PROCEDURĂ din 13 aprilie 2016privind modulul „Înregistrarea angajamentelor legale și angajamentelor bugetare în sistemul de control al angajamentelor” (Anexa nr. 3)
EMITENT
  • MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 307 din 21 aprilie 2016



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 517 din 13 aprilie 2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 307 din 21 aprilie 2016.
     +  Articolul 1(1) Instituțiile publice cu personalitate juridică prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, înregistrează toate angajamentele legale în sistemul de control al angajamentelor, prin accesarea site-ului Ministerului Finanțelor Publice, "Punctul Unic de Acces" - Sistemul național de raportare - Forexebug - Acces aplicație CAB.(2) Înregistrarea datelor în sistemul de control al angajamentelor se efectuează potrivit instrucțiunilor din manualul/ghidul de utilizare a aplicației Control Angajamente Bugetare (CAB), publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice - "Punct Unic de Acces" - Sistemul național de raportare - Forexebug.  +  Articolul 2(1) Înregistrarea/Modificarea datelor în sistemul de control al angajamentelor poate fi efectuată numai de persoanele înrolate în sistemul național de raportare - Forexebug și care au atribuit rolul de acces pentru utilizarea aplicației Control Angajamente Bugetare (CAB).(2) Datele introduse în sistemul de control al angajamentelor pot fi vizualizate atât de persoanele înrolate prevăzute la alin. (1), cât și de persoanele înrolate care au atribuit rolul de vizualizare informații din aplicația Control Angajamente Bugetare (CAB).  +  Articolul 3(1) În sistemul de control al angajamentelor, creditele bugetare aferente angajamentelor legale se introduc în lei, cu două zecimale, cu detaliere în structura clasificației bugetare și a bugetului individual înregistrat în sistemul național de raportare - Forexebug.(2) Creditele bugetare aferente angajamentelor legale ce se introduc în sistemul de control al angajamentelor de instituțiile publice nu pot depăși creditele bugetare nerezervate (disponibile) din bugetul individual înregistrat în sistemul național de raportare - Forexebug.(3) După introducerea creditelor bugetare aferente angajamentelor legale potrivit alin. (1), sistemul de control al angajamentelor calculează automat creditele de angajament și le afișează în rubrica "Credit de angajament rezervat" aferentă anului curent.  +  Articolul 4Pentru înregistrarea angajamentelor legale în sistemul de control al angajamentelor, bugetele individuale ale instituțiilor publice trebuie să fie înregistrate în sistemul național de raportare - Forexebug și să nu se afle în starea de blocaj ca urmare a validărilor efectuate potrivit prevederilor cap. III din anexa nr. 2.  +  Articolul 5În anul 2016, instituțiile publice pot introduce în aplicația Control Angajamente Bugetare (CAB) angajamente bugetare globale aferente angajamentelor legale care privesc cheltuieli de personal (titlul 10), cheltuieli de bunuri și servicii (titlul 20) și, respectiv, în măsura în care acestea derulează același tip de contracte, care au un caracter repetitiv, pot întocmi angajamente bugetare globale aferente angajamentelor legale care privesc cheltuieli ale proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (titlul 58).  +  Articolul 6(1) În cazul în care entitățile publice se află în una dintre situațiile de forță majoră sau de caz fortuit, așa cum acestea sunt definite în legislația vigoare, se va proceda conform cu art. 33 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările și completările ulterioare.(2) În cazul plăților dispuse în condițiile art. 33 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările și completările ulterioare, pot fi utilizate coduri de angajament unice care se stabilesc în următoarea structură:a) ZZZZZZZZZZZ, pentru operațiuni care se dispun în cazul în care bugetul de venituri și cheltuieli aprobat potrivit legislației în vigoare nu a putut fi depus în sistemul național de raportare Forexebug ca urmare a faptului că funcționalitățile acestuia nu pot fi accesate;b) YYYYYYYYYYY, pentru operațiuni care se dispun în cazul în care funcționalitățile sistemului național de raportare Forexebug nu pot fi accesate, dar bugetul de venituri și cheltuieli aprobat potrivit legislației în vigoare a putut fi depus în sistemul național de raportare Forexebug și a fost declarat valid de