DECIZIA nr. 47 din 14 octombrie 2019referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "Dacă un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat dosar soluționat în sensul Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, și dacă acestui dosar i se aplică termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România".
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 974 din 4 decembrie 2019



    COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT Dosar nr. 1.415/1/2019
    Laura-Mihaela Ivanovici- președintele Secției I civile - președintele completului
    Simona Lala Cristescu- judecător la Secția I civilă
    Beatrice Ioana Nestor- judecător la Secția I civilă
    Mihaela Tăbârcă- judecător la Secția I civilă
    Mirela Vișan- judecător la Secția I civilă
    Aurelia Rusu- judecător la Secția I civilă
    Lavinia Curelea- judecător la Secția I civilă
    Bianca Elena Țăndărescu- judecător la Secția I civilă
    Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secția I civilă
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.415/1/2019 a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă raportate la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, și ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul). Ședința este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, președintele Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă în Dosarul nr. 708/119/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „dacă un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat dosar soluționat în sensul Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 165/2013) și dacă acestui dosar i se aplică termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (în continuare, Legea nr. 368/2013).“Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimatul-pârât Municipiul Târgu Secuiesc a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a dispus, prin Încheierea din 24 aprilie 2019, în Dosarul nr. 708/119/2018, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 20 mai 2019, cu nr. 1.415/1/2019, termenul de judecată fiind stabilit la 14 octombrie 2019.II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile 3. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 10/2001)  +  Articolul 26(1) Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea măsurilor compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. (2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) și (4). (3) Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel. (...)4. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare  +  Articolul 1(1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III. (...)“.5. Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România  +  Articolul II(1) Persoanele îndreptățite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitățile învestite cu soluționarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) De prevederile alin. (1) beneficiază și persoanele îndreptățite la despăgubiri în temeiul legilor funciare, inclusiv cele care au optat potrivit art. 42 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, după expirarea termenului legalIII. Expunerea succintă a procesului 6. Prin acțiunea formulată, reclamanții au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Târgu Secuiesc, prin primar, solicitând instanței să îl oblige la compensarea cu alt teren, cu sau fără construcții, și construcții finalizate sau nefinalizate, în contul imobilului în suprafață de 7.857 mp situat în Târgu Secuiesc, înscris în CF nr. xxxx Târgu Secuiesc, propus pentru despăgubiri prin Dispoziția primarului municipiului Târgu Secuiesc nr. xxx din 12 iunie 2008.7. Prin Sentința civilă nr. 24 din 17 ianuarie 2019, Tribunalul Covasna - Secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Târgu Secuiesc, invocată de acesta prin întâmpinare. De asemenea a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.8. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut, în esență, că antecesorii reclamanților au depus, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificările nr. xxx/N din 14 februarie 2002 și nr. xxx/N din 13 noiembrie 2001, prin Biroul executorului judecătoresc X, prin care au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu. Reclamanții sunt moștenitorii defuncților notificatori, conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar.Municipiul Târgu Secuiesc a soluționat notificările prin Dispoziția nr. xxx din 12 iunie 2008, prin care s-a respins cererea de restituire și s-a propus acordarea de despăgubiri.Având în vedere că nu au primit despăgubiri până la acest moment, reclamanții au învestit instanța cu o acțiune prin care au solicitat să se dispună compensarea cu un alt teren sau construcție, în condițiile Legii nr. 165/2013.Reținând calitatea procesuală pasivă a pârâtului Municipiul Târgu Secuiesc, ca unitate administrativ-teritorială ce este învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 165/2013 și care are în proprietate sau exercită un drept de administrare asupra unor bunuri aflate în domeniul public sau privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale, instanța de fond a constatat că dispoziția prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 247/2005), nu a fost revocată, nu a fost atacată în cadrul controlului de legalitate exercitat de prefect, dar nici nu a fost comunicată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca acesta să procedeze la analizarea dosarului de despăgubire.Dispoziția necontestată de titularii notificării, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect în cadrul controlului de legalitate, în termenele și condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 554/2004), devine definitivă și conferă notificatorului o „speranță legitimă“, respectiv „un bun“ în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, constând în dreptul de creanță cu privire la imobilul imposibil de restituit în natură în procedura Legii nr. 247/2005 sau a Legii nr. 165/2013, modificată prin Legea nr. 368/2013, după caz.Conform prevederilor art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013: „Persoanele îndreptățite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitățile învestite cu soluționarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.“În considerentele Deciziei nr. 25 din 10 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 14 noiembrie 2016 (Decizia nr. 25/2016), în paragraful 57 și următoarele s-a reținut incidența acestui termen de 60 de zile, iar în paragraful 66 s-a făcut referire expresă la faptul că persoana îndreptățită trebuie să opteze pentru returnarea dosarului la entitatea învestită cu soluționarea notificării. În speță, reclamanții se găsesc în situația în care, deși prin Dispoziția primarului municipiului Târgu Secuiesc nr. xxx din 12 iunie 2008 s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului și s-a propus acordarea de despăgubiri, dispoziția a devenit definitivă prin neatacare, dar nu a fost încă transmisă Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.Prin urmare, reclamanții aveau posibilitatea de a uza de dreptul conferit de art. II din Legea nr. 368/2013, însă, în acest caz, trebuiau să exercite dreptul în discuție în condițiile și termenele legale, deoarece nu se poate face abstracție de condițiile în care un anumit drept poate fi exercitat.Reclamanții, invocând în favoarea lor, după emiterea dispoziției definitive de soluționare a notificărilor, dreptul de a primi, în compensare, un alt imobil, și nu despăgubiri, conform prevederilor Legii nr. 368/2013, au exercitat acest drept, dar cu nerespectarea termenului legal, formulând Cererea înregistrată la Municipiul Târgu Secuiesc cu nr. xxxxx din 29 decembrie 2016, cu depășirea termenului legal impus de prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013, care era de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ; ulterior expirării acestui termen, nu mai există obligația entității de a reanaliza dosarul administrativ.9. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, care au susținut că dispozițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013 nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere că dosarul nu a fost transmis către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, deci nu a fost efectiv finalizat.Prin Adresa Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. xxxx din 27 iunie 2018, li s-a comunicat că, în măsura în care dosarul lor nu a fost transmis acestei entități, nu este necesară depunerea cererii de returnare. De aceea, este evident că dosarele finalizate și netransmise Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nu pot fi considerate dosare soluționate și, în această situație, reclamanții nu aveau posibilitatea de formulare a cererii de restituire.Decizia nr. xxx din 12 iunie 2008 a primarului municipiului Târgu Secuiesc nu a devenit definitivă, în primul rând pentru că nu a fost acordat asupra acestei dispoziții avizul de legalitate prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001.Chiar instanța a constatat că dosarul a fost restituit de către instituția prefectului pentru a fi completat cu înscrisuri, astfel cum rezultă din Adresa nr. xxxxx din 13 ianuarie 2008, însă reclamanților nu li s-a comunicat această adresă și nu au fost solicitate acte în completare. Această dispoziție, însoțită de dosarul aferent, nu a mai fost retransmisă niciodată prefectului pentru parcurgerea corectă a fazei administrative și pentru întocmirea unui raport de evaluare, care să se finalizeze printr-un proces-verbal, și să fie întocmită oferta de acordare a despăgubirii.Prin art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013 se instituie termenul de 60 de zile de opțiune pentru restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, pentru care trebuia să se solicite returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor.Atât timp cât dosarul nu a fost soluționat definitiv în faza administrativă, nu a ajuns la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamanții nu aveau de unde să solicite returnarea dosarului, dar acest lucru nici nu trebuia făcut, raportat la adresa Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. 10. Prin cererea de apel, apelanții-reclamanți au solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura prevăzută de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, întrebând dacă „un dosar de despăgubire nu a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta se consideră dosar soluționat și dacă se aplică termenul de 60 de zile pentru formularea cererii de restituire“.11. Prin Încheierea din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a admis cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecății.IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea procedurii 12. Prin Încheierea pronunțată la 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție pentru următoarele considerente: – completul de judecată este constituit la nivelul unei curți de apel și este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță (apel);– de chestiunea de drept vizată depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtului la compensarea cu alt teren, cu sau fără construcții și construcții finalizate sau nefinalizate, în contul imobilului în suprafață de 7.857 mp, propus pentru despăgubiri prin Dispoziția primarului municipiului Târgu Secuiesc nr. xxx din 12 iunie 2008, iar instanța de fond a respins acțiunea, reținând că reclamanții au formulat cererea administrativă de compensare a imobilului cu depășirea termenului legal de 60 de zile, impus de prevederile art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013, iar ulterior expirării acestui termen nu mai există obligația entității de a reanaliza dosarul administrativ;– problema ridicată de apelanții-reclamanți este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.V. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept13. Apelanții-reclamanți au susținut următoarele:Cât privește condiția de admisibilitate referitoare la ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut, în mod constant, că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural, dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea, pe fond, a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecății.Nu sunt aplicabile dispozițiile art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013 cu privire la termenul de 60 de zile, având în vedere că dosarul nu a fost transmis către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, așadar nu a fost efectiv finalizat.Prin art. II alin. (1) din Legea nr. 368/2013 se instituie un termen de 60 de zile de opțiune pentru restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, pentru care trebuia să se solicite returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitățile învestite cu soluționarea notificării.Atât timp cât dosarul nu a fost soluționat definitiv în faza administrativă, nu a existat avizul de legalitate, nu a ajuns la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu s-a întocmit proces-verbal și nici centralizatorul cu o ofertă de acordare a despăgubirii, reclamanții nu aveau de unde să solicite returnarea dosarului.14. Intimatul Municipiul Târgu Secuiesc a apreciat că art. 519 din Codul de procedură civilă instituie anumite condiționări, de a căror îndeplinire depinde admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.A invocat jurisprudența Curții de Apel Brașov în materie, respectiv Decizia civilă nr. 1.077/AP din 21 iunie 2018, prin care s-a constatat că poate fi formulată cererea de atribuire a unui imobil în compensare în cazul în care dosarul aferent notificării nu a fost soluționat prin emiterea unei dispoziții de restituire, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 165/2013, iar dispoziția necontestată de titularii notificării, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect, în cadrul controlului de legalitate, devine definitivă. Totodată, instanța a constatat că nu există niciun temei juridic și nicio rațiune pentru a li se crea persoanelor a căror notificare a fost soluționată, dar aflată în procedura de obținere a avizului de legalitate a dispoziției, prealabil trimiterii dosarului la secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, o situație privilegiată față de persoanele ale căror dosare erau deja trimise Secretariatului, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul că prima categorie să poată solicita aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și următoarele din Legea nr. 165/2013 oricând, iar cea de-a doua categorie doar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013. Ulterior expirării acestui termen, nu mai există obligația comisiei locale de a reanaliza dosarul, în vederea restituirii sau compensării cu alte bunuri a imobilelor cu privire la care emisese, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, o dispoziție de soluționare definitivă.Într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Covasna, prin Decizia civilă nr. 229/A din 17 aprilie 2018, instanța de apel a constatat că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 are în vedere doar cererile nesoluționate, nu și cererile prin care au fost acordate despăgubiri.15. După comunicarea raportului, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept16. Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 708/119/2018, redând dispozițiile art. 1 din Legea nr. 165/2013 și ale art. II din Legea nr. 368/2013, a apreciat că dispoziția autorității administrative prin care se soluționează o notificare în baza Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului și propunerii acordării de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, este o decizie definitivă, prin necontestare în instanță de către reclamanți, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect, în baza Legii nr. 554/2004. Notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 este soluționată prin dispoziția autorității administrative, iar faptul că dosarul nu a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu echivalează cu nesoluționarea notificării și cu asimilarea cu „persoanele care se consideră îndreptățite“, a căror notificare nu a fost soluționată prin emiterea deciziei/dispoziției prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel încât este aplicabil termenul de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013, prevăzut de dispozițiile art. II din acest act normativ.Nu există niciun temei juridic și nicio rațiune pentru a li se crea persoanelor aflate în ipoteza apelanților-reclamanți, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, respectiv în procedura obținerii avizului de legalitate a dispoziției prin care a fost soluționată notificarea, prealabilă trimiterii dosarului la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, o situație privilegiată față de persoanele al căror dosar administrativ era deja trimis secretariatului comisiei la același moment de referință, în sensul ca prima categorie să poată solicita aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și următoarele din Legea nr. 165/2013 oricând, iar cea de-a doua doar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie17. Jurisprudența Curții de Apel Brașov - instanța de trimitere a comunicat că, anterior sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă a Curții a pronunțat Decizia nr. 1.077/Ap din 21 iunie 2018, prin care s-a reținut că termenul de 60 de zile este un termen de decădere, ulterior expirării lui nemaiexistând obligația entității învestite cu soluționarea notificării de a reanaliza dosarul administrativ, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilului ce a făcut obiectul deciziei de acordare de despăgubiri. Textul legii este clar cu privire la data de la care se calculează acest termen, în sensul că nu lasă loc de interpretare în raport cu „stadiul de soluționare a dosarului notificatorului sau cu momentul înregistrării la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor“. Orientarea practicii judiciare este în acord și cu Decizia nr. 16 din 20 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 24 septembrie 2019 (în continuare, Decizia nr. 16/2019), care stabilește că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, entitatea notificată va înainta dispoziția la emiterea căreia a fost obligată de instanță, împreună cu dosarul administrativ, direct către Secretariatul Comisiei pentru Compensarea Imobilelor“, nefiind necesară efectuarea controlului de legalitate de către prefect. S-a atașat decizia citată a Curții de Apel Brașov.Judecătoria Brașov a opinat că un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat soluționat, în sensul Legii nr. 165/2013, iar acestui dosar nu i se aplică prevederile art. II din Legea nr. 368/2013.  +  Jurisprudența celorlalte instanțe din țară18. Curtea de Apel București a comunicat că judecătorii Secției a III-a civile și pentru cauze cu minori și de familie au apreciat că, prin Decizia nr. 25 din 16 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 6 iunie 2018 (în continuare, Decizia nr. 25/2018), instanța supremă a răspuns și întrebării formulate de Curtea de Apel Brașov prin prezenta sesizare. Astfel, s-a menționat că, văzând și deciziile pronunțate de Curtea Constituțională în materia specială a restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că termenele prevăzute de art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene procedurale legale, imperative și absolute.S-a mai arătat că, prin Decizia nr. 600 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 5 decembrie 2016, Curtea Constituțională a reținut, în ce privește dispozițiile art. I din Legea nr. 368/2013, că acestea introduc, modifică și completează o serie de prevederi din Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 24/2000), dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, iar intervențiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază. În considerarea celor statuate de Curtea Constituțională nu se poate reține că termenele procedurale prevăzute de art. 33 alin. (1) dinLegea nr. 165/2013 nu sunt aplicabile și „cererilor“ formulate de către „persoanele îndreptățite“ de returnare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitățile învestite cu soluționarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri.Este real că art. 3 din Legea nr. 165/2013, definind înțelesul unor expresii și termeni utilizați în cuprinsul actului normativ, arată că termenul „cereri“ înseamnă notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, însă, ca urmare a completării legii prin art. II din Legea nr. 368/2013, trebuie înțeles că în noțiunea de „cerere“ este inclusă și cererea de returnare a dosarului către entitatea inițial învestită cu soluționarea notificării și care s-a dezînvestit prin soluționarea notificării.De vreme ce dosarul de despăgubiri se află, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în faza de cerere depusă, dar nesoluționată de autoritatea competentă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și nu de entitatea învestită de lege, nu sunt incidente dispozițiile art. 33 din lege, ci dispozițiile art. 34, care instituie obligația de soluționare a dosarelor fundamentate pe Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, pentru dosarele deja înregistrate la secretariatul comisiei, sau de la data înregistrării, pentru dosarele transmise de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în condițiile art. 33 din aceeași lege.Însă, în ce privește momentul de la care curg termenele pentru soluționarea „cererilor“ de către entitatea învestită de lege, acesta nu poate fi cel stabilit prin dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.Prin Legea nr. 368/2013 nu s-a prevăzut momentul de la care curg termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în cazul raporturilor juridice născute la intrarea sa în vigoare, astfel că sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, respectiv art. 184 din Codul de procedură civilă - momentul returnării dosarului către entitatea învestită de lege cu soluționarea cererii având ca obiect restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, respectiv momentul înregistrării la entitatea învestită de lege.În concluzie, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta deoarece, până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte, astfel că dosarul netransmis nu poate fi considerat soluționat.Magistrații Secției a IV-a civile a Curții de Apel București au invocat considerentele Deciziei nr. 25/2018 (paragraful 77), prin care s-a reținut că premisa textului art. II din Legea nr. 368/2013 este aceea că dosarul de despăgubire se află, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în faza de cerere depusă, dar nesoluționată de autoritatea competentă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pe de altă parte, în considerentele Deciziei nr. 25/2016 (paragraful 66), Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea notificării este aplicabilă atât în privința dosarelor soluționate de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor și aflate în procedura de evaluare prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cât și în privința dosarelor încă nesoluționate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în situația în care persoana îndreptățită a optat pentru returnarea dosarului la entitatea învestită cu soluționarea notificării, în temeiul art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013. Magistrații Secției a IV-a civile au concluzionat că acestor persoane nu le este aplicabil termenul de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, prevăzut de art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013.Judecătorii secțiilor a III-a, a IV-a și a V-a civile din cadrul Tribunalului București au exprimat opinia majoritară potrivit căreia un dosar de despăgubiri netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat dosar soluționat, în sensul Legii nr. 165/2013. Totodată, s-a apreciat că acestui dosar i se aplică termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013.Opinia magistraților din cadrul Tribunalului Călărași este că un dosar de despăgubiri netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat dosar soluționat, în sensul Legii nr. 165/2013.La nivelul Judecătoriei Oltenița, punctul de vedere majoritar al judecătorilor a fost în sensul că notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 este soluționată prin dispoziția autorității administrative, iar faptul că dosarul nu a fost înaintat nu echivalează cu nesoluționarea notificării și cu asimilarea cu „persoanele care se consideră îndreptățite, a căror notificare nu a fost soluționată prin emiterea deciziei/dispoziției prevăzute de Legea nr. 10/2001“, fiind aplicabil termenul de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013, prevăzut de dispozițiile art. II din acest act normativ.La nivelul Tribunalului Ialomița s-a arătat că dispoziția autorității administrative, prin care se soluționează o notificare în baza Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului și propunerii acordării de despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, este o decizie definitivă, prin necontestare în instanță de către reclamanți, în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de prefect, în baza legii contenciosului administrativ. Notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 este soluționată prin dispoziția autorității administrative, iar faptul că dosarul nu a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu echivalează cu nesoluționarea notificării și cu asimilarea cu „persoanele care se consideră îndreptățite, a căror notificare nu a fost soluționată prin emiterea deciziei/dispoziției prevăzute de Legea nr. 10/2001“, fiind aplicabil termenul de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013, prevăzut de dispozițiile art. II.Nu există niciun temei juridic și nicio rațiune pentru a li se crea persoanelor aflate în ipoteza apelanților la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, respectiv în procedura obținerii avizului de legalitate a dispoziției prin care a fost soluționată notificarea, prealabilă trimiterii dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, o situație privilegiată față de persoanele al căror dosar administrativ era deja trimis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la același moment de referință, în sensul ca prima categorie să poată solicita aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și următoarele din Legea nr. 165/2013 oricând, iar cea de-a doua doar în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2013.Magistrații din cadrul Tribunalului Ilfov au apreciat că un dosar de despăgubiri netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat dosar soluționat în sensul Legii nr. 165/2013, iar acestui dosar nu i se aplică termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013, deoarece persoanele interesate nu puteau formula cereri de restituire.La nivelul Secției civile a Tribunalului Giurgiu s-a opinat că o cerere de atribuire a unui imobil în compensare poate fi formulată în cazul în care dosarul aferent notificării nu a fost soluționat prin emiterea unei dispoziții de restituire, potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 165/2013, iar dispoziția necontestată de titularii notificării, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sau de către prefect, în cadrul controlului de legalitate, devine definitivă.Ulterior expirării termenului prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013 nu mai exista obligația comisiei locale de a reanaliza dosarul, în vederea restituirii sau compensării cu alte bunuri a imobilelor cu privire la care emisese, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, o dispoziție de soluționare definitivă.Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secției civile a Tribunalului Teleorman a fost că un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat soluționat în sensul Legii nr. 165/2013, dacă notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin dispoziția autorității administrative, necontestată în baza art. 26 alin. (3) din aceeași lege, acestui dosar aplicându-i-se termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013.S-au atașat hotărâri judecătorești considerate ca fiind relevante.19. Curtea de Apel Cluj a comunicat punctul de vedere al judecătorilor Secției I civile a Tribunalului Bistrița-Năsăud, potrivit căruia termenul de 60 de zile curge de la data intrării în vigoare a Legii nr. 368/2013 și pentru beneficiarii restituirii sub formă de despăgubiri, prin dispoziții definitive, ale căror dosare nu erau înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data intrării în vigoare a legii. În această situație, beneficiarii restituirii sub formă de despăgubiri trebuie să își exprime, în scris, opțiunea pentru restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 368/2013, cererea putând fi depusă fie la unitatea emitentă a dispoziției rămase definitivă, fie la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care o va trimite spre soluționare unității emitente, aceasta fiind o procedură echivalentă cu cea a restituirii dosarului, atunci când dosarul fusese înaintat anterior și era înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data intrării în vigoare a legii.