PROCEDURĂ din 13 aprilie 2016privind modulul „Completarea și depunerea bugetului individual al instituțiilor publice” (Anexa nr. 2)
EMITENT
  • MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 21 aprilie 2016



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 517 din 13 aprilie 2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 307 din 21 aprilie 2016.
     +  Capitolul I Prevederi cu caracter general privind structura bugetelor individuale, întocmirea, aprobarea și depunerea acestora la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului și în sistemul național de raportare - Forexebug  +  Articolul 1(1) Bugetele individuale ale instituțiilor publice cu personalitate juridică prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, se întocmesc în format electronic, pe baza bugetelor repartizate și aprobate în condițiile legii.(2) Bugetele individuale se întocmesc în lei, fără zecimale, distinct, pe sectoare bugetare. În cadrul fiecărui sector bugetar, instituțiile publice care au aprobate bugete pe programe bugetare întocmesc și depun bugetele individuale prevăzute la alin. (1) pe fiecare program bugetar și în cadrul acestora pe surse de finanțare, în structura clasificației bugetare detaliate la partea de venituri pe capitole, subcapitole și paragrafe, iar la partea de cheltuieli pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole și alineate (COFOG 3), cu încadrarea în bugetul agregat al ordonatorului principal de credite sau al unității administrativ-teritoriale, după caz. Bugetele individuale ale instituțiilor publice locale se întocmesc și pe secțiunile reglementate de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), instituțiile publice din sectorul special întocmesc bugetele individuale în structura clasificației bugetare detaliate la partea de venituri pe capitole, subcapitole și paragrafe, iar la partea de cheltuieli pe capitole și titluri (COFOG 1), cu încadrarea în bugetul agregat al ordonatorului principal de credite.(4) Bugetele individuale se depun în sistemul național de raportare - Forexebug și conțin în mod obligatoriu semnătura electronică cu certificat digital calificat aparținând persoanei înrolate în sistemul național de raportare - Forexebug și care are atribuit rolul de semnare și transmitere a documentelor electronice.(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), ordonatorii de credite ierarhic superiori pot opta pentru introducerea în sistemul național de raportare - Forexebug a bugetelor individuale ale ordonatorilor de credite direct subordonați, utilizând semnătura electronică cu certificat digital calificat aparținând persoanei înrolate în sistemul național de raportare - Forexebug și care are atribuit rolul de semnare și transmitere de documente în format electronic pentru entitățile publice direct subordonate.  +  Articolul 2(1) Până la data de 31 iulie 2019, instituțiile publice care utilizează sistemul național de raportare reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările și completările ulterioare, depun în sistemul național de raportare - Forexebug bugetele individuale întocmite potrivit art. 1, iar la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului depun bugetele întocmite pe suport hârtie, repartizate și aprobate în condițiile legii de ordonatorul de credite ierarhic superior sau de către consiliul local, după caz, care au stat la baza întocmirii bugetului individual în format electronic.(2) Începând cu data de 1 august 2019, la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului nu se mai depune bugetul repartizat și aprobat în condițiile legii de ordonatorul de credite ierarhic superior sau de către consiliul local, după caz, întocmit pe suport hârtie, răspunderea privind depunerea în format electronic a bugetului individual corespunzător bugetului repartizat și aprobat și corectitudinea datelor înscrise în acesta revenind exclusiv conducătorului instituției publice care gestionează bugetul respectiv. (la 29-01-2019, Articolul 2 din Capitolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 128 din 18 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 )  +  Articolul 3În funcție de sectorul bugetar din care fac parte instituțiile publice și de sursele de finanțare a cheltuielilor acestora, bugetele individuale pot fi:a) bugete individuale de cheltuieli, care se întocmesc în cazul bugetelor aferente sursei A "Integral de la buget", ale :– instituțiilor publice din sectorul 01 "Bugetul de stat (administrație centrală)" finanțate integral de la bugetul de stat;– instituțiilor publice din sectorul 02 "Bugetul local (administrație locală)", cu excepția unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale;– instituțiilor publice din sectorul 03 "Bugetul asigurărilor sociale de stat", care nu au aprobate și nu realizează venituri bugetare;– instituțiilor publice din sectorul 04 "Bugetul asigurărilor pentru șomaj", care nu au aprobate și nu realizează venituri bugetare;– instituțiilor publice din sectorul 05 "Bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS)", care nu au aprobate și nu realizează venituri bugetare;b) bugete individuale de venituri și cheltuieli, care se întocmesc în cazul:b1) bugetelor aferente surselor B "Credite externe", C "Credite interne", D "Fonduri externe nerambursabile", E "Activități finanțate integral din venituri proprii", F "Integral venituri proprii", G "Venituri proprii și subvenții", H "Bugetul aferent activității din privatizare", I "Bugetul Fondului pentru mediu", J "Bugetul Trezoreriei Statului" ale instituțiilor publice din toate sectoarele bugetare;b2) bugetelor aferente sursei A "integral de la buget":– ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale;– ale instituțiilor publice din sectorul 03 "Bugetul asigurărilor sociale de stat", care au aprobate venituri bugetare;– ale instituțiilor publice din sectorul 04 "Bugetul asigurărilor pentru șomaj", care au aprobate venituri bugetare;– ale instituțiilor publice din sectorul 05 "Bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate", care au aprobate venituri bugetare.  +  Articolul 4(1) Bugetele individuale de venituri și cheltuieli bugetare pot fi:a) echilibrate, în cazul în care veniturile bugetare sunt egale cu cheltuielile bugetare;b) excedentare, în cazul în care veniturile bugetare sunt mai mari decât cheltuielile bugetare.(2) În cazul în care bugetele de venituri și cheltuieli agregate sau bugetele generale centralizate ale unităților administrativ-teritoriale prezintă deficit, iar ordonatorii principali sau secundari de credite repartizează ordonatorilor de credite din subordine bugete de venituri și cheltuieli aprobate cu deficit, bugetele astfel repartizate vor fi însoțite de o notă aprobată de ordonatorul de credite ierarhic superior sau de hotărârea consiliului local, după caz, în care se va preciza sursa de acoperire a deficitului aprobat. Pe baza bugetelor de venituri și cheltuieli cu deficit repartizate și a notei întocmite de ordonatorul de credite ierarhic superior sau a hotărârii consiliului local, după caz, ordonatorii de credite cărora le-au fost repartizate bugetele vor întocmi și vor depune în sistemul electronic bugete individuale echilibrate.(3) În cazul bugetelor de venituri și cheltuieli repartizate de către ordonatorii principali sau secundari de credite pentru activitatea proprie, nota prevăzută la alin. (2) în care se precizează sursa de acoperire a deficitului este aprobată de aceștia. Pe baza bugetului de venituri și cheltuieli cu deficit repartizat pentru activitatea proprie și a notei întocmite și aprobate de ordonatorul de credite respectiv, acesta va întocmi bugetul individual echilibrat.(4) În cazul bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate cu deficit, repartizate de către ordonatorii principali sau secundari de credite ai bugetului local pentru activitatea proprie, bugetul individual echilibrat va fi întocmit pe baza bugetului de venituri și cheltuieli aprobat cu deficit și a hotărârii consiliului local în care s-a precizat sursa de acoperire a deficitului.(5) Prevederile alin. (2) se aplică și în situația în care bugetul de venituri și cheltuieli agregat sau bugetele generale centralizate ale unităților administrativ-teritoriale prezintă excedent, dar bugetele de venituri și cheltuieli repartizate unor ordonatori de credite din subordine sunt aprobate cu deficit.(6) Bugetele individuale echilibrate prevăzute la alin. (2)-(5) se semnează de către ordonatorii de credite sau persoanele cărora le-au fost delegate aceste atribuții, în condițiile legii, care gestionează bugetele respective, iar sursele din care se finanțează deficitul, comunicate prin nota ordonatorului de credite ierarhic superior sau aprobate prin hotărârea consiliului local, după caz, vor fi completate la partea de venituri, la paragrafele din cadrul subcapitolului 40.15.00 "Sume utilizate din excedentul anului precedent pentru efectuarea de cheltuieli", la subcapitolul 40.14.00 "Sume din excedentul bugetului local utilizate pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare" sau la subcapitolele corespunzătoare de venituri bugetare din cadrul capitolului 41.00.00 "Alte operațiuni financiare", după caz.  +  Articolul 5Bugetele individuale cuprind următoarele informații:a) în cazul veniturilor bugetare:– prevederi bugetare;b) în cazul cheltuielilor bugetare:– credite de angajament;– limită credit de angajament;– credite bugetare.  +  Capitolul II Completarea formularului "Buget individual"  +  Articolul 6(1) Formularul "Buget individual" și instrucțiunile pentru completarea și utilizarea acestuia pot fi descărcate prin accesarea "Punctului Unic de Acces" de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug sau pot fi puse la dispoziție de către unitatea teritorială a Trezoreriei Statului la care este arondată instituția publică. Formularul "Bugetul individual" se completează electronic.(2) Instituțiile publice au obligația ca, înainte de completarea formularului "Buget individual", să verifice și să descarce/să solicite unității teritoriale a Trezoreriei Statului ultima versiune a formularului electronic respectiv.  +  Articolul 7(1) Completarea în sistem electronic a elementelor din formularul "Buget individual" se efectuează de către instituțiile publice pentru sectorul și sursele de finanțare declarate de acestea în "Fișa entității publice", astfel:a) în rubrica "An pentru care se depune bugetul" se înscrie anul calendaristic pentru care se depune bugetul;b) în rubrica "An aprobare" se înscrie anul calendaristic în care a fost aprobat bugetul raportat;c) în rubrica "Tip buget" instituția publică poate selecta:c1) opțiunea "Provizoriu (1/12)", în cazul în care se depune un buget individual întocmit pe baza bugetului aprobat conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale art. 40 sau art. 39 alin. (7^2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, sau ale art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările și completările ulterioare, după caz;c2) opțiunea "Inițial", în cazul în care se depune primul buget individual întocmit pe baza bugetului aprobat și repartizat în condițiile legii, cu excepția ordonatorilor principali de credite pentru care aprobarea este de competența acestora;c3) opțiunea "Modificări", în cazul în care se depune un buget individual întocmit pe baza bugetului aprobat și repartizat potrivit legii, cu sume modificate față de bugetul individual inițial, ca urmare a virărilor de credite bugetare efectuate în condițiile legii;c4) opțiunea "Rectificări", în cazul în care se depune un buget individual rectificat ca urmare a rectificării bugetului aprobat și repartizat potrivit legii în baza legilor de rectificare bugetară prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, a rectificărilor bugetare locale prevăzute de Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, sau a altor acte normative prevăzute de lege pentru rectificarea bugetelor componente ale bugetului general consolidat;d) rubrica "Este Formular Rectificativ pentru erori materiale" este utilizată numai în cazul în care ordonatorii de credite au identificat erori materiale în ultimul buget individual care a fost depus și înregistrat în sistemul Forexebug, față de bugetul repartizat și aprobat de ordonatorul de credite ierarhic superior, de către ordonatorul principal de credite pentru activitatea sa proprie sau de către consiliul local, după caz. În cazul în care se transmite un formular de buget individual fără a fi bifată rubrica "Este Formular Rectificativ pentru erori materiale", iar în sistem a fost deja înregistrat anterior un buget individual "Inițial" sau "Provizoriu(1/12)" valid, noul formular va fi respins;e) "SECȚIUNEA A - Informații generale" se completează astfel:e1) în rubrica "Denumire Entitate Publică" se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a instituției publice. Aceasta poate fi modificată oricând pe durata completării formularului de buget individual;e2) în rubrica "Cod fiscal" se înscrie codul de identificare fiscală al instituției publice. Acesta poate fi modificat oricând pe durata completării formularului de buget individual;e3) rubrica "Sector special" se bifează în funcție de apartenența