ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 9 ianuarie 2020



    Având în vedere efectele negative pe care le va produce aplicarea noului regim de sancționare instituit prin completările aduse Legii nr. 159/2016 de către Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, cu modificările și completările ulterioare, al cărui termen de aplicare a fost suspendat prin prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2019 până la 1 septembrie 2019 și ulterior prorogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2019 până la 15 martie 2020, traduse în inhibarea investițiilor în dezvoltarea infrastructurii de comunicații, în contextul în care nu s-a elaborat un cadru de simplificare a procesului de autorizare a construcțiilor infrastructurii în domeniu, ținând cont de numărul mărit de lucrări de construcții care urmează a fi efectuat pentru dezvoltarea infrastructurii de comunicații prin implementarea de noi tehnologii, având în vedere că prin această prevedere s-a instituit în fapt o dublă sancționare a furnizorilor de servicii și comunicații electronice pentru aceeași faptă, atât prin Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării rețelelor de comunicații electronice, cu completările ulterioare, prin prevederile art. 85 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, cu modificările și completările ulterioare, cât și prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare,având în vedere că aplicarea prevederilor art. 85 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 impune stabilirea și determinarea numărului cert de abonați ai unei rețele neautorizate, fapt care în practică este imposibil de realizat până la data de 15 martie 2020, ca urmare a nevoii stringente de extindere cât mai curând posibil (pentru a reduce decalajele față de media europeană) a accesului la servicii de comunicații electronice mobile de bandă largă în zonele rurale și în alte zone în care instalarea rețelelor de comunicații electronice fixe ce nu utilizează resursa limitată de spectru radio este dificilă sau greu sustenabilă din punct de vedere economic, față de aspectele menționate mai sus, considerăm că acestea constituie o stare de fapt obiectivă care poate periclita procesul de implementare a noilor tehnologii de comunicații mobile, cu potențial impact negativ asupra serviciilor ce ar putea fi furnizate prin intermediul acestora.Luând în considerare că pentru păstrarea echilibrelor bugetare sunt necesare unele măsuri menite să mențină volumul cheltuielilor bugetare pe anul 2020 la un nivel care să permită respectarea plafoanelor nominale ale cheltuielilor totale și ale cheltuielilor de personal aferente bugetului general consolidat, precum și plafonul soldului bugetului general consolidat, astfel cum au fost aprobate prin Legea nr. 238/2019 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020,luând în considerare faptul că aceste măsuri bugetare au stat la baza Strategiei fiscal bugetare pe orizontul 2020-2022, motiv pentru care se impune adoptarea acestora în regim de urgență,ținând cont că neadoptarea în regim de urgență a măsurilor bugetare propuse:– ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând sustenabilitatea finanțelor publice;– există riscul ca ținta de deficit bugetar aprobată pentru anul 2020 prin Legea nr. 238/2019 să nu poată fi respectată.Având în vedere:– necesitatea asigurării fondurilor pentru desfășurarea corespunzătoare a activității autorităților și instituțiilor publice locale;– necesitatea asigurării fondurilor pentru o bună funcționare a activității unităților administrativ-teritoriale, nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecințe negative următoarele:– riscul neasigurării bunei funcționări a activității unităților administrativ teritoriale;– riscul neasigurării fondurilor necesare pentru finanțarea corespunzătoare a activității autorităților și instituțiilor publice locale.Ținând cont că neadoptarea în regim de urgență a măsurilor fiscal-bugetare propuse ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice,având în vedere că faptul că operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, vizați de obligația de dotare cu aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, sunt în imposibilitatea de a respecta termenul final de dotare stabilit pentru data de 31 decembrie 2019, riscând aplicarea de sancțiuni drastice, respectiv amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, precum și suspendarea activității la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor și confiscarea sumelor nejustificate, în condițiile în care nerespectarea obligației nu le este imputabilă,ținând cont că prevederile actuale referitoare la actualizarea cu creșterea prețurilor de consum a nivelului accizelor începând cu 1 ianuarie a fiecărui an nu sunt clare și pot da naștere la interpretări diferite, cu riscul afectării veniturilor bugetului de stat provenind din acest impozit,luând în considerare faptul că menținerea taxei pe activele financiare afectează profitabilitatea instituțiilor de credit bancare și implicit capacitatea acestora de a spori creditarea în economie, în condițiile în care rezultatul reportat constituie o importantă sursă de capital pentru susținerea activității de creditare,având în vedere faptul că prin penalizarea băncilor cu o dinamică a creditării sectorului real situată sub un prag-țintă este afectată eficiența politicii macroprudențiale,ținând cont de faptul că neabrogarea taxei poate afecta rezervele de capital constituite în ultimii ani de sectorul bancar, prin aplicarea politicilor macroprudențiale, care se pot deteriora în ipoteza unor evoluții nefavorabile mai severe, inclusiv ca urmare a efectelor menținerii taxei pe activele financiare,având în vedere faptul că până la data de 31 decembrie 2019 ministerele reorganizate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative nu au încheiat protocoalele de predare-primire,ținând cont că bugetul de stat pe anul 2020 a fost adoptat pe structura ministerelor prevăzute de Hotărârea Parlamentului României nr. 22/2019,luând în considerare că până la încheierea protocoalelor de predare-primire prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2019 nu există reglementări legale care să stabilească modalitatea de finanțare a cheltuielilor aferente ministerelor reorganizate, se impune adoptarea în regim de urgență a unor măsuri bugetare în acest sens,ținând seama de faptul că nepromovarea acestei măsuri ar putea avea drept consecințe negative următoarele:– riscul neplății drepturilor salariale în luna ianuarie 2020 ale persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul ministerelor reorganizate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2019,– riscul neasigurării fondurilor necesare ministerelor reorganizate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2019 în vederea desfășurării activității acestora în bune condiții.În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie o situație de urgență și extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul IOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Fondul de Dezvoltare și Investiții, mecanism specific de finanțare în domeniul investițiilor publice, denumit în continuare Fond, fără personalitate juridică, este gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, printr-un cont de disponibil.2. La articolul 2, alineatele (2)-(5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(2) Valoarea împrumuturilor acordate pentru Fond se stabilește la valoarea granturilor contractate, care se diminuează la valoarea cheltuielilor aferente lucrărilor efectuate și recepționate în condițiile legii.(3) Dobânda aferentă împrumuturilor acordate se calculează pe fiecare an calendaristic, la soldul împrumutului, începând cu data tragerii, cu convenția număr de zile calendaristice/360. Dobânda astfel calculată se comunică Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, care are obligația de a o plăti în 30 de zile calendaristice de la data comunicării.(4) Dobânda se asigură din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului.(5) Rambursarea împrumuturilor se efectuează integral de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației începând cu luna ianuarie 2020 din sumele prevăzute cu această destinație în buget, într-un interval de 20 de ani. Convenția de împrumut încheiată cu Ministerul Finanțelor Publice, respectiv scadențarul aferent împrumutului se modifică corespunzător prevederilor prezentului alineat.3. La articolul 2, alineatul (6) se abrogă.4. La articolul 3, alineatele (5) și (6) se abrogă.5. La articolul 5, alineatul (1) se abrogă.6. Articolul 5^2 se abrogă.7. Articolul 6 se abrogă.8. Articolul 9 se abrogă.9. Articolele 11-17 se abrogă.10. La articolul 25, alineatul (1) se abrogă.11. La articolul 28, alineatul (1) se abrogă.12. La articolul 34, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.13. La articolul 34, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (3) lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2020, indemnizațiile lunare pentru funcțiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se mențin la nivelul aferent lunii decembrie 2019.14. La articolul 35, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, polițiștii din penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenit(ă).15. La articolul 36, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Prin derogare de la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020, valoarea indemnizației de hrană se menține la nivelul din anul 2019.16. La articolul 37, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) În aplicarea alin. (2), începând cu luna ianuarie 2020, toate instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională acordă cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană actualizate la nivelul lunii ianuarie 2019, potrivit normelor în vigoare.17. La articolul 40, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020, cuantumul lunar al indemnizației de merit se menține la nivelul de 6.240 lei.18. La articolul 42, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 42(1) Nerespectarea prevederilor art. 34 alin. (3), art. 35 alin. (3), art. 36 alin. (2)-(4), art. 37-39 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei.19. La articolul 47, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și în anii 2020 și 2021.20. Articolul 90 se abrogă.  +  Articolul IIArticolele 86 - art. 89 alin. (1) din capitolul IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare, și articolele IX și X dinOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 29 martie 2019, se abrogă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul III(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ocuparea prin detașare a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, se poate realiza numai cu personal angajat în instituții și autorități publice.(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, detașările care nu întrunesc condițiile prevăzute la alin. (1) încetează de drept.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul Ministerului Afacerilor Externe, detașările în curs care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) încetează până la data de 31 august 2020, termen până la care Ministerul Afacerilor Externe inițiază concursuri pentru ocuparea posturilor astfel vacantate, în condițiile legii.(4) Detașările de personal din cadrul instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională la instituții și autorități publice se efectuează numai pentru misiuni în acord cu competențele și interesele legitime ale instituțiilor cedente.  +  Articolul IVLegea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării rețelelor de comunicații electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 25 iulie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 42, alineatul (1^1) se abrogă.2. La articolul 43, alineatul (1^2) se abrogă.  +  Articolul VLegea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 33, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Prevederile alin. (1)-(4) nu se aplică instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională.2. La anexa nr. I capitolul I litera B, articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 7Personalul didactic care asigură predarea simultană la 2-5 clase de elevi în învățământul primar sau gimnazial primește o majorare a salariului de bază după cum urmează:a) pentru 2 clase de elevi, o creștere cu 7% a salariului de bază deținut;b) pentru 3 clase de elevi, o creștere cu 10% a salariului de bază deținut;c) pentru 4 clase de elevi, o creștere cu 15% a salariului de bază deținut;d) pentru 5 clase de elevi, o creștere cu 20% a salariului de bază deținut.3. Anexa nr. I capitolul III - Culte, litera C - Personalul din conducerea cultelor și a unităților de cult, altul decât cel asimilat funcțiilor de demnitate publică, se modifică și va avea următorul cuprins:Pentru anul 2020, numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare, prevăzut la cap. III lit. C - Personalul din conducerea cultelor și a unităților de cult, altul decât cel asimilat funcțiilor de demnitate publică, din anexa nr. I laLegea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se majorează un număr de 5 contribuții de la bugetul de stat, de la 53 la 54 la nr. crt. 1 - Vicepreședinte uniune, vicar administrativ patriarhal, vicar general, secretar general, consilier patriarhal, prim-rabin și de la 736 de posturi la 740 de posturi, la nr. crt. 3 - poziția «Secretar Cancelaria patriarhală, consilier eparhial, secretar eparhial, inspector eparhial, exarh, protopop», aferent funcției de consilier eparhial.4. Anexa nr. I capitolul III - Culte litera D - Personal clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România se modifică și va avea următorul cuprins:Pentru anul 2020, numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare, prevăzut la cap. III lit. D din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se majorează cu 15, astfel:La anexa nr. I capitolul III - Culte, litera D - Personal clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România, numărul de posturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare va fi de 15.287;– la nr. crt. 1 - Cu studii superioare, numărul de posturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare va fi de 11.006;– la nr. crt. 1 - Cu studii superioare, gradul I, numărul de posturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare va fi de 3.045;– la nr. crt. 1 - Cu studii superioare, gradul II, numărul de posturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare va fi de 3.255;– la nr. crt. 1 - Cu studii superioare, gradul definitiv, numărul de posturi pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare va fi de 2.445;5. La anexa nr. VI capitolul II secțiunea a 2-a, articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 17Drepturile de transport ale personalului militar în activitate, ale polițiștilor, ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, ale elevilor și studenților din instituțiile militare de învățământ și din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor, ale cursanților din instituțiile de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, precum și ale personalului civil sunt reglementate prin hotărâre a Guvernului.6. La anexa nr. VI capitolul II secțiunea a 8-a articolul 65, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:(5^1) Pensia și alte drepturi specifice se stabilesc, potrivit legii, în raport cu solda lunară/salariul lunar, cuvenită/cuvenit în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzătoare funcțiilor stabilite potrivit alin. (5).7. La anexa nr. VI capitolul II secțiunea a 8-a articolul 67, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Pensia și alte drepturi specifice se stabilesc, potrivit legii, în raport cu solda lunară/salariul lunar cuvenită/cuvenit în calitate de personal militar, polițist sau polițist de penitenciare, corespunzătoare funcțiilor asimilate, potrivit art. 65 alin. (5).8. La anexa nr. VI capitolul II secțiunea a 8-a articolul 69, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor militari, ale personalului auxiliar de specialitate, precum si ale personalului conex și civil de la instanțele judecătorești și parchetele militare se stabilesc, după caz, de directorul Direcției instanțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, respectiv de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.  +  Articolul VIDupă litera v) a alineatului (5) al articolului 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare, se introduce o nouă literă, litera x), cu următorul cuprins:x) au fost trimiși în misiune permanentă în străinătate.  +  Articolul VIIOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 9, alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins:(2) În paralel cu utilizarea sistemului național de raportare, entitățile publice au obligația de a întocmi și de a depune situațiile financiare și celelalte tipuri de rapoarte stabilite pe baza datelor din evidența contabilă, pe suport hârtie, în formatul și la termenele stabilite de normele contabile în vigoare, și de a depune bugetele de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legislației în vigoare la unitățile Trezoreriei Statului, pe suport hârtie.(3) Termenul de la care rapoartele acceptate de sistem nu se mai transmit pe suport hârtie către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile subordonate se va stabili prin ordin al ministrului finanțelor publice.2. Articolul 31 va avea următorul cuprins:  +  Articolul 31(1) Sancțiunile prevăzute la art. 27 și 28 se aplică conducătorului entității publice sau persoanelor cărora le-au fost delegate aceste atribuții, în condițiile legii.(2) Sancțiunile prevăzute la art. 27 și 28 se aplică și conducătorilor instituțiilor publice sau persoanelor care au preluat obligația privind raportarea situațiilor financiare și altor tipuri de rapoarte în sistemul național de raportare pentru instituțiile reorganizate; nerespectarea obligației privind raportarea situațiilor financiare și altor tipuri de rapoarte pentru instituțiile reorganizate va limita accesul instituțiilor responsabile la funcționalitățile sistemului privind înregistrarea angajamentelor legale și efectuarea plăților prin Trezoreria Statului.  +  Articolul VIIIOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 22 aprilie 2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 10, alineatul (3^1) se abrogă.2. La articolul 10, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4) În situația în care solicitările de transfer depășesc 80% din creditele bugetare disponibile în anul în curs, prevăzute în buget, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației procedează astfel:a) înștiințează beneficiarii contractelor de finanțare prevăzute la alin. (1) cu privire la data-limită estimată până la care aceștia mai pot depune solicitări;b) efectuează transferurile către beneficiari în limita creditelor bugetare disponibile, în ordinea cronologică a depunerii solicitărilor;c) în situația în care după solicitările depuse conform termenului prevăzut la lit. a) se constată că mai sunt sume disponibile, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării si Administrației înștiințează beneficiarii asupra acestui fapt și prelungește termenul de depunere a solicitărilor până la utilizarea integrală a creditelor bugetare aprobate cu această destinație;d) în cazul în care cuantumul solicitărilor depuse în termenele prevăzute la lit. a) și c) depășește creditele bugetare aprobate în bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației cu această destinație, acestea se restituie beneficiarilor.3. La articolul 10, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:(4^1) După primirea înștiințării prevăzute la alin. (4) lit. a), beneficiarii dispun măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea livrării de bunuri, prestarea de servicii, execuția de lucrări sau continuă implementarea obiectivelor de investiții din surse proprii sau alte surse legal constituite.4. La articolul 10, alineatele (6) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:(6) În situația suplimentării creditelor bugetare, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației notifică beneficiarii cu privire la reluarea transferurilor de sume în condițiile alin. (3) și (4).(7) În perioada de valabilitate a contractelor de finanțare multianuală, în situația în care beneficiarii prevăzuți la alin. (1) decontează sumele aferente contribuției de la bugetul de stat din surse proprii sau alte surse legal constituite au dreptul să solicite recuperarea acestora la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, care transferă aceste sume în limita creditelor bugetare aprobate în buget cu această destinație, în condițiile prevăzute la alin. (3).5. La articolul 10, alineatele (7^1) și (7^2) se abrogă.  +  Articolul IXAlineatul (2) al articolului 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Începând cu ianuarie 2020, beneficiarii nu mai transmit solicitări de finanțare pentru etapa a II-a a Programului național de dezvoltare locală, pentru alte obiective de investiții în condițiile prevăzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul XDupă alineatul (2^2) al articolului 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (2^3), cu următorul cuprins:(2^3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în perioada ianuarie - 31 decembrie 2020 un punct-amendă este 145 lei.  +  Articolul XILegea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 29, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Comisia calculează și publică lunar pe site-ul propriu următoarele informații:a) rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii private pentru ultimele 60 de luni;b) rata de rentabilitate a fiecărui fond de pensii private pentru ultimele 60 de luni;c) rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor de pensii, stabilită de Comisie.2. La articolul 32, alineatul (6) se abrogă.3. La articolul 35, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 35(1) După aderare sau repartizare, participanții sunt obligați să contribuie la un fond de pensii și nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată.4. La articolul 52, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 52(1) Administratorul unui fond de pensii care a primit contribuții pe o perioadă de cel puțin 60 de luni calculează, în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, rata de rentabilitate a fondului de pensii pentru ultimele 60 de luni și o comunică în aceeași zi Comisiei.5. La articolul 60, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 60(1) Capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii este echivalentul în lei, calculat la cursul de schimb al Băncii Naționale a României la data constituirii, al sumei de 4 milioane euro.6. La articolul 60, alineatul (1^1) se abrogă.7. La articolul 86 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) deducerea unui cuantum din contribuțiile plătite, dar nu mai mult de 0,5%, cu condiția ca această deducere să fie făcută înainte de convertirea contribuțiilor în unități de fond, din care 0,1 puncte procentuale din suma totală ce face obiectul operațiunii financiare efectuate pentru fiecare fond de pensii administrat privat să fie virată la Casa Națională de Pensii Publice;8. După articolul 88 se introduce un nou articol, articolul 88^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 88^1Taxele de funcționare stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară și percepute societăților de administrare a fondurilor de pensii administrate privat nu pot depăși maximum 10% din totalul comisioanelor de administrare percepute de administratori.  +  Articolul XIIAlineatul (2) al articolului III din Legea nr. 136/2019 pentru abrogarea alin. (1), (2) și (4) ale art. 40 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 17 iulie 2019, se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Până la data de 31 decembrie 2020, operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcționează pe bază de plăți cu cardul, precum și de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, au obligația de a dota automatele comerciale cu aparatele de marcat electronice fiscale prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul XIIILegea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 16 iulie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 22, alineatul (1^1) se modifică și va avea următorul cuprins:(1^1) Până la 31 decembrie 2020, pentru clienții casnici furnizarea de energie electrică se realizează în condiții reglementate de către ANRE.2. La articolul 22 alineatul (2), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) să aprobe și să publice tarifele aplicate de furnizorii de ultimă instanță clienților casnici pentru perioada până la 31 decembrie 2020;3. La articolul 28, litera b^1) se modifică și va avea următorul cuprins:b^1) să livreze furnizorilor de ultimă instanță, până la 31 decembrie 2020, energia electrică necesară asigurării consumului clienților casnici pentru care se aplică tarife reglementate, în conformitate cu reglementările elaborate de ANRE;4. La articolul 76, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Diferențele de costuri de achiziție din anii 2018 și 2019 ale furnizorilor de ultimă instanță, nerecuperate prin prețurile practicate, se vor recupera etapizat și integral până la data de 31 decembrie 2020, conform reglementărilor ANRE.5. La articolul 79, alineatul (8) se abrogă la data de 30 aprilie 2020.6. La articolul 93, alineatul (2^1) se modifică și va avea următorul cuprins:(2^1) Contravenția prevăzută la alin. (1) pct. 48 se sancționează cu amendă între 2% și 10% din cifra de afaceri a anului anterior aplicării sancțiunii contravenționale.7. La articolul 104, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:(7) După adjudecarea concesiunii, în vederea desfășurării activității, concesionarul solicită autorizațiile/licențele specifice prevăzute de legislația în vigoare.8. La articolul 124, alineatele (1^1) și (1^2) se modifică și vor avea următorul cuprins:(1^1) Până la 30 iunie 2020, producătorii, inclusiv filialele acestora și/sau afiliații aparținând aceluiași grup de interes economic, care desfășoară atât activități de extracție, cât și activități de vânzare a gazelor naturale extrase de pe teritoriul României, au obligația să vândă cu prețul de 68 lei/MWh, în condițiile reglementate de ANRE, cantitățile de gaze naturale rezultate din activitatea de producție internă curentă și/sau din depozitele de înmagazinare, către furnizorii clienților casnici și ai producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinată consumului populației. Măsura se aplică doar dacă prețul mediu de piață, monitorizat de ANRE, luând în calcul cantitățile și prețurile înregistrate pe fiecare segment de piață, se situează peste valoarea de 68 lei/MWh.(1^2) Diferențele de costuri de achiziție din anii 2018 și 2019 ale furnizorilor, nerecuperate prin prețurile practicate, se vor recupera până la data de 30 iunie 2020, conform reglementarilor ANRE.9. La articolul 178, alineatul (6) se abrogă la data de 30 aprilie 2020.10. La articolul 179 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) furnizarea gazelor naturale la preț reglementat și în baza contractelor-cadru până la 30 iunie 2020 pentru clienții casnici;11. La articolul 195, alineatul (4^2) se modifică și va avea următorul cuprins:(4^2) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, contravenția prevăzută la art. 194 pct. 43 se sancționează cu amendă între 2% și 10% din cifra de afaceri a anului anterior aplicării sancțiunii contravenționale.  +  Articolul XIVOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. La articolul 2, după alineatul (3^2) se introduce un nou alineat, alineatul (3^3), cu următorul cuprins:(3^3) Începând cu luna ianuarie 2020, nivelul tarifelor și contribuțiilor prevăzute la alin. (2) se stabilește anual prin ordin al președintelui ANRE și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.2. Alineatele (3), (3^1) și (3^2) se abrogă.3. La articolul 9, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:(1^1) ANRE elaborează metodologia pentru calculul tarifelor de transport și distribuție a energiei electrice prin care se stabilește rata de rentabilitate a capitalului investit. În cazul în care elemente care compun metodologia stabilirii ratei de rentabilitate sunt în competența altor autorități decât autoritatea de reglementare, informațiile obținute de acestea ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor proprii sunt puse la dispoziția ANRE în cel mai scurt timp posibil, în vederea consultării. Consultarea acestor informații de către autoritatea de reglementare este obligatorie, inclusiv pentru tarifele în vigoare, dacă există o solicitare de la orice parte lezată.(1^2) La elaborarea metodologiei de stabilire a prețurilor și tarifelor reglementate, ANRE va proceda astfel încât aceasta să conțină elemente pentru sprijinirea dezvoltării, în cel mai rentabil mod, a unor sisteme sigure, fiabile, eficiente și nediscriminatorii care sunt orientate către consumator, în conformitate cu obiectivele generale de politică în domeniul energiei electrice și al eficienței energetice.4. La articolul 10, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:(1^1) ANRE elaborează metodologia pentru calculul tarifelor de transport și distribuție a gazelor naturale prin care se stabilește rata de rentabilitate a capitalului investit. În cazul în care elemente care compun metodologia stabilirii ratei de rentabilitate sunt în competența altor autorități decât autoritatea de reglementare, informațiile obținute de acestea ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor proprii sunt puse la dispoziția ANRE în cel mai scurt timp posibil, de la data solicitării acesteia, în vederea consultării. Consultarea acestor informații de către autoritatea de reglementare este obligatorie, inclusiv pentru tarifele în vigoare, dacă există o solicitare de la orice parte lezată.(1^2) La elaborarea metodologiei de stabilire a prețurilor și tarifelor reglementate, ANRE va proceda astfel încât aceasta să conțină elemente pentru sprijinirea dezvoltării, în cel mai rentabil mod, a unor sisteme sigure, fiabile, eficiente și nediscriminatorii care sunt orientate către consumator, în conformitate cu obiectivele generale de politică în domeniul gazelor naturale, al eficienței energetice și al integrării producției de gaz la scară redusă și la scară largă din surse de energie regenerabile, precum și a producției distribuite, atât în rețelele de transport, cât și în cele de distribuție.  +  Articolul XVLa articolul II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2019 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală și pentru modificarea și completarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 31 mai 2019, punctul 5 se abrogă.  +  Articolul XVILegea nr. 121/2014 privind eficiența energetică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 1 august 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 3(1) În vederea aplicării prevederilor prezentei legi, în cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri funcționează o structură pentru eficiență energetică, a cărei organizare și funcționare sunt stabilite prin hotărâre de organizare și funcționare a ministerului.2. La articolul 3, alineatele (2)-(6) se abrogă.3. La articolul 3, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) Finanțarea programelor de eficiență energetică se asigură anual, din bugetul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, din sume constituite în bugetul propriu și/sau prin atragerea unor fonduri terțe, precum și a unei contribuții de la titularii de licențe în domeniul energiei și al gazelor naturale în cazul derulării unor proiecte comune.  +  Articolul XVII(1) Sumele rămase necheltuite din bugetul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei constituit în anul 2019, în baza prevederilor art. 2 alin. (3^1) și (3^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare, se transferă până la data de 31 martie 2020 Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.(2) Până la 31 decembrie 2020, Guvernul României reglementează, la inițiativa ministerului de resort, statutul și regimul juridic al consumatorului vulnerabil, precum și modalitatea de finanțare a acestuia.  +  Articolul XVIII(1) Declararea taxei pe active aferente anului 2019 se efectuează până la data de 25 august 2020 inclusiv. Diferențele în plus față de taxa pe active aferentă semestrului I 2019 se plătesc până la data de 25 august 2020 inclusiv, iar diferențele în minus se restituie/se compensează potrivit dispozițiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.(2) Pentru stabilirea cotei de piață în vederea determinării taxei pe active aferente anului 2019, informațiile privind totalul activelor contabile nete agregate pentru sistemul bancar sunt publicate pe site-ul Băncii Naționale a României până la data de 30 iunie 2020.  +  Articolul XIXPână la intrarea în vigoare a art. II și XVIII, în anul 2020 taxa pe active nu se calculează și nu se datorează.  +  Articolul XX(1) În aplicarea pct. 1 de la art. I, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, nu se mai alocă împrumuturi prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, derulat conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, cu modificările și completările ulterioare.(2) Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației se subrogă în toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză pentru Fondul de Dezvoltare și Investiții.(3) Avansul primit și neutilizat până la data de 31 decembrie 2019, respectiv avansul primit pentru lucrări nerecepționate în condițiile legii până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se restituie în contul Fondului.(4) În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Comisia Națională de Strategie și Prognoză predă pe bază de protocol de predare-primire Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației toate contractele de finanțare încheiate cu beneficiarii, solicitările de finanțare, execuția bugetară, precum și întreaga documentație depusă de solicitanți.(5) În termen de 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației va modifica toate contractele de finanțare, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.(6) Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației se subrogă în toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, care decurg din convenția de împrumut încheiată în anul 2019 cu Ministerul Finanțelor Publice pentru asigurarea resurselor necesare alimentării Fondului de Dezvoltare și Investiții. În acest scop, se va încheia un act adițional la convenția de împrumut.(7) În aplicarea prevederilor alin. (1), începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Finanțelor Publice nu mai acordă împrumuturi din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului pentru alimentarea Fondului de Dezvoltare și Investiții.(8) Pentru proiectele de investiții finanțate prin Fond, pentru care există contracte de finanțare în derulare, finanțările acordate se diminuează la valoarea cheltuielilor aferente lucrărilor efectuate și recepționate în condițiile legii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(9) În situația în care există contracte de finanțare în derulare pentru care nu există cheltuieli aferente lucrărilor efectuate și recepționate în condițiile legii de către beneficiari și este prevăzut în contractul de finanțare dreptul finanțatorului de a modifica unilateral contractul, obligațiile finanțatorului de a asigura sumele necesare se aduc la îndeplinire cu respectarea limitelor prevăzute în buget.  +  Articolul XXIFondul de Dezvoltare și Investiții se desființează la data încetării derulării contractelor preluate conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul XXIILa data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Programul de finanțare a investițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare se modifică în Programul pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii balneare și se transferă, împreună cu bugetul aferent, de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.  +  Articolul XXIIIPrevederile art. 49 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 30 august 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu anul 2022.  +  Articolul XXIV(1) În aplicarea prevederilor art. I pct. 1-2 și art. XXII din prezenta ordonanță de urgență, se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat pe anul 2020, în volumul și structura bugetelor Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, la propunerea ordonatorilor principali de credite.(2) În termen de 5 zile de la aprobarea modificărilor prevăzute la alin. (1) se autorizează Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației să introducă modificările corespunzătoare în bugetul propriu și în anexele la acesta, să introducă anexe noi și să le comunice Ministerului Finanțelor Publice.  +  Articolul XXVLa articolul 14 alineatul (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 22 aprilie 2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările și completările ulterioare, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:d) Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, pentru programul prevăzut la capitolul I secțiunea a 2-a.  +  Articolul XXVIAlineatul (1) al articolului 19 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, se modifică și va avea următorul cuprins:(1) Comisionul prevăzut la art. 18 lit. c) reprezintă o cotă procentuală de 0,1% aplicată lunar asupra sumei totale ce face obiectul operațiunii financiare efectuată pentru fiecare fond de pensii administrat privat  +  Articolul XXVII(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ajutorul plătit în conformitate cu schema de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film și producției de film în România constituită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice, cu modificările și completările ulterioare, va fi suportat din bugetul de stat, respectiv bugetul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.(2) Furnizorul schemei de ajutor de stat prevăzută la alin. (1) este Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.