În opinia judecătorilor Tribunalului Cluj - Secția civilă, în ipoteza enunțată, dosarul ar trebui să fie considerat soluționat, deoarece unitatea deținătoare a finalizat procedura administrativă prin emiterea dispoziției/deciziei, chiar dacă dosarul nu a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În practică s-a constatat că a existat o anumită procedură de etapizare a înaintării dosarelor către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, impusă unităților deținătoare, mai exact înaintarea unui anumit număr de dosare într-o perioadă stabilită. În condițiile în care art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013 reglementează opțiunea pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și prevede un termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, acest termen nu se poate aplica dosarelor aflate la unitățile deținătoare.20. Curtea de Apel Oradea a transmis opinia judecătorilor Secției I civile, în sensul că un dosar netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat soluționat, în sensul Legii nr. 165/2013. Nefiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu sunt aplicabile dispozițiile art. II din Legea nr. 368/2013, întrucât nu ne aflăm în ipoteza normei respective.Tribunalul Bihor apreciază că preluarea dosarelor de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are valoarea de confirmare a finalizării dosarului de despăgubire, soluționarea intervenind la momentul la care dispoziția cu propunerea de acordare a despăgubirilor a rămas definitivă prin neatacare în fața instanțelor civile ori, în cadrul controlului de legalitate, în fața instanțelor de contencios. În ce privește aplicabilitatea termenului de 60 de zile, art. II din Legea nr. 368/2013 trebuie văzut în relație cu modificările aduse Legii nr. 165/2013 prin art. I. Nu se poate vorbi despre discriminare între cei ale căror dosare au fost înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și cei ale căror dosare nu au fost înaintate, cărora, prin definiție, nu li se aplică acest termen, întrucât aceste persoane nu se află în situații similare. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere toate dosarele, nimic nu îl împiedica să instituie un termen de decădere pentru toate persoanele îndreptățite, indiferent de stadiul dosarului. Dimpotrivă, legiuitorul a instituit un termen special, pentru o situație de excepție, ceea ce nu justifică aplicarea lui în alte situații, indiferent cât de mare ar fi similitudinea.Tribunalul Satu Mare a apreciat că un dosar de despăgubire care nu a fost trimis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are caracterul unui dosar soluționat, în sensul art. II din Legea nr. 368/2013.S-a anexat Sentința civilă nr. 82/D din 5 aprilie 2019 a Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă.21. Curtea de Apel Ploiești a comunicat opinia Judecătoriei Buzău, potrivit căreia dosarul de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate fi considerat dosar soluționat, întrucât, față de dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, propunerea de acordare a măsurilor compensatorii trebuie validată/invalidată de Comisia Națională. De asemenea, s-a apreciat că acelui dosar i se aplică dispozițiile art. II din Legea nr. 368/2013.22. Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au exprimat opinii teoretice asupra problemei de drept.23. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale24. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunțat mai multe decizii referitoare la aspectele conexe problemei de drept supuse dezlegării în prezenta sesizare, după cum urmează:– Decizia nr. 25 din 10 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 14 noiembrie 2016, prin care a statuat că:În interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) raportat la art. 12 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și la art. 22^1-22^3 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013 și completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, (...) bunurile care pot fi oferite în compensare sunt terenurile, cu sau fără construcții, și construcțiile finalizate sau nefinalizate, indiferent de categoria în care se încadrează imobilele pentru care s-a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 12 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, nefiind aplicabile.În motivarea deciziei s-a reținut și argumentul că „această măsură este aplicabilă atât în privința dosarelor încă nesoluționate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, cât și în privința celor soluționate de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor și aflate în procedura de evaluare prevăzută de titlul VII alLegii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în situația în care persoana îndreptățită a optat, în temeiul art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013, pentru returnarea dosarului la entitatea învestită cu soluționarea notificării“ (paragraful 66);– Decizia nr. 25 din 16 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 6 iunie 2018, prin care a stabilit că:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în cazul persoanelor îndreptățite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care au optat pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitățile învestite cu soluționarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, se aplică în mod corespunzător termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.Termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, curg de la data înregistrării dosarelor returnate la entitățile învestite cu soluționarea notificării.Dacă cererea formulată conform art. II din Legea nr. 368/2013 nu poate fi soluționată prin restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, dispoziția/decizia inițială aflată în dosarul returnat de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor continuă să producă efecte, fiind incidentă procedura măsurilor compensatorii sub formă de puncte prevăzută de capitolul III al Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.În motivarea deciziei s-a reținut că73. În considerarea celor statuate de Curtea Constituțională (Decizia nr. 600 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 5 decembrie 2016) nu se poate reține că termenele procedurale prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu sunt aplicabile și cererilor formulate de către «persoanele îndreptățite» de returnare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitățile învestite cu soluționarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri.74. Este real că art. 3 din Legea nr. 165/2013, definind înțelesul unor expresii și termeni utilizați în cuprinsul actului normativ, arată că termenul «cereri» înseamnă notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, însă, ca urmare a completării legii prin art. II din Legea nr. 368/2013, trebuie înțeles că în noțiunea de «cerere» este inclusă și cererea de returnare a dosarului către entitatea inițial învestită cu soluționarea notificării și care s-a dezînvestit prin soluționarea notificării.75. Obiectul cererii de returnare a dosarului către entitatea învestită de lege are drept scop reanalizarea posibilității de restituire, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, și, în aceste limite, urmează a se pronunța entitatea învestită de lege.76. Or, în etapa administrativă desfășurată în fața entității învestite de lege cu soluționarea unei notificări se analizează calitatea de persoană îndreptățită, existența dreptului și întinderea acestuia, în raport cu dovezile prezentate de persoana care se consideră îndreptățită.77. De vreme ce dosarul de despăgubiri se află la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 în faza de cerere depusă, dar nesoluționată de autoritatea competentă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, și nu de entitatea învestită de lege, nu sunt incidente dispozițiile art. 33 din lege, ci dispozițiile art. 34, care instituie obligația de soluționare a dosarelor fundamentate pe Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de luni de la intrarea în vigoare a legii, pentru dosarele deja înregistrate la secretariatul comisiei, sau de la data înregistrării, pentru dosarele transmise de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în condițiile art. 33 din aceeași lege.78. Însă, în ce privește momentul de la care curg termenele pentru soluționarea «cererilor» de către entitatea învestită de lege, acesta nu poate fi cel stabilit prin dispozițiile art. 33 alin. (2)79. Dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt aplicabile numai pentru raporturile existente la data intrării în vigoare a legii și au ca situație premisă ca «cererile» (notificările în temeiul Legii nr. 10/2001) să se fi aflat înregistrate și să nu fi fost soluționate.80. În condițiile în care prin art. II din Legea nr. 368/2013, în vigoare începând cu data de 24 decembrie 2013, s-a stabilit un termen de 60 de zile, în care persoanele îndreptățite pot opta pentru returnarea dosarelor către entitățile învestite de lege, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, este evident că pentru situația nou-născută nu pot să curgă termenele de la un moment anterior nașterii dreptului, respectiv a obligației de soluționare a cererii.81. Cererile de returnare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitățile învestite de lege cu soluționarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare, nu pot fi asimilate «cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001», obiectul și scopul acestora fiind distinct. (...)83. Prin Legea nr. 368/2013 nu s-a prevăzut momentul de la care curg termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) raporturilor juridice născute la intrarea sa în vigoare, astfel că sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, respectiv art. 184 din Codul de procedură civilă - momentul returnării dosarului către entitatea învestită de lege cu soluționarea cererii având ca obiect restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri, respectiv momentul înregistrării la entitatea învestită de lege.84. De altfel, pentru dosarele care urmau a fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 s-a prevăzut că termenul de 60 de luni acordat pentru soluționare începe să curgă de la data înregistrării lor.85. Pentru dosarele returnate (transmise) de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (și constituite în baza Legii nr. 10/2001) către entitățile învestite, prin Legea nr. 368/2013 nu s-a mai prevăzut momentul de la care curg termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel că sunt incidente dispozițiile din Codul de procedură civilă.86. Prin urmare, la prima întrebare formulată de instanța de trimitere trebuie să se răspundă în mod afirmativ, în sensul că se aplică în mod corespunzător termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 - iar termenele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 curg de la data înregistrării la entitățile învestite de lege a dosarelor returnate de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (...)88. Cererea formulată de persoana îndreptățită la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 de returnare a dosarului de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitatea învestită cu soluționarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, se soluționează prin emiterea unei decizii. (...)90. Etapa administrativă a soluționării notificării fiind depășită prin emiterea dispoziției este evident că dispozițiile art. II din Legea nr. 368/2013 prevăd numai analiza posibilității restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri.91. Dreptul de opțiune al persoanelor îndreptățite la despăgubiri (persoană căreia i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii de către «unitatea deținătoare» sau «entitatea învestită cu soluționarea notificării» de a solicita returnarea dosarelor nu poate echivala cu o renunțare la drepturile deja recunoscute anterior și să aibă drept consecință repunerea în discuție a existenței dreptului și a întinderii acestuia.92. Dispozițiile art. II din Legea nr. 368/2013 sunt clare și neechivoce în ce privește scopul returnării, acela de a se analiza posibilitatea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri.“De asemenea, prin Decizia nr. 16 din 20 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 24 septembrie 2019, s-a statuat că: „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 entitatea notificată va înainta dispoziția, la emiterea căreia a fost obligată de instanță, împreună cu dosarul administrativ, direct către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor“.25. Din verificările efectuate rezultă că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, însă asupra altor aspecte decât cele ce interesează prezenta cauză.Cât privește dispozițiile art. II din Legea nr. 368/2013, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 228 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 20 august 2018, prin care, respingând excepția de neconstituționalitate invocată, a reținut că „prin reglementarea dreptului de opțiune de care pot uza persoanele îndreptățite, art. II alin. (1) dinLegea nr. 368/2013, criticat în cauza de față, conține o soluție legislativă eficientă prin care legiuitorul a dat expresie principiului prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, consacrat prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013. Astfel, pentru diminuarea efortului financiar al statului generat de plata de despăgubiri bănești, prin Legea nr. 368/2013 s-a introdus posibilitatea returnării dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entitățile învestite cu soluționarea notificării, pentru a se verifica dacă nu este totuși posibilă restituirea în natură sau prin compensare cu alte bunuri. Este vorba despre dosare cuprinzând propuneri de despăgubire înaintate de entitățile învestite (respectiv entitățile deținătoare sau primării) anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nesoluționate încă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (instituție înființată prin Legea nr. 165/2013 și care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor). În condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, entitățile învestite, analizând notificările formulate, emiteau deciziile/dispozițiile cuprinzând propuneri de despăgubire, pe care le înaintau apoi Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, după ce, în urma verificărilor, constatau că nu este posibilă restituirea în natură a imobilelor și nici nu dispuneau de bunuri pe care să le poată oferi în compensare ori, dacă asemenea bunuri existau, persoana îndreptățită nu le accepta [art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001]. Aceeași procedură este urmată și în prezent, sub imperiul Legii nr. 165/2013, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor primind propunerile de despăgubire și validându-le/invalidându-le, potrivit art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013“ (paragraful 14).Textul de lege criticat concură, așadar, la realizarea scopului Legii nr. 165/2013, acela al restituirii în natură, care concordă cu solicitarea inițială a persoanelor care s-au considerat îndreptățite, formulată prin notificarea introdusă, și a căror calitate de proprietari/moștenitori ai acestuia a fost dovedită, fiind, axiologic, similar celui urmărit prin întregul mecanism procedural și procesual descris mai sus (a se vedea paragrafele 14-16), care cuprinde etapa administrativă și cea judiciară, prin care persoanele îndreptățite își pot vedea împlinite pretențiile referitoare la bunul imobil revendicat. Ca atare, faptul că este posibil ca dosarul de despăgubiri să fie returnat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în vederea unei eventuale decizii de restituire în natură, chiar și către o entitate deținătoare care a fost, anterior, obligată de o instanță de judecată să emită o decizie conținând o propunere de despăgubire prin echivalent bănesc/în puncte, nu poate fi considerat contrar principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, ci dă expresie unui angrenaj instituțional care contribuie la concretizarea intenției statului de a da deplină eficiență dreptului de proprietate privată al persoanelor îndreptățite la repararea abuzurilor din perioada comunistă, sub aspectul preluărilor de către statul român a anumitor bunuri imobile“ (paragraful 20).IX. Raportul asupra chestiunii de drept26. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 519 din Codul de procedură civilă privind admisibilitatea sesizării, în sensul că prima întrebare este lipsită de caracter concret, astfel încât nu se poate cunoaște utilitatea unui răspuns, deoarece nu rezultă care ar fi legătura dintre întrebare și soluționarea pe fond a cauzei; cea de-a doua întrebare nu întrunește cerința de a fi o reală problemă de drept, care, prin gradul său de dificultate, să determine dileme de interpretare a unui text de lege imperfect, lacunar sau contradictoriu.X. Înalta Curte de Casație și Justiție27. Examinând sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:  +  Asupra admisibilității sesizării28. Prealabil analizei, în fond, a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.29. Potrivit acestor dispoziții legale, „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.30. Prin urmare, pentru declanșarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condițiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:– existența unei cauze aflate în curs de judecată;– cauza să se soluționeze în ultimă instanță;– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să o soluționeze;– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată;– chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;– chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.31. Verificarea admisibilității sesizării, din această perspectivă, relevă neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege.32. Astfel, primele trei cerințe sunt întrunite. 33. Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, învestit cu calea de atac a apelului, urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă cu referire la art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, este definitivă.34. Cauza care face obiectul judecății în apel se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestit să o soluționeze. Procesul are natura juridică a unui litigiu în materia restituirii imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului politic trecut, ce conferă competență, în primă instanță, tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entității prevăzute de lege, conform art. 35 alin. (2) din actul normativ sus-menționat (în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), entitate reprezentată de Municipiul Târgu Secuiesc, prin primar, și care astfel intră în raza teritorială de competență a Tribunalului Covasna. Apelul declarat împotriva sentinței civile pronunțate de această instanță se soluționează de instanța ierarhic superioară, respectiv Curtea de Apel Brașov, potrivit art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.35. De asemenea, este îndeplinită și cerința noutății chestiunii de drept ce formează obiect al sesizării, deoarece din relațiile comunicate de curțile de apel naționale rezultă că cele mai multe dintre aceste instanțe, inclusiv cele arondate lor, nu sau confruntat cu problema juridică supusă dezbaterii, hotărârile judecătorești anexate, mai puțin Decizia civilă nr. 1.077/Ap din 21 iunie 2018 a Curții de Apel Brașov - Secția civilă, vizând alte aspecte decât cele ridicate în prezentul dosar.36. În același timp nu s-au identificat soluții pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în casație cu privire la problemele pentru care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile.37. Este îndeplinită și cerința ca, asupra respectivei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.38. Contrar opiniei exprimate de unele dintre instanțele care au trimis puncte de vedere, prin deciziile nr. 25/2016 și nr. 25/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu s-au rezolvat problemele supuse dezbaterii în prezentul dosar, întrucât, în acele cauze, spre deosebire de cea de față, una dintre premisele aplicării art. II din Legea nr. 368/2013, și anume aceea a unui dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, era îndeplinită. Prin urmare, dezlegările în drept date prin hotărârile prealabile respective și care ar putea interesa în dosarul de față, în legătură cu aplicabilitatea măsurii compensării în raport cu stadiul dosarului - soluționat sau nesoluționat la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (paragraful 66 din Decizia nr. 25/2016; paragrafele nr. 77 și 90 din Decizia nr. 25/2018) - și cu definirea sintagmei „persoane îndreptățite la despăgubiri“ din cuprinsul art. II din Legea nr. 368/2013 (paragraful 91 din Decizia nr. 25/2018), nevizând și ipoteza intermediară din prezenta cauză, aceea a aflării dosarului în faza prealabilă trimiterii la Comisia Centrală de Despăgubiri (actuala Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor), respectiv în faza controlului de legalitate de către prefect, nu răspund întrebărilor prealabile care fac obiectul sesizării Curții de Apel Brașov. 39. Din datele comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problemele de drept ce formează obiectul sesizării.40. În ceea ce privește întrunirea condiției de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea forma obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că sesizarea instanței supreme trebuie să cuprindă o chestiune de drept care necesită, cu pregnanță, a fi lămurită și care să prezinte o dificultate suficient de ridicată, în măsură să reclame intervenția prezentei instanțe, în scopul înlăturării oricăror incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice.41. Sesizarea Curții de Apel Brașov conține, după cum s-a expus în precedent, două întrebări prealabile, ce urmează a fi tratate distinct, raportat la maniera de redactare a întrebărilor, realizată de instanța care a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu problemele respective.42. Astfel, prima întrebare vizează „dacă un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat dosar soluționat, în sensul Legii nr. 165/2013“.43. Întrebarea este generică, întrucât nu precizează în cuprinsul său, raportat la ipoteza din speță, de dosar netransmis, la data intrării în vigoare a Legii nr. 368/2013, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu privire la care dintre cei implicați în procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv (primarul unității administrativ-teritoriale, instanța de judecată, instituția prefectului, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - actuala Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor) trebuie considerat soluționat sau nu un asemenea dosar și nici care este dispoziția legală din Legea nr. 165/2013 în raport cu care Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să stabilească stadiul dosarului.44. Determinat de caracterul neconcret al întrebării, nu se poate cunoaște utilitatea unui răspuns prin intermediul unei hotărâri prealabile, deoarece nu rezultă care ar fi legătura dintre întrebare și soluționarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată.45. De asemenea, deși prima instanță a aplicat, fără rezerve, în speță, dispozițiile art. II din Legea nr. 368/2013, considerând că persoanele care se află în ipoteza de a beneficia de o dispoziție emisă de primar cu propunere de despăgubiri, rămasă definitivă prin neatacare, dosarul nefiind însă transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, au dreptul de a opta pentru măsura compensării cu alte bunuri aparținând autorității administrative locale, prin întrebarea astfel pusă, curtea de apel tinde, în realitate, să identifice care este temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, ceea ce nu este permis prin intermediul procedurii hotărârii prealabile.46. În plus, art. II din Legea nr. 368/2013 nu se referă la „dosare soluționate“, ci la „persoanele îndreptățite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare“, așa încât, și din această perspectivă, întrebarea prealabilă nu are legătură cu textul de lege aplicat în cauză și deci nici cu soluționarea, pe fond, a litigiului.47. Nu în ultimul rând, amintim că definirea categoriei de „persoane îndreptățite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001“ a fost realizată prin Decizia nr. 25/2018, care are forță juridică obligatorie erga omnes, Înalta Curte de Casație și Justiție statuând că persoana îndreptățită la despăgubiri este „persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii de către „unitatea deținătoare“ sau „entitatea învestită cu soluționarea notificării“ (paragraful 91 din decizie).48. Prin urmare, în legătură cu prima chestiune ce formează obiect al sesizării se constată că, pe lângă caracterul evaziv al întrebării, aceasta nu reprezintă nici o veritabilă problemă de drept, care, prin răspunsul pe care urmărește să îl antreneze prin intermediul procedurii hotărârii prealabile, să conducă la soluționarea pe fond a cauzei.49. În ceea ce privește cea de-a doua întrebare prealabilă, și anume „dacă acestui dosar i se aplică termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013“, nici aceasta nu întrunește cerința de a fi o reală problemă de drept, care, prin gradul său de dificultate, să determine dileme de interpretare a unui text de lege imperfect, lacunar sau contradictoriu.50. În primul rând, după cum rezultă din chiar încheierea de sesizare, titularul acesteia nu are impedimente de nicio natură în legătură cu înțelegerea termenilor utilizați în cuprinsul dispoziției legale menționate și nici a cerințelor pe care le implică aplicarea art. II din Legea nr. 368/2013.51. Pe de altă parte, mecanismul de interpretare a legii (a dispoziției legale sus-menționate) se poate realiza cu ușurință, textul referindu-se la persoanele îndreptățite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 (care beneficiază de o dispoziție de despăgubiri emisă de primarul unității administrativ-teritoriale, conform celor statuate prin Decizia nr. 25/2018) și care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 368/2013 (24 decembrie 2013), au dosarul înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale de Despăgubiri, caz în care dreptul de opțiune pentru returnarea dosarului de către comisie la entitatea învestită cu soluționarea notificării trebuie exprimat în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestui din urmă act normativ.52. Ceea ce trebuie să verifice titularul sesizării, pentru a putea aplica un text de lege în cauza dedusă judecății (în speță, art. II din Legea nr. 368/2013), este dacă circumstanțele particulare ale speței se pliază pe ipoteza reglementată de dispoziția legală pe care intenționează să o aplice. 53. Or, aplicarea unei anumite dispoziții legale la situația de fapt concretă din dosar sau stabilirea temeiului juridic al acțiunii este atributul instanței de judecată învestite cu cererea respectivă și nu poate fi transferată completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, care nu se poate substitui atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, în scopul soluționării litigiului. 54. În consecință, și în legătură cu cea de-a doua întrebare prealabilă se constată că nu sunt întrunite premisele necesare declanșării mecanismului de unificare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile, nefiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. 55. Pentru toate aceste considerente,
    ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    În numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, în Dosarul nr. 708/119/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:Dacă un dosar de despăgubire netransmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor poate fi considerat dosar soluționat în sensul Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, și dacă acestui dosar i se aplică termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2019.
    PREȘEDINTELE SECȚIEI I CIVILE
    LAURA-MIHAELA IVANOVICI
    Magistrat-asistent,
    Elena Adriana Stamatescu
    ----