ORDONANTA nr. 26 din 26 august 1992privind taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul construcţiilor
EMITENT
  • GUVERN
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 215 din 28 august 1992



    În temeiul art. 107 alin. (3) din Constituţia României şi al Legii nr. 81/1992, Guvernul României emite următoarea ordonanţa:  +  Articolul 1Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, prevăzute în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, se stabilesc de consiliile locale, facindu-se venit la bugetele locale. Valoarea minima a acestor taxe este prevăzută în anexa la prezenta ordonanţă.  +  Articolul 2Valoarea autorizata a lucrărilor prevăzute în anexa şi pentru care se percep taxe se stabileşte pe baza celor declarate de solicitant în cererea pentru eliberarea autorizaţiei de construire.Consiliile locale, prin organele tehnice de specialitate, împreună cu solicitantul, vor regulariza taxa pentru autorizaţia de construire prin declararea, de către solicitant, a valorii reale a lucrării, în termen de 15 zile de la data expirării termenului de executare stabilit prin autorizaţia de construire.  +  Articolul 3Se abroga orice alte dispoziţii contrare. PRIM-MINISTRUTHEODOR STOLOJANContrasemnează:---------------p. Ministrul lucrărilor publiceşi amenajării teritoriului,Victor Dumitrache,secretar de statMinistrul economiei şi finanţelor,George DanielescuMinistrul bugetului, veniturilorstatului şi controlului financiar,Florian Bercea  +  Anexa TAXE MINIMEpentru eliberarea certificatelor, autorizaţiilor şi avizelor 1. Certificatul de urbanism:
      Suprafaţa terenurilor pentru care se solicită certificatulTaxa
      - mp -- lei -
      - pentru mediul urban:  
      a) pînă la 150500
      b) pînă la 250750
      c) pînă la 5001.000
      d) pînă la 7501.250
      e) pînă la 1.0001.500
      f) peste 1.0001.500 + 1 leu pe mp pentru suprafeţe mai mari de 1.000 mp.
      - pentru mediul rural se percepe 50% din taxa prevăzută pentru mediul urban  
    2. Autorizaţia de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, protejare, restaurare şi conservare prevăzute la art. 3 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 50/1991:- 2% din valoarea autorizata a lucrării sau a construcţiei, inclusiv instalaţiile aferente acesteia.Pentru construcţiile de locuinţe, taxele astfel stabilite vor fi reduse cu 50% .3. Autorizaţia de desfiinţare parţială sau totală a construcţiilor şi amenajărilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 50/1991:- 1% din valoarea înregistrată de organele fiscale, potrivit legii, a construcţiei, instalaţiei sau amenajării.4. Autorizarea de foraje şi excavari necesare studiilor geotehnice şi ridicarilor topografice, exploatări de cariere, balastiere, sonde de gaze şi petrol, precum şi alte exploatări, prevăzute la art. 3 lit. d) din Legea nr. 50/1991:- pentru fiecare mp 1.000 lei.5. Autorizarea construcţiilor provizorii de şantier necesare execuţiei lucrărilor de baza, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea, prevăzute la art. 3 lit. e) din Legea nr. 50/1991:- 3% din valoarea autorizata a construcţiilor provizorii.6. Autorizaţii de construire pentru organizarea de tabere de corturi, casute sau rulote, prevăzute la art. 3 lit. f) din Legea nr. 50/1991:- 2% din valoarea autorizata a lucrării sau a construcţiei.7. Autorizarea construcţiilor pentru lucrări cu caracter provizoriu: chioscuri, tonete, cabine, spaţii de expunere situate pe căile şi în spaţiile publice, precum şi proiectele pentru realizarea corpurilor şi panourilor de afisaj, firmelor şi reclamelor, prevăzute la art. 3 lit. g) din Legea nr. 50/1991:- pentru fiecare mp 200 lei, dar nu mai puţin de 1.000 lei.8. Pentru prelungirea certificatului de urbanism, ca şi a autorizaţiilor, conform art. 34 din Legea nr. 50/1991, taxa ce se percepe este de 50% din valoarea taxei iniţiale.9. Autorizaţiile pentru lucrările de racorduri şi bransamente la reţele publice de apa, canalizare, gaze termice, energie şi telefonie:- de fiecare instalatie - 1.000 lei.10. Aviz comisie urbanism şi amenajarea teritoriului - 5.000 lei.11. Certificat nomenclatura stradala şi adresa - 1.000 lei.----------------