 1.660
    74. Prigoria (Merops apiaster) 55
    75. Rața-cu-cap-alb (Oxyura leucocephala) 540
    76. Rața-cu-ciuf (Netta rufina) 270
    77. Rața-de-ghețuri (Clangula hyemalis) 135
    78. Rața catifelată (Melanitta fusca) 135
    79. Rața neagră (Melanitta nigra) 135
    80. Rața roșie (Aythya nyroca) 540
    81. Scoicarul (Haematopus ostralegus) 135
    82. Sfrânciocul (Lanius sp.) 55
    83. Sitarul-de-mal (Limosa limosa) 50
    84. Sitarul-de-mal-nordic (Limosa lapponica) 270
    85. Spârcaciul (Tetrao tetrix) 1.350
    86. Stârcul-de-cireadă (Bubulcus ibis) 135
    87. Stârcul galben (Ardeola ralloides) 70
    88. Stârcul-de-noapte (Nycticorax nycticorax) 135
    89. Stârcul pitic (Ixobrychus minutus) 55
    90. Stârcul roșu (Ardea purpurea) 135
    91. Stârcul cenușiu (Ardea cinerea) 135
    92. Striga (Tyto alba guttata) 540
    93. Șerparul (Circaetus circaetus gallicus) 540
    94. Șoimul călător (Falco peregrinus) 1.660
    95. Șoimul-de-iarnă (Falco columbarius) 540
    96. Șoimul dunărean (Falco cherrug) 2.700
    97. Șoimul rândunelelor (Falco subbuteo) 540
    98. Șorecarul mare (Buteo rufinus) 540
    99. Șorecarul încălțat (Buteo lagopus) 270
    100. Șorecarul comun (Buteo buteo) 270
    101. Țigănușul (Plegadis falcinellus) 555
    102. Uliganul-pescar (Pandion haliaetus) 540
    103. Uliul (Accipiter sp.) 270
    104. Vânturelul-de-seară (Falco vespertinus) 1.350
    105. Vânturelul mic (Falco naumanni) 1.350
    106. Vânturelul roșu (Falco tinnunculus) 540
    107. Viesparul (Pernis apivorus) 540
    108. Vulturul negru (Aegypius monachus) 2.700
    109. Vulturul sur (Gyps fulvus) 2.700
    110. Zăganul (Gypaetus barbatus) 2.700
    (la 24-07-2015, Anexa nr. 2 a fost înlocuită cu anexa nr. 2 din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015 de pct. 62 al art. I din același act normativ. )
     +  Anexa nr. 2Valoarea de despăgubire în cazul unor fapteilicite pentru speciile la care vânarea este interzisă  + 
    Nr. crt. Denumirea Valoarea de despăgubire(în euro)
    A. MAMIFERE
    1. Castorul (Castor fiber) 6.000
    2. Elanul (Alces alces) 20.000
    3. Hamsterul/Hârciogul (Cricetus cricetus) 100
    4. Lupul (Canis lupus) 1.000
    5. Nurca (Lutreola lutreola) 200
    6. Pisica sălbatică (Felis silvestris) 200
    7. Râsul (Lynx lynx) 2.000
    8. Ursul (Ursus arctos) 40.000
    9. Veverița (Sciurus vulgaris) 100
    10. Vidra (Lutra lutra) 2.000
    11. Zimbrul (Bison bonasus) 30.000
    B. Păsări
    1. Acvila-de-câmp (Aquila heliaca) 2.700
    2. Acvila-de-munte (Aquila chrysaetos) 2.700
    3. Acvila-de-stepă (Aquila rapax orientalis) 1.350
    4. Acvila-mică (Hieraaetus pennatus) 1.350
    5. Acvila-țipătoare mică (Aquila pomarina) 1.350
    6. Acvila-țipătoare mare (Aquila clanga) 1.350
    7. Acvila-porumbacă (Hieraaetus fasciatus) 540
    8. Alunarul (Nucifraga caryocatactes) 80
    9. Barza albă (Ciconia ciconia) 270
    10. Barza neagră (Ciconia nigra) 410
    11. Bătăușul (Philomachus pugnax) 220
    12. Becațina mare (Gallinago media) 135
    13. Bufnița (Bubo bubo) 1.350
    14. Buhaiul-de-baltă (Botaurus stellaris) 540
    15. Caprimugul (Caprimulgus europaeus) 135
    16. Călifarul alb (Tadorna tadorna) 540
    17. Călifarul roșu (Tadorna ferruginea) 1.350
    18. Ciocârlanul (Galerida cristata) 80
    19. Ciocârlia (Lullula sp.; Melanocorypha) 80
    20. Ciocârlia urecheată (Eremophila alpestris) 80
    21. Ciovlica (Glareola sp.) 270
    22. Ciuful (Asio sp.) 270
    23. Ciuvica (Glaucidium passerinium) 270
    24. Ciușul (Otus scops) 270
    25. Cocorul mare (Grus grus) 540
    26. Cocorul mic (Anthropoides virgo) 540
    27. Cocoșul-de-mesteacăn (Lyrurus tetrix) 1.350
    28. Codalbul (Haliaeetus albicilla) 2.700
    29. Corbul (Corvus corax) 135
    30. Corcodelul mic (Pachybaptus ruficollis) 55
    31. Corcodelul mare (Podiceps cristatus) 55
    32. Corcodelul-cu-gât-negru (Podiceps nigricolis) 135
    33. Corcodelul-cu-gât-roșu (Podiceps griseigena) 270
    34. Abrogat
    35. Cormoranul mic (Phalacrocorax pygmaeus) 410
    36. Crestețul (Porzana sp.) 80
    37. Cârsteiul-de-baltă (Rallus aquaticus) 55
    38. Cârsteiul-de-câmp (Crex crex) 410
    39. Cucuveaua (Athene noctua) 270
    40. Cufundarul (Gavia artica) 135
    41. Cufundarul mic (Gavia stellata) 135
    42. Cufundarul mare (Gavia immer) 150
    43. Culicul mare (Numenius arquata) 270
    44. Culicul mic (Numenius phaeopus) 270
    45. Culicul-cu-cioc-subțire (Numenius tenuirostris) 2.700
    46. Dropia (Otis tarda) 2.700
    47. Dumbrăveanca (Coracias garrulus) 270
    48. Egreta mare (Egretta alba) 270
    49. Egreta mică (Egretta garzetta) 135
    50. Eiderul (Somateria mollissima) 405
    51. Ferestrașul mare (Mergus merganser) 400
    52. Ferestrașul mic (Mergus albellus) 135
    53. Ferestrașul moțat (Mergus serrator) 400
    54. Gaia neagră (Milvus migrans) 1.350
    55. Gaia roșie (Milvus milvus) 1.350
    56. Gârlița mică (Anser erythropus) 1.350
    57. Gâsca-mică-de-semănătură (Anser fabalis rossicus) 410
    58. Gâsca-cu-cioc-scurt (Anser fabalis brachyrhynchus) 410
    59. Gâsca-cu-gât-roșu (Branta ruficollis) 1.350
    60. Gâsca neagră (Branta bernicla) 410
    61. Heretele (Circus sp.) 270
    62. Hoitarul (Neophron percnopterus) 2.700
    63. Huhurezul (Strix sp.) 270
    64. Lebăda-de-vară (Cygnus olor) 270
    65. Lebăda-de-iarnă (Cygnus cygnus) 540
    66. Lebăda mică (Cygnus columbianus) 540
    67. Lopătarul (Platalea leucorodia) 270
    68. Mierla neagră (Turdus merula) 27
    69. Minunița (Aegolius funereus) 270
    70. Nagâțul (Vanellus vanellus) 80
    71. Pasărea-ogorului (Burhinus oedicnemus) 270
    72. Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) 1.350
    73. Pelicanul creț (Pelecanus crispus) 1.660
    74. Prigoria (Merops apiaster) 55
    75. Rața-cu-cap-alb (Oxyura leucocephala) 540
    76. Rața-cu-ciuf (Netta rufina) 270
    77. Rața-de-ghețuri (Clangula hyemalis) 135
    78. Rața catifelată (Melanitta fusca) 135
    79. Rața neagră (Melanitta nigra) 135
    80. Rața roșie (Aythya nyroca) 540
    81. Scoicarul (Haematopus ostralegus) 135
    82. Sfrânciocul (Lanius sp.) 55
    83. Sitarul-de-mal (Limosa limosa) 50
    84. Sitarul-de-mal-nordic (Limosa lapponica) 270
    85. Spârcaciul (Tetrao tetrix) 1.350
    86. Stârcul-de-cireadă (Bubulcus ibis) 135
    87. Stârcul galben (Ardeola ralloides) 70
    88. Stârcul-de-noapte (Nycticorax nycticorax) 135
    89. Stârcul pitic (Ixobrychus minutus) 55
    90. Stârcul roșu (Ardea purpurea) 135
    91. Stârcul cenușiu (Ardea cinerea) 135
    92. Striga (Tyto alba guttata) 540
    93. Șerparul (Circaetus circaetus gallicus) 540
    94. Șoimul călător (Falco peregrinus) 1.660
    95. Șoimul-de-iarnă (Falco columbarius) 540
    96. Șoimul dunărean (Falco cherrug) 2.700
    97. Șoimul rândunelelor (Falco subbuteo) 540
    98. Șorecarul mare (Buteo rufinus) 540
    99. Șorecarul încălțat (Buteo lagopus) 270
    100.Șorecarul comun (Buteo buteo) 270
    101.Țigănușul (Plegadis falcinellus) 555
    102.Uliganul-pescar (Pandion haliaetus) 540
    103.Uliul (Accipiter sp.) 270
    104.Vânturelul-de-seară (Falco vespertinus) 1.350
    105.Vânturelul mic (Falco naumanni) 1.350
    106.Vânturelul roșu (Falco tinnunculus) 540
    107.Viesparul (Pernis apivorus) 540
    108.Vulturul negru (Aegypius monachus) 2.700
    109.Vulturul sur (Gyps fulvus) 2.700
    110.Zăganul (Gypaetus barbatus) 2.700
    (la 12-06-2020, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 74 din 5 iunie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 484 din 09 iunie 2020 )
     +  Anexa nr. 3MODUL DE CALCULal tarifului de gestionare pentru fondurile cinegetice care se atribuiedirect sau al tarifului de pornire lalicitație pentru fondul cinegetic nr. ......,denumit .............................,din județul .........................
    Nr.crt Categoria de folosință a terenului Specii de faună existenteSuprafața ocupată pecategoria de folosință (ha) Tarifulunitar (euro/ ha) Tarifultotal (euro) (col.3 x col.4)
    0 1 2 3 4 5
    1.Luciu de apă (cursuride apă, canale, bălțilacuri etc.) 0,2
    2.Arabil, fânețe, vii, livezi etc. 0,2
    3.Pășuni și izlazuri 0,1
    4.Pădure Mistreț, căprior, iepure 0,3
    Mistreț, căprior, iepure,fazan 0,4
    Mistreț, cerb comun sau cerb lopătar, căprior, iepure 0,5
    Mistreț, cerb comun, cerblopătar, căprior, iepure,fazan 1
    5.Gol de munte Capră neagră 0,3
    Fără capră neagră 0,05
    Total - -
    (la 24-07-2015, Anexa nr. 3 a fost înlocuită cu anexa nr. 3 din LEGEA nr. 149 din 16 iunie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 24 iunie 2015 de pct. 62 al art. I din același act normativ. )