LEGE nr. 163 din 21 iulie 2016pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 25 iulie 2016



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul ILegea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 11 septembrie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 2(1) Prevederile prezentei legi se aplică construcțiilor și instalațiilor aferente acestora, denumite în continuare construcții, în etapele de proiectare, de verificare tehnică a proiectelor, execuție și recepție a construcțiilor, precum și în etapele de exploatare, expertizare tehnică și intervenții la construcțiile existente și de postutilizare a acestora, indiferent de forma de proprietate, destinație, categorie și clasă de importanță sau sursă de finanțare, în scopul protejării vieții oamenilor, a bunurilor acestora, a societății și a mediului înconjurător.(2) Instalațiile prevăzute la alin. (1) cuprind instalațiile electrice, sanitare, termice, de gaze, de ventilație, de climatizare/condiționare aer, de alimentare cu apă și de canalizare, exclusiv instalațiile, utilajele și echipamentele tehnologice industriale.2. La articolul 6, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În sensul prezentei legi, factorii implicați prevăzuți la alin. (1) sunt: investitorii, proprietarii, administratorii, utilizatorii, executanții, cercetătorii, proiectanții, verificatorii de proiecte atestați, experții tehnici atestați, auditorii energetici pentru clădiri atestați, responsabilii tehnici cu execuția autorizați, diriginții de șantier autorizați, producătorii/fabricanții de produse pentru construcții, reprezentanții autorizați ai acestora, importatorii, distribuitorii de produse pentru construcții, organismele de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții, organismele de evaluare tehnică europeană în construcții, organismele elaboratoare de agremente tehnice în construcții, laboratoarele de analize și încercări în construcții, universitățile tehnice și institutele de cercetare în domeniul construcțiilor și asociațiile profesionale de profil.3. La articolul 7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Perioada de garanție se prevede în contractele încheiate între părți, în funcție de categoriile de importanță ale construcțiilor stabilite potrivit legii, și va avea o durată minimă, după cum urmează:– 5 ani pentru construcțiile încadrate în categoriile de importanță A și B;– 3 ani pentru construcțiile încadrate în categoria de importanță C;– 1 an pentru construcțiile încadrate în categoria de importanță D.Perioada de garanție se prelungește cu perioada remedierii defectelor calitative constatate în această perioadă.4. La articolul 9, după litera l) se introduc trei noi litere, literele m) - o), cu următorul cuprins:m) certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care prestează servicii de proiectare și/sau consultanță în construcții;n) certificarea calificării tehnico-profesionale a operatorilor economici care execută lucrări de construcții;o) perfecționarea profesională continuă a specialiștilor care desfășoară activități în domeniul construcțiilor.5. La articolul 18, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Intervențiile la construcțiile existente se referă la lucrări de construire, reconstruire, desființare parțială, consolidare, reparație, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, reabilitare termică, creștere a performanței energetice, renovare, renovare majoră sau complexă, după caz, schimbare de destinație, protejare, restaurare, conservare, desființare totală. Acestea se efectuează în baza unei expertize tehnice întocmite de un expert tehnic atestat și, după caz, în baza unui audit energetic întocmit de un auditor energetic pentru clădiri atestat, și cuprind proiectarea, execuția și recepția lucrărilor care necesită emiterea, în condițiile legii, a autorizației de construire sau de desființare, după caz. Intervențiile la construcțiile existente se consemnează obligatoriu în cartea tehnică a construcției.6. La articolul 20, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Controlul de stat al calității în construcții se exercită de către Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C., care răspunde din punct de vedere tehnic de executarea controlului statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității construcțiilor.7. La articolul 21, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 21(1) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice organizează atestarea tehnico-profesională a specialiștilor care desfășoară activitate în construcții - verificatori de proiecte, experți tehnici, auditori energetici pentru clădiri - pe domenii/subdomenii de construcții și pe specialități pentru instalațiile aferente construcțiilor prevăzute la art. 2 alin. (2), corespunzător cerințelor fundamentale, precum și confirmarea periodică privind exercitarea dreptului de practică al acestora.8. La articolul 22, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:f) efectuarea recepției la terminarea lucrărilor de construcții, precum și a recepției finale la expirarea perioadei de garanție;9. La articolul 27, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:g) darea în folosință a construcției după admiterea recepției la terminarea lucrărilor, preluarea acesteia și obținerea autorizațiilor potrivit legii.10. La articolul 28, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:f) sesizarea