HOTĂRÂREA nr. 66 din 1 octombrie 2019privind contestația formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 907 din 8 noiembrie 2019



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Benke Károly- magistrat-asistent-șef
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluționarea contestației formulate de „Alianța UN OM“, alianță electorală constituită din Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - ALDE și Partidul PRO România, împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României.2. Contestația a fost înregistrată la Curtea Constituțională la data de 28 septembrie 2019 și formează obiectul Dosarului nr. 2.561F/2019.3. În temeiul dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, contestațiile se soluționează fără înștiințarea părților, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosar.4. La termenul de judecată din 30 septembrie 2019, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a redeschis dezbaterile și a repus cauza pe rol pentru data de 1 octombrie 2019.5. Autoarea contestației solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nelegalitatea interpretării și aplicării prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004, cu consecința desființării Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019. În subsidiar, în situația în care decizia contestată își va produce efectele juridice, iar Curtea Constituțională va constata nelegalitatea acesteia, solicită refacerea tuturor procedurilor privind alegerea Președintelui României referitoare la tragerea la sorți a ordinii candidaților pe buletinele de vot, completarea birourilor electorate județene și ale sectoarelor municipiului București, precum și a biroului secțiilor de votare din străinătate cu membrii partidelor parlamentare.6. Referitor la competența Curții Constituționale în soluționarea prezentei contestații, autoarea acesteia invocă prevederile art. 11 alin. (1) lit. B.a) și ale art. 38 din Legea nr. 47/1992, precum și pe cele ale art. 3 și art. 42 alin. (7) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României.7. În ceea ce privește admisibilitatea căii de atac a contestației, autoarea acesteia arată că, deși nu este prevăzută o cale de atac specifică împotriva deciziilor Biroului Electoral Central emise în aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 370/2004, Curtea Constituțională se bucură de atributul de „a veghea“ la respectarea procedurii alegerii Președintelui României. Acest lucru presupune o modalitate concretă de supraveghere și control cu privire la orice fel de decizie sau hotărâre a oricărei autorități ce intervine pe parcursul procedurii electorale de alegere a Președintelui României.8. Prin urmare, în ipoteza în care nu este prevăzută o cale de atac concretă împotriva unei decizii a Biroului Electoral Central ce ar putea fi formulată în fața unei instanțe judecătorești, autorul contestației apreciază că soluționarea contestației nu poate fi decât în atributul Curții Constituționale, în calitatea sa de supraveghetor al întregii proceduri pentru alegerea Președintelui României, potrivit art. 146 lit. f) din Constituție.9. În continuare, prezintă elementele de fapt care au dus la adoptarea de către Biroul Electoral Central a Deciziei nr. 32/D din 27 septembrie 2019, cu consecința, pe de o parte, a neparticipării candidatului propus de „Alianța UN OM“ în prima etapă a tragerii la sorți în vederea stabilirii ordinii pe buletinul de vot, iar, pe de altă parte, a imposibilității de a avea de drept membri în birourile electorale județene, respectiv în secțiile de votare.10. Primul motiv al contestației este reprezentat de lipsa predictibilității și previzibilității prin raportare la activitățile și operațiunile electorale. Astfel, pentru ca organizarea alegerilor să fie previzibilă și predictibilă, singurul moment de referință la care se poate raporta noțiunea de „partid politic parlamentar“ este primul moment în care s-a solicitat această informație celor două Camere ale Parlamentului, respectiv data de 30 august 2019, dată la care Biroul Electoral Central a primit aceste informații prin Adresa Senatului nr. 4.761 din 30 august 2019, precum și prin Adresa Camerei Deputaților nr. 2/6.492 din 30 august 2019.11. Apreciază că interpretarea dată de Biroul Electoral Central prin Decizia nr. 32/D din 27 septembrie 2019 determină lipsa previzibilității procesului electoral, întrucât este posibil ca în fiecare zi să se producă mutații pe scena politică parlamentară, să se înființeze și/sau să se desființeze grupuri parlamentare, ceea ce ar determina schimbări de structură a administrației electorale, schimbări care ar impieta buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Președintele României.12. În condițiile în care din lege nu reiese clar care este momentul de referință pentru stabilirea îndeplinirii de către un partid a condițiilor pentru a fi considerat „partid politic parlamentar“, apreciază că acest moment nu poate fi reprezentat decât de primul moment în care Biroul Electoral Central s-a adresat celor două Camere ale Parlamentului României, și anume data de 25 septembrie 2019, iar nu data de 30 august 2019. Mai mult, apreciază că cea de-a doua solicitare a Biroului Electoral Central a reprezentat o antepronunțare asupra momentului de referință la care se poate considera, în interiorul perioadei electorale, că un partid politic îndeplinește condiția de partid politic parlamentar.13. Al doilea motiv al contestației constă în soluționarea unor situații similare la ultimele alegeri europarlamentare desfășurate în anul 2019. În acest sens învederează că Biroul Electoral Central constituit în primăvara anului 2019 pentru alegerile europarlamentare a adoptat, într-o speță identică, raportată la prevederile lacunare ale Legii nr. 33/2007, Hotărârea nr. 2/H din 7 martie 2019, în care interpretarea dată este aceea că momentul de raportare a calității de partid politic care are membri în Parlamentul European este cel inițial, de la constituirea Biroului Electoral Central, aceasta fiind singura interpretare posibilă.14. Totodată, Biroul Electoral Central, printr-un răspuns la o solicitare adresată de Partidul Mișcarea Populară, a arătat că noțiunea de „partid politic cu membri în Parlamentul European“ este aplicabilă pentru întreaga durată a procesului electoral, cu alte cuvinte partidul rămâne în aceeași situație în care era la momentul de referință, respectiv constituirea Biroului Electoral Central.15. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că aceeași interpretare se aplică și în speța de față. Pentru ca un proces electoral să poată fi considerat predictibil, partidul politic cu privire la care s-a apreciat că i se aplică noțiunea de „partid politic parlamentar“ la data constituirii Biroului Electoral Central trebuie să beneficieze până la sfârșitul procesului electoral de prevederile aplicabile. În caz contrar, nu se creează decât premisa unui „joc de culise“ al celorlalte partide care vor încerca să racoleze membri strict pentru a pune un alt partid în situația de a nu mai îndeplini o condiție prevăzută de lege, în cazul concret fiind racolați deputați și senatori ce făceau parte din Grupul parlamentar ALDE, pentru ca acesta să fie în situația desființării.16. Autoarea contestației susține că efectele unei astfel de interpretări date de către Biroul Electoral Central validează tendințele politice actuale de racolare a unor membri doar în scopuri de dezechilibrare și manipulare a procesului electoral. Arată că la data completării Biroului Electoral Central cu reprezentanții partidelor parlamentare, ALDE era considerat partid politic parlamentar, întrucât deținea grupuri parlamentare în Camera Deputaților și în Senat și, de asemenea, participase la ultimele alegeri parlamentare din anul 2016. Apreciază că Biroul Electoral Central, al cărui rol este tocmai de a organiza de la început, în mod corect și imparțial, procesul electoral și de a asigura o stabilitate și consecvență în interpretarea legii, a schimbat „regulile jocului“ chiar în mijlocul procesului electoral.17. Autoarea contestației arată că ALDE este un partid parlamentar în contextul dispozițiilor legale aplicabile și al interpretării date acestei noțiuni de jurisprudența anterioară a Curții Constituționale. Apreciază că sintagma „partide politice parlamentare“, așa cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, este neconstituțională, deoarece contravine normelor cuprinse la art. 2 alin. (1), art. 61, art. 62 alin. (1), art. 64 alin. (3), art. 69, precum și la art. 102 alin. (1) și art. 103 alin. (1) din Constituție.18. Grupurile parlamentare nu sunt structuri obligatorii ale Parlamentului rezultând din uniunea voluntară a parlamentarilor, crearea grupurilor parlamentare constituind un drept, iar nu o obligație. Referindu-se la acest drept al parlamentarilor, textul constituțional menționat nu stabilește nicio restricție cu privire la momentul exercitării acestuia. Prin urmare, nu este contrară Legii fundamentale constituirea, pe parcursul legislaturii, potrivit regulamentelor Camerelor și cu respectarea Constituției, a unui grup parlamentar care nu a existat la începutul legislaturii, cu condiția ca pe această cale să nu fie reprezentate în Parlament partide care nu au obținut mandate la alegeri. Susține că orice mutație intervenită în structura grupurilor parlamentare existente, ca urmare a sciziunii ce se poate produce în cadrul partidelor reprezentate de fiecare grup sau a migrației parlamentarilor de la un grup la altul ori a părăsirii unui grup fără afilierea la altul, mutații posibile în condițiile în care Constituția stabilește expres că orice mandat imperativ este nul, nu afectează calitatea de partid parlamentar a ALDE, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 1.490 din 17 noiembrie 2010.19. Caracterul de partid parlamentar este dat de obținerea de mandate în Parlamentul României în urma alegerilor desfășurate în noiembrie 2016 și de faptul de a avea parlamentari în ambele Camere ale Parlamentului, aleși prin vot universal, egal, direct și secret, în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin. (1) din Constituție, pe listele proprii, iar nu de constituirea în grupuri parlamentare, care ține de organizarea internă a Parlamentului. Astfel, a interpreta noțiunea de partid parlamentar doar în funcție de faptul că un partid este sau nu organizat într-un grup sau altul contravine Constituției și mai ales acelor norme constituționale care vorbesc de partide reprezentate în Parlament, și anume art. 102 alin. (1) și art. 103 alin. (1) din Constituție.20. Autoarea contestației subliniază necesitatea asigurării independenței și imparțialității Biroului Electoral Central față de locurile politice din Parlament sau ale Guvernului menite să dezechilibreze procesul electoral. Apreciază că în orice stat democratic organizarea alegerilor este asigurată de către organele statului prin intermediul unor instituții de stat independente și imparțiale față de partidele politice reprezentate sau nu în Parlament. Independența și imparțialitatea birourilor electorale care organizează alegerile sunt esențiale pentru procesul electoral, deoarece în lipsa acestora credibilitatea și corectitudinea alegerilor ar dispărea, efectul imediat fiind acela că cetățenii și-ar pierde încrederea în toate instituțiile statului, dar și în noțiunea de democrație în general. Arată că Biroul Electoral Central, anterior momentului punerii în discuție a problematicii care a generat adoptarea Deciziei nr. 32/D din 27 septembrie 2019, fără a avea o solicitare prealabilă de la un alt competitor electoral, a avut inițiativa de a verifica rezultatul jocurilor politice din Parlament, solicitând o dată în plus furnizarea de noi informații cu privire la partidele care au grupuri parlamentare. Cu alte cuvinte, Biroul Electoral Central, în loc să fie preocupat de îndeplinirea atribuțiilor sale, respectiv organizarea corectă și imparțială a procesului electoral, se erijează într-un arbitru-jucător între competitorii electorali, afectând astfel grav credibilitatea procesului electoral, cu consecința vicierii rezultatului alegerilor. Lipsirea unui competitor electoral de anumite drepturi pe care acesta le deținea în temeiul legii la data începerii perioadei electorale este de natură a spori neîncrederea cetățenilor în procesul electoral și ulterior în toate celelalte instituții ale statului, mergând până la sistemul politic în general. În acest context, astfel de derapaje de la principiile procesului electoral și de la principiile democrației trebuie imediat corectate și condamnate vehement.21. Reprezentantul Ministerului Public, punând concluzii, în temeiul art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a contestației formulate. Se arată că, potrivit art. 146 lit. f) din Constituție și art. 11 alin. (1) lit. B.a) din Legea nr. 47/1992, Curtea veghează la respectarea procedurii de alegere a Președintelui României, însă tot Legea nr. 47/1992, precum și Legea nr. 370/2004 sunt cele care fixează cadrul procesual, iar acestea au reglementat competența Curții Constituționale, în cadrul atribuției prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituție, numai în situația înregistrării sau neînregistrării candidaturilor, în situația în care un partid sau o formațiune politică ori un candidat este împiedicat să își desfășoare campania electorală, în situația cererilor de anulare a alegerilor în caz de fraudă, precum și în ipoteza confirmării și validării rezultatelor alegerilor pentru Președintele României. În acest sens, se menționează art. 31, 42, 52 și 53 din Legea nr. 370/2004. Totodată, se arată că actul Biroului Electoral Central adoptat pentru aplicarea și interpretarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 370/2004 nu este supus controlului Curții Constituționale.
    CURTEA,
    examinând contestația în raport cu prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum și documentele aflate la dosar, reține următoarele:22. Potrivit dispozițiilor art. 146 lit. f) din Constituție, ale art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum și celor ale art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională este competentă să soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României. În acest sens se reține că, potrivit art. 146 lit. f) din Constituție, Curtea Constituțională are atribuția de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României. Această atribuție a Curții Constituționale nu se limitează numai la ipotezele reglementate la art. 38 din Legea nr. 47/1992, respectiv soluționarea contestațiilor cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcția de Președinte al României, precum și a celor cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formațiuni politice ori a unui candidat de a-și desfășura campania electorală. O atare concluzie se desprinde din faptul că formularea generală cuprinsă în Constituție nu poate fi limitată numai la două situații punctuale descrise în Legea nr. 47/1992. Din contră, se constată că art. 38 din Legea nr. 47/1992 reglementează două ipoteze expressis verbis în care este angajată, în mod obligatoriu, competența Curții Constituționale, fără a exclude competența sa derivată din însuși textul Constituției. Prin urmare, atribuția Curții Constituționale prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituție implică o componentă expres prevăzută de art. 38 din Legea nr. 47/1992 și una implicită care intervine atunci când subiectele de drept interesate nu dispun de niciun alt remediu pentru corectarea unei pretinse situații de nerespectare a Legii nr. 370/2004.23. Având în vedere cele expuse, rezultă că prevederile art. 146 lit. f) din Constituție stabilesc competența Curții Constituționale de a verifica, în ultimă instanță, toate operațiunile electorale care privesc procedura de alegere a Președintelui României pe întreaga perioadă cuprinsă între declanșarea procedurii de alegere și finalizarea sa. Astfel, Curtea Constituțională este competentă să soluționeze prezenta contestație din moment ce decizia contestată este obligatorie pentru toate autoritățile, instituțiile publice, birourile electorale, organismele cu atribuții în materie electorală, precum și pentru toți participanții la alegeri.24. În ceea ce privește fondul problemei deduse judecății, Curtea constată că, potrivit art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 370/2004, în 48 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor, Biroul Electoral Central stabilește ordinea de înscriere în buletinul de vot, prin tragere la sorți, în prima etapă din rândul candidaților propuși de formațiunile politice reprezentate în Parlament, iar în a doua etapă din rândul celorlalți candidați; comunică ordinea înscrierii candidaților și a semnelor electorale ale acestora în buletinul de vot Curții Constituționale și Regiei Autonome „Monitorul Oficial“ și o aduce la cunoștința publică prin intermediul serviciilor publice de radio și de televiziune, precum și prin afișare pe pagina proprie de internet. Totodată, potrivit art. 17 alin. (3) din lege, Biroul Electoral Central adoptă decizii pentru aplicarea unitară a legii, decizii care sunt obligatorii.25. Art. 1 din decizia contestată stabilește că „La prima etapă a tragerii la sorți pentru stabilirea ordinii pe buletinul de vot pentru alegerea Președintelui României din anul 2019 vor participa candidații propuși de formațiunile politice care dețin calitatea de partid politic parlamentar la momentul respectiv“. Este adevărat că în componența Biroului Electoral Central, potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 370/2004, intră și câte un reprezentant al fiecărui partid politic parlamentar, iar aprecierea calității de partid politic parlamentar se va face la data constituirii Biroului Electoral Central, însă, potrivit deciziei contestate, dată în interpretarea art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 370/2004, aprecierea calității de partid politic parlamentar pentru stabilirea ordinii de înscriere în buletinul de vot se va face după ce a fost constatată rămânerea definitivă a candidaturilor și a semnelor electorale, și nu la momentul constituirii Biroului Electoral Central. Prin urmare, interpretând art. 17 alin. (1) lit. a) din lege, Biroul Electoral Central a apreciat, din conținutul său, că partidul politic trebuie să fie parlamentar la momentul la care va avea loc tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii de înscriere în buletinul de vot, și nu la vreun alt moment temporal. O asemenea interpretare, având în vedere că textul interpretat nu distinge, nu poate fi considerată contrară acestuia. Faptul că Biroul Electoral Central a valorificat una dintre posibilele interpretări date textului respectiv nu conduce la nelegalitatea deciziei analizate, interpretarea dată art. 17 alin. (1) lit. a) din lege subsumându-se conținutului său normativ.26. În consecință, în concepția deciziei antereferite, faptul că un partid politic era parlamentar la momentul constituirii Biroului Electoral Central nu duce la concluzia că un candidat propus de acesta sau de o alianță electorală din care face parte va fi considerat ca propus de o formațiune politică reprezentată în Parlament, dacă aceasta nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 la momentul stabilirii ordinii de înscriere în buletinul de vot, respectiv să fie un partid/ o formațiune politică ce are grup parlamentar propriu în cel puțin una dintre Camerele Parlamentului și care a obținut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputați sau de senatori pentru candidații înscriși pe listele sale ori pe listele unei alianțe politice sau electorale din care a făcut parte partidul ori formațiunea politică respectivă. De altfel, domnul Mircea Diaconu este candidatul unei alianțe electorale, iar o astfel de alianță nu poate beneficia de aceleași drepturi precum un partid politic parlamentar, chiar dacă din compunerea alianței electorale face parte un partid politic parlamentar.27. Prin urmare, Curtea reține că niciuna dintre cele două interpretări posibile ale art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 370/2004, și anume ca aprecierea calității de partid politic parlamentar să se realizeze la debutul procesului electoral sau la momentul realizării unei anumite operațiuni electorale, nu este contrară textului de lege invocat, opțiunea pentru una sau alta dintre aceste interpretări revenind Biroului Electoral Central în considerarea competenței sale prevăzute de art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 370/2004.28. Comparația realizată cu alegerile pentru Parlamentul European, respectiv interpretarea dată Legii nr. 33/2007 prin Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 2/H din 7 martie 2019, nu poate constitui un motiv pentru a se da o altă interpretare art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 370/2004, diferită de cea a Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019, întrucât ambele norme juridice lasă loc marjei de apreciere interpretative a Biroului Electoral Central. Prin urmare, Decizia Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României nu încalcă Legea nr. 370/2004. În acest context, Curtea subliniază faptul că este de dorit ca interpretările Biroului Electoral Central ce privesc probleme juridice similare din procese electorale diferite (alegeri pentru Camera Deputaților și Senat, pentru Parlamentul European sau pentru funcția de Președinte al României) să fie concordante în măsura în care textul normativ interpretat nu prevede, în mod expres, o soluție normativă contrară.29. Cu privire la cererea contestatorilor de a se constata neconstituționalitatea sintagmei „partide politice parlamentare“, așa cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, deoarece contravine normelor constituționale cuprinse la art. 2 alin. (1), art. 61, art. 62 alin. (1), art. 64 alin. (3), art. 69, precum și art. 102 alin. (1) și art. 103 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că este competentă să realizeze un control de constituționalitate în cadrul atribuției sale prevăzute la art. 146 lit. f) din Constituție. Întrucât acest text constituțional stabilește atribuția Curții Constituționale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, rezultă că instanța constituțională se comportă ca o instanță de judecată care verifică legalitatea desfășurării procesului electoral. În aceste condiții, spre deosebire de situația alegerilor pentru Parlamentul European sau pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului, unde verificarea legalității desfășurării procesului electoral se realizează de instanțele judecătorești, în cadrul procesului electoral ce vizează alegerea Președintelui României nu există posibilitatea de principiu a creării unui cadru procesual în fața unei instanțe judecătorești pentru a putea fi ridicată, în condițiile art. 146 lit. d) teza întâi din Constituție, o excepție de neconstituționalitate care să vizeze prevederile Legii nr. 370/2004, excepție făcând contestațiile care vizează deciziile de admitere/respingere a protocoalelor de constituire a alianțelor electorale, respectiv constituirea Biroului Electoral Central, unde competența de judecată revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât singurul cadru procesual în care se poate pune problema constituționalității prevederilor Legii nr. 370/2004 este cel reprezentat de contestațiile judecate de către Curtea Constituțională în cadrul atribuției sale prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituție.30. Curtea reține că și Avocatul Poporului are atribuția de a formula o acțiune directă în fața instanței constituționale sub forma excepției de neconstituționalitate reglementate de art. 146 lit. d) teza finală din Constituție și astfel poate contesta constituționalitatea prevederilor Legii nr. 370/2004. În acest caz, însă, sesizarea Curții Constituționale nu se realizează de persoana direct interesată și implicată în cadrul procedurii de alegere a Președintelui României, ci de o autoritate publică, Avocatul Poporului, care are o marjă exclusivă de apreciere atât în privința deciziei de a sesiza Curtea Constituțională (a se vedea în acest sens Decizia nr. 336 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 7 noiembrie 2013, pct. 4), cât și a momentului temporal în care aceasta se realizează. Prin urmare, atribuția antereferită a Avocatului Poporului nu reprezintă un remediu juridic suficient pentru a surmonta într-un mod util, prompt și eficient consecințele negative ce decurg dintr-o normă juridică adoptată cu încălcarea Constituției asupra dreptului de a fi ales.31. Sintagma „veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui“, cuprinsă în art. 146 lit. f) din Constituție, nu trebuie interpretată restrictiv, doar în sensul exercitării unui control de legalitate subsumat respectării Legii nr. 370/2004, ci, având în vedere art. 1 alin. (5) din Constituție teza referitoare la supremația Constituției, se impune coroborarea art. 146 lit. f) din Constituție cu art. 142 alin. (1) din Constituție și art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, astfel încât atribuția Curții Constituționale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui nu poate fi disociată de rolul Curții Constituționale în arhitectura constituțională, acela de garant al supremației Constituției. De aceea, competența instanței constituționale nu poate fi redusă numai la un control de legalitate propriu-zis, ci aceasta se alătură controlului de constituționalitate pe care numai Curtea Constituțională are competența de a-l exercita. Controlul de constituționalitate, în ansamblul său, este o garanție juridică fundamentală a supremației Constituției [Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012], astfel încât limitarea exercitării sale, în ipoteza unei atribuțiuni constituționale în considerarea căreia Curtea Constituțională a fost înzestrată cu judecarea legalității unor acte/fapte, nu poate fi acceptată.32. Prin reglementarea acestei atribuțiuni în sarcina Curții Constituționale, și nu a instanțelor judecătorești, legiuitorul constituant nu a dorit înlăturarea controlului de constituționalitate a actelor normative care privesc domeniul alegerilor pentru Președintele României, ci conferirea în sarcina Curții Constituționale a atribuției de verificare a legalității operațiunilor electorale realizate, îmbinând, astfel, în cadrul competenței aceleiași autorități publice, atât controlul de constituționalitate, cât și pe cel de legalitate propriu-zis, efectele actului jurisdicțional al Curții Constituționale astfel pronunțat subsumându-se art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție.33. Prin urmare, având în vedere că nu există un alt mecanism constituțional prin intermediul căruia să se conteste în mod efectiv, concret și prompt prezumția de constituționalitate a Legii nr. 370/2004, care, astfel, tinde să devină una absolută în contextul sferei de aplicare a acestei legi, revine Curții Constituționale competența ca, în cadrul art. 146 lit. f) din Constituție, să evalueze, la cerere, însăși constituționalitatea Legii nr. 370/2004 în ceea ce privește procedura de alegere a Președintelui României. O soluție contrară ar nega însăși rolul constituțional al Curții Constituționale și ar acorda prevalență aspectelor de legalitate propriu-zisă a desfășurării procesului electoral, așadar, exigențelor de natură legală în detrimentul celor de natură constituțională, ceea ce este inacceptabil.34. Având în vedere cele de mai sus, Curtea revine asupra jurisprudenței sale anterioare, neechivocă în privința faptului că nu are competența de a efectua un control de constituționalitate în cadrul atribuției sale prevăzute la art. 146 lit. f) din Constituție (a se vedea cu titlu exemplificativ Hotărârea nr. 45 din 7 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 24 noiembrie 2000, Hotărârea nr. 19 din 10 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.085 din 23 noiembrie 2004, Hotărârea nr. 1 din 16 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 21 octombrie 2009, sau Hotărârea nr. 3 din 20 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 26 octombrie 2009, sau Hotărârea nr. 41 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 27 septembrie 2019, paragraful 18), și reține competența sa de a efectua un control de constituționalitate cu privire la dispozițiile legale ce reglementează procedura de alegere a Președintelui României în cadrul atribuției antereferite.35. În aceste condiții, Curtea, raportat la cauza de față, reține că textul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004, potrivit căruia partidele politice parlamentare se definesc ca fiind partidele și alte formațiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului și care au obținut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputați sau senatori pentru candidații înscriși pe listele acestora ori pe listele unei alianțe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formațiunile politice respective, cuprinde imperfecțiuni și deficiențe majore de redactare în ceea ce privește definiția partidului politic parlamentar, care pot afecta buna desfășurare a operațiunilor ce privesc procesul electoral. În acest sens, Curtea observă că impunerea unor condiții care denaturează sensul noțiunii de partid politic parlamentar, precum cele ce privesc necesitatea existenței unui grup parlamentar pentru a fi calificat ca atare, deși textul Constituției stabilește numai facultatea de a se constitui grupuri parlamentare, poate împiedica partidul politic cu reprezentare parlamentară, dar care nu și-a constituit/nu mai are grup parlamentar, să participe în mod plenar la toate operațiunile pe care le presupune un proces electoral. Totuși, Curtea reține că definiția dată partidului politic parlamentar nu împiedică participarea candidatului/partidului politic la procesul electoral și nu impietează asupra garanțiilor de corectitudine asociate desfășurării procesului electoral.36. Mai mult, Curtea reține că o eventuală neconstituționalitate a tezei întâi din definiția dată partidului politic parlamentar, aflată într-o evidentă tensiune normativă cu art. 64 alin. (3) din Constituție, ar duce la considerarea ca partid politic parlamentar și a acelui partid care, deși a obținut mandate de deputați/senatori, în cadrul alegerilor parlamentare, la debutul procesului electoral pentru alegerea Președintelui României nu mai deține mandate de deputați/senatori, ceea ce poate duce la o contradicție în termeni în sensul că ar pune un semn de egalitate între partidul politic care a intrat în Parlament în urma alegerilor și cel care, deși a intrat în Parlament, nu mai are niciun reprezentant la momentul desfășurării procesului electoral de alegere a Președintelui României. Prin urmare, problema de constituționalitate identificată poate fi soluționată, în cazul de față, doar prin promovarea unei alte soluții legislative care să valorifice cele indicate în prezenta decizie, întrucât orice altă soluție cu efect sancționatoriu din punct de vedere normativ este de natură să afecteze coerența în sine a Legii nr. 370/2004.37. În aceste condiții, Curtea constată că revine Parlamentului obligația de a remedia situația normativă creată prin adoptarea definiției discutabile a partidului politic parlamentar prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004 și de a se conforma, în special, exigențelor derivate din art. 64 alin. (3) din Constituție.38. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992, precum și al art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    HOTĂRĂȘTE:
    Respinge contestația formulată de „Alianța UN OM“, alianță electorală constituită din Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - ALDE și Partidul PRO România, împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României.Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din 1 octombrie 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent-șef,
    Benke Károly
     +  OPINIE CONCURENTĂÎn acord cu soluția de respingere a contestației introduse de alianța electorală - dintre Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) și Partidul PRO România -, respectiv „Alianța UN OM“ împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019, considerăm că această contestație se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare: În materia contenciosului electoral prezidențial Curtea Constituțională dispune de competența limitată ce i-a fost atribuită prin Constituție, așa cum dispozițiile acesteia au fost precizate în Legea proprie de organizare și funcționare nr. 47/1992 și în Legea pentru alegerea Președintelui României nr. 370/2004. Atâta vreme cât dispozițiile constituționale și legale nu au conferit Curții Constituționale atribuția de a soluționa contestațiile îndreptate împotriva deciziilor adoptate de Biroul Electoral Central pentru aplicarea unitară a prevederilor legii alegerilor prezidențiale, a extinde această competență pe cale pretoriană prezintă riscul de a impieta asupra competențelor constituționale și legale ale altor autorități publice, inclusiv asupra celor care dispun de competențe de control judiciar în materie de contencios electoral. În plus, în cadrul contenciosului electoral prezidențial Curtea Constituțională nu poate soluționa excepții de neconstituționalitate. Un reviriment de jurisprudență prin care jurisdicția constituțională ar admite că ar fi competentă să realizeze un control de constituționalitate a legii electorale în cadrul atribuției sale prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituție trebuie motivat prin raportare la elemente noi de fapt și/sau de drept ce ar fi apărut între perioada în care s-a format jurisprudența sa anterioară, constantă în sensul respingerii unor astfel de cereri, și data la care a fost pronunțată hotărârea prin care se anunță revirimentul.1. Curtea Constituțională nu este competentă să soluționeze contestații împotriva deciziilor adoptate de Biroul Electoral Central pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 370/2004.1.1. Pe de o parte, Curtea Constituțională nu dispune de plenitudine de competență în materia contenciosului electoral, ci doar de o competență limitată, ce i-a fost atribuită prin art. 146 lit. f) din Constituție, așa cum respectivele dispoziții au fost precizate prin art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992 și prin art. 31 și 42 din Legea nr. 370/2004. Astfel, atunci când stabilește atribuția Curții Constituționale în materia contenciosului electoral prezidențial, Constituția utilizează verbul „veghează“, în vreme ce atunci când îi conferă Curții Constituționale atribuții de control, precum în cazul verificării constituționalității legilor sau ordonanțelor, folosește verbul „se pronunță“. În materie electorală Curtea Constituțională este îndrituită să vegheze doar la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și să confirme ori să infirme rezultatele alegerilor, iar nu să exercite un control deplin de constituționalitate, așa cum ea poate face în baza art. 146 lit. a) sau d) din Constituție. În continuarea logică a acestor prevederi constituționale, Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a stabilit în art. 38 că jurisdicția constituțională este competentă să soluționeze doar contestațiile referitoare la înregistrarea sau neînregistrarea unui candidat, precum și pe cele referitoare la împiedicarea unui partid sau a unei formațiuni politice de a desfășura campanie electorală. Corelat cu aceste prevederi legale, Legea nr. 370/2004 arată în art. 31 subiectele de drept care pot contesta la Curtea Constituțională înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, iar în art. 42 precizează că doar contestațiile cu privire la împiedicarea unui partid, a unei formațiuni politice ori a unui candidat de a-și desfășura campania electorală sunt de competența Curții Constituționale, alte plângeri cu privire la corecta desfășurare a campaniei electorale fiind lăsate în competența birourilor electorale. În plus, detaliind prevederea constituțională referitoare la atribuția Curții Constituționale de a confirma rezultatele sufragiului prezidențial, art. 52 și 53 din Legea nr. 370/2004 stabilesc modalitatea în care aceasta trebuie să își aducă la îndeplinire obligațiile. În afară de aceste prevederi, legea alegerilor prezidențiale mai menționează Curtea Constituțională doar în art. 70 și 72, alături de celelalte autorități publice implicate în organizarea și desfășurarea alegerilor, stabilind obligațiile ce le revin cu privire la arhivarea documentelor legate de alegeri, topirea lor și informarea Autorității Electorale Permanente asupra modalității de realizare a atribuțiilor în domeniul electoral. Nicăieri în aceste prevederi constituționale și legale nu se precizează atribuția Curții Constituționale de a soluționa contestații împotriva deciziilor adoptate de Biroul Electoral Central pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 370/2004 ori vreo competență generală sau implicită/reziduală/subsidiară ori de ultimă instanță a Curții Constituționale cu privire la toate operațiunile electorale referitoare la alegerile prezidențiale.1.2. Pe de altă parte, legea alegerilor prezidențiale a stabilit atribuții de control asupra actelor juridice și activităților de pregătire și organizare a alegerilor prezidențiale în sarcina altor autorități publice, anume birouri electorale și instanțe judecătorești. Astfel, art. 25 din Legea nr. 370/2004 arată că formațiunile politice care participă la alegeri și candidații pot contesta modul de formare și componența birourilor electorale la biroul electoral ierarhic superior sau, în cazul în care contestația se referă la Biroul Electoral Central, la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar decizia Biroului Electoral ierarhic superior sau hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă. Art. 42 din aceeași lege dă în competența birourilor electorale soluționarea plângerilor, respectiv a contestațiilor cu privire la corecta desfășurare a campaniei electorale, precizând efectul suspensiv al contestațiilor introduse împotriva modalităților de soluționare a plângerilor și arătând că deciziile adoptate în final devin executorii la datele la care expiră termenele de contestare. Nu în ultimul rând - și extrem de relevant pentru a sublinia încă o dată competența generală a instanțelor judecătorești și nu a Curții Constituționale, chiar și în materie electorală - articolul 68 din Legea nr. 370/2004 arată că instanțele judecă cererile prevăzute de respectiva lege după regulile stabilite pentru ordonanța președințială, hotărârile lor fiind definitive și trebuind să fie comunicate Autorității Electorale Permanente și birourilor electorale interesate. Prin urmare, Legea nr. 370/2004 prevede posibilitatea contestării componenței și modalității concrete de alcătuire a birourilor electorale, în ultimă instanță în fața unei instanțe judecătorești. Deciziile adoptate de Biroul Electoral Central pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 370/2004, precum și hotărârile adoptate de același Birou Electoral Central pentru interpretarea unitară a aceleiași legi au alt scop și nu fac obiectul unor căi de atac.1.3. Extinderea pe cale pretoriană a competenței Curții Constituționale în materie de contencios electoral prezidențial la toate operațiunile electorale care privesc procedura de alegere a Președintelui României riscă să contravină tuturor dispozițiilor legale anterior menționate. În plus, ea ar echivala cu depășirea competenței de atribuire de care jurisdicția se bucură în baza art. 146 din Constituție. În măsura în care jurisdicția constituțională ar aprecia că îi revine o competență implicită, de ultimă instanță, în toate acele situații în care subiectele de drept interesate nu dispun de un alt remediu pentru corectarea unei pretinse situații de nerespectare a Legii nr. 370/2004, ea ar risca să se transforme într-o instanță de drept comun, susceptibilă să soluționeze orice fel de plângeri sau contestații în materie electorală, inclusiv, de exemplu, cu privire la contravențiile ori infracțiunile prevăzute de legea electorală, ceea ce Constituția nu a reglementat. 1.4. Pentru aceste motive, de vreme ce nici Constituția și nici legile care pun în aplicare prevederile constituționale în materie de contencios electoral prezidențial nu au stabilit alte atribuții în sarcina Curții Constituționale, aceasta este competentă să soluționeze doar contestațiile referitoare la înregistrarea sau neînregistrarea unui candidat, precum și pe cele referitoare la împiedicarea unui partid sau a unei formațiuni politice de a desfășura campanie electorală, iar nu și pe cele referitoare la deciziile adoptate de Biroul Electoral Central pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 370/2004. 2. Curtea Constituțională nu poate soluționa excepții de neconstituționalitate în cadrul contenciosului electoral prezidențial.2.1. O jurisprudență constantă a Curții Constituționale, citată pe larg și în considerentele Hotărârii nr. 66 din 1 octombrie 2019, a stabilit pentru motive întemeiate că în cadrul atribuției sale prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituție jurisdicția constituțională nu poate realiza și un control de constituționalitate a legii electorale. Suntem de acord cu această jurisprudență anterioară și apreciem că și solicitarea în acest sens primită în prezenta cauză trebuia respinsă ca inadmisibilă.2.2. Un reviriment de jurisprudență prin care jurisdicția constituțională ar admite că ar fi competentă să realizeze un control de constituționalitate a legii electorale în cadrul atribuției sale prevăzute de art. 146 lit. f) din Constituție trebuie motivat prin raportare la elemente noi, de fapt și/sau de drept, care ar fi intervenit între momentul la care s-a stabilit anterioara abordare jurisprudențială și cel la care a intervenit schimbarea opticii jurisdicției. Simpla susținere că în cadrul procesului electoral ce vizează alegerea Președintelui României nu există un mecanism constituțional prin care să poată fi contestată efectiv, concret și prompt prezumția de constituționalitate a Legii nr. 370/2004 nu se poate constitui într-un element nou, nici în fapt și nici în drept, apt să justifice un astfel de reviriment.2.3. În plus, o astfel de afirmație, conform căreia în cadrul alegerilor prezidențiale nu ar putea apărea un cadru procesual în care să fie ridicată o excepție de neconstituționalitate referitoare la prevederi din Legea nr. 370/2004, nu este factual corectă, de vreme ce pe rolul Curții Constituționale se află în acest moment o excepție de neconstituționalitate care privește dispoziții punctuale ale Legii nr. 370/2019. Dimpotrivă, faptul că pe rolul Curții există o excepție de neconstituționalitate referitoare la prevederi ale Legii nr. 370/2004, ridicată de Avocatul Poporului, ar fi un element de noutate care ar putea justifica și confirma menținerea jurisprudenței anterioare tocmai pentru că cele două căi procedurale disponibile în fața Curții Constituționale sunt și trebuie să rămână distincte.2.4. A considera că jurisdicția constituțională se comportă ca o instanță de judecată ce verifică legalitatea desfășurării procesului electoral prezidențial nu ține seama de prevederile explicite ale art. 142 și 146 din Constituție, care fac din Curtea Constituțională garantul supremației Constituției și nu o instanță de drept comun în fața căreia ar putea fi ridicată o excepție de neconstituționalitate pe care tot jurisdicția constituțională specializată să o soluționeze. În plus, o astfel de mixare a atribuțiilor Curții Constituționale (controlul constituționalității legii alegerilor prezidențiale în paralel cu soluționarea contestațiilor referitoare la înregistrarea sau neînregistrarea unui candidat și a celor referitoare la împiedicarea unui partid sau a unei formațiuni politice de a desfășura campanie electorală) riscă să nesocotească și art. 126 coroborat cu art. 146 din Constituție, de vreme ce, în sistemul juridic din România, excepțiile de neconstituționalitate pot fi ridicate în fața instanțelor judecătorești dotate cu competență generală, iar nu direct, de către Curtea Constituțională în calitate de ultimă instanță electorală, în fața Curții Constituționale în calitate de jurisdicție constituțională specializată. Nu în ultimul rând, o astfel de schimbare de optică din partea jurisdicției constituționale ar periclita și prevederi exprese ale Legii nr. 370/2004, care dau în competența instanțelor judecătorești soluționarea a numeroase cauze ce țin de contenciosul electoral prezidențial și care ar putea furniza cadrul procesual pentru ridicarea unor excepții de neconstituționalitate.2.5. Pentru aceste motive Curtea Constituțională nu poate soluționa excepții de neconstituționalitate în cadrul contenciosului electoral prezidențial.În concluzie, contestația introdusă de alianța electorală „Alianța UN OM“ împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece Curtea Constituțională nu este competentă să soluționeze astfel de cereri în cadrul atribuției sale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituție.
    Judecători,
    dr. Livia Stanciu
    prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu
    -----