sistem. (la 05-07-2018, Actul a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 2.458 din 2 iulie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 565 din 05 iulie 2018 )  +  Articolul 7(1) Formularul «Notă contabilă corecție CAB», anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură, și instrucțiunile pentru completarea și utilizarea acestuia pot fi descărcate prin accesarea «Punctului unic de acces» de pe siteul Ministerului Finanțelor Publice - Sistemul național de raportare Forexebug sau pot fi puse la dispoziție de către unitatea teritorială a Trezoreriei Statului la care este arondată entitatea publică. Formularul «Notă contabilă corecție CAB» se completează electronic.(2) Formularul «Notă contabilă corecție CAB», aprobat prin prezenta procedură, se utilizează numai pentru efectuarea corecției codurilor de angajament din sistemul de control al angajamentelor, astfel:a) în cazul plăților, corecția se efectuează numai în cadrul aceluiași cont de cheltuieli bugetare;b) în cazul încasărilor, corecția poate fi efectuată atât în cadrul aceluiași cont de cheltuieli bugetare, cât și în relația cu conturile de cheltuieli bugetare, de venituri bugetare sau de disponibilități cărora sumele respective se cuvin.(3) Entitățile publice au obligația ca, înainte de completarea formularului «Notă contabilă corecție CAB», să verifice și să descarce/să solicite unității teritoriale a Trezoreriei Statului ultima versiune a formularului electronic respectiv.(4) Completarea elementelor din formularul electronic «Notă contabilă corecție CAB» se efectuează de către entitatea publică în vederea corectării plăților/încasărilor din sistemul de control al angajamentelor, astfel:a) în rubrica «Număr» se înscrie numărul Notei contabile corecție CAB atribuit de entitatea publică;b) în rubrica «Data» se înscrie data calendaristică a întocmirii Notei contabile corecție CAB;c) rubrica «Suma» se va completa automat la finalizarea Notei contabile corecție CAB; totalul sumelor înscrise în formular trebuie să fie 0 (zero);d) în rubrica «Denumire entitate publică» se înscrie denumirea integrală, fără abrevieri, a entității publice;e) în rubrica «Cod de înregistrare fiscală» se înscrie codul de identificare fiscală al entității publice;f) rândul 1 din formularul «Nota contabilă corecție CAB» se va completa cu stornarea operațiunii pentru care se realizează corecția după cum urmează:f1) în rubrica «Simbol cont» se completează contul pentru care se efectuează corecția conform extrasului de cont;f2) în rubrica «Cod program» se înscrie codul de program pentru care se efectuează corecția, conform extrasului de cont;f3) în rubrica «Cod angajament» se înscrie codul de angajament pentru care se efectuează corecția, conform extrasului de cont;f4) în rubrica «Indicator angajament» se înscrie indicatorul de angajament pentru care se efectuează corecția, conform extrasului de cont;f5) în rubrica «Nr. ref. operațiune inițială» se completează numărul de referință unic atribuit de trezorerie operațiunii pentru care se efectuează corecția, conform extrasului de cont;f6) în rubrica «Data operațiune inițială» se înscrie data aferentă operațiunii inițiale pentru care se solicită corecția, conform extrasului de cont;f7) în rubricile «Sumă debit»/«Sumă credit» se va completa doar una dintre cele două coloane, cu valoarea negativă, a operațiunii care se dorește a fi corectată. În coloana necompletată («Sumă debit» sau „Sumă credit») va fi înscrisă automat valoarea 0 (zero);f8) în rubrica «Explicații» se înscriu informații despre corecția efectuată;g) rândurile 2-10 din formularul «Notă contabilă corecție CAB» se completează cu informațiile operațiunilor corecte, astfel:g1) în rubrica «Simbol cont» se completează:– în cazul în care se efectuează corecția unei plăți - cu simbolul contului precizat la lit. f1);– în cazul în care se efectuează corecția unei încasări - cu simbolul contului corect sau cu simbolul contului precizat la lit. f1) dacă operațiunea de încasare efectuată este aferentă aceluiași cont;g2) în rubrica «Cod program» se înscrie codul de program pentru care se dispun operațiunile corecte de către entitățile publice care au cuprinse programe în bugetele aprobate potrivit prevederilor legale în vigoare. În cazul operațiunilor aferente unor cheltuieli bugetare pentru care nu sunt aprobate programe, rubrica «Cod program» se completează cu «0000000000»;g3) în rubrica «Cod angajament» se completează