DECIZIA nr. 605 din 10 octombrie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 23 ianuarie 2020
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Transport Auto Severin - S.A. din Vatra Dornei în Dosarul nr. 1.903/334/2017 al Judecătoriei Vatra Dornei. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.701D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât se critică o soluție legislativă, fără a fi formulată în mod concret o excepție de neconstituționalitate, iar în subsidiar, pe fondul excepției, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 13 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.903/334/2017, Judecătoria Vatra Dornei a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Excepția a fost invocată de Societatea Transport Auto Severin - S.A. din Vatra Dornei cu ocazia judecării unei cauze având ca obiect suspendarea executării silite, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația Finanțelor Publice Suceava.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat reprezintă temeiul de drept al inaplicabilității dispozițiilor Codului de procedură civilă în ceea ce privește calea suspendării provizorii a executării silite în materia contestațiilor la executarea silită îndreptate împotriva actelor de executare silită a creanțelor bugetare. Consideră că reglementarea cuprinsă în art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală privează subiectul pasiv al raportului de drept fiscal de posibilitatea de a-și valorifica necesitatea de a suspenda provizoriu, cu o cauțiune care să garanteze acoperirea eventualelor pagube aduse creditoarei fiscale, efectele unei executări silite care, în toate cazurile, are ca temei un act ce nu reprezintă o hotărâre judecătorească.6. În ceea ce privește încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, autoarea excepției consideră că nu se poate susține sub nicio formă vreun motiv pentru care, doar în ceea ce privește Codul de procedură fiscală, calea suspendării provizorii a executării silite, care este pusă la îndemâna tuturor cetățenilor, nu este aplicabilă. Apreciază, astfel, că se creează un cadru legal favorabil pentru creditorul bugetar și inechitabil pentru ceilalți subiecți ai raportului juridic, aceștia din urmă fiind în imposibilitatea de a beneficia de dispozițiile legale aplicabile în orice alte circumstanțe. Arată că transpunerea în realitate a acestei situații duce la crearea unui statut privilegiat pentru creditorul bugetar, precum și la o lipsă de interes și celeritate din partea agenților fiscali în ceea ce privește soluționarea plângerilor debitorilor împotriva actelor de impunere. Autoarea excepției susține că titlul de creanță, chiar contestat, va fi pus în executare, acesta neputând fi blocat întrucât lipsește instrumentul suspendării provizorii, iar pe calea dreptului comun instanțele dau termene prea largi, astfel încât operatorul economic rămâne rapid fără resurse în conturi. În acest context, susține că în condițiile în care nu ar fi existat art. 260 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, Ministerul Finanțelor ar fi fost egal cu toți ceilalți destinatari ai prevederilor art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă, care instituie calea suspendării executării silite.7. Cu privire la principiul liberului acces la justiție, autoarea excepției susține că prin conținutul lor normativ prevederile de lege criticate înlătură efectiv dreptul la ultima modalitate de remediere. Subiectului (debitor fiscal) îi este îngrădită grav, fără niciun motiv și fără o altă modalitate alternativă, posibilitatea de a se adresa justiției pentru apărarea dreptului său, drept constând în protejarea de îndată și în siguranță a lichidităților, în special în fața creditorului bugetar, protecție pe care, în schimb, art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă i-o conferă în fața oricărui alt creditor.8. Judecătoria Vatra Dornei, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, pronunțânduse numai asupra admisibilității acesteia.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, potrivit cărora „Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, nu sunt aplicabile.“13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“, și celor ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, criticate în cauză, preiau soluția legislativă cuprinsă în art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, fără a aduce schimbări în ceea ce privește substanța lor normativă, singurele modificări ce pot fi decelate fiind simple ajustări terminologice. Astfel, în reglementarea cuprinsă în art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se făcea trimitere la prevederile art. 403 alin. (4) din vechiul Cod de procedură civilă, în sensul că „dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.“ Prin art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, legiuitorul a renunțat la indicarea exactă a prevederilor din reglementarea procesual civilă care se referă la suspendarea provizorie a executării silite și a optat doar pentru indicarea instituției prin utilizarea denumirii sale.15. Curtea constată faptul că soluția legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 248 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010, Decizia nr. 830 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 11 decembrie 2012, și Decizia nr. 43 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 20 martie 2013, Curtea pronunțându-se în sensul conformității acesteia cu Legea fundamentală.16. Prin deciziile precitate, cu privire la critica de neconstituționalitate ce vizează pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 din Constituție, Curtea a stabilit că „dreptul fiscal și procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiecții unor atari raporturi nu pot fi egali în drepturi și obligații. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, și anume organul fiscal, are o poziție dominantă, fiind înzestrat cu exercițiul puterii de stat“. De asemenea, Curtea a reținut că „în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalității în fața legilor prevăzut de art. 16 din Constituție.“17. Curtea a mai reținut, totodată, că „existența unei obligații exprese a fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituție, și a unei obligații a statului de a proteja interesele naționale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor și taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naționale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile sale față de cetățeni și agenții economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție.“ Curtea reține că reglementarea criticată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală instituie o derogare de la Codul de procedură civilă, rațiunea sa constând în faptul că asigură celeritatea desfășurării procedurilor fiscale și, în final, ritmicitatea încasărilor la bugetul de stat, ceea ce constituie o justificare obiectivă și rezonabilă a acestei excepții de la regula consacrată de prevederile Codului de procedură civilă.18. Raportat la critica privind pretinsa încălcare a accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, prin jurisprudența amintită, Curtea a constatat că „dispozițiile criticate din Codul de procedură fiscală nu îngrădesc accesul liber al persoanei la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă, dau posibilitatea părții interesate de a introduce, în anumite condiții, contestație la executare și împotriva titlului executoriu.“19. Astfel, Curtea a învederat faptul că în cazul în care debitorii nu își plătesc de bunăvoie obligațiile fiscale, legiuitorul a prevăzut că pentru stingerea acestora organele fiscale competente vor proceda la executarea silită. Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de către organul de executare competent, titlul de creanță devenind titlu executoriu la data la care se împlinește scadența sau termenul de plată prevăzut de lege. Prin urmare, executarea silită este o etapă procedurală ulterioară stabilirii obligațiilor fiscale prin titlul de creanță și alte acte administrative fiscale, împotriva cărora persoana vătămată poate formula contestație, în temeiul art. 268 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal. Mai mult, în temeiul prevederilor art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul expres stabilit de lege, ceea ce presupune că executarea silită nu mai poate avea loc.20. Așa fiind, Curtea a constatat că „acest mijloc procedural de contestare a titlului de creanță conferă garanții suficiente în sensul efectivității dreptului de acces la justiție, astfel încât măsura procesuală prevăzută de Codul de procedură civilă ar fi de natură doar să genereze tergiversarea executării obligațiilor fiscale.“ Curtea a subliniat, totodată, că „în temeiul dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are deplina libertate să reglementeze prin lege norme de procedură, cu condiția ca acestea să nu fie contrare Constituției. Împrejurarea că nu se aplică dispozițiile referitoare la suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanța președințială nu are semnificația încălcării dispozițiilor art. 21 din Constituție, câtă vreme, anterior executării silite, debitorul a putut uza de toate căile legale pentru a stabili cu claritate atât suma datorată, cât și termenul de plată sau a suspendat chiar, la instanța competentă, executarea actului administrativ fiscal, beneficiind astfel de suficiente garanții privind accesul liber la justiție.“21. Distinct de cele mai sus menționate, prin Decizia nr. 375 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 4 ianuarie 2019, Curtea a subliniat că legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condițiile procedurale stabilite de lege. De asemenea, Curtea a subliniat că procedura executării silite a creanțelor fiscale asigură garanții suficiente pentru ocrotirea accesului liber la justiție și a dreptului la apărare prin însuși faptul că oferă posibilitatea de a contesta executarea, iar, în cazul admiterii contestației și desființării titlului executoriu sau a înseși executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia. Curtea a constatat, de asemenea, că normele juridice privind administrarea și executarea creanțelor fiscale sunt derogatorii de la dreptul comun, reprezentat de Codul de procedură civilă, fiind aplicabil principiul specialia generalibus derogant.22. În acest context, Curtea a precizat că în dreptul comun executarea silită, ca cea de-a doua fază a procesului civil, reprezintă procedura prin intermediul căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească ori printrun act executoriu, îl constrânge, cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său care nu își execută de bunăvoie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu să le ducă la îndeplinire în mod silit. Potrivit reglementărilor speciale existente în materia creanțelor fiscale, în situația în care contribuabilii nu și-au executat obligațiile fiscale la data la care acestea au devenit exigibile, ia naștere, la această dată, dreptul statului de a trece la executarea silită a creanțelor fiscale fără a fi necesară o acțiune în justiție, în urma căreia să i se confere statului, prin instituțiile sale reprezentative, dreptul de a executa silit creanța fiscală sau orice altă procedură prealabilă cu caracter judiciar. Așa fiind, în timp ce, potrivit Codului de procedură civilă, executarea silită se realizează numai în temeiul unui titlu executoriu, prin aceasta înțelegându-se hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, în domeniul fiscal, titlul de creanță fiscală devine ope legis titlu executoriu, dându-se astfel expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenței sale constituționale.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Transport Auto Severin - S.A. din Vatra Dornei în Dosarul nr. 1.903/334/2017 al Judecătoriei Vatra Dornei și constată că prevederile art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Vatra Dornei și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 10 octombrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Marian Enache | - judecător |
| Daniel Marius Morar | - judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Ingrid Alina Tudora | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 13 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.903/334/2017, Judecătoria Vatra Dornei a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Excepția a fost invocată de Societatea Transport Auto Severin - S.A. din Vatra Dornei cu ocazia judecării unei cauze având ca obiect suspendarea executării silite, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația Finanțelor Publice Suceava.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat reprezintă temeiul de drept al inaplicabilității dispozițiilor Codului de procedură civilă în ceea ce privește calea suspendării provizorii a executării silite în materia contestațiilor la executarea silită îndreptate împotriva actelor de executare silită a creanțelor bugetare. Consideră că reglementarea cuprinsă în art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală privează subiectul pasiv al raportului de drept fiscal de posibilitatea de a-și valorifica necesitatea de a suspenda provizoriu, cu o cauțiune care să garanteze acoperirea eventualelor pagube aduse creditoarei fiscale, efectele unei executări silite care, în toate cazurile, are ca temei un act ce nu reprezintă o hotărâre judecătorească.6. În ceea ce privește încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, autoarea excepției consideră că nu se poate susține sub nicio formă vreun motiv pentru care, doar în ceea ce privește Codul de procedură fiscală, calea suspendării provizorii a executării silite, care este pusă la îndemâna tuturor cetățenilor, nu este aplicabilă. Apreciază, astfel, că se creează un cadru legal favorabil pentru creditorul bugetar și inechitabil pentru ceilalți subiecți ai raportului juridic, aceștia din urmă fiind în imposibilitatea de a beneficia de dispozițiile legale aplicabile în orice alte circumstanțe. Arată că transpunerea în realitate a acestei situații duce la crearea unui statut privilegiat pentru creditorul bugetar, precum și la o lipsă de interes și celeritate din partea agenților fiscali în ceea ce privește soluționarea plângerilor debitorilor împotriva actelor de impunere. Autoarea excepției susține că titlul de creanță, chiar contestat, va fi pus în executare, acesta neputând fi blocat întrucât lipsește instrumentul suspendării provizorii, iar pe calea dreptului comun instanțele dau termene prea largi, astfel încât operatorul economic rămâne rapid fără resurse în conturi. În acest context, susține că în condițiile în care nu ar fi existat art. 260 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, Ministerul Finanțelor ar fi fost egal cu toți ceilalți destinatari ai prevederilor art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă, care instituie calea suspendării executării silite.7. Cu privire la principiul liberului acces la justiție, autoarea excepției susține că prin conținutul lor normativ prevederile de lege criticate înlătură efectiv dreptul la ultima modalitate de remediere. Subiectului (debitor fiscal) îi este îngrădită grav, fără niciun motiv și fără o altă modalitate alternativă, posibilitatea de a se adresa justiției pentru apărarea dreptului său, drept constând în protejarea de îndată și în siguranță a lichidităților, în special în fața creditorului bugetar, protecție pe care, în schimb, art. 719 alin. (7) din Codul de procedură civilă i-o conferă în fața oricărui alt creditor.8. Judecătoria Vatra Dornei, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, pronunțânduse numai asupra admisibilității acesteia.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, potrivit cărora „Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, nu sunt aplicabile.“13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1), potrivit cărora „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“, și celor ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, criticate în cauză, preiau soluția legislativă cuprinsă în art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, fără a aduce schimbări în ceea ce privește substanța lor normativă, singurele modificări ce pot fi decelate fiind simple ajustări terminologice. Astfel, în reglementarea cuprinsă în art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se făcea trimitere la prevederile art. 403 alin. (4) din vechiul Cod de procedură civilă, în sensul că „dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.“ Prin art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, legiuitorul a renunțat la indicarea exactă a prevederilor din reglementarea procesual civilă care se referă la suspendarea provizorie a executării silite și a optat doar pentru indicarea instituției prin utilizarea denumirii sale.15. Curtea constată faptul că soluția legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții constituționale, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 248 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010, Decizia nr. 830 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 11 decembrie 2012, și Decizia nr. 43 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 20 martie 2013, Curtea pronunțându-se în sensul conformității acesteia cu Legea fundamentală.16. Prin deciziile precitate, cu privire la critica de neconstituționalitate ce vizează pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 din Constituție, Curtea a stabilit că „dreptul fiscal și procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiecții unor atari raporturi nu pot fi egali în drepturi și obligații. Astfel, unul dintre subiectele raportului de drept fiscal, și anume organul fiscal, are o poziție dominantă, fiind înzestrat cu exercițiul puterii de stat“. De asemenea, Curtea a reținut că „în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, și contribuabil, în calitate de debitor al obligației fiscale, cele două părți nu se situează pe poziții de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, și, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalității în fața legilor prevăzut de art. 16 din Constituție.“17. Curtea a mai reținut, totodată, că „existența unei obligații exprese a fiecărui cetățean de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituție, și a unei obligații a statului de a proteja interesele naționale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor și taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naționale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile sale față de cetățeni și agenții economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție.“ Curtea reține că reglementarea criticată din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală instituie o derogare de la Codul de procedură civilă, rațiunea sa constând în faptul că asigură celeritatea desfășurării procedurilor fiscale și, în final, ritmicitatea încasărilor la bugetul de stat, ceea ce constituie o justificare obiectivă și rezonabilă a acestei excepții de la regula consacrată de prevederile Codului de procedură civilă.18. Raportat la critica privind pretinsa încălcare a accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil, prin jurisprudența amintită, Curtea a constatat că „dispozițiile criticate din Codul de procedură fiscală nu îngrădesc accesul liber al persoanei la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă, dau posibilitatea părții interesate de a introduce, în anumite condiții, contestație la executare și împotriva titlului executoriu.“19. Astfel, Curtea a învederat faptul că în cazul în care debitorii nu își plătesc de bunăvoie obligațiile fiscale, legiuitorul a prevăzut că pentru stingerea acestora organele fiscale competente vor proceda la executarea silită. Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis de către organul de executare competent, titlul de creanță devenind titlu executoriu la data la care se împlinește scadența sau termenul de plată prevăzut de lege. Prin urmare, executarea silită este o etapă procedurală ulterioară stabilirii obligațiilor fiscale prin titlul de creanță și alte acte administrative fiscale, împotriva cărora persoana vătămată poate formula contestație, în temeiul art. 268 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal. Mai mult, în temeiul prevederilor art. 278 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul expres stabilit de lege, ceea ce presupune că executarea silită nu mai poate avea loc.20. Așa fiind, Curtea a constatat că „acest mijloc procedural de contestare a titlului de creanță conferă garanții suficiente în sensul efectivității dreptului de acces la justiție, astfel încât măsura procesuală prevăzută de Codul de procedură civilă ar fi de natură doar să genereze tergiversarea executării obligațiilor fiscale.“ Curtea a subliniat, totodată, că „în temeiul dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are deplina libertate să reglementeze prin lege norme de procedură, cu condiția ca acestea să nu fie contrare Constituției. Împrejurarea că nu se aplică dispozițiile referitoare la suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanța președințială nu are semnificația încălcării dispozițiilor art. 21 din Constituție, câtă vreme, anterior executării silite, debitorul a putut uza de toate căile legale pentru a stabili cu claritate atât suma datorată, cât și termenul de plată sau a suspendat chiar, la instanța competentă, executarea actului administrativ fiscal, beneficiind astfel de suficiente garanții privind accesul liber la justiție.“21. Distinct de cele mai sus menționate, prin Decizia nr. 375 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 4 ianuarie 2019, Curtea a subliniat că legiuitorul a reglementat posibilitatea persoanelor interesate de a contesta orice act de executare silită, în condițiile procedurale stabilite de lege. De asemenea, Curtea a subliniat că procedura executării silite a creanțelor fiscale asigură garanții suficiente pentru ocrotirea accesului liber la justiție și a dreptului la apărare prin însuși faptul că oferă posibilitatea de a contesta executarea, iar, în cazul admiterii contestației și desființării titlului executoriu sau a înseși executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia. Curtea a constatat, de asemenea, că normele juridice privind administrarea și executarea creanțelor fiscale sunt derogatorii de la dreptul comun, reprezentat de Codul de procedură civilă, fiind aplicabil principiul specialia generalibus derogant.22. În acest context, Curtea a precizat că în dreptul comun executarea silită, ca cea de-a doua fază a procesului civil, reprezintă procedura prin intermediul căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească ori printrun act executoriu, îl constrânge, cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său care nu își execută de bunăvoie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu să le ducă la îndeplinire în mod silit. Potrivit reglementărilor speciale existente în materia creanțelor fiscale, în situația în care contribuabilii nu și-au executat obligațiile fiscale la data la care acestea au devenit exigibile, ia naștere, la această dată, dreptul statului de a trece la executarea silită a creanțelor fiscale fără a fi necesară o acțiune în justiție, în urma căreia să i se confere statului, prin instituțiile sale reprezentative, dreptul de a executa silit creanța fiscală sau orice altă procedură prealabilă cu caracter judiciar. Așa fiind, în timp ce, potrivit Codului de procedură civilă, executarea silită se realizează numai în temeiul unui titlu executoriu, prin aceasta înțelegându-se hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, în domeniul fiscal, titlul de creanță fiscală devine ope legis titlu executoriu, dându-se astfel expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenței sale constituționale.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Transport Auto Severin - S.A. din Vatra Dornei în Dosarul nr. 1.903/334/2017 al Judecătoriei Vatra Dornei și constată că prevederile art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Vatra Dornei și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 10 octombrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari