DECIZIA nr. 317 din 21 mai 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1),(2) și (3) și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 605 din 23 iulie 2019
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1),(2) și (3) și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, excepție ridicată de Mihai Sorin Brînduș în Dosarul nr. 3.447/3/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.795D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 653 din 17 octombrie 2017 și nr. 258 din 27 aprilie 2017. În aceste decizii, Curtea a arătat că „termenul de competență are înțelesul de persoană competentă, care își exercită atribuțiile, și, prin urmare, desemnarea prin ordin a persoanelor competente să decidă asupra acestor aspecte nu constituie un element esențial cu privire la modificarea raportului de serviciu.“ În concluzie, reprezentantul Ministerului Public arată că nu sunt încălcate prevederile constituționale și, în special, art. 73 referitor la domeniul de reglementare al legii organice.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 1.406 din 27 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.447/3/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1),(2) și (3) și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare. Excepția a fost ridicată de Mihai Sorin Brînduș cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 4.104 din 2 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în cadrul Dosarului nr. 3.447/3/2014, având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că sintagma „specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală“, utilizată în cuprinsul art. 2 alin. (1),(2) și (3) din Legea nr. 364/2004, este lipsită de claritate și previzibilitate, contravenind astfel prevederilor art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție. Astfel, consideră că legea ar trebui să prevadă cu claritate la cine anume se referă această sintagmă, întrucât, potrivit Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, Poliția este organizată în mai multe structuri și, potrivit art. 26 din acest act normativ, orice polițist din orice structură are obligația să constate o infracțiune atunci când ia cunoștință de existența ei. Prin urmare, este necesar să se prevadă în mod clar și neechivoc care sunt criteriile pe baza cărora agenții și ofițerii de poliție se pot „specializa“ în forma cerută de Legea nr. 364/2004 și din ce structuri pot proveni acești polițiști, astfel încât să fie incluși în structura poliției judiciare. 6. În ceea ce privește art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004, autorul excepției arată că acest text de lege contravine prevederilor art. 16 alin. (1) și (3), art. 31 și art. 73 din Constituție, întrucât prevede că procedura de numire, promovare și eliberare în/din funcțiile structurilor poliției judiciare este stabilită printr-o normă administrativă cu o putere juridică inferioară legii organice, respectiv printr-un ordin al ministrului afacerilor interne. Competența constituțională exclusivă a legiuitorului organic de a reglementa în domeniul statutului funcționarilor publici este transmisă astfel unei autorități din puterea executivă, și anume ministrului afacerilor interne. 7. Totodată, autorul excepției susține că obligația reglementării prin lege a drepturilor și a obligațiilor ce rezultă din ocuparea unei funcții este impusă și de prevederile Legii fundamentale referitoare la egalitatea în fața legii. 8. De asemenea, consideră că reglementarea acestor aspecte prin ordin al ministrului afacerilor interne reprezintă o „imixtiune în atribuțiile puterilor în stat“. 9. Autorul excepției arată și că ordinul ministrului afacerilor interne nu este publicat de regulă în Monitorul Oficial al României, ceea ce duce la încălcarea dreptului la informație, prevăzut de dispozițiile art. 31 din Constituție. Din prevederile coroborate ale art. 31, art. 73 și art. 78 din Constituție se desprinde concluzia că atunci când legiuitorul constituant a dispus ca un domeniu social să fie reglementat prin lege organică, acesta a voit ca reglementarea în cauză să fie adusă la cunoștință publică, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. În acest sens amintește deciziile Curții Constituționale nr. 392 din 2 iulie 2014, nr. 172 din 19 martie 2015 și nr. 244 din 19 aprilie 2016.10. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de constituționalitate, dar nu își exprimă opinia asupra temeiniciei acesteia. 11. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.12. Guvernul consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituție invocate. Astfel, arată că în jurisprudența Curții Constituționale au fost precizate acele elemente care constituie aspecte esențiale ale raporturilor de serviciu, respectiv nașterea, executarea și încetarea, și care nu pot fi stabilite decât prin lege organică. Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 nu reglementează însă aceste aspecte, ci lasă ministrului de resort stabilirea competenței emiterii unor acte administrative care constată nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului. 13. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate aduse dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 364/2004, Guvernul apreciază că acestea nu vizează veritabile aspecte de neconstituționalitate, ci, mai degrabă, pun în evidență critici privind lipsa unor norme suplimentare de completare a textului de lege. Or, Curtea Constituțională nu are rolul de legislator pozitiv, astfel încât revine autorității legiuitoare rolul de a insera norme juridice suplimentare, dacă apreciază că textul legal criticat este insuficient reglementat. 14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 alin. (1),(2) și (3) și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014, dispoziții potrivit cărora:– Art. 2 alin. (1), (2) și (3):(1) Poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de poliție, specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală.(2) Ofițerii și agenții specializați prevăzuți la alin. (1) au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare.(3) Ca organe de cercetare ale poliției judiciare funcționează lucrători specializați din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnați de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și își desfășoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale.“;– Art. 6 alin. (1): „Numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor poliției judiciare se fac potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.“17. Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituție: art. 1 alin. (4) și (5) referitoare la separația puterilor în stat și obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 31 privind dreptul la informație și art. 73 care reglementează categoriile de legi. 18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 364/2004 se referă la ofițerii și agenții de poliție care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare, arătând că aceștia sunt „specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală“. Dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol de lege reglementează modul în care ofițerii și agenții de poliție dobândesc calitatea de organe ale poliției judiciare, precizând că aceștia sunt „lucrători specializați din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnați de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și își desfășoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale“. Dispoziții asemănătoare se găsesc în art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014, precum și în art. 55 alin. (4) din Codul de procedură penală.19. Curtea constată că dispozițiile de lege mai sus amintite, referindu-se la categoriile de polițiști care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare fac trimitere, totodată, la atribuțiile acestora, respectiv la faptul că sunt specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală. Altfel spus, definirea organelor de cercetare a poliției judiciare se face prin prisma atribuțiilor acestora, fapt ce nu relevă, în sine, niciun aspect de neconstituționalitate. 20. În același timp însă, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 arată că în calitate de organe de cercetare ale poliției judiciare „funcționează lucrători specializați din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnați de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție“, formulare care permite atât interpretarea - redundantă în raport cu alineatele anterioare - potrivit căruia organele de cercetare ale poliției judiciare sunt specializate în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală, cât și pe cea potrivit căreia specializarea ar constitui o condiție pentru numirea ca organ de cercetare în această structură.21. Prin urmare, fără a avea un conținut contrar prevederilor constituționale, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 relevă necesitatea unei reglementări suplimentare, clarificatoare, care să detalieze criteriile și condițiile potrivit cărora un lucrător din cadrul Ministerului Afacerilor Interne devine organ de cercetare al poliției judiciare, dar și pe cele referitoare la promovarea și eliberarea în/din funcțiile structurilor de poliție judiciară.22. În acest context Curtea amintește că, referindu-se la statutul polițistului, prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17, prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24, sau prin Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 17, a statuat că polițistul este funcționar public civil, cu statut special, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, și că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din aceeași lege, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, polițistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. De aceea, aspectele esențiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul polițistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, respectiv Legea nr. 360/2002.23. Or, Curtea apreciază că dobândirea calității de organ de cercetare al poliției judiciare, promovarea și eliberarea în/din această funcție nu poate deroga de la exigențele constituționale relevate în jurisprudența sa, mai sus amintită, desemnarea în această funcție implicând o modificare a raportului de serviciu al polițistului, ce se manifestă prin atribuțiile specializate circumscrise efectuării activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală, prin subordonarea față de procuror, și elemente de salarizare specifice. 24. În contextul Legii nr. 364/2004, reglementarea care se referă la numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor poliției judiciare constituie obiectul art. 6 alin. (1), supus, de asemenea, controlului de constituționalitate. Acest text de lege nu stabilește însă care sunt criteriile și condițiile potrivit cărora pot avea loc aceste evenimente care marchează parcursul carierei polițistului, ci face trimitere la normele de competență aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne. În speță, a fost invocat Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 1.504/2006 privind desemnarea polițiștilor ca organe de cercetare ale poliției judiciare, numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor de poliție judiciară și încetarea acestei calități, ordin care nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.25. Analizând dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004, Curtea observă că acestea nu creează un cadru clar, predictibil și lipsit de echivoc cu privire la condițiile de numire, promovare și eliberare în/din funcție a organelor de cercetare judiciară. Astfel, nu se poate deduce modul în care sunt departajați în mod concret, în vederea numirii, lucrătorii specializați din Ministerul Afacerilor Interne, care sunt criteriile promovării și, mai ales, acelea ale eliberării din funcție, în afară de cele referitoare la neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor ce derivă din calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare, la care face trimitere, în mod expres, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 364/2004. 26. Curtea apreciază că o asemenea reglementare nu corespunde exigențelor prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, referitoare la calitatea actelor normative, așa cum au fost dezvoltate în jurisprudența sa. Astfel, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Curtea a arătat că redactarea unei legi cu o precizie totală poate fi dificilă, iar o anumită suplețe poate fi de dorit, însă această suplețe nu trebuie să afecteze previzibilitatea legii.27. Or, în ceea ce privește dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004, Curtea constată că acestea nu relevă o soluție legislativă caracterizată de suplețe, ci o derobare a legiuitorului de la competența constituțională de a stabili condiții și criterii clare, concrete, referitoare la aspecte esențiale ale raportului de serviciu al organelor de cercetare ale poliției judiciare. Prin aceste carențe de legiferare, reglementarea trimite, mai degrabă, la criterii ce țin de oportunitate și subiectivism, arbitrare, caracteristici ce nu pot constitui fundament al existenței și evoluției raportului de serviciu al unui funcționar public. 28. Considerentele mai sus amintite atrag după sine și constatarea caracterului neconstituțional al art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 în raport cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. 2 alin. (1),(2) și (3) din Legea nr. 364/2004 și cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihai Sorin Brînduș în Dosarul nr. 3.447/3/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 2 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.2. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 sunt neconstituționale.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 21 mai 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Petre Lăzăroiu | - judecător |
| Mircea Ștefan Minea | - judecător |
| Daniel Marius Morar | - judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Simona-Maya Teodoroiu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Patricia Marilena Ionea | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 1.406 din 27 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.447/3/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1),(2) și (3) și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare. Excepția a fost ridicată de Mihai Sorin Brînduș cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 4.104 din 2 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în cadrul Dosarului nr. 3.447/3/2014, având ca obiect un litigiu privind funcționarii publici. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că sintagma „specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală“, utilizată în cuprinsul art. 2 alin. (1),(2) și (3) din Legea nr. 364/2004, este lipsită de claritate și previzibilitate, contravenind astfel prevederilor art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție. Astfel, consideră că legea ar trebui să prevadă cu claritate la cine anume se referă această sintagmă, întrucât, potrivit Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, Poliția este organizată în mai multe structuri și, potrivit art. 26 din acest act normativ, orice polițist din orice structură are obligația să constate o infracțiune atunci când ia cunoștință de existența ei. Prin urmare, este necesar să se prevadă în mod clar și neechivoc care sunt criteriile pe baza cărora agenții și ofițerii de poliție se pot „specializa“ în forma cerută de Legea nr. 364/2004 și din ce structuri pot proveni acești polițiști, astfel încât să fie incluși în structura poliției judiciare. 6. În ceea ce privește art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004, autorul excepției arată că acest text de lege contravine prevederilor art. 16 alin. (1) și (3), art. 31 și art. 73 din Constituție, întrucât prevede că procedura de numire, promovare și eliberare în/din funcțiile structurilor poliției judiciare este stabilită printr-o normă administrativă cu o putere juridică inferioară legii organice, respectiv printr-un ordin al ministrului afacerilor interne. Competența constituțională exclusivă a legiuitorului organic de a reglementa în domeniul statutului funcționarilor publici este transmisă astfel unei autorități din puterea executivă, și anume ministrului afacerilor interne. 7. Totodată, autorul excepției susține că obligația reglementării prin lege a drepturilor și a obligațiilor ce rezultă din ocuparea unei funcții este impusă și de prevederile Legii fundamentale referitoare la egalitatea în fața legii. 8. De asemenea, consideră că reglementarea acestor aspecte prin ordin al ministrului afacerilor interne reprezintă o „imixtiune în atribuțiile puterilor în stat“. 9. Autorul excepției arată și că ordinul ministrului afacerilor interne nu este publicat de regulă în Monitorul Oficial al României, ceea ce duce la încălcarea dreptului la informație, prevăzut de dispozițiile art. 31 din Constituție. Din prevederile coroborate ale art. 31, art. 73 și art. 78 din Constituție se desprinde concluzia că atunci când legiuitorul constituant a dispus ca un domeniu social să fie reglementat prin lege organică, acesta a voit ca reglementarea în cauză să fie adusă la cunoștință publică, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. În acest sens amintește deciziile Curții Constituționale nr. 392 din 2 iulie 2014, nr. 172 din 19 martie 2015 și nr. 244 din 19 aprilie 2016.10. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de constituționalitate, dar nu își exprimă opinia asupra temeiniciei acesteia. 11. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.12. Guvernul consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituție invocate. Astfel, arată că în jurisprudența Curții Constituționale au fost precizate acele elemente care constituie aspecte esențiale ale raporturilor de serviciu, respectiv nașterea, executarea și încetarea, și care nu pot fi stabilite decât prin lege organică. Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 nu reglementează însă aceste aspecte, ci lasă ministrului de resort stabilirea competenței emiterii unor acte administrative care constată nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului. 13. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate aduse dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 364/2004, Guvernul apreciază că acestea nu vizează veritabile aspecte de neconstituționalitate, ci, mai degrabă, pun în evidență critici privind lipsa unor norme suplimentare de completare a textului de lege. Or, Curtea Constituțională nu are rolul de legislator pozitiv, astfel încât revine autorității legiuitoare rolul de a insera norme juridice suplimentare, dacă apreciază că textul legal criticat este insuficient reglementat. 14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 alin. (1),(2) și (3) și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014, dispoziții potrivit cărora:– Art. 2 alin. (1), (2) și (3):(1) Poliția judiciară este constituită din ofițeri și agenți de poliție, specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală.(2) Ofițerii și agenții specializați prevăzuți la alin. (1) au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare.(3) Ca organe de cercetare ale poliției judiciare funcționează lucrători specializați din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnați de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și își desfășoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale.“;– Art. 6 alin. (1): „Numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor poliției judiciare se fac potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.“17. Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituție: art. 1 alin. (4) și (5) referitoare la separația puterilor în stat și obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 31 privind dreptul la informație și art. 73 care reglementează categoriile de legi. 18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 364/2004 se referă la ofițerii și agenții de poliție care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare, arătând că aceștia sunt „specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală“. Dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol de lege reglementează modul în care ofițerii și agenții de poliție dobândesc calitatea de organe ale poliției judiciare, precizând că aceștia sunt „lucrători specializați din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnați de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și își desfășoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale“. Dispoziții asemănătoare se găsesc în art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014, precum și în art. 55 alin. (4) din Codul de procedură penală.19. Curtea constată că dispozițiile de lege mai sus amintite, referindu-se la categoriile de polițiști care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare fac trimitere, totodată, la atribuțiile acestora, respectiv la faptul că sunt specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală. Altfel spus, definirea organelor de cercetare a poliției judiciare se face prin prisma atribuțiilor acestora, fapt ce nu relevă, în sine, niciun aspect de neconstituționalitate. 