EMITENT |
Notă Aprobată prin ORDINUL nr. 79 din 6 iunie 2019, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 690 din 21 august 2019.
ORDIN
pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind procedura
de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităților din domeniul subproduselor de origine animală și produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
și pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor*)
Văzând Referatul de aprobare nr. 2.041 din 23 aprilie 2018, întocmit de Direcția sănătatea animalelor — Direcția generală sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din
21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002,
ținând cont de prevederile Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce privește anumite probe și produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menționată,
ținând cont de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar- veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (3) și al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin:
Art. 1. — Se aprobă Norma sanitar-veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităților din domeniul subproduselor de origine animală și produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. — Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 și 611 bis din 18 august 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatul (1), partea introductivă a punctului 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
„3. Tarif pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, pentru înregistrarea sanitar-
veterinară și pentru siguranța alimentelor a unităților de vânzare directă sau vânzare cu amănuntul, precum și pentru înregistrarea sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor a unităților din domeniul subproduselor de origine animală și produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman:”.
2. La articolul 1 alineatul (1) punctul 3, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
„e) în unitățile de neutralizare a subproduselor de origine animală și a produselor derivate, autorizate sanitar-veterinar potrivit legislației în vigoare.”
3. La articolul 1 alineatul (1), partea introductivă a punctului 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
„5. Tarif pentru autorizare sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor și pentru înregistrare specială sanitar- veterinară:”.
*) Ordinul nr. 79/2019 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 21 august 2019 și este reprodus și în acest număr bis.
4. La anexa nr. 3, după litera D se introduce o nouă literă, litera E, cu următorul cuprins:
„E. Tarif pentru activitatea de control oficial sanitar-veterinar în unitățile de neutralizare a subproduselor de origine animală și a produselor derivate, autorizate sanitar-veterinar potrivit legislației în vigoare
Nr. crt.
Denumirea activității, conform Clasificării activităților
din economia națională
Denumirea unității conform legislației specifice
Tariful
1.
Colectarea deșeurilor nepericuloase Tratarea și eliminarea deșeurilor
Unități de procesare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, de categoriile 1, 2 și 3 — art. 24 alin. (1)
7 lei/tonă
nepericuloase
lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor
norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele
derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002 și art. 9 lit. (b) și (c) din
Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de
punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009 al
Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme
sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele
derivate care nu sunt destinate consumului uman și de punere în
aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce privește
anumite probe și produse care sunt scutite de la controalele sanitar-
veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menționată
2.
Colectarea deșeurilor nepericuloase Tratarea și eliminarea deșeurilor
Unități de incinerare a subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, de
nepericuloase
categoriile 1, 2 și 3 — art. 24 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009
3.
Colectarea deșeurilor nepericuloase Tratarea și eliminarea deșeurilor
Unități de coincinerare a subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, de
nepericuloase
categoriile 1, 2 și 3 — art. 24 alin. (1) lit. (c) din Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009
4.
Colectarea deșeurilor nepericuloase Tratarea și eliminarea deșeurilor
Unități de combustie a subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, de
nepericuloase
categoriile 1, 2 și 3 — art. 24 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009 și cap. IV și V din anexa III la Regulamentul (CE)
nr. 142/2011
5.
Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de companie
Unități pentru producția hranei animalelor de companie — art. 24 alin. (1) lit. (e) din Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009
6.
Colectarea deșeurilor nepericuloase Tratarea și eliminarea deșeurilor
Unități pentru producția îngrășămintelor organice și a amelioratorilor de sol obținuți prin prelucrarea subproduselor de origine animală și
nepericuloase
a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman — art. 24 alin. (1) lit. (f) din Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009
7.
Colectarea deșeurilor nepericuloase Tratarea și eliminarea deșeurilor
Unități pentru producția de biogaz obținut prin prelucrarea subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu
nepericuloase
sunt destinate consumului uman — art. 24 alin. (1) lit. (g) din Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009, cu excepția unităților pentru
producția de biogaz prin utilizarea gunoiului de grajd
8.
Colectarea deșeurilor nepericuloase Tratarea și eliminarea deșeurilor
Unități pentru producția de compost obținut prin prelucrarea subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu
nepericuloase
sunt destinate consumului uman — art. 24 alin. (1) lit. (g) din Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009, cu excepția unităților pentru
producția de compost obținut din gunoi de grajd
9.
Colectarea deșeurilor nepericuloase Depozitări
Unități pentru manipularea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman — art. 24 alin. (1) lit. (h) din Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009
10.
Colectarea deșeurilor nepericuloase
Unități pentru depozitarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman — art. 24 alin. (1) lit. (i) din
Regulamentul (CE) nr. 1.069/2009, cu excepția unităților destinate
depozitării gunoiului de grajd
11.
Colectarea deșeurilor nepericuloase
Unități pentru depozitarea produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman — art. 24 alin. (1) lit. (j) din Regulamentul (CE)
nr. 1.069/2009
Nr. crt.
Denumirea activității, conform Clasificării activităților
din economia națională
Denumirea unității conform legislației specifice
Tariful
12.
Prelucrarea și conservarea cărnii
Unități de abatorizare/tranșare care dețin autorizație sanitar- veterinară pentru sacrificarea rumegătoarelor și a nerumegătoarelor, conform Regulamentului (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, și care expediază materii de categoria 3 provenite de la nerumegătoare pentru producția de proteine animale prelucrate destinate producției furajelor combinate pentru animalele de acvacultură
13.
Colectarea deșeurilor nepericuloase Tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase
Unități de procesare de categoria 3, autorizate sanitar-veterinar, conform Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009, care utilizează materii de categoria 3 provenite de la rumegătoare și nerumegătoare pentru producția de proteine animale prelucrate și care produc proteine animale prelucrate provenite de la animale nerumegătoare, în scopul utilizării acestora pentru producția de furaje combinate destinate animalelor de acvacultură
14.
Colectarea deșeurilor nepericuloase Tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase
Cimitir pentru animale de companie
NOT Ă:
În cazul operatorilor care dețin atât unități pentru depozitarea/manipularea subproduselor de origine animală/produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, cât și unități de procesare/incinerare/coincinerare/producție îngrășăminte organice/amelioratori de sol, la același punct de lucru, taxarea se va efectua astfel: 50% din tariful prevăzut în prezenta anexă va fi perceput la unitățile de depozitare/manipulare și 50% la celelalte unități de neutralizare.”
5. În anexa nr. 5, litera B se modifică și va avea următorul cuprins:
„B. Tarif pentru autorizarea sanitar-veterinară și înregistrarea specială sanitar-veterinară a unităților și a mijloacelor de transport supuse controlului sanitar-veterinar
Nr. crt.
Denumirea unității conform legislației specifice
UM
Tarife de autorizare/ înregistrare specială lei/UM
1.
Unități de procesare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, de categoriile 1, 2 și 3
unitate
845
2.
Unități de incinerare a subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, de categoriile 1, 2 și 3
unitate
845
3.
Unități de coincinerare a subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, de categoriile 1, 2 și 3
unitate
845
4.
Unități pentru producția îngrășămintelor organice și amelioratorilor de sol obținuți prin prelucrarea subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
unitate
711
5.
Unități pentru manipularea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman
unitate
711
6.
Unități pentru producția de compost obținut prin prelucrarea subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
unitate
845
7.
Unități pentru producția de biogaz obținut prin prelucrarea subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
unitate
845
8.
Centre de colectare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în care au loc activități de manipulare și/sau tratare a acestora pentru scopuri furajere de utilizatorii de subproduse de origine animală
unitate
577
9.
Unități pentru depozitarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman
unitate
711
10.
Unități pentru depozitarea produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
unitate
309
11.
Utilizatori de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoriile 1 și 2 pentru activități de expoziție
unitate
95
12.
Transportatori de subproduse de origine animală și produse derivate care nu sunt destinate consumului uman
unitate
470
13.
Utilizatori de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în scop furajer, de cercetare, diagnostic, educațional
unitate
95
Nr. crt.
Denumirea unității conform legislației specifice
UM
Tarife de autorizare/ înregistrare specială lei/UM
14.
Unități producătoare de furaje combinate care produc, în conformitate cu secțiunea B din cap. III din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, furaje combinate care conțin făină de pește, fosfat dicalcic și tricalcic de origine animală sau produse din sânge derivate de la nerumegătoare
unitate
95
15.
Unități producătoare de hrană combinată pentru animale care produc, în conformitate cu lit. (d) din secțiunea D a cap. IV din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, furaje combinate pentru animale care conțin proteine animale prelucrate derivate de la nerumegătoare
unitate
95
16.
Unități producătoare de furaje combinate care produc, în conformitate cu subpct. (ii) al lit. (b) de la pct. 3 al secțiunii E din cap. V din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, exclusiv furaje combinate destinate exportului din Uniune sau furaje combinate destinate exportului din Uniune și furaje combinate pentru animale de acvacultură care urmează să fie introduse pe piață
unitate
95
17.
Unități producătoare de furaje combinate care produc, în conformitate cu lit. (d) din secțiunea E a cap. IV din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, înlocuitori de lapte care conțin făină de pește destinată rumegătoarelor neînțărcate de fermă
unitate
95
18.
Unități producătoare de furaje combinate care produc, în conformitate cu lit. (b) din secțiunea F a cap. IV din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001, furaje combinate care conțin proteine animale prelucrate derivate din insecte de crescătorie
unitate
95
19.
Unități destinate depozitării materiilor prime și furajelor combinate în conformitate cu pct. 3 din secțiunea A a cap. III din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001
unitate
95
20.
Unități destinate depozitării proteinelor animale prelucrate, în vrac, care provin de la nerumegătoare și furajelor combinate, în vrac, care conțin astfel de proteine, în conformitate cu al treilea paragraf al lit. (d) de la pct. 3 al secțiunii E din cap. V din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001
unitate
95
21.
Unități pentru producția hranei animalelor de companie
unitate
577
22.
Unități de combustie a subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, de categoriile 1, 2 și 3
unitate
309
23.
Unități de abatorizare/tranșare care dețin autorizație sanitar-veterinară pentru sacrificarea rumegătoarelor și a nerumegătoarelor, conform Regulamentului (CE) nr. 853/2004, care expediază materii de categoria 3 provenite de la nerumegătoare pentru producția de proteine animale prelucrate destinate producției furajelor combinate pentru animalele de acvacultură
unitate
95
24.
Unități de procesare a materiilor de categoria 3 autorizate sanitar-veterinar, conform Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009, care utilizează materii de categoria 3 provenite de la rumegătoare și nerumegătoare pentru producția de proteine animale prelucrate și care produc proteine animale prelucrate provenite de la animale nerumegătoare, în scopul utilizării acestora pentru producția de furaje combinate destinate animalelor de acvacultură
unitate
95
25.
Cimitir de animale de companie
unitate
309”
Art. 3. — Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4. — La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă art. 2 lit. q)—s), art. 11 alin. (4), art. 12 alin. (2), art. 13
alin. (2) și (3), art. 16, anexa nr. 1 — pct. 7, 8, 43, 44, 45, 46, 47,
48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 69, anexa nr. 3 — pct. 1,
15, 16, 17, 18, 20 și 23 și anexele nr. 16, 28, 29, 30, 31, 32, 33,
34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 44, 45, 47 și 49 din Norma
sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităților/centrelor de colectare/exploatațiilor de origine și a mijloacelor de transport din domeniul sănătății și al bunăstării animalelor, a unităților implicate în depozitarea și neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt
destinate consumului uman și a produselor procesate, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 16/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 și 194 bis din 26 martie 2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 80/2005 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind stabilirea documentelor și evidențelor veterinare necesare în cadrul activității de neutralizare a deșeurilor de origine animală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 și 822 bis din 12 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 10 zile de la publicare.
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,
Geronimo Răducu Brănescu
București, 6 iunie 2019.
Nr. 79.
Anexa
NORMA SANITAR - VETERINARĂ
privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
Capitolul I Prevederi generale
Secţiunea 1 Obligaţii de bază şi definiţii
Art. 1. - (1) Prezenta normă stabileşte procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman.
(2) Prevederile prezentei norme nu se aplică în cazurile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002.
(3) Operatorii economici trebuie să se asigure că, în toate etapele de colectare, transport, manipulare, tratare, transformare, prelucrare, depozitare, comercializare, distribuire, utilizare şi eliminare din cadrul activităţilor economice aflate sub controlul lor, subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman respectă condiţiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, de Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar - veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată şi de prezenta normă sanitar - veterinară.
(4) Pentru asigurarea trasabilităţii subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, în contractul de servicii încheiat între operatorii economici autorizaţi/înregistraţi/înregistraţi special sanitar - veterinar, conform Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, sau între aceştia şi alte unităţi supuse autorizării/înregistrării sanitar - veterinare trebuie menţionate următoarele: denumirea unităţii, adresa punctului de lucru, profilul de activitate şi numărul de autorizare/ înregistrare/înregistrare specială sanitară - veterinară a unităţii de origine şi al celei de destinaţie aparţinând operatorilor autorizaţi/înregistraţi/înregistraţi special sanitar - veterinar în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009.
(5) Transportatorii independenţi de subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman, care au încheiat contracte de servicii cu unitaţile de neutralizare pentru activitatea de transport, au obligaţia să transmită o copie a contractului de servicii încheiat direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pe a cărei rază teritorială funcţionează unitatea de unde sunt transportate subprodusele de origine animală/produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman respective.
(6) Operatorii economici sunt obligaţi să ia toate măsurile necesare pentru ca subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman să fie ţinute separat, pe categorii, şi identificate atât în momentul în care acestea sunt generate, cât şi pe durata transportului.
(7) Prezentei norme sanitar - veterinare îi sunt aplicabile definiţiile prevăzute la art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
(8) În sensul prezentei norme sanitar - veterinare, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) autorizaţie sanitar - veterinară - documentul emis de direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza căruia este permisă desfăşurarea activităţii unităţilor, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1;
b) certificat de înregistrare sanitar - veterinară - documentul emis de direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti pentru unităţile care funcţionează în baza declaraţiei pe propria răspundere şi a certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2;
c) certificat de înregistrare specială sanitar - veterinară - documentul emis de direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti pentru unităţile care funcţionează în baza declaraţiei pe propria răspundere, a certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului şi a verificărilor efectuate de medici veterinari oficiali, potrivit prevederilor prezentei norme sanitar - veterinare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3;
d) unităţi supuse înregistrării sanitar - veterinare - unităţi supuse controlului oficial sanitar - veterinar care funcţionează în baza declaraţiei pe propria răspundere şi a certificatului constatator, prevăzute în anexa nr. 4;
e) unităţi supuse înregistrării speciale sanitar - veterinare - unităţi supuse controlului oficial sanitar - veterinar care funcţionează în baza declaraţiei pe propria răspundere, a certificatului constatator şi a verificărilor efectuate de medici veterinari oficiali, potrivit prevederilor prezentei norme sanitar - veterinare, cuprinse în anexa nr. 5;
f) unităţi supuse autorizării sanitare - veterinare - unităţi care sunt supuse controlului oficial sanitar-veterinar anterior începerii activităţii, în vederea asigurării conformităţii cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 şi ale prezentei norme sanitar - veterinare, şi care desfăşoară activităţi supuse controlului oficial sanitar-veterinar, prevăzute în anexa nr. 6;
g) interzicerea activităţii - măsura de interzicere a activităţii, prin retragerea în vederea anulării a autorizaţiei/certificatului de înregistrare/certificatului de înregistrare specială sanitar - veterinară, în urma emiterii ordonanţei privind interzicerea activităţii, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 7;
h) suspendarea activităţii - măsura de suspendare a activităţii prin emiterea ordonanţei de suspendare, cu menţinerea autorizării/înregistrării/înregistrării speciale sanitar - veterinare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 8;
i) comercianţi - operatori care desfăşoară numai activitate de comercializare cu subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman şi nu deţin mijloace de transport şi/sau unităţi autorizate/înregistrate/înregistrate special sanitar - veterinar care sunt implicate în generarea şi/sau transportul şi/sau orice altă activitate descrisă în Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, pentru subprodusele de origine animală/produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman care fac obiectul activităţii de comercializare;
j) operatori - persoane fizice sau juridice care au sub control direct subproduse de origine animală sau produse derivat care nu sunt destinat consumului uman, transportatorii, comercianţii şi utilizatorii;
k) unităţi de neutralizare - toate tipurile de unităţi autorizate/înregistrate/înregistrate special sanitar - veterinar conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009;
l) aviz de principiu - documentul emis de direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, care atestă că activitatea pe care operatorul economic intenţionează să o desfăşoare este conformă cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 şi Regulamentului (CE) nr. 142/2011, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9;
m) materii de categoria 1 - subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 1;
n) materii de categoria 2 - subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 2;
o) materii de categoria 3 - subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 3;
p) biosecuritate - complexul de măsuri organizatorice şi tehnice aplicate într-o exploataţie de animale înregistrată/autorizată sanitar - veterinar, pentru prevenirea introducerii, persistenţei şi răspândirii de agenţi patogeni, astfel încât să se prevină apariţia bolilor transmisibile;
r) sisteme de navigaţie - infrastructuri prin satelit care furnizează servicii de cronometrare şi poziţionare globale, continue şi corecte sau orice tehnologie care furnizează servicii considerate echivalente în sensul prezentei norme sanitar - veterinare.
Art. 2. - (1) Punctul iniţial de generare a subproduselor de origine animală sau produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman se stabileşte în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
(2) Punctul final al lanţului de fabricaţie a produselor derivate obţinute din suprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman se stabileşte în conformitate cu prevederile art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, respectiv cu prevederile art. 3 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
(3) Operatorii care elaborează ghiduri de bună practică pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 şi ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011, trebuie ca, înainte de publicarea acestora, să le transmită la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru evaluare, în vederea asigurării conformităţii cu prevederile art. 30 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 şi cu prevederile specifice regulamentelor respective.
(4) Fiecare exploataţie comercială de animale autorizată/înregistrată sanitar - veterinar are obligaţia să deţină în incinta acesteia un spaţiu/spaţii amenajat/amenajate pentru depozitarea temporară şi în condiţii de siguranţă a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman rezultate exclusiv din activitatea proprie, astfel încât să se respecte cerinţele de biosecuritate ale exploataţiei respective, cu evitarea oricărui risc de contaminare a mediului.
(5) Fiecare unitate din industria alimentară autorizată/înregistrată sanitar - veterinar are obligaţia să deţină în incinta acesteia un spaţiu/spaţii amenajat/amenajate pentru depozitarea temporară şi în condiţii de siguranţă a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman rezultate exclusiv din activitatea proprie, astfel încât să se prevină orice risc pentru sănătatea publică şi sănătatea animală, cu evitarea oricarui risc de contaminare a mediului.
(6) Spaţiile prevăzute la alin. (4) şi (5) trebuie să asigure depozitarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman pe categorii, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, să fie identificate în mod corespunzător şi să fie destinate exclusiv acestui scop.
(7) Generatorii de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman au obligaţia colectării acestora în spaţiile prevăzute la alin. (4) şi (5) şi a notificării unei unităţi de neutralizare în vederea transportului subproduselor la aceste unităţi, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), amânarea notificării unităţii de neutralizare de către exploataţiile comerciale de animale şi prelungirea perioadei de deţinere a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman pot avea loc în următoarele condiţii:
a) animalele moarte care nu fac obiectul unor teste pentru encefalopatii spongiforme transmisibile şi a căror greutate individuală este de până la 100 kg pot fi stocate timp de până la 60 de zile înainte de a notifica unitatea de neutralizare, numai atunci când sunt depozitate temporar într-un singur spaţiu închis, în condiţii care să asigure congelarea acestora, spaţiu identificat în mod corespunzător şi destinat exclusiv acestui scop;
b) prevederile lit. a) se aplică numai cu acordul scris al direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi numai după ce operatorul respectiv îndeplineşte condiţiile privind depozitarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în spaţii care să asigure congelarea acestora;
c) cantitatea maximă admisă în spaţiul de congelare este de până la 700 kg.
Secţiunea 2
Clasificarea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
Art. 3. - (1) Clasificarea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman se realizează în conformitate cu art. 7 alin. (1) din Regulamentul (CE) 1069/2009, în funcţie de riscul pe care îl prezintă din punct de vedere sanitar- veterinar şi al sănătăţii publice.
(2) Alimentele care conţin produse de origine animală şi care sunt confiscate în urma controlului oficial, ca urmare a lipsei oricăror documente de identificare ale acestora, sunt clasificate ca materii de categoria 2.
Secţiunea 3
Prelucrarea subproduselor de origine animală şi utilizarea acestora
Art. 4. - (1) Prelucrarea în vederea neutralizării şi a utilizării materiilor din categoriile 1, 2 şi 3 se realizează conform prevederilor art. 12, 13 şi 14 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 şi prevederilor Regulamentului (UE) nr. 142/2011.
(2) Prelucrarea materiilor de categoria 1 şi 2 în unităţi de procesare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 1 şi 2 autorizate sanitar - veterinar conform art. 24 lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 se realizează numai prin sterilizare sub presiune, astfel cum este definită la art. 3 pct. 19 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
(3) Pentru materiile de categoria 2 care sunt destinate producţiei de biogaz şi care au fost supuse prelucrării prevăzute la art. 13 lit. (e) pct. (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, nu este necesară pasteurizarea prealabilă a acestora în unitatea de producţie a biogazului.
(4) Materiile de categoria 2, prevăzute la art. 13 lit. (e) pct. (ii) şi lit. (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, sunt considerate lipsite de risc epidemiologic, dacă provin de la unităţi generatoare care nu sunt supuse unor restricţii sanitar - veterinare.
Secţiunea 4
Restricţii de utilizare şi expediere a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
Art. 5. - (1) Restricţiile de utilizare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman sunt prevăzute la art. 11 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, la art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, precum şi la art. 7 şi în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă.
(2) Restricţiile de expediere a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman provenite din zonele, unităţile şi exploataţiile care sunt supuse restricţiilor de sănătate animală sunt prevăzute la art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 şi la art. 4 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
Secţiunea 5
Metode alternative de procesare
Art. 6. - (1) Metodele de procesare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, altele decât cele prevăzute în cap. III şi în cap. IV din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011, sunt considerate metode alternative de procesare.
(2) Autorizarea sanitar - veterinară a metodelor alternative de procesare prevăzute la alin. (1), altele decât cele prevăzute în cap. III şi în cap. IV din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011, se realizează numai în conformitate cu prevederile art. 20 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, respectiv ale art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
Capitolul II
Prevederi generale referitoare la autorizarea, înregistrarea/înregistrarea specială sanitar - veterinară a unităţilor şi a operatorilor din domeniul subproduselor de origine animală
şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
Art. 7. - (1) Înregistrarea şi înregistrarea specială sanitară - veterinară a operatorilor din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman se efectueză în conformitate cu prevederile art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 şi cu prevederile prezentei norme sanitar - veterinare.
(2) Autorizarea sanitar - veterinară a operatorilor din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman se efectueză în conformitate cu prevederile art. 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 şi cu prevederile prezentei norme sanitar - veterinare.
(3) Operatorii din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman sunt obligaţi ca înaintea începerii activităţilor prevăzute la art. 23 alin. (1) si la art. 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, să solicite în scris, după caz, direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeteană, respectiv a municipiului Bucureşti autorizarea, înregistrarea sau înregistrarea specială sanitar - veterinară.
(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică pentru:
a) activităţile care implică generarea de subproduse de origine animală doar la faţa locului, care sunt efectuate în ferme sau în alte incinte unde animalele sunt ţinute, crescute sau îngrijite;
b) unităţilor deja autorizate/înregistrate conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare sau ale Regulamentului (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală.
(5) Operatorii din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman ale căror activităţi necesită autorizare/înregistrare/înregistrare specială sanitar - veterinară conform Regulamentului (CE) 1069/2009 au obligaţia de a menţiona pe toate documentele emise de aceştia pe parcursul activităţilor numărul unic de autorizare/înregistrare/înregistrare specială.
(6) Intenţia de modificare a denumirii, a adresei sediului social şi/sau a punctului de lucru, a profilului de activitate sau a fluxului tehnologic al unităţilor autorizate/înregistrate/înregistrate special sanitar - veterinar trebuie notificată de către operatori direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(7) Modificarea adresei punctului de lucru, a profilului de activitate al unităţilor autorizate/înregistrate/înregistrate special sanitar
- veterinar impune reluarea procedurilor de autorizare/înregistrare/înregistrare specială sanitar - veterinară a acestora.
(8) Modificarea fluxului tehnologic în cazul unităţilor înregistrate special şi autorizate sanitar - veterinar impune reevaluarea unităţii sau, dupa caz, reluarea procedurilor de înregistrare specială sau autorizare sanitară -veterinară.
(9) În situaţia reevaluării unităţilor, precum şi în cazul unităţilor înregistrate sanitar - veterinar, modificările se menţionează în anexa la autorizaţia/certificatul de înregistrare/certificatul de înregistrare specială sanitar - veterinară, conform modelului din anexa nr. 10.
Capitolul III
Autorizarea, înregistrarea şi înregistrarea specială sanitar - veterinară
Secţiunea 1 Autorizarea sanitar - veterinară
Art. 8. - (1) Se supun autorizării sanitar - veterinare de către direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, unităţile prevăzute la art. 24 din Regulamentul (CE) 1069/2009 şi în anexa nr. 6 din prezenta normă sanitar - veterinară.
(2) Autorizaţia sanitar - veterinară a unităţilor supuse controlului sanitar - veterinar se emite de către direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza unei documentaţii şi a cererii formulate de operatorul economic, depuse anterior începerii activităţii pentru care se solicită autorizarea sanitar - veterinară.
(3) Autorizaţia sanitar - veterinară este emisă numai după ce a fost efectuată, de către direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, verificarea la faţa locului a unităţii respective, înainte de începerea activităţii, iar în urma acestei verificări se constată că unitatea îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia specifică în vigoare.
Art. 9. - (1) Avizul de principiu se solicită de către operatori, înainte de amplasarea şi de începerea construcţiei unităţilor prevazute la pct. (1), (5), (7) şi (8) din anexa nr. 6, în vederea verificării şi certificării conformităţii cu prevederile Regulamentului (CE) 1069/2009 şi ale Regulamentului (UE) 142/2011.
(2) În vederea obţinerii avizului de principiu, operatorul trebuie să depună la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti un dosar care cuprinde următoarele documente:
a) cererea, în original, conform modelului prevăzut în anexa nr. 11;
b) planul de încadrare în zonă, cu menţionarea vecinităţilor, distanţa până la acestea şi profilul de activitate al unităţilor învecinate;
c) schiţa unităţii cu descrierea fluxului tehnologic;
d) memoriul tehnic justificativ;
e) copie de pe cartea de identitate a reprezentantului legal al operatorului economic;
f) copie de pe chitanţa care atestă că au fost achitate tarifele prevăzute în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar - veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Planul de încadrare în zonă, prevăzut la alin. (2) lit. b), trebuie sa cuprindă cel puţin următoarele informaţii: poziţia unităţii faţă de vecinătăţi, delimitarea unităţii faţă de acestea, descrierea vecinătăţilor, căile de acces în unitate.
(4) Schiţa unităţii, prevăzută la alin. (2) lit. c), trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: compartimentarea spaţiilor, destinaţia fiecărui spaţiu, dispunerea echipamentelor tehnice în spaţiile de producţie şi denumirea acestora, fluxul materiei prime, fluxul produselor finite, fluxul apelor reziduale, împarţirea unităţii pe tipuri de zone, respectiv zona curată şi zona murdară, după caz, precum şi menţionarea zonelor de spălare şi de dezinfecţie.
(5) Memoriul tehnic justificativ, prevăzut la alin. (2) lit. d), trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: tipul de unitate, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, categoria şi tipul materiilor prime, categoria şi tipul produselor finite obţinute şi destinatia acestora, descrierea detaliată a procesului tehnologic, cu menţionarea fiecarei etape tehnologice, schiţa fluxului tehnologic, parametrii tehnologici care vor fi utilizaţi şi care trebuie să corespundă cerinţelor specifice din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, precum şi din prezenta normă sanitar - veterinară.
(6) Tariful perceput de direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti pentru verificările efectuate în vederea certificării conformităţii cu legislaţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a documentaţiei depuse, prevăzută la alin. (2), este reprezentat de 50% din tariful perceput pentru autorizarea sanitar - veterinară prevăzut în Ordinul ANSVSA nr. 96/2014, cu modificările şi completările ulterioare care se achită de către reprezentantul legal al unităţii în contul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, la depunerea documentaţiei.
(7) Direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti înregistrează dosarul şi verifică, prin personalul de specialitate, conformitatea informaţiilor menţionate în dosar cu condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară specifică în vigoare aplicabilă unităţii pentru care se solicită emiterea avizului de principiu; în urma verificării dosarului se întocmeşte o notă de constatare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 12, în care se precizează detaliat dacă sunt respectate sau nu toate condiţiile prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară specifică în vigoare.
(8) În cazul în care se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară specifică în vigoare, direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite, în termen de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii notei de constatare, avizul de principiu, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9.
(9) În cazul în care, în urma verificării documentaţiei prevăzute la alin. (2), se constată neconformităţi faţă de legislaţia sanitar- veterinară specifică în vigoare, direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, prin reprezentanţii săi, întocmeşte nota de constatare prevăzută la alin. (7).
Art. 10. - (1) În vederea obţinerii autorizaţiei sanitar - veterinare a unităţilor prevăzute în anexa nr. 6, cu excepţia celor prevăzute la punctele (12) - (20), operatorul trebuie să depună la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti un dosar care cuprinde următoarele documente:
a) cererea, în original, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13;
b) certificatul constatator şi certificatul unic de înregistrare emise de Oficiul Registrului Comerţului;
c) copia de pe cartea de identitate a reprezentantului legal al operatorului economic;
d) actul doveditor al dreptului de proprietate/folosinţă asupra spaţiului şi terenului în care îşi va desfăşura activitatea;
e) copia chitanţei care atestă că au fost achitate tarifele prevăzute în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014, cu modificările şi completările ulterioare;
f) avizul de principiu, unde este cazul;
g) planul de încadrare în zonă, cu menţionarea vecinătăţilor, distanţa până la acestea şi profilul de activitate al unităţilor invecinate;
h) schiţa unităţii cu descrierea fluxului tehnologic;
i) memoriul tehnic justificativ;
j) acordul scris al autorităţilor judeţene pentru protecţia mediului şi de sănătate publică, pentru amplasarea şi funcţionarea cimitirului de animale de companie;
k) documentul emis de autoritatea pentru protecţia mediului prin care se atestă îndeplinirea cerinţelor prevăzute în cap. V lit. B alin. (1), alin. (3) şi alin. (4) din anexa III la Regulamentul (UE) nr. 142/2011, pentru unitatea de combustie din exploataţie care utilizează gunoi de grajd provenit de la păsări drept combustibil;
l) declaraţia pe propria răspundere conform modelului prevăzut în anexa nr. 30 în cazul unităţilor prevăzute la punctul (5) din anexa nr. 6.
(2) Direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia de a soluţiona cererea de autorizare sanitar - veterinară în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
(3) Personalul sanitar - veterinar de specialitate din cadrul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia de a completa fişa de evaluare în unitatea ce solicită autorizarea.
(4) Modelul fişelor de evaluare prevăzute la alin. (3) este stabilit de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru fiecare tip de unitate şi cuprinde condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească unităţile în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 si ale prezentei norme sanitar-veterinare.
(5) În vederea obţinerii autorizaţiei sanitar - veterinare, pentru unităţile prevăzute la art. 24, alin. (1) lit. (a), (e) şi (g), (h) şi (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, trebuie să fie elaborate proceduri bazate pe principiile privind analiza riscurilor şi punctele critice de control (HACCP), cu respectarea prevederilor art. 29 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, iar cele prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. (e) trebuie să respecte condiţiile de igienă prevăzute de Regulamentul (CE) Nr. 183/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a cerinţelor privind igiena hranei pentru animale, cu modificările şi completările ulterioare.
(6) În situaţia în care sunt îndeplinite cerinţele sanitar - veterinare în unităţile prevăzute în anexa nr. 6, direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite, în termen de 5 zile lucrătoare de la data completării fişei de evaluare, autorizaţia sanitar - veterinară al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, iar pentru unităţile de incinerare/coincinerare şi anexa la autorizaţia sanitar - veterinară al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 a).
(7) În situaţia în care personalul sanitar - veterinar de specialitate din cadrul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare, menţionează în fişa de evaluare deficienţele constatate şi măsurile dispuse.
(8) Fişa de evaluare este adusă la cunoştinţa reprezentantului legal al unităţii.
(9) După remedierea deficienţelor, reprezentantul legal al unităţii solicită în scris direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti reevaluarea unităţii.
(10) Autorizaţia sanitar - veterinară emisă pentru unităţile prevăzute în anexa nr. 6 îşi păstrează valabilitatea atât timp cât sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de legislaţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare.
(11) Orice modificări ulterioare ale fluxului tehnologic, modernizări şi extinderi ale unităţii trebuie autorizate de către direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, înainte de realizarea acestora, fără a se percepe tariful prevăzut la alin. (1) lit. e).
Art. 11. - (1) În vederea obţinerii autorizaţiei sanitar - veterinare, operatorii unităţilor de procesare au obligaţia efectuării validării acestor unităţi, cu respectarea prevederilor cap. I secţiunea 2 din anexa XVI şi respectiv ale cap. I din anexa X la Regulamentul (CE) nr. 142/2011.
(2) Perioada minimă de efectuare a validării unităţilor de procesare este de 3 zile consecutive pentru metodele de prelucrare 1 - 6 prevăzute la lit. A - F din cap. III al anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 142/2011, respectiv de 30 zile consecutive pentru metoda de procesare 7 prevăzută la lit. G din cap. III al anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 142/2011.
(3) Înainte de emiterea autorizaţiei sanitar - veterinare a unităţilor de procesare, direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia de a verifica dacă validarea unităţilor de procesare a fost realizată de operatorul unităţii respective, conform prevederilor alin. (2) şi (3).
(4) Prelevarea de probe din produse derivate, pentru efectuarea de teste de laborator microbiologice, pe metode acreditate, în cadrul validării unităţilor de procesare se efectuează fie de către operator în prezenţa unui medic veterinar oficial, fie de către medicul veterinar oficial, iar probele sunt sigilate de reprezentantul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(5) Testarea microbiologică a probelor de produse derivate prevazute la alin. (4) se efectuează, pe metode acreditate, la Laboratorul Naţional de Referinţă pentru furaje din cadrul Insitutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară sau la laboratorul sanitar - veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti
(6) Unităţile de procesare categoria 1 şi categoria 2 sunt autorizate sanitar - veterinar numai cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 142/2011, precum şi ale art. 4 alin. (2) din prezenta normă sanitar - veterinară.
(7) Pentru prevenirea apariţiei riscurilor pentru sănătatea animală şi sănătatea publică este interzis ca o unitate de neutralizare autorizată/înregistrată sanitar - veterinar, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, situată pe acelaşi amplasament cu o unitate generatoare de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, să proceseze/prelucreze/incinereze/transforme/manipuleze subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman provenite din locuri exterioare.
(8) Prevederile alin. (7) nu se aplică unităţilor de procesare care sunt situate pe acelaşi amplasament cu o unitate de abatorizare, cărora li se aplică derogarea prevăzută în cap. I secţiunea 1 pct. 1 lit. (a) din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
Secţiunea 2
Funcţionarea unităţilor de procesare pentru neutralizarea subproduselor
de origine animală care nu sunt destinate consumului uman rezultate din focarele de boală
Art. 12. - (1) In situaţia evoluţiei unor boli epizootice sau a unor alte circumstanţe extraordinare şi neprevăzute, se poate acorda o autorizare sanitar-veterinară temporară pentru a procesa materii de o categorie superioară, unei unităţi de procesare a subproduselor de origine animală deja autorizată sanitar-veterinar pentru a procesa materii de o categorie inferioară.
(2) Autorizaţia sanitar - veterinară temporară prevăzută la alin. (1) este acordată de către direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, numai după emiterea hotărârii centrului naţional/local de combatere a bolilor prevăzut la art. 26 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar -
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin care se aprobă efectuarea transportului şi a neutralizării subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în unitatea respectivă de procesare.
(3) În vederea obţinerii autorizaţiei sanitar - veterinare temporare, operatorul economic trebuie să depună la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti un dosar care cuprinde următoarele documente:
a) cererea, în original, conform modelului prevăzut în anexa nr. 14;
b) autorizaţia sanitar-veterinară, în original;
c) planul de încadrare în zonă cu menţionarea vecinătăţilor;
d) schiţa unităţii cu descrierea fluxului tehnologic;
e) memoriul tehnic justificativ.
(4) Personalul sanitar - veterinar de specialitate din cadrul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia de a completa fişa de evaluare în unitatea ce solicită autorizarea sanitar - veterinară temporară.
(5) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legislaţia sanitar - veterinară în unitatea de procesare prevăzută la alin. (1), direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite autorizaţia sanitar - veterinară temporară, conform modelului prevăzut în anexa nr. 15, pe care operatorul o obţine de la sediul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(6) Produsele derivate obţinute în urma procesării subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în unităţile de procesare prevăzute la alin. (1) sunt direcţionate numai către unităţile de incinerare/coincinerare autorizate sanitar - veterinar şi de mediu în condiţiile legii.
(7) O unitate autorizată sanitar - veterinar pentru procesarea materiilor de o categorie inferioară care a fost autorizată temporar pentru procesarea materiilor de o categorie superioară în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) lit. b) pct. (ii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 nu poate reîncepe procesarea materiilor de o categorie inferioară fără obţinerea unei noi autorizaţii sanitar - veterinare de la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, după ce verifică la faţa locului conformitatea cu prevederile legale, respectiv lipsa materiilor prime de categorie superioară, precum şi a produselor finite, măsuri de igienizare şi dezinfecţie, modificarea planului HACCP.
(8) Pentru obţinerea autorizaţiei sanitar - veterinare temporare nu se percepe tarif.
Secţiunea 3
Cerinţe specifice pentru funcţionarea unităţilor de incinerare, coincinerare şi combustie
Art. 13. - (1) Funcţionarea unităţilor de incinerare şi coincinerare este permisă numai cu respectarea cerinţelor specifice prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, de Regulamentul (UE) nr. 142/2011, precum şi de prezenta normă sanitar - veterinară.
(2) Pentru a putea funcţiona, unităţile de incinerare de mică capacitate şi de mare capacitate trebuie să deţină echipamente funcţionale pentru măsurarea, afişarea, înregistrarea şi stocarea automată electronică, precum şi pentru redarea ulterioară, atât electronică, cât şi pe format de hârtie, a valorii temperaturii gazelor la intervale regulate de timp pentru demonstrarea incinerării subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman; echipamentele trebuie să aibă capacitatea de a măsura, a înregistra şi a stoca valoarea de temperatură la intervale de maximum 30 de minute, din momentul iniţierii procesului de incinerare până la încheierea acestuia, precum şi ora şi data la care a fost efectuată fiecare înregistrare în parte.
(3) Fiecare instalaţie de incinerare şi coincinerare din cadrul unităţii de incinerare şi coincinerare trebuie să dispună de două echipamente pentru înregistrarea şi stocarea electronică automată a datelor referitoare la valoarea temperaturii gazelor, care să întrunească următoarele condiţii:
a) cele două echipamente de stocare electronică trebuie să înregistreze simultan valoarea temperaturii provenite de la acelaşi echipament de măsurare;
b) primul echipament trebuie să fie accesibil operatorului pentru descărcarea şi vizualizarea datelor stocate, necesare în cadrul activităţii de autocontrol, conform prevederilor art. 28 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;
c) al doilea echipament trebuie să fie accesibil numai reprezentaţilor direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin aplicarea sigiliului sanitar - veterinar;
d) stocarea şi redarea în format electronic a valorilor de temperatură, a orei şi a datei la care a avut loc înregistrarea trebuie să se realizeze automat, prin intermediul echipamentelor respective, fără intervenţie umană, într-un format care să permită interpretarea fără echivoc a informaţiilor afişate şi să existe corelare între valoarea temperaturii, ora la care a fost înregistrată această valoare şi data efectuării înregistrării;
e) formatul de redare al informaţiilor prevăzut la lit. d) trebuie sa fie conform modelului din anexa nr. 16;
f) echipamentul de stocare trebuie să aibă capacitatea de a stoca informaţiile privind valorile de temperatură înregistrate pentru o perioadă minimă de 6 luni consecutive de funcţionare a instalaţiei de incinerare, fără a fi necesară intervenţia umană pentru descărcarea datelor din mediul de stocare.
(4) În situaţia apariţiei unor defecţiuni ale instalaţiei de control şi monitorizare a temperaturii, care implică intervenţia tehnică la echipamentul de stocare, medicul veterinar oficial din cadrul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene,
respectiv a municipiului Bucureşti trebuie să se prezinte la unitatea respectivă pentru descărcarea datelor din mediul de stocare, în termen de maxim 48 de ore de la notificarea acesteia de către operatorul unităţii de incinerare.
(5) Unităţile de combustie situate în exploataţii, care utilizează gunoi de grajd provenit de la păsări drept combustibil, pot fi autorizate sanitar - veterinar numai dacă sunt îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în Regulamentul (CE) 1069/2009 şi în Regulamentul (UE) 142/2011.
Art. 14. - (1) Pentru confirmarea asigurării condiţiilor specifice de funcţionare a instalaţiilor de incinerare/coincinerare, conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 142/2011, producătorii/distribuitorii instalaţiilor de incinerare/coincinerare trebuie să emită, pentru fiecare instalaţie în parte, declaraţia de conformitate a instalaţiei de incinerare/coincinerare cu prevederile anexei III la Regulamentul (UE), conform modelului din anexa nr. 17.
(2) Operatorii unităţilor de incinerare au obligaţia de a obţine declaraţia prevăzută la alin. (1), înainte de obţinerea autorizaţiei sanitar - veterinare.
Art. 15. - Pentru a putea funcţiona, unităţile de incinerare utilizate pentru eliminarea animalelor moarte de talie mare trebuie să îndeplineasca una din următoarele condiţii:
a) instalaţia de incinerare trebuie să permită încărcarea directă în incinta de combustie a animalelor de talie mare întregi, fără a fi necesar ca acestea să fie tranşate şi să deţină echipamentele necesare pentru manipularea acestora prin ridicare, mutare şi coborâre, fără a pune în pericol siguranţa şi sănătatea lucrătorilor;
sau
b) unitatea de incinerare trebuie să fie dotată cu echipamente de manipulare a animalelor moarte prin ridicare, mutare şi coborâre, precum şi cu echipamente de tranşare sau mărunţire a acestora în spaţii închise amenajate în acest scop, fără a pune în pericol siguranţa şi sănătatea lucrătorilor; spaţiile amenajate trebuie să aibă pardoseala şi pereţii construite astfel încât să permită spălarea şi scurgerea uşoară a lichidelor, precum şi să fie dotate cu guri de scurgere prevăzute cu site cu ochiuri de 6 mm conectate la sistemul de colectare a apelor reziduale produse în unitatea respectivă; lucrătorii care tranşează animalele respective trebuie să fie echipaţi cu echipamente de protecţie adecvate acestui scop pentru a preveni orice risc posibil de contaminare; în cazul utilizării echipamentelor mecanice de mărunţire, acestea trebuie să fie conectate cu instalaţia de incinerare, prin intermediul unui sistem de pompare şi a unui sistem închis de tubulatură, pentru descărcarea materiilor mărunţite în incinta de combustie.
Art. 16. - (1) Operatorii unităţilor de incinerare şi coincinerare care sunt autorizate sanitar - veterinar la data intrării in vigoare a prezentei norme sanitare veterinare trebuie să implementeze cerinţele prevăzute la art. 13 alin. (2) şi (3), în termen de maximum 180 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei norme sanitar-veterinare.
(2) Direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti trebuie să efectueze evaluarea la faţa locului a unităţilor de incinerare prevăzute la alin. (1) pentru verificarea îndeplinirii cerinţelor art. 13 alin.
(2) şi (3), în termen de maximum 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1).
(3) Operatorii unităţilor de incinerare şi coincinerare care sunt autorizate sanitar - veterinar la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitar-veterinare trebuie să implementeze condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2) în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare şi au obligaţia de a transmite direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti ,,Declaraţia de conformitate a instalaţiei de incinerare/coincinerare".
(4) Prin excepţie de la prevederile art. 14 alin. (2), operatorii unităţilor de incinerare care sunt autorizate sanitar - veterinar la data intrării in vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare şi care nu pot obţine ,,Declaraţia de conformitate a instalaţiei de incinerare/coincinerare" de la producător/distribuitor, trebuie să îşi asume în nume propriu această declaraţie de conformitate.
(5) Motivele pentru care nu se poate obţine declaraţia de conformitate trebuie să fie obiective şi menţionate în scris de operator, cu prezentarea unor dovezi scrise în acest sens.
(6) Operatorii unităţilor de incinerare care sunt autorizate sanitar - veterinar la data intrarii in vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare pentru incinerarea animalelor moarte trebuie să notifice direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti asupra îndeplinirii/neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 15, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare.
(7) Direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti trebuie să efectueze evaluarea la faţa locului a unităţilor de incinerare, prevăzute la alin. (6), care sunt autorizate sanitar - veterinar la data intrarii în vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare, pentru verificarea îndeplinirii prevederilor art. 15, în termen de maximum 180 de de la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare.
(8) Pentru unităţile prevăzute la alin. (1) la care se constată îndeplinirea prevederilor art. 13 şi art. 15, este necesară emiterea unei noi autorizaţii sanitar - veterinare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 şi a unei anexe la autorizaţia sanitar - veterinară prevăzută în anexa nr. 1 a), pentru a include informaţiile prevăzute la art. 13 şi la art. 15.
(9) Prevederile art. 13 nu se aplică următoarelor categorii de unităţi:
a) unităţilor de incinerare/coincinerare care au echipamente de măsurare, stocare şi redare a valorilor temperaturii în condiţii echivalente celor prevăzute la art. 13 şi care sunt acceptate/autorizate de către autorităţile pentru protecţia mediului în acest sens.
b) unităţilor de incinerare care aparţin direcţilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi instituţiilor de învăţământ superior.
(10) Prevederile alin. (8) se aplică şi unităţilor de incinerare/coincinerare prevăzute la alin. (9).
Secţiunea 4
Înregistrarea specială sanitar - veterinară
Art. 17. - (1) Unităţile prevăzute în anexa nr. 5 sunt supuse înregistrării speciale sanitar - veterinare de către direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) Certificatul de înregistrare specială sanitar - veterinară a unităţilor supuse controlului sanitar- veterinar este emis de către direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, conform modelului din anexa nr. 3.
(3) Certificatul de înregistrare specială sanitar - veterinară prevăzut la alin. (2) este emis numai după ce a fost efectuată de către direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, o verificare la faţa locului a unităţii/mijloacelor de transport, a remorcilor/containerelor respective, înainte de începerea activităţii, iar în urma acestei verificări s-a constatat conformitatea cu toate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească unitatea, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, de Regulamentul (UE) nr. 142/2011 şi de prezenta normă sanitar - veterinară.
(4) În vederea eliberării certificatului de înregistrare specială sanitar - veterinară pentru unităţile prevăzute în anexa nr. 5, operatorul economic depune la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti un dosar care cuprinde următoarele documente:
a) cererea, conform modelului prevăzut în anexa nr. 18;
b) copia certificatului constatator şi a certificatului unic de înregistrare emise de Oficiul Registrului Comerţului;
c) copia certificatului de înmatriculare al fiecărui mijloc de transport şi a fiecărei remorci;
d) copia cărţii de identitate a reprezentantului legal al operatorului economic;
e) copia chitanţei care atestă că au fost achitate tarifele prevăzute în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014, cu modificările şi completările ulterioare;
f) memoriul tehnic pentru unităţile prevăzute la pct. 2, 3 şi 4 din anexa nr. 5;
g) schiţa unităţii, pentru unităţile prevăzute la pct. 3, 4 şi 6 din anexa nr. 5;
h) planul de încadrare în zonă, cu menţionarea vecinătăţilor, a distanţei până la acestea şi a profilului de activitate al unităţilor învecinate;
i) copia autorizaţiei sanitar - veterinare/certificatului de înregistrare sanitar - veterinară a unităţii, numai pentru unităţile prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 5;
j) copia contractului de servicii încheiat cu o unitate de procesare/incinerare autorizată sanitar - veterinară, numai pentru unităţile prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 5;
k) copia documentelor de achiziţie a echipamentelor GPS şi a contractului de servicii încheiat cu operatorul de furnizare a serviciilor de monitorizare GPS, numai pentru transportatorii de subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman.
Art. 18. - (1) Direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia de a soluţiona cererea de înregistrare specială în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, prin personalul sanitar - veterinar de specialitate.
(2) Personalul de specialitate din cadrul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia de a completa fişa de evaluare după finalizarea evaluării în unitatea ce solicită înregistrarea specială.
(3) Modelul fişei de evaluare prevăzute la alin. (2) este stabilit de structura competentă din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru fiecare tip de unitate şi cuprinde condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească unităţile în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale, respectiv Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, Regulamentul (UE) nr. 142/2011 şi prezenta normă sanitar - veterinară.
(4) În situaţia în care sunt îndeplinite cerinţele sanitar - veterinare în unităţile prevăzute în anexa nr. 5, direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite, în termen de 5 zile lucrătoare de la data completării fişei de evaluare, certificatul de înregistrare specială sanitar - veterinară conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 şi, după caz, anexa la certificatul de înregistrare specială sanitar - veterinară, care se preia de către operator de la sediul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(5) În situaţia în care personalul de specialitate din cadrul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti constată neîndeplinirea condiţiilor sanitar - veterinare, acesta înscrie în fişa de evaluare deficienţele constatate şi măsurile dispuse.
(6) După remedierea deficienţelor, reprezentantul legal al unităţii solicită în scris direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti reevaluarea unităţii.
(7) Înregistrarea specială sanitar - veterinară îşi păstrează valabilitatea atât timp cât sunt îndeplinite toate condiţiile sanitar - veterinare prevăzute de legislaţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.
Secţiunea 5
Condiţii specifice referitoare la mijloacele de transport al subproduselor de origine animală şi al produselor derivate care nu
sunt destinate consumului uman
Art. 19. - (1) Fiecare mijloc de transport utilizat pentru transportul subproduselor de origine animală şi al produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, care provin din România şi rămân pe teritoriul naţional, este identificat individual printr-o placuţă, prin utilizarea următorului cod de culori:
a) pentru materii de categoria 1 şi produse derivate de categoria 1 - culoarea neagră;
b) pentru materii de categoria 2 şi produse derivate de categoria 2 - culoarea galbenă;
c) pentru materii de categoria 3 şi produse derivate de categoria 3 - culoarea verde cu conţinut ridicat de albastru, pentru a se asigura că se deosebeşte de alte culori.
(2) Plăcuţa de identificare prevăzută la alin. (1) trebuie să aibă următoarele caracteristici:
a) să fie din metal/plastic, într-un format cu lungimea de cel puţin 30 cm şi lăţimea de cel puţin 20 cm, care să permită vizualizarea clară a textului inscripţionat;
b) textul inscripţionat - numărul unic de identificare trebuie sa fie realizat cu majuscule şi cu o înalţime a literelor cel puţin 2
cm;
c) trebuie să aibă fondul de culoare prevăzut la alin. (1), iar textul inscripţionat pe acestea trebuie să fie de culoare roşie;
d) trebuie să fie amplasată pe una din părţile laterale ale mijlocului de transport, ale remorcii sau ale containerului utilizat
pentru transport.
(3) Pentru fiecare mijloc de transport pentru care sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în fişa de evaluare şi în prezentul articol se acordă un număr unic de identificare care este menţionat în anexa la certificatul de înregistrare specială sanitar - veterinară, prevăzută la anexa nr. 19.
(4) Numărul unic de identificare emis de către direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti se inscripţionează pe placuţa de identificare prevăzută la alin. (1).
(5) Fiecare mijloc de transport al materiilor de categoria 1 şi 2 trebuie să fie echipat cu un sistem de navigaţie, definit conform art. 1 alin. (8) lit. r) din prezenta normă sanitar - veterinară.
(6) Fiecare mijloc de transport pentru materii de categoria 3 provenite de la unităţi de abatorizare, tranşare şi procesare carne/unităţi pentru depozitarea produselor de origine animală şi unităţi de vânzare cu amănuntul, autorizate/înregistrate sanitar - veterinar trebuie să fie echipat cu un sistem de navigaţie, definit conform art. 1 alin. (8) lit. r) din prezenta normă sanitar - veterinară.
(7) Sistemele de navigaţie trebuie să corespundă condiţiilor specifice prevăzute de legislaţia în vigoare.
(8) Transportatorii materiilor de categoria 1, 2 şi 3 au obligaţia de a utiliza, pentru transportul rutier care are loc pe teritoriul naţional, sistemul de navigaţie prevăzut la alin. (5) şi (6).
(9) Transportatorii de materii de categoria 1, 2 şi 3 au obligaţia de a păstra înregistrările obţinute de sistemul de navigaţie timp de cel puţin 1 an şi de a le pune la dispoziţia autorităţii competente, la cererea acesteia.
(10) Prevederile alin. (6) nu se aplică mijloacelor de transport care transportă exclusiv materii de categoria 3, prevăzute la art.10 lit. (f), (g) şi (p) din Regulamentul (CE) nr.1069/2009 şi numai în situaţia în care unităţile de la care acestea provin nu generează mai mult de 500 kg subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman/lună.
(11) Prevederile alin. (5) şi (6) nu se aplică pentru remorcile şi containerele care nu se autopropulsează.
(12) Prevederile alin. (5) nu se aplică pentru mijloacele de transport care transportă exclusiv materiile de categoria 2, prevăzute la art. 9 lit. (a) şi (b) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
(13) Transportul materiilor de categoria 3 destinate producţiei de materii furajere şi de hrană crudă pentru animale de companie trebuie să fie realizat în conformitate cu prevederile cap. I secţiunea 2 din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 142/2011.
Art. 20. - (1) Operatorii care deţin mijloace de transport autorizate sanitar - veterinar pentru subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman conform prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a implementa prevederile art. 19 în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare.
(2) Direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti efectuează evaluarea la faţa locului a mijloacelor de transport care aparţin operatorilor prevăzuţi la alin. (1) pentru verificarea îndeplinirii prevederilor art. 19, în termen de cel mult 30 de zile.
(3) Pentru unităţile la care se constată îndeplinirea prevederilor art. 19, autorizaţiile sanitar - veterinare deja existente se înlocuiesc cu certificatele de înregistrare specială sanitar - veterinară prevăzute în anexa nr. 3, precum şi cu anexa la certificatul de înregistrare specială sanitar - veterinară prevăzută în anexa nr. 19, pentru a include informaţiile de identificare individuală a fiecărui mijloc de transport/remorcă/container.
(4) Operatorii care deţin înregistrare specială sanitar - veterinară pentru activitatea de transport al subproduselor de origine animală şi al produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi care doresc utilizarea de noi mijloace de
transport/remorci/containere trebuie să depună la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, un dosar care să cuprindă documentele prevăzute la art. 17 alin. (4) lit. a), c), d) şi k).
(5) Direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti acordă numărul unic de identificare pentru fiecare mijloc nou de transport prevăzut la alin. (4) şi înregistreaza acest număr în anexa la certificatul de înregistrare specială sanitar - veterinară, conform modelului din anexa nr. 19, cu respectarea prevederilor art. 18, privind termenul de soluţionare a cererii şi completarea fişei de evaluare, precum şi cu respectarea prevederilor art. 19.
Secţiunea 6 Înregistrarea sanitar - veterinară
Art. 21. - (1) Unităţile prevăzute în anexa nr. 4 sunt supuse înregistrării sanitar - veterinare de către direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
(2) Certificatul de înregistrare sanitar - veterinară a unităţilor supuse controlului sanitar - veterinar se emite de către direcţia sanitară - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, conform modelului din anexa nr. 2.
(3) În vederea emiterii certificatului de înregistrare sanitar - veterinară, operatorul depune la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti urmatoarele documente:
a) formularul de notificare, conform modelelor din anexele nr. 21 - 23, după caz;
b) copia certificatului de înregistrare emis de către Oficiul Registrului Comerţului;
c) copia certificatului constatator emis de către Oficiul Registrului Comerţului;
d) copia actului de identitate al reprezentantului legal şi al persoanei care a depus formularul de notificare;
(4) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului de înregistrare sanitar - veterinară, direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia de a emite certificatul de înregistrare sanitar - veterinară, care se preia de către operator de la sediul acesteia.
(5) Numărul de înregistrare al unităţilor care necesită doar înregistrarea sanitar - veterinară conform prezentului articol este identic cu numărul de înregistrare al formularului de notificare la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti; această prevedere nu se aplică în cazul în care unitatea are deja alocat un număr de identificare în baza legislaţiei europene din domeniul sanitar - veterinar, caz în care respectivul număr de identificare este şi numărul de înregistrare, în conformitate cu prevederile prezentului articol.
(6) Unităţile de obţinere a trofeelor de vânătoare care sunt numai pentru scopuri necomerciale se exceptează de la înregistrarea prevăzută la alin. (1).
(7) Unităţile de vânzare cu amănuntul a produselor de origine animală / non-animală comercializate consumatorului final la locul producerii care deţin o înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor eliberată în conformitate cu legislaţia aplicabilă în domeniul siguranţei alimentelor pot desfăşura activităţi de neutralizare prin compostare a deşeurilor de catering, provenite din unitatea proprie, în următoarele condiţii:
a) se utilizează lada de compost exclusiv pentru compostarea deşeurilor de catering rezultate din alimente procesate în scopuri necomerciale, în situaţia în care deţin spaţii verzi la punctul de lucru înregistrat;
b) numai persoana responsabilă de aceste facilităţi de compostare trebuie să aibă acces la acestea, este interzis accesul altor persoane sau al animalelor;
c) compostul rezultat din facilităţile de compostare se utilizează ca fertilizator organic/ameliorator de sol numai pe terenul care aparţine punctului de lucru înregistrat; nu este permis transportul compostului la alţi utilizatori de fertilizatori organici/amelioratori de sol în scop necomercial sau comercial;
d) compostul rezultat se păstrează în recipiente/ambalaje curate până la utilizarea acestora; este permisă utilizarea recipientelor/ambalajelor reutilizabile în alte scopuri numai după spălarea şi dezinfecţia acestora;
e) cantităţile compostate nu trebuie să depăşeaşcă 20 kg /săptămână;
f) cantităţile de compost în exces care rămân neutilizate se elimină, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr.1069/2009;
g) se păstrează toate înregistrările cu cantităţile de SNCU conform anexei nr.39.
(8) În vederea eliberării certificatului de înregistrare sanitar - veterinară, unităţile prevăzute la alin. (7) depun la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti urmatoarele documente:
a) formularul de notificare ce include declaraţia pe proprie răspundere, conform modelului din anexa nr. 23;
b) copia înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor eliberată în conformitate cu legislaţia aplicabilă în domeniul siguranţei alimentelor;
c) copia actului de identitate al reprezentantului legal şi al persoanei care a depus formularul de notificare.
(9) Operatorii unităţilor prevăzute la alin. (1) şi (7) au obligaţia de a notifica direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti cu privire la actualizarea informaţiilor menţionate în formularele de notificare prevăzute la alin. (3) lit. (a), în cazul oricăror schimbări intervenite ulterior.
Capitolul IV Autocontrol şi HACCP
Art. 22. - (1) Toţi operatorii din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman care deţin unităţi înregistrate, înregistrate special sau autorizate sanitar - veterinar, conform prevederilor art. 23 şi art. 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, au obligaţia de a deţine şi implementa proceduri de autocontrol, în conformitate cu prevederile art. 28 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
(2) Operatorii unităţilor de incinerare au obligaţia ca, în cadrul planului de autocontrol, să deţină şi să completeze la zi registrul prevăzut în anexa nr. 24.
(3) Operatorii din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman care deţin unităţi din categoria celor prevăzute la art. 9 alin. (6) şi (7) au obligaţia de a deţine şi implementa proceduri scrise permanente bazate pe regulile HACCP, cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (2) şi (3) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
Capitolul V
Derogări de la prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009
Secţiunea 1 Derogări de utilizare
A. Utilizarea în hrana animalelor a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman
Art. 23. - (1) Materiile de categoria 1, 2 şi 3 pot fi utilizate în hrana animalelor numai cu respectarea prevederilor art. 18 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, ale art. 13 şi art. 14 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr.142/2011 şi ale prezentei norme sanitar - veterinare.
(2) Utilizatorii de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman le pot recepţiona în scopul hrănirii animalelor prevăzute la art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, numai dacă deţin o înregistrare specială sanitar - veterinară, conform prevederilor art. 17 din prezenta normă sanitar -veterinară.
(3) Materiile de categoria 1 prevăzute la art. 8 lit. (a) pct. (iii) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, provenite de la animalele moarte din grădinile zoologice, pot fi utilizate numai în hrana animalelor carnivore din grădini zoologice, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
(4) Materiile de categoria 2 prevăzute la art. 9 lit. (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 pot fi colectate şi utilizate în hrana animalelor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. (a), (b), (d) şi (h) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, numai dacă un medic veterinar oficial a constatat că animalele moarte nu au fost suspecte sau nu au murit din cauza unor boli transmisibile la animale şi om sau nu au fost ucise în cadrul unei campanii de eradicare a acestor boli, precum şi dacă, la necropsie, respectiv la inspecţia cărnii, nu s-au constatat modificări patologice sau suspiciuni de boli.
(5) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pe a căror rază teritorială a fost solicitată colectarea materiilor de categoria 2 prevăzute la alin. (4) pot interzice direcţionarea acestora la utilizatorii de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în scop furajer, dacă se constată nerespectarea prevederilor alin. (4).
(6) Este interzisă utilizarea materiilor de categoria 2 ca hrană pentru animale de către utilizatorii prevăzuţi la art. 18 alin. (1) lit. (f) şi (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
(7) Este permisă utilizarea materiilor de categoria 3 prevăzute la art. 10 lit. (p) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 numai în hrana animalelor prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. (a), (b), (d), (f) şi (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, cu condiţia ca materiile respective să fie supuse, înainte de utilizare, unui tratament termic la 90°C timp de 20 minute şi ca utilizatorul să nu deţină animale de fermă.
(8) Tratamentul termic prevăzut la alin. (7) se poate aplica numai de către utilizatorii prevăzuţi la alin. (6), precum şi de către centrele de colectare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, definite la pct. 53 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
(9) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti emit certificatul de înregistrare specială sanitar - veterinară pentru operatorii prevăzuţi la alin. (2) numai dupa îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) stabilirea cantităţii lunare maxim admise în hrana animalelor, ţinând cont, cel puţin, de specia acestora, de numărul de animale, de cerinţele nutriţionale, de obiceiurile de hrănire ale acestora, precum şi de alte tipuri de furaje care sunt utilizate în hrana acestora, în baza cererii operatorului respectiv;
b) stabilirea listei cu tipul de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi care sunt permise în hrana animalelor respective ţinând cont de cerinţele nutriţionale şi de obiceiurile de hrănire ale speciilor de animale cărora le sunt destinate, în baza cererii operatorului respectiv.
(10) Operatorii care furnizează subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman utilizatorilor prevăzuţi la alin. (2) au obligaţia de a se asigura că acestea sunt incluse în lista aprobată de către direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeane, respectiv a municipiului Bucureşti.
(11) Cantitatea lunară maximă admisă prevăzută la alin. (9) lit. a) şi lista cu subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman prevăzută la alin. (9) lit b) sunt specificate în anexa la certificatul de înregistrare specială sanitar - veterinară prevăzută la anexa nr. 25.
(12) Utilizatorii de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în scopul hrănirii animalelor prevăzute la art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, care sunt autorizaţi sanitar - veterinar la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare, trebuie să solicite înregistrarea specială sanitar - veterinară, conform prevederilor prezentei norme sanitar - veterinare, în termen de cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare.
(13) Direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti anulează, în termen de 15 zile de la data depunerii documentelor prevăzute la art. 17 alin (4), vechea autorizaţie şi emite un certificat de înregistrare specială sanitar-veterinară, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, fără a percepe tarif şi fără a efectua o nouă evaluare.
