DECIZIA nr. 447 din 11 iulie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilității nr. 82/1991
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 29 octombrie 2019



    Mona-Maria Pivniceru- președinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ionița Cochințu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilității nr. 82/1991, excepție ridicată de Societatea Neptun Street - S.R.L. din localitatea Miroslava, județul Iași, în Dosarul nr. 26.184/245/2016 al Judecătoriei Iași - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 330D/2017. 2. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.
    CURTEA,    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 20 ianuarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 26.184/245/2016, Judecătoria Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilității nr. 82/1991, excepție ridicată de Societatea Neptun Street - S.R.L. din localitatea Miroslava, județul Iași, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, încheiat de Agenția Națională de Administrare Fiscală.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilității nr. 82/1991 califică drept contravenție nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse, iar săvârșirea acestor contravenții se sancționează cu amendă de la 300 lei la 4.000 lei. În acest context se prezintă aspecte referitoare la motivele și temeiurile legale ce au stat la baza emiterii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției în speța de față, respectiv că nu au fost întocmite fișe de magazie aferente materiilor prime utilizate în procesul de preparare a mâncărurilor și produselor servite, fișe de magazie din care să reiasă intrările, ieșirile și stocul pe materii prime. Raportat la acestea, se arată că descrierea faptei ce constituie contravenție nu se regăsește în conținutul Legii nr. 82/1991, ci în cuprinsul unui ordin de ministru, respectiv Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2016 privind documentele financiar-contabile.5. Totodată, având în vedere normele de tehnică legislativă, se susține că prevederile criticate nu pot fi considerate norme de trimitere, iar în absența indicării cu exactitate a dispozițiilor legale la care se face trimiterea, nu sunt respectate normele de tehnică legislativă, dimpotrivă, redactarea acestora are un caracter de maximă generalitate. Or, într-o tehnică legislativă corectă, ar fi trebuit să figureze ca normă-cadru, detaliată subsecvent de toate celelalte prevederi care stabilesc contravențiile și sancțiunile corespunzătoare. Prin urmare, stabilirea faptelor a căror săvârșire constituie contravenții este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi precizat criteriile și condițiile necesare operațiunii de constatare și sancționare a contravențiilor, iar în lipsa unei reprezentări clare a elementelor ce constituie contravenția, judecătorul însuși nu dispune de reperele necesare în aplicarea și interpretarea legii, cu prilejul soluționării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. De altfel, se mai apreciază că tehnica de reglementare a prevederilor criticate nu corespunde nici regulilor instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În acest context, având în vedere Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la calitatea legii, se consideră că prevederile legale criticate sunt deficitare, întrucât nu stabilesc distinct, precis, explicit și cu claritate obligațiile ce revin întreprinderilor, a căror neîndeplinire atrage răspunderea contravențională, și nu întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, fiind, astfel, incompatibile cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. 6. De asemenea, se susține că imprecizia textului criticat afectează și garanțiile constituționale și convenționale care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în esență, că nerespectarea garanțiilor fundamentale, care protejează presupușii autori ai unor fapte ilicite în fața posibilelor abuzuri ale autorităților desemnate să-i urmărească și să-i sancționeze, reprezintă un aspect ce trebuie examinat în temeiul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 68). Pentru ca dreptul la un proces echitabil să nu rămână teoretic și iluzoriu, normele juridice trebuie să fie clare, precise și explicite, astfel încât să îl poată avertiza în mod inechivoc pe destinatarul acestora asupra gravității consecințelor nerespectării enunțurilor legale pe care le cuprind. 7. Or, în cazul de față, reglementările ce trebuie respectate nu se regăsesc în lege, ci în acte normative inferioare legii, care la rândul lor nu sunt clare. În acest context menționează jurisprudența Curții Constituționale prin care s-au examinat anumite norme legale cu privire la incriminarea unor fapte ce constituie contravenție și a căror redactare a fost defectuoasă.8. Față de cele prezentate, apreciază că prevederile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 82/1991 sunt de natură să încalce dispozițiile art. 1 alin. (5) și ale art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. 9. Judecătoria Iași - Secția civilă opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepției de neconstituționalitate, întrucât textul criticat nu contravine normelor constituționale invocate în susținerea acesteia.10. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 11. Guvernul, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
    CURTEA,    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: „Constituie contravenție următoarele fapte: [...]2. nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la: [...]c) întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse;“.15. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii și ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție. De asemenea, se invocă prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 10 referitor la dreptul oricărei persoane, în deplină egalitate, de a fi audiată în mod echitabil și public de un tribunal independent și imparțial din Declarația Universală a Drepturilor Omului.16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similare, excepție ridicată chiar de autoarea din prezenta cauză, însă într-un alt litigiu, sens în care este Decizia nr. 519 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 1 noiembrie 2016, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, în raport cu criticile formulate.17. Din economia prevederilor criticate, reiese că acestea statuează cu privire la faptul că nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, precum și de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității referitoare la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse constituie contravenție.18. Totodată, se observă că legiuitorul, prin dispozițiile Legii contabilității nr. 82/1991, a prevăzut în mod expres atât posibilitatea, cât și obligația unor entități de a elabora și emite norme și reglementări contabile specifice anumitor domenii de activitate în această materie. Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 82/1991, Ministerul Finanțelor Publice elaborează și emite norme și reglementări în domeniul contabilității, planul de conturi general, modelele situațiilor financiare, registrelor și formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă, normele metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora. De asemenea, Ministerul Finanțelor Publice elaborează și emite norme privind contabilitatea în partidă simplă [art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 82/1991]. Normele și reglementările contabile specifice anumitor domenii de activitate se elaborează și se emit de instituțiile cu atribuții în acest sens, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, după cum urmează: a) de către Banca Națională a României, pentru instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată și a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică și prestare de servicii de plată, și pentru Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; b) de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de această instituție [art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 82/1991]. Totodată, prin art. 4 alin. (4) din Legea nr. 82/1991, legiuitorul a prevăzut că elaborarea acestor reglementări [prevăzute la art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 82/1991] se face cu consultarea organismelor profesionale de profil.19. În aplicarea acestor prevederi legale au fost emise diferite ordine, în dinamica legislativă. Potrivit art. 34 și art. 46 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, fiecare minister, în exercitarea atribuției de organizare, coordonare și control al aplicării și executării legilor în domeniul său de activitate, emite, în condițiile legii, ordine și instrucțiuni (a se vedea în acest sens Decizia nr. 54 din 16 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 6 februarie 2007).20. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională, examinând pretinsa neconstituționalitate a altor prevederi din Legea nr. 82/1991 [respectiv ale art. 41 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 82/1991, potrivit cărora, „constituie contravenții la prevederile prezentei legi următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: [...] 2. nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la: [...] e) întocmirea și depunerea situațiilor financiare periodice stabilite potrivit legii“], cu un conținut și față de critici de neconstituționalitate similare, a statuat că nu se poate susține că Ministerul Finanțelor Publice, prin acte normative inferioare legii, definește conținutul faptelor contravenționale, depășind cadrul legal reglementat de legiuitor și situându-se mai presus de lege, întrucât situațiile financiare periodice sunt stabilite potrivit legii, iar numai obligația întocmirii și depunerii acestora este prevăzută prin reglementări ale Ministerului Finanțelor Publice. În acest context, Curtea a reținut că problema de principiu vizată prin critica de neconstituționalitate este aceea referitoare la emiterea de către un organ al puterii executive a unor reglementări în domeniul contabilității, a căror nerespectare constituie contravenție, deși acesta nu are competența de a emite acte normative cu putere de lege. Curtea a statuat că „prin dispozițiile de lege ce fac obiectul [...] excepției de neconstituționalitate, iar nu prin acte cu forță juridică inferioară acesteia, se sancționează contravențional, printre altele, și nerespectarea anumitor reglementări emise de Ministerul Finanțelor Publice în domeniul activității contabile“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 106 din 22 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 martie 2005, și Decizia nr. 54 din 16 ianuarie 2007, precitată).21. Față de această împrejurare, Curtea observă că prevederile criticate descriu faptele ce constituie contravenție și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru acestea, respectiv prevăd că nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, precum și de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității referitoare la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse constituie contravenție, fiind stabilită prin prevederile legii, și obligativitatea ca orice operațiune economico-financiară efectuată să fie consemnată în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.22. Din evaluarea cadrului legislativ în materia contabilității în general și, în mod special a normelor legale ce sunt incidente în speța de față, Curtea constată că prevederile criticate nu sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituție, care consacră principiul legalității și care impune obligația ca normele adoptate să fie precise, clare și previzibile și accesibile.23. Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).24. De asemenea, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse de Constituție numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragraful 17).25. În acest context, Curtea reține că, potrivit principiului generalității legilor, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, sau Decizia nr. 744 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2017, paragraful 35, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 26. În ceea ce privește accesibilitatea legii, din punct de vedere formal, aceasta are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative de rang infraconstituțional și intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în temeiul art. 78 din Constituție, respectiv legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Însă, pentru a fi îndeplinită cerința de accesibilitate a legii, nu este suficient ca o lege să fie adusă la cunoștința publică, ci este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, precitată, paragrafele 26 și 27).27. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 44 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, partea dispozitivă a actului normativ reprezintă conținutul propriu-zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia, iar potrivit art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000, pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere.28. Or, raportând prevederile criticate la principiile mai sus enunțate, Curtea constată că prevederile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 82/1991 sunt în deplin acord cu principiul legalității înscris în art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa privind calitatea legii și al cărui conținut și înțeles a fost deslușit prin jurisprudența Curții Constituționale, acestea fiind circumscrise domeniului de referință în materia contabilității. Astfel, există o conexiune directă între prevederile legale primare și cele de reglementare secundară și a căror nerespectare întră în sub incidența contravenționalului, fiind firesc un asemenea mod de reglementare, întrucât prin normele infralegale date în aplicarea legii practic se vine în sprijinul celor care desfășoară anumite activități și operațiuni care necesită întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile și înregistrarea acestora în contabilitate, precum și păstrarea, arhivarea sau reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse, reglementările emise de Ministerul Finanțelor Publice având rolul de a explica și îndruma modul de interpretare și aplicare a Legii nr. 82/1991.29. Față de această împrejurare, Curtea nu a reținut nici critica potrivit căreia pretinsa imprecizie a textului criticat ar afecta garanțiile constituționale și convenționale ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare. De altfel, potrivit art. 42 alin. (4), (5) și (7) din Legea nr. 82/1991, constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de persoanele cu atribuții de inspecție fiscală și control financiar, precum și de personalul altor direcții din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, stabilit prin ordin al ministrului finanțelor publice. Contravențiilor prevăzute la art. 41 din Legea nr. 82/1991 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, așadar inclusiv căile de atac prevăzute de acest act normativ care la art. 31 alin. (1) dispune că „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia“. Or, de altfel, aceasta este și situația cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată și în care s-au ridicat prezentele excepții de neconstituționalitate.30. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia tehnica de reglementare a prevederilor criticate nu corespunde regulilor instituite prin art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Curtea reține că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. Rezultă că, față de această critică, Curtea nu se află în prezența unei chestiuni privind constituționalitatea, ci a unei simple pretinse contrarietăți între norme legale ce reglementează regimul juridic al contravențiilor, în general, și norme care reglementează în materia contabilității. De altfel, legiuitorul are deplina legitimitate de a stabili atât norme cu caracter general, cât și cu caracter special, derogatorii [a se vedea art. 14 și 15 din Legea nr. 24/2000].31. Față de cele prezentate, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie, excepția de neconstituționalitate a prevederile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilității nr. 82/1991, în raport cu dispozițiilor constituționale și convenționale invocate în susținerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.32. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Neptun Street - S.R.L. din localitatea Miroslava, județul Iași, în Dosarul nr. 26.184/245/2016 al Judecătoriei Iași - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea contabilității nr. 82/1991 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Iași - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 11 iulie 2019.
    PREȘEDINTE
    prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU
    Magistrat-asistent,
    Ionița Cochințu     ----