(3) Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri preia de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză toate acordurile de finanțare încheiate, cererile de ajutor depuse de aplicanți, cererile de plată, procesele-verbale și documentele emise de Comisia de Film România, rapoarte de audit, precum și întreaga documentație aferentă schemei de ajutor de stat pe care o deține, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe bază de proces-verbal de predare-primire.(4) În aplicarea prevederilor alin. (1)-(3) se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat pe anul 2020, în volumul și structura bugetelor Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, la propunerea ordonatorilor principali de credite.(5) În termen de 5 zile de la aprobarea modificărilor prevăzute la alin. (4) se autorizează Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri să introducă modificările corespunzătoare în bugetul propriu și în anexele la acesta, să introducă anexe noi și să le comunice Ministerului Finanțelor Publice.  +  Articolul XXVIIIÎn termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei elaborează cadrul de reglementare în concordanță cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.  +  Articolul XXIXPână la 1 ianuarie 2021, prevederile art. 210 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, se suspendă.  +  Articolul XXXAlineatele (1) și (2) ale articolului 342 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:(1) Nivelul accizelor aplicabil de la data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul prevăzut în anexa nr. 1, actualizat cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, de regulă până la data de 20 octombrie, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a fiecărui an.(2) Prin excepție de la alin. (1) pentru țigarete, nivelul accizelor se aplică de la data de 1 aprilie a fiecărui an și este cel prevăzut în anexa nr. 1.  +  Articolul XXXIPrevederile art. XXX se aplică începând cu anul 2020.  +  Articolul XXXII(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, până la încheierea protocoalelor de predare-primire prevăzute la art. 13 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 68/2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, deschiderea creditelor bugetare și plățile în limita creditelor bugetare deschise se efectuează din bugetele ordonatorilor principali de credite ai instituțiilor înființate sau rezultate în urma reorganizării sau, după caz, în conformitate cu prevederile art. 37 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.(2) Instituțiile publice prevăzute la alin. (1) ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite utilizează codul de identificare fiscală pe care l-a avut anterior instituția publică reorganizată.(3) În scopul aplicării prevederilor alin. (1), persoanele înrolate în sistemul național de raportare Forexebug, desemnate de conducătorii instituțiilor publice înființate sau rezultate în urma reorganizării, au obligația depunerii formularului Fișa entității, precum și a bugetului de venituri și cheltuieli/bugetului de cheltuieli individual și a înregistrării angajamentelor legale noi. Instituțiile publice înființate sau rezultate în urma reorganizării înregistrează și angajamentele legale rămase de plătit la finele anului 2019 aferente instituțiilor publice desființate.(4) Plățile dispuse în limita creditelor bugetare deschise potrivit alin. (1) se efectuează de către persoanele din cadrul compartimentelor financiar-contabile desemnate de ordonatorii de credite ai instituțiilor publice înființate sau rezultate în urma reorganizării.(5) Situațiile financiare la 31 decembrie 2019 se întocmesc și se depun la Ministerul Finanțelor Publice de către instituțiile publice înființate sau rezultate în urma reorganizării, potrivit prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3.265/2019 privind reguli de elaborare de către instituțiile publice a situațiilor financiare întocmite începând cu finele trimestrului III al anului 2019, cu completările ulterioare.(6) Depunerea în sistemul național de raportare Forexebug a formularelor din sfera raportării situațiilor financiare se efectuează potrivit prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcționare a sistemului național de raportare - Forexebug, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul XXXIIIPrin derogare de la prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, în luna ianuarie 2020 cotele defalcate din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat în luna decembrie 2019 se alocă bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale până cel târziu la data de 10 ianuarie 2020.
    PRIM-MINISTRU
    LUDOVIC ORBAN
    Contrasemnează:
    Ministrul finanțelor publice,
    Vasile-Florin Cîțu
    Secretarul general al Guvernului,
    Antonel Tănase
    Viceprim-ministru,
    Raluca Turcan
    Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației,
    Ion Ștefan
    Ministrul muncii și protecției sociale,
    Victoria Violeta Alexandru
    Ministrul afacerilor externe,
    Bogdan Lucian Aurescu
    Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri,
    Virgil-Daniel Popescu
    Președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză,
    Cristian Nicolae Stănică
    Ministrul apărării naționale,
    Ionel Nicolae Ciucă
    Ministrul afacerilor interne,
    Marcel Ion Vela
    București, 6 ianuarie 2020.Nr. 1.----