B. Utilizarea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman pentru expoziţii, activităţi artistice şi în scopuri de
diagnosticare, educaţionale sau de cercetare
Art. 24. - (1) Materiile de categoriile 1, 2 şi 3 şi produsele derivate din acestea pot fi utilizate ca probe în scop de cercetare, diagnostic, educaţional, comercial şi artistic, numai cu respectarea prevederilor art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, ale art. 11 şi 12 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011 şi ale prezentei norme sanitar - veterinare.
(2) Utilizatorii materiilor de categoriile 1 şi 2 şi ai produselor derivate din acestea le pot recepţiona ca probe, în scop de cercetare, diagnostic, educaţional şi artistic, conform prevederilor art. 11 şi 12 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, numai dacă deţin un certificat de înregistrare specială sanitar - veterinară.
(3) Utilizatorii materiilor de categoria 3 şi ai produselor derivate din acestea le pot recepţiona ca probe, în scop de cercetare, diagnostic, educaţional şi artistic, conform prevederilor art. 11 şi art. 12 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011, numai dacă deţin un certificat de înregistrare specială sanitar - veterinară.
(4) Utilizatorii de subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman le pot recepţiona pentru a fi utilizate ca probe, în scop comercial, conform prevederilor art. 12 din Regulamentul (UE) nr.142/2011, numai dacă deţin un certificat de înregistrare specială sanitar - veterinară.
C. Utilizarea proteinelor de origine animală în hrana animalelor de fermă
Art. 25. - (1) Unităţile înregistrate/autorizate sanitar - veterinar conform prevederilor Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 44/2017 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare/înregistrare sanitar-veterinară a unităţilor ce desfăşoară activităţi în domeniul hranei pentru animale şi a mijloacelor de transport al hranei pentru animale şi pentru modificarea anexei nr. 6 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute la punctele (14) - (20) din anexa nr. 6 la prezenta normă sanitară veterinară, trebuie să deţină o autorizaţie sanitar-veterinară dacă sunt îndeplinite prevederile anexei nr. IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.
(2) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti au obligaţia de a actualiza permanent lista unităţilor prevăzute la punctele (14) - (20) din anexa nr. 6 la prezenta normă sanitară veterinară, în vederea transmiterii acesteia la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, atunci când este solicitată.
(3) În vederea obţinerii autorizaţiei sanitar - veterinare prevăzute la alin. (1), reprezentantul legal al operatorului economic depune la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, un dosar care cuprinde următoarele documente:
a) cererea, conform modelului prevăzut în anexa nr. 26;
b) copia autorizaţiei/înregistrării sanitare - veterinare de funcţionare a unităţii respective;
c) copia certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului;
d) copia certificatului unic de înregistrare emis de Oficiul Registrului Comerţului;
e) schiţa unităţii, cu descrierea fluxului tehnologic;
f) dovada achitării în contul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară unitatea respectivă activitatea, a tarifului de autorizare prevăzut în legislaţia sanitar- veterinară în vigoare.
(4) Pentru unităţile prevăzute la alin. (1) se aplică prevederile art. 10 alin. (2) - (5) şi (9) - (12).
(5) În situaţia în care sunt îndeplinite cerinţele sanitar - veterinare, direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite, în termen de 5 zile lucrătoare de la data completării fişei de evaluare, autorizaţia sanitar - veterinară pentru utilizarea produselor de la nerumegătoare pentru producerea furajelor combinate destinate animalelor nerumegătoare de fermă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 27.
(6) În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare, unităţile ce deţin o autorizaţie pentru utilizarea produselor de la nerumegatoare in cadrul unităţii de fabricare a furajelor pentru hrana animalelor de fermă eliberată în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să depună la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu documentele prevăzute la alin (3) lit. a) şi b), în vederea preschimbării.
(7) Direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti anulează, în termen de 15 zile de la data depunerii documentelor prevăzute la alin (6), vechea autorizaţie şi emite o nouă autorizaţie sanitar- veterinară conform modelului prevăzut în anexa nr. 27, fără a percepe tarif şi fără a efectua o nouă evaluare.
D. Cerinţe specifice privind autorizarea sanitară - veterinară a unităţilor implicate în generarea materiilor de categoria 3 de la nerumegătoare, producţia de proteine animale procesate de la nerumegatoare
peşte.
Art. 26. - (1) În sensul prezentului articol, proteinele animale procesate provenite de la nerumegatoare nu includ făina de
(2) Transportul materiilor de categoria 3, provenite de la nerumegătoare, la unităţi de procesare de categoria 3 pentru
producţia de proteine animale prelucrate destinate producţiei de furaje combinate pentru animalele de acvacultură se poate realiza numai cu respectarea prevederilor cap. IV secţiunea D lit. (b) din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 şi ale prezentei norme sanitar - veterinare.
(3) Producţia de proteine animale prelucrate de la nerumegătoare destinate obţinerii de furaje combinate pentru animalele de acvacultură se poate realiza numai cu respectarea prevederilor cap. IV secţiunea D lit. (c) din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 şi ale prezentei norme sanitar - veterinare.
(4) Materiile de categoria 3 provenite de la nerumegătoare care pot fi utilizate în scopurile prevăzute la alin. (3), (4) şi (5), trebuie să provină numai de la unităţi de abatorizare/tranşare autorizate sanitar - veterinar.
(5) Unităţile de abatorizare/tranşare care deţin autorizaţie sanitar - veterinară pentru sacrificarea rumegătoarelor, precum şi a nerumegătoarelor, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, şi care expediază materii de categoria 3, provenite de la nerumegătoare, pentru producţia de proteine animale prelucrate destinate producţiei furajelor combinate pentru animalele de acvacultură, trebuie să deţină autorizaţie sanitar - veterinară pentru colectarea, depozitarea şi ambalarea separată a materiilor de categoria 3 provenite de la nerumegătoare.
(6) Unităţile de procesare a materiilor de categoria 3, autorizate sanitar - veterinar, conform prevederilor Regulamentului CE nr. 1069/2009, care utilizează materii de categoria 3 provenite de la rumegătoare şi nerumegătoare, pentru producţia de proteine animale prelucrate şi care produc proteine animale prelucrate provenite de la animale nerumegătoare în scopul utilizării acestora pentru producţia de furaje combinate destinate animalelor de acvacultură, trebuie să deţină o autorizaţie sanitar - veterinară pentru procesarea separată a materiilor de categoria 3 provenite de la nerumegătoare.
Art. 27. - (1) În vederea emiterii autorizaţiei sanitar - veterinare pentru activităţile prevăzute la art. 26 alin. (5) - (6), operatorul economic depune la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti urmatoarele documente:
a) cererea, conform modelului prevăzut în anexa nr. 26;
b) copia autorizaţiei sanitar - veterinare a unităţii respective;
c) copia certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului;
d) copia certificatului unic de înregistrare emis de Oficiul Registrului Comerţului;
e) schiţa unităţii de abatorizare, cu menţionarea clară a liniilor de sacrificare a animalelor rumegătoare şi nerumegătoare din care trebuie să reiasă separarea acestora, pentru unităţile de abatorizare/tranşare;
f) schiţa sistemului de colectare separată a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman rezultate din fiecare linie de abatorizare, cu menţionarea zonelor de depozitare separată a acestora, pe specii şi categorii, în cazul unităţilor de abatorizare/tranşare;
g) procedura elaborată de operator pentru curăţarea, spălarea şi, după caz, dezinfectarea vehiculelor/containerelor/ambalajelor care sunt utilizate pentru transportul materiilor de categoria 3 provenite de la rumegătoare sau al materiilor de o categorie superioară, acolo unde este cazul;
h) schiţa unităţii, cu precizarea liniilor de procesare a materiilor de categoria 3 de la rumegătoare şi nerumegătoare, din care trebuie să reiasă separarea netă a acestora de la recepţia materiilor prime până la expediţia produselor finite, pentru unităţile de procesare;
i) schiţa zonelor şi a facilităţilor de recepţie a materiilor de categoria 3, precum şi a zonelor şi a facilităţilor de depozitare a proteinelor animale prelucrate obţinute, pentru fiecare specie în parte, din care rezultă separarea netă a acestora, fără existenţa posibilităţii de contaminare încrucişată, pentru unităţile de procesare;
j) planul HACCP al unităţii respective, în baza caruia este stabilită frecvenţa de prelevare a probelor de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de la nerumegătoare/proteine animale prelucrate de la nerumegătoare cu scopul de a verifica absenţa contaminării încrucişate cu produsele interzise; se prezintă şi frecvenţa de prelevare propusă;
k) contractul de servicii încheiat cu un laborator oficial autorizat şi acreditat pentru efectuarea testelor de laborator solicitate - metode de analiză pentru determinarea constituenţilor de origine animală pentru controlul furajelor prevăzute în anexa VI la
Regulamentul (CE) nr. 152/2009 al Comisiei de stabilire a metodelor de eşantionare şi analiză pentru controlul oficial al furajelor, cu modificările şi completările ulterioare;
l) dovada achitării în contul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară unitatea respectivă activitatea, a tarifului de autorizare prevăzut în legislaţia sanitar- veterinară în vigoare.
(2) Direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti soluţionează cererea de autorizare sanitar - veterinară în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, prin personalul de specialitate.
(3) Personalul de specialitate din cadrul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti completează fişa de evaluare, după finalizarea evaluării în unitatea care solicită autorizarea sanitar-veterinară.
(4) Pentru fişele de evaluare prevăzute la alin. (3) se aplică prevederile art. 10 alin. (4) şi (5).
(5) În cadrul procesului de autorizare sanitar - veterinară, direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti analizează planul HACCP, precum şi frecvenţa prelevării de probe propusă de acesta, cu scopul de a se asigura existenţa unui sistem de control al contaminării încrucişate între materiile permise şi cele interzise în hrana animalelor de acvacultură.
(6) Frecvenţa de prelevare a probelor, propusă în scris de operator, este supusă avizării de către direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(7) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile sanitar - veterinare în unităţile prevăzute la alin. (1), direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti emite, în termen de 5 zile lucrătoare de la data completării fişei de evaluare, autorizaţia sanitar - veterinară, conform modelului prevăzut în anexa nr. 29.
(8) În situaţia în care personalul de specialitate din cadrul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti constată neîndeplinirea condiţiilor sanitar - veterinare, consemnează în fişa de evaluare deficienţele constatate şi măsurile dispuse.
(9) După remedierea deficienţelor, reprezentantul legal al unităţii solicită, în scris, direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti reevaluarea unităţii.
(10) Autorizarea sanitar - veterinară emisă pentru unităţile prevăzute la alin. (1) îşi păstrează valabilitatea atât timp cât sunt îndeplinite toate condiţiile sanitar - veterinare prevăzute de legislaţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare.
(11) Costurile aferente efectuării testelor de laborator prevăzute la cap. IV secţiunea D din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 sunt suportate de către operatori.
(12) Operatorii sunt obligaţi să informeze imediat direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti pe a cărei rază teritorială se află unitatea de unde au fost prelevate probele, asupra oricărui rezultat pozitiv al testelor de laborator prevăzute la alin. (11).
Art. 28. - (1) Unităţile de procesare de categoria 3 şi unităţile pentru depozitarea produselor procesate de categoria 3, autorizate sanitar-veterinar, conform prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010 cu modificările şi completările ulterioare, la data intrarii in vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare, pot produce şi expedia proteine animale procesate numai de la nerumegătoare la unităţi autorizate sanitar-veterinar pentru producţia de furaje combinate destinate animalelor de acvacultură, numai dacă au inclusă această activitate în autorizaţia sanitar - veterinară.
(2) Pentru îndeplinirea prevederilor alin. (1), unităţile de procesare a materiilor de categoria 3 au obligaţia de a notifica direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pe a cărei rază de teritorială funcţionează, prin completarea unei cereri al cărei model este prevăzut în anexa nr. 26.
(3) În termen de maximum 5 de zile de la data înregistrării cererii, direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia de a verifica la faţa locului, prin personalul de specialitate, îndeplinirea de către operator a următoarelor condiţii:
a) lipsa materiilor de categoria 3 provenite de la rumegătoare, atât în zona de recepţie a materiilor prime, cât şi pe fluxul tehnologic, prin verificarea documentelor de recepţie materie primă şi de producţie, a echipamentelor de recepţie, concasare, sterilizare, uscare, presare/decantare, măcinare şi depozitare, precum şi a valorilor parametrilor înregistraţi de echipamentele electronice de monitorizare a fluxului tehnologic;
b) asigurarea condiţiilor de depozitare separată a proteinelor animale prelucrate care urmează să fie produse pentru obţinerea furajelor destinate animalelor de acvacultură faţă de stocul existent de proteine animale prelucrate produs anterior, astfel încât acestea să fie depozitate în zone clar delimitate şi în condiţii care să nu permită contaminarea încrucişată a acestora;
c) efectuarea modificărilor necesare în planul HACCP pentru asigurarea măsurilor de verificare a recepţiei, prelucrării şi expediţiei numai de materii de categoria 3 de la nerumegătoare.
(4) Pe durata verificărilor prevăzute la alin.(3), personalul de specialitate din cadrul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti întocmeşte o notă de control pentru unitatea respectivă.
(5) În situaţia în care toate condiţiile prevăzute la alin. (3) sunt îndeplinite, direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti are obligaţia, în termen de 2 zile de la data întocmirii notei de control, să înscrie pe formularul de autorizaţie sanitar - veterinară al unităţii respective, la rubrica „Activităţi", următoarea frază: „Transportul1 şi procesarea materiilor de categoria 3 provenite numai de la nerumegătoare, specia/speciile 2 în scopul obţinerii de proteine animale prelucrate destinate şi producţiei de furaje pentru animalele de acvacultură".
1 se elimină termenul „transport" dacă este cazul;
2 se menţionează specia/speciile.
(6) După remedierea deficienţelor înscrise în nota de control, operatorul economic solicită, în scris, direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, reverificarea unităţii în vederea emiterii autorizaţiei sanitar - veterinare.
Secţiunea 2 Derogări privind eliminarea
A. Eliminarea prin îngropare a animalelor de companie moarte
Art. 29. - (1) Animalele de companie moarte pot fi eliminate prin îngropare numai în cimitire destinate exclusiv acestui scop, autorizate sanitar - veterinar conform prevederilor prezentei norme sanitar - veterinare.
(2) Este interzisă îngroparea altor animale decât cele prevăzute la alin. (1) în cimitirele destinate animalelor de companie.
Art. 30. - (1) Funcţionarea cimitirelor de animale de companie este permisă numai cu îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) distanţa minimă dintre cimitir şi alte unităţi supuse înregistrării/autorizării sanitar - veterinare este de 200 de metri;
b) suprafaţa minimă a cimitirului este de 500 m2;
c) există acordul scris al autorităţilor judeţene pentru protecţia mediului şi al autorităţilor de sănătate publică pentru amplasarea şi funcţionarea cimitirului de animale de companie, astfel încât să se asigure aplicarea prevederilor cap. III secţiunea 1 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) lit. b) din anexa VI la Regulamentul (UE) nr. 142/2011;
d) cimitirul este stabilit acolo unde nivelul apei freatice este sub 2,50 m de la nivelul solului şi nu există posibilitatea de ridicare a pragului de 2,50 m pentru apele freatice, dacă nu este altfel stabilit de autorităţile de protecţia mediului;
e) se asigură accesul rutier;
f) cimitirul este împrejmuit cu gard de cel puţin 150 cm înălţime, accesul fiind asigurat numai prin poartă securizată;
g) între parcelele de înmormântare se asigură căi de acces pentru persoane;
h) îngroparea cadavrelor în sol se va face la 1 m adâncime, astfel încât să se asigure 1 m de sol deasupra cadavrelor, ca măsură de protecţie împotriva accesului animalelor sălbatice;
i) cadavrele se îngroapă în ambalaje închise.
(2) Cimitirul cuprinde următoarele facilităţi:
a) o cameră frigorifică pentru depozitarea temporară a cadavrelor care urmează a fi îngropate, care asigură posibilitatea identificării şi aşezării separate a cadavrelor;
b) un grup sanitar şi un dulap pentru schimbarea hainelor de stradă cu cele de lucru;
c) depozit pentru deşeuri;
d) depozit pentru materiale şi ustensile;
e) spaţiu amenajat pentru păstrarea urnelor cu cenuşă, această condiţie fiind obligatorie numai atunci când se doreşte păstrarea cenuşii.
(3) Pentru desfăşurarea funeraliilor, operatorul economic stabileşte normele de funcţionare a cimitirului.
(4) În cazul în care se intenţionează incinerarea animalelor de companie moarte, recepţionate într-o unitate de incinerare din incinta cimitirului, aceasta se autorizează sanitar - veterinar separat, conform prevederilor prezentei norme sanitar - veterinare.
(5) Atunci când un cimitir de animale de companie este închis, terenul respectiv poate fi folosit numai după 30 de ani de la data închiderii, cu aprobarea direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(6) Schimbarea proprietarului cimitirului, relocarea, extinderea şi închiderea acestuia trebuie să fie comunicate în scris direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(7) Pentru obţinerea autorizaţiei sanitar - veterinare de funcţionare a cimitirului de animale de companie se aplică prevederile art. 8 şi 10 din prezenta normă sanitar - veterinară.
B. Transportul şi eliminarea animalelor moarte în urma producerii dezastrelor naturale
Art. 31. - (1) Transportul şi eliminarea animalelor moarte în urma producerii unor dezastre naturale, prin îngropare şi/sau incinerare, este permisă doar cu respectarea prevederilor art. 15 şi ale anexei VI la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 şi numai după emiterea de către direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti a autorizaţiei sanitar - veterinare, conform modelului din anexa nr. 31.
(2) Autorizaţia sanitar - veterinară prevăzută la alin. (1) se emite în baza unei hotărâri a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă sau, după caz, a comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, în care se specifică metoda de eliminare a cadavrelor de animale, cantitatea estimată, numele localităţii/localităţilor pe raza cărora se desfăşoara activatea de eliminare şi autorităţile judeţene şi locale responsabile de supravegherea acţiunii de transport şi eliminare a animalelor moarte.
(3) După încheierea fiecărei acţiuni de eliminare a animalelor moarte, conform prevederilor alin. (1), se întocmeşte un proces
- verbal, semnat de toţi participanţii, în care se precizează metoda de eliminare, specia animalelor, numărul şi greutatea estimativă a acestora, numărul de identificare al fiecărui animal înregistrat în Sistemul Naţional de Înregistrare şi Identificare a Animalelor,
numele localităţii în care au fost eliminate animalele respective şi măsurile de prevenire a riscurilor de sănătate publică, sănătate animală si de mediu, adoptate la locul de eliminare.
(4) Spaţiile în care au fost eliminate animalele moarte, conform prevederilor alin. (1) şi (2), trebuie împrejmuite pentru a împiedica accesul animalelor sălbatice şi identificate cu marcaje avertizoare, fiind interzisă desfăşurarea pentru o perioadă de minimum 10 ani a oricăror activităţi care au impact pentru sănătatea publică, sănătatea animală şi mediu.
C. Transportul şi eliminarea animalelor moarte, ucise şi a altor materii de categoria 1 şi 2, în urma evoluţiei focarelor de
boală notificabile
Art. 32. - (1) Transportul şi eliminarea prin procesare şi/sau incinerare în unităţi autorizate sanitar - veterinar a animalelor moarte, a animalelor ucise şi a altor materii de categoria 1 şi 2, rezultate în urma evoluţiei unor focare de boli notificabile, este permisă numai după emiterea, în acest sens, a unei hotărâri a Centrului Naţional de Combatere a Bolilor sau, după caz, a centrului local de combatere a bolilor, în care se specifică metoda de eliminare a cadavrelor de animale, permisiunea/interdicţia de efectuare a transportului cadavrelor de animale, cantitatea estimată, denumirea unităţilor desemnate în care se va desfăşura activitatea respectivă de eliminare şi autorităţile judeţene şi locale responsabile de supravegherea acţiunii de transport şi eliminare a animalelor moarte.
(2) Unităţile de eliminare prevăzute la alin. (1) sunt obligate să respecte toate măsurile stabilite de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru prevenirea oricăror riscuri de propagare a bolilor.
(3) Unităţile mobile de incinerare pot fi utilizate numai pentru eliminarea animalelor moarte şi ucise în urma evoluţiei focarelor de boală sau a dezastrelor naturale şi numai cu respectarea prevederilor alin. (1).
(4) Funcţionarea unităţilor mobile de incinerare este permisă numai dacă sunt autorizate sanitar - veterinar, cu respectarea prevederilor alin. (3), precum şi a prevederilor art. 13 din prezenta normă sanitar - veterinară.
(5) Transportul şi eliminarea prin îngropare şi/sau incinerare a animalelor moarte şi ucise, precum şi a altor materii de categoria 1 şi 2 rezultate în urma evoluţiei unor focare de boli notificabile este permisă doar cu respectarea prevederilor art. 15 din anexa VI la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 şi numai după emiterea de către direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti a unei autorizaţii sanitar - veterinare, conform modelului din anexa nr. 32.
(6) Autorizaţia sanitar - veterinară prevăzută la alin. (5) este emisă ulterior emiterii unei hotărâri a Centrului Naţional de Combatere a Bolilor sau, după caz a centrului local de combatere a bolilor, în care se specifică metoda de eliminare a cadavrelor de animale, cantitatea estimată, numele exploataţiei de animale sau a locului în care se va desfăşura activatea respectivă de eliminare şi autorităţile judeţene şi locale responsabile de supravegherea acţiunii de transport şi eliminare a animalelor moarte.
(7) Transportul şi eliminarea prin îngropare şi/sau incinerare a animalelor moarte şi ucise, precum şi a altor materii de categoria 1 şi 2 rezultate în urma evoluţiei unor focare de boli notificabile se realizează luând în considerare şi prevederile specifice stabilite în manualele operaţionale pentru combaterea bolilor, publicate pe pagina de web: http://www.ansvsa.ro/sanatate-bunastare-si- nutritie-animala/sanatatea-animalelor/pregatire-in-situatii-de-urgenta-boli-ale-animalelor/.
(8) După încheierea fiecărei acţiuni de eliminare a animalelor moarte, conform prevederilor alin. (5), se întocmeşte un proces-verbal, semnat de către toţi participanţii, în care se precizează metoda de eliminare, specia animalelor, numărul şi greutatea estimativă a acestora, numărul de identificare al fiecărui animal înregistrat în Sistemul Naţional de Înregistrare şi Identificare a Animalelor, numele localităţii în care au fost eliminate animalele respective şi măsurile de prevenire a riscurilor de sănătate publică, sănătate animală şi de mediu adoptate la locul de eliminare.
(9) Metoda de eliminare a materiilor de categoria 1 şi 2, prevăzută la alin. (1) şi alin. (5), este stabilită de Centrul Naţional de Combatere a Bolilor sau, după caz, de centrul local de combatere a bolilor, în funcţie de cantitatea de cadavre, capacitatea de eliminare a unităţilor de eliminare, distribuţia focarelor de boală şi situaţia epidemiologică locală, riscul de propagare a bolii, condiţiile de mediu, precum şi de alţi factori.
(10) Transportul materiilor de categoria 1 şi 2 provenite din unităţile/localităţile/judeţele în care evoluează epizootii, se restricţionează sau este permis numai după emiterea în acest sens a unei hotărâri a Centrului Naţional de Combatere a Bolilor sau, după caz, a centrului local de combatere a bolilor.
(11) Spaţiile în care au fost eliminate animalele moarte, conform prevederilor prezentului articol, trebuie împrejmuite, pentru a împiedica accesul animalelor sălbatice, şi prevăzute cu marcaje avertizoare, fiind interzisă desfăşurarea pe o perioadă de minimum 10 ani a oricăror activităţi care au impact pentru sănătatea publică, sănătatea animală şi mediu.
D. Eliminarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman rezultate în urma fătării sau intervenţiilor chirurgicale efectuate în exploataţiile nonprofesionale
Art. 33. - (1) Este permisă eliminarea prin îngropare şi/sau incinerare la faţa locului a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman rezultate în urma fătării sau intervenţiilor chirurgicale efectuate în exploataţiile nonprofesionale, cu excepţia materiilor de categoria 1.
(2) Eliminarea prevăzută la alin. (1) se aplică în incinta exploataţiilor nonprofesionale în care au fost generate subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, cu respectarea cerinţelor de protecţie a mediului, în condiţii care previn accesul animalelor în locul de îngropare/incinerare.
E. Transportul şi eliminarea prin incinerare şi/sau îngropare a albinelor moarte
Art. 34. - (1) Transportul şi eliminarea albinelor moarte prin îngropare şi/sau incinerare sunt permise doar cu respectarea prevederilor art. 15 şi ale anexei VI la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 şi numai pentru exploataţiile apicole care nu depăşesc 150 de familii de albine.
(2) Exploataţiile de albine prevăzute la alin. (1) sunt exceptate de la obligaţia de încheiere a unui contract de servicii cu o unitate de neutralizare autorizată sanitar - veterinar.
(3) După încheierea fiecărei acţiuni de eliminare a albinelor moarte, conform prevederilor alin. (1), se întocmeşte un proces- verbal de eliminare, în care se precizează metoda de eliminare, numărul de familii de albine şi greutatea estimativă a acestora, denumirea localităţii în care au fost eliminate albinele respective şi măsurile de prevenire a riscurilor de sănătate publică, de sănătate animală şi de mediu adoptate la locul de eliminare.
Capitolul VI
Trasabilitatea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
Secţiunea 1 Prevederi generale
Art. 35. - (1) Ambalajele şi containerele utilizate pentru colectarea şi depozitarea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman în unităţile generatoare de subproduse de origine animală din sectorul de creştere a animalelor, din industria alimentară şi în unităţile de neutralizare trebuie identificate conform prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2).
(2) Marcarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, la nivelul unităţilor generatoare de subproduse de origine animală din industria alimentară, se efectuează astfel:
a) materiile de categoria 1, cu excepţia materialelor cu riscuri specificate, astfel cum sunt definite de Regulamentul (CE) nr. 999/2001, precum şi materiile de categoria 2 şi 3 nu se marchează;
b) materialele cu riscuri specificate se marchează cu vopsea de culoare albastră; marcarea materialelor cu riscuri specificate se realizează astfel încât să cuprindă materialul în totalitate.
Art. 36. - (1) Orice transport pe teritoriul naţional de subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman trebuie însoţit de documentul/documentele de mişcare pentru subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman, prevăzut/prevăzute în anexa nr. 33.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în următoarele situaţii:
a) pentru transporturile de gunoi de grajd de la exploataţiile de animale situate pe teritoriul naţional direct pe terenurile agricole, în vederea utilizării acestuia ca îngrăşământ organic /ameliorator de sol.
b) acordarea derogărilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 şi în Regulamentul (UE) nr. 142/2011;
c) pentru situaţiile prevăzute în art. 38 alin. (5) din prezenta normă sanitar - veterinară.
(3) Pentru a putea funcţiona, unităţile de neutralizare trebuie să deţină dotări pentru cântărirea materiilor prime recepţionate şi pentru expedierea materiilor sau produselor derivate obţinute.
(4) Dotările pentru cântărire prevăzute la alin. (3) trebuie să fie proporţionale cu volumul de materii manipulate în unitatea respectivă.
(5) Dotările pentru cântărire din unităţile supuse autorizării şi înregistrării speciale sanitar - veterinare trebuie să includă, dupa caz, sisteme de înregistrare şi stocare electronică a valorilor cantităţilor cântărite.
(6) Înregistrările prevăzute la alin. (5) trebuie să fie păstrate de către operatorul economic pe o perioadă de minim 2 ani şi puse la dispoziţia autorităţilor competente, la cererea acestora.
Secţiunea 2
Documente comerciale necesare pe teritoriul naţional
Art. 37. - (1) Documentul de mişcare pentru subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman este completat după cum urmează:
a) secţiunea 1, de către expeditor;
b) secţiunea a 2 - a, de către transportator;
c) secţiunea a 3 - a, de către destinatar/primitor.
(2) Documentul prevăzut la alin. (1) este completat în 4 exemplare - un original, 2 copii şi matcă, distribuite după cum urmează:
a) exemplarul I - „Originalul - exemplarul primitorului" rămâne la destinatar după ce acesta completează secţiunea a 3-a pe toate cele trei copii ale documentului de mişcare pentru subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman (exemplar I, II, III);
b) exemplarul II - „Copia transportatorului" rămâne la transportator;
c) exemplarul III - „Copia primitorului pentru a fi retransmisă expeditorului" este transmisă expeditorului prin grija destinatarului.
(3) Matca se păstrează la expeditor după ce sunt completate secţiunile 1 şi 2 pe toate cele 4 exemplare ale documentului de mişcare pentru subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman.
(4) Documentul prevăzut la alin. (1) trebuie păstrat minimum 2 ani la fiecare punct de lucru.
(5) În cazul crescătorilor individuali de animale şi al persoanelor fizice care deţin animale care nu sunt destinate activităţilor comerciale, documentul prevăzut la alin. (1), matca şi exemplarul III se arhivează de către consiliul local de pe a cărui rază teritorială sunt expediate subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.
Art. 38. - (1) Documentul prevăzut la art. 37 alin. (1) este tipărit în topuri autocopiative, respectiv un original, 2 copii şi matcă, înseriate în sistem unic, de către unităţile de neutralizare utilizând modelul prevăzut în anexa nr. 33.
(2) Operatorii unităţilor de neutralizare solicită în scris direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, numerele necesare pentru înserierea în regim unic a documentelor prevăzute la alin. (1), pentru fiecare punct de lucru in parte.
(3) Direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti transmite operatorilor unităţilor de neutralizare, în scris, numerele alocate, în termen de maximum 15 zile de la data primirii solicitării.
(4) Direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti alocă seriile de numere în baza unor indicative alfanumerice unice pentru fiecare tip de unitate în parte, conform prevederilor art. 45 alin. (4).
(5) Prevederile alin. (2) nu se aplică următoarelor categorii de unităţi:
a) unităţilor de procesare care sunt situate pe acelaşi amplasament cu o unitate generatoare de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, aceste unităţi având obligaţia de a solicita documentul prevăzut la alin. (1) pentru transportul produselor procesate către diferiţi destinatari, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009;
b) unităţilor de neutralizare care sunt situate pe acelaşi amplasament cu o unitate generatoare de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman;
c) unităţile producătoare de hrană pentru animale de companie care folosesc numai proteine animale prelucrate pentru producţia de hrană destinată animalelor de companie.
(6) Unităţile de procesare care sunt situate pe acelaşi amplasament cu o unitate de abatorizare şi care au obţinut derogarea prevăzută la cap. I secţiunea 1 pct. 1 lit. (a) din anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 au obligaţia aplicării prevederilor alin.
(1) şi (2).
(7) Transportatorii independenţi de subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman nu au dreptul de a solicita documente de mişcare pentru acestea de la Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti.
(8) Transportatorii independenţi de subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman care au încheiat, în condiţiile legii, un contract de servicii pentru transportul acestora cu o unitate de neutralizare autorizată sanitar - veterinar, efectuează transportul în baza documentului de mişcare pentru subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman, emis de către unitatea de neutralizare.
(9) Unitatea de neutralizare prevăzută la alin. (8) are obligaţia notificării listei actualizate a transportatorilor independenţi cu care a încheiat contract de servicii direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pe a cărei raza teritorială îşi desfăşoară activitatea.
(10) Documentele de mişcare pentru subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman deţinute de unităţile de neutralizare şi seriile de numere alocate de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în baza Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 80/2005 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind stabilirea documentelor şi evidentelor veterinare necesare în cadrul activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi utilizate până la epuizare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare.
Art. 39. - (1) Vehiculele sau containerele care transportă subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman trebuie să fie însoţite la încărcare de o declaraţie de curăţare şi dezinfectare a vehiculului/containerului, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 34.
(2) Declaraţia de curăţare şi dezinfectare a vehiculului/containerului este completată de către responsabilul unităţii care a realizat curăţarea şi dezinfecţia vehiculului/containerului, originalul însoţeşte vehiculul sau containerul la încărcare, iar copia este reţinută de emitent.
(3) Declaraţia în original însoţeşte vehiculul/containerul încărcat cu subprodusele de origine animală/ produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman până la descărcarea acestuia, documentul fiind păstrat de către destinatarul/primitorul încărcăturii împreună cu certificatul sanitar - veterinar pentru subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman şi cu documentul de mişcare pentru subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman, timp de minimum 2 ani.
Art. 40. - (1) Declaraţia de curăţare şi dezinfectare a vehiculului/containerului este tipărită şi înseriată în sistem unic, în topuri cuprinzând originalul şi copia, de către fiecare unitate autorizată în condiţiile legii, pentru activitatea de curăţare şi dezinfecţie.
(2) Unităţile prevăzute la alin. (1) solicită în scris direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe a cărei rază teritorială funcţionează unitatea sau punctul de lucru autorizat pentru activitatea de curăţare şi dezinfecţie, numerele necesare pentru înscrierea în regim unic a declaraţiilor de curăţare şi dezinfectare a vehiculului/containerului prevăzute la alin. (1).
(3) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti comunică, în scris, numerele alocate.
Secţiunea 3
Certificatele sanitar - veterinare pentru subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman aplicabile pe teritoriul naţional
Art. 41. - (1) Subprodusele de origine animală sau produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi care urmează a fi expediate către diferiţi destinatari sunt supuse certificării sanitar - veterinare; în acest sens, este emis de către un medic veterinar oficial din cadrul direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, certificatul sanitar - veterinar pentru subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, conform modelului prevăzut în anexa nr. 35.
(2) Originalul certificatului sanitar - veterinar prevăzut la alin. (1) însoţeşte subprodusele de origine animală/produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman până la destinaţie şi trebuie îndosariat şi păstrat timp de minimum 2 ani, împreună cu documentul de mişcare pentru subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman; copia rămâne la medicul veterinar oficial emitent, care deţine un registru pentru evidenţa certificatelor emise.
Art. 42. - (1) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti asigură tipărirea, înscrierea în regim unic şi distribuirea către medicii veterinari oficiali a certificatelor sanitar - veterinare pentru subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman.
(2) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti solicita în scris Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor numerele necesare pentru înscrierea în regim unic a certificatelor sanitar - veterinare pentru subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman.
(3) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor comunică, în scris, numerele alocate direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Art. 43. - (1) Certificatul sanitar - veterinar pentru subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman se emite numai după completarea de către operatorul economic a formularului de informare din anexa nr. 36.
(2) În cazul existenţei suspiciunii de încălcare a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pot dispune medicilor veterinari oficiali care supraveghează activitatea unităţilor de abatorizare, tranşare şi procesare carne, unităţilor de prelucrare lapte, peşte, unităţilor pentru depozitarea produselor de origine animală şi unităţilor din sectorul de vînzare cu amănuntul înregistrate/autorizate sanitar - veterinar conform Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 57/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 111/2008 privind aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală, precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, cu modificările şi completările ulterioare, să asiste la încărcarea şi la cântărirea mijloacelor de transport a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman care urmează să fie expediate la unităţile de destinaţie şi să înregistreze cantitatea respectivă în certificatul sanitar - veterinar prevăzut în anexa nr. 37.
(3) Certificatele sanitar - veterinare pentru subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, deţinute de direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi seriile de numere alocate de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, emise în baza Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010 cu modificările şi completările ulterioare, pot fi utilizate până la epuizarea acestora, dar nu mai târziu de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare.
Secţiunea 4 Evidenţe
Art. 44. - (1) Persoanele fizice sau juridice care deţin unităţi generatoare de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman trebuie să păstreze evidenţe cu privire la tipul, cantitatea şi destinaţia acestora, transportatorul şi documentele însoţitoare, precum şi să întocmească şi să completeze registrul de evidenţă a transporturilor, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 38.
(2) În cazul crescătorilor individuali de animale şi al persoanelor fizice care deţin animale care nu sunt destinate activităţilor comerciale, registrul prevăzut la alin. (1) este întocmit şi completat de către consiliului local de pe a cărui rază teritorială sunt expediate subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman sau prin grija unui împuternicit al acestuia.
(3) Utilizatorii de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman au obligaţia de a întocmi, completa şi păstra registrul pentru utilizatorii de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, prevăzut în anexa nr. 39.
(4) Centrele de colectare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman au obligaţia de a întocmi, a completa şi a păstra registrul pentru centrele de colectare subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, prevăzut în anexa nr. 40.
(5) Persoanele fizice şi juridice care aplică prevederile art. 19 alin. (1) lit (c) şi (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 au obligaţia de a întocmi, a completa şi a păstra registrul de evidenţă a animalelor moarte în urma dezastrelor naturale/bolilor, eliminate prin îngropare/incinerare, prevăzut în anexa nr. 41.
(6) Persoanele juridice care aplică prevederile art. 19 alin. (1) lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 au obligaţia de a întocmi, a completa şi a păstra registrul de evidenţă a animalelor moarte recepţionate si îngropate în cimitirul pentru animale de companie, prevăzut în anexa nr. 42.
(7) Comercianţii/transportatorii independenti de subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman au obligaţia de a întocmi, a completa şi a păstra registrul pentru comercianţii/transportatorii independenti de subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman prevăzut în anexa nr. 43.
(8) Utilizatorii de îngrăşăminte organice/amelioratori de sol au obligaţia de a întocmi, a completa şi a păstra registrul pentru utilizatorii de îngrăşăminte organice /amelioratori de sol, prevăzut în anexa nr. 44.
(9) Persoanele fizice sau juridice, altele decât cele prevăzute la alin. (3), care recepţionează subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului, trebuie să păstreze evidenţe cu privire la tipul, cantitatea şi provenienţa acestora, la transportator şi la documentele însoţitoare ale transportului, modul de procesare şi, după caz, destinaţia acestora şi trebuie să întocmească şi să completeze registrul de recepţie a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, prevăzut în anexa nr. 45.
(10) Unităţile pentru producţia de îngrăşăminte organice/amelioratori de sol au obligaţia de a întocmi, a completa şi a păstra registrul de evidenţă a producţiei de îngrăşăminte organice/amelioratori de sol, prevăzut în anexa nr. 46.
(11) Persoanele fizice sau juridice, altele decât cele prevăzute la alin. (5), care realizează neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, trebuie să păstreze evidenţe cu privire la tipul acestora, cantitatea, documentele însoţitoare, modul de neutralizare, data şi, după caz, şarja/lotul, precum şi, pentru materiile sau produsele rezultate, destinaţia, transportatorul şi documentele însoţitoare şi trebuie să întocmească şi să completeze registrul prevăzut în anexa nr. 47.
(12) Persoanele fizice sau juridice care recepţionează animale moarte din speciile bovine, ovine/caprine, suine sau cabaline au obligaţia să păstreze evidenţe cu privire la numărul de identificare al animalelor, documentele însoţitoare, categoria de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului în care se încadrează, precum şi datele referitoare la analizele de laborator solicitate, şarja/lotul de procesare şi, după caz, destinaţia acestora şi trebuie să întocmească şi să completeze registrul prevăzut în anexa nr. 48.
(13) Registrele prevăzute la alin.(1)-(7) trebuie păstrate pentru o perioadă de minimum 5 ani şi trebuie prezentate autorităţilor responsabile cu inspecţia şi controlul, potrivit legii.
Art. 45. - (1) Registrele prevăzute la art. 44 sunt şnuruite, numerotate pe fiecare pagină şi ştampilate pe ultima pagină, sub semnătura persoanei fizice sau a reprezentantului persoanei juridice responsabile şi sunt completate de aceştia sau în format electronic, cu obligativitatea păstrării integrităţii datelor.
(2) Registrele prevăzute la alin.(1) se păstrează separat, pentru fiecare punct de lucru.
(3) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeane, respectiv a municipiului Bucureşti întocmesc un registru de evidenţă a unităţilor de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a mijloacelor de transport autorizate, înregistrate sau înregistrate special sanitar - veterinar, conform modelelor prevăzute în anexa nr. 53.
(4) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti întocmesc un registru de evidenţă a seriilor de numere alocate unităţilor de neutralizare autorizate, înregistrate special şi înregistrate sanitar - veterinar, prevăzut în anexa nr. 54.
(5) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti au obligaţia de a transmite trimestrial la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în format electronic, copia registrului prevăzut la alin. (4), până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare.
(6) Operatorii economici au obligaţia să întocmească registrele prevăzute la art. 44 în maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare.
(7) Registrele deţinute de operatorii economici conform prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 80/2005, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie păstrate minimum 5 ani de la data completării integrale şi trebuie prezentate autorităţilor competente, potrivit legii.
Secţiunea 5 Raportări
Art. 46. - (1) Persoanele fizice sau juridice care deţin unităţi generatoare de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman au obligaţia întocmirii şi transmiterii de raportări trimestriale, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 49 şi în anexa nr. 50, atât în format letric, cât şi în format electronic.
(2) Raportările trimestriale se întocmesc şi se transmit până la data de 15 a lunii următoare perioadei de raportare, la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
(3) Raportarea trimestrială se întocmeşte şi se păstrează separat, pentru fiecare punct de lucru, timp de 5 ani.
(4) Raportarea trimestrială se întocmeşte şi în cazul în care nu s-au generat subproduse animale care nu sunt destinate consumului uman în perioada de raportare.
Art. 47. - (1) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti au obligaţia ca, până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare, să centralizeze şi să comunice raportarea trimestrială, în format electronic, la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 49 şi anexa nr. 50; în coloana 0 sunt înregistrate toate raportările recepţionate din aria de competenţă a direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu menţionarea numelui fiecărei unităţi de la care a fost recepţionată raportarea trimestrială.
(2) Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară asigură centralizarea, întocmind situaţia la nivel naţional, în conformitate cu modelele prevăzute în anexa nr. 49 şi în anexa nr. 50.
(3) Situaţia centralizată în conformitate cu alin. (2) este transmisă Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor până la data de 28 a lunii următoare perioadei de raportare.
(4) Raportarea trimestrială prevăzută la art. 46 alin. (1) trebuie să fie efectuată de către operatorii economici, începând cu următorul trimestru, de la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitar - veterinare.
(5) Unităţile pentru manipularea şi depozitarea subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman au obligaţia întocmirii şi transmiterii unei raportări trimestriale, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 52, atât în format letric, cât şi în format electronic.
(6) Raportările trimestriale prevăzute la alin. (5) se întocmesc şi se transmit prin grija operatorilor unităţilor prevăzute la alin. (5), până la de data de 15 a lunii următoare perioadei de raportare, la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
(7) Raportarea trimestrială prevăzută la alin. (5) se întocmeşte şi se păstrează separat pentru fiecare punct de lucru timp de 5
ani.
(8) Raportarea trimestrială prevăzută la alin. (5) se întocmeşte şi în cazul în care în perioada de raportare nu au fost
recepţionate şi reexpediate subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman.
(9) Pentru raportările trimestriale prevăzute la alin (5) se aplică prevederile alin. (1), (2) şi (3).
Capitolul VII
Condiţii speciale privind controlul oficial sanitar - veterinar al unităţilor de neutralizare prin procesare, incinerare/coincinerare, al unităţilor de depozitare şi/sau manipulare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, al depozitelor de produse derivate care nu sunt destinate consumului uman şi al unităţilor pentru producţia de îngrăşăminte organice /amelioratori de sol
Art. 48. - (1) Categoriile de unităţi de neutralizare autorizate sanitar - veterinar pentru care se percep tarife pentru acţiunile de control oficial sanitar - veterinar sunt prevăzute în anexa nr. 51 la prezenta normă sanitar - veterinară.
(2) Tariful perceput pentru acţiunile de control oficial sanitar - veterinar realizate în unităţile prevăzute la alin. (1) este stabilit în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) În vederea asigurării controlului sanitar - veterinar, între direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi unităţile prevăzute în anexa nr. 51 se încheie contracte conform legislaţiei în vigoare.
Art. 49. - (1) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti stabilesc numărul de personal de specialitate necesar pentru realizarea controlului oficial sanitar - veterinar, precum şi timpul de lucru al acestuia pentru unităţile prevăzute în anexa nr. 51, în funcţie de specificul activităţii acestora, capacităţile de producţie şi fluxul tehnologic, precum şi de cantităţile de materii prime recepţionate în vederea prelucrării.
(2) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti desemnează circumscripţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor oficială care are responsabilitatea de a verifica modul în care se desfăşoară activitatea de control oficial sanitar - veterinar a medicului veterinar oficial din unitatea de neutralizare.
(3) Medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale întocmeşte prezenţa pentru personalul sanitar - veterinar oficial din unitatea de neutralizare, vizează documentul justificativ întocmit de medicul veterinar oficial din unitatea de neutralizare şi îl depune la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
Art. 50. - (1) Sumele virate de unităţi în conturile direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ca urmare a efectuării controalelor sanitar - veterinare, sunt gestionate separat în contabilitate şi se constituie ca venituri proprii, care se utilizează conform legii.
(2) În limita sumelor încasate potrivit prevederilor prezentului ordin, direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti angajează personalul de specialitate necesar pentru efectuarea controlului oficial sanitar - veterinar, precum şi pentru activităţile conexe, în unităţile prevăzute în anexa nr. 51, în condiţiile legii, în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, cu normă întreagă sau parţială, după caz.
(3) În primele 5 zile ale lunii curente, direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti înaintează unităţilor prevăzute în anexa nr. 51, documentele de plată pentru activitatea de control oficial sanitar - veterinar efectuat în luna precedentă, în care sunt menţionate sumele stabilite pe baza documentului justificativ întocmit şi semnat de medicul veterinar oficial din unitate şi de reprezentantul legal al unităţii, vizat de medicul veterinar oficial din cadrul circumscripţiei sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor oficiale.
(4) În vederea asigurării personalului sanitar - veterinar de specialitate pentru desfăşurarea corespunzătoare a controlului oficial sanitar - veterinar în unităţile prevăzute în anexa nr. 51, unităţile comunică lunar direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti programul de activitate.
(5) Unităţile trebuie să asigure permanent condiţii optime pentru buna desfăşurare a controlului oficial sanitar - veterinar, pentru întregul flux tehnologic, inclusiv vestiare, birouri, încăperi şi dotări pentru păstrarea sigiliilor şi a documentelor sanitar - veterinare în condiţii de securitate, echipament de lucru şi de protecţie, materiale de igienizare, ustensile de lucru, personal auxiliar şi trebuie să pună la dispoziţie medicilor veterinari oficiali toate documentele şi înregistrările solicitate.
(6) În ultima zi a lunii, medicul veterinar oficial din unitate întocmeşte şi înaintează medicului veterinar oficial al circumscripţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale, spre avizare, documentul justificativ care cuprinde sumele calculate, conform prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014, cu modificările şi completările ulterioare, pentru activitatea de control oficial sanitar - veterinar desfăşurată de personalul de specialitate în unitate în luna precedentă şi care constituie actul oficial în baza căruia direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti întocmeşte formalităţile de plată pe care le transmite la unitate.
(7) Unităţile care desfăşoară activităţi supuse controlului oficial sanitar - veterinar virează în contul direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sumele calculate în luna precedentă, în termen de 15 zile de la data primirii documentelor de plată.
Art. 51. - (1) Personalul sanitar - veterinar de specialitate care realizează controlul oficial sanitar - veterinar în unităţile prevăzute în anexa nr. 51 are în principal următoarele obligaţii:
a) întocmeşte şi înaintează la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, prin medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale, documentele solicitate;
b) păstrează confidenţialitatea activităţii desfăşurate în unitate, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
c) efectuează controlul fizic şi documentar al materiilor de categoria 1 şi 2, al făinii de carne şi oase al grăsimii procesate de categoria 1 şi 2, precum şi al proteinelor animale prelucrate care urmează să fie expediate din România în alte state membre ale Uniunii Europene;
d) efectuează controlul fizic şi documentar al materiilor de categoria 1 şi 2, al făinii de carne şi oase al grăsimii procesate de categoria 1 şi 2, precum şi al proteinelor animale prelucrate care sunt recepţionate din alte state membre ale Uniunii Europene;
e) verifică periodic modul în care operatorul respectă îndeplinirea prevederilor art. 44 şi art. 45.
(2) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, medicul veterinar oficial emite certificatul sanitar - veterinar pentru subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman, conform modelului prevăzut în anexa nr. 35 sau, după caz, conform modelului prevăzut în anexa nr. 37.
Art. 52. - Personalul sanitar - veterinar de specialitate din unitatea de neutralizare poartă întreaga răspundere pentru activitatea prestată, documentele şi situaţiile întocmite.
Capitolul VIII
Comerţul intracomunitar cu subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman
Art. 53. - (1) Comerţul intracomunitar cu materii de categoriile 1 şi 2, făină de carne şi oase de categoriile 1 şi 2 şi grăsime procesată de categoria 1 şi 2 se poate realiza numai cu respectarea prevederilor art. 48 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 şi ale cap. III secţiunea 10 din anexa XVI la Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru îngrăşăminte organice şi amelioratorii de sol care conţin făină de carne şi oase de categoria 2.
(3) Livrarea materiilor de categoria 1 şi 2, făină de carne şi oase de categoria 1 şi 2 şi grăsime procesată de categoria 1 şi 2 din alte state membre ale Uniunii Europene în România este permisă numai după transmiterea cererii şi verificarea documentaţiei depuse la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; decizia privind acceptarea sau neacceptarea
cererii operatorului este luată de Direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti pe raza căreia se vor recepţiona produsele derivate de categoria 2, altele decât cele prevăzute la alin. (1).
(4) Orice transport intracomunitar de subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman, indiferent de categorie trebuie însoţit de un document comercial, conform modelului din cap. III al anexei VIII la Regulamentul (UE) nr. 142/2011, cu respectarea prevederilor pct. 6 din capitolul respectiv.
(5) Suplimentar prevederilor alin. (1), (3) şi (4), comerţul intracomunitar de gunoi de grajd neprocesat se realizează şi cu respectarea prevederilor cap. 1 secţiunea 1 din anexa XI la Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
(6) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeane, respectiv a municipiului Bucureşti au obligaţia de a transmite autorităţilor competente din ţara de destinaţie, prin TRACES, informaţii cu privire la transporturile de materii prevăzute la alin. (1) şi (2), de proteine animale prelucrate de categoria 3, de îngrăşăminte organice şi de amelioratori de sol care conţin proteine animale prelucrate de categoria 3, precum şi de a confirma sosirea transporturilor recepţionate din state membre ale Uniunii Europene.
(7) Confirmarea sosirii transporturilor de materii prevăzute la alin. (6) recepţionate din state membre ale Uniunii Europene se realizează după verificarea documentară şi fizică a transporturilor respective de către personalul de specialitate din cadrul direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(8) Direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin personalul sanitar veterinar de specialitate, au obligaţia de a efectua verificarea documentară şi fizică a transporturilor de produse derivate de categoria 2, altele decât cele prevăzute la alin. (1).
(9) Transporturile intracomunitare de materii prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie notificate de către operatorii economici direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti înainte de expedierea în statele membre ale Uniunii Europene şi în termen de 24 de ore de la sosirea transportului din statele membre.
(10) Notificarea prevăzută la alin. (9) trebuie să conţină toate informaţiile necesare pentru înregistrarea în TRACES şi, după caz, alte informaţii prevăzute în cap. I secţiunea I din anexa XI la Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
(11) În cazul transporturilor de gunoi de grajd neprocesat din statele membre ale Uniunii Europene în România, operatorii economici au obligaţia suplimentară de a transmite direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti informaţii detaliate privind indicatorii geografici ai locului unde gunoiul de grajd va fi descărcat.
(12) Se exceptează de la prevederile art. 48 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, transporturile de materii de categoriile 1 şi 2, făină de carne şi oase de categoriile 1 şi 2 şi grăsime de categoriile 1 şi 2, precum şi proteinele animale prelucrate care sunt utilizate ca probe de diagnostic, probe de cercetare şi probe comerciale, conform prevederilor art. 11 şi 12 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
(13) Operatorii economici au obligaţia de a notifica direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene intenţia de a expedia subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman în statele membre ale Uniunii Europene.
Capitolul IX
Importul şi exportul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
Art. 54. - Importul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman se realizează numai cu respectarea prevederilor art. 41 şi art. 42 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 şi ale art. 25 şi art. 31 din anexele XIV şi XV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
Art. 55. - Exportul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman se realizează numai cu respectarea prevederilor art. 43 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, precum şi ale Regulamentului (CE) nr. 999/2001.
Capitolul X
Controlul oficial sanitar - veterinar şi prevederi finale
Art. 56. - (1) În cazul în care, în urma controalelor oficiale efectuate de către personalul de specialitate, în condiţiile legii, se constată că nu sunt respectate prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 sau ale prezentei norme sanitar - veterinare, direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti dispune suspendarea activităţii sau retragerea în vederea anulării a autorizaţiei/certificatului de înregistrare/certificatului de înregistrare specială sanitar - veterinară, emiţând ordonanţele ale căror modele sunt prevăzute în anexele nr. 7 şi nr. 8.
(2) O nouă autorizaţie/certificat de înregistrare/certificat de înregistrare specială sanitar - veterinară poate fi emisă/emis numai atunci când a fost reluată procedura prevăzută de prezenta norma sanitar - veterinară.
(3) Înregistrările mişcărilor mijloacelor de transport rutiere de materii de categoriile 1, 2 şi 3 obţinute din sistemele de navigaţie, prevăzute la art. 19, sunt utilizate în cadrul efectuării controalelor oficiale ale transporturilor materiilor de categoria 1, 2 şi 3 efectuate de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi/sau alte autorităţi competente.
(4) În cadrul controalelor oficiale efectuate la unităţile de neutralizare, direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti urmăresc respectarea prevederilor cap. I şi ale cap. III din anexa XVI la Regulamentul (UE) nr. 142/2011.
(5) Frecvenţa controalelor oficiale ale unităţilor autorizate/înregistrate/înregistrate special sanitar - veterinar conform Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 se stabileşte în baza unei analize de risc efectuate de către direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
(6) Deţinătorii unităţilor de neutralizare au obligaţia de a permite accesul în incintă personalului de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi din cadrul direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi accesul la toate documentele solicitate de către acesta.
(7) În cadrul controalelor oficiale efectuate în unităţile de neutralizare, inspectorii direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pot utiliza, în condiţiile legii, mijloace electronice audio, video şi foto pentru a reţine dovezile privind neconformităţile înregistrate.
Art. 57. - (1) Condiţiile pentru întocmirea listei unităţilor de neutralizare sunt cele prevăzute în art. 47 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.
(2) Lista naţională a unităţilor de neutralizare este întocmită conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 şi specificaţiilor tehnice privind formatul listelor unităţilor aprobate/înregistrate sau operatorilor care manipulează subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în cadrul Uniunii Europene şi în tările terţe, elaborate de Comisia Europeană, şi este publicată pe pagina web a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, la următorul link:
http://www.ansvsa.ro/unitati-neutralizare-subproduse-de-origine-animala-sncu/
Art. 58. - Personalul de specialitate sanitar veterinar din cadrul direcţiilor sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti poate dispune prelevarea de către medicul veterinar oficial a probelor din produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi efectuarea examenelor de laborator specifice.
Art. 59. - Anexele nr. 1 - 54 fac parte integrantă din prezenta normă sanitar - veterinară.
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
DIRECŢIA SANITAR - VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Anexa nr. 1 la norma sanitar - veterinară
AUTORIZAŢIE SANITAR - VETERINARĂ Nr................./. 1
Directorul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor , având în vedere documentaţia înregistrată cu nr. din data , în baza Referatului de evaluare nr. întocmit de medic veterinar oficial din cadrul , în temeiul prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar- veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
Dispune:
AUTORIZAREA SANITAR - VETERINARĂ pentru
Unitatea 2, din loc. , strada nr.
cod poştal judeţul , aparţinând 3 pentru următoarele activităţi:
Unitate3 | Activitate4 | Capacitate/an5 |
ACEST DOCUMENT CONŢINE O ANEXA6
1Codul unic pentru autorizaţia sanitar-veterinară de funcţionare a unităţilor de neutralizare are următorul format: RO - OO - XXX - YYY/B - Z/L/A
RO - codul de ţară al României;
OO - codul judeţului unde se emite autorizaţia, în litere;
XXX - numărul autorizaţiei acordate unităţii, format din trei cifre, care este unic şi se acordă în ordine crescătoare începând cu 001;
YYY - codul corespunzator fiecărei unităţi, conform anexei IV la "Specificaţiile tehnice pentru formatul listelor unităţilor aprobate sau înregistrate sau operatorilor care manipulează subproduse de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman în cadrul uniunii europene şi în ţările terţe", document emis de Comisia Europeană şi afişat pe site-ul Comisiei Europene şi pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;
B - categoria de subprodus de origine animală/produs procesat pentru care este emisa autorizaţia (1, 2, 3); Z/L/A - ziua/luna/anul emiterii autorizaţiei;
2 se va mentiona profilul de activitate al unitatii;
3 se va mentiona numele operatorului economic;
4 se înscriu toate activităţile pentru care se acordă autorizaţia sanitar-veterinară, conform normelor sanitar- veterinare în vigoare; nerespectarea condiţiilor care au stat la baza emiterii prezentei autorizări, schimbarea profilului sau efectuarea altor activităţi atrage, după caz, suspendarea sau retragerea în vederea anulării a autorizaţiei sanitar-veterinare, precum şi răspunderea contravenţională sau penală, conform legislaţiei în vigoare. Pentru unităţile de incinerare se va specifica dacă aceaste unităţi sunt de capacitate mare (>50 kg /oră) sau capacitate mică (<50kg/oră);
5 se va menţiona în tone/an capacitatea anuală de procesare, incinerare, producţie biogaz, compostare a unităţii respective;
6 se va şterge dupa caz;
DIRECTOR EXECUTIV,
(nume şi prenume, semnătura şi ştampila)
Anexa nr. 1 a) la norma sanitară veterinară
Anexa nr.
la autorizaţia sanitar - veterinară nr.
1
a 2
Nr. crt. | Data emiterii/modificării anexei5 |
I. Unitatea de incinerare/coincinerare poate funcţiona numai dacă:
- deţine echipamente funcţionale pentru măsurarea, afişarea, înregistrarea şi stocarea automată electronică, precum şi redarea ulterioară, atât electronică cât şi pe format de hârtie, a valorii temperaturii gazelor (850º C) la intervale regulate de timp, pentru demonstrarea incinerării subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman/produselor derivate. Echipamentele sus-menţionate au capacitatea de a înregistra şi stoca valorile de temperatură la intervale de maxim 30 de minute din momentul iniţierii procesului de incinerare, până la încheierea acestuia (şarja de incinerare), precum şi ora şi data la care a fost efectuată fiecare înregistrare în parte;
- fiecare instalaţie de incinerare dispune de două echipamente pentru înregistrarea şi stocarea automată electronică a datelor referitoare la valoarea temperaturii gazelor care întruneşte următoarele condiţii:
a. cele două echipamente de stocare electronică (ex: card de memorie, USB etc.) trebuie să înregistreze simultan valoarea temperaturii provenite de la acelaşi echipament de măsurare (un singur senzor de măsurare a temperaturii);
b. primul echipament trebuie să fie accesibil SC......................... pentru a putea descărca în computer datele stocate şi a le vizualiza, acestea fiind necesare în cadrul activităţii de autocontrol, conform prevederilor art. 28 din Regulamentul CE nr. 1069/2009;
c. al doilea echipament trebuie să fie instalat astfel încât să permită accesul la acesta numai reprezentanţilor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin aplicarea sigiliului sanitar-veterinar la locul de acces la acest echipament;
- stocarea şi redarea în format electronic a valorilor temperaturii, a orei şi datei la care a avut loc înregistrarea se realizează automat prin intermediul echipamentelor respective, fără intervenţia umană, într-un format care să permită interpretarea fără echivoc a informaţiilor afişate şi să existe corelarea între valoarea temperaturii, ora la care a fost înregistrată această valoare şi data efectuării înregistrării;
- echipamentul de stocare menţionat la pct. (c) deţine capacitatea de a stoca informaţiile privind valorile temperaturii înregistrate pentru o perioadă minimă de 6 luni consecutive de funcţionare a instalaţiei de incinerare, fără a fi necesară intervenţia umană pentru descărcarea datelor din mediul de stocare;
- informaţiile extrase din echipamentele de stocare menţionate la pct. (b) şi (c) sunt păstrate pe o perioadă de minim 5 ani;
- unitatea de incinerare/coincinerare deţine echipamente de măsurare, stocare şi redare a valorilor temperaturii în condiţii echivalente articolului 13 şi care sunt acceptate/autorizate de autorităţile de mediu3;
II. Se permite/nu se permite4 incinerarea animalelor de talie mare deoarece unitatea de incinerare îndeplineşte/nu îndeplineşte 4 cerinţele tehnice specifice pentru manipularea şi incinerarea acestora:
□instalaţia de incinerare permite încărcarea directă în incinta de combustie a animalelor de talie mare întregi, fără a fi necesară tranşarea acestora, iar unitatea de incinerare deţine şi echipamentele necesare pentru manipularea acestora prin ridicare, mutare şi coborâre, fără a pune în pericol siguranţa şi sănătatea lucrătorilor5;
□ unitatea de incinerare este dotată cu echipamente de manipulare a animalelor moarte prin ridicare, mutare şi coborâre, precum şi cu echipamente de tranşare a acestora în spaţii închise amenajate în acest scop, fără a pune în pericol siguranţa şi sănătatea lucrătorilor4;
□ unitatea de incinerare deţine echipamentele mecanice de mărunţire, acestea fiind conectate la un sistem de pompare şi la un sistem închis de tubulatură cu instalaţia de incinerare, pentru descărcarea materiilor marunţite în incinta de combustie5.
DIRECTOR EXECUTIV,
(Nume şi prenume, semnătura şi ştampila)
1 se va menţiona nr. de autorizaţie sanitar-veterinară.
2 se menţionează numele operatorului pentru care a fost emisă autorizaţia sanitar-veterinară. 3se completeaza atât la emiterea anexei, cât şi la fiecare modificare intervenită în aceasta. 4se va şterge, după caz.
5se va bifa sau se va şterge, dupa caz.
Pagina 2 din 2
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
DIRECŢIA SANITAR - VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Anexa nr. 2 la norma sanitar - veterinară
CERTIFICAT
de înregistrare sanitar - veterinară Nr.....................Data. 1
Directorul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor , având în vedere formularul de notificare înregistrat cu nr. din data de , al , în temeiul prevederilor art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar - veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar- veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
Emite:
Certificatul de înregistrare sanitar - veterinară:
Unitatea din loc. , strada nr. cod poştal judeţul , aparţinând
pentru următoarele activităţi:
Unitate | Activitate2 |
1 numărul de înregistrare sanitar - veterinară va fi identic cu numărul de înregistrare cu care formularul de notificare a fost înregistrat la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
2 se înscriu toate activităţile pentru care a fost emis certificatul de înregistrarea sanitar - veterinară, conform normelor sanitar - veterinare în vigoare; nerespectarea prevederilor legislaţiei sanitar - veterinare în vigoare va atrage, după caz, suspendarea sau interzicerea activităţii, precum şi răspunderea contravenţională sau penală, conform legislaţiei în vigoare.
După eliberarea prezentului document, reprezentantul legal al unităţii trebuie să notifice direcţiei sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor emitente orice modificare intervenită ulterior faţă de informaţiile prezentate în formularul de notificare.
DIRECTOR EXECUTIV,
(nume şi prenume, semnătură şi ştampilă)
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
DIRECŢIA SANITAR - VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Anexa nr. 3. la norma sanitar - veterinară
CERTIFICAT
de înregistrare specială sanitar - veterinară Nr. 1
Directorul Direcţiei Sanitar -Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor , având în vedere documentaţia înregistrată cu nr. din data de , în baza Referatului de evaluare nr. întocmit de medic veterinar oficial din cadrul
, în temeiul prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004, privind organizarea activităţii sanitar- veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare
Emite:
CERTIFICATUL DE ÎNREGISTRARE SPECIALA SANITAR - VETERINARĂ pentru:
Unitatea , din loc. , strada nr. cod poştal judeţul , aparţinând pentru următoarele activităţi:
Unitate | Activitate2 |
ACEST DOCUMENT CONTINE O ANEXĂ3
1Codul unic pentru înregistrarea specială sanitar-veterinară de funcţionare a unităţilor de neutralizare are următorul format: RO - OO - XXX - YYY/B - Z/L/A
RO - codul de ţară al României;
OO - codul judeţului unde se emite autorizaţia, în litere;
XXX - numărul de înregistrare speciala acordat unităţii, care este format din trei cifre, este unic şi se acordă în ordine crescătoare incepând cu 001; YYY - codul corespunzator fiecărei unităţi, conform anexei IV la "Specificaţiile tehnice privind formatul listelor unităţilor aprobate/ înregistrate sau operatorilor care manipulează subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în cadrul Uniunii Europene şi în tările terţe", document emis de Comisia Europeană şi afişat atît pe site-ul Comisiei Europene, cît şi pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;
B- categoria de subprodus de origine animală/produs derivat pentru care este emisa autorizaţia (1, 2, 3); Z/L/A - ziua/luna/anul emiterii autorizaţiei.
