DECIZIA nr. 207 din 9 aprilie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal prin raportare la art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 4 iulie 2019



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Mihaela Ionescu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal prin raportare la art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată în Dosarul nr. 694/175/2017 al Judecătoriei Aiud și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.820D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care - precizând, în prealabil, că Încheierea din 14 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 694/175/2017 de Judecătoria Aiud, este anterioară Deciziei Curții nr. 774 din 28 noiembrie 2017 - solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, invocând decizia precitată, paragrafele 22 și 23.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 14 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 694/175/2017, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal prin raportare la art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată din oficiu într-o cauză penală.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea susține că prevederile art. 80 alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal, care condiționează individualizarea pedepsei de către instanță, prin raportare la condiția referitoare la maximul special de pedeapsă al infracțiunii pentru care procurorul poate dispune renunțarea la urmărirea penală [art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală], contravin principiului egalității cetățenilor în fața legii instituit de art. 16 alin. (1) din Constituție. Soluțiile pe care instanța le poate pronunța într-un caz concret cu privire la o infracțiune sunt limitate dacă acea infracțiune este pedepsită cu închisoarea de cel mult 7 ani, în sensul în care, în cazul unui furt calificat, aceasta nu poate pronunța decât o soluție de condamnare cu suspendarea executării sub supraveghere, pe când procurorul are posibilitatea de a renunța la urmărirea penală. Totodată, prin raportare la art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, prevederile criticate sunt apreciate ca fiind în contradicție cu art. 124 alin. (2) și art. 126 alin. (1) din Constituție. Astfel, având în vedere că „justiția se înfăptuiește prin Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe“ și „justiția este egală pentru toți“, instanța apreciază că ar trebui să i se permită adoptarea unor soluții cel puțin identice ca rezultat cu cele pe care le poate dispune procurorul.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.7. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este, în principal, inadmisibilă, în condițiile în care instanța pune în discuție o presupusă necorelare legislativă existentă între prevederile Codului penal și cele ale Codului de procedură penală. Așadar, în realitate, autoarea excepției solicită modificarea soluției legislative consacrate de textele de lege criticate, aspect care excedează competenței Curții Constituționale. În subsidiar, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la evoluția legislativă a prevederilor invocate, la Decizia Curții nr. 23 din 20 ianuarie 2016 și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, prin care a fost modificată condiția referitoare la pedeapsa prevăzută de lege pentru care putea fi dispusă renunțarea la urmărirea penală de la cel mult 5 ani la cel mult 7 ani. Reține că, potrivit expunerii de motive a ordonanței de urgență, se justifică existența acestei instituții prin utilitatea dovedită în practică, contribuind la degrevarea instanțelor de judecată de un număr însemnat de dosare pentru care procurorii au apreciat că nu există interes public în urmărirea respectivelor fapte. Menționează, totodată, că actualul Cod penal a regândit, în mod fundamental, cadrul legal al individualizării pedepsei prin reglementarea a două instituții noi (renunțarea la pedeapsă și amânarea aplicării pedepsei), dar și prin redimensionarea instituției suspendării executării pedepsei sub supraveghere și a liberării condiționate. Cu privire la aceste modalități de individualizare judiciară a pedepsei precizează că acestea sunt concepute și prezentate de Codul penal într-o succesiune progresivă determinată de gravitatea infracțiunii comise, periculozitatea infractorului, gradul de intervenție pentru îndreptarea condamnatului și consecințele asupra acestuia, așa încât a fost necesară instituirea unor condiții de aplicabilitate diferite, care să permită această progresivitate a sistemului sancțiunilor neprivative de libertate. În opinia Guvernului, instituirea unor condiții identice pentru toate aceste modalități ar lipsi de conținut și de individualitate existența mai multor mijloace de individualizare.8. Avocatul Poporului precizează că a transmis punctul său de vedere, în sensul constituționalității dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (2) din Codul penal, acesta fiind reținut și în Decizia Curții nr. 774 din 28 noiembrie 2017.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal prin raportare la art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: – Art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal: „Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă: […] d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.“;– Art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal: „Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare […]“;– Art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală: „În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.“12. În susținerea neconstituționalității normelor penale și procesual penale criticate, autoarea excepției invocă prevederile constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți și art. 126 alin. (1