DECIZIA nr. 35 din 24 iunie 2019referitoare la interpretarea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 20 septembrie 2019
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT Dosar nr. 2.551/1/2016
S-a luat în examinare, în camera de consiliu, cererea formulată de Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A. privind lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.055 din 28 decembrie 2016.Completul de judecată este constituit conform dispozițiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, și ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.).Compunerea completului este asigurată, potrivit celor consemnate în procesele-verbale din 4 iunie 2019, prin participarea:– doamnei judecător Veronica Năstasie, desemnată pe lista de supleanți prin procesul-verbal de tragere la sorți din 14 iulie 2016 în locul doamnei judecător Eugenia Marin, eliberată din funcție, ca urmare a pensionării, începând cu data de 15 februarie 2019, conform Decretului nr. 108/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 8 februarie 2019;– doamnei judecător Carmen Maria Ilie, desemnată pe lista de supleanți prin procesul-verbal de tragere la sorți din 14 iulie 2016 în locul domnului judecător Cristian Daniel Oana, care a fost detașat în cadrul Institutului Național al Magistraturii începând cu data de 1 ianuarie 2019, pe o perioadă de 3 ani, conform Hotărârii nr. 775 din 11 iulie 2018, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători.Ședința este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal.La ședința de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secțiile Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulamentul Î.C.C.J., care prezintă referatul privind obiectul sesizării.Domnul judecător Ionel Barbă, președintele completului de judecată, arată că cererea supusă soluționării are ca obiect lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul de a se preciza dacă plângerea contravențională este supusă procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă, cu privire la toate elemente cererii de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 din același cod, inclusiv cu privire la motivarea în fapt.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra cererii.
ÎNALTA CURTE,asupra cererii de față, constată următoarele:Prin Decizia nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. 2.551/1/2016, a fost admisă, în parte, sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și s-a stabilit că:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției trebuie și motivată în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenție, fiind supusă procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă.Respinge în rest sesizarea, ca inadmisibilă.În considerentele Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016 s-a reținut, în esență, că cea de-a doua întrebare - referitoare la aplicarea prevederilor art. 185 și 186 din Codul de procedură civilă, ce reglementează decăderea din exercitarea unui drept și, respectiv, repunerea în termen - nu vizează interpretarea normelor legale în discuție, ci numai aplicarea acestora la speță, operațiune ce intră în competența exclusivă a instanței care a formulat sesizarea, care urmează a o realiza în concret, în raport cu situația de fapt, cadrul și stadiul procesual al cauzei, aflată în cursul soluționării apelului promovat de apelanta-petentă.S-a reținut, de asemenea, că analiza conținutului art. 32 alin. (1) și art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 2/2001), conduce la concluzia că, în lipsa unor prevederi speciale contrare, și plângerea contravențională, similar oricărei cereri de chemare în judecată, trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă, inclusiv motivarea în fapt, în caz contrar fiind aplicabilă sancțiunea anulării, în condițiile prevăzute de art. 196 din același cod. Prin urmare, termenul de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, calculat de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenție, vizează atât formularea plângerii contravenționale, cât și motivarea acesteia, impunându-se a fi respectat în privința ambelor operațiuni.La data de 28 mai 2019 a fost înregistrată la dosar cererea formulată de Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A., prin care solicită lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.În motivarea cererii, petenta prezintă cazul său concret, constând în formularea unei plângeri contravenționale, respinsă ca tardivă de către instanța de fond și aflată, la data formulării cererii de lămurire, în faza procesuală a recursului. Arată că instanța de fond a admis excepția tardivității, reținând că, deși formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, plângerea a fost motivată după împlinirea acestui termen. Petenta solicită lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, în sensul dacă, potrivit acestuia, „fie și nemotivată (plângerea contravențională - n.r.), procedura regularizării trebuie urmată, respectiv trebuie puse în vedere petentului lipsuri și, doar dacă nu le îndreaptă, se anulează plângerea“. Analizând cererea formulată de petentă, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că aceasta este inadmisibilă, dispozițiile art. 442 și următoarele din Codul de procedură civilă nefiind aplicabile în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevăzută de art. 519-521 din același cod, pentru considerentele arătate în continuare.Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este reglementată în cuprinsul art. 519-521 din Codul de procedură civilă și reprezintă, alături de recursul în interesul legii, unul dintre cele două mecanisme procedurale menite să asigure o practică judiciară unitară.Astfel, atât recursul în interesul legii, cât și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă mecanisme procedurale prin care Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii în realizarea rolului fundamental ce îi revine, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție.Niciunul dintre cele două mecanisme procedurale reglementate de titlul III - „Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare“ al cărții a II-a - „Procedura contencioasă“ din Codul de procedură civilă nu reprezintă cereri de chemare în judecată ori căi de atac în sensul prevederilor procedurale. Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că procedura de judecată în fața primei instanțe și căile de atac sunt reglementate în titlul I și titlul II al cărții a II-a din Codul de procedură civilă, pe când cele două mecanisme de asigurare a unei practici judiciare unitare sunt reglementate în titlul III al cărții a II-a.Este de observat că, în cuprinsul titlului III - „Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare“ al cărții a II-a - „Procedura contencioasă“ din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu face trimitere la aplicarea dispozițiilor referitoare la judecata în primă instanță, în apel sau în recurs, așa cum a procedat (spre exemplu, prin dispozițiile art. 482, art. 494, art. 508 sau art. 513 din Codul de procedură civilă) atunci când a considerat că este necesar să fie aplicate în mod corespunzător reguli specifice unei alte proceduri de judecată.De altfel, cele două mecanisme procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare nu reprezintă un „proces civil“ în înțelesul de diferend, conflict între două sau mai multe subiecte de drept, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu realizează o judecată propriu-zisă, caracterizată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, în reglementarea art. 377 alin. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, ori definitive, în reglementarea art. 634 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 2010 și, ulterior, prin punerea în executare a titlului executoriu. Or, în cazul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare, Înalta Curte de Casație și Justiție procedează la dezlegarea cu caracter obligatoriu și de principiu a problemei sau chestiunii de drept cu care a fost învestită, fără a realiza o activitate de judecată specifică procesului civil.În consecință, instrumentele procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare rezidă, în esența lor, în activitatea de dezlegare, cu caracter de principiu, a unei probleme/chestiuni de drept, iar, în soluționarea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție aplică prevederile Codului de procedură civilă, menționate anterior (art. 519-521), și nu dispozițiile referitoare la judecata procesului civil în primă instanță ori în căile de atac.Astfel fiind, normele referitoare la îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii, cuprinse în cap. IV - „Hotărârile judecătorești“ al titlului I - „Procedura în fața primei instanțe“ din cartea a II-a „Procedura contencioasă“ din Codul de procedură civilă, nu sunt compatibile cu specificul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare, reglementate de titlul III al cărții a II-a din Codul de procedură civilă.Dispozițiile legale cuprinse în titlul III al cărții a II-a din Codul de procedură civilă prevăd atât titularii dreptului de a sesiza instanța supremă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, cât și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o astfel de sesizare să fie admisibilă.Astfel, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.Rezultă din prevederile legale citate că numai un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului poate sesiza Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în procedura prevăzută de art. 519-521 din Codul de procedură civilă.Or, cererea supusă analizei de față este formulată de către o persoană care nu are calitate procesuală, nefiind prevăzută printre titularii dreptului de sesizare, menționați în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind, așadar, inadmisibilă.De altfel, dispozitivul Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a cărui lămurire se cere, este clar și în deplin acord cu considerentele deciziei respective.Astfel, s-a statuat, prin decizia sus-menționată, că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției trebuie și motivată în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenție, fiind supusă procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzute de art. 200 din Codul de procedură civilă. (…)“.Ca argumente, în sprijinul acestei soluții, în considerentele Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016 s-a reținut că: 69. Prin urmare, termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, calculat de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenție, vizează atât formularea plângerii contravenționale, cât și motivarea acesteia, impunându-se a fi respectat în privința ambelor operațiuni. (…)71. În plus, chiar reținând specificitatea procesului contravențional și, în acest sens, stipularea în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 a obligațiilor ce revin instanței competente să soluționeze plângerea, în ceea ce privește administrarea probelor [art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001], Înalta Curte de Casație și Justiție arată că dispoziția legii în sensul curgerii termenului fix de 15 zile de formulare a plângerii contravenționale, calculat de la data luării la cunoștință de existența, dar și de conținutul procesului-verbal de contravenție, înmânat sau comunicat, nu este de natură a-l pune pe contravenient în imposibilitatea de a cunoaște și de a aprecia în mod efectiv asupra motivelor pe care urmează a-și fundamenta plângerea contravențională, ceea ce conduce, în mod rațional, dar și teleologic, la concluzia că legiuitorul a urmărit ca motivarea plângerii să fie realizată în același termen. Chiar și în cazul unei descrieri sumare a faptei reținute, petentul-contravenient are posibilitatea fie de a invoca nulitatea procesului-verbal de contravenție pe considerentul că descrierea sumară a faptei echivalează în fapt cu lipsa motivării, fie de a contesta comiterea faptei sumar descrise.Din considerentele deciziei a cărei lămurire se solicită rezultă, așadar, în mod clar că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă, se aplică plângerii contravenționale cu privire la toate elementele cererii de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 din același cod, cu excepția motivării în fapt; aceasta trebuie făcută în termenul de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, pentru a nu fi lipsite de efect aceste din urmă dispoziții legale, care au caracter special, în raport cu prevederile Codului de procedură civilă, în virtutea principiilor potrivit cărora „actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat“ și „specialia generalibus derogant“. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A. privind lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A. privind lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.055 din 28 decembrie 2016.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședința publică din data de 24 iunie 2019.
PREȘEDINTE
IONEL BARBĂ
Magistrat-asistent,
Aurel Segărceanu----
| EMITENT |
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT Dosar nr. 2.551/1/2016
| Ionel Barbă | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal - președintele completului |
| Claudia Marcela Canacheu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Florentina Dinu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Mariana Constantinescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Decebal Constantin Vlad | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Veronica Năstasie | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Carmen Maria Ilie | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Luiza Maria Păun | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Rodica Florica Voicu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
ÎNALTA CURTE,asupra cererii de față, constată următoarele:Prin Decizia nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. 2.551/1/2016, a fost admisă, în parte, sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și s-a stabilit că:În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției trebuie și motivată în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenție, fiind supusă procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă.Respinge în rest sesizarea, ca inadmisibilă.În considerentele Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016 s-a reținut, în esență, că cea de-a doua întrebare - referitoare la aplicarea prevederilor art. 185 și 186 din Codul de procedură civilă, ce reglementează decăderea din exercitarea unui drept și, respectiv, repunerea în termen - nu vizează interpretarea normelor legale în discuție, ci numai aplicarea acestora la speță, operațiune ce intră în competența exclusivă a instanței care a formulat sesizarea, care urmează a o realiza în concret, în raport cu situația de fapt, cadrul și stadiul procesual al cauzei, aflată în cursul soluționării apelului promovat de apelanta-petentă.S-a reținut, de asemenea, că analiza conținutului art. 32 alin. (1) și art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 2/2001), conduce la concluzia că, în lipsa unor prevederi speciale contrare, și plângerea contravențională, similar oricărei cereri de chemare în judecată, trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă, inclusiv motivarea în fapt, în caz contrar fiind aplicabilă sancțiunea anulării, în condițiile prevăzute de art. 196 din același cod. Prin urmare, termenul de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, calculat de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenție, vizează atât formularea plângerii contravenționale, cât și motivarea acesteia, impunându-se a fi respectat în privința ambelor operațiuni.La data de 28 mai 2019 a fost înregistrată la dosar cererea formulată de Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A., prin care solicită lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.În motivarea cererii, petenta prezintă cazul său concret, constând în formularea unei plângeri contravenționale, respinsă ca tardivă de către instanța de fond și aflată, la data formulării cererii de lămurire, în faza procesuală a recursului. Arată că instanța de fond a admis excepția tardivității, reținând că, deși formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, plângerea a fost motivată după împlinirea acestui termen. Petenta solicită lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, în sensul dacă, potrivit acestuia, „fie și nemotivată (plângerea contravențională - n.r.), procedura regularizării trebuie urmată, respectiv trebuie puse în vedere petentului lipsuri și, doar dacă nu le îndreaptă, se anulează plângerea“. Analizând cererea formulată de petentă, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că aceasta este inadmisibilă, dispozițiile art. 442 și următoarele din Codul de procedură civilă nefiind aplicabile în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevăzută de art. 519-521 din același cod, pentru considerentele arătate în continuare.Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este reglementată în cuprinsul art. 519-521 din Codul de procedură civilă și reprezintă, alături de recursul în interesul legii, unul dintre cele două mecanisme procedurale menite să asigure o practică judiciară unitară.Astfel, atât recursul în interesul legii, cât și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă mecanisme procedurale prin care Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii în realizarea rolului fundamental ce îi revine, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție.Niciunul dintre cele două mecanisme procedurale reglementate de titlul III - „Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare“ al cărții a II-a - „Procedura contencioasă“ din Codul de procedură civilă nu reprezintă cereri de chemare în judecată ori căi de atac în sensul prevederilor procedurale. Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că procedura de judecată în fața primei instanțe și căile de atac sunt reglementate în titlul I și titlul II al cărții a II-a din Codul de procedură civilă, pe când cele două mecanisme de asigurare a unei practici judiciare unitare sunt reglementate în titlul III al cărții a II-a.Este de observat că, în cuprinsul titlului III - „Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare“ al cărții a II-a - „Procedura contencioasă“ din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu face trimitere la aplicarea dispozițiilor referitoare la judecata în primă instanță, în apel sau în recurs, așa cum a procedat (spre exemplu, prin dispozițiile art. 482, art. 494, art. 508 sau art. 513 din Codul de procedură civilă) atunci când a considerat că este necesar să fie aplicate în mod corespunzător reguli specifice unei alte proceduri de judecată.De altfel, cele două mecanisme procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare nu reprezintă un „proces civil“ în înțelesul de diferend, conflict între două sau mai multe subiecte de drept, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu realizează o judecată propriu-zisă, caracterizată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, în reglementarea art. 377 alin. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, ori definitive, în reglementarea art. 634 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 2010 și, ulterior, prin punerea în executare a titlului executoriu. Or, în cazul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare, Înalta Curte de Casație și Justiție procedează la dezlegarea cu caracter obligatoriu și de principiu a problemei sau chestiunii de drept cu care a fost învestită, fără a realiza o activitate de judecată specifică procesului civil.În consecință, instrumentele procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare rezidă, în esența lor, în activitatea de dezlegare, cu caracter de principiu, a unei probleme/chestiuni de drept, iar, în soluționarea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție aplică prevederile Codului de procedură civilă, menționate anterior (art. 519-521), și nu dispozițiile referitoare la judecata procesului civil în primă instanță ori în căile de atac.Astfel fiind, normele referitoare la îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii, cuprinse în cap. IV - „Hotărârile judecătorești“ al titlului I - „Procedura în fața primei instanțe“ din cartea a II-a „Procedura contencioasă“ din Codul de procedură civilă, nu sunt compatibile cu specificul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare, reglementate de titlul III al cărții a II-a din Codul de procedură civilă.Dispozițiile legale cuprinse în titlul III al cărții a II-a din Codul de procedură civilă prevăd atât titularii dreptului de a sesiza instanța supremă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, cât și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o astfel de sesizare să fie admisibilă.Astfel, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.Rezultă din prevederile legale citate că numai un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului poate sesiza Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în procedura prevăzută de art. 519-521 din Codul de procedură civilă.Or, cererea supusă analizei de față este formulată de către o persoană care nu are calitate procesuală, nefiind prevăzută printre titularii dreptului de sesizare, menționați în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind, așadar, inadmisibilă.De altfel, dispozitivul Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a cărui lămurire se cere, este clar și în deplin acord cu considerentele deciziei respective.Astfel, s-a statuat, prin decizia sus-menționată, că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției trebuie și motivată în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenție, fiind supusă procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzute de art. 200 din Codul de procedură civilă. (…)“.Ca argumente, în sprijinul acestei soluții, în considerentele Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016 s-a reținut că: 69. Prin urmare, termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, calculat de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenție, vizează atât formularea plângerii contravenționale, cât și motivarea acesteia, impunându-se a fi respectat în privința ambelor operațiuni. (…)71. În plus, chiar reținând specificitatea procesului contravențional și, în acest sens, stipularea în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 a obligațiilor ce revin instanței competente să soluționeze plângerea, în ceea ce privește administrarea probelor [art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001], Înalta Curte de Casație și Justiție arată că dispoziția legii în sensul curgerii termenului fix de 15 zile de formulare a plângerii contravenționale, calculat de la data luării la cunoștință de existența, dar și de conținutul procesului-verbal de contravenție, înmânat sau comunicat, nu este de natură a-l pune pe contravenient în imposibilitatea de a cunoaște și de a aprecia în mod efectiv asupra motivelor pe care urmează a-și fundamenta plângerea contravențională, ceea ce conduce, în mod rațional, dar și teleologic, la concluzia că legiuitorul a urmărit ca motivarea plângerii să fie realizată în același termen. Chiar și în cazul unei descrieri sumare a faptei reținute, petentul-contravenient are posibilitatea fie de a invoca nulitatea procesului-verbal de contravenție pe considerentul că descrierea sumară a faptei echivalează în fapt cu lipsa motivării, fie de a contesta comiterea faptei sumar descrise.Din considerentele deciziei a cărei lămurire se solicită rezultă, așadar, în mod clar că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă, se aplică plângerii contravenționale cu privire la toate elementele cererii de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 din același cod, cu excepția motivării în fapt; aceasta trebuie făcută în termenul de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, pentru a nu fi lipsite de efect aceste din urmă dispoziții legale, care au caracter special, în raport cu prevederile Codului de procedură civilă, în virtutea principiilor potrivit cărora „actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat“ și „specialia generalibus derogant“. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A. privind lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIEÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A. privind lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.055 din 28 decembrie 2016.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședința publică din data de 24 iunie 2019.
PREȘEDINTE
IONEL BARBĂ
Magistrat-asistent,
Aurel Segărceanu----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari