DECIZIA nr. 693 din 31 octombrie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, art. I pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art. 1 pct. III.5 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 20 ianuarie 2020
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 103 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ale pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art. 1 alin. III pct. 5 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, excepție ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 482/329/2018 al Judecătoriei Turnu Măgurele și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.062D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 7 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 482/329/2018, Judecătoria Turnu Măgurele a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 103 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ale pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art. 1 alin. III pct. 5 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri în materie contravențională.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța judecătorească susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece pe calea unor ordonanțe ale Guvernului au fost modificate și completate dispoziții din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, act normativ aprobat printr-o lege organică. Astfel, se arată că legea organică menționată a fost „modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 21/2008 (în realitate, Ordonanța Guvernului nr. 21/2014), care are caracter de lege ordinară“. Se mai arată că „Ordonanța Guvernului nr. 21/2008 (în realitate, Ordonanța Guvernului nr. 21/2014) a fost emisă în baza Legii nr. 119/2014“, care are caracter de lege ordinară. În raport cu acestea, instanța judecătorească, autoare a excepției, apreciază că „o lege organică, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2006, care a fost aprobată prin Legea nr. 6/2007, a fost modificată prin lege ordinară, ceea ce nu corespunde voinței Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991“. În susținerea criticii de neconstituționalitate se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 15 din 25 ianuarie 2000.6. De asemenea, referindu-se la jurisprudența Curții Constituționale în materia legilor organice (spre exemplu, Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008 sau Decizia nr. 786 din 13 mai 2009), potrivit căreia „criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenența sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice“, instanța judecătorească invocă dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. m) teza I și ale art. 52 alin. (1) din Constituție, în raport cu diminuarea patrimoniului petentului cu suma de 580 lei, precum și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.7. În fine, instanța judecătorească arată că „nu ar putea fi invocată existența unui vid legislativ cu privire la circulația pe drumurile publice a vehiculelor în raport de posibilitatea emiterii, oricând a unei ordonanțe de urgență care să respecte dispozițiile art. 73 din Constituție“.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 103 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ale pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art. 1 alin. III pct. 5 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. Din examinarea considerentelor actului de sesizare rezultă că, în realitate, excepția de neconstituționalitate vizează următoarele prevederi legale:– Art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins:Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (...)f) nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu;– Art. I pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 29 august 2014, având următorul cuprins:În cuprinsul ordonanței de urgență, următoarele expresii și termeni se înlocuiesc după cum urmează: (...)e) în cuprinsul [...] art. 100 alin. (2) și alin. (3) partea introductivă și lit. b), [...],expresiile «autovehicul sau tramvai», «autovehicule sau tramvaie» și «autovehicule ori tramvaie» se înlocuiesc cu expresia «autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai» [...];– Art. 1 pct. III. 5 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 14 iulie 2014, având următorul cuprins:În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2014, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2014, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează: (...)III. Apărare națională și afaceri interne(...)5. modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.12. În opinia instanței judecătorești, autoare a excepției, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 73 alin. (1) lit. m) privind reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietății și art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, aspectele puse în discuție de autoarea excepției de neconstituționalitate vizează pretinsa neconstituționalitate extrinsecă ce decurge din modificarea unor prevederi ale unei ordonanțe de urgență a Guvernului, care conține norme de natura legii organice, prin dispozițiile unei ordonanțe simple. Astfel, prin Legea nr. 119/2014, Guvernul a fost abilitat să emită Ordonanța nr. 21/2014 care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobată prin Legea nr. 49/2006, lege organică. Analizând aceste critici de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea reține că acestea se referă la pretinsa încălcare a dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. m) privind reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietății și al moștenirii și art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.14. Referindu-se la regimul juridic al legilor organice, inclusiv din perspectiva regulilor referitoare la modificarea acestora, Curtea a statuat că domeniul lor este foarte clar delimitat prin textul Constituției, fiind de strictă interpretare (Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994), astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în acele domenii. Prin mai multe decizii (Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, sau Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009), Curtea a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, și norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, întrucât altfel s-ar extinde domeniile rezervate de Constituție legii organice. De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziții dintr-o lege organică, dacă acestea nu conțin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecință, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenența sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice.15. Analizând din perspectiva criteriului material dispozițiile art. I pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014, Curtea constată că acestea dispun sub aspect terminologic cu privire la expresiile „autovehicul sau tramvai“, „autovehicule sau tramvaie“ și „autovehicule ori tramvaie“, pe care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 le utilizează în cuprinsul art. 100 alin. (3), în sensul înlocuirii acestora cu expresia „autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai“ ori „autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie“, după caz.16. Nici dispozițiile art. 52 și nici cele ale art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituție nu impun ca reglementarea unor asemenea expresii să se realizeze prin lege organică. Rezultă astfel că normele modificate nu au caracter organic, ci ordinar, astfel încât modificarea lor poate fi realizată tot prin norme cu caracter ordinar. De altfel, acceptarea susținerilor autoarei excepției ar avea drept consecință extinderea domeniilor rezervate de Legea fundamentală legii organice, încălcându-se astfel normele exprese ale Constituției.17. Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea criticată și normele pe care le modifică sunt circumscrise, sub aspectul domeniului de reglementare, legii ordinare, iar legiuitorul delegat a acționat în temeiul și limitele art. 115 alin. (1) din Constituție. Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile formulate în raport cu 73 alin. (3) lit. m) din Constituție.18. În ceea ce privește invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, Curtea observă că, în acea cauză, instanța de contencios constituțional a reținut că motivele invocate nu justificau abrogarea unei legi organice (Legea monopolului de stat), pe calea emiterii unei ordonanțe de urgență, neexistând elementele necesare definirii unui caz excepțional, în sensul constatării unui pericol public major și care să nu poată fi evitat decât pe calea emiterii unei ordonanțe de urgență. Or, în prezenta cauză, ipoteza juridică este diferită și, prin urmare, considerentele și soluția reținute de instanța de contencios constituțional în decizia precitată nu pot fi aplicate mutatis mutandis.19. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, vizând o încălcare a patrimoniului persoanei sancționate contravențional, Curtea reține că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut. Potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele acestuia sunt stabilite de lege, iar alin. (7) al aceluiași articol obligă proprietarul la „respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului“, îi revin. Așa fiind, nu se poate susține că prin instituirea unei sancțiuni contravenționale în sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenției înseamnă diminuarea patrimoniului. De asemenea, sub aspectul conținutului reglementării, reglementarea prin lege a contravenției și a sancțiunii nu are semnificația reglementării în domeniul regimului juridic general al proprietății sau dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, prevăzute de art. 73 alin. (3) lit. m) și ale art. 52 din Constituție.20. În raport cu aceste considerente, Curtea constată că dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. m) și art. 52 din Constituție nu sunt sub niciun aspect încălcate.21. Totodată, contrar susținerilor autorului excepției, prevederile legale criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, respectiv „asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului“. Așa fiind, reglementarea unor sancțiuni contravenționale pentru încălcarea acestor reguli este deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit. În același sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, de exemplu, prin deciziile nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, și nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 482/329/2018 al Judecătoriei Turnu Măgurele și constată că prevederile art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ale art. I pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art. 1 pct. III.5 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Turnu Măgurele și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin-----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Cristian Deliorga | - judecător |
| Marian Enache | - judecător |
| Daniel Marius Morar | - judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | - judecător |
| Gheorghe Stan | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Elena-Simina Tănăsescu | - judecător |
| Varga Atilla | - judecător |
| Simina Popescu-Marin | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 7 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 482/329/2018, Judecătoria Turnu Măgurele a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 103 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ale pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art. 1 alin. III pct. 5 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri în materie contravențională.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța judecătorească susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece pe calea unor ordonanțe ale Guvernului au fost modificate și completate dispoziții din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, act normativ aprobat printr-o lege organică. Astfel, se arată că legea organică menționată a fost „modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 21/2008 (în realitate, Ordonanța Guvernului nr. 21/2014), care are caracter de lege ordinară“. Se mai arată că „Ordonanța Guvernului nr. 21/2008 (în realitate, Ordonanța Guvernului nr. 21/2014) a fost emisă în baza Legii nr. 119/2014“, care are caracter de lege ordinară. În raport cu acestea, instanța judecătorească, autoare a excepției, apreciază că „o lege organică, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2006, care a fost aprobată prin Legea nr. 6/2007, a fost modificată prin lege ordinară, ceea ce nu corespunde voinței Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991“. În susținerea criticii de neconstituționalitate se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 15 din 25 ianuarie 2000.6. De asemenea, referindu-se la jurisprudența Curții Constituționale în materia legilor organice (spre exemplu, Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008 sau Decizia nr. 786 din 13 mai 2009), potrivit căreia „criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenența sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice“, instanța judecătorească invocă dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. m) teza I și ale art. 52 alin. (1) din Constituție, în raport cu diminuarea patrimoniului petentului cu suma de 580 lei, precum și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.7. În fine, instanța judecătorească arată că „nu ar putea fi invocată existența unui vid legislativ cu privire la circulația pe drumurile publice a vehiculelor în raport de posibilitatea emiterii, oricând a unei ordonanțe de urgență care să respecte dispozițiile art. 73 din Constituție“.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 103 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ale pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art. 1 alin. III pct. 5 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. Din examinarea considerentelor actului de sesizare rezultă că, în realitate, excepția de neconstituționalitate vizează următoarele prevederi legale:– Art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins:Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (...)f) nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu;– Art. I pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 29 august 2014, având următorul cuprins:În cuprinsul ordonanței de urgență, următoarele expresii și termeni se înlocuiesc după cum urmează: (...)e) în cuprinsul [...] art. 100 alin. (2) și alin. (3) partea introductivă și lit. b), [...],expresiile «autovehicul sau tramvai», «autovehicule sau tramvaie» și «autovehicule ori tramvaie» se înlocuiesc cu expresia «autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai» [...];– Art. 1 pct. III. 5 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 14 iulie 2014, având următorul cuprins:În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2014, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2014, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează: (...)III. Apărare națională și afaceri interne(...)5. modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.12. În opinia instanței judecătorești, autoare a excepției, textele de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 73 alin. (1) lit. m) privind reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietății și art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, aspectele puse în discuție de autoarea excepției de neconstituționalitate vizează pretinsa neconstituționalitate extrinsecă ce decurge din modificarea unor prevederi ale unei ordonanțe de urgență a Guvernului, care conține norme de natura legii organice, prin dispozițiile unei ordonanțe simple. Astfel, prin Legea nr. 119/2014, Guvernul a fost abilitat să emită Ordonanța nr. 21/2014 care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobată prin Legea nr. 49/2006, lege organică. Analizând aceste critici de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea reține că acestea se referă la pretinsa încălcare a dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. m) privind reglementarea prin lege organică a regimului juridic general al proprietății și al moștenirii și art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.14. Referindu-se la regimul juridic al legilor organice, inclusiv din perspectiva regulilor referitoare la modificarea acestora, Curtea a statuat că domeniul lor este foarte clar delimitat prin textul Constituției, fiind de strictă interpretare (Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994), astfel încât legiuitorul va adopta legi organice numai în acele domenii. Prin mai multe decizii (Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, sau Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009), Curtea a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, și norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, întrucât altfel s-ar extinde domeniile rezervate de Constituție legii organice. De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziții dintr-o lege organică, dacă acestea nu conțin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecință, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenența sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice.15. Analizând din perspectiva criteriului material dispozițiile art. I pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014, Curtea constată că acestea dispun sub aspect terminologic cu privire la expresiile „autovehicul sau tramvai“, „autovehicule sau tramvaie“ și „autovehicule ori tramvaie“, pe care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 le utilizează în cuprinsul art. 100 alin. (3), în sensul înlocuirii acestora cu expresia „autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai“ ori „autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie“, după caz.16. Nici dispozițiile art. 52 și nici cele ale art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituție nu impun ca reglementarea unor asemenea expresii să se realizeze prin lege organică. Rezultă astfel că normele modificate nu au caracter organic, ci ordinar, astfel încât modificarea lor poate fi realizată tot prin norme cu caracter ordinar. De altfel, acceptarea susținerilor autoarei excepției ar avea drept consecință extinderea domeniilor rezervate de Legea fundamentală legii organice, încălcându-se astfel normele exprese ale Constituției.17. Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea criticată și normele pe care le modifică sunt circumscrise, sub aspectul domeniului de reglementare, legii ordinare, iar legiuitorul delegat a acționat în temeiul și limitele art. 115 alin. (1) din Constituție. Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile formulate în raport cu 73 alin. (3) lit. m) din Constituție.18. În ceea ce privește invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, Curtea observă că, în acea cauză, instanța de contencios constituțional a reținut că motivele invocate nu justificau abrogarea unei legi organice (Legea monopolului de stat), pe calea emiterii unei ordonanțe de urgență, neexistând elementele necesare definirii unui caz excepțional, în sensul constatării unui pericol public major și care să nu poată fi evitat decât pe calea emiterii unei ordonanțe de urgență. Or, în prezenta cauză, ipoteza juridică este diferită și, prin urmare, considerentele și soluția reținute de instanța de contencios constituțional în decizia precitată nu pot fi aplicate mutatis mutandis.19. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, vizând o încălcare a patrimoniului persoanei sancționate contravențional, Curtea reține că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut. Potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele acestuia sunt stabilite de lege, iar alin. (7) al aceluiași articol obligă proprietarul la „respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului“, îi revin. Așa fiind, nu se poate susține că prin instituirea unei sancțiuni contravenționale în sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenției înseamnă diminuarea patrimoniului. De asemenea, sub aspectul conținutului reglementării, reglementarea prin lege a contravenției și a sancțiunii nu are semnificația reglementării în domeniul regimului juridic general al proprietății sau dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, prevăzute de art. 73 alin. (3) lit. m) și ale art. 52 din Constituție.20. În raport cu aceste considerente, Curtea constată că dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. m) și art. 52 din Constituție nu sunt sub niciun aspect încălcate.21. Totodată, contrar susținerilor autorului excepției, prevederile legale criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, respectiv „asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului“. Așa fiind, reglementarea unor sancțiuni contravenționale pentru încălcarea acestor reguli este deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit. În același sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, de exemplu, prin deciziile nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, și nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 482/329/2018 al Judecătoriei Turnu Măgurele și constată că prevederile art. 100 alin. (3) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ale art. I pct. 35 lit. e) teza a VII-a din Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art. 1 pct. III.5 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Turnu Măgurele și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari