LEGE nr. 289 din 15 februarie 2002 (**republicată**)privind perdelele forestiere de protecție
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 143 din 26 februarie 2014



    **) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 28 decembrie 2011.  +  Capitolul I Dispoziții generale  +  Articolul 1Prevederile prezentei legi se aplică perdelelor forestiere de protecție, astfel cum sunt definite la pct. 23 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare.  +  Articolul 2Potrivit prezentei legi, perdelele forestiere de protecție sunt de următoarele tipuri:a) pentru protecția terenurilor agricole contra factorilor climatici dăunători și pentru ameliorarea condițiilor climaterice din perimetrul apărat;b) antierozionale, de protejare a solului supus fenomenelor de eroziune;c) pentru protecția căilor de comunicație și de transport, în special împotriva înzăpezirilor*);d) pentru protecția digurilor și a malurilor contra curenților, viiturilor, gheții și altele;e) pentru protecția localităților și a diverselor obiective economice și sociale.  +  Articolul 3(1) Perdelele forestiere de protecție pot fi, după caz, proprietate publică sau privată și constituie bun de interes național.(2) Dreptul de proprietate asupra terenurilor cu perdele forestiere de protecție se exercită în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.  +  Articolul 4(1) Rețeaua de perdele forestiere de protecție formează Sistemul național al perdelelor forestiere de protecție.(2) Potrivit prezentei legi, realizarea Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție se declară de utilitate publică.(3) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asigură realizarea Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție.(4) În cadrul Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție se aprobă Programul național de realizare a perdelelor forestiere pentru protecția autostrăzilor și drumurilor naționale, denumit în continuare Program, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. (la 24-06-2014, Alin. (4) al art. 4 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 18 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 24 iunie 2014. ) (5) Documentațiile tehnico-economice se realizează de către structurile teritoriale ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în calitate de autoritate contractantă. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică și realizarea obiectivelor de investiții privind înființarea perdelelor forestiere de protecție se face de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de autoritate contractantă, pe baza documentațiilor tehnico-economice transmise în condițiile legii de structurile teritoriale ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. (la 03-07-2017, Alineatul (5) din Articolul 4 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) (6) Finanțarea obiectivelor de investiții aferente Programului se asigură de la bugetul de stat, din Fondul de ameliorare cu destinație funciară, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, din fonduri externe nerambursabile și din Fondul de mediu. (la 06-09-2016, Alin. (6) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 31 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 6 septembrie 2016. ) (7) Realizarea obiectivelor de investiții privind înființarea perdelelor forestiere de protecție se face de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de autoritate contractantă, sau în regie proprie, pe baza documentațiilor tehnico-economice transmise în condițiile legii de structurile teritoriale ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. (la 27-07-2019, Articolul 4 din Capitolul I a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 143 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 24 iulie 2019 )  +  Articolul 5(1) Dispozițiile prezentei legi se aplică și pentru crearea de cordoane forestiere.(2) Cordoanele forestiere sunt constituite din plantații de arbori și arbuști forestieri, care unesc trupuri de pădure sau rețele de perdele forestiere de protecție, aflate la distanțe de până la 10 km unele de altele. Ele pot avea lățimi de până la 30 m și se amplasează la marginea tarlalelor cultivate agricol, de-a lungul drumurilor existente, al digurilor și malurilor sau în jurul localităților. În aceste cazuri cordoanele forestiere constituie ele însele perdele forestiere de protecție și preiau funcțiile de protecție ale acestora.  +  Capitolul II Identificarea zonelor în care sunt necesare perdele forestiere de protecție, amplasarea și înființarea acestora  +  Articolul 6(1) Perdelele forestiere de protecție a terenurilor agricole se înființează în zonele din Câmpia Română, Câmpia Tisei, Lunca Dunării și Podișul Dobrogei, afectate frecvent de fenomene de secetă. Amplasarea se face pe bază de documentații tehnice, de regulă în rețele rectangulare, în mod eșalonat, în ordinea urgențelor, prioritate având terenurile situate în zonele cele mai aride, la propunerea autorității publice centrale pentru agricultură și dezvoltare rurală. (la 03-07-2017, Alineatul (1) din Articolul 6 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1^1, Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) (2) Perdelele forestiere antierozionale se realizează în toate zonele țării, pe terenuri aflate în diferite grade de degradare. Procedura de identificare și de împădurire a terenurilor degradate este prevăzută în Legea nr. 100/2010 privind împădurirea terenurilor degradate. În această categorie se încadrează și terenurile cu nisipuri mobile, care necesită lucrări de împădurire pentru fixarea lor. (la 03-07-2017, Alineatul (2) din Articolul 6 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1^1, Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) (3) Perdelele forestiere pentru protecția căilor de comunicație și de transport se înființează de o parte sau de alta a acestora, pe porțiunile afectate frecvent de depuneri masive de zăpadă.(4) Perdelele forestiere pentru protecția digurilor și a malurilor contra curenților, viiturilor și sloiurilor de gheață se realizează de-a lungul acestora în aliniamente rectangulare, pe lățimi și lungimi diferite, în funcție de orografia terenului, viteza curentului apei, de înălțimea valurilor și de forța de împingere a ghețurilor.(5) Perdelele forestiere pentru protecția localităților și a diverselor obiective economice și sociale se realizează în jurul comunităților urbane și rurale, al unităților industriale poluante, al unor obiective economice, sociale, culturale și strategice.(6) În cazul înființării perdelelor forestiere de protecție în cadrul unei arii naturale protejate se vor respecta prevederile legale privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.(7) În cazul în care terenurile pe care se instalează perdelele forestiere de protecție sunt incluse pe lista siturilor contaminate, se vor respecta prevederile legale referitoare la protecția solului și subsolului.  +  Articolul 7(1) Necesitatea înființării perdelelor forestiere de protecție se fundamentează pe bază de studii întocmite de institute de cercetare silvică, ale căror servicii se achiziționează în condițiile legislației privind achizițiile publice. Studiile efectuate sunt supuse avizării Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești".(2) Întocmirea documentațiilor tehnico-economice pentru înființarea perdelelor forestiere de protecție se face de persoane juridice atestate potrivit legii, ale căror servicii se achiziționează în condițiile legislației privind achizițiile publice.(3) Execuția perdelelor forestiere de protecție se face în baza studiilor tehnico-economice care cuprind în mod obligatoriu:a) elementele tehnice necesare în vederea instalării perdelelor forestiere de protecție: orientarea, lățimea și distanța dintre perdelele forestiere de protecție, schemele de plantare, speciile indicate pentru împăduriri;b) lucrările de întreținere până la declararea închiderii stării de masiv;c) investiția specifică pentru fiecare tip de perdea forestieră de protecție, precum și alte date necesare;d) identificarea proprietarilor, dacă este posibil; (la 03-07-2017, Litera d) din Alineatul (3) , Articolul 7 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) e) planurile de amplasare a perdelelor forestiere de protecție;f) documentația cadastrală întocmită în sistem stereografic de proiecție 1970, avizată de către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară în a cărui rază teritorială sunt situate imobilele, cu atribuire de numere cadastrale. (la 03-07-2017, Litera f) din Alineatul (3) , Articolul 7 , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) (4) La solicitarea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, prin structurile silvice teritoriale ale acesteia, se va nota în cartea funciară faptul că imobilul este supus procedurii de împădurire conform prevederilor prezentei legi.(5) Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege terenul agricol pe care se înființează perdele forestiere de protecție.(6) Radierea notării din cartea funciară se face la solicitarea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură prin structurile silvice teritoriale, în urma finalizării procedurii sau a renunțării la efectuarea investițiilor.(7) Avizarea documentațiilor tehnico-economice pentru înființarea perdelelor forestiere de protecție se face de comisia tehnico-economică constituită la nivelul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.(8) Executarea perdelelor forestiere de protecție în siturile Natura 2000 se face după obținerea actului de reglementare care va rezulta în urma procedurii de evaluare adecvată.  +  Articolul 8(1) Înființarea perdelelor forestiere de protecție este obligatorie pentru persoanele fizice și juridice ale căror suprafețe au fost cuprinse în documentațiile prevăzute la art. 7 alin. (2).(2) Abrogat. (la 03-07-2017, Alineatul (2) din Articolul 8 , Capitolul II a fost abrogat de Punctul 2^1, Punctul 4, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 9Abrogat. (la 27-07-2019, Articolul 9 din Capitolul II a fost abrogat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 143 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 24 iulie 2019 )  +  Articolul 10Terenurile pe care se instalează perdelele forestiere de protecție au destinație silvică și se introduc în amenajamente silvice în termen de 90 de zile de la recepția lucrărilor de împădurire.  +  Articolul 11Recepția lucrărilor de realizare a Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție se face cu participarea obligatorie a:a) deținătorului terenului;b) reprezentantului structurii teritoriale de specialitate silvică a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură;c) reprezentantului unității specializate pentru executarea lucrărilor de împădurire.  +  Capitolul III Procedura de expropriere  +  Articolul 12Abrogat. (la 03-07-2017, Articolul 12 din Capitolul III a fost abrogat de Punctul 4, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 13Abrogat. (la 03-07-2017, Articolul 13 din Capitolul III a fost abrogat de Punctul 4, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 14Abrogat. (la 03-07-2017, Articolul 14 din Capitolul III a fost abrogat de Punctul 4, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 15Abrogat. (la 03-07-2017, Articolul 15 din Capitolul III a fost abrogat de Punctul 4, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 16Abrogat. (la 03-07-2017, Articolul 16 din Capitolul III a fost abrogat de Punctul 4, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 17Abrogat. (la 03-07-2017, Articolul 17 din Capitolul III a fost abrogat de Punctul 4, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 18Abrogat. (la 03-07-2017, Articolul 18 din Capitolul III a fost abrogat de Punctul 4, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 19Abrogat. (la 03-07-2017, Articolul 19 din Capitolul III a fost abrogat de Punctul 4, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 20Abrogat. (la 03-07-2017, Articolul 20 din Capitolul III a fost abrogat de Punctul 4, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 21Abrogat. (la 03-07-2017, Articolul 21 din Capitolul III a fost abrogat de Punctul 4, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 22Faptele persoanelor fizice și juridice prin care acestea împiedică realizarea perdelelor forestiere de protecție constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 lei până la 1.200 lei, dacă forma în care are loc aceasta nu constituie o faptă mai gravă pedepsită de lege ca infracțiune.  +  Articolul 23(1) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 22 se fac de către personalul silvic împuternicit, ofițerii și agenții de poliție și ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române.(2) Prevederile art. 22 referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(3) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, amenzile stabilite potrivit prezentei legi se fac venit la bugetul de stat.(4) În situația în care fapta prevăzută la art. 22 constituie infracțiune, se aplică prevederile legii penale. Competența de constatare a infracțiunii aparține structurilor specializate ale statului, conform legislației în vigoare.  +  Capitolul IV Gospodărirea perdelelor forestiere de protecție  +  Articolul 24Perdelele forestiere de protecție sunt supuse unor norme tehnice silvice, elaborate în condițiile art. 44, având ca finalitate asigurarea gestionării durabile a acestora, în vederea exercitării funcțiilor de protecție pentru care au fost înființate.  +  Articolul 25(1) Deținătorii cu orice titlu de perdele forestiere de protecție au obligația să ia măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, să respecte dispozițiile cu privire la protecția pădurilor și la circulația materialelor lemnoase, prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, și în alte reglementări specifice domeniului, și să execute lucrări de îngrijire, conform normelor tehnice.(2) Organele silvice, prefecții, consiliile județene și locale, unitățile de poliție, jandarmerie, unitățile și formațiunile de pompieri, unitățile Ministerului Apărării Naționale, potrivit atribuțiilor ce le revin prin lege, îi vor sprijini pe deținătorii de perdele forestiere de protecție în acțiunile de pază a vegetației forestiere și de stingere a incendiilor de pădure.(3) La solicitarea proprietarilor de perdele forestiere de protecție, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin unitățile sale teritoriale, va prelua asupra sa paza și gospodărirea vegetației forestiere respective, pe bază de contracte sau convenții încheiate cu solicitanții.(4) Perdelele forestiere de protecție se administrează prin ocoalele silvice de stat din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. (la 03-07-2017, Alineatul (4) din Articolul 25 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 26Reducerea suprafeței perdelelor forestiere de protecție, indiferent de forma de proprietate, este interzisă. Dispozițiile art. 35-37 din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.  +  Articolul 27Valorificarea materialului lemnos din perdelele forestiere de protecție se face de către persoanele prevăzute la art. 25 alin. (1).  +  Articolul 28(1) Recoltarea materialului lemnos din perdelele forestiere de protecție este permisă numai cu marcarea prealabilă, contra cost, de către ocolul silvic a arborilor de extras.(2) Materialul lemnos subțire, cu diametrul sub 10 cm, se va extrage sub îndrumarea personalului silvic, fără marcarea prealabilă a acestuia.  +  Articolul 29Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și/sau structurile teritoriale de specialitate ale acesteia organizează controlul asupra modului în care se aplică regimul silvic în perdelele forestiere de protecție. (la 03-07-2017, Articolul 29 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 6, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 30Pășunatul este interzis în perdelele forestiere de protecție. Dispozițiile art. 53 din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.  +  Capitolul V Finanțarea lucrărilor de realizare a Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție  +  Articolul 31(1) Sursele de finanțare pentru întocmirea documentațiilor tehnico-economice de realizare a perdelelor forestiere de protecție, precum și pentru realizarea respectivelor lucrări sunt următoarele:a) fondul de ameliorare a fondului funciar și alocații de la bugetul de stat, potrivit art. 91 din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare;b) fondul de conservare și regenerare a pădurilor, constituit potrivit art. 33 din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare;c) fondul pentru mediu;d) alocații de la bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor;e) sponsorizări de la societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fundații și altele;f) surse financiare externe nerambursabile sau creditele externe pe termen lung;g) contribuția benevolă a persoanelor fizice sau juridice, interesate de executarea lucrărilor de ameliorare;h) alte surse legale.(2) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în calitate de coordonator tehnic al acțiunilor de realizare a Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție, va solicita anual includerea în bugetul de stat a fondurilor necesare pentru împădurirea acestora în anul următor.(3) Abrogat. (la 03-07-2017, Alineatul (3) din Articolul 31 , Capitolul V a fost abrogat de Punctul 7, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) (4) Regia Națională a Pădurilor - Romsilva poate executa, în calitate de autoritate contractantă, sau în regie proprie, lucrări pentru înființarea perdelelor forestiere de protecție pe care poate să le deconteze din surse proprii sau din fondul de conservare și regenerare a pădurilor; contravaloarea lucrărilor pentru înființarea perdelelor forestiere de protecție decontate din fondul de conservare și regenerare a pădurilor se recuperează de la bugetul de stat prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură pe baza recepțiilor, a statelor de plată sau a altor documente justificative legal întocmite. (la 27-07-2019, Articolul 31 din Capitolul V a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 143 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 24 iulie 2019 )  +  Articolul 32Întocmirea studiilor și a documentațiilor tehnico-economice pentru realizarea perdelelor forestiere de protecție prevăzute la art. 7 se finanțează din sursele prevăzute la art. 31.  +  Articolul 33(1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, împreună cu celelalte ministere interesate în crearea de perdele forestiere de protecție, va întocmi până la data de 30 mai a fiecărui an situația fondurilor existente, conform surselor prevăzute la art. 31 destinate realizării Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție, pe fiecare tip, pentru anul următor.(2) Fondurile necesare pentru finanțarea de la bugetul de stat a perdelelor forestiere de protecție vor fi solicitate anual de către direcția de specialitate din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură până la data de 30 mai, pentru a fi incluse în bugetul de stat pentru anul următor, cu destinația respectivă.(3) Sumele constituite în condițiile prevăzute la art. 31 vor fi depuse în conturi bancare purtătoare de dobândă și vor fi utilizate în exercițiul financiar al anului următor, cu excepția alocațiilor de la bugetul de stat.(4) Anual, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, se aprobă lista obiectivelor de investiții propuse spre finanțare în cadrul Programului. (la 24-06-2014, Alin. (4) al art. 33 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 18 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 24 iunie 2014. )  +  Articolul 34(1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură va aloca în fiecare an fondurile necesare realizării perdelelor forestiere de protecție a terenurilor agricole pentru prevenirea și combaterea fenomenului de secetă și a deșertificării.(2) Reprezentanții autorității publice centrale care răspunde de silvicultură vor elabora un raport anual privind activitățile de realizare a perdelelor forestiere de protecție a terenurilor agricole, care va fi prezentat comisiilor de specialitate din cele două Camere ale Parlamentului. (la 26-03-2017, Articolul 34 din Capitolul V a fost completat de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 21 din 21 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 202 din 23 martie 2017 )  +  Capitolul VI Răspunderi și sancțiuni  +  Articolul 35Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală a persoanei vinovate, potrivit legii.  +  Articolul 36(1) Prevederile prezentei legi se completează cu dispozițiile art. 106-115 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 98-100, 102 și 104-107 din Legea nr. 26/1996*), precum și cu prevederile Legii nr. 31/2000 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice**). Notă
    *) Legea nr. 26/1996 - Codul silvic a fost abrogată prin prevederile art. 139 lit. a) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, cu modificările ulterioare.
    **) Legea nr. 31/2000 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin prevederile art. 46 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, cu modificările ulterioare.
    (2) Contravențiilor prevăzute în Legea nr. 31/2000 le sunt aplicabile și prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.(3) Amenzile se fac venit la bugetul de stat.
     +  Capitolul VII Dispoziții finale  +  Articolul 37(1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură este coordonatoare a Programului de realizare a Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție și colaborează cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii***), Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", precum și cu alte instituții și operatori economici interesați. Notă
    ***) A se vedea dispozițiile art. 32 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările și completările ulterioare.
    (2) În cazul imobilelor expropriate, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asigură actualizarea anuală a inventarului centralizat al bunurilor proprietate publică a statului.
     +  Articolul 38La nivelul județelor în care urmează să se creeze rețele de perdele forestiere de protecție se înființează comandamente județene sub responsabilitatea directă a prefecților, constituite din conducerile direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București, ale direcțiilor silvice județene, ale altor instituții interesate, precum și din primarii localităților, care vor analiza periodic stadiul realizării programului anual de înființare a perdelelor forestiere de protecție la nivel de localitate, respectiv la nivel de județ.  +  Articolul 39Componența, modul de funcționare și atribuțiile structurilor prevăzute la art. 37 și 38 se vor stabili prin hotărâre a Guvernului****), în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Notă
    ****) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 548/2003 privind atribuțiile Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor ca minister coordonator al Programului de realizare a Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție și componența, modul de funcționare și atribuțiile comandamentelor județene de analiză a realizării programului anual de înființare a perdelelor forestiere de protecție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2003.
     +  Articolul 40Guvernul, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, va lua măsuri pentru adaptarea structurii și activității Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în teritoriu, în vederea realizării Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție. (la 03-07-2017, Articolul 40 din Capitolul VII a fost modificat de Punctul 8, Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul 41Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură va raporta anual Guvernului situația identificării terenurilor destinate realizării Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție.  +  Articolul 42Pentru terenurile pe care se realizează perdele forestiere de protecție deținătorii acestora nu datorează taxele și impozitele prevăzute de lege.  +  Articolul 43Deținătorii de terenuri împădurite, în condițiile prezentei legi, vor asigura cu continuitate, după închiderea stării de masiv, pe cheltuială proprie, lucrările de îngrijire, pază și protecție a vegetației forestiere, cu respectarea normelor tehnice silvice pentru această categorie.  +  Articolul 44Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură va elabora în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi norme tehnice silvice pentru înființarea, îngrijirea și conducerea vegetației forestiere din perdelele forestiere de protecție*****). Notă
    *****) A se vedea Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 636/2002 privind aprobarea Îndrumărilor tehnice silvice pentru înființarea, îngrijirea și conducerea vegetației forestiere din perdelele forestiere de protecție, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 19 februarie 2003.
     +  Articolul 45Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
     +  Anexă
    PROGRAMUL NAȚIONAL
    de realizare a perdelelor forestiere pentru protecția
    autostrăzilor și drumurilor naționale
    Nr. crt.D.R.D.P.JudețulDNPoz. kmPartea drumuluiLungimeaSuprafața
    mmp
    01234567
    1BucureștiIlfov118+500+20+000dreapta1.50045.000
    226+100-26+150dreapta501.500
    326+350-26+450dreapta1003.000
    426+650-26+750dreapta1003.000
    537+000-39+000dreapta2.00060.000
    6Prahova42+200-42+900dreapta70021.000
    748+000-49+000dreapta1.00030.000
    850+000-50+500dreapta50015.000
    957+500-58+800dreapta1.30039.000
    1059+450-59+750dreapta3009.000
    1167+500-68+500dreapta1.00030.000
    1271+000-72+500dreapta1.50045.000
    13Ilfov217+870-18+070stânga2006.000
    14Ialomița60+200-60+350stânga1504.500
    1561+450-61+700stânga2507.500
    16Ilfov322+400-23+226stânga82624.780
    17Călărași23+226-24+100stânga87426.220
    18Ilfov412+800-12+900stânga1003.000
    1913+200-13+400stânga2006.000
    20Călărași17+900-19+100stânga1.20036.000
    2119+900-20+000stânga1003.000
    22Ilfov715+800-16+100dreapta3009.000
    2317+100-17+150dreapta501.500
    2417+180-17+200dreapta20600
    2517+250-17+400dreapta1504.500
    26CB4+600-7+700stânga3.10093.000
    276+500-6+900stânga40012.000
    287+000-7+200stânga2006.000
    297+500-7+550stânga501.500
    307+500-7+800stânga3009.000
    318+300-8+850stânga55016.500
    3214+800-14+900stânga1003.000
    3316+400-16+950stânga55016.500
    3439+000-39+700dreapta70021.000
    3541+000-43+000dreapta2.00060.000
    3646+500-48+000dreapta1.50045.000
    3754+500-55+300dreapta80024.000
    3856+000-57+100dreapta1.10033.000
    39GiurgiuA113+400-19+000dreapta5.600168.000
    40Abrogat.
    41Abrogat.
    TOTAL ILFOV36.9701.109.100
    42BucureștiGiurgiu4124+000-28+000dreapta4.000120.000
    4331+000-37+000dreapta6.000180.000
    4440+000-41+000dreapta1.00030.000
    4545+000-49+000dreapta4.000120.000
    4651+000-53+000dreapta2.00060.000
    4759+800-61+000dreapta1.20036.000
    48523+350-24+792stânga1.44243.260
    4925+000-25+600stânga60018.000
    5027+000-27+400stânga40012.000
    5128+490-28+690stânga2006.000
    5235+500-37+500stânga2.00060.000
    535B3+600-5+100dreapta1.50045.000
    546+000-6+500dreapta50015.000
    5511+000-12+350dreapta1.35040.500
    5612+550-14+000dreapta1.45043.500
    5714+200-14+650dreapta45013.500
    5827+000-28+000dreapta1.00030.000
    5929+200-29+800dreapta60018.000
    6035+000-37+000dreapta2.00060.000
    61618+800-19+200dreapta40012.000
    6227+600-27+900dreapta3009.000
    63613+000-4+000dreapta1.00030.000
    6419+500-20+000dreapta50015.000
    6527+500-28+000dreapta50015.000
    66A142+200-42+700dreapta50015.000
    6748+000-49+000dreapta1.00030.000
    68IlfovA212+000-13+600stânga1.60048.000
    6921+900-26+550stânga4.650139.500
    7028+490-28+690stânga2006.000
    TOTAL GIURGIU42.3421.270.260
    71BucureștiCălărași325+270-25+320stânga501.500
    7226+800-27+118stânga3189.540
    7327+270-37+350stânga802.400
    7428+500-28+750stânga2507.500
    7530+200-30+400stânga2006.000
    7630+500-30+650stânga1504.500
    7734+350-34+700stânga35010.500
    7836+100-36+200stânga1003.000
    7936+400-37+190stânga79023.700
    8037+300-37+600stânga3009.000
    8141+050-41+300stânga2507.500
    8242+800-42+850stânga1504.500
    8344+200-45+000stânga80024.000
    8447+900-48+000stânga1003.000
    8548+080-49+100stânga1.02030.600
    8649+800-50+000stânga2006.000
    873148+000-49+200dreapta1.20036.000
    88421+200-21+350stânga1504.500
    8928+000-29+500stânga1.50045.000
    9030+900-32+800stânga1.90057.000
    91432+800-33+100stânga3009.000
    9239+850-41+250stânga1.40042.000
    9345+000-45+700stânga70021.000
    9446+000-47+000stânga1.00030.000
    9556+900-57+850stânga95028.500
    96418+100-13+000dreapta4.900147.000
    9713+000-13+500dreapta50015.000
    9814+000-14+400dreapta40012.000
    9915+000-15+500dreapta50015.000
    10019+000-22+000dreapta3.00090.000
    101A244+000-46+000stânga2.00060.000
    10255+500-56+500stânga1.00030.000
    10359+000-60+000stânga1.00030.000
    TOTAL CĂLĂRAȘI27.508825.240
    104BucureștiIalomița1D27+000-27+050stânga501.500
    10527+100-27+200stânga1003.000
    10628+200-28+500stânga3009.000
    10734+600-34+800stânga2006.000
    10836+400-36+900stânga50015.000
    10937+300-37+900stânga60018.000
    110247+900-48+350stânga45013.500
    11152+100-52+300stânga2006.000
    11258+000-59+000dreapta1.00030.000
    11360+000-61+000dreapta1.00030.000
    11461+400-62+200dreapta80024.000
    11563+000-63+500dreapta50015.000
    11665+000-65+700dreapta70021.000
    11767+000-68+000dreapta1.00030.000
    1182A11+100-11+200stânga1003.000
    11912+600-12+800stânga2006.000
    TOTAL IALOMIȚA7.700231.000
    120BucureștiDâmbovița1A26+725-26+805dreapta802.400
    12126+885-28+340dreapta1.45543.650
    12233+600-33+700dreapta1003.000
    12333+800-34+000dreapta2006.000
    12434+050-34+420dreapta37011.100
    12534+475-34+605dreapta1303.900
    12637+500-38+630dreapta1.13033.900
    12738+640-38+855dreapta2156.450
    12843+000-43+070dreapta702.100
    12943+100-43+280dreapta1805.400
    13046+900-47+285dreapta38511.550
    1311A47+140-47+400dreapta2607.800
    1326147+000-48+000dreapta1.00030.000
    13362+250-62+450dreapta2006.000
    134724+700-25+100dreapta40012.000
    13525+300-25+430dreapta1303.900
    13632+000-33+300dreapta1.30039.000
    13733+320-33+470dreapta1504.500
    13833+520-34+600dreapta1.08032.400
    13938+000-39+000dreapta1.00030.000
    140739+000-39+900dreapta90027.000
    14142+400-43+900dreapta1.50045.000
    14244+000-47+600dreapta3.600108.000
    14351+200-51+400dreapta2006.000
    14459+550-60+000dreapta45013.500
    14560+500-62+200dreapta1.70051.000
    14675+000-75+700dreapta70021.000
    147719+200-10+000dreapta80024.000
    14811+500-14+350dreapta2.85085.500
    14915+500-15+900dreapta40012.000
    15019+700-20+050dreapta35010.500
    15122+900-23+100dreapta2006.000
    15223+900-25+970dreapta2.07062.100
    15327+100-32+370dreapta5.270158.100
    15435+250-35+600dreapta35010.500
    15536+450-38+970dreapta2.52075.600
    15639+300-41+580dreapta2.28068.400
    15743+300-43+380dreapta802.400
    158A150+000-50+500dreapta50015.000
    15950+500-51+000dreapta50015.000
    16051+500-53+700dreapta2.20066.000
    16154+000-55+900dreapta1.90057.000
    16256+550-56+800dreapta2507.500
    16357+500-58+800dreapta1.30039.000
    16458+800-58+900dreapta1003.000
    16559+350-59+450dreapta1003.000
    16659+450-59+750dreapta3009.000
    16759+750-59+800dreapta501.500
    16861+850-63+600dreapta1.75052.500
    16967+500-68+600dreapta1.10033.000
    17071+600-72+800dreapta1.20036.000
    17177+500-79+200dreapta1.70051.000
    TOTAL DÂMBOVIȚA49.0051.470.150
    172BucureștiArgeș6599+050-102+000dreapta2.95088.500
    173112+200-112+600dreapta40012.000
    174113+000-113+500dreapta50015.000
    175113+800-114+500dreapta70021.000
    17665A34+600-35+500stânga90027.000
    17741+600-42+400stânga80024.000
    17848+700-49+200stânga50015.000
    1797359+200-60+300dreapta1.10033.000
    18086+000-86+300stânga3009.000
    18186+000-86+300dreapta3009.000
    18287+000-87+200stânga2006.000
    183A181+000-84+000dreapta3.00090.000
    18487+000-89+000dreapta2.00060.000
    18586+000-90+000dreapta4.000120.000
    18690+700-90+820dreapta1203.600
    18795+000-98+000dreapta3.00090.000
    18899+000-102+000dreapta3.00090.000
    189103+000-105+000dreapta2.00060.000
    TOTAL ARGEȘ25.770773.100
    190BucureștiTeleorman5C37+300-40+400dreapta3.10093.000
    1915119+000-23+480stânga4.480134.400
    19223+520-25+300stânga1.78053.400
    19325+530-28+700stânga3.17095.100
    19428+800-37+000stânga8.200246.000
    195665+150 - 66+000stânga85025500
    19681+040-81+230stânga1905700
    19781+550-81+990stânga44013200
    19883+400-83+764stânga36010800
    19951A2+000-3+890dreapta1.89056.700
    2003+910-7+000dreapta3.09092.700
    20115+000-19+500dreapta4.500135.000
    202525+500-13+700stânga8.200246.000
    20365A58+000-62+700dreapta4.700141.000
    20465+800-72+000dreapta6.200186.000
    20572+600-74+400dreapta1.80054.000
    20677+000-78+000dreapta1.00030.000
    20792+000-96+030stânga4.030120.900
    20896+100-101+000stânga4.900147.000
    209101+700-102+600stânga90027.000
    210102+700-110+070stânga8.370251.100
    211110+100-110+500stânga40012.000
    212114+500-123+480stânga8.980269.400
    213114+500-123+480dreapta8.980269.400
    214123+500-127+230stânga3.730111.900
    215123+500-127+230dreapta3.730111.900
    216127+250-128+380stânga1.13033.900
    217127+250-128+380dreapta1.13033.900
    218128+400-129+050stânga65019.500
    219128+400-129+050dreapta65019.500
    220129+100-129+700stânga60018.000
    221129+100-129+700dreapta60018.000
    22265E0+000-4+400stânga4.400132.000
    2230+000-4+400dreapta4.400132.000
    2244+400-5+400stânga1.00030.000
    22565E11+300-13+000stânga1.70051.000
    22611+300-13+000dreapta1.70051.000
    22716+000-17+000stânga1.00030.000
    22818+900-20+500stânga1.60048.000
    22918+900-20+500dreapta1.60048.000
    23025+200-26+400stânga1.20036.000
    23125+200-26+400dreapta1.20036.000
    23232+000-32+200stânga2006.000
    23333+800-36+100stânga2.30069.000
    TOTAL TELEORMAN125.0303.750.900
    234BucureștiPrahova139+500-39+900dreapta40012.000
    23541+990-42+052dreapta621.860
    23642+058-42+333dreapta2758.250
    23742+349-42+353dreapta4120
    23842+625-42+940dreapta3159.450
    23943+080-43+180dreapta1003.000
    24051+100-51+400dreapta3009.000
    24157+000-58+585dreapta1.58547.550
    24258+602-58+956dreapta35410.620
    24358+969-59+620dreapta68120.430
    24459+626-59+918dreapta2928.760
    24559+924-61+550dreapta1.62648.780
    24661+642-61+822dreapta1805.400
    24761+846-62+600dreapta75422.620
    24863+000-64+000dreapta1.00030.000
    24964+500-67+284dreapta2.78483.520
    25071+000-71+285dreapta2858.550
    25171+295-72+718dreapta1.42342.690
    25272+724-73+187dreapta46313.890
    25373+193-73+740dreapta54716.410
    25473+760-74+892dreapta1.13233.960
    25574+898-75+700dreapta80224.060
    25675+706-76+380dreapta67420.220
    25776+386-77+804dreapta1.41842.540
    25877+822-79+000dreapta1.17835.340
    25979+470-79+850dreapta38011.400
    26080+050-81+010dreapta96028.800
    26184+770-87+950dreapta3.18095.400
    262137+220-137+420dreapta2006.000
    2631A54+100-56+600dreapta2.50075.000
    26473+750-74+450dreapta70021.000
    26576+400-78+000dreapta1.60048.000
    2661D4+000-5+000dreapta1.00030.000
    2675+000-12+500dreapta7.500225.000
    26812+500-16+800dreapta4.300129.000
    26916+800-18+000dreapta1.20036.000
    270BucureștiPrahova1D23+000-26+000dreapta3.00090.000
    2717266+130-67+450dreapta1.32039.600
    27268+850-73+170dreapta4.320129.600
    TOTAL PRAHOVA50.7941.523.820
    273BucureștiBuzău1B63+400-64+350stânga95028.500
    274267+960-70+500dreapta2.54076.200
    27569+100-70+520dreapta1.42042.600
    27671+100-71+800dreapta70021.000
    27772+500-73+600dreapta1.10033.000
    27877+200-77+508dreapta3089.240
    27977+517-77+664dreapta1474.410
    28077+670-78+000dreapta3309.900
    281Ialomița60+450-61+050dreapta60018.000
    282Buzău80+000-82+500dreapta2.50075.000
    28383+000-83+500dreapta50015.000
    284128+850-128+880stânga30900
    285128+902-129+530stânga62818.840
    286129+600-130+152stânga55216.560
    287130+158-130+795stânga63719.110
    288131+700-132+546stânga84625.380
    289132+552-132+600stânga481.440
    290133+600-134+000stânga40012.000
    291135+200-136+188stânga98829.640
    292136+218-137+000stânga78223.460
    293137+200-137+396stânga1965.880
    294137+400-138+251stânga85125.530
    295138+269-139+000stânga73121.930
    296139+000-140+000stânga1.00030.000
    297148+000-149+500stânga1.50045.000
    298151+000-152+000stânga1.00030.000
    2992B12+200-12+731stânga53115.930
    30012+737-13+270stânga53315.990
    30113+280-13+400stânga1203.600
    30216+600-16+900stânga3009.000
    30320+600-20+900stânga3009.000
    30428+150-29+000stânga85025.500
    30529+030-30+000stânga97029.100
    30630+100-31+000stânga90027.000
    30731+010-32+150stânga1.14034.200
    30832+250-32+350stânga1003.000
    3092C0+550-0+650stânga1003.000
    3100+750-1+150stânga40012.000
    3116+500-6+600stânga1003.000
    3126+790-7+132stânga34210.260
    3138+600-8+700stânga1003.000
    31412+100-12+500stânga40012.000
    315BucureștiBuzău2C13+950-14+100stânga1504.500
    31617+300-19+000stânga1.70051.000
    31720+200-20+700stânga50015.000
    31821+500-22+028stânga52815.840
    31922+028-23+500stânga1.47244.160
    32028+500-29+800stânga1.30039.000
    32131+078-31+146stânga682.040
    32232+900-34+300stânga1.40042.000
    32346+100-46+200stânga1003.000
    32447+800-48+000stânga2006.000
    325222+800-3+100stânga3009.000
    3263+444-4+506stânga1.06231.860
    3273+700-4+000stânga3009.000
    3284+512-5+000stânga48814.640
    3294+050-5+000stânga95028.500
    330228+000-8+205stânga2056.150
    3318+211-9+253stânga1.04231.260
    3329+267-9+859stânga59217.760
    3339+865-10+477stânga61218.360
    33410+483-10+500stânga17510
    33510+900-11+800stânga90027.000
    33612+000-12+774stânga77423.220
    33712+780-13+764stânga98429.520
    33814+511-16+180stânga1.66950.070
    33919+740-20+900stânga1.16034.800
    34021+200-21+715stânga51515.450
    34121+721-22+000stânga2798.370
    34222+900-23+000stânga1003.000
    34323+000-23+164stânga1644.920
    34423+170-23+640stânga47014.100
    34523+646-24+860stânga1.21436.420
    34624+882-25+900stânga1.01830.540
    34725+906-27+000stânga1.09432.820
    34827+100-27+500stânga40012.000
    TOTAL BUZĂU52.1971.565.910
    TOTAL D.R.D.P. BUCUREȘTI417.31612.519.480
    349CraiovaOlt6138+700-144+800dreapta6.100183.000
    350146+900-151+100dreapta4.200126.000
    351152+000-153+050dreapta1.05031.500
    352156+000-158+000dreapta2.00060.000
    353166+000-170+000dreapta4.000120.000
    354179+000-179+400dreapta40012.000
    355542+700-4+500stânga1.80054.000
    3565+600-6+700stânga1.10033.000
    3579+600-10+500stânga90027.000
    35810+000-13+000stânga3.00090.000
    359CraiovaOlt5410+000-13+000dreapta3.00090.000
    36015+000-15+600dreapta60018.000
    36117+000-17+400dreapta40012.000
    36217+200-18+000stânga80024.000
    36319+600-20+100dreapta50015.000
    36419+600-20+100stânga50015.000
    36520+600-27+400dreapta6.800204.000
    36620+600-21+300stânga70021.000
    36726+500-27+800dreapta1.30039.000
    36826+500-27+800stânga1.30039.000
    36930+600-31+000dreapta40012.000
    37031+000-34+000stânga3.00090.000
    37131+000-34+000dreapta3.00090.000
    37235+000-36+800dreapta1.80054.000
    37336+000-36+800stânga80024.000
    37437+500-38+300stânga80024.000
    37552+000-52+850stânga85025.500
    37653+050-53+500stânga45013.500
    37754A4+400-8+400dreapta4.000120.000
    378642+300-3+400stânga1.10033.000
    3792+300-3+400dreapta1.10033.000
    3804+000-5+000stânga1.00030.000
    3814+000-5+000dreapta1.00030.000
    3825+800-5+900stânga1003.000
    3839+800-11+300stânga50015.000
    3849+800-11+300dreapta50015.000
    38514+200-15+700stânga1.50045.000
    38614+200-15+700dreapta1.50045.000
    38717+800-21+300stânga3.500105.000
    38817+800-19+300dreapta1.50045.000
    38919+600- 21+300dreapta1.70051.000
    39022+400-23+500stânga1.10033.000
    39124+500-26+600dreapta2.10063.000
    39224+500-26+600stânga2.10063.000
    39326+700-27+600stânga90027.000
    39426+700-27+600dreapta90027.000
    39532+800-33+500stânga70021.000
    39632+800-33+500dreapta70021.000
    39734+500-35+000stânga50015.000
    39836+000-37+000dreapta1.00030.000
    39937+300-38+400stânga1.10033.000
    40043+000-46+000dreapta3.00090.000
    40157+400-57+700dreapta3009.000
    40258+500-58+700dreapta2006.000
    4036521+800-22+400dreapta60018.000
    40429+700-30+400dreapta70021.000
    405CraiovaOlt6537+300-41+800dreapta4.500135.000
    40654+200-56+100dreapta1.90057.000
    40758+200-58+300dreapta1003.000
    40860+370-65+000dreapta4.630138.900
    40965+500-66+800dreapta1.30039.000
    41067+000-67+400dreapta40012.000
    41169+500-69+800dreapta3009.000
    41272+800-74+070dreapta1.27038.100
    41376+200-78+350dreapta2.15064.500
    41479+000-79+400dreapta40012.000
    41582+900-84+300dreapta1.40042.000
    41684+800-85+250dreapta45013.500
    41787+500-88+100dreapta60018.000
    TOTAL OLT105.8503.175.500
    418CraiovaMehedinți56A34+060-34+600stânga54016.200
    41936+730-39+360stânga2.63078.900
    42043+500-44+200stânga70021.000
    42145+475-45+945stânga47014.100
    42257+700-58+300stânga60018.000
    42319+200-19+500stânga3009.000
    42424+050-24+800stânga75022.500
    42528+850-29+950stânga1.10033.000
    42634+400-34+600stânga2006.000
    42736+000-36+730stânga73021.900
    42840+700-43+500stânga2.80084.000
    42944+200-45+475stânga1.27538.250
    43057+300-57+700stânga40012.000
    43158+300-58+850stânga55016.500
    43256B9+300-9+700stânga40012.000
    43324+000-24+900stânga90027.000
    43411+500-12+800dreapta1.30039.000
    43514+600-15+500dreapta90027.000
    43616+800-17+000dreapta2006.000
    43719+900-20+100dreapta2006.000
    43822+000-23+600dreapta1.60048.000
    43925+700-26+400dreapta70021.000
    44028+300-30+700dreapta2.40072.000
    44156C0+000-1+300dreapta1.30039.000
    4420+400-0+900stânga50015.000
    4431+900-2+300dreapta40012.000
    4445+600-6+000stânga40012.000
    4458+700-9+800stânga1.10033.000
    4468+700-9+800dreapta1.10033.000
    44710+500-11+200dreapta70021.000
    44814+900-15+600dreapta70021.000
    44926+300-29+400stânga3.10093.000
    450CraiovaMehedinți56C31+800-32+600stânga80024.000
    45146+700-47+000stânga3009.000
    45249+050-49+400stânga35010.500
    453CDTS9+200-11+700dreapta2.50075.000
    TOTAL MEHEDINȚI34.8951.046.850
    454CraiovaDolj5517+100 -17+500dreapta40012.000
    45527+200-27+400stânga2006.000
    45628+300-29+300dreapta1.00030.000
    45729+700-30+000dreapta3009.000
    45834+300-34+500dreapta2006.000
    45946+200-46+800dreapta60018.000
    46048+300-49+000dreapta70021.000
    46149+700-50+200dreapta50015.000
    46262+000-64+000stânga2.00060.000
    46355A6+630-8+000dreapta1.37041.100
    46420+000-21+500dreapta1.50045.000
    46527+800-29+600dreapta1.80054.000
    46642+800-43+200stânga40012.000
    46744+700-48+900stânga4.200126.000
    46851+200-52+200stânga1.00030.000
    46958+500-60+300dreapta1.80054.000
    47087+000-88+910dreapta1.91057.300
    47190+000-91+640dreapta1.64049.200
    4725614+000-15+700dreapta1.70051.000
    47315+700-15+800dreapta1003.000
    47422+400-23+400stânga1.00030.000
    47526+400-29+000dreapta2.60078.000
    47639+100-40+500dreapta1.40042.000
    47744+050-48+000dreapta3.950118.500
    47848+600-48+900dreapta3009.000
    47962+900-65+900dreapta3.00090.000
    48066+000-69+000dreapta3.00090.000
    48156A5+800-7+800dreapta2.00060.000
    4826517+100-18+300dreapta1.20036.000
    48365C8+400-8+550dreapta1504.500
    48414+800-15+200dreapta40012.000
    4855+790-6+800dreapta1.01030.300
    48617+800-18+300dreapta50015.000
    48728+100-28+700dreapta60018.000
    4886199+500-200+100dreapta60018.000
    489215+300-215+900dreapta60018.000
    490190+850-193+100stânga2.25067.500
    491193+050-194+300dreapta1.25037.500
    4926207+000-211+000stânga4.000120.000
    493215+300-215+550stânga2507.500
    4946B4+100-4+600dreapta50015.000
    495CraiovaDolj6B5+100-5+500dreapta40012.000
    TOTAL DOLJ54.2801.628.400
    TOTAL D.R.D.P. CRAIOVA195.0255.850.750
    496TimișoaraArad6926+000-28+200stânga2.20066.000
    49726+000-28+200dreapta2.20066.000
    49833+000-35+100stânga2.10063.000
    49933+000-35+100dreapta2.10063.000
    50036+000-37+200stânga1.20036.000
    50136+000-37+200dreapta1.20036.000
    50239+300-40+300stânga1.00030.000
    50339+300-40+300dreapta1.00030.000
    50441+200-41+800stânga60018.000
    50541+200-41+800dreapta60018.000
    50642+300-45+700stânga3.400102.000
    50742+300-45+700dreapta3.400102.000
    5087523+200-523+600dreapta40012.000
    509524+000-524+500dreapta50015.000
    510578+300-578+500dreapta2006.000
    511580+600-580+800dreapta2006.000
    512581+400-581+700dreapta3009.000
    513583+700-584+000dreapta3009.000
    5147932+000-32+800stânga80024.000
    51550+900-51+900stânga1.00030.000
    51679A119+000-119+950stânga95028.500
    517TimișA1508+400-508+800stânga40012.000
    518508+400-508+800dreapta40012.000
    519514+000-515+000stânga1.00030.000
    520514+000-515+000dreapta1.00030.000
    521517+000-519+000stânga2.00060.000
    522517+000-519+000dreapta2.00060.000
    523Arad523+000-524+000stânga1.00030.000
    524523+000-524+000dreapta1.00030.000
    525530+000-535+000dreapta5.000150.000
    TOTAL ARAD39.4501.183.500
    526TimișoaraCaraș-Severin6408+700-408+900stânga2006.000
    527413+100-413+400stânga3009.000
    528431+400-431+800dreapta40012.000
    529436+000-436+700dreapta70021.000
    530393+000-397+000stânga4.000120.000
    531398+000-403+000dreapta5.000150.000
    5325798+600-99+200stânga60018.000
    533142+500-143+000dreapta50015.000
    534132+500-132+800stânga3009.000
    535132+500-132+800dreapta3009.000
    536135+000-135+500stânga3009.000
    537135+000-135+500dreapta3009.000
    538TimișoaraCaraș-Severin5778+500-80+000dreapta1.50045.000
    53998+000-98+600stânga60018.000
    54098+000-98+600dreapta60018.000
    541117+000-138+000dreapta21.000630.000
    542164+000-177+000stânga13.000390.000
    54357B11+000-20+000dreapta9.000270.000
    54426+000-40+000dreapta14.000420.000
    54566+000-76+000stânga10.000300.000
    54683+000-86+000stânga3.00090.000
    54794+000-97+000dreapta3.00090.000
    5485826+000-28+000stânga2.00060.000
    54931+000-32+000stânga1.00030.000
    55052+800-53+100dreapta3009.000
    55160+800-61+050dreapta2507.500
    55258B34+000-36+000stânga2.00060.000
    55337+000-38+000stânga1.00030.000
    55439+000-39+500stânga50015.000
    55541+600-44+000stânga2.40072.000
    55667D89+700-90+000dreapta3009.000
    557683+500-6+000stânga2.50075.000
    TOTAL CARAȘ-SEVERIN100.8503.025.500
    558TimișoaraHunedoara68A54+870-55+130stânga2607.800
    5597356+500-357+000stânga50015.000
    560356+500-357+000dreapta50015.000
    561369+000-369+400stânga40012.000
    562369+000-369+400dreapta40012.000
    TOTAL HUNEDOARA2.06061.800
    563TimișoaraBihor574+093-7+000dreapta2.90787.210
    56424+000-30+000dreapta6.000180.000
    56550+000-56+000dreapta6.000180.000
    56667D76+830-89+700stânga12.870386.100
    TOTAL BIHOR27.777833.310
    567TimișoaraTimiș6531+000-531+400stânga40012.000
    568531+800-531+900stânga1003.000
    569571+650-572+850stânga1.20036.000
    570516+000-517+000stânga1.00030.000
    571518+000-519+000stânga1.00030.000
    572520+000-523+000stânga3.00090.000
    573525+000-526+000stânga1.00030.000
    574530+000-531+000stânga1.00030.000
    575538+200-538+400dreapta2006.000
    576539+100-539+900stânga80024.000
    577540+600-540+900stânga3009.000
    578542+200-542+400dreapta2006.000
    579571+500-571+650stânga1504.500
    580592+000-601+400dreapta8.900267.000
    581TimișoaraTimiș6604+200-607+000dreapta2.80084.000
    582612+200-617+300stânga5.100153.000
    583632+800-635+200dreapta2.40072.000
    584638+400-639+000dreapta60018.000
    58557185+100-186+000dreapta90027.000
    586186+000-186+200dreapta2006.000
    587186+200-187+700dreapta1.50045.000
    588190+600-192+300stânga1.70051.000
    589194+250-199+700stânga5.450163.500
    59058B50+000-53+000stânga3.00090.000
    59150+000-53+000dreapta3.00090.000
    59261+000-66+000stânga5.000150.000
    5935926+500-29+000stânga2.50075.000
    59426+500-29+000dreapta2.50075.000
    59533+000-34+000dreapta1.00030.000
    59654+500-58+800stânga4.300129.000
    59760+900-63+400dreapta2.50075.000
    59859A12+400-13+000stânga60018.000
    59920+000-22+000stânga2.00060.000
    60034+400-34+600stânga2006.000
    60138+900-39+100stânga2006.000
    60259B5+000-6+000dreapta1.00030.000
    6039+500-10+000dreapta50015.000
    60416+000-18+000stânga2.00060.000
    60518+200-19+000stânga80024.000
    60618+200-19+000dreapta80024.000
    60723+600-27+400dreapta3.800114.000
    60829+400-37+300dreapta7.900237.000
    60939+300-40+600dreapta1.30039.000
    61050+000-51+000stânga1.00030.000
    61152+600-53+400stânga80024.000
    61257+000-58+300stânga1.30039.000
    61361+500-62+000stânga50015.000
    61468+800-71+000stânga2.20066.000
    61572+000-73+000stânga1.00030.000
    61673+400-73+800stânga40012.000
    61759C3+000-6+000stânga3.00090.000
    61811+100-13+100stânga2.00060.000
    61915+800-20+000stânga4.200126.000
    62029+000-35+500stânga6.500195.000
    62138+000-39+000stânga1.00030.000
    622697+400-22+300stânga14.900447.000
    6237+400-22+300dreapta14.900447.000
    62424+750-26+000stânga1.25037.500
    62524+750-26+000dreapta1.25037.500
    62615+200-15+800stânga60018.000
    627TimișoaraTimiș6918+800-19+200stânga40012.000
    62835+600-36+000dreapta40012.000
    62939+700-39+900dreapta2006.000
    63041+800-42+300stânga50015.000
    TOTAL TIMIȘ143.1004.293.000
    TOTAL D.R.D.P. TIMIȘOARA313.2379.397.110
    631ClujAlba1359+000-362+780stânga3.780113.400
    632370+040-372+357stânga2.31769.510
    633372+495-373+000stânga50515.150
    634387+700-387+900stânga2006.000
    635388+000-388+600stânga60018.000
    636390+600-391+300stânga70021.000
    637392+500-394+000stânga1.50045.000
    638394+150-394+500stânga35010.500
    6397330+100-331+000stânga90027.000
    640331+100-332+650stânga1.55046.500
    641333+400-333+550stânga1504.500
    TOTAL ALBA12.552376.560
    642ClujBihor1H18+400-18+500stânga1003.000
    64320+100-20+350dreapta2507.500
    64422+700-23+000dreapta3009.000
    64523+150-23+350dreapta2006.000
    6461919+700-20+500dreapta80024.000
    64725+200-26+000dreapta80024.000
    64859+500-62+000stânga2.50075.000
    64919E2+500-4+000dreapta1.50045.000
    6508+000-10+000dreapta2.00060.000
    65116+500-18+000dreapta1.50045.000
    65220+480-22+500dreapta2.02060.600
    65323+800-25+600dreapta80024.000
    65426+000-27+300dreapta1.30039.000
    65530+000-30+900dreapta90027.000
    65619D4+950-5+300dreapta35010.500
    6576+500-7+000dreapta50015.000
    6589+200-9+400dreapta2006.000
    6592+800-3+200dreapta40012.000
    66019B2+150-2+550dreapta40012.000
    6615+000-5+300dreapta3009.000
    6627+000-8+400dreapta1.40042.000
    66330+900-31+700dreapta80024.000
    6647993+900-94+200dreapta3009.000
    66594+850-95+300stânga45013.500
    66679103+200-103+600stânga40012.000
    667105+400-105+600stânga2006.000
    TOTAL BIHOR20.670620.100
    668ClujCluj1439+400-440+500stânga1.10033.000
    669451+300-452+600stânga1.30039.000
    670453+300-455+300stânga2.00060.000
    671458+000-458+300stânga3009.000
    672509+000-509+600stânga60018.000
    673510+200-510+600stânga40012.000
    674510+800-511+000stânga2006.000
    6751C23+200-24+700stânga1.50045.000
    67636+600-37+700stânga1.10033.000
    6771R23+800-24+800dreapta1.00030.000
    67826+800-27+000dreapta2006.000
    6791630+500-30+800stânga3009.000
    68032+000-33+050stânga1.05031.500
    68175154+150-155+900stânga1.75052.500
    682*VOCE2+000-2+300stânga3009.000
    TOTAL CLUJ13.100393.000
    683ClujSatu Mare1C182+000-182+600stânga60018.000
    684184+000-185+000stânga1.00030.000
    685185+500-186+100stânga60018.000
    686193+500-193+600stânga1003.000
    687198+500-198+800stânga3009.000
    688200+050-200+200stânga1504.500
    689181+000-182+000stânga1.00030.000
    6901F150+550-153+750stânga2006.000
    691163+700-164+000stânga3009.000
    692165+000-165+300stânga3009.000
    693166+500-166+600stânga1003.000
    694171+600-173+000stânga1.40042.000
    6951978+700-78+750dreapta501.500
    69680+300-82+300dreapta2.00060.000
    69790+000-90+200dreapta2006.000
    69892+800-92+900dreapta1003.000
    69999+350+100+300dreapta95028.500
    700100+400-100+600dreapta2006.000
    701149+500-150+000dreapta50015.000
    70278+500-78+550dreapta501.500
    70319A21+700-21+900dreapta2006.000
    70428+200-28+500dreapta3009.000
    70542+000-42+300stânga3009.000
    TOTAL SATU MARE10.900327.000
    706ClujBistrița-Năsăud17106+000-107+000stânga1.00030.000
    707111+000-112+600stânga1.60048.000
    708111+000-112+600dreapta1.60048.000
    709Bistrița-Năsăud113+000-113+500stânga1.00030.000
    710113+000-113+500dreapta1.00030.000
    711ClujBistrița-Năsăud17114+400-115+000stânga60018.000
    TOTAL BISTRIȚA-NĂSĂUD6.800204.000
    TOTAL D.R.D.P. CLUJ64.0221.920.660
    *VOCE=varianta de ocolire Cluj-est
    712IașiBacău2238+700-238+900stânga2006.000
    713239+000-239+150stânga1504.500
    714240+200-241+500stânga1.30039.000
    715246+200-246+600stânga40012.000
    716248+200-249+100stânga90027.000
    717262+500-263+500dreapta1.00030.000
    718263+800-264+950dreapta1.15034.500
    719265+800-266+000dreapta2006.000
    720274+500-275+500stânga1.00030.000
    721278+830-279+700stânga87026.100
    722298+100-299+800stânga1.70051.000
    723302+000-303+000stânga1.00030.000
    724311+100-312+800stânga1.70051.000
    7252F5+600-5+800dreapta2006.000
    7266+300-6+450stânga1504.500
    72715+655-16+200stânga54516.350
    72816+800-17+000stânga2006.000
    72917+200-17+600stânga40012.000
    73017+900-18+200stânga3009.000
    73125+930-26+100stânga1705.100
    7322G20+120-20+170stânga501.500
    73320+400-21+100dreapta70021.000
    73439+500-40+000dreapta50015.000
    73540+000-41+000dreapta1.00030.000
    73642+100-43+000dreapta90027.000
    73743+000-43+700dreapta70021.000
    73811157+015-157+135stânga1203.600
    73911A18+000-25+350stânga7.350220.500
    74031+500-31+950stânga45013.500
    74132+050-32+300stânga2507.500
    74232+600-33+300stânga70021.000
    74312A84+200-84+400stânga2006.000
    74490+200-90+950stânga75022.500
    TOTAL BACĂU27.205816.150
    745IașiVaslui2F46+500-47+500stânga1.00030.000
    74648+800-49+000stânga2006.000
    74750+800-51+000stânga2006.000
    74852+000-53+800stânga1.20036.000
    74960+000-60+400stânga40012.000
    75076+000-77+000stânga1.00030.000
    75111A78+800-79+200stânga40012.000
    752IașiVaslui11A85+200-86+000stânga80024.000
    75386+200-87+200stânga1.00030.000
    75488+300-89+100stânga80024.000
    75590+000-90+600stânga60018.000
    75691+900-92+800stânga90027.000
    75715D108+400-109+000stânga60018.000
    758109+500-110+100stânga60018.000
    7592456+800-57+200stânga40012.000
    76081+290-83+000stânga1.71051.300
    76185+150-86+200stânga1.05031.500
    76291+440-92+590stânga1.15034.500
    76394+000-94+895stânga89526.850
    76498+000-99+150stânga1.15034.500
    765139+200-139+400stânga2006.000
    766146+000-148+892stânga89226.760
    767150+350-151+000stânga65019.500
    76824A8+100-9+100stânga1.00030.000
    76922+000-23+500stânga1.50045.000
    77033+330-36+000stânga2.67080.100
    77142+000-43+000stânga1.00030.000
    77252+000-54+000stânga2.00060.000
    77363+000-64+000stânga1.00030.000
    77466+000-67+000stânga1.00030.000
    77574+000-75+000stânga1.00030.000
    77664+600-64+900stânga3009.000
    77767+000-67+300stânga3009.000
    77869+950-70+500stânga55016.500
    77980+900-81+400stânga50015.000
    78024B11+000-12+000stânga1.00030.000
    78114+000-15+500stânga1.50045.000
    78216+500-17+000stânga50015.000
    78319+000-20+500stânga1.50045.000
    78436+000-38+000stânga2.00060.000
    78538+600-41+000stânga2.40072.000
    78641+200-42+100stânga90027.000
    78743+000-43+100stânga1003.000
    78844+500-45+100stânga60018.000
    7892681+210-81+950stânga74022.200
    TOTAL VASLUI41.8571.255.710
    790IașiIași2382+700-383+200dreapta50015.000
    79124152+000-152+400stânga40012.000
    792157+900-158+700stânga80024.000
    793175+150-175+550dreapta40012.000
    794184+000-184+100dreapta1003.000
    795209+900-211+200stânga1.30039.000
    796211+600-212+500stânga90027.000
    79724C1+000+2+080stânga1.08032.400
    7981+000+2+080dreapta1.08032.400
    799IașiIași24C2+130-3+750stânga1.62048.600
    8002+130-3+750dreapta1.62048.600
    80124+200-25+800stânga1.60048.000
    80231+800-32+000stânga2006.000
    80340+000-40+900stânga90027.000
    80440+000-40+900dreapta90027.000
    80542+300-43+900stânga1.60048.000
    806280+900-1+900stânga1.00030.000
    8077+900-9+200stânga1.30039.000
    80810+200-10+600stânga40012.000
    80911+300-12+100stânga80024.000
    81014+000-15+450stânga1.45043.500
    81120+600-22+000stânga1.40042.000
    81232+200-35+100stânga2.90087.000
    81337+650-39+450stânga1.80054.000
    81440+960-43+080stânga2.12063.600
    81544+900-46+100stânga1.20036.000
    816103+600-103+700stânga1003.000
    817105+700-105+900stânga2006.000
    818106+400-106+600stânga2006.000
    819108+400-110+000stânga1.60048.000
    820108+400-110+000dreapta1.60048.000
    821120+500-122+500stânga2.00060.000
    822120+500-121+500dreapta1.00030.000
    823132+500-133+200stânga70021.000
    824132+500-133+200dreapta70021.000
    825133+200-133+500stânga3009.000
    826133+200-133+500dreapta3009.000
    827133+500-134+300dreapta80024.000
    828134+300-136+600stânga2.30069.000
    829134+300-136+600dreapta2.30069.000
    830140+500-141+400dreapta90027.000
    83128A11+700-12+150stânga45013.500
    83215+980-17+000dreapta1.02030.600
    83330+900-31+000dreapta1003.000
    83431+100-31+500dreapta40012.000
    83528B2+500-4+500stânga2.00060.000
    83611+500-11+800stânga3009.000
    83721+350-22+000stânga65019.500
    83831+800-32+600stânga80024.000
    83936+400-37+200stânga80024.000
    TOTAL IAȘI50.8901.526.700
    840IașiBotoșani24C50+000-52+000dreapta2.00060.000
    84153+350-54+400dreapta1.05031.500
    84256+000-57+000stânga1.00030.000
    84359+700-60+700stânga1.00030.000
    84459+700-60+700dreapta1.00030.000
    84564+000-65+400stânga1.40042.000
    846IașiBotoșani24C79+250-81+100stânga1.85055.500
    84779+250-81+100dreapta1.85055.500
    84882+200-82+650dreapta45013.500
    84983+000-84+900stânga1.90057.000
    85086+000-86+800stânga80024.000
    85186+000-86+800dreapta80024.000
    85288+500-89+100stânga60018.000
    85388+500-89+100dreapta60018.000
    85491+150-91+850stânga70021.000
    85592+750-93+800stânga1.05031.500
    85698+500-99+000stânga50015.000
    857100+500-101+000stânga50015.000
    858100+500-101+000dreapta50015.000
    859102+100-103+100dreapta1.00030.000
    860103+760-105+100stânga2.04061.200
    861106+900-107+900stânga1.00030.000
    862109+000-110+500stânga1.50045.000
    863109+000-110+500dreapta1.50045.000
    864114+400-114+750stânga35010.500
    865114+400-114+750dreapta35010.500
    866114+800-115+200stânga40012.000
    867119+000-120+000stânga1.00030.000
    868123+600-127+200stânga3.600108.000
    869123+600-128+000dreapta4.400132.000
    870129+500-134+450dreapta4.950148.500
    871138+200-139+800dreapta1.60048.000
    87228B40+100-41+000stânga90027.000
    87359+900-62+300stânga2.40072.000
    8742925+650-26+550stânga90027.000
    87529+700-30+370stânga67020.100
    87645+400-45+900stânga50015.000
    87746+050-46+800stânga75022.500
    87847+100-47+500stânga40012.000
    87947+750-48+200stânga45013.500
    88051+400-53+550stânga2.15064.500
    88154+500-57+400stânga2.90087.000
    88259+000-60+400dreapta1.40042.000
    88360+400-62+000stânga1.60048.000
    88466+000-71+850stânga5.850175.500
    88572+050-74+050stânga2.00060.000
    88672+050-74+050dreapta2.00060.000
    88777+150-78+200dreapta1.05031.500
    88878+500-82+300dreapta3.800114.000
    88982+900-83+600stânga70021.000
    89082+900-83+600dreapta70021.000
    89185+550-87+500stânga1.95058.500
    89291+800-94+100stânga2.30069.000
    89329A42+400-43+400stânga1.00030.000
    894IașiBotoșani29A43+850-45+100stânga1.25037.500
    89545+200-47+300stânga2.10063.000
    89649+000-50+500stânga1.50045.000
    89751+150-51+250stânga1003.000
    89853+410-53+900stânga49014.700
    89954+000-54+500stânga50015.000
    90054+800-55+200stânga40012.000
    90157+000-58+100stânga1.10033.000
    90259+700-61+000stânga1.30039.000
    90366+400-68+400stânga2.00060.000
    90469+320-70+700stânga1.38041.400
    90578+800-79+900stânga1.10033.000
    90680+030-82+100stânga2.07062.100
    90785+000-86+900stânga1.90057.000
    90888+100-88+250stânga1504.500
    90991+700-93+000stânga1.30039.000
    91029B17+100-17+300dreapta2006.000
    91119+200-19+550stânga35010.500
    91220+100-20+500stânga40012.000
    91322+800-24+300stânga1.50045.000
    91426+700-27+040stânga34010.200
    91529C0+000-0+850dreapta85025.500
    9163+500-5+300dreapta1.80054.000
    9175+700-7+300dreapta1.60048.000
    91842+500-43+500dreapta1.00030.000
    91929D3+900-4+900stânga1.00030.000
    92012+200-14+000stânga1.80054.000
    92121+200-21+800stânga60018.000
    92224+000-25+600stânga1.60048.000
    92329+500-29+900stânga40012.000
    92434+600-35+000stânga40012.000
    92535+300-36+400stânga1.10033.000
    92639+700-40+000stânga3009.000
    92744+150-46+650stânga2.50075.000
    92844+150-46+950dreapta2.80084.000
    92929E2+095-2+400stânga3059.150
    TOTAL BOTOȘANI119.0953.572.850
    930IașiSuceava2396+185-396+455dreapta2708.100
    931403+600-403+750stânga1504.500
    932421+180-424+257stânga3.07792.310
    933423+250-423+890dreapta64019.200
    934426+250-431+100dreapta4.850145.500
    935427+000-429+500stânga2.50075.000
    936471+840-471+940stânga1003.000
    937472+100-472+550stânga1504.500
    938476+500-476+700stânga2006.000
    9392E46+000-47+000stânga1.00030.000
    94046+000-47+000dreapta1.00030.000
    941IașiSuceava2E47+300-47+700stânga40012.000
    94248+400-48+700stânga3009.000
    94348+400-48+700dreapta3009.000
    9442H17+500-19+000dreapta1.50045.000
    94528+700-29+000dreapta3009.000
    94638+000-39+000dreapta1.00030.000
    9472K1+300-3+700dreapta2.40072.000
    94815C58+328-59+000stânga67220.160
    94968+330-68+750stânga42012.600
    95017243+100-243+300stânga2006.000
    951243+700-245+350stânga1.65049.500
    952245+600-249+950stânga4.350130.500
    953238+100-238+600stânga50015.000
    954241+250-241+550stânga3009.000
    955242+060-242+200stânga1404.200
    956242+350-242+420stânga702.100
    95717A64+300-66+100stânga1.80054.000
    95866+200-68+200stânga2.00060.000
    95972+800-74+400stânga1.60048.000
    96079+200-82+500stânga3.30099.000
    96181+200-81+600dreapta40012.000
    96281+900-82+400dreapta50015.000
    96383+000-83+300stânga3009.000
    9642912+700-13+552stânga85225.560
    96518+062-19+000stânga93828.140
    96619+600-20+313stânga71321.390
    96729A13+200-13+550stânga35010.500
    96815+100-15+800stânga70021.000
    96916+200-17+150stânga95028.500
    TOTAL SUCEAVA42.8421.285.260
    970IașiVrancea11A34+000-36+800stânga2.80084.000
    97141+243-42+500stânga1.25737.710
    97252+500-53+200stânga70021.000
    97353+800-55+600stânga1.80054.000
    97458+400-58+500stânga1003.000
    97559+000-60+400stânga1.40042.000
    97662+000-63+200stânga1.20036.000
    97763+900-64+500stânga60018.000
    9782174+850-175+700stânga85025.500
    979175+900-177+200stânga1.30039.000
    980194+500-194+600stânga1003.000
    981206+000-206+700stânga70021.000
    982207+900-208+100stânga2006.000
    983209+500-211+800stânga2.30069.000
    984221+700-223+250stânga1.55046.500
    985223+250-224+200stânga95028.500
    986227+000-228+000stânga1.00030.000
    9872D5+200-10+300dreapta5.100153.000
    988IașiVrancea2L0+000-7+000dreapta7.000210.000
    9892M0+000-3+000dreapta3.00090.000
    9903+000-3+650dreapta65019.500
    9912N0+800-8+000dreapta7.200216.000
    9929+900-12+500dreapta2.60078.000
    99313+800-15+200dreapta1.40042.000
    994231+100-2+400stânga1.30039.000
    9954+200-6+400stânga2.20066.000
    9969+600-11+000stânga1.40042.000
    99711+200-11+400stânga2006.000
    99812+000-15+600stânga3.600108.000
    99923+000-24+150stânga1.15034.500
    100023A0+000-2+500stânga2.50075.000
    100111+000-16+500stânga5.500165.000
    100222+000-24+500dreapta2.50075.000
    100334+000-34+400dreapta40012.000
    100423B3+000-15+700dreapta12.700381.000
    100517+850-19+000dreapta1.15034.500
    100620+500-21+300dreapta80024.000
    1007240+000-0+870stânga87026.100
    10081+800-4+000stânga2.20066.000
    TOTAL VRANCEA84.2272.526.810
    1009IașiGalați2411+100-15+400stânga4.300129.000
    101016+370-16+800stânga43012.900
    101130+000-32+000stânga2.00060.000
    101240+000-43+900stânga3.900117.000
    101324D17+000-18+800stânga1.80054.000
    101438+350-38+770stânga42012.600
    101543+800-45+450stânga1.65049.500
    101645+700-51+250stânga5.550166.500
    101751+250-51+470dreapta2206.600
    101851+500-58+150stânga6.650199.500
    101962+000-73+130stânga11.130333.900
    102073+900-81+330stânga7.430222.900
    102175+380-75+880dreapta50015.000
    10222534+650-35+000stânga35010.500
    102340+000-42+650stânga2.65079.500
    102444+340-44+950stânga61018.300
    10252628+400-32+700stânga4.300129.000
    102632+450-32+700dreapta2507.500
    102744+300-45+000stânga70021.000
    102854+850-55+150stânga3009.000
    102980+000-81+138stânga1.13834.140
    1030V TEC0+000-0+300stânga3009.000
    TOTAL GALAȚI56.5781.697.340
    1031IașiNeamț2341+990-342+200dreapta2106.300
    1032343+900-344+800dreapta90027.000
    1033347+000-347+250dreapta2507.500
    1034IașiNeamț2347+300-348+000dreapta70021.000
    1035351+700-351+900dreapta2006.000
    103615B59+800-60+063stânga2637.890
    103715C9+600-9+790stânga1905.700
    10389+880-10+254stânga37411.220
    103910+300-10+390stânga902.700
    104015+280-15+730stânga45013.500
    104123+000-23+210dreapta2106.300
    104225+775-25+875dreapta1003.000
    104336+300-36+475stânga1755.250
    104446+250-46+375stânga1253.750
    104550+390-51+150stânga76022.800
    104615D2+100-2+600stânga50015.000
    10476+750-6+980stânga2306.900
    10487+210-7+430stânga2206.600
    10497+500-8+800stânga1.30039.000
    105010+800-11+030stânga2306.900
    105111+100-15+800stânga4.700141.000
    105216+300-17+100stânga80024.000
    105317+200-18+240stânga1.04031.200
    105420+000-20+200stânga2006.000
    105520+500-20+800stânga3009.000
    105621+570-21+895stânga3259.750
    105722+190-22+680stânga49014.700
    105823+420-23+650stânga2306.900
    105923+900-25+850stânga1.95058.500
    106026+800-28+582stânga1.78253.460
    106128+900-29+126stânga2266.780
    106231+670-31+754stânga842.520
    TOTAL NEAMȚ19.604588.120
    TOTAL D.R.D.P. IAȘI442.29813.268.940
    1063ConstanțaConstanța2A131+000-131+100stânga1003.000
    1064134+100-134+300stânga2006.000
    1065153+100-153+300stânga2006.000
    1066168+000-168+048stânga481.440
    1067181+000-181+906stânga90627.180
    1068188+500-189+096stânga59617.880
    1069190+400-191+306stânga90627.180
    1070191+500-192+008stânga50815.240
    1071192+400-192+700stânga3009.000
    1072194+600-194+684stânga842.520
    10733190+000-192+000stânga2.00060.000
    1074255+300-255+800stânga50015.000
    1075253+100-254+000stânga90027.000
    1076251+200-251+500stânga3009.000
    1077235+500-235+557stânga571.710
    1078233+100-233+160stânga601.800
    1079222+900-223+050stânga1504.500
    1080ConstanțaConstanța3217+200-217+500stânga3009.000
    1081216+450-216+700stânga2507.500
    1082214+400-214+686stânga2868.580
    1083213+900-214+050stânga1504.500
    1084212+700-212+850stânga1504.500
    1085211+350-211+600stânga2507.500
    1086210+830-211+100stânga2708.100
    1087210+050-210+100stânga501.500
    1088209+800-209+950stânga1504.500
    1089209+000-209+350stânga35010.500
    1090208+600-208+800stânga2006.000
    1091208+000-208+033stânga33990
    1092207+650-207+850stânga2006.000
    1093207+200-207+400stânga40012.000
    1094204+650-204+900stânga2507.500
    1095201+200-201+600stânga40012.000
    1096201+000-201+022stânga22660
    1097200+000-200+036stânga361.080
    1098194+200-194+300stânga1003.000
    1099192+200-192+400stânga2006.000
    1100173+500-173+400stânga1003.000
    1101173+128-173+100stânga28840
    1102172+500-172+400stânga1003.000
    1103161+600-161+207stânga39311.790
    1104156+207-156+200stânga7210
    1105147+300-147+000stânga3009.000
    1106142+300-142+050stânga2507.500
    11073C7+400-7+500dreapta1003.000
    110822239+100-241+000dreapta1.90057.000
    1109241+000-243+200dreapta2.20066.000
    1110244+600-244+700dreapta1003.000
    1111244+900-251+000dreapta1.10033.000
    1112261+000-261+600stânga1.20036.000
    1113257+000-270+000dreapta13.000390.000
    1114283+400-283+493stânga932.790
    1115265+500-265+515dreapta15450
    1116255+600-256+599dreapta99929.970
    111722A65+000-68+600dreapta3.600108.000
    111822C34+700-34+744stânga441.320
    111934+000-34+500stânga50015.000
    112032+800-33+500stânga70021.000
    112129+500-29+900stânga40012.000
    112227+300-27+900stânga60018.000
    112324+500-23+900stânga60018.000
    112423+600-23+677stânga772.310
    112522+800-23+046stânga2467.380
    112622+600-22+000stânga60018.000
    112719+400-19+600stânga2006.000
    1128ConstanțaConstanța22C12+600-13+000stânga40012.000
    11293930+000-30+110dreapta1103.300
    113031+900-33+700dreapta1.80054.000
    113129+400-30+000dreapta60018.000
    11323810+690-10+800dreapta1103.300
    113331+560-31+580dreapta20600
    113434+400-38+600dreapta4.200126.000
    113544+380-44+580dreapta2006.000
    113639E1+500-2+499dreapta99929.970
    TOTAL CONSTANȚA49.7531.492.590
    1137ConstanțaCălărași351+000-51+500stânga50015.000
    113857+700-58+000stânga3009.000
    113964+000-64+400stânga40012.000
    114080+000-80+200stânga2006.000
    114184+900-85+300stânga40012.000
    114299+600-99+800stânga2006.000
    1143103+400-104+000stânga60018.000
    1144106+300-106+900stânga60018.000
    114551+560-52+000stânga44013.200
    114658+030-58+330stânga3009.000
    114762+600-62+800stânga2006.000
    114870+200-70+400stânga2006.000
    114970+600-70+850stânga2507.500
    115076+150-78+200stânga2.05061.500
    115180+800-81+700stânga90027.000
    115283+900-84+350stânga45013.500
    115388+000-88+700stânga70021.000
    1154108+000-108+150stânga1504.500
    1155108+800-109+000stânga2006.000
    11563A1+500-2+000stânga50015.000
    11573+900-4+200stânga3009.000
    11586+100-6+300stânga2006.000
    115911+400-11+700stânga3009.000
    116022+600-22+900stânga3009.000
    116123+500-24+000stânga50015.000
    116227+900-28+000stânga1003.000
    11632+000-2+006stânga6180
    11642+006-2+666stânga66019.800
    11653+138-3+238stânga1003.000
    11665+500-5+800stânga3009.000
    11676+475-6+675stânga2006.000
    116810+400-10+600stânga2006.000
    116911+768-12+068stânga3009.000
    117012+300-14+000stânga1.70051.000
    117123+000-23+500stânga50015.000
    117224+000-24+200stânga2006.000
    117328+000-28+400stânga40012.000
    11743B10+900-11+500stânga60018.000
    1175ConstanțaCălărași3B18+300-18+500stânga2006.000
    117621+500-21+600stânga1003.000
    117726+800-27+100stânga3009.000
    117821102+800-103+200stânga40012.000
    1179112+500-112+700stânga2006.000
    1180114+100-114+200stânga1003.000
    1181119+800-120+050stânga2507.500
    1182115+000-116+000stânga1.00030.000
    1183117+000-118+000stânga1.00030.000
    11843123+000-23+500dreapta50015.000
    1185A265+500-70+750C25.250157.500
    118670+900-72+700C21.80054.000
    118772+750-73+280C253015.900
    118873+350-78+700C25.350160.500
    118978+800-85+600C26.800204.000
    119085+700-86+730C21.03030.900
    119186+830-87+960C21.13033.900
    119288+065-90+100C22.03561.050
    119390+200-91+220C21.02030.600
    119491+330-94+310C22.98089.400
    119594+410-101+200C26.790203.700
    1196102+800-103+280C248014.400
    1197103+380-105+100C21.72051.600
    1198105+500-108+600C23.10093.000
    1199108+700-111+530C22.83084.900
    1200111+640-114+250C22.61078.300
    1201114+350-115+970C21.62048.600
    1202116+070-119+600C23.530105.900
    1203119+700-122+270C22.57077.100
    1204122+390-126+630C24.240127.200
    1205126+730-128+290C21.56046.800
    1206128+390-131+700C23.31099.300
    1207131+800-132+390C259017.700
    1208132+490-134+086C21.59647.880
    1208bisIalomițaA2134+086-139+320C25.234157.020
    1209IalomițaA2139+420-142+800C23.380101.400
    1210146+500-157+400C210.900327.000
    1211ConstanțaA2182+183-182+823C264019.200
    1212183+183-183+983C280024.000
    1213184+503-185+723C21.22036.600
    1214185+936-186+403C244013.200
    1215186+663-187+583C292027.600
    1216188+123-189+443C21.32039.600
    1217191+583-192+123C254016.200
    1218192+483-194+163C21.68050.400
    1219194+843-195+363C252015.600
    1220196+103-196+863C276022.800
    1221197+183-197+363C21805.400
    1222199+403-199+903C250015.000
    1223200+403-202+083C21.68050.400
    1224202+403-203+863C21.46043.800
    1225204+163-204+423C22607.800
    1226205+323-206+023C270021.000
    1227ConstanțaA2206+683-207+003C23209.600
    1228207+463-207+983C252015.600
    1229208+443-209+183C274022.200
    1230209+743-210+223C248014.400
    1231210+923-211+923C21.00030.000
    1232A40+300-5+000C24.700141.000
    12336+100-11+000C25.000150.000
    123413+000-21+000C28.000240.000
    TOTAL CĂLĂRAȘI135.4214.062.630
    1235ConstanțaIalomița2A32+600-33+200stânga60018.000
    12362C49+800-52+300stânga2.50075.000
    123753+900-54+200stânga3009.000
    12383A69+300-69+500stânga2006.000
    12393B60+050-60+920stânga87026.100
    124075+800-75+950stânga1504.500
    124121A4+420-5+000stânga58017.400
    12428+276-9+000stânga72421.720
    124314+600-15+042stânga44213.260
    1244A2C23+250-11+450stânga8.200246.000
    124511+500-13+740stânga2.24067.200
    1246ConstanțaIalomițaA2C213+800-14+100stânga3009.000
    12472A16+720-16+962stânga2427.260
    124820+146-20+436stânga2908.700
    124922+800-23+119stânga3199.570
    125047+300-47+520stânga2206.600
    125148+050-48+320stânga2708.100
    125250+020-50+200stânga1805.400
    125356+000-56+113stânga1133.390
    125456+600-56+870stânga2708.100
    125592+750-92+950stânga2006.000
    1256100+600-100+650stânga501.500
    1257100+800-101+774stânga97429.220
    12582C56+900-57+030stânga1303.900
    12592192+050-92+933stânga88326.490
    126093+350-93+700stânga35010.500
    126194+000-94+228stânga2286.840
    TOTAL IALOMIȚA21.825654.750
    1262ConstanțaTulcea22102+000-103+000stânga1.00030.000
    1263119+000-119+200stânga2006.000
    1264119+210-120+250stânga1.04031.200
    1265120+260-120+750stânga49014.700
    1266142+000-143+000stânga1.00030.000
    1267156+500-158+000stânga1.50045.000
    1268198+600-198+950stânga35010.500
    1269198+960-199+300stânga34010.200
    1270208+000-209+300stânga1.30039.000
    1271224+000-226+300stânga2.30069.000
    1272230+500-231+000stânga50015.000
    1273234+000-234+100stânga1003.000
    1274234+300-235+950stânga1.65049.500
    1275235+960-236+180stânga2206.600
    1276236+290-236+500stânga2106.300
    1277119+300-119+600stânga3009.000
    1278150+750-151+000stânga2507.500
    1279151+400-151+600stânga2006.000
    1280152+150-152+300stânga1504.500
    1281186+000-186+845dreapta84525.350
    1282190+650-190+770dreapta1203.600
    1283193+400-193+450dreapta501.500
    128422A4+850-4+900dreapta501.500
    12855+600-5+700dreapta1003.000
    12866+390-6+500dreapta1103.300
    128747+900-48+180dreapta2808.400
    128858+100-58+300dreapta2006.000
    128959+750-59+950dreapta2006.000
    12905+250-5+500dreapta2507.500
    12916+150-6+300dreapta1504.500
    129211+200-11+700dreapta50015.000
    1293ConstanțaTulcea22A11+710-12+000dreapta2908.700
    129441+000-42+500dreapta1.50045.000
    129542+510-43+000dreapta49014.700
    129646+500-47+000dreapta50015.000
    129722D2+500-2+550stânga501.500
    12982+560-2+950stânga39011.700
    12992+960-3+350stânga39011.700
    13003+360-3+800stânga44013.200
    13013+810-4+200stânga39011.700
    13024+210-4+500stânga2908.700
    130322+400-22+520dreapta1203.600
    130422+740-22+860dreapta1203.600
    130533+800-33+900dreapta1003.000
    130622F8+750-9+050stânga3009.000
    TOTAL TULCEA21.325639.750
    1307ConstanțaBrăila2B38+500-40+200stânga70021.000
    130840+210-40+800stânga59017.700
    130940+810-41+900stânga1.09032.700
    131041+912-42+500stânga58817.640
    131142+590-42+850stânga2607.800
    131242+860-42+950stânga902.700
    131350+000-50+200stânga2006.000
    131450+230-51+200dreapta97029.100
    131551+210-52+200stânga99029.700
    131652+300-52+600stânga3009.000
    131754+050-54+200stânga1504.500
    131854+210-55+200stânga99029.700
    131955+400-55+700stânga3009.000
    132056+300-56+500stânga2006.000
    132156+800-57+300stânga50015.000
    132257+315-59+800stânga2.48574.550
    132359+850-60+200stânga35010.500
    132460+210-60+350stânga1404.200
    132560+365-61+000stânga63519.050
    132667+750-69+050stânga1.30039.000
    132770+150-72+000stânga1.85055.500
    132872+000-72+100stânga1003.000
    132972+110-74+200stânga2.09062.700
    133074+210-75+100stânga89026.700
    133175+110-75+200stânga902.700
    133275+210-76+100stânga89026.700
    133376+110-77+000stânga89026.700
    133481+000-81+700stânga70021.000
    133581+710-82+900stânga1.19035.700
    133682+910-83+300stânga39011.700
    133783+350-85+100stânga1.75052.500
    133885+110-86+700stânga1.59047.700
    133986+710-88+000stânga2908.700
    1340ConstanțaBrăila2B90+020-91+000stânga98029.400
    134191+000-91+750stânga75022.500
    134291+760-92+700stânga94028.200
    134392+710-93+000stânga2908.700
    134493+010-94+250stânga1.24037.200
    134594+265-94+750stânga48514.550
    134694+780-95+800stânga1.02030.600
    134795+810-96+000stânga1905.700
    134896+000-69+700stânga70021.000
    134999+980-100+630stânga65019.500
    1350106+000-106+050stânga501.500
    1351106+300-106+500stânga2006.000
    1352106+600-106+950stânga35010.500
    1353106+960-107+600stânga64019.200
    1354107+610-108+000stânga39011.700
    135542+850-42+860stânga10300
    135642+950-43+000stânga501.500
    135747+750-47+900stânga1504.500
    135849+499-49+793stânga2948.820
    135950+200-50+230stânga30900
    136054+020-54+050stânga30900
    136155+700-55+799stânga992.970
    136256+200-56+300stânga1003.000
    136361+800-61+901stânga1013.030
    136488+892-89+027stânga1354.050
    13652116+950-19+300dreapta2.35070.500
    136622+350-24+700dreapta2.35070.500
    136724+710-25+350dreapta64019.200
    136825+360-26+700dreapta1.34040.200
    136928+000-28+250dreapta2507.500
    137028+260-29+400dreapta1.14034.200
    137129+410-30+000dreapta59017.700
    137237+000-37+200dreapta2006.000
    137337+240-39+900dreapta2.66079.800
    137439+910-40+550dreapta64019.200
    137540+600-41+000dreapta40012.000
    137647+000-48+800dreapta1.80054.000
    137748+810-48+900dreapta902.700
    137848+920-49+500dreapta58017.400
    137949+510-50+100dreapta59017.700
    138050+120-50+200dreapta802.400
    138150+230-51+900dreapta1.67050.100
    138251+910-52+500dreapta59017.700
    138352+510-53+100dreapta59017.700
    138453+110-53+700dreapta59017.700
    138553+710-54+500dreapta79023.700
    138654+575-56+100dreapta1.52545.750
    138756+110-56+740dreapta63018.900
    1388ConstanțaBrăila2156+800-58+000dreapta1.20036.000
    138914+600-14+656dreapta561.680
    139028+250-28+260dreapta10300
    139130+000-30+423dreapta42312.690
    139240+550-40+575dreapta25750
    139345+100-45+150dreapta501.500
    139449+500-49+510dreapta10300
    139558+000-58+012dreapta12360
    139622 2235+680-36+580stânga90027.000
    139739+900-40+500stânga60018.000
    139840+510-40+600stânga902.700
    139940+610-42+900stânga2.29068.700
    140043+700-44+100stânga40012.000
    140144+110-45+800stânga1.69050.700
    140245+815-46+850stânga1.03531.050
    140346+865-47+700stânga83525.050
    140447+710-47+900stânga1905.700
    140547+910-49+000stânga1.09032.700
    140653+650-54+400stânga75022.500
    140754+410-56+700stânga2.29068.700
    140856+710-57+300stânga59017.700
    140957+310-58+500stânga1.19035.700
    141061+500-62+500stânga1.00030.000
    141165+000-65+100stânga1003.000
    141265+130-65+800stânga67020.100
    141365+810-66+400stânga59017.700
    141466+410-67+000stânga59017.700
    141570+710-71+400stânga69020.700
    141671+410-72+050stânga64019.200
    141772+060-73+200stânga1.14034.200
    141873+215-73+990stânga77523.250
    141970+000-70+292stânga2928.760
    142069+500-69+799stânga2998.970
    142157+300-57+310stânga10300
    142251+800-51+997stânga1975.910
    14232369+000-70+900stânga1.90057.000
    142470+910-71+900stânga99029.700
    142571+910-72+000stânga902.700
    142673+000-73+300stânga3009.000
    142775+000-75+250stânga2507.500
    142875+260-75+600stânga34010.200
    142975+610-76+000stânga39011.700
    143076+010-76+500stânga49014.700
    143176+510-78+000stânga1.49044.700
    143278+010-79+600stânga1.59047.700
    143379+610-79+700stânga902.700
    143479+800-80+700stânga90027.000
    143581+200-82+500stânga1.30039.000
    1436ConstanțaBrăila2382+500-83+100stânga60018.000
    143749+800-50+092stânga2928.760
    143853+200-53+398stânga1985.940
    143968+000-68+396stânga39611.880
    144071+900-71+910stânga10300
    144172+000-72+198stânga1985.940
    144274+200-74+300stânga1003.000
    TOTAL BRĂILA92.1302.763.900
    TOTAL D.R.D.P. CONSTANȚA320.4549.613.620
    TOTAL C.N.A.D.N.R.1.752.35252.570.560
    (la 27-07-2019, Anexa a fost modificată de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 143 din 18 iulie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 24 iulie 2019 )
    --------