DECIZIA nr. 96 din 25 februarie 2020referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 396 din 15 mai 2020



    Valer Dorneanu- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Mihaela Ionescu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în Dosarul nr. 13.863/212/2017 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 82D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că autoarea excepției deduce neconstituționalitatea textului de lege din necesitatea modificării acestuia, propunând ca termenul de declarare a apelului să curgă de la momentul la care se comunică hotărârea judecătorească motivată, iar nu de la comunicarea minutei. Or, apreciază că acest aspect este unul de legiferare, iar nu de constituționalitate. Pe fond, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, nefiind încălcat art. 21 din Legea fundamentală, câtă vreme exercitarea acestei căi ordinare de atac reprezintă o materializare a principiului fundamental considerat încălcat de către instanța de trimitere. Reține că apelul este o cale ordinară de atac, total devolutivă, nu este circumscris la anumite cazuri, limitativ și expres prevăzută de lege, așa cum se întâmplă în cazul contestației în anulare, astfel încât modalitatea de reglementare a termenului în care apelul poate fi declarat reprezintă exclusiv apanajul legiuitorului, fără ca acesta să-și încalce marja de apreciere. Susține, totodată, că stabilirea comunicării minutei pentru declararea apelului vizează și buna administrare a justiției, fiind un impuls pentru motivarea cu celeritate a hotărârii judecătorești, în ipoteza în care s-a declarat calea ordinară de atac.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 15 decembrie 2017, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, pronunțate în Dosarul nr. 13.863/212/2017, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu în soluționarea apelurilor declarate - de parchet, inculpată și părțile civile din cauză - împotriva Sentinței penale nr. 962 din 29 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. 13.863/212/2017. În cauză, instanța a invocat excepția tardivității apelului promovat de părțile civile, întrucât acestea au declarat apel la data de 26 iulie 2017, respectiv cu o zi după împlinirea termenului de 10 zile de la data comunicării copiei minutei (14 iulie 2017).5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține, în esență, că prevederile procesual penale criticate nu permit părților unei cauze penale judecată în primă instanță accesul efectiv și complet la justiție, în ceea ce privește exercitarea unei căi de atac, conform standardelor Curții Europene a Drepturilor Omului statuate în Hotărârea din 8 ianuarie 2013, pronunțată în Cauza Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României, în special paragraful 30. Se susține că prevederile art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală creează serioase dificultăți titularului dreptului de a formula apel, în ceea ce privește adoptarea deciziei de a promova calea de atac a apelului în raport cu raționamentele juridice și constatările de fapt ce pot fi conținute în considerentele hotărârii, care nu mai pot fi cenzurate în afara examinării prevăzute de art. 417 din Codul de procedură penală, putând afecta drepturile și interesele legitime ale părții. În plus, se apreciază că prevederile art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală îngreunează titularului apelului posibilitatea de respectare a dispozițiilor art. 412 din Codul de procedură penală.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Pentru procuror, persoana vătămată și părți, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la comunicarea copiei minutei.“ 10. În susținerea neconstituționalității normelor procesual penale criticate, autoarea excepției invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, cât și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că termenul de declarare a apelului este, potrivit art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală, de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Termenul de apel de 10 zile se calculează conform regulii stabilite în art. 269 alin. (2) din Codul de procedură penală privind calculul termenelor procedurale pe zile, coroborat cu dispozițiile art. 269 alin. (4) și ale art. 270 alin. (1) și (2) din același act normativ. Curtea observă că legiuitorul a păstrat termenul de 10 zile din Codul de procedură penală din 1968, aducând modificări referitor la momentul de la care termenul începe să curgă. Astfel, în vechea lege procesual penală termenul începea să curgă diferit pentru procuror și pentru părți, după cum aceștia au participat sau nu la dezbateri sau la pronunțare, respectiv acesta începea să curgă, după caz, de la pronunțare sau de la comunicarea unei copii de pe dispozitiv. În Codul de procedură penală în vigoare s-a reglementat o soluție unitară, în sensul că termenul începe să curgă de la comunicarea unei copii a minutei, art. 407 alin. (1) prima și a doua teză stabilind că „o copie a minutei hotărârii se comunică procurorului, părților, persoanei vătămate și, în cazul în care inculpatul este arestat, administrației locului de deținere, în vederea exercitării căii de atac. În cazul în care inculpatul, partea civilă sau persoana vătămată nu înțelege limba română, o copie a minutei hotărârii i se comunică acesteia într-o limbă pe care o înțelege“. Așadar, legiuitorul a renunțat la prezumția că procurorul sau partea care a participat la dezbateri are cunoștință de hotărârea ce se va pronunța, stabilind că termenul de 10 zile pentru declararea apelului curge de la comunicarea unei copii a minutei, indiferent dacă au participat la dezbateri sau/și la pronunțarea hotărârii.12. Cu alte cuvinte, momentul inițial (dies a quo) de la care începe să curgă termenul pentru declararea apelului este „comunicarea copiei minutei“, fiind același pentru procuror, persoana vătămată și părți, indiferent dacă au fost prezente sau nu la dezbateri sau la pronunțare. Curtea observă însă că atât legea procesual penală anterioară, cât și cea în vigoare stabilesc obligația comunicării unei copii a dispozitivului, respectiv a unei copii a minutei, iar nu comunicarea hotărârii motivate a primei instanțe.13. În prezenta cauză, autoarea excepției susține, în esență, că norma procesual penală criticată creează dificultăți titularului dreptului de a formula apel, în ceea ce privește adoptarea deciziei de a promova calea de atac a apelului în raport cu raționamentele juridice și constatările de fapt ce pot fi conținute în considerentele hotărârii. 14. Față de susținerile autoarei, Curtea reține că o dispoziție legală nu poate fi analizată în mod singular, separat de ansamblul reglementării din care face parte. Așadar, Curtea observă că, potrivit art. 412 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală - Declararea și motivarea apelului, „Apelul se declară prin cerere scrisă, care trebuie să conțină următoarele: a) numărul dosarului, data și numărul sentinței sau încheierii atacate; b) denumirea instanței care a pronunțat hotărârea atacată; c) numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul, reședința sau locuința, precum și semnătura persoanei care declară apelul.“ Așadar, declarația (cererea) de apel, formulată în termenul de 10 zile de la data comunicării copiei minutei, va cuprinde cerințele enumerate limitativ la punctele a)-c) ale alin. (1) al art. 412, fără a se preciza că este necesar ca aceasta să cuprindă și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. Curtea apreciază că reglementarea în acest mod a conținutului declarației de apel este justificată, în condițiile în care judecata este cuprinsă în întregime în dispozitiv, acesta din urmă fiind cel comunicat în condițiile art. 407 alin. (1) teza întâi și a doua coroborat cu art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală. Apelul se declară, în principal, împotriva dispozitivului hotărârii și, alăturat acestuia, împotriva motivelor acesteia. Alin. (4) al art. 412 din același act normativ prevede că apelul (iar nu declarația de apel) se motivează în scris, arătându-se motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază. De altfel, Curtea observă că legiuitorul nu i-a atașat vreo sancțiune (nulitatea ori decăderea) obligației motivării în fapt și în drept a apelului, așa încât, chiar nemotivat fiind, instanța de apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 alin. (2) din Cod. Având însă în vedere faptul că apelul este calea de atac cu caracter devolutiv care se îndreaptă împotriva hotărârii primei instanțe, motivarea prezintă totuși importanță pentru determinarea limitelor apelului, în caz contrar instanța de apel putând considera că este învestită cu soluționarea unui apel total.15. Considerentele din paragraful anterior sunt susținute și de către denumirea marginală a art. 412 din Codul de procedură penală - „Declararea și motivarea apelului“, din care rezultă că ne aflăm în prezența a două acte procesuale distincte, pe de o parte, declarația de apel, pe de altă parte, motivarea apelului, conjuncția copulativă „și“ având funcția de a lega două acte de procedură distincte, de a indica o completare, un adaos, cu alte cuvinte formularea declarației de apel (în termenul de 10 zile de la data comunicării copiei minutei) completată cu motivarea acestuia, care se poate face ulterior, după comunicarea hotărârii primei instanțe.16. Mai mult, Curtea reține că reglementarea momentului (a quo) - de la care începe să curgă termenul în care se poate declara apelul, prin raportare la comunicarea hotărârii (motivate) a primei instanțe, ar avea drept consecință executarea de îndată a acesteia din urmă, în condițiile în care, în materie penală, termenul de declarare a apelului este dilatoriu sub aspectul posibilității de punere în executare a hotărârii judecătorești și peremptoriu sub aspectul exercitării dreptului de apel de către titular. Apelul declarat împotriva unei hotărâri penale nedefinitive este suspensiv de executare, în afară de cazul când legea dispune altfel. Efectul suspensiv acordat de lege pe durata termenului de atac este prelungit, astfel, prin declararea apelului, pe toată durata judecății acestuia și poate privi atât latura penală, cât și latura civilă, atunci când apelul a fost declarat cu privire la dispozițiile din hotărâre prin care au fost soluționate ambele laturi ale cauzei (art. 416 din Codul de procedură penală).17. Prin urmare, coroborând prevederile anterior citate, Curtea constată că declarația de apel se formulează în 10 zile de la comunicarea copiei minutei, dacă legea nu dispune altfel, iar motivarea apelului se face după comunicarea hotărârii primei instanțe, întrucât numai după acest moment partea interesată are cunoștință nu numai de soluție, dar și, în mod efectiv, de considerentele cuprinse în hotărâre, fără ca prin aceasta norma criticată să fie contrară dispozițiilor constituționale privind liberul acces la justiție și fără ca titularul dreptului de a declara apel „să întâmpine dificultăți în ceea ce privește adoptarea deciziei de a promova calea de atac“, astfel cum susține autoarea.18. Dispozițiile legale criticate reprezintă norme de procedură reglementate de legiuitor în considerarea mandatului său constituțional conferit de art. 126 din Constituție potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ și ale art. 129 potrivit căruia „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, în condițiile în care instituirea de către legiuitor a unor reguli speciale de exercitare a căilor de atac nu contravine prevederilor constituționale invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate. 19. În formularea motivelor de neconstituționalitate, autoarea a invocat și Hotărârea din 8 ianuarie 2013, pronunțată în Cauza Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că s-a adus atingere dispozițiilor art. 6 din Convenție, întrucât „instanțele naționale au dat dovadă de un formalism incompatibil cu litera și spiritul art. 6 paragraful 1 din Convenție și au adus atingere nejustificată dreptului societății reclamante de acces la o instanță pentru determinarea «drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil»“, în cauză fiind vorba despre o notificare defectuoasă a actelor de procedură. În paragraful 30, invocat de autoare, instanța de la Strasbourg a reținut că „Instanțele trebuie să facă tot ce se poate aștepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita reclamanții și să se asigure că aceștia din urmă sunt la curent cu procedurile din care fac parte. În fine, dreptul la acțiune sau de recurs trebuie să se exercite din momentul în care părțile interesate pot cunoaște efectiv hotărârile judecătorești care le impun o obligație sau care ar putea aduce atingere drepturilor sau intereselor lor legitime; notificarea, în calitate de act de comunicare între organul jurisdicțional și părți servește la luarea la cunoștință a deciziei instanței, precum și fundamentele care o motivează, după caz, pentru a permite părților de a o recura“.20. Curtea reține că jurisprudența citată, în mod particular considerentele invocate de autoare, nu este aplicabilă în materie penală, cât privește reglementarea termenului de declarare a apelului. În dreptul intern, în materie civilă, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel (art. 468 din Codul de procedură civilă), iar cererea de apel cuprinde, între cerințele de la lit. a)-e) ale alin. (1) al art. 470 din același act normativ, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul (lit. e), sub sancțiunea decăderii [alin. (3) al art. 470], în sensul că partea care formulează cererea de apel nu va mai putea propune și susține motive, mijloace de apărare sau dovezi noi asupra cărora instanța de apel să se pronunțe, caz în care instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.21. Observând reglementarea internă, Curtea constată că atât în materie penală, cât și în materie civilă, „comunicarea“ reprezintă garanția unui proces echitabil și transparent, scopul acesteia fiind acela ca părțile să ia act de hotărâre/conținutul hotărârii, „după caz“ (astfel cum se reține în Hotărârea din 8 ianuarie 2013, pronunțată în Cauza Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României, paragraful 30) și să poată formula calea de atac, respectiv criticile împotriva hotărârii primei instanțe.22. Or, comunicarea copiei minutei, în materie penală, „servește la luarea la cunoștință a deciziei instanței“ și reprezintă o formalitate/o condiție pentru declanșarea curgerii termenului de declarare a apelului. În situația în care comunicarea minutei nu se face cu respectarea normelor procesual penale referitoare la comunicarea actelor procedurale (art. 257-264 din Codul de procedură penală), termenul de apel nu începe să curgă. În această ipoteză, termenul de apel ar putea începe să curgă, în condițiile art. 407 alin. (1) teza finală, de la comunicarea hotărârii în întregul său. În același fel, în cazul în care copia minutei nu poate fi înmânată, iar agentul procedural afișează o înștiințare [potrivit art. 264 alin. (1) și art. 261 alin. (4) din Codul de procedură penală], copia minutei se consideră comunicată la împlinirea termenului stabilit de instanță, în care destinatarul era în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica hotărârea [în condițiile art. 261 alin. (4) lit. f) și g) din Codul de procedură penală], aceasta fiind data de la care se calculează termenul de apel, iar nu data afișării înștiințării. Așadar, în ipoteza unei notificări defectuoase a copiei minutei (ipoteză similară celei supuse examinării în Cauza Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României), în dreptul intern în vigoare există remedii procedurale pentru ca dreptul părții interesate să exercite apelul să fie respectat și pentru a putea fi preîntâmpinat un eventual conflict pe rolul instanței europene.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în Dosarul nr. 13.863/212/2017 și constată că dispozițiile art. 410 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2020.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Mihaela Ionescu
    -----