proprietarului în cazul apariției defectelor calitative în perioada de garanție stabilită potrivit legii.11. La articolul 36, partea introductivă a punctului I se modifică și va avea următorul cuprins:I. de la 20.000 lei la 40.000 lei:12. La articolul 36 punctul I, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) executarea unei construcții noi, a unei intervenții la o construcție existentă, precum și desființarea acesteia cu încălcarea prevederilor referitoare la autorizarea și executarea acesteia;13. La articolul 36 punctul I, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:j) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 22 lit. f) și art. 27 lit. g);14. La articolul 36, partea introductivă a punctului II se modifică și va avea următorul cuprins:II. de la 10.000 lei la 20.000 lei:15. La articolul 36 punctul II, după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:k) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 22 lit. h) și art. 28 lit. a) și c);16. La articolul 36, partea introductivă a punctului III se modifică și va avea următorul cuprins:III. de la 3.000 lei la 10.000 lei:17. La articolul 36 punctul III, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:j) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 22 lit. e).18. Articolul 37 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 37(1) Odată cu aplicarea amenzii de către persoanele cu atribuții de control din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., pentru contravențiile prevăzute la art. 36, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice poate dispune, prin ordin al ministrului, ca sancțiuni complementare, suspendarea certificatului de atestare tehnico-profesională specialiștilor care desfășoară activitate în construcții pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni sau, după caz, anularea acestuia.(2) Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. poate dispune ca sancțiuni complementare, odată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 36, suspendarea autorizației specialiștilor care desfășoară activitate în construcții pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni sau, după caz, anularea acesteia.(3) Atunci când faptele săvârșite de către specialiștii atestați/autorizați care desfășoară activitate în construcții constituie infracțiuni potrivit art. 35, la cererea organelor de urmărire penală, se suspendă dreptul de practică până la finalizarea urmăririi penale sau, după caz, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.19. La articolul 38, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În condițiile prezentei legi, contravenientul poate achita jumătate din cuantumul amenzii stabilite prin procesul-verbal de contravenție, în termen de 48 de ore de la data luării la cunoștință a sancțiunii contravenționale.20. La articolul 38, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) În condițiile prezentei legi nu se aplică sancțiunea contravențională «avertisment»21. La articolul 39, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Dreptul de a aplica amenzile prevăzute la art. 36 se prescrie în termen de 5 ani de la data recepției la terminarea lucrărilor de construcții.  +  Articolul IIPrezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția măsurilor prevăzute la art. 9 lit. m), n) și o), din Legea nr. 10/1995, republicată, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta lege, care intră în vigoare la 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Notă
    Potrivit articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 6 din 22 februarie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 171 din 23 februarie 2018, termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 163/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 25 iulie 2016, referitor la intrarea în vigoare a măsurilor prevăzute la art. 9 lit. m), n) și o) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, se prorogă până la data de 25 august 2019.
    Potrivit art. unic din ORDONANȚA nr. 18 din 21 august 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 22 august 2019, termenul prevăzut la art. II din Legea nr. 163/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 25 iulie 2016, cu modificările ulterioare, referitor la intrarea în vigoare a măsurilor prevăzute la art. 9 lit. m), n) și o) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 25 august 2021.
     +  Articolul IIITermenul prevăzut la art. IV din Legea nr. 177/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 2 iulie 2015, se prorogă cu 5 luni.  +  Articolul IVLegea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 11 septembrie 2015, cu modificările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.  +  Articolul V(1) Construcțiile executate cu autorizațiile și avizele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, precum și cele realizate în regim cutumiar, care nu sunt monumente istorice, situate în interiorul zonelor declarate potrivit legii zone cu statut de cetate medievală, sunt exceptate de la prevederile art. 611-615 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările ulterioare.(2) Prin Regulamentul general de urbanism, aprobat în condițiile legii, se vor reglementa detaliile cu privire la situațiile prevăzute la alin. (1), în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    FLORIN IORDACHE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 21 iulie 2016.Nr. 163.-----