20. În același timp însă, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 arată că în calitate de organe de cercetare ale poliției judiciare „funcționează lucrători specializați din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnați de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție“, formulare care permite atât interpretarea - redundantă în raport cu alineatele anterioare - potrivit căruia organele de cercetare ale poliției judiciare sunt specializate în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală, cât și pe cea potrivit căreia specializarea ar constitui o condiție pentru numirea ca organ de cercetare în această structură.21. Prin urmare, fără a avea un conținut contrar prevederilor constituționale, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 relevă necesitatea unei reglementări suplimentare, clarificatoare, care să detalieze criteriile și condițiile potrivit cărora un lucrător din cadrul Ministerului Afacerilor Interne devine organ de cercetare al poliției judiciare, dar și pe cele referitoare la promovarea și eliberarea în/din funcțiile structurilor de poliție judiciară.22. În acest context Curtea amintește că, referindu-se la statutul polițistului, prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17, prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24, sau prin Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 17, a statuat că polițistul este funcționar public civil, cu statut special, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, și că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din aceeași lege, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, polițistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale. De aceea, aspectele esențiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul polițistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, respectiv Legea nr. 360/2002.23. Or, Curtea apreciază că dobândirea calității de organ de cercetare al poliției judiciare, promovarea și eliberarea în/din această funcție nu poate deroga de la exigențele constituționale relevate în jurisprudența sa, mai sus amintită, desemnarea în această funcție implicând o modificare a raportului de serviciu al polițistului, ce se manifestă prin atribuțiile specializate circumscrise efectuării activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală, prin subordonarea față de procuror, și elemente de salarizare specifice. 24. În contextul Legii nr. 364/2004, reglementarea care se referă la numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor poliției judiciare constituie obiectul art. 6 alin. (1), supus, de asemenea, controlului de constituționalitate. Acest text de lege nu stabilește însă care sunt criteriile și condițiile potrivit cărora pot avea loc aceste evenimente care marchează parcursul carierei polițistului, ci face trimitere la normele de competență aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne. În speță, a fost invocat Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 1.504/2006 privind desemnarea polițiștilor ca organe de cercetare ale poliției judiciare, numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor de poliție judiciară și încetarea acestei calități, ordin care nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.25. Analizând dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004, Curtea observă că acestea nu creează un cadru clar, predictibil și lipsit de echivoc cu privire la condițiile de numire, promovare și eliberare în/din funcție a organelor de cercetare judiciară. Astfel, nu se poate deduce modul în care sunt departajați în mod concret, în vederea numirii, lucrătorii specializați din Ministerul Afacerilor Interne, care sunt criteriile promovării și, mai ales, acelea ale eliberării din funcție, în afară de cele referitoare la neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor ce derivă din calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare, la care face trimitere, în mod expres, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 364/2004. 26. Curtea apreciază că o asemenea reglementare nu corespunde exigențelor prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, referitoare la calitatea actelor normative, așa cum au fost dezvoltate în jurisprudența sa. Astfel, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Curtea a arătat că redactarea unei legi cu o precizie totală poate fi dificilă, iar o anumită suplețe poate fi de dorit, însă această suplețe nu trebuie să afecteze previzibilitatea legii.27. Or, în ceea ce privește dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004, Curtea constată că acestea nu relevă o soluție legislativă caracterizată de suplețe, ci o derobare a legiuitorului de la competența constituțională de a stabili condiții și criterii clare, concrete, referitoare la aspecte esențiale ale raportului de serviciu al organelor de cercetare ale poliției judiciare. Prin aceste carențe de legiferare, reglementarea trimite, mai degrabă, la criterii ce țin de oportunitate și subiectivism, arbitrare, caracteristici ce nu pot constitui fundament al existenței și evoluției raportului de serviciu al unui funcționar public. 28. Considerentele mai sus amintite atrag după sine și constatarea caracterului neconstituțional al art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 în raport cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. 2 alin. (1),(2) și (3) din Legea nr. 364/2004 și cu majoritate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihai Sorin Brînduș în Dosarul nr. 3.447/3/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 2 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.2. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 sunt neconstituționale.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 21 mai 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari