DECIZIA nr. 339 din 23 mai 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 17 iulie 2019



    Valer Dorneanu- președinte
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Andreea Costin- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (2) raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Lucian Mihai în Dosarul nr. 44.197/4/2015 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.713D/2017.2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției de neconstituționalitate, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată, cauza fiind amânată din ședința publică din data de 16 aprilie 2019, când Curtea a încuviințat cererea autorului excepției de neconstituționalitate de acordare a unui nou termen de judecată.4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care apreciază că este necesar să prezinte informații referitoare la cadrul procesual în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, astfel încât Curtea să cunoască motivele invocării acesteia. În esență, arată că a formulat contestație împotriva executării silite a unui proces-verbal de constatare și sancționare contravențională, acțiunea fiind înaintată instanței de judecată, atât pe fax, cât și prin poștă, iar, ca urmare a acestei comunicări, pe rolul instanței de judecată au fost constituite, din eroare, două dosare. Precizează că pentru această situație există reglementate norme pe care însă nici personalul auxiliar și nici judecătorii cărora le-au fost repartizate cauzele nu le-au urmat. Consecința acestui fapt a fost că, în lipsa oricărui contact cu instanța de judecată în faza regularizării cererii, a primit două rânduri de comunicări din partea instanței de judecată și a plătit de două ori taxa judiciară de timbru, cauțiunea și alte taxe aferente desfășurării procesului. Menționează că nu a invocat excepția de neconstituționalitate pentru a-și rezolva problema patrimonială, ci pentru că instanța constituțională poate contribui la evitarea pe viitor a unor astfel de situații în care se poate afla orice alt cetățean. În continuare arată că în derularea acestei proceduri paralele a efectuat cheltuieli în ambele dosare, că instanța de judecată a ignorat corespondența sa prin care a semnalat că au fost formate două dosare, iar în primul dosar i s-a admis acțiunea, mai puțin cererea referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, iar în cel de-al doilea dosar i-a fost respinsă cererea ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat, cu consecința neacordării cheltuielilor de judecată. În primul dosar, ca urmare a admiterii căii de atac a apelului, i-au fost acordate cheltuielile de judecată. În această situație, a apreciat să exercite calea de atac a revizuirii, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, a hotărârii pronunțate în cel de-al doilea dosar care s-a întemeiat pe hotărârea pronunțată în primul dosar, hotărâri care sunt contradictorii. Însă instanța de judecată a respins cererea de revizuire, întrucât hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac nu a fost pronunțată asupra fondului. Nu poate uza nici de motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, întrucât acest text nu este aplicabil în situația în care cel de-al doilea dosar sa soluționat având în vedere autoritatea de lucru judecat. Așadar, în acest context nu există reglementat un cadru procesual al exercitării căii de atac a revizuirii și, prin urmare, se află în imposibilitatea recuperării cheltuielilor de judecată efectuate în cel de-al doilea dosar, constituit din eroare.5. În continuare arată că, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituție, România este stat de drept în care demnitatea omului și dreptatea reprezintă valori supreme. Astfel, deși are dreptate, nu își poate recupera cheltuielile de judecată, deoarece nu are mecanismele procesuale necesare obținerii dreptății. În acest context, Curtea Constituțională poate identifica mijloacele prin care să impună organizarea legislației procesual civile. Susține că dispozițiile legale criticate îi încalcă accesul liber la justiție pentru a rezolva această nedreptate și nu se află în situație de egalitate cu alte persoane care pot invoca reglementările din procedura civilă cu privire la revizuire pentru a obține dreptate. Depune note scrise.6. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție sau egalitatea în drepturi. Competența instanțelor de judecată și procedura în fața acestora sunt prevăzute de lege, iar legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură în considerarea unor situații deosebite. Astfel, este justificată opțiunea legiuitorului atât timp cât prin hotărârea supusă revizuirii nu a fost analizat fondul pretențiilor deduse judecății, instanța pronunțându-se doar în baza unei excepții procesuale.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 10 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 44.197/4/2015, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (2) raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Lucian Mihai într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe civile prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire introdusă cu privire la o sentință civilă prin care s-a respins contestația la executare ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat, invocată, din oficiu, de instanța de judecată.8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care consacră caracterul inadmisibil al revizuirii unei hotărâri judecătorești definitive întemeiate pe autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive anterioare, care ulterior s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat. Prin dispoziția legală criticată se creează o discriminare nejustificată între cetățenii care solicită, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri definitive întemeiate pe o altă hotărâre definitivă, între timp casată, anulată sau schimbată - după cum hotărârea anterioară are sau nu are autoritate de lucru judecat asupra hotărârii a cărei revizuire se cere.9. De asemenea, dispozițiile legale criticate restricționează accesul liber la justiție persoanelor care fac dovada că au interesul legitim de a înlătura o hotărâre definitivă întemeiată pe o hotărâre definitivă anterioară, care între timp s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat.10. Se mai arată că dacă pct. 8 al art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu permite revizuirea unei hotărâri decât dacă autoritatea de lucru judecat a hotărârii potrivnice anterioare nu a fost invocată ori discutată cu prilejul emiterii hotărârii la a cărei revizuire se tinde, normal ar fi ca legiuitorul să permită totuși revizuirea unei astfel de hotărâri definitive în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 6 din cod.11. Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.13. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 509 alin. (2) raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă. Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea va reține ca obiect al acesteia dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: [...] 6. s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;“.17. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție.18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că revizuirea este o cale de atac de retractare, nedevolutivă și care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greșită a situației de fapt prin hotărârea atacată. În ceea ce privește categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit, în principal, că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătorești prin care instanțele judecătorești s-au pronunțat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, și nu în baza unei excepții care, odată admisă, face de prisos analiza fondului. Astfel, obiectul revizuirii îl constituie hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul. Motivele revizuirii sunt limitate la cele prevăzute la art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Cu titlu de excepție și pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 din Codul de procedură civilă, pot face obiect al revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.19. Referitor la motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acesta are în vedere cazul în care hotărârea ulterior casată, anulată ori schimbată a fost determinantă pentru pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere. Aceste dispoziții legale sunt considerate, în prezenta cauză, a fi contrare Constituției, întrucât nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești întemeiate pe autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare care ulterior s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat, având în vedere că nu evocă fondul.20. Opțiunea legiuitorului pentru limitarea exercitării căii de atac a revizuirii întemeiate pe motivul reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă la hotărâri care sunt pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul este justificată din perspectiva faptului că retractarea hotărârii atacate pe calea revizuirii este necesară atâta vreme cât nu mai există nicio legătură intrinsecă între cele două hotărâri, cea de-a doua fiind lipsită de temeiul și raționamentul care au stat la baza pronunțării sale. Astfel, apare ca o consecință logică revizuirea unei hotărâri care este pronunțată asupra fondului, întrucât dezlegarea dată prin hotărârea a cărei revizuire se cere nu se mai poate raporta la hotărârea care a determinat pronunțarea sa, pierzându-și propria identitate și legitimitate de care se bucură hotărârile judecătorești.21. Din situația concretă a cadrului procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, astfel cum rezultă atât din actele dosarului, cât și din susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, reiese faptul că instanța de judecată care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere nu a judecat în fond cauza pe baza dezlegării date prin hotărârea anterior pronunțată, ci a respins acțiunea în baza admiterii excepției autorității de lucru judecat. În lipsa exercitării altor apărări, instanța de judecată a admis această excepție, având în vedere că un proces odată judecat, între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză, nu poate fi reluat, asigurându-se prin aceasta stabilitatea și securitatea raporturilor juridice.22. Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești reprezintă un element component al principiului securității raporturilor juridice, principiu care derivă, în mod implicit, din dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție în componenta sa referitoare la statul de drept. De aceea, repunerea în discuție a autorității de lucru judecat poate fi realizată doar în anumite condiții strict și limitativ reglementate prin lege prin intermediul unor căi de atac care să reflecte caracterul extraordinar al procedurii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 339 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 27 octombrie 2016, paragraful 21). Excepția autorității de lucru judecat reglementată de art. 432 din Codul de procedură civilă este o excepție de fond care vizează lipsa dreptului la acțiune și are un caracter peremptoriu, întrucât admiterea sa are ca efect imposibilitatea instanței de a mai soluționa pe fond litigiul în care se invocă.23. Prin urmare, nu se poate accepta caracterul admisibil al unei cereri de revizuire a unei hotărâri, care nu evocă fondul, pentru motivul arătat mai sus, întrucât în ipoteza cererii de revizuire hotărârea astfel pronunțată nu ar produce niciun efect cu privire la hotărârea prin care s-a admis excepția autorității lucrului judecat, indiferent dacă hotărârea care constituie autoritate de lucru judecat a fost casată, anulată ori schimbată. Mai mult, în cauza de față, hotărârea care constituie autoritatea de lucru judecat a fost schimbată numai sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, aspect care nu are nicio relevanță asupra hotărârii a cărei revizuire se cere. Cheltuielile de judecată sunt acelea efectuate pentru derularea litigiului principal, aflat pe rolul instanței, acordarea acestora depinzând de rezultatul capătului de cerere principal. Acest aspect este consacrat în art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care dispune că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.24. Așadar, având în vedere cele de mai sus, Curtea nu poate reține critica privind încălcarea accesului liber la justiție, întrucât, așa cum a statuat în jurisprudența sa, acesta nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac (a se vedea în acest sens Decizia nr. 416 din 15 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 28 septembrie 2017, paragraful 19, sau Decizia nr. 76 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013).25. Totodată, nu poate fi reținută nici încălcarea principiului egalității în drepturi, de vreme ce părțile se află în situații juridice diferite determinate de modul în care a fost soluționată cauza, respectiv printr-o hotărâre care a evocat sau nu fondul (a se vedea în acest sens Decizia nr. 437 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 august 2011, sau Decizia nr. 258 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 20 mai 2008).26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Lucian Mihai în Dosarul nr. 44.197/4/2015 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Andreea Costin
    ----