instituției publice la un sector special conform actului normativ în baza căruia funcționează;e4) în rubrica "Sector bugetar" se selectează sectorul bugetar în structura căruia activează instituția publică. În cazul în care instituția publică gestionează activități aferente mai multor sectoare bugetare, aceasta va completa câte un formular de buget individual pentru fiecare sector bugetar;e5) în rubrica "Mod afișare pe ecran" se selectează una dintre următoarele opțiuni:– "Numai indicatorii selectați", caz în care se afișează numai indicatorii de tip Venit sau Cheltuială introduși și sumele asociate, fără totalurile calculate;– "Indicatorii selectați și totalurile calculate", caz în care se afișează indicatorii de tip Venit sau Cheltuială, sumele asociate și totalurile calculate automat pentru Venituri/Cheltuieli/Sold (Venituri-Cheltuieli);– "Numai totalurile calculate", caz în care se afișează numai totalurile calculate automat pentru Venituri/Cheltuieli/Sold (Venituri-Cheltuieli);– "Editare", caz în care se afișează indicatorii selectați și sumele asociate. În acest mod de afișare pot fi modificate sumele asociate oricărui indicator selectat;e6) în rubrica «Program bugetar» se selectează codul de program sau valoarea implicită «0000000000» în cazul în care nu există buget aprobat pe programe.În cazul în care, pentru urmărirea unor fluxuri financiare, prin legi speciale se stabilește utilizarea unor coduri de program distincte, instituțiile publice cu atribuții în acest sens vor stabili și vor comunica Ministerului Finanțelor Publice codurile de program, solicitând totodată Ministerului Finanțelor Publice publicarea Listei codurilor de program pe site-ul acestuia.În cadrul fiecărui «Program bugetar» se va selecta obligatoriu cel puțin o «Sursă de finanțare» a programului. În situația în care o instituție publică gestionează mai multe programe bugetare, acestea se adaugă succesiv, prin selectarea butonului «Adaugă Programe/Surse de Finanțare. (la 25-06-2019, Litera e6) din Litera e) , Alineatul (1) , Articolul 7 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 2.407 din 19 iunie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 25 iunie 2019 ) e7) în rubrica "Sursă finanțare" se selectează sursa de finanțare aferentă bugetului individual ce urmează a fi completat. În situația în care un program bugetar este finanțat din mai multe surse de finanțare, se adaugă succesiv fiecare sursă de finanțare prin selectarea butonului "Adaugă Programe/Surse de Finanțare";e8) în rubrica "Secțiune" se selectează butonul "Funcționare" sau "Dezvoltare" numai în cazul în care în rubrica "Sector bugetar" a fost selectată opțiunea "02. Bugetul local". Secțiunile "Funcționare" și "Dezvoltare" se adaugă succesiv, prin selectarea butoanelor aferente;f) după completarea informațiilor prevăzute la lit. e), se selectează butonul "Adaugă Programe/Surse de Finanțare", moment în care apare forma tabelară a formularului de buget individual, iar pe bara de titlu rămân afișate informațiile selectate de către instituția publică, respectiv: sector bugetar, program bugetar, sursă de finanțare și secțiune. Dacă în "SECȚIUNEA A - Informații generale" au fost selectate opțiuni greșite, de pe bara de titlu afișată se poate utiliza butonul "Șterge", în urma căruia combinația "Sector bugetar - Program - Sursă - Secțiune" este eliminată și poate fi reluată completarea acestei secțiuni;g) în rubrica "Introducere" se selectează butonul "Venit" sau butonul "Cheltuială", după caz:g1) în situația în care a fost selectat butonul "Venit" se completează următoarele rubrici:g1.1) în rubrica "Clasificație funcțională" se selectează succesiv indicatorii de venituri bugetare din clasificația funcțională - Capitol, Subcapitol și Paragraf.Indicatorii de venituri bugetare se completează astfel:– pentru orice indicator de tip "Capitol": nivelele "Subcapitol" și "Paragraf" se completează cu valoarea "00", iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de capitol. Această modalitate este valabilă în cazul capitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate subcapitole în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip "Subcapitol", asociat unui "Capitol": nivelul "Paragraf" se completează cu valoarea "00", iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de subcapitol. Această modalitate este valabilă în cazul subcapitolelor de venituri bugetare care nu au aprobate paragrafe în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip "Paragraf", asociat unui "Capitol" și "Subcapitol": denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de paragraf;g1.2) în rubrica "Valoare prevedere bugetară" se completează valorile corespunzătoare prevederilor bugetare, aprobate în buget pentru anul calendaristic pentru care se face raportarea (An curent/An + 1/An + 2/An + 3/An + 4+... ). În cazul în care nu există prevedere bugetară pentru anii ulteriori anului curent, se completează cu valoarea "0" în rubricile aferente acestor ani;g1.3) după completarea pentru fiecare indicator bugetar a rubricilor potrivit prevederilor lit. g1.1) și g1.2), se selectează butonul "Adaugă Indicator" prin intermediul căruia informațiile sunt adăugate automat în formă tabelară a bugetului individual, în ordinea crescătoare a codului indicatorului din clasificația bugetară, indiferent de ordinea în care au fost aceștia introduși de către instituția publică. Orice indicator bugetar introdus în forma tabelară a bugetului individual poate fi eliminat prin selectarea butonului "Șterge" care este poziționat în dreptul indicatorului respectiv.Procedura prevăzută la lit. g1.1) și g1.3) se reia pentru introducerea prevederilor bugetare aferente tuturor indicatorilor de venituri bugetare aprobați în buget;g2) în situația în care a fost selectat butonul "Cheltuială" se completează următoarele rubrici:g2.1) în rubrica "Clasificație funcțională" se selectează succesiv indicatorii de cheltuieli bugetare din clasificația funcțională - Capitol, Subcapitol și Paragraf.Indicatorii de cheltuieli bugetare se completează astfel:– pentru orice indicator de tip "Capitol": nivelele "Subcapitol" și "Paragraf" se completează cu valoarea "00", iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de capitol. Această modalitate este valabilă în cazul capitolelor de cheltuieli bugetare care nu au aprobate subcapitole în cadrul clasificației funcționale și în cazul bugetelor întocmite de instituțiile publice din sectorul special la nivel COFOG1;– pentru orice indicator de tip "Subcapitol", asociat unui "Capitol": nivelul "Paragraf" se completează cu valoarea "00", iar denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de subcapitol. Această modalitate este valabilă în cazul subcapitolelor de cheltuieli bugetare care nu au aprobate paragrafe în cadrul clasificației funcționale;– pentru orice indicator de tip "Paragraf", asociat unui "Capitol" și "Subcapitol": denumirea indicatorului din clasificația funcțională este preluată de la nivel de paragraf;g2.2) în rubrica "Clasificație Economică" se selectează succesiv indicatorii de cheltuieli bugetare din clasificația economică - Titlu, Articol, Alineat.Indicatorii de cheltuieli bugetare se completează astfel:– pentru orice indicator de tip "Titlu": nivelele "Articol" și "Alineat" sunt completate cu valoarea "00", iar denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de titlu. Această modalitate este valabilă în cazul titlurilor care nu au aprobate articole și alineate în cadrul clasificației economice, precum și în cazul bugetelor întocmite de instituțiile publice din sectorul special la nivel COFOG1;– pentru orice indicator de tip "Articol", asociat unui "Titlu": nivelul "Alineat" este completat cu valoarea "00", iar denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de articol. Această modalitate este valabilă în cazul articolelor care nu au aprobate alineate în cadrul clasificației economice;– pentru orice indicator de tip "Alineat", asociat unui "Titlu" și "Articol": denumirea indicatorului din clasificația economică este preluată de la nivel de alineat;g2.3) rubrica "Valoare credit bugetar" se completează cu valorile corespunzătoare creditelor bugetare, aprobate în buget pentru anul calendaristic pentru care se face raportarea (An curent/An + 1/An + 2/An + 3/An+4+....). În cazul în care nu există credite bugetare aprobate pentru anii ulteriori anului curent se completează cu valoarea "0" în rubricile aferente acestor ani;g2.4) rubrica "Valoare credit de angajament" se completează cu valoarea creditului de angajament aprobat în buget pentru anul pentru care se face raportarea (an curent), atât în cazul acțiunilor anuale, cât și în cazul acțiunilor multianuale;g2.5) rubrica "Valoare limită credit de angajament" se completează cu valorile aferente creditului de angajament al anului de raportare (an curent) rezultate după reținerea sumelor aferente procentului prevăzut la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, sau alte rețineri efectuate în baza legislației în vigoare. În cazul ordonatorilor de credite cărora le-au fost repartizate bugete în condițiile legii, după reținerea unor sume prevăzute de legislația în vigoare, sumele din coloana "Limită Credit Angajament" sunt egale cu sumele din coloana "Credit Angajament". În cazul bugetelor aferente sectorului 02 "Bugetul local", suma din coloana "Limită Credit Angajament" este egală cu suma din coloana "Credit Angajament";g2.6) după completarea pentru fiecare indicator bugetar a rubricilor potrivit prevederilor lit. g2.1)-g2.5), se selectează butonul "Adaugă Indicator" prin intermediul căruia informațiile sunt adăugate automat în formă tabelară a bugetului individual, în ordinea crescătoare a codului indicatorului din clasificația bugetară, indiferent de ordinea în care au fost aceștia introduși de către instituția publică. Orice indicator bugetar introdus în forma tabelară a bugetului individual poate fi eliminat prin selectarea butonului "Șterge" care este poziționat în dreptul indicatorului respectiv.Procedura prevăzută la lit. g2.1)-g2.6) se reia pentru introducerea creditelor bugetare aferente tuturor indicatorilor de cheltuieli bugetare aprobați în buget;h) după completarea de către instituția publică a formularului de buget individual potrivit precizărilor de la lit. a)-g), se selectează butonul "Validare și generare XML" în scopul validării datelor introduse:h1) în situația în care sistemul nu identifică erori în completarea formularului de buget individual și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, conducătorul instituției publice sau persoana căreia i-au fost delegate atribuții în acest sens, în condițiile legii, semnează electronic în rubrica "Conducătorul entității publice";h2) în situația în care sistemul identifică erori în completarea formularului de buget individual, se afișează o listă de erori pe care instituția publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. h1).(2) Instituțiile publice care, după depunerea și validarea primului buget individual în sistem, trebuie să completeze pentru a fi introdus în sistem un buget modificat/rectificat potrivit art. 8 alin. (5) vor efectua modificările corespunzătoare astfel:a) în ultimul buget individual introdus și validat de sistem utilizează butonul "Export XML", sistemul generând un fișier de tip .XML;b) în scopul completării noului formular de buget individual, instituțiile publice importă fișierul de tip .XML generat conform lit. a), prin utilizarea butonului "Import XML".Instituțiile publice pot utiliza butonul "Import XML" și în situația în care se dorește completarea formularului de buget individual cu informațiile corespunzătoare existente în aplicațiile informatice proprii, cu condiția de a fi respectată structura sub formă de fișiere XSD care se poate descărca prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(3) Principalele reguli de completare a formularului "Buget individual" sunt următoarele:a) dacă creditul de angajament este diferit de valoarea "0" și creditul bugetar este diferit de valoarea "0", atunci suma creditelor bugetare pentru toți anii calendaristici trebuie să fie mai mare/egală decât/cu suma introdusă la creditul de angajament;b) dacă limita creditului de angajament este diferită de valoarea "0" și creditul de angajament diferit de valoarea "0", atunci suma introdusă la creditul de angajament trebuie să fie mai mare/egală decât/cu suma introdusă la limită credit de angajament;c) în cazul în care nu a fost selectată rubrica "Sector special" de către instituțiile publice care nu aparțin sectorului special, va fi permisă completarea sumelor pe structura clasificației bugetare COFOG3;d) în cazul în care a fost selectată rubrica "Sector special" de către instituțiile publice care aparțin sectorului special, va fi permisă completarea sumelor aferente indicatorilor de cheltuieli bugetare pe structura clasificației bugetare COFOG1;e) totalurile pe nivelele superioare ale clasificației bugetare sunt realizate automat după completarea indicatorilor bugetari de nivel inferior;f) pentru sectorul bugetar 02 "Bugetul local", dacă a fost selectată o secțiune (de exemplu: "Funcționare"), se va permite selectarea numai a indicatorilor bugetari pentru care atributul "Secțiune" are valoarea "Funcționare".  +  Capitolul III Depunerea formularului "Buget individual"  +  Articolul 8(1) Instituțiile publice, prin intermediul persoanelor care s-au înrolat, depun on-line formularul de buget individual completat potrivit prevederilor de la cap. II, prin accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug.(2) După accesarea Punctului Unic de Acces de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug potrivit alin. (1), se selectează opțiunea "Transmitere documente electronice" și se depune formularul de buget individual în format .PDF inteligent (cu .XML asociat), cu semnătură electronică calificată.(3) Formularul "Buget individual" depus de instituția publică parcurge următoarele etape în vederea validării automate de către sistem:a) validarea formală a formularului: formularul "Buget individual" va fi supus unui prim set de validări (format, conținut standard de identificare declarant și tip formular etc.):a1) în cazul în care nu există erori de validare, va fi afișat "Indexul" de înregistrare a formularului în sistem, iar procesul continuă cu pasul următor de validare;a2) în cazul în care există neconformități, sistemul notifică instituția publică referitor la eroarea identificată ce urmează a fi corectată de aceasta;b) în cazul în care formularul "Buget individual" a fost validat potrivit lit. a1), sistemul procedează automat la validarea conținutului formularului și a regulilor specifice aplicabile, astfel:b1) în cazul în care nu există erori de validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) care atestă că instituția publică a depus bugetul individual și că urmează etapa de validare prevăzută la lit. c). Instituția publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii "Vizualizare rapoarte" - "Notificări";b2) în cazul în care există erori la validare, sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Instituția publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii "Vizualizare rapoarte" - "Notificări";c) în cazul în care formularul "Buget individual" a fost validat potrivit lit. b1), acesta este preluat în sistemul Forexebug, unde se realizează următoarele verificări:1. dacă prevederile bugetare din bugetul individual depus se încadrează în prevederile bugetare din bugetul agregat al ordonatorului principal de credite;2. dacă prevederile bugetare din bugetul individual depus de instituția publică sunt cel puțin egale sau mai mari decât execuția bugetară înregistrată în sistem la data depunerii bugetului individual;3. dacă creditele bugetare/limitele creditelor de angajament din bugetul individual depus de instituția publică sunt cel puțin egale sau mai mari decât creditele bugetare rezervate/creditele de angajament rezervate/angajamente legale din CAB;c1) în cazul în care nu există erori de validare, bugetul individual depus de instituția publică este înregistrat în sistem. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) prin care instituția publică este informată referitor la validarea bugetului individual depus. Instituția publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii "Vizualizare rapoarte" - "Notificări";c2) în cazul în care există erorile de validare de la pct. 1 și/sau pct. 2 și/sau pct. 3 lit. c), bugetul individual depus este declarat invalid de sistem și nu este înregistrat. Sistemul generează un document electronic semnat (Recipisă) cu erorile identificate. Instituția publică poate vizualiza recipisa prin accesarea opțiunii «Vizualizare rapoarte» - «Notificări». (la 08-03-2017, Litera c2) din Alineatul (3) , Articolul 8 , Capitolul III a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 384 din 1 martie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 169 din 08 martie 2017 ) c3) Abrogată. (la 08-03-2017, Litera c3) din Alineatul (3) , Articolul 8 , Capitolul III a fost abrogată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 384 din 1 martie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 169 din 08 martie 2017 ) (4) Instituțiile publice reiau procesul de depunere a formularului "Buget individual" după corectarea erorilor identificate de sistem.(5) Instituțiile publice au obligația de a depune în sistem formularul "Buget individual" ori de câte ori bugetul a fost rectificat sau modificat, precum și în situația în care, după depunerea unui "Buget provizoriu", se depune "Bugetul inițial".-------