2se înscriu toate activităţile pentru care se acordă înregistrarea specială sanitar - veterinară, conform normelor sanitare veterinare în vigoare; nerespectarea condiţiilor care au stat la baza emiterii prezentei înregistrari speciale, sanitar - veterinare , schimbarea profilului sau efectuarea altor activităţi atrage, după caz, suspendarea sau interzicerea activităţii, precum şi răspunderea contravenţională sau penală, conform legislaţiei în vigoare. 3 se şterge după caz
DIRECTOR EXECUTIV,
(nume şi prenume, semnătura şi ştampila)
Anexa nr. 4 la norma sanitar - veterinară
UNITĂŢILE CARE SE SUPUN ÎNREGISTRĂRII SANITAR - VETERINARE
la direcţia sanitar - veterinara şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti
Nr. crt. Denumirea activităţii, conform Clasificării activităţilor din economia naţională - codului CAEN
1 Intermedieri în comerţul cu produse diverse
2 Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase
3 Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase
4 Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase
5 Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase
6 Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase
7 Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase
8 Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase
9 Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase
Denumirea unităţii, conform legislaţiei specifice
Comercianţi de subproduse de origine animală şi produse derivate din acestea
Utilizatori de fertilizatori organici şi amelioratori de sol care conţin subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman
Unităţi pentru obţinerea, în scop comercial, de trofee de vânătoare şi taxidermie
Unităţi care utilizează subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman pentru producţia de produse cosmetice
Unităţi care utilizează subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman pentru producţia de produse medicinale şi/sau produse medicinale veterinare
Unităţi care utilizează subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman pentru producţia de dispozitive medicale, dispozitive medicale de diagnostic "in vitro", dispozitive medicale implantabile active
Unitate de prelucrare a pieilor (tăbăcarii)
Utilizatori de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 3 pentru activităţi de expoziţie
Unităţi care utilizează subproduse de origine animală şi produse derivate din acestea, altele decât cele menţionate la pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 ale prezentei anexe, precum şi în anexele nr. 5 şi nr. 6 din prezenta normă sanitar - veterinară.
Anexa nr. 5 la norma sanitar - veterinară
UNITĂŢILE CARE SE SUPUN ÎNREGISTRĂRII SPECIALE SANITAR -VETERINARE
la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti
Nr. crt. | Denumirea activităţii, conform Clasificării activităţilor din economia naţională - codului CAEN | Denumirea unităţii conform legislaţiei specifice |
1. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Transporturi rutiere de mărfuri | Transportatori de subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman - art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 |
2. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Utilizatori de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, în scop furajer, de cercetare, diagnostic, educaţional - art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 şi art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar - veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată |
3. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Centre de colectare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în care au loc activităţi de manipulare şi/sau tratare a acestora pentru scopuri furajere de către utilizatorii de subproduse de origine animală - art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
4. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea si eliminarea deşeurilor nepericuloase | Utilizatori de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 1 şi 2 pentru activităţi de expoziţie - art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
Anexa nr. 6 la norma sanitar - veterinară
UNITĂŢILE CARE SE SUPUN AUTORIZĂRII SANITAR - VETERINARE
la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti
Nr.crt. | Denumirea activităţii, conform Clasificării activităţilor din economia naţională | Denumirea unităţii conform legislaţiei specifice |
1. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi de procesare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 1, 2 şi 3 - art. 24 alin. (1) lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 şi art. 9 lit. (b) şi (c) din Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar - veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată |
2. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi de incinerare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, de categoria 1, 2 şi 3 - art. 24 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
3. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi de coincinerare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, de categoria 1, 2 şi 3 - art. 24 alin. (1) lit. (c) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
4. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi de combustie a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, de categoria 1, 2 şi 3 - art. 24 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (CE) nr.1069/2009 şi cap. IV şi V din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 142/2011 |
5. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi pentru producţia hranei animalelor de companie - art. 24 alin. (1) lit. (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
6. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea | Unităţi pentru producţia îngrăşămintelor organice şi a amelioratorilor de sol obtinuţi prin prelucrarea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt |
deşeurilor nepericuloase | destinate consumului uman - art. 24 alin. (1) lit. (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 | |
7. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi pentru producţia de biogaz obţinut prin prelucrarea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman - art. 24 alin. (1) lit. (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
8. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi pentru producţia de compost obţinut prin prelucrarea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman - art. 24 alin. (1) lit. (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
9. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Depozitări | Unităţi pentru manipularea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman - art. 24 alin. (1) lit. (h) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
10. | Colectarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi pentru depozitarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman - art. 24 alin. (1) lit. (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
11. | Colectarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi pentru depozitarea produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman -art. 24 alin. (1) lit. (j) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
12. | Prelucrarea şi conservarea cărnii | Unităţi de abatorizare/tranşare care deţin autorizaţie sanitar - veterinară pentru sacrificarea rumegatoarelor şi a nerumegatoarelor, conform Regulamentului (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, şi care expediază materii de categoria 3 provenite de la nerumegătoare pentru producţia de proteine animale prelucrate destinate producţiei furajelor combinate pentru animalele de acvacultură |
13. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi de procesare de categoria 3, autorizate sanitar - veterinar, conform Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 care utilizează materii de categoria 3 provenite de la rumegătoare şi nerumegătoare pentru producţia de proteine animale prelucrate şi care produc proteine animale prelucrate provenite de la animale nerumegătoare, în scopul utilizării acestora pentru producţia de furaje combinate destinate animalelor de acvacultură |
14 | Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă | Unităţi producătoare de furaje combinate care produc, în conformitate cu secţiunea B din capitolul III din anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, furaje combinate care conţin făină de peşte, fosfat dicalcic şi tricalcic de origine animală sau produse din sânge derivate de la nerumegătoare; |
15. | Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă | Unităţi producătoare de furaje combinate care produc, în conformitate cu litera (d) din secţiunea D a capitolului IV din anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, furaje combinate pentru animale care conţin proteine animale prelucrate derivate de la nerumegătoare, |
16 | Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă | Unităţi producătoare de furaje combinate care produc, în conformitate cu subpunctul (ii) al literei (b) de la punctul 3 al secţiunii E din capitolul V din anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, exclusiv furaje combinate destinate |
exportului din Uniune sau furaje combinate destinate exportului din Uniune şi furaje combinate pentru animale de acvacultură care urmează să fie introdusă pe piaţă | ||
17 | Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă | Unităţi producătoare de furaje combinate care produc, în conformitate litera (d) din secţiunea E a capitolului IV din anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, înlocuitori de lapte care conţin făină de peşte destinati rumegătoarelor neînţărcate de fermă |
18 | Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă | Unităţi producătoare de furaje combinate care produc, în conformitate litera (b) din secţiunea F a capitolului IV din anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, furaje combinate care conţin proteine animale prelucrate derivate din insecte de crescătorie |
19 | Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă Depozitări | Unităţi destinate depozitării materiilor prime şi furajelor combinate în conformitate cu punctul 3 din secţiunea A a capitolului III din anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001 |
20 | Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă Depozitări | Unităţi destinate depozitării proteinelor animale prelucrate, în vrac,care provin de la nerumegătoare şi furajelor combinate, în vrac, care conţin astfel de proteine în conformitate cu al treilea paragraf al literei (d) de la punctul 3 al secţiunii E din capitolul V din anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001 |
21 | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Cimitir pentru animale de companie |
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
DIRECŢIA SANITAR - VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Anexa nr. 7 la norma sanitar - veterinară
ORDONANŢĂ
privind interzicerea activităţii Nr. .............- ..............
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor ,
având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar- veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului (CE) nr . 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, Nota de constatare înregistrată la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sub nr. ............../ .........., întocmită de , în calitate de
........... la Serviciul/Biroul..................., la unitatea din
(adresa completă)..................... în prezenţa domnului/doamnei ..........., în calitate de reprezentant legal al unităţii,
DISPUNE:
Începând cu data de ................. se interzice desfăşurarea activităţii1 în
unitatea2......................., având ca reprezentat legal pe domnul/doamna ................................., şi se retrage autorizaţia/ înregistrarea/înregistrarea specială sanitar - veterinară nr. ......../ ..............
Reluarea activităţii se efectuează la solicitarea scrisă a reprezentantului legal al unităţii, după remedierea deficienţelor, asigurarea condiţiilor sanitar - veterinare de funcţionare şi obţinerea autorizaţiei/înregistrării/înregistrării speciale sanitar - veterinare conform prevederilor legale.
Nerespectarea prezentelor măsuri atrage, după caz, sancţionarea contravenţională sau penală, conform normelor legale în vigoare.
1Se va menţiona tipul activităţii înscris în autorizaţia/înregistrarea/înregistrarea specială sanitar - veterinară.
2Se va menţiona denumirea operatorului.
Director executiv, Reprezentantul legal al unităţii, (semnătura, ştampila) (semnătura)
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
DIRECŢIA SANITAR - VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Anexa nr. 8 la norma sanitar - veterinară
ORDONANŢĂ
privind suspendarea activităţii desfăşurate în
baza autorizaţiei/ înregistrării1/înregistrării speciale sanitar - veterinare Nr. ......./ .......
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor
.............., având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului (CE) nr . 882/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a animalelor, precum şi Nota de constatare înregistrată la Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu nr. ............../ .........., întocmită de
......................., în calitate de ............................ la
Serviciul/Biroul/..................., la unitatea din
(adresa completă).................. în prezenţa domnului/doamnei ..........., în calitate de reprezentant legal al unităţii,
DISPUNE:
suspendarea, începând cu data de ..........., până la data de ........., a activităţii2
. , desfăşurată în baza autorizaţiei/înregistrării speciale/înregistrării1 sanitar -
veterinare nr. ............. din data de ............. în unitatea3 ..................................., reprezentant legal al unităţii ......................
Reluarea activităţii se efectuează la solicitarea scrisă a reprezentantului legal al unităţii, numai după remedierea deficienţelor şi verificarea unităţii privind asigurarea condiţiilor sanitar - veterinare de funcţionare, conform prevederilor legale, pentru activitatea solicitată.
Neaplicarea măsurilor corespunzătoare la termenul stabilit atrage, după caz, sancţionarea contravenţională şi interzicerea desfăşurării activităţii.
Director executiv, Reprezentantul legal al unităţii, (semnătura, ştampila) (semnătura)
1se şterge dupa caz.
2se va menţiona tipul activităţii înscris în autorizaţia/ înregistrarea /înregistrarea specială sanitar- veterinară.
3se va menţiona denumirea operatorului economic.
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
DIRECŢIA SANITAR - VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Anexa nr. 9 la norma sanitar - veterinară
AVIZ DE PRINCIPIU SANITAR -VETERINAR Nr........... Data ................
Directorul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor , având în vedere documentaţia înregistrată cu nr. din data de , în baza Notei de constatare nr.
întocmită de , medic veterinar oficial din cadrul
, în temeiul prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
Dispune acordarea:
AVIZULUI DE PRINCIPIU SANITAR - VETERINAR pentru
Unitatea 1, din loc. , strada nr.
cod poştal judeţul , aparţinând 2 pentru următoarele activităţi: 3
1 se menţionează profilul de activitate al unităţii respective;
2 se menţionează denumirea operatorului;
3 se înscriu toate activităţile pentru care a fost solicitat avizul de principiu sanitar - veterinar, conform normelor sanitar - veterinare în vigoare.
DIRECTOR EXECUTIV,
(nume şi prenume, semnătura şi ştampila)
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
DIRECŢIA SANITAR - VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Anexa nr. 10 la norma sanitar - veterinară
Anexa nr. la
Autorizaţia/certificatul de înregistrare/certificatul de înregistrare specială sanitar-veterinară a
1
cu nr. /
2
Nr. crt. | Data emiterii3 |
Listă privind modificările fluxului tehnologic
Nr. crt. | Descrierea modificării intervenite în fluxul tehnologic | Nr. notei de control |
DIRECTOR EXECUTIV,
(nume şi prenume, semnătura şi ştampila)
1 se menţionează denumirea operatorului căruia i-a fost acordată autorizaţia sanitar-veterinară.
2 se menţionează nrumărul autorizaţiei/certificatului de înregistrare/certificatului de înregistrare specială sanitar-veterinară.
3 se completează la emiterea fiecărei anexe.
Anexa nr. 11 la norma sanitar - veterinară
Cerere în vederea obtinerii avizului de principiu sanitar - veterinar
în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, ale Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. /2018 pentru aprobarea Normei sanitar -
veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare
Către Direcţia Sanitar -Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.......................................... Denumirea societăţii comerciale:..............................................................................................
Adresă sediu social: Strada şi nr:................................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:.................................
Fax :......................................
E-mail:..................................
Adresă punct de lucru: Strada şi nr.:...............................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:................................
Fax :.....................................
E-mail:.................................
Prin prezenta solicit eliberarea avizului de principiu sanitar - veterinar pentru următoarea unitate (se va bifa):
Unitate de procesare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria - art. 24 alin. (1) lit. (a) din Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 şi art. 9 lit. (b) şi (c) din Regulamentul (UE) nr. 142/2011
Unitate pentru producţia de biogaz obţinut prin prelucrarea subproduselor de origine animală de categoria
şi/sau a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman de categoria - art. 24 alin. (1) lit. (g) din Regulamentului (CE) nr. 1069/2009
Unitate pentru producţia de compost obţinut prin prelucrarea subproduselor de origine animală de categoria şi/sau a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman de categoria
- art. 24 alin. (1) lit. (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Unitate pentru producţia hranei animalelor de companie - art. 24 alin. (1) lit. (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Vă comunicăm următoarele informaţii cu privire la activitatea care urmează să se desfăşoare în unitate:
I. Tipul unităţii pentru care se solicită autorizarea sanitar - veterinară, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 şi ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 (se va bifa) |
A. |
hidroliza alcalină biodiesel procesul de gazeificare producţie a biogazului prin hidroliză la presiune înaltă procesul de hidroliza cu presiune şi temperatură înaltă
procesul catalitic în mai multe etape pentru producerea de combustibili regenerabili |
B. unitatea va detine instalaţie de pasteurizare se aplică parametrii standard de transformare se aplică parametrii alternativi de transformare care necesita validarea de operator se aplică alţi parametrii de transformare care necesită autorizarea de direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti
|
C. unitatea va utiliza un reactor închis pentru compostare unitatea va utiliza un alt sistem de compostare care necesită autorizare de direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti se aplică parametrii standard de transformare se aplică parametrii alternativi de transformare care necesită validarea de operator se aplica alţi parametri de transformare care necesita autorizarea de direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti |
D. unitate producţie hrană uscată unitate producţie hrană conservă unitate productie hrana crudă unitate producţie articole de masticaţie unitate producţie de subproduse aromatizante destinate obţinerii hranei animalelor de companie |
II. Descrierea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi/sau produselor derivate obţinute din acestea care se vor utiliza în procesul de producţie (se va bifa) |
|
Produse din ouă Reziduuri de digestie Compost Alte produse derivate de categoria 3. Acestea sunt (a se specifica):..................................... |
III. Amplasarea unităţii faţă de vecinatăţi şi faţă de alte unităţi (se va bifa) |
o unitate generatoare de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, având profilul de activitate , specia de animale (dupa caz), denumirea şi numărul de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară o unitate autorizată/inregistrată conform din Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, denumirea şi numărul de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară
|
Anexez prezentei cereri următoarele documente (se va bifa):
copia cărţii de identitate a reprezentantului legal al operatorului;
planul de încadrare în zonă, cu menţionarea vecinităţilor, distanţa până la acestea şi profilul de activitate al unităţilor învecinate; schiţa unităţii, cu descrierea fluxului tehnologic;
memoriul tehnic justificativ;
copia chitanţei care atestă că a fost achitat tariful legal.
Reprezentantul legal al societăţii comerciale Data ( numele şi semnătura)
........................................... ..........
Anexa nr. 12 la norma sanitar - veterinară
Notă de constatare
pentru acordarea/neacordarea avizului de principiu Nr................../...................
Subsemnatul, ..................................., medic veterinar oficial în cadrul. ,
având în vedere documentaţia înregistrată la Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
....................... cu nr. ..................../. , privind solicitarea emiterii avizului de principiu sanitar -
veterinar pentru unitatea........................................., categoria ...................., aparţinând ,
adresa ..................................................., în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 şi ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată, am verificat documentaţia depusă de operator, constatând următoarele:
Tip de unitate | Cerinţe | Constatările medicului veterinar oficial, cu prezentarea detaliată a bazei legale |
I. Unitate de procesare de categoria | 1.Condiţii generale | |
Descrierea materiilor prime | ||
Descrierea fluxului de materii prime, de personal şi de produse derivate obţinute | ||
Descrierea fluxului tehnologic de la recepţia materiilor prime pâna la livrarea produselor finite, cu menţionarea liniilor de productie, a echipamentelor tehnice şi a rolului acestora | ||
2.Tratamentul apelor reziduale | ||
3.Cerinţe specifice unităţilor de procesare de categoria 1 si 2 | ||
4.Cerinţe specifice unităţilor de procesare de categoria 3 | ||
5. Cerinţe generale de igienă | ||
6. Cerinţe generale de procesare | ||
7. Cerinţe de procesare a materiilor de categoria 1 si 2 | ||
8. Cerinţe de procesare a materiilor de categoria 3 | ||
9. Descrierea metodei de procesare | ||
10. Marcarea cu gliceroltriheptanoat (GTH) |
11. Descrierea procedurilor bazate pe principiile privind analiza riscurilor şi punctele critice de control (HACCP) | ||
12. Descrierea individuală a produselor finite obţinute şi a destinaţiei acestora | ||
Alte aspecte | ||
II. Unitate de biogaz /compostare categoria | Cerinţe generale | |
Descrierea materiilor prime | ||
Descrierea fluxului de materii prime, de personal şi de produse derivate obţinute | ||
Descrierea fluxului tehnologic de la recepţia materiilor prime pâna la livrarea produselor finite, cu menţionarea liniilor de producţie, a echipamentelor tehnice şi a rolului acestora | ||
Cerinţe de igienă | ||
Descrierea parametrilor de transformare | ||
Descrierea standardelor microbiologice şi a procedurilor adoptate de operator în caz de neconformitate a acestora | ||
11. Descrierea procedurilor bazate pe principiile HACCP | ||
12. Descrierea individuala a produselor finite obţinute şi a destinaţiei acestora | ||
Alte aspecte | ||
III. Unitate de producţie hrană animale de companie | Cerinţe generale | |
Descrierea materiilor prime | ||
Descrierea fluxului de materii prime, de personal şi de produse derivate obţinute | ||
Descrierea fluxului tehnologic de la recepţia materiilor prime pâna la livrarea produselor finite, cu menţionarea liniilor de producţie, a echipamentelor tehnice şi a rolului acestora | ||
Cerinţe de igienă | ||
Descrierea parametrilor de transformare | ||
Descrierea standardelor microbiologice şi a procedurilor adoptate de operator în caz de neconformitate a acestora | ||
11. Descrierea procedurilor bazate pe principiile HACCP | ||
12. Descrierea individuală a produselor finite obţinute si a destinaţiei acestora | ||
Alte aspecte |
Concluzii:
PROPUNERI:
a) CORESPUNDE pentru acordarea avizului de principiu sanitar - veterinar pentru unitatea/unităţile ...................., în care se vor desfăşura activităţile ........................, specificate în cererea de obţinere a avizului de principiu sanitar- veterinar. ;
b) NU ÎNDEPLINEŞTE condiţiile de acordare a avizului de principiu sanitar - veterinar conform prevederilor legislaţiei sanitar - veterinare în vigoare;
c) NU CORESPUNDE activităţii ...................., declarate .................... .
Medic veterinar oficial, Reprezentantul legal al operatorului economic,
............................... ....................
(semnătura, parafa şi ştampila) (numele, semnătura)
DIRECTOR EXECUTIV,
(numele şi prenumele, semnătura şi ştampila)
Anexa nr. 13 la norma sanitar - veterinară
Cerere în vederea obţinerii autorizaţiei sanitar - veterinare
în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, ale Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. /2018 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare
privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare
Către Direcţia Sanitar -Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.......................................... Denumirea societăţii comerciale:..............................................................................................
Adresă sediu social: Strada şi nr:................................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:.................................
Fax :......................................
E-mail:..................................
Adresă punct de lucru: Strada şi nr.:...............................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:................................
Fax :.....................................
E-mail:.................................
Prin prezenta solicit emiterea autorizaţiei sanitar - veterinare pentru următoarea unitate (se va bifa):
Unitate de procesare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria - art. 24 alin. (1) lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 şi art. 9 lit. (b) si (c) din Regulamentul (UE) nr. 142/2011
Unitate de incinerare - art. 24 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Unitate de coincinerare - art. 24 alin. (1) lit. (c) din Regulamentul (CE) nr.1069/2009
Unitate de combustie - art. 24 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 şi cap. IV din anexa III la Regulamentul (UE) nr. 142/2014
Unitate pentru producţia de biogaz obţinut prin prelucrarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria şi/sau produselor derivate de categoria - art. 24 alin. (1) lit. (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Unitate pentru producţia de compost obţinut prin prelucrarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria şi/sau produselor derivate de categoria - art. 24 alin. (1) lit. (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Unitate pentru producţia hranei animalelor de companie - art. 24 alin. (1) lit. (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Unitate de manipulare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, după colectarea acestora- art. 24 alin. (1) lit. (h) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Unitate pentru depozitarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman - art.
24 alin. (1) lit. (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Unitate pentru depozitarea produselor derivate - art. 24 alin. (1) lit. (j) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Unitate pentru producţia de îngrăşăminte organice şi amelioratori de sol - art. 24 alin. (1) lit. (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Cimitir animale de companie - art. 19 alin. (1) lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Vă comunicăm următoarele informaţii cu privire la activitatea care urmează să se desfăşoare în unitate:
I. Tipul unităţii pentru care se solicita autorizarea sanitar - veterinară, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 şi ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 (se va bifa) |
A. |
metoda 7 cu utilizarea următorilor parametri: □ temperatura cu valoare de într-un timp cu de , presiune cu valoare de ; (descrieţi conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 142/2011)
biodiesel procesul de gazeificare producţie a biogazului prin hidroliză la presiune înaltă procesul de hidroliză cu presiune şi temperatură înaltă
procesul catalitic în mai multe etape pentru producerea de combustibili regenerabili |
B.
cu capacitate de incinerare < 50kg/oră cu capacitate de incinerare > 50kg/oră
cu capacitate de coincinerare < 50kg/oră cu capacitate de coincinerare > 50kg/oră
|
C.
se aplică parametrii standard de transformare se aplică parametrii alternativi de transformare care necesită validarea de operator se aplică alţi parametri de transformare care necesită autorizarea de direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti |
D. unitatea va utiliza un reactor închis pentru compostare unitatea va utiliza un alt sistem de compostare care necesită autorizare de direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti se aplică parametrii standard de transformare se aplică parametrii alternativi de transformare care necesita validarea de operator se aplică alţi parametri de transformare care necesită autorizare de direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti |
E. unitate producţie hrană uscată unitate producţie hrană conservă unitate producţie hrană crudă unitate producţie articole de masticaţie unitate producţie de subproduse aromatizante destinate obţinerii hranei animalelor de companie |
F. Tipul de manipulare: sortare tăiere refrigerare congelare sărare sau alt proces de conservare înlăturarea pieilor îndepartarea materialelor cu risc specificat operaţiuni care implică manipularea subproduselor de origine animală şi care au loc în conformitate cu obligaţiile impuse de legislaţia sanitar - veterinară a Uniunii Europene, cum ar fi examinarea post - mortem sau prelevarea de probe;
pasare |
G. Unitate pentru depozitarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman - art.24 alin. (1) lit. (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
H.
|
I. |
J. |
II. Descrierea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi/sau produselor derivate obţinute din acestea care se vor utiliza în procesul de producţie (se va bifa) |
|
Făină de carne şi oase (MBM) categoria 1 Grăsime procesată de categoria 1 obţinută în unităţi de procesare de categoria 1 Alte produse derivate de categoria 1. Acestea sunt (a se specifica):...................................
Făină de carne şi oase (MBM) categoria 2 Grăsime procesata de categoria 2 obţinută în unităţi de procesare de categoria 2 Reziduuri de digestie Compost Fertilizatori organici Alte produse derivate de categoria 2 Acestea sunt (a se specifica):.....................................
Proteine animale prelucrate (PAP), specia Grăsime procesată de categoria 3 obţinută în unităţi de procesare de categoria 3 sau în unităţi autorizate conform Regulamentului (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală Produse din sânge Făină din sânge (PAP) Faină de peste (PAP) Proteine hidrolizate Gelatină Ulei de peşte Derivaţi de grăsime Fosfat dicalcic de origine animală Fosfat tricalcic de origine animală Colagen Produse din ouă Reziduuri de digestie Compost Alte produse derivate de categoria 3. Acestea sunt (a se specifica):..................................... |
III. Amplasarea unităţii faţă de vecinătăţi şi alte unităţi (se va bifa) |
o unitate generatoare de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, având profilul de activitate , specia de animale (după caz), denumirea şi numărul de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară o unitate autorizată/înregistrată conform Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, denumirea şi numărul de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară
|
Anexez prezentei cereri următoarele documente (se va bifa):
copia certificatului constatator şi a certificatului unic de înregistrare emise de Oficiul Registrului Comerţului;
copia cărţii de identitate a reprezentantului legal al operatorului;
actul doveditor al dreptului de proprietate/folosinţă asupra spaţiului şi a terenului în care îşi va desfăşura activitatea;
planul de încadrare în zonă, cu menţionarea vecinităţilor, distanţa până la acestea şi profilul de activitate al unităţilor învecinate;
schiţa unităţii, cu descrierea fluxului tehnologic; memoriul tehnic justificativ;
avizul de principiu, unde este cazul;
copia dupa chitanţa care atestă că a fost achitat tariful prevăzut de legislaţia în vigoare;
acordul scris al autorităţilor judeţene de protecţie a mediului şi de sănătate publică privind amplasarea şi funcţionarea cimitirului pentru animale de companie.
Reprezentant legal al societăţii comerciale: Data ( numele şi semnătura)
........................................... ..........................................
Anexa nr. 14 la norma sanitar - veterinară
Cerere în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare-veterinare temporare,
în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, ale Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. /2018 pentru aprobarea Normei sanitar -
veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar - veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare
Către Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.......................................... Denumirea societăţii comerciale:..............................................................................................
Adresă sediu social: Strada şi nr:................................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:.................................
Fax :......................................
E-mail:..................................
Adresă punct de lucru: Strada şi nr.:...............................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:................................
Fax :.....................................
E-mail:.................................
Având în vedere Hotărârea Centrului Naţional/Local de Combatere a Bolilor nr...... din data. prin care
se aprobă efectuarea transportului şi eliminarii materiilor de categoria la unitatea de procesare aparţinând
având numărul de autorizare sanitar - veterinară solicit eliberarea autorizaţiei sanitar-veterinare temporare pentru procesarea materiilor de categoria .
Anexez următoarele documente (se va bifa): autorizaţiei sanitar - veterinară, în original;
planul de încadrare în zonă, cu menţionarea vecinităţilor, distanţa până la acestea şi profilul de activitate
al unităţilor învecinate;
schiţa unităţii cu descrierea fluxului tehnologic; memoriul tehnic justificativ;
Reprezentant legal al societăţii comerciale Data
(numele şi semnătura)
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
DIRECŢIA SANITAR - VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Anexa nr. 15 la norma sanitar - veterinară
AUTORIZAŢIE SANITAR -VETERINARĂ TEMPORARĂ Nr................../. 1
Directorul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor , având în vedere documentaţia înregistrată cu nr. din data de , în baza Referatului de evaluare nr. , întocmit de , medic veterinar oficial din cadrul..............., în temeiul prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
Dispune:
AUTORIZAREA SANITAR - VETERINARĂ TEMPORARĂ pentru
Unitatea 2, din loc. , strada nr. cod poştal judeţul , aparţinând 3 pentru următoarele activităţi:
Unitate3 | Unitate de procesare a materiilor de categoria | Capacitate/an4 | Autorizaţia sanitar - veterinară temporară este valabilă pâna la data de: |
1 Codul unic pentru autorizaţia temporară sanitar-veterinară a unităţilor de neutralizare are următorul format: RO - OO - XXX - YYY/B - Z/L/A;
RO - codul de ţară al României;
OO - codul judeţului unde se emite autorizaţia, în litere;
XXX - numărul autorizaţiei emise pentru unitatea respectivă, este format din trei cifre, care este unic şi se acordă în ordine crescătoare; acesta va începe cu 001;
YYY - codul corespunzător fiecărei unităţi, conform anexei IV la "Specificaţiile tehnice privind formatul listelor unităţilor aprobate/ înregistrate sau operatorilor care manipulează subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în cadrul Uniunii Europene şi în tările terţe", document emis de Comisia Europeană şi afişat atât pe site-ul Comisiei Europene, cât şi pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;
B - categoria de subprodus de origine animală/produs procesat pentru care este emisă autorizaţia (1, 2, 3); Z/L/A - ziua/luna/anul emiterii autorizaţiei;
2 se mentionează profilul de activitate al unităţii respective;
3 se mentionează denumirea operatorului;
4 se menţionează în tone/an capacitatea anuală de procesare, incinerare, producţie biogaz, compostare a unităţii respective;
DIRECTOR EXECUTIV,
(nume şi prenume, semnătura şi ştampila)
Anexa nr. 16 la norma sanitar - veterinară
Valorea temperaturii gazelor în unitatea de incinerare/coincinerare
Nr. crt. | Valoarea temperaturii gazelor în camera de postcombustie1 | Ora la care a fost efectuată înregistrarea2 | Data3 | Valoarea temperaturii gazelor în camera de incinerare1 | Ora la care a fost efectuată înregistrarea2 | Data3 | |
1 se va exprima în grade Celsius;
2 se va exprima în formatul xx:yy:zz (ora/minutul/secunda);
3 ziua/luna/anul;
Anexa nr. 17 la norma sanitar - veterinară
Modelul declaraţiei de conformitate a instalaţiei de incinerare/coincinerare cu prevederile anexei III la Regulamentul (UE) nr.
142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată
Subsemnatul , reprezentant legal al (denumirea producătorului/distribuitorului instalaţiei de incinerare/coincinerare) declar că (modelul instalaţiei de incinerare/coincinerare) este încadrat ca instalaţie de incinerare/coincinerare de 1, conform prevederilor cap. II si cap. III din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 142/2011 şi întruneşte condiţiile de operare stabilite de secţiunea 2 a cap. I din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 142/2011, referitoare la cerinţele de ridicare în mod controlat şi omogen la o temperatură de 850°C timp de cel puţin 2 secunde (1100°C timp de 0,2 secunde) a gazului rezultat din procesul de incinerare, cu respectarea următoarelor condiţii:
1. instalaţia de incinerare/coincinerare trebuie exploatată doar cu arzătoarele livrate de producător/distribuitor sau cu altele de acelaşi tip, având aceleaşi caracteristici, în cazul în care este necesară înlocuirea lor;
2. nu trebuie făcute modificări de construcţie, fără avizul producătorului/distribuitorului;
3. instalaţia de incinerare/coincinerare trebuie exploatată în conformitate cu instrucţiunile de operare emise de producător/distribuitor;
4. instalaţia de incinerare/coincinerare trebuie supusă unei revizii anuale conform instrucţiunilor de operare emise de producător/distribuitor. Revizia se va efectua numai de către producător/distribuitor sau de către personal calificat şi certificat pentru acest tip de lucrări;
5. arzătoarele trebuie supuse unei revizii anuale conform instrucţiunilor producătorului/distribuitorului;
6. arzătoarele trebuie supuse unei verificări tehnice anuale, respectiv să fie autorizată funcţionarea lor conform prevederilor Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil. Admiterea funcţionării arzătoarelor se face doar de către personal tehnic de specialitate autorizat de către Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) conform Prescripţiei tehnice PT C2-2010 emise de către ISCIR;
7. echipamentul de măsurare, reglare şi indicare a temperaturii, precum şi echipamentul de înregistrare a temperaturii, montat pe instalaţia de incinerare/coincinerare trebuie sa fie menţinut în condiţii de operare adecvate, iar funcţionarea acestora trebuie verificată/reglată, conform specificaţiilor producătorului/distribuitorului. Verificarea/reglarea trebuie efectuată în conformitate cu un standard/metodă recunoscut/recunoscută;
8. în situaţia deteriorării sau funcţionării defectuoase a oricăror componente ale instalaţiei de incinerare/coincinerare, inclusiv a arzătoarelor, respectiv ale echipamentului de monitorizare şi înregistrare a temperaturii, operatorul instalaţiei de incinerare/coincinerare trebuie să comunice imediat această situaţie producătorului/distribuitorului şi să urmeze instrucţiunile acestuia pentru remedierea deficienţei şi asigurarea utilizării instalaţiei în conformitate cu specificaţiile de proiectare.
61
1 se menţionează, după caz, capacitate mică sau capacitate mare.
Denumirea operatorului: | |
Producătorul instalaţiei de incinerare/coincinerare: | |
Modelul instalaţiei de incinerare/coincinerare: | |
Capacitatea maximă de incinerare/coincinerare (în kg/oră): | |
Capacitatea maximă de încărcare a camerei de incinerare (în kg): |
Datele arzătoarelor care echipează instalaţia de incinerare/coincinerare: | ||
Caracteristici | Arzător camera postcombustie | Arzător/arzatoare camera de incinerare |
Producător arzător | ||
Model arzător: | ||
Tip alimentare cu aer: | Tiraj natural/aer insuflat* | Tiraj natural/aer insuflat* |
Combustibil: | Motorină/GPL/gaz natural* | Motorină/GPL/gaz natural* |
Puterea termică a arzătoarelor în KW sau BTU/h: |
62
*se şterge, după caz
Semnătura reprezentantului legal
Numele şi prenumele Funcţia
Data
Anexa nr. 18 la norma sanitar - veterinară
Cerere în vederea obţinerii înregistrarii speciale sanitar-veterinare, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, ale Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. /2018 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare
privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare
Către Direcţia Sanitar -Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.......................................... Denumirea societăţii comerciale:..............................................................................................
Adresă sediu social: Strada şi nr:................................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:.................................
Fax :......................................
E-mail:..................................
Adresă punct de lucru: Strada şi nr.:...............................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:................................
Fax :.....................................
E-mail:.................................
Prin prezenta solicit eliberarea certificatului de înregistrare specială sanitar - veterinară pentru următoarea unitate (se va bifa):
Transportatori de subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman - art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Utilizatori de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în scop furajer, de cercetare, de diagnostic sau educaţional - art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 si art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011
Centre de colectare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în care au loc activităţi de manipulare şi/sau tratare a acestora pentru scopuri furajere de către utilizatorii de subproduse de origine animală - art. 23 din
Regulamentul (CE) nr.1069/2009
Unităţi autorizate/înregistrate sanitar-veterinar, conform Regulamentului (CE) nr. 183/2005 care depozitează produse derivate care nu sunt destinate consumului uman menţionate la lit. (b) si (c) din cap. II al anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă,
Utilizatori de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoriile 1 si 2 pentru activităţi de expoziţie - art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
Nr.crt. | Tipul mijlocului de transport | Nr de înmatriculare /serie container | Regim termic | Capacitatea maximă (tone) | Mijlocul de transport este utilizat pentru transportul | ||||
Refrigerare | Congelare | Izoterm | Fără regim termic | Materii categoria | Produse derivate categoria | ||||
Mijloc de transport cu container nedetaşabil | |||||||||
Remorcă/Semiremorcă | |||||||||
Container detaşabil |
Vă comunicăm următoarele informaţii cu privire la activitatea care urmează să se desfăşoare în unitate:
I. Tipul unităţii pentru care se solicită înregistrarea specială sanitar-veterinară, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr..../2018 (se va bifa) |
A. |
B.
canise şi haite de câini recunoscute oficial adăposturi de câini şi pisici ferme de animale de blană ferme de larve de pescuit utilizatori în scop de cercetare utilizatori în scop de diagnostic utilizatori în scop educaţional |
C.
|
D. |
E. Activitatea de expozitie va consta în şi va avea loc de la data pâna la data |
II. Descrierea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi/sau produselor derivate obţinute din acestea care se vor utiliza în cadrul activităţii desfăşurate de operator (se va bifa) |
|
Produse din ouă Reziduuri de digestie Compost Alte produse derivate de categoria 3. Acestea sunt (a se specifica):..................................... |
III. Lista privind specia/speciile de animale, numărul acestora şi tipurile de subproduse de origine animală solicitate a fi utilizate în hrana animalelor (numai pentru utilizare în scop furajer) | ||
În hrana animalelor sunt utilizate şi următoarele tipuri de furaje: (a se descrie) | Tipul de subproduse de origine animală solicitat pentru a fi utilizat în hrana animalelor (a se bifa) | |
carne crudă (inclusiv carne tocată şi carne cu os) oase crude organe crude produse din carne (produse afumate, fierte, sărate, marinate: cârnaţi, mezeluri, past[ de mici etc.) lapte iaurturi unt smântină brânză lapte praf lapte condensat alte produse din lapte1, acestea fiind (a se descrie) grasime animală crudă grasime animală procesată peşte crud proaspăt/congelat produse din peşte (icre şi alte produse conservate, altele decât conservele din peşte) conserve din carne conserve din peşte alte tipuri de conserve care conţin materii de origine animală, acestea fiind (a se descrie) ouă crude produse din ouă miere produse din miere îngheţată2 biscuiţi2 ciocolată2 paste2 alte dulciuri2 acestea fiind (a se descrie) pâine2 prăjituri2 produse de patiserie2 cereale pentru micul dejun2 alte subproduse, acestea fiind (a se descrie)
carcase cap întreg parţi de animale creier oase crude gheare intestine produse din carne organe stomac alte subproduse, acestea fiind (a se descrie) stomacuri, vezici şi intestine tratate prin sărare, tratare termică sau uscare
animale moarte din specia pui de o zi ucişi din motive comerciale alte subproduse, acestea fiind (a se descrie)
| ||
1 lapte bătut, sana, kefir etc. 2 care conţin lapte, produse din lapte, ouă şi produse din ouă, miere sau alte produse de origine animală |
Specia de animale deţinute | Nr. de animale existent în unitate |
IV. Amplasarea unităţii faţă de vecinătăţi şi alte unităţi (se va bifa) |
o unitate generatoare de subproduse de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman, având profilul de activitate , specia de animale (dupa caz), denumirea şi numarul de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară o unitate autorizată/inregistrată conform Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, denumirea şi numărul de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară
|
Anexez următoarele documente (se va bifa):
copia certificatului constatator şi a certificatului unic de înregistrare emise de Oficiul Registrului Comerţului; copia cărţii de identitate a reprezentantului legal al operatorului;
copia certificatului de înmatriculare al fiecarui mijloc de transport şi al fiecărei remorci;
actul doveditor al dreptului de proprietate/folosinţă asupra spaţiului şi a terenului în care îşi va desfăşura activitatea; planul de încadrare în zonă cu menţionarea vecinătăţilor, distanţa până la acestea şi profilul de activitate al unităţilor învecinate;
schiţa unităţii cu descrierea fluxului tehnologic; memoriul tehnic justificativ;
copia autorizaţiei sanitar - veterinare/certificatului de înregistrare sanitar - veterinară al unităţii; copia dupa chitanţa care atestă că a fost achitat tariful prevăzut de legislaţia în vigoare;
copia dupa un contract valid de prestari servicii cu o unitate de procesare/incinerare autorizată sanitar - veterinar; copia documentelor de achiziţie a echipamentelor GPS şi a contractului de prestări servicii cu operatorul de furnizare a serviciilor de monitorizare GPS.
Reprezentant legal al societăţii comerciale: Data ( numele şi semnătura)
...........................................
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
DIRECŢIA SANITAR - VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Anexa nr. 19 la norma sanitar - veterinară
Anexa nr. la certificatul de înregistrare specială sanitar - veterinară a
1
cu nr.
2
Nr crt. | Data emiterii anexei3 |
Lista mijloacelor de transport/remorcilor/containerelor permise a fi utilizate pentru transportul subproduselor de origine animală /produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
Nr. crt. | Tipul mijlocului de transport | Nr. de înmatriculare | Nr. unic de identificare4 | Regim termic (se va bifa) | Capacitate maximă5 (tone) | Mijlocul de transport este utilizat pentru transportul (se va bifa) | |||
Refrige- rare | Conge- lare | Izoterm | Subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman | Produse derivate | |||||
Mijloc de transport cu container nedetaşabil | |||||||||
Remorcă/semiremorcă | |||||||||
Container |
DIRECTOR EXECUTIV,
(nume şi prenume, semnătură şi ştampilă)
1 se va menţiona numele operatorului căruia i-a fost acordată înregistrarea specială sanitar - veterinară.
2 se va menţiona nr. de înregistrare speciala sanitar - veterinară.
3 se completează la emiterea anexei.
4 numărul unic de identificare este compus din indicativul judeţului, urmat de o serie de 6 cifre şi de data emiterii acestuia, emiţându-se pentru fiecare mijloc de transport/remorcă/semiremorcă/container în parte.
(OO - XXXXXX- Z/L/A).
OO - codul judeţului în litere.
XXXXXX - numărul de identificare acordat mijlocului de transport/remorcii/containerului, format din şase cifre, care este unic şi se acordă în ordine crescătoare începând cu 000001.
Z/L/A - ziua/luna/anul emiterii.
5 reprezinta diferenţa între masa maximă totală autorizată şi masa proprie a vehiculului, menţionate în certificatul de înmatriculare al vehiculului.
Anexa nr. 20 la norma sanitar - veterinară
Formular de notificare în vederea înregistrării sanitar - veterinare a operatorilor din domeniul subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, alţii decât comercianţii şi utilizatorii de fertilizatori organici/amelioratori de sol, în conformitate cu prevederile art. 23 din Regulamentul (CE) nr.
1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002
Către Direcţia Sanitar -Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.......................................... Denumirea societăţii comerciale:..............................................................................................
Adresă sediu social: Strada şi nr:................................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:.................................
Fax :......................................
E-mail:..................................
Adresă punct de lucru: Strada şi nr.:...............................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:................................
Fax :.....................................
E-mail:.................................
Depun prezenta notificare, anterior începerii activităţii, în vederea înregistrării sanitar - veterinare a (se bifează):
unităţii pentru obţinerea, în scop comercial, de trofee de vânătoare unităţii de taxidermie
unităţii care utilizează subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman pentru producţia de produse cosmetice
unităţii care utilizează subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman pentru producţia de produse medicinale şi/sau produse medicinale veterinare
unităţii care utilizează subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman pentru producţia de dispozitive medicale, dispozitive medicale de diagnostic "in vitro", dispozitive medicale implantabile active
unităţii de prelucrare a pieilor (tăbăcării)
unităţii care utilizează subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 3 pentru activităţi de expoziţie
unităţii care utilizează subproduse de origine animală şi/sau produse derivate care nu sunt destinate consumului uman, altele decât cele menţionate mai sus, cu profilul de activitate .
Abreviere | Tipul de activitate | Bifaţi |
GATRP | Unităţi pentru obţinerea în scop comercial de trofee de vânătoare | □ |
GATRP | Unităţi de taxidermie | □ |
UCOSM | Unităţi pentru producţia de produse cosmetice | □ |
PHAR | Unităţi pentru producţia de produse medicinale şi/sau produse medicinale veterinare | □ |
PHAR | Unităţi pentru producţia de dispozitive medicale, dispozitive medicale de diagnostic "in vitro", dispozitive medicale implantabile active | □ |
TAN | Unitate de prelucrare a pieilor (tăbăcărie) | □ |
ALTE ACTIVITĂŢI* | Specificaţi activitatea: | □ |
Va comunicăm următoarele informaţii cu privire la activitatea care urmează să se desfăşoare în unitate:
Notificare în vederea înregistrării sanitar - veterinare, conform prevederilor art. 23 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
A. Categoria subproduselor de origine animală /produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman care vor fi utilizate |
|
B. Tipul de activitate care se va desfăşura *Alte activităţi care pot include următoarele:
|
C. Tipul de subproduse de origine animală /produse derivate care nu sunt destinate consumului uman care vor fi utilizate |
Abreviere | Tipul de subproduse/produse derivate | Bifaţi | ||
API | Subproduse de apicultură | □ | ||
BHHP | Oase, coarne, copite şi produse derivate din acestea | □ | ||
BLPT | Produse din sânge pentru uz tehnic | □ | ||
CAD | Cadavre | □ | ||
CATW | Deşeuri de catering | □ | ||
DCAP | Fosfat dicalcic | □ | ||
DTC | Conţinut de tract digestiv | □ | ||
EGG | Produse din ouă | □ | ||
FATOT | Grasime procesată şi ulei de peşte pentru alte scopuri decât pentru furajare | □ | ||
FATD | Derivaţi de grăsime | □ | ||
FORMF | Produse de origine animală nedestinate consumului uman | □ | ||
GEL | Gelatină pentru scop tehnic | □ | ||
GATR | Trofee de vânatoare | □ | ||
HYSKR | Piei crude | □ | ||
HYDP | Proteine hidrolizate | □ | ||
MANP | Gunoi de grajd procesat | □ | ||
MANU | Gunoi de grajd neprocesat | □ | ||
MIMC | Lapte, colostru şi produse din lapte şi colostru | □ | ||
RAW | Alte subproduse neprocesate | □ | ||
SERE | Sânge şi produse din sânge de la cabaline în scop tehnic | □ | ||
TCAP | Fosfat tricalcic | □ | ||
WHBF | Lână, păr, păr de porc, pene | □ | ||
Alte produse (Specificaţi) | □ | |||
D. Alte informaţii
având autorizaţia/certificatul de înregistrare nr. /data , emis de |
Anexez următoarele documente:
- copia certificatului de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului;
- copia certificatului constatator de la Oficiul Registrului Comerţului;
- copia actului de identitate al reprezentantului legal şi al persoanei care depune prezentul formular de notificare.
Operatorul se angajează:
să se asigure că subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman care fac obiectul activităţii provin numai de la unităţi autorizate/înregistrate sanitar - veterinar pentru profilul de activitate pe care îl desfăşoară, precum şi că sunt transportate numai de transportatori înregistrati special sanitar - veterinar şi, dupa caz, că unităţile de origine sau de expediţie, autorizate/înregistrate sanitar - veterinar, sunt menţionate în lista unităţilor de pe site- ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (http://www.ansvsa.ro/unitati-neutralizare- subproduse-de-origine-animala-sncu/) sau de pe site-ul altor autorităţi competente din Uniunea Europeană (https://ec.europa.eu/food/safety/animal-by-products/approved-establishments_en);
să asigure trasabilitatea produselor, prin respectarea cerinţelor referitoare la registre şi documente comerciale, prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar - veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată şi în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. /2018 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare
sanitar - veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi, după caz, să asigure utilizarea/eliminarea la destinaţiile permise de Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, de Regulamentul (UE) nr. 142/2011 şi de Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, pentru subprodusele/produsele derivate care fac obiectul activităţii;
să respecte prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 şi ale Regulamentului (CE) nr. 142/2011;
să informeze direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti cu privire la actualizarea informaţiilor menţionate la lit. A, B, C si D din tabelul de mai sus, în cazul oricăror schimbări intervenite ulterior prezentei notificări.
Suplimentar celor sus-menţionate, cunoscând prevederile codului penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele:
- cunosc şi respect prevederile legale în vigoare din domeniul sanitar - veterinar;
- unitatea îndeplineşte condiţiile sanitar - veterinare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- prin activitatea desfăşurată nu aduc prejudicii statului român;
- prin activitatea desfăşurată nu pun în pericol sănătatea oamenilor şi a animalelor.
Numele, prenumele şi funcţia reprezentantului legal al societăţii comerciale:........................................................................
Data....................................
Semnătura reprezentantului legal
Numele şi funcţia persoanei care depune formularul de notificare.................................................................... Semnătura:
Anexa nr. 21 la norma sanitar - veterinară
Formular de notificare în vederea înregistrării sanitar - veterinare a comercianţilor de subproduse de origine animală şi de produse derivate care nu sunt destinate consumului uman, în conformitate cu prevederile art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002
Către Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.......................................... Denumirea societăţii comerciale:..............................................................................................
Adresă sediu social: Strada şi nr:................................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:.................................
Fax :......................................
E-mail:..................................
Adresă punct de lucru: Strada şi nr.:...............................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:................................
Fax :.....................................
E-mail:.................................
Depun prezenta notificare, înainte de începerea activităţii, în vederea înregistrării sanitar - veterinare pentru activităţi de comerţ cu subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman
Vă comunicăm următoarele informaţii cu privire la activitatea care urmează sa se desfăşoare în unitate:
Notificare în vederea înregistrării sanitar - veterinare a activităţii de comerţ cu subproduse de origine animală şi produse derivate ce nu sunt destinate consumului uman, conform prevederilor art. 23 alin. (1) şi ale art. 3 pct. 11 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
A. Categoria de subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman care vor fi comercializate
□ Materii de categoria 1: (se specifică, pentru fiecare subprodus de origine animală, alineatul corespunzător al art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009)
□ Materii de categoria 2: (se specifică, pentru fiecare subprodus de origine animală, alineatul corespunzător al art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009)
□ Materii de categoria 3: (se specifică, pentru fiecare subprodus de origine animală, alineatul corespunzător al art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009)
□ Făină de carne şi oase (MBM) categoria 1
□ Grăsime de categoria 1 obţinută în unităţi de procesare de categoria 1
□ Alte produse derivate de categoria 1 (se specifică fiecare produs derivat în parte)
□ Făină de carne şi oase (MBM) categoria 2
B. Tipul de subproduse/produse derivate care vor fi utilizate:
Abreviere
Tipul de activitate
Bifaţi
API
Subproduse de apicultura
□
BHHP
Oase, coarne, copite şi produse derivate din
acestea
□
BIOG
Biogaz
□
BIOR
Reziduuri de digestie provenite de la producţia
biogazului
□
BIOD
Biodiesel
□
BLPT
Produse din sânge pentru uz tehnic
□
BLPF
Produse din sânge pentru uz furajer
□
CAD
Cadavre
□
COL
Colagen
□
COMR
Compost
□
COSM
Produse cosmetice
□
CATW
Deşeuri de catering
□
DCAP
Fosfat dicalcic
□
DTC
Conţinut de tract digestiv
□
EGG
Produse din ouă
□
FERT
Fertilizatori, alţii decât BIOR
□
FATOT
Grăsime procesată şi ulei de peşte pentru alte scopuri decât pentru furajare sau scopuri
oleochimice
□
FATD
Derivaţi de grăsime
□
FATF
Grasime procesată pentru scopuri de furajare
□
FEED
Producţia de furaje
(specificaţi)
□
FORMF
Produse de origine animala care nu sunt
detinate consumului uman
□
GEL
Gelatină
□
GATR
Trofee de vânatoare
□
HISKR
Piei crude
□
HISKT
Piei tratate
□
HYDP
Proteine hidrolizate
□
INSE
Insecte- inclusiv larve de pescuit
□
MANP
Gunoi de grajd procesat
□
MANU
Gunoi de grajd neprocesat
□
MEDD
Dispozitive medicale
□
MIMC
Lapte, colostru şi produse din lapte şi colostru
□
PAP
Proteine animale prelucrate
Indicaţi specia de animale:
□
PETC
Hrană în conservă pentru animale de companie
□
PETFI
Substanţe aromatizante pentru hrana
animalelor de companie
□
PETD
Articole de masticaţie
□
PETP
Hrană uscată pentru animale de companie
□
PHARM
Produse farmaceutice
□
RAW
Alte subproduse neprocesate
□
SERE
Sânge şi produse din sânge de la cabaline
□
TCAP
Fosfat tricalcic
□
WHBF
Lână, păr, păr de porc, pene
□
WWT
Material colectat din tratarea apelor reziduale
□
ALTE
ACTIVITĂŢI*
Alte produse (Specificaţi)
□
□ Grăsime de categoria 2 obţinută în unităţi de procesare de categoria 2
□ Alte produse derivate de categoria 2 (se specifică fiecare produs derivat în parte)
□ Proteine animale procesate (PAP) categoria 3, specia
□ Grăsime de categoria 3 obţinută în unităţi de procesare de categoria 3
□ Alte produse derivate de categoria 3 (se specifică fiecare produs derivat în parte)
C. Destinaţia subproduselor/produselor derivate (se bifează):
1 În cazul comerţului intracomunitar cu suproduse de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman, MBM şi grăsime categoria 1 şi categoria 2, este necesar acordul statului membru de destinaţie, conform prevederilor art. 48 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 şi cap III secţiunea 10 din anexa XVI la Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată.
2 Este interzis exportul de suproduse de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman de categoria 1 şi 2. Exportul de proteine animale prelucrate de la nerumegătoare este permis numai după îndeplinirea cerinţelor menţionate la cap. V secţiunea E din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă.
3 Conform prevederilor din anexele XIV şi XV la Regulamentul (CE) nr. 142/2011. Este interzis importul în Uniunea Europeană de materii şi produse derivate de categoria 1 şi 2.
Suplimentar cerinţelor anterioare trebuie îndeplinite obligatoriu următoarele:
. /2018 privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine
animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare.
□ pe teritoriul naţional
□ comerţ intracomunitar din România către state membre ale Uniunii Europene1
□ comerţ intracomunitar din state membre ale Uniunii Europene în România1
□ export din România în ţări terţe2
□ import din ţări terţe în România3
- În cazul comerţului intracomunitar cu materii şi produse derivate de categoria 1, 2 şi 3, fiecare transport trebuie însoţit de un document comercial completat, conform modelului din anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 142/2011.
- În cazul comercializării pe teritoriul naţional suproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman şi a produselor derivate de categoria 1, 2 şi 3, fiecare transport trebuie însoţit de un document de mişcare completat, conform modelului din anexa nr. 33 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr.
Ataşez prezentei notificări de înregistrare următoarele documente:
- copia certificatului de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerţului;
- copia certificatului constatator de la Oficiul Registrului Comerţului;
- copia actului de identitate al reprezentantului legal şi al persoanei care a depus prezentul formular de notificare.
Societatea comercială se angajează:
să se asigure că subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman care fac obiectul activităţii provin numai de la unităţi autorizate/înregistrate sanitar-veterinar pentru profilul de activitate pe care îl desfăşoară, precum şi că sunt transportate numai de transportatori înregistrati special sanitar - veterinar şi, dupa caz, că unităţile de origine sau de expeditie, autorizate/înregistrate sanitar-veterinar, sunt menţionate în lista unităţilor de pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (http://www.ansvsa.ro/unitati-neutralizare- subproduse-de-origine-animala-sncu/) sau de pe site-ul altor autorităţi competente din Uniunea Europeană (https://ec.europa.eu/food/safety/animal-by-products/approved-establishments_en);
să respecte cerinţele privind trasabilitatea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate, în special cele referitoare la registre şi documente comerciale prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 142/2011 şi Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr....../2018 privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar- veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare şi cele privind direcţionarea către destinaţiile permise de Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, de Regulamentul (UE) nr. 142/2011 şi de Regulamentul (CE) nr. 999/2001. În documentele comerciale se menţionează în mod obligatoriu denumirea, adresa şi numărul de autorizare sanitar - veterinară ale unităţilor de origine, ale transportatorului şi ale unităţii de destinaţie fizică a subproduselor de origine animală/produselor derivate respective. Nu este permisă în nici o circumstanţă menţionarea denumirii comerciantului drept unitate de expediţie/destinaţie a subproduselor de origine animală/produselor derivate respective;
să respecte prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 şi ale Regulamentului (CE) nr. 142/2011;
să informeze direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti cu privire la actualizarea informaţiilor menţionate la lit. A, B şi C din tabelul de mai sus în cazul oricăror schimbări intervente ulterior prezentei notificări.
Declar pe propria răspundere că S.C. ................................ nu desfăşoară decât activitate de comercializare (intermediere) cu subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman/produse derivate din acestea şi nu deţine mijloace de transport şi/sau unităţi autorizate sanitar-veterinar care sunt implicate în generarea şi/sau transportul şi/sau orice altă activitate
prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 pentru subprodusele de origine animală/produsele derivate care fac obiectul respectivului comerţ.
Suplimentar celor susmenţionate, cunoscând prevederile codului penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele:
- cunosc şi respect prevederile legale în vigoare din domeniul sanitar - veterinar;
- unitatea îndeplineşte condiţiile sanitar - veterinare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- prin activitatea desfăşurată nu aduc prejudicii statului român;
- prin activitatea desfăşurată nu pun în pericol sănătatea oamenilor şi a animalelor;
Numele, prenumele şi funcţia reprezentantului legal al societăţii comerciale:..................................................................................... Data....................................
Semnătura reprezentantului legal
Numele şi funcţia persoanei care a depus formularul de notificare:..................................................................................... Semnătura:
Anexa nr. 22 la norma sanitar - veterinară
Formular de notificare în vederea înregistrării sanitar - veterinare a utilizatorilor de îngrăşăminte organice/amelioratori de sol, în conformitate cu prevederile art. 23 din
Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002
Către Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor......................
Denumirea societăţii comerciale: Adresă sediu social: Strada şi nr.:
Cod poştal şi localitate: ............................................ Telefon: Fax : E-mail: Adresă punct de lucru: Strada şi nr.:
Cod poştal şi localitate:........................................... Telefon: Fax : E-mail:
depun prezenta notificare, înainte de începerea activităţii, în vederea înregistrării sanitar-veterinare ca utilizator de îngrăşăminte organice/amelioratori de sol.
Vă comunicăm următoarele informaţii cu privire la activitatea care urmează să se desfăşoare în unitate: categoria şi tipul de subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman care intră în componenţa îngrăşămintelor organice/amelioratorilor de sol, unităţile de provenienţă a îngrăşămintelor organice/amelioratorilor de sol, profilul de activitate al utilizatorului de îngrăşăminte organice/amelioratori de sol şi activităţile asociate care necesită autorizare/înregistrare sanitară - veterinară, modul de depozitare şi de ambalare al îngrăşămintelor organice/amelioratorilor de sol recepţionaţi, conform tabelului de mai jos:
Notificarea în vederea înregistrării sanitar - veterinare ca utilizator de îngrăşăminte organice/amelioratori de sol, conform prevederilor art. 23 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
A. Tipul de îngrăşământ organic/ameliorator de sol (OF/SI) care se va utiliza (se vor bifa casuţele unde este aplicabil):
OF/SI care conţine
Materii de categoria 2: .............................................................................................................
Făină de carne şi oase categoria 2: ..........................................................................................
Alte produse derivate de categoria 2: ......................................................................................
Materii de categoria 3: .............................................................................................................
Proteine animale prelucrate......................................................................................................
Alte produse derivate de categoria 3: ......................................................................................
B. Îngrăşămintele organice/amelioratorii de sol provin din (se vor bifa casuţele unde este aplicabil):
Unitatea de producere a OF/SI
Denumirea, adresa şi nr. autorizaţiei unităţii ...................................................................................................
Unitate autorizată pentru depozitarea produselor derivate Denumirea, adresa şi nr. autorizaţiei sanitar - veterinare a unităţii
..................................................................................................
Import din ţări terţe
Denumirea, adresa, nr. autorizaţiei sanitar - veterinare a unităţii
........................................................................................................
Din alte state membre ale Uniunii Europene Denumirea, adresa, nr. autorizaţiei sanitar - veterinare a unităţii
........................................................................................................
Altele (se va specifica):
Denumirea, adresa, nr. autorizaţiei sanitar - veterinare a unităţii, profilul de activitate
...............................................................................................
C. Profilul de activitate al utilizatorului de OF/SI: ............................................................................................
D. Activităţile asociate care necesită autorizare/înregistrare sanitar - veterinară Exploataţie de animale, specia...................
Denumirea unităţii, nr. autorizaţiei/certificatului de înregistrare sanitar-veterinară
......................................................................
Altele (se va preciza profilul de activitate)....................................................................................
Denumirea unităţii, nr. autorizaţiei/certificatului de înregistrare sanitar-veterinară
.......................................................................
E. Modalităţile de recepţie a OF/SI sunt următoarele:
vrac; saci de 1 tona; saci < 50 kg; altele. (precizaţi nr. de kg/ambalaj)
Depozitarea OF/SI de către utilizator va avea loc astfel: în incinta exploataţiei de animale; la locul de directă aplicare; altele ..........................................................................................................
Operatorul se angajează:
să recepţioneze OF/SI numai de la unităţi pentru producţia de OF/SI şi unităţi pentru depozitarea produselor derivate autorizate sanitar-veterinar, care sunt menţionate în lista unităţilor de pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (http://www.ansvsa.ro/unitati-neutralizare-subproduse-de-origine-animala-sncu/) sau de pe site-ul altor autorităţi competente din Uniunea Europeană (https://ec.europa.eu/food/safety/animal-by- products/approved-establishments_en);
să respecte cerinţele privind trasabilitatea produselor, în special cele referitoare la registre şi documente comerciale prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie
2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar- veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată şi în Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr....../2018 privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare;
să respecte perioada minimă de aşteptare de 21 de zile privind accesul animalelor pe păşune sau de hrănire a acestora cu iarbă tăiată, în cazul aplicării pe păşune a OF/SI care conţin făină de carne şi oase şi proteine animale prelucrate;
să respecte prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 şi ale Regulamentului (CE) nr. 142/2011;
în cazul depozitării în încinta fermelor de animale, să asigure depozitarea corespunzătoare a OF/SI, într-o clădire separată de clădirea unde sunt depozitate furajele, la care să nu fie posibil sub nici o formă accesul animalelor.
Suplimentar celor susmentionate cunoscând prevederile codului penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele:
- cunosc şi respect prevederile legale în vigoare din domeniul sanitar - veterinar;
- unitatea îndeplineşte condiţiile sanitar- veterinare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- prin activitatea desfăşurată nu aduc prejudicii statului român;
- prin activitatea desfăşurată nu pun în pericol sănătatea oamenilor şi a animalelor;
Numele, prenumele şi funcţia reprezentantului legal al societăţii comerciale:.....................................................................................
Data....................................
Semnătura reprezentantului legal
Numele şi funcţia persoanei care a depus formularul de notificare:.....................................................................................
Semnătura:
Anexa nr. 23 la norma sanitar - veterinară
Formular de notificare în vederea înregistrării sanitar - veterinare a unităţilor de compostare din cadrul unităţilor de vânzare cu amănuntul a produselor de origine animală / nonanimală comercializate consumatorului final la locul producerii, care deţin o înregistrare sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor emisă în conformitate cu legislaţia aplicabilă în domeniul siguranţei alimentelor şi desfăşoară activităţi de neutralizare prin compostare a deşeurilor de catering procesate, provenite din unitatea proprie
Către Direcţia Sanitar -Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.......................................... Denumirea societăţii comerciale:..............................................................................................
Adresă sediu social: Strada şi nr:................................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:.................................
Fax :......................................
E-mail:..................................
Adresă punct de lucru: Strada şi nr.:...............................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:................................
Fax :.....................................
E-mail:.................................
Înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor nri:.........
Depun prezenta notificare, anterior începerii activităţii, în vederea înregistrării sanitar - veterinare a unităţii de compostare a deşeurilor de catering procesate, provenite din unitatea proprie.
De asemenea, , cunoscând prevederile codului penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele:
1. SC.................................va utiliza lada de compost exclusiv pentru compostarea deşeurilor de catering rezultate din alimente procesate în scopuri necomerciale, în situaţia în care deţin spaţii verzi;
2. Numai persoana responsabilă de aceste facilităţi de compostare trebuie să aibă acces la acestea (este interzis accesul
altor persoane sau a animalelor);
3. Compostul rezultat din facilităţile de compostare se va utiliza ca fertilizator organic/ameliorator de sol numai pe terenurile care aparţin punctului de lucru înregistrat. Nu este permis transportul compostului la alţi utilizatori de fertilizatori organici/amelioratori de sol în scop necomercial sau comercial;
4. Compostul rezultat se va păstra în recipiente/ambalaje curate până la utilizarea acestora. Este permisă utilizarea recipientelor/ambalajelor reutilizabile în alte scopuri numai după spălarea şi dezinfecţia acestora;
5. Cantităţile compostate - 20 kg./săptămână;
6. Cantităţile de compost în exces care rămân neutilizate se vor elimina, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr.1069/2009;
Numele, prenumele şi funcţia reprezentantului legal al societăţii comerciale:........................................................................
Data....................................
Semnătura reprezentantului legal
Numele şi funcţia persoanei împuternicite.............................................................
Semnătura:
i Se va menţiona numărul înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor eliberată în conformitate cu legislaţia aplicabilă în domeniul siguranţei alimentelor
Nr.crt.
Data recepţiei
Nr./data documentului de mişcare
Denumirea şi adresa expeditorului
Denumirea transportatorului, nr. de înregistrare specială sanitar - veterinară şi nr. de identificare al mijlocului de transport
Categoria de subproduse de origine animală /produse derivate care nu sunt destinate consumului uman1
Cantitatea de subproduse de origine animală /produse derivate care nu sunt destinate consumului uman recepţionată (tone)2
Data incinerării subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman/produs derivat
recepţionate
Cantitatea incinerată
Nr. şarjei de incinerare
Cantitatea de alte substanţe care sunt utilizate în amestec cu subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman la incinerare, aferentă şarjei respective
Procentul de amestec al altor substanţe
Cantitatea de cenuşă rezultată
Anexa nr. 24 la norma sanitar - veterinară
Model al registrului de trasabilitate internă a subproduselor de origine animală/produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman în cadrul unităţilor de incinerare
1 conform prevederilor art. 8, 9 si 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002.
2 se completeaza separat, pentru fiecare document de mişcare.
82
Anexa nr. 25 la norma sanitar - veterinară
Anexa nr. la documentul de înregistrare specială sanitar - veterinară a
1
cu nr.
2
Nr crt.
Data emiterii anexei3
I. Cantitatea maximă de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman categoria4 admisă în hrana animalelor din specia/speciile este de kg/lună
II. Lista tipurilor de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman care sunt permise a fi utilizate în hrana animalelor
Categoria de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman5 | Tipul de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman aprobate6 |
carne crudă (inclusiv carne tocată şi carne cu os ) oase crude organe crude produse din carne (produse afumate, fierte, sărate, marinate: precum cârnaţii, mezelurile, pasta de mici) lapte iaurt unt smântână brânză lapte praf lapte condensat alte produse din lapte* grăsime animală crudă grăsime animale procesată peşte crud proaspat/congelat produse din peşte (icre şi alte produse conservate, altele decât conservele din peşte) conserve din carne conserve din peşte alte tipuri de conserve care conţin materii de origine animală: oua crude produse din ouă miere produse din miere îngheţată** biscuiţi** ciocolată2 paste** alte dulciuri** pâine** prăjituri** produse de patiserie** cereale pentru micul dejun** alte subproduse: | |
carcase cap întreg părţi de animale creier oase crude gheare intestine produse din carne organe alte subproduse: stomac stomac, vezică şi intestine tratate prin sărare, tratare termica sau uscare
animale moarte din specia pui de o zi ucişi din motive comerciale alte subproduse,
* lapte bătut, sana, chefir. ** care conţin lapte, produse din lapte, ouă şi produse din ouă, miere sau alte produse de origine animală. |
DIRECTOR EXECUTIV
(nume şi prenume, semnătură şi ştampilă)
1 se va menţiona numele operatorului căruia i-a fost acordată înregistrarea specială sanitar - veterinară.
2 se va menţiona nr. de înregistrare specială sanitar - veterinară.
3 se completează la emiterea fiecărei anexe.
4 se va preciza pentru fiecare categorie în parte, acolo unde sunt acordate derogări de utilizare a două categorii.
5 se va mentiona categoria de subproduse de origine animală autorizată.
6 se va bifa fiecare tip de subprodus de origine animală aprobat. Pentru evitarea confuziilor, se elimină din listă toate tipurile de subproduse de origine animală care nu au fost acceptate.
Anexa nr. 26 la norma sanitar - veterinară
Cerere în vederea autorizării sanitar - veterinare
în conformitate cu prevederile anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă
şi cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. /2018 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de
înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală şi produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare
Către Direcţia Sanitar -Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.......................................... Denumirea societăţii comerciale:..............................................................................................
Adresă sediu social: Strada şi nr:................................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:.................................
Fax :......................................
E-mail:..................................
Adresă punct de lucru: Strada şi nr.:...............................................................................
Cod poştal şi localitate:..............................................................
Telefon:................................
Fax :.....................................
E-mail:.................................
Profil de activitate (se va bifa):
Unitate pentru abatorizarea animalelor rumegătoare şi nerumegătoare, specia/speciile Unitate pentru procesarea materiilor de categoria 3 de la animale rumegătoare şi nerumegătoare
Unitate pentru procesarea numai a materiilor de categoria 3 de la animale nerumegatoare
Unitate pentru producţia de furaje combinate destinate animalelor de fermă, specia/speciile
Prin prezenta solicit emiterea autorizaţiei sanitar - veterinare pentru (se va bifa):
Colectarea, depozitarea, ambalarea şi livrarea separată a materiilor de categoria 3 numai de la nerumegătoare, specia/speciile pentru producţia de proteine animale prelucrate destinate animalelor de acvacultură
Procesarea separată de materii de categoria 3 numai de la nerumegătoare, specia/speciile pentru producţia de proteine animale prelucrate destinate animalelor de acvacultură
Procesarea numai de materii de categoria 3 de la nerumegătoare, specia/speciile pentru producţia de proteine animale prelucrate destinate animalelor de acvacultură
Producţia, în conformitate cu secţiunea B din capitolul III din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, de furaje combinate care conţin făină de peşte, fosfat dicalcic şi tricalcic de origine animală sau produse din sânge derivate de la nerumegătoare
Producţia, în conformitate cu litera (d) din secţiunea D a capitolului IV din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, de furaje combinate pentru animale care conţin proteine animale prelucrate derivate de la nerumegătoare
Producţia, în conformitate cu subpunctul (ii) al literei (b) de la punctul 3 al secţiunii E din capitolul V din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, exclusiv a furajelor combinate destinate exportului din Uniune sau a furajelor combinate destinate exportului din Uniune şi a furajelor combinate pentru animale de acvacultură care urmează să fie introdusă pe piaţă
Producţia, în conformitate litera (d) din secţiunea E a capitolului IV din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, de înlocuitori de lapte care conţin făină de peşte destinati rumegătoarelor neînţărcate de fermă
Producţia, în conformitate litera (b) din secţiunea F a capitolului IV din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, de furaje combinate care conţin proteine animale prelucrate derivate din insecte de crescătorie
Depozitarea materiilor prime şi a furajelor combinate în conformitate cu punctul 3 din secţiunea A a capitolului III din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001
Depozitarea proteinelor animale prelucrate, în vrac,care provin de la nerumegătoare şi furajelor combinate, în vrac, care conţin astfel de proteine în conformitate cu al treilea paragraf al literei (d) de la punctul 3 al secţiunii E din capitolul V din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001
Reprezentant legal al societăţii comerciale: Data
( numele şi semnătura)
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
DIRECŢIA SANITAR - VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Anexa nr. 27 la norma sanitar - veterinară
AUTORIZAŢIE SANITAR - VETERINARĂ
a unităţii de producţie/depozitare a materiilor prime/furajelor combinate care conţin proteine de origine animală în conformitate cu Anexa IV a
Regulamentului (CE) nr. 999/2001 Nr.............../.....................
Directorul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor , având în vedere documentaţia înregistrată cu nr. din data de , în baza Fişei de evaluare nr.
întocmite de , medic veterinar oficial în cadrul
, în temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004, privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale anexei IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, precum şi ale Regulamentului (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 ianuarie 2005 de stabilire a cerinţelor privind igiena hranei pentru animale,
Dispune:
AUTORIZAREA SANITAR - VETERINARĂ
a unităţii .........................................................................cu sediul social in localitatea
, strada nr. , sectorul , codul , judeţul , punctul de lucru in localitatea , strada nr. , sectorul , codul , judeţul
, având înregistrare/autorizaţie sanitar-veterinară cf. Ord. 44/2017 nr. , nr. de identificare cf.
Reg 183/2005. pentru următoarele activităţi:
□ Producţia, în conformitate cu secţiunea B din capitolul III din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, de furaje combinate care conţin făină de peşte, fosfat dicalcic şi tricalcic de origine animală sau produse din sânge derivate de la nerumegătoare
□ Producţia, în conformitate cu litera (d) din secţiunea D a capitolului IV din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, de furaje combinate pentru animale care conţin proteine animale prelucrate derivate de la nerumegătoare
□ Producţia, în conformitate cu subpunctul (ii) al literei (b) de la punctul 3 al secţiunii E din capitolul V din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, exclusiv a furajelor combinate destinate exportului din Uniune sau a furajelor combinate destinate exportului din Uniune şi a furajelor combinate pentru animale de acvacultură care urmează să fie introdusă pe piaţă
□ Producţia, în conformitate litera (d) din secţiunea E a capitolului IV din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, de înlocuitori de lapte care conţin făină de peşte destinati rumegătoarelor neînţărcate de fermă
□ Producţia, în conformitate litera (b) din secţiunea F a capitolului IV din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001, de furaje combinate care conţin proteine animale prelucrate derivate din insecte de crescătorie
□ Depozitarea materiilor prime şi a furajelor combinate în conformitate cu punctul 3 din secţiunea A a capitolului III din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001
□ Depozitarea proteinelor animale prelucrate, în vrac,care provin de la nerumegătoare şi furajelor combinate, în vrac, care conţin astfel de proteine în conformitate cu al treilea paragraf al literei (d) de la punctul 3 al secţiunii E din capitolul V din Anexa IV a Regulamentului (CE) nr. 999/2001
1 numele unităţii de producţie a furajelor combinate.
2 se vor preciza unul sau mai multe din produsele prevăzute la capitolul II lit. (b) din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001.
Nerespectarea condiţiilor care au stat la baza emiterii prezentei autorizaţii sanitar - veterinare, schimbarea profilului sau efectuarea altor activităţi atrag, după caz, suspendarea temporară ori anularea autorizaţiei speciale sanitar - veterinare, precum şi răspunderea contravenţională sau penală, conform legislaţiei în vigoare.
DIRECTOR EXECUTIV,
(nume şi prenume, semnătura şi ştampila)
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
DIRECŢIA SANITAR - VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Anexa nr. 28 la norma sanitar - veterinară
AUTORIZAŢIE SANITAR - VETERINARĂ
a unităţii de abatorizare/tranşare pentru colectarea, depozitarea, ambalarea şi livrarea separată a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 3 provenite numai de la nerumegătoare
Nr.................../....................
Directorul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor , având în vedere documentaţia înregistrată cu nr. din data de , în baza Referatului de evaluare nr. întocmit de , medic veterinar oficial în cadrul
, în temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale capitolului IV secţiunea D lit. (a) din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă şi ale Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002
Dispune:
AUTORIZAREA SANITAR- VETERINARĂ A UNITĂŢII DE ABATORIZARE/TRANŞARE
pentru colectarea, depozitarea, ambalarea şi livrarea separată a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 3 provenite numai de la nerumegătoare
din localitatea , strada nr. , sectorul , codul , judeţul
, aparţinând pentru următoarele activităţi:
Unitate | Activitate |
Colectarea, depozitarea, ambalarea şi livrarea separată a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 3 provenite numai de la nerumegătoare, specia/speciile |
Nerespectarea condiţiilor care au stat la baza emiterii prezentei autorizaţii sanitar - veterinare, schimbarea profilului sau efectuarea altor activităţi atrag, după caz, suspendarea temporară ori anularea autorizaţiei speciale sanitar - veterinare, precum şi răspunderea contravenţională sau penală, conform legislaţiei în vigoare.
DIRECTOR EXECUTIV,
(nume şi prenume, semnătura şi ştampila)
Anexa nr. 29 la norma sanitar - veterinară
AUTORIZAŢIE SANITAR - VETERINARĂ
a unităţii de procesare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 3 pentru procesarea separată a subproduselor de origine animală de categoria 3 provenite de la nerumegătoare
Nr.............../................
Directorul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor , având în vedere documentaţia înregistrată cu nr. din data de , în baza Referatului de evaluare nr. întocmit de , medic veterinar oficial în cadrul , în temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004, privind organizarea activităţii sanitar- veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, capitolului IV, secţiunea D lit. (c) din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă, ale ale Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, precum şi ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată,
Dispune:
AUTORIZAREA SANITAR - VETERINARĂ A UNITĂŢII DE PROCESARE A SUBPRODUSELOR DE ORIGINE ANIMALĂ CARE NU SUNT DESTINATE CONSUMULUI UMAN DE CATEGORIA 3 -
pentru procesarea separată a subproduselor de origine animală de categoria 3 provenite de la nerumegătoare
Din localitatea , strada nr. , sectorul , codul , judeţul
, aparţinând pentru următoarele activităţi:
Unitate | Activitate |
Numele unităţii de procesare | Transportul1 şi procesarea separată a subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman de categoria 3 provenite de la nerumegătoare, specia/speciile destinate şi producţiei de furaje pentru animalele de acvacultură. |
1 Se şterge după caz
Nerespectarea condiţiilor care au stat la baza emiterii prezentei autorizaţii, schimbarea profilului sau efectuarea altor activităţi atrag, după caz, suspendarea temporară ori anularea autorizaţiei speciale sanitar- veterinare, precum şi răspunderea contravenţională sau penală, conform legislaţiei în vigoare.
DIRECTOR EXECUTIV,
(nume şi prenume, semnătura şi ştampila)
Anexa nr. 30
la norma sanitar - veterinară
DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE
în vederea autorizării sanitare veterinare a unităţii pentru producţia hranei animalelor de companie
Subsemnatul/a.................................................................................................posesor al
B.I.(C.I), seria............................, nr................................................. în calitate de..........................................................al unităţii..........................................................................
cu sediul social în localitatea. ,
str......................................................................, nr. ,
sectorul/judeţul. ,
telefon........................................................................, fax. ,
e-mail.............................................................................................................,adresa punctului
de lucru......................................................................................... , având număr de ordine în
registrul comerţului..............................................., cod unic de
înregistrare. ,
cunosc faptul că falsul în declaraţii este pedepsit de legea penală şi declar pe propria răspundere urmatoarele:
- cunosc şi respect prevederile legale în vigoare din sectorul sanitar veterinar cu privire la igiena hranei pentru animale;
- hrana pentru animale pe care o produc este conformă cu condiţiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 ianuarie 2005 de stabilire a cerinţelor privind igiena hranei pentru animale, cu modificările şi completările ulterioare;
- unitatea îndeplineşte condiţiile de igienă prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 ianuarie 2005 de stabilire a cerinţelor privind igiena hranei pentru animale, cu modificările şi completările ulterioare.
Data:................................... Semnătura,
Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând că declaraţiile false sunt pedepsite conform legii
Anexa nr. 31 la norma sanitar - veterinară
AUTORIZAŢIE SANITAR - VETERINARĂ PENTRU ELIMINAREA ANIMALELOR MOARTE REZULTATE ÎN URMA DEZASTRELOR NATURALE
Nr................../......................
Directorul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor , având în vedere Hotărârea Comitetului Naţional/Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nr. din data , în temeiul prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar- veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar- veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare
Dispune:
AUTORIZAREA SANITAR - VETERINARĂ PENTRU ELIMINAREA ANIMALELOR MOARTE
REZULTATE ÎN URMA DEZASTRELOR NATURALE prin îngropare şi/sau incinerare în următoarele locaţii:
Denumirea localităţii1 | Coordonate GPS2 | Metoda de eliminare3 |
1se menţionează denumirea localităţii/localităţilor pe teritoriul cărora sunt eliminate animalele.
2se precizează în grade zecimale (2 cifre/punct/6 zecimale - xx.yyyyyy) coordonatele GPS ale fiecarui loc în care a fost realizata efectiv eliminarea.
3se menţionează metoda/metodele de eliminare aleasă.
DIRECTOR EXECUTIV,
(nume şi prenume, semnătura şi ştampila)
AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
DIRECŢIA SANITAR - VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
Anexa nr. 32 la norma sanitar - veterinară
AUTORIZAŢIE SANITAR - VETERINARĂ PENTRU ELIMINAREA ANIMALELOR MOARTE REZULTATE ÎN URMA EVOLUŢIEI UNOR FOCARE DE BOLI
Nr................../......................
Directorul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor , având în vedere Hotarirea Centrului National/Judetean de Combatere a Bolilor nr. din data , în temeiul prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002, ale Regulamentului (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar- veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004, privind organizarea activităţii sanitar- veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare
Dispune:
AUTORIZAREA SANITAR - VETERINARĂ PENTRU ELIMINAREA ANIMALELOR MOARTE
REZULTATE ÎN URMA EVOLUŢIEI UNOR FOCARE DE BOALĂ prin îngropare şi/sau incinerare în următoarele locaţii:
Denumirea localităţii1 | Coordonate GPS2 | Metoda de eliminare3 |
1se menţionează denumirea localităţii/localităţilor şi codul de identificare în Registrul Naţional al Exploataţiilor al exploataţiilor din care provin animalele eliminate.
2se precizează în grade zecimale (2 cifre/punct/6 zecimale - xx.yyyyyy) coordonatele GPS ale fiecărui loc în care a fost realizată efectiv eliminarea.
3se va menţiona metoda/metodele de eliminare aleasă.
DIRECTOR EXECUTIV,
(nume şi prenume, semnătura şi ştampila)
92
Anexa nr. 33 la normă sanitar - veterinară
DOCUMENT DE MIŞCARE PENTRU SUBPRODUSELE DE ORIGINE ANIMALĂ CARE NU SUNT DESTINATECONSUMULUI UMAN
Partea I: Original - exemplarul destinatarului (Se păstrează timp de 2 ani la destinatar)
SECŢIUNEA 1 (se completeazâ de expeditor) | Seria............................... Data................................... Nr..................................... Ora expedierii.................... | ||||||||
Numele expeditorului/unitatea Nr. autorizaţiei sanitar - veterinare Adresa Adresa punctului de lucru | |||||||||
Descrierea materialelor Cadavre/carcase Piei/pene Organe Oase Altele | Bovine | Ovine/caprine | Suine | Ecvine | Păsări | Altele | Tone | Materii de categoria | |
1 2 3 | |||||||||
Cantitatea totală de subproduse - Tone- | Din care MRS (Tone) | ||||||||
Numerele de identificare (numai pt. cadavre/carcase) | |||||||||
Materiile de categoria 3 transportate sunt încadrate conform prevederilor art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 la alineatul/alineatele: Nr. certificatului sanitar - veterinar pentru transmiterea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman: | |||||||||
Numele persoanei care semnează pentru expeditor: | Semnătura şi ştampila expeditorului | ||||||||
SECŢIUNEA 2 (se completeazâ de transportator) | |||||||||
Numele transportatorului Adresa | |||||||||
Persoana de contact | Telefon: | Fax: | |||||||
Declaraţie: Materialul descris la secţiunea 1 a fost colectat de la expeditor si urmeazâ a fi livrat la destinatar în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 | |||||||||
Mijlocul de transport | Nr. înmatriculare | Nr de înregistrare specială sanitar-veterinară/Nr. unic de identificare | Nr. declaratiei de curăţare şi dezinfecţie a vehiculului/containerului | ||||||
Numele persoanei care semnează pentru transportator (şoferul sau delegatul) | Semnătura şoferului sau a delegatului | ||||||||
SECŢIUNEA 3 (se completeazâ de destinatar) | |||||||||
Numele destinatarului Nr.autorizare/inregistrare/inregistrare specială sanitar - veterinară | |||||||||
Adresa | |||||||||
Adresa punctului de lucru | |||||||||
Subsemnatul confirm că materialul descris la secţiunea 1 a fost recepţionat la unitatea menţionată a destinatarului de la transportatorul prevăzut la secţiunea 2 în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009. | |||||||||
Numele şi prenumele reprezentantului destinatarului: | Semnătura reprezentantului destinatarului: |
93
Partea II: Copia transportatorului (Se păstrează timp de 2 ani la transportator)
SECŢIUNEA 1 (se completeazâ de expeditor) | Seria............................... Data............................ Nr..................................... Ora expedierii............. | ||||||||
Numele expeditorului/unitatea Nr. autorizaţiei sanitar - veterinare Adresa Adresa punctului de lucru | |||||||||
Descrierea materialelor Cadavre/carcase Piei/pene Organe Oase Altele | Bovine | Ovine/caprine | Suine | Ecvine | Păsări | Altele | Tone | Materii de categoria | |
1 2 3 | |||||||||
Cantitatea totală de subproduse - Tone- | Din care MRS (Tone) | ||||||||
Numerele de identificare (numai pt. cadavre/carcase) | |||||||||
Materiile de categoria 3 transportate sunt încadrate conform prevederilor art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 la alineatul/alineatele: Nr. certificatului sanitar - veterinar pentru transmiterea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman: | |||||||||
Numele persoanei care semnează pentru expeditor: | Semnătura şi ştampila expeditorului | ||||||||
SECŢIUNEA 2 (se completează de transportator) | |||||||||
Numele transportatorului Adresa | |||||||||
Persoana de contact | Telefon: | Fax: | |||||||
Declaraţie: Materialul descris la secţiunea 1 a fost colectat de la expeditor si urmeazâ a fi livrat la destinatar în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 | |||||||||
Mijlocul de transport | Nr. înmatriculare | Nr de înregistrare specială sanitar-veterinară | Nr. unic de identificare | Nr. declaratiei de curăţare şi dezinfecţie a vehiculului/containerului | |||||
Numele persoanei care semnează pentru transportator (şoferul sau delegatul) | Semnătura şoferului sau a delegatului | ||||||||
SECŢIUNEA 3 (se completeazâ de destinatar) | |||||||||
Numele destinatarului Nr.autorizare/inregistrare/inregistrare specială sanitar - veterinară | |||||||||
Adresa | |||||||||
Adresa punctului de lucru | |||||||||
Subsemnatul confirm că materialul descris la secţiunea 1 a fost recepţionat la unitatea menţionată a destinatarului de la transportatorul prevăzut la secţiunea 2 în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.1069/2009. | |||||||||
Numele şi prenumele reprezentantului destinatarului: | Semnătura reprezentantului destinatarului: |
94
DOCUMENT DE MIŞCARE PENTRU SUBPRODUSELE DE ORIGINE ANIMALĂ CARE NU SUNT DESTINATECONSUMULUI UMAN
Partea III: Copia destinatarului pentru a fi retransmisă expeditorului (Trebuie retransmisă expeditorului şi păstrată de acesta timp de 2 ani)
SECŢIUNEA 1 (se completeazâ de expeditor) | Seria............................... Data............................ Nr..................................... Ora expedierii............. | ||||||||
Numele expeditorului/unitatea Nr. autorizaţiei sanitar - veterinare Adresa Adresa punctului de lucru | |||||||||
Descrierea materialelor Cadavre/carcase Piei/pene Organe Oase Altele | Bovine | Ovine/caprine | Suine | Ecvine | Păsări | Altele | Tone | Materii de categoria | |
1 2 3 | |||||||||
Cantitatea totală de subproduse - Tone- | Din care MRS (Tone) | ||||||||
Numerele de identificare (numai pt. cadavre/carcase) | |||||||||
Materiile de categoria 3 transportate sunt încadrate conform prevederilor art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 la alineatul/alineatele: Nr. certificatului sanitar - veterinar pentru transmiterea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman: | |||||||||
Numele persoanei care semnează pentru expeditor: | Semnătura şi ştampila expeditorului | ||||||||
SECŢIUNEA 2 (se completeazâ de transportator) | |||||||||
Numele transportatorului Adresa | |||||||||
Persoana de contact | Telefon: | Fax: | |||||||
Declaraţie: Materialul descris la secţiunea 1 a fost colectat de la expeditor şi urmează a fi livrat la destinatar în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 | |||||||||
Mijlocul de transport | Nr. înmatriculare | Nr de înregistrare specială sanitar-veterinară | Nr. unic de identificare | Nr. declaratiei de curăţare şi dezinfecţie a vehiculului/containerului | |||||
Numele persoanei care semnează pentru transportator (şoferul sau delegatul) | Semnătura şoferului sau a delegatului | ||||||||
SECŢIUNEA 3 (se completeazâ de destinatar) | |||||||||
Numele destinatarului Nr.autorizare/inregistrare/inregistrare specială sanitar - veterinară | |||||||||
Adresa | |||||||||
Adresa punctului de lucru | |||||||||
Subsemnatul confirm că materialul descris la secţiunea 1 a fost recepţionat la unitatea menţionată a destinatarului de la transportatorul prevăzut la secţiunea 2 în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.1069/2009. | |||||||||
Numele şi prenumele reprezentantului destinatarului: | Semnătura reprezentantului destinatarului: |
95
Matca: (Rămâne la expeditor şi se păstrează împreună cu Partea III după recepţionarea acesteia)
SECŢIUNEA 1 (se completează de expeditor) | Seria............................... Data............................ Nr..................................... Ora expedierii............. | ||||||||
Numele expeditorului/unitatea Nr. autorizaţiei sanitar - veterinare Adresa Adresa punctului de lucru | |||||||||
Descrierea materialelor Cadavre/carcase Piei/pene Organe Oase Altele | Bovine | Ovine/caprine | Suine | Ecvine | Păsări | Altele | Tone | Materii de categoria | |
1 2 3 | |||||||||
Cantitatea totală de subproduse - Tone- | Din care MRS (Tone) | ||||||||
Numerele de identificare (numai pt. cadavre/carcase) | |||||||||
Materiile de categoria 3 transportate sunt încadrate conform prevederilor art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 la alineatul/alineatele: Nr. certificatului sanitar - veterinar pentru transmiterea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman: | |||||||||
Numele persoanei care semnează pentru expeditor: | Semnătura şi ştampila expeditorului | ||||||||
SECŢIUNEA 2 (se completeazâ de transportator) | |||||||||
Numele transportatorului Adresa | |||||||||
Persoana de contact | Telefon: | Fax: | |||||||
Declaraţie: Materialul descris la secţiunea 1 a fost colectat de la expeditor şi urmează a fi livrat la destinatar în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 | |||||||||
Mijlocul de transport | Nr. înmatriculare | Nr de înregistrare specială sanitar-veterinară | Nr. unic de identificare | Nr. declaratiei de curăţare şi dezinfecţie a vehiculului/containerului | |||||
Numele persoanei care semnează pentru transportator (şoferul sau delegatul) | Semnătura şoferului sau delegatului | ||||||||
SECŢIUNEA 3 (se completează de destinatar) | |||||||||
Numele destinatarului Nr.autorizare/inregistrare/inregistrare specială sanitar - veterinară | |||||||||
Adresa | |||||||||
Adresa punctului de lucru | |||||||||
Subsemnatul confirm că materialul descris la secţiunea 1 a fost recepţionat la unitatea menţionată a destinatarului de la transportatorul prevăzut la secţiunea 2 în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr.1069/2009. | |||||||||
Numele şi prenumele reprezentantului destinatarului: | Semnătura reprezentantului destinatarului: |
Nr............din ....
1. Unitatea
96
Declaraţie de curăţare şi dezinfectare a vehiculului/remorcii/containerului
Anexa nr. 34 la norma sanitar- veterinară
Adresa unităţii
Adresa punctului de lucru
Numărul autorizaţiei sanitar-veterinare a punctului de lucru (pentru curăţare şi dezinfecţie)
2. Subsemnatul, reprezentant al unităţii(numele şi prenumele)
Declar că mijlocul de transport/ containerul/ remorca menţionat la pct. 3 îndeplineşte condiţiile prevăzute la cap. I secţiunea 1 din anexa VIII la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar - veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată.
Acţiunea de curăţare, spălare şi dezinfectare a fost efectuată în unitatea prevăzută la pct. 1 şi:
a fost înregistrată în registrul de dezinfecţii la poziţia nr./data şi
s-a întocmit actul de dezinfecţie nr./data
3. Tipul mijlocului de transport care a fost curăţat şi dezinfectat (se bifează): mijloc de transport cu container nedetaşabil
remorcă
container detaşabil
Numele transportatorului care deţine mijlocul de transport/containerul/ remorca: Numărul de inregistrare special[ sanitar - veterinară:
Numărul de înmatriculare al vehiculului/remorcii:
Seria containerului:
Num[rul unic de identificare al mijloculului de transport/containerului/remorcii: Marca:
Modelul:
Categoria:
4. Semnătura Ora Data
Anexa nr. 35 la norma sanitar - veterinară
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Nr. ...............
Direcţia Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor........... Postul de inspecţie la frontieră..............................
Circumscripţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor oficială.............................................................
Certificat sanitar - veterinar* pentru subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman
1. Destinatar
(se va preciza forma de organizare, respectiv SC, AF, PFA, PF)
Adresa unităţii/exploataţiei
2. Numele şi prenumele medicului veterinar oficial
Data: ............
Ora: .............
3. a) Fac obiectul transportului subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman descrise mai jos
cu următoarele numere de identificare
(numai pentru animalele identificate în sistem unic)
b) stocate/depozitate Locul de stocare/depozitare (adresa punctului de lucru)
c) încadrate în categoria de subproduse origine animală care nu sunt destinate consumului uman
(se va preciza categoria 1, 2 sau 3)
4. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, este obligatoriu, în termen de maxim 48 ore de la emiterea prezentului certificat, cu excepţia derogarilor legale, transportul materiilor prevăzute la pct. 3. lit. a) pentru a fi eliminate/prelucrate/utilizate în unităţi înregistrate/înregistrate special/autorizate sanitar - veterinar, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitar - veterinare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002.
5. Modul de marcare al subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman: (se va preciza modul de marcare pentru materialele cu risc specificat, conform prevederilor legislaţiei in vigoare)
Numele şi prenumele medicului veterinar oficial ............ Semnătura medicului veterinar oficial ..................
* se va completa pentru un fiecare vehicul sau pentru un fiecare container, în cazul transportului în containere.
Anexa nr. 36
la norma sanitar - veterinară
Formular de informare
cu privire la decizia de direcţionare de carcase/părţi de animale adecvate consumului uman şi de produse de origine animală la unităţi autorizate/înregistrate/înregistrate special, conform Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitar - veterinare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/20021
Către Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor .................................... Denumirea unităţii:
Adresă: Strada şi nr.: Cod poştal şi localitate:......................................................
Telefon:
Fax : ...........................................................................................
E-mail: ...........................................................................................
Profil de activitate: ......................................................................................
Numărul autorizaţiei sanitar-veterinare:......................................................
conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, vă informez că am decis din motive comerciale dirijarea următoarelor (a se bifa):
□ carcase/părţi de animale sacrificate adecvate pentru consumul uman, conform legislaţiei UE:...........................................................................................(descrierea acestora) în cantitate de tone
provenite din lotul nr.........din data..................., conform datelor înscrise in registrul de sacrificare/tranşare/procesare;
□ produse de origine animală adecvate consumului uman:................................................................................... (descrierea acestora) în cantitate de ............tone provenite din lotul de procesare nr. ...... din data ........... conform datelor înscrise în registrul de sacrificare/tranşare/procesare;
la unităţi autorizate/înregistrate/înregistrate special sanitar - veterinar conform prevederillor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, acestea fiind clasificate ca subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 3 conform prevederilor art. 10 lit. (se bifează):
□ (a)
□ (f), cu excepţia produselor de origine animală care nu mai sunt destinate consumului uman din cauza unor probleme de fabricaţie sau defecte de ambalare sau din cauza altor defecte care nu reprezintă niciun risc pentru sănătatea publică sau animală.
Numele reprezentantului legal al unităţii: Data.........................................
Semnătura....................................
1 Acest formular nu este necesar pentru produsele de origine animală care nu mai sunt destinate consumului uman din cauza unor probleme de fabricaţie sau defecte de ambalare sau a altor defecte care nu reprezintă niciun risc pentru sănătatea publică sau animală.
Anexa nr. 37 la norma sanitar - veterinară
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Nr. ...............
Direcţia Sanitar -Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor........... Postul de Inspecţie la Frontieră..............................
Data: ............
Circumscripţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor oficială........................................................ Ora: ............. Certificat sanitar-veterinar1 pentru subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman
1. Destinatar
(se va preciza forma de organizare, respectiv SC, AF, PFA, PF )
Adresa unităţii/exploataţiei........
2. Numele şi prenumele medicului veterinar oficial
3. a) Fac obiectul transportului subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman descrise mai jos (se vor specifica subprodusele)
cu următoarele numere de identificare
(numai pentru animalele identificate în sistem unic)
b) stocate/depozitate
Locul de stocare/depozitare (adresa punctului de lucru)
c) Cantitatea de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi categoria acestora
Cantitatea2 (tone)
Categoria2(1, 2 sau 3)
Nr. si data
documentului de mişcare aferent
4. În conformitate cu prevederile legale în vigoare, este obligatoriu, în termen de maxim 48 ore de la emiterea prezentului certificat, cu exceptia derogarilor legale, transportul materiilor prevăzute la pct. 3. lit. a) pentru a fi eliminate/prelucrate/utilizate in unităţi inregistrate/înregistrate special/autorizate sanitar-veterinar, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitar -veterinare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002.
5. Modul de marcare al subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman: (se va preciza modul de marcare pentru materialele cu risc specificat, conform prevederilor legislaţiei in vigoare)
Numele şi prenumele medicului veterinar oficial........... Semnătura medicului veterinar oficial ................
1 se va completa pentru fiecare vehicul sau pentru un fiecare container, în cazul transportului în containere.
2 se va completa separat pentru fiecare categorie in parte
Modelul registrului de evidenţă a transporturilor de subproduse animale care nu sunt destinate consumului uman expediate
Anexa nr. 38 la norma sanitar - veterinară
Creşterea animalelor | Alţi generatori (abatoare, unităţi de tranşare, procesare, catering, alte unităţi) | Certificat sanitar - veterinar | Document de mişcare | Transportator: numele transportatorului, nr. de înmatriculare şi nr. de identificare al vehiculului | Destinatar: numele unităţii de destinaţie şi nr. de autorizare sanitar - veterinară | Destinatar: profilul de activitate al unităţii de destinaţie1 | ||||||||||||||||||
Cantitate - tone - | Cantitate - tone - | Nr/data | Nr/data | |||||||||||||||||||||
Nr. de animale/specia | Categoria 1 | Categoria 2 | Total | Categoria 1 | Categoria 2 | Total | Categoria 3 | |||||||||||||||||
Nr. crt | Bovine | Ovine/Caprine | Suine | Ecvine | Păsări | Animale de blană | Animale de companie | Altele | Total | Numerele de identificare | Total | Din care MRS | Total | Din care MRS | ||||||||||
100
Categoria 1 + Categoria 2
1 se va menţiona codul de litere care face parte din nr. de autorizare/ înregistrare specială/înregistrare sanitar - veterinară al unităţii de destinaţie; pentru unităţile înregistrate sanitar-veterinar se va menţiona tipul de activitate. În situatia în care unitatea de destinaţie este situată în alt stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă, în aceasta coloană se vor menţiona următoarele coduri: COM (pentru comerţ intracomunitar) şi EXP (pentru export în ţări terţe).
Anexa nr. 39 la norma sanitar - veterinară
Modelul registrului pentru utilizatorii de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman
Nr. crt. | Data recepţiei | Document mişcare: nr. / data | Certificat sanitar veterinar: nr/ data | Expeditor | Judeţul în care se află punctul de lucru al expeditorului | Profilul de activitate al unităţii de expediţie1 | Transportator | Nr. de animale/specia (pentru animalele moarte) | Cantitate recepţionată - tone - | Mod de utilizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman recepţionate | Transmitere la unitati de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman neutilizate | ||||||||||||||||||
Bovine | Ovine/Caprine | Suine | Ecvine | Păsări | Animale de blană | Animale de companie | Altele | Numerele de identificare ale carcaselor de animale | Categoria 1 | Categoria 2 | Categoria 3 | Data utilizarii | Categoria şi cantitatea utilizata (tone) | Scopul utilizării2 | Specia de animale hrănită cu subproduse de origine animală (se completeaza separat pentru fiecare specie in parte) | Nr. de animale hrănite cu subproduse de origine animală care aferent speciei respective | Cantitatea expediată (tone) | Numele transportatorului, nr de înmatriculare şi nr. unic de | Nr. /data documentului | Numele unităţii de destinaţie şi nr. de autorizare sanitar - | |||||||||
Total | Din care MRS | ||||||||||||||||||||||||||||
Înregistrare/înregistrare specială | Numele transportatorului, nr. de înmatriculare şi nr. unic de identificare al mijlocului de transport | ||||||||||||||||||||||||||||
autorizare sanitară veterinară
recepţionate (cadavre)
care nu sunt destinate consumului uman
nu sunt destinate consumului uman
identificare al mijlocului de transport
de mişcare
veterinară al acesteia
1 se vor menţiona următoarele coduri:
- SCA - pentru subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman provenite din sectorul creşterii animalelor (ex: exploataţii comerciale, exploataţii comerciale de tip A, exploataţii nonprofesionale, grădini zoologice, circ, centre colectare animale, adăpost de câini/pisici, canise);
- SIAR - pentru subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman provenite din sectorul industriei alimentare şi retail (ex: unităţi abatorizare, procesare şi tranşare carne, lapte, peşte, ouă, depozite materii prime şi produse alimentare şi magazine de desfacere cu amănuntul);
101
2 se va preciza scopul utilizării: furajare, cercetare, educaţional, diagnostic.
102
Modelul registrului pentru centrele de colectare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman
Anexa nr. 40 la norma sanitar -veterinară
Nr. crt.
Data recepţiei
Document mişcare: nr./ data
Certificat sanitar - veterinar: nr./ data
Expeditor
Judeţul în care se află punctul de lucru al expeditorului
Profilul de activitate al unităţii de expediţie1
Transportator
Nr. de animale/specia (pentru animale moarte)
Cantitate recepţionată- tone
Mod de utilizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman
receptionate
Transmitere la utilizatori a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate
consumului uman manipulate
Bovine
Ovine/Caprine
Suine
Ecvine
Păsări
Animale de blană
Animale de companie
Altele
Numerele de identificare ale carcaselor de
Categoria 1
Categoria 2
Categoria 3
Data manipulării
Categoria şi cantitatea manipulată
Cantitatea subproduselor de origine animală
expediată (tone)
Numele transportatorului, nr. de înmatriculare
Nr. /data documentului de mişcare
Numele unităţii de destinaţie şi nr. de
Total
Din care MRS
Numele expeditorului şi nr. de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară
Numele transportatorului, nr de înmatriculare şi nr. de autorizare al mijlocului de transport
animale recepţionate (cadavre)
(tone)
care nu sunt destinate consumului uman
şi nr. de autorizare al mijlocului de transport
autorizare sanitar-veterinară al acesteia
1 se vor menţiona următoarele coduri:
- SCA - pentru subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman provenite din sectorul creşterii animalelor (ex: exploataţii comerciale, exploataţii comerciale de tip A, exploataţii nonprofesionale, grădini zoologice, circ, centre colectare animale, adapost de câini/pisici, canise);
- SIAR - pentru subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman provenite din sectorul industriei alimentare şi retail (ex: unităţi abatorizare, procesare şi tranşare, carne, lapte, peşte, ouă, depozite materii prime şi produse alimentare şi magazine de desfacere cu amănuntul, unităţi catering, restaurant).
Anexa nr. 41 la norma sanitar - veterinară
Modelul registrului de evidenţă a animalelor moarte în urma dezastrelor naturale/bolilor, eliminate prin îngropare/incinerare
Nr. crt. | Numărul şi data hotarârii CNCB, CLCB sau CNSU, CJSU1 | Data eliminării | Nr. şi data documentului de mişcare/ certificatului sanitar- veterinar | Specia şi nr. de animale eliminate | Greutatea estimativă a animalelor eliminate (tone) | Modul de eliminare (se bifează) | Numele localităţii şi coordonatele GPS ale locului de eliminare | |||||||
Bovine | Ovine | Caprine | Cabaline | Porcine | Păsări | Altele | Îngropare | Incinerare | ||||||
103
1 CNCB - Centrul Naţional de Combatere a Bolilor, CLCB - Centrul Local de Combatere a Bolilor, CNSSU - Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, CJSU - Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
104
Anexa nr. 42 la norma sanitar - veterinară
Modelul registrului de evidenţă a animalelor moarte recepţionate şi îngropate în cimitirul pentru animale de companie
Nr. crt. | Data recepţiei | Numărul documentului de mişcare însoţitor (unde este cazul) | Numele şi adresa proprietarului animalului | Numele şi adresa transportatorului | Specia animalelor de companie receptionaţe | Numărul unic de identificare al fiecărui animal de companie1 | Numărul de animale moarte | Greutatea animalelor de companie moarte recepţionate /cenuşii provenite de la acestea (în kg) | Data îngropării | Data incinerării | Numărul parcelei în care a fost îngropat animalul sau depozitată cenuşa animalului incinerat |
1 conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
Anexa nr. 43 la norma sanitar - veterinară
Modelul registrului pentru comercianţii/transportatorii independenţi de subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman
Nr. crt. | Numele unităţii de expediţie şi nr. de autorizare sanitar - veterinară | Adresa unităţii de expediţie | Numele transportatorului de de subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman şi nr. de autorizare sanitar - veterinară | Numele unităţii de destinaţie şi profilul de activitate | Nr. de autorizare sanitar - veterinară al unităţii de destinaţie | Adresa unităţii de destinaţie | Nr. şi data documentului comercial1 şi al certificatului sanitar - veterinar2 | Categoria de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman 3 | Categoria de produse derivate3 | Tipul de produs derivat | Cantitatea de subproduse de origine animală/ produse derivate care nu sunt destinate consumului uman care face obiectul comerţului/transportului (tone) | ||||
1 | 2 | 3 | 1 | 2 | 3 | ||||||||||
1 pentru comerţ intracomunitar se utilizează documentul comercial menţionat în anexa VIII la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar - veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată; pentru comerţ naţional se utilizează documentul de mişcare menţionat în legislaţia naţională.
2 numai în cazul importului şi după caz al exportului de subproduse de origine animală şi produse derivate care nu sunt destinate consumului uman pentru comerţul naţional se utilizează certificatul mentionat în legislaţia naţională.
105
3 se bifează.
106
Anexa nr. 44 la norma sanitar - veterinară
Modelul registrului pentru utilizatorii de îngrăşăminte organice/amelioratori de sol
Nr. crt. | Data recepţiei | Nr. şi data documentului de mişcare | Numele unităţii de expediţie a îngrăşămintelor organice/amelioratorilor de sol | Nr. de autorizare sanitar - veterinară al unităţii de expediţie | Cantitatea recepţionată (tone) | Data utilizării | Cantitatea utilizată (tone) | Suprafaţa agricolă pe care a fost aplicată cantitatea utilizată |
Modelul registrului de recepţie a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman
Anexa nr. 45 la norma sanitar - veterinară
Nr. crt. | Data recepţiei | Document de mişcare: nr./ data | Certificat sanitar - veterinar: nr./ data | Expeditor | Profilul de activitate al unităţii de expediţie1 | Judeţul în care se află punctul de lucru al expeditorului | Transportator | Nr. de animale/specia (pentru animale moarte) | Cantitate de subproduse de origine animală /produse derivate care nu sunt destinate consumului uman recepţionate - tone - | Mod de neutralizare | Transmitere către terţi | ||||||||||||||||
Bovine | Ovine/ Caprine | Suine | Ecvine | Păsări | Animale de blană | Animale de companie | Altele | Categoria 1 | Categoria 2 | Caegoria 3 | Modul de neutralizare | Data neutralizării | Şarja şi nr. lotului | Cantitatea expediată (tone) | Numele transportatorului, nr. de înmatriculare şi nr. de autorizare | Nr /data documentului de mişcare | Numele unităţii de destinaţie si nr. de autorizare sanitar - veterinară | Profilul de activitate al unităţii de destinaţie2 | |||||||||
Total | Din care MRS | ||||||||||||||||||||||||||
Numele expeditorului şi nr. de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară | Numele transportatorului, nr. de înmatriculare şi nr. de identificare al mijlocului de transport | ||||||||||||||||||||||||||
al mijlocului de transport
1 se vor menţiona următoarele coduri:
- SCA - pentru subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman provenite din sectorul creşterii animalelor (ex: exploataţii comerciale, exploataţii comerciale de tip A, exploataţii nonprofesionale, grădini zoologice, circuri, centre colectare animale, adăposturi de câini/pisici, canise).
- SIAR - pentru subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman provenite din sectorul industriei alimentare şi retail (ex: unităţi abatorizare, procesare şi tranşare carne, lapte, peşte, ouă, depozite materii prime şi produse alimentare, magazine de desfacere cu amaăuntul, unităţi catering, restaurant).
107
2 se va menţiona codul de litere care face parte din nr. de autorizare, înregistrare sanitar - veterinară al unităţii de destinaţie; pentru unităţile înregistrate sanitar - veterinar se va menţiona tipul de activitate pentru care deţine înregistrare sanitar -veterinară; în situaţia în care unitatea de destinaţie este situată în alt stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă, în această coloană se vor menţiona următoarele coduri COM (pentru comerţ intracomunitar) şi EXP (pentru export în ţări terţe).
108
Anexa nr. 46 la norma sanitar - veterinară
Modelul registrului de evidenţă a producţiei de îngrăşăminte organice/amelioratori de sol
Data producţiei | Nr. şarjei şi lotului de producţie | Nr./data documentului de mişcare care a însoţit materiile prime din şarjă/lot | Cantitatea de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman utilizată (tone) | Cantitatea de produse derivate utilizată (tone) | Tipul de subproduse de origine animală/produse derivate care nu sunt destinate consumului uman utilizate1 | Cantitatea componentei de amestec utilizată (tone) | Denumirea şi cantitatea de alte materii utilizate (tone) | Cantitatea de îngrăşăminte organice obţinută (tone) | Destinaţia îngrăşămintelor organice rezultate | ||||
Categoria | Categoria | Nr. /data de mişcare | Numele destinaţie autorizare/ înregistrare sanitar - | Profilul de unităţii de | |||||||||
2 | 3 | 2 | 3 | ||||||||||
documentului
unităţii de şi nr. de înregistrare/ specială
veterinară
activitate al
destinaţie
1 Se va menţiona codul produsului menţionat în specificaţiile tehnice de pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Anexa nr. 47 la norma sanitar - veterinară
activitate al unitatii de
Modelul registrului de evidenţă a prelucrării subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman
Nr. crt. | Data neutralizării | Nr. şarjei şi al lotului de neutralizare | Nr./data documentului de mişcare care a însoţit subprodusele din şarjă/lot | Cantitatea de subproduse neutralizată (tone) | Modul de neutralizare | Destinaţia produselor derivate rezultate | |||||||||
Modul de neutralizare1 | Tipul şi cantitatea de produse derivate rezultată (tone)2 | Nr. buletinului de analiză pentru lotul de neutralizare | Rezultatele analizelor efectuate | Cantitatea de cenuşă sau alte reziduuri rămase (tone) | Tipul produsului derivat şi cantitatea expediată (tone) | Nr. lotului de neutralizare din care face parte | Numele transportatorului, nr. de înmatriculare şi nr. de autorizare al mijlocului de transport | Nr./data documentului de mişcare | Numele unităţii de destinaţie şi nr. de autorizare/înregistrare/ înregistrare specială sanitar- veterinară | Profilul de destinaţie3 | |||||
1 se va menţiona codul de litere care face parte din nr. de autorizare/înregistrare/înregistrare specială sanitar - veterinară al unităţii respective.
2 se va menţiona codul produsului conform specificaţiilor tehnice de pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şipentru Siguranţa Alimentelor.
109
3 se va menţiona codul de litere care face parte din nr. de autorizare, înregistrare sanitar - veterinară al unităţii de destinaţie; pentru unităţile înregistrate sanitar - veterinar se va menţiona tipul de activitate pentru care deţine înregistrare sanitar - veterinară. În situaţia în care unitatea de destinaţie este situată în alt stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă, se vor menţiona următoarele coduri: COM (pentru comerţ intracomunitar) şi EXP (pentru export în ţări terţe).
110
Anexa nr. 48 la norma sanitar - veterinară
Modelul registrului de evidenţă a animalelor moarte recepţionate
Nr. crt. | Specia | Nr. de identificare a animalului | Nr. certificat sanitar - veterinar | Nr./data documentului de mişcare care a însoţit subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman | Categoria de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în care se încadrează | Documentul prin care se solicită analize pentru EST (nr./ data) | Buletinul de analiză pt. EST (nr./ data) | Data confirmării mortalităţii în sistemul de identificare a animalelor | Persoana care a confirmat mortalitatea | Nr. şarjei şi lotului de neutralizare/ data neutralizării | Destinaţia (în cazul în care nu se procesează în unitate) | Documentele însoţitoare ale transportului | Observaţii | |
categoria 1 | categoria 2 | |||||||||||||
Nr crt | Nr. de animale pe specii | ||
Bovine | |||
Ovine/ caprine | |||
Cabaline | |||
Suine | |||
Păăari | |||
Animale de blană | |||
Animale de companie | |||
Altele | |||
Nr. total de animale | |||
Unităţi de procesare | Categoria 1 (tone) expediată la: | Cantitate | |
Unităţi de incinerare/coincinerare | |||
Utilizatori în scop furajer (conform art. 18 din Reg. 1069/2009/CE) | |||
Utilizatori în scop de diagnostic, educaţional, cercetare (conform art. 17 din Reg. 1069/2009/CE) | |||
Îngropate/incinerate (conform art. 19 din Reg. 1069/2009/CE) | |||
Îngropate din alte motive decât cele prevăzute la art. 19 din Reg.1069/2009/CE) | |||
Unităţi pentru depozitare şi manipulare subproduse | |||
În alte state membre ale UE3 | |||
Total categoria 1 | |||
Din care MRS | |||
Unităţi de procesare | Categoria 2 (tone) expediată la: | ||
Unităţi de incinerare/coincinerare | |||
Unităţi de biogaz | |||
Unităţi de compostare | |||
Unităţi de combustie (numai gunoi de grajd provenit de la păsări) | |||
Unităţi pentru producţia de îngrăşăminte organice (numai pentru gunoi de grajd) | |||
Utilizatori în scop furajer (conform art. 18 din Reg. 1069/2009/CE) | |||
Utilizatori în scop de diagnostic, educaţional, cercetare (conform art. 17 din Reg. 1069/2009/CE) | |||
Îngropate/incinerate (conform art. 19 din Reg. 1069/2009/CE) | |||
Îngropate din alte motive decât cele prevăzute la art. 19 din Reg.1069/2009/CE) | |||
Unităţi tehnice1 | |||
Unităţi pentru depozitare şi manipulare subproduse | |||
În alte state membre ale UE3 | |||
Total categoria 2 | |||
Unităţi de procesare | Categoria 3 (tone) expediată la: | ||
Unităţi de incinerare/coincinerare | |||
Unităţi pentru depozitare şi manipulare subproduse | |||
Alte unităţi2 | |||
În alte state membre ale UE3 | |||
În ţări terţe3 | |||
Total categoria 3 | |||
Total categoria 1 + 2 + 3 |
Anexa nr. 49 la norma sanitar - veterinară
Raportarea trimestrială privind cantităţile de subproduse de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman generate din sectorul creşterii animalelor şi expediate în unităţile autorizate/înregistrate special/înregistrate sanitar - veterinar conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002
1 unităţile supuse înregistrării sanitare-veterinare menţionate în prezentul act normativ.
2se va menţiona profilul de activitate al unităţii. Daca sunt mai multe tipuri de unităţi, se adaugă câte o coloană pentru fiecare tip de unitate.
3 se va completa în cazul in care subprodusele au fost expediate direct la unităţi de destinaţie din alte State Membre al UE sau în ţări terţe.
111
Nr. crt. | Categoria 1 | |
Unităţi de procesare | ||
Unităţi de incinerare/coincinerare | ||
Utilizatori în scop de diagnostic, educaţional, cercetare (conform art. 17 din Reg. 1069/2009/CE) | ||
Îngropate/incinerate (conform art. 19 din Reg. 1069/2009/CE) | ||
Îngropate din alte motive decât cele prevăzute la art. 19 din Reg.1069/2009/CE) | ||
Unităţi pentru depozitare şi manipulare subproduse | ||
În alte state membre ale UE1 | ||
Total categoria 1 | ||
Din care MRS | ||
Unităţi de procesare | Categoria 2 | |
Unităţi de incinerare/coincinerare | ||
Unităţi de biogaz | ||
Unităţi de compostare | ||
Unităţi de combustie (numia gunoi de grajd provenit de la păsări) | ||
Unităţi pentru producţia de îngrăşăminte organice (numai pentru gunoi de grajd) | ||
Utilizatori în scop furajer (conform art. 18 din Reg. 1069/2009/CE) | ||
Utilizatori în scop de diagnostic, educaţional, cercetare (conform art. 17 din Reg. 1069/2009/CE) | ||
Îngropate/incinerate (conform art. 19 din Reg. 1069/2009/CE) | ||
Îngropate din alte motive decât cele din art. 19 din Reg.1069/2009/CE) | ||
Unităţi tehnice1 | ||
Unităţi pentru depozitare şi manipulare subproduse | ||
În alte state membre ale UE2 | ||
Total categoria 2 | ||
Unităţi de procesare | Categoria 3 | |
Unităţi de incinerare/coincinerare | ||
Utilizatori în scop furajer (conform art. 18 din Reg. 1069/2009/CE) | ||
Utilizatori în scop de diagnostic, educaţional, cercetare (conform art. 17 din Reg. 1069/2009/CE) | ||
Unităţi producătoare hrană animale companie | ||
În hrana animalelor de fermă (numai lapte şi produse din lapte) | ||
Unităţi de compostare şi biogaz | ||
Unităţi tehnice1 | ||
Unităţi pentru depozitare şi manipulare subproduse | ||
În alte state membre ale UE2 | ||
În ţări terţe2 | ||
Total categoria 3 | ||
Total categoria 1+2+3 |
Anexa nr. 50 la norma sanitar - veterinară
Raportarea trimestrială privind cantităţile de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, provenite din sectorul alimentar şi expediate în unităţile autorizate/înregistrate/înregistrate special sanitar - veterinar conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002
1 se completează în cazul în care subprodusele au fost expediate direct la unităţi de destinaţie din alte State Membre al UE sau în ţări terţe.
2 unităţi supuse înregistrării sanitar - veterinare în conformitate cu prevederile prezentului act normativ.
112
Anexa nr. 51 la norma sanitar - veterinară
Categoriile de unităţi de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman autorizate sanitar - veterinar pentru care se percep tarife pentru acţiunile de control oficial sanitar - veterinar
Nr. crt | Denumirea activităţii, conform clasificării activităţilor din economia naţională | Denumirea unităţii conform legislaţiei specifice |
1. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi de procesare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman de categoria 1, 2 şi 3 - art. 24 alin. (1) lit. (a) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 şi art. 9 lit. (b) şi (c) din Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar - veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată |
2. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi de incinerare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, de categoria 1, 2 şi 3 - art. 24 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
3. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi de coincinerare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, de categoria 1, 2 şi 3 - art. 24 alin. (1) lit. (c) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
4. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi de combustie a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, de categoria 1, 2 şi 3 - art. 24 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (CE) nr.1069/2009 şi cap. IV şi V din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 142/2011 |
5. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi pentru producţia hranei animalelor de companie - art. 24 alin. (1) lit. (e) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
6. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi pentru producţia îngrăşămintelor organice şi a amelioratorilor de sol obtinuţi prin prelucrarea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman - art. 24 alin. (1) lit. (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
7. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi pentru producţia de biogaz obţinut prin prelucrarea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman - art. 24 alin. (1) lit. (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, cu excepţia unităţilor pentru producţia de biogaz prin utilizarea gunoiului de grajd |
8. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi pentru producţia de compost obţinut prin prelucrarea subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman - art. 24 alin. (1) lit. (g) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, cu excepţia unităţilor pentru producţia de compost obţinut din gunoi de grajd |
9. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Depozitări | Unităţi pentru manipularea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman - art. 24 alin. (1) lit. (h) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
10. | Colectarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi pentru depozitarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman - art. 24 alin. (1) lit. (i) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, cu excepţia unităţilor destinate depozitării gunoiului de grajd |
11. | Colectarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi pentru depozitarea produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman -art. 24 alin. (1) lit. (j) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 |
12. | Prelucrarea şi conservarea cărnii | Unităţi de abatorizare/tranşare care deţin autorizaţie sanitar - veterinară pentru sacrificarea rumegatoarelor şi a nerumegatoarelor, conform Regulamentului (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, şi care expediază materii de categoria 3 provenite de la nerumegătoare pentru producţia de proteine animale prelucrate destinate producţiei furajelor combinate pentru animalele de acvacultură |
13. | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Unităţi de procesare de categoria 3, autorizate sanitar -veterinar, conform Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 care utilizează materii de categoria 3 provenite de la rumegătoare şi nerumegătoare pentru producţia de proteine animale prelucrate şi care produc proteine animale prelucrate provenite de la animale nerumegătoare, în scopul utilizării acestora pentru producţia de furaje combinate destinate animalelor de acvacultură |
14 | Colectarea deşeurilor nepericuloase Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase | Cimitir pentru animale de companie |
Anexa nr. 52 la norma sanitar - veterinară
Raportarea trimestrială privind cantităţile de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman recepţionate şi ulterior expediate de unităţile pentru depozitarea şi/sau manipularea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, autorizate sanitar - veterinar conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002
Judeţul de provenienţă al subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman | Cantitatea de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman receptionată -tone- | Sectorul de activitate al unitatilor de origine1 | Cantitatea de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman expediată la unităţi de destinaţie -tone- | |||||||||||
Categoria | Unităţi de procesare | Unităţi de incinerare | Unităţi de biogaz/ compost | Unităţi tehnice2 | Unităţăţi pet food (doar hrană crudă) | Utilizatori de subproduse în scop furajer | Utilizatori de subproduse în scop de cercetare, diagnostic, educaţional | Alte unităţi3 | Comerţ intracomunitar4 | Export4 | ||||
Categoria 1 | Categoria 1 | |||||||||||||
Categoria 2 | Categoria 2 | |||||||||||||
Categoria 3 | Categoria 3 | |||||||||||||
Categoria 1 | Categoria 1 | |||||||||||||
Categoria 2 | Categoria 2 | |||||||||||||
Categoria 3 | Categoria 3 |
1 se menţionează următoarele coduri:
- SCA - pentru subprodusele provenite din sectorul creşterii animalelor (ex: exploataţii comerciale, exploataţii comerciale de tip A, exploataţii nonprofesionale, grădini zoologice, circ, centre de colectare a animalelort, adăpost de câini/pisici, canise)
- SIAR - pentru subprodusele provenite din sectorul industrie alimentară şi retail (ex: unităţi abatorizare, procesare şi tranşare carne, lapte, peşte, ouă, depozite materii prime şi produse alimentare, magazine de desfacere cu amănuntul, unităţi catering, restaurant).
2 unităţi supuse înregistrării sanitar - veterinare menţionate Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. /2018 pentru aprobarea Normei sanitar - veterinare privind procedura de
înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.
3 se menţionează profilul de activitate al unităţiii respective. Dacă sunt mai multe tipuri de unităţi se adaugă câte o coloană pentru fiecare unitate în parte.
115
4 se completează în cazul în care subprodusele au fost expediate direct la unităţi de destinaţie din alte state membre al Uniunii Europene sau în ţări terţe.
116
Anexa nr. 53 la norma sanitar - veterinară
I. Modelul registrului de evidenţă a unităţilor de neutralizare autorizate/înregistrate/ înregistrate special sanitar - veterinar, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002
Nr. crt.
Denumirea operatorului
Data depunerii cererii şi a documentaţ ei şi nr. de înregistrare al acestora
Nr. şi data înregistrării fişei de evaluare
Numele medicului veterinar oficial care a întocmit fişa de evaluare
Profilul de activitate
Cod CAEN
Adresa sediului social
Adresa punctului de lucru
Reprezentantul legal al
operatorului şi datele de
contact ale acestuia
Capacitatea unităţii (tone/an)
Nr.şi data autorizaţiei/ înregistrării/ înregistrării speciale sanitar - veterinare1
Semnătura de primire
Observaţii
1 Codul unic pentru autorizaţia/înregistrarea/înregistrarea specială sanitar - veterinară de funcţionare a unităţilor de neutralizare are următorul format: RO - OO - XXX - YYY/B - Z/L/A
RO - codul de ţară al României;
OO - codul judeţului unde se emite autorizaţia/înregistrarea/înregistrarea specială sanitar - veterinară, în litere;
XXX - numărul autorizaţiei/înregistrării/înregistrării speciale sanitar - veterinare acordate unităţii respective; numărul este format din trei cifre, este unic şi se acordă în ordine crescătoare; acesta va începe cu 0001;
YYY - codul corespunzator fiecărei unităţi, conform anexei IV la "Specificaţiile tehnice privind formatul listelor unităţilor aprobate/înregistrate sau operatorilor care manipulează subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman în cadrul Uniunii Europene şi în tările terţe, afişat pe site-ul Comisiei Europene şi pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;
B- categoria de subprodus/produs derivat pentru care este emisa autorizaţia (1, 2, 3); Z/L/A - ziua/luna/anul emiterii autorizaţiei.
Numărul de înregistrare al unităţilor care necesită doar înregistrare sanitar - veterinară este identic cu numărul de înregistrare cu care a fost înregistrat formularul de notificare la direcţia sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
II. Modelul registrului de evidenţă a mijloacelor de transport, a remorcilor şi a containerelor utilizate pentru transportul subproduselor de origine animală şi al produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman
Nr. crt. | Denumirea operatorului | Nr. de înregistrare specială sanitar - veterinară | Tipul mijlocului de transport | Numărul unic de identificare1 | Numărul de înmatriculare al vehiculului | Capacitatea maximă (tone)2 | ||
Mijloc de transport cu container nedetaşabil | Remorcă/semiremorcă | Container | ||||||
1 numărul unic de identificare este compus din indicativul judeţului, urmat de o serie de 6 cifre şi de data emiterii; acesta se emite pentru fiecare mijloc de transport/remorcă/semiremorcă/container în parte (OO - XXXXXX- Z/L/A).
2 reprezintă diferenţa între masa maximă totală autorizată şi masa proprie a vehiculului, menţionate în certificatul de înmatriculare.
Anexa nr. 54 la norma sanitar - veterinară
Modelul registrului de evidenţă a seriilor de numere alocate unităţilor de neutralizare autorizate/înregistrate/înregistrate special sanitar-veterinar1
Nr. crt. | Denumire operator | Nr. de autorizare/înregistrare/înregistrare specială sanitar - veterinară2 | Indicativ alfabetic3 | Serii de numere alocate4 | Nr./data adresei de ieşire emisă de direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti |
1 registrul poate fi întocmit şi păstrat şi în format electronic.
2 pentru fiecare dintre cele trei categorii de unităţi se întocmeşte câte un registru separat.
3 indicativul alfabetic pentru fiecare tip de unitate se stabileşte după cum urmează:
Cod ??? Indicativ alfabetic | Unităţi autorizate sanitar - veterinar | Unităţi înregistrate special sanitar - veterinar | Unităţi înregistrate sanitar - veterinar | ||||||
Unităţi de procesare, incinerare/ coincinerare | Unităţi de manipulare/depozitare a subproduselor | Unităţi de depozitare a produselor derivate | Unităţi de combustie | Unităţi de producţie a hranei pentru animale companie | Unităţi de producţie a îngrăşămintelor organice | Unităţi biogaz/ compost | Utilizatori de subproduse şi centre de colectare | Orice tip de unitate înregistrată sanitar - veterinar, cu excepţia unităţilor menţionate la pct. 1, 2, 9, 10 şi 11 din anexa nr. 4 la Norma sanitar - veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar - veterinară a unităţilor din domeniul subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, aprobată prin prezentul ac normativ | |
A | B | C | D | E | F | G | H | I |
117
003).
4 Seriile de numere care se alocă au următorul format:
AA - XXX - YYY
AA - Codul alfabetic al judeţului
XXX - Indicativul alfabetic al respectivului tip de unitate, care este unic pentru fiecare unitate în parte şi este compus din trei litere. Se acordă în ordine alfabetică (ex.: AAA, AAB, AAC, CAA, CAB).
YYY - Indicativul numeric al unităţii respective, care este unic pentru fiecare unitate în parte, este compus din trei cifre şi care se acordă în ordine crescătoare (ex.: 001, 002,