numărul unic generat de sistemul de control al angajamentelor;g4) în rubrica «Indicator angajament» se înscrie codul generat de sistemul de control al angajamentelor aferent angajamentului completat în rubrica «Cod angajament»;g5) rubrica „Nr. ref. operațiune inițială“ nu se completează;g6) rubrica «Data operațiune inițială» nu se completează;g7) în rubricile «Sumă debit»/«Sumă credit» se va completa doar una dintre cele două coloane cu valoarea pozitivă a operațiunii corecte. În coloana necompletată («Sumă debit» sau «Sumă credit») va fi înscrisă automat valoarea 0 (zero);g8) în rubrica «Explicații» se va completa cu informații privind justificarea operațiunii efectuate;h) în rubrica «Entitate publică - semnătura și ștampila» persoanele autorizate din cadrul entităților publice care dispun plăți din conturile deschise la Trezoreria Statului semnează și aplică amprenta ștampilei conform fișelor cu specimenele de semnături depuse la unitățile Trezoreriei Statului. (5) Se va întocmi câte o «Notă contabilă corecție CAB», pentru fiecare operațiune de plată/încasare care face obiectul corecției din sistemul de control al angajamentelor.(6) După completarea formularului «Notă contabilă corecție CAB» potrivit precizărilor de la alin. (4) lit. a)-g), se selectează butonul «VALIDARE NOTĂ CONTABILĂ» în scopul validării datelor introduse. a) În situația în care nu se identifică erori în completarea formularului «Notă contabilă corecție CAB» și se afișează mesajul de confirmare a corectitudinii datelor introduse, se salvează și se printează formularul în vederea prezentării acestuia la unitatea Trezoreriei Statului;b) În situația în care se identifică erori în completarea formularului «Notă contabilă corecție CAB», se afișează o listă de erori pe care entitatea publică urmează a le corecta. După corectarea acestora se procedează potrivit lit. a).(7) Nota contabilă corecție CAB se depune de către entitățile publice la unitățile Trezoreriei Statului în timpul programului de funcționare al acestor unități.(8) Notele contabile corecție CAB depuse de către entitățile publice la unitățile Trezoreriei Statului potrivit alin. (7) vor fi însoțite obligatoriu de anexa nr. 2 «Solicitare corecții în aplicația control angajamente bugetare (CAB)» care face parte integrantă din prezenta procedură, întocmită în două exemplare. Ambele exemplare ale anexei nr. 2, care se prezintă la unitățile Trezoreriei Statului, se semnează de către ordonatorul de credite și de către conducătorul compartimentului financiar contabil, din care, un exemplar se semnează de către unitatea Trezoreriei Statului și se restituie persoanei delegate să depună/să ridice documente, iar celălalt exemplar se reține de către unitatea Trezoreriei Statului în vederea arhivării.(9) Răspunderea privind corecțiile efectuate potrivit prevederilor prezentului articol revine exclusiv entităților publice care dispun efectuarea operațiunilor respective. (la 05-07-2018, Actul a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 2.458 din 2 iulie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 565 din 05 iulie 2018 )  +  Anexa nr. 1la procedură
    NOTĂ CONTABILĂ CORECȚIE CAB
    (la 05-07-2018, Actul a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 2.458 din 2 iulie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 565 din 05 iulie 2018 )
     +  Anexa nr. 2la procedurăDenumire entitate publică .................................................Cod de identificare fiscală ..........................................Nr. ................../Data .........................Către:Trezoreria ..........................................
    Solicitare corecții în aplicația „Control angajamente bugetare“
    În vederea efectuării corecțiilor operațiunilor eronate din aplicația „Control angajamente bugetare“ vă rugăm să procesați următoarele note contabile de corecție CAB:1. Nota contabilă corecție CAB nr. ......... din data de ................2. Nota contabilă corecție CAB nr. ........ din data de .........................................................................................................Nume, prenume ............................
    Ordonator de credite Conducătorul Compartimentului financiar-contabil
    Semnătura:
    Data: Loc ștampilă
    (la 05-07-2018, Actul a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 2.458 din 2 iulie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 565 din 05 iulie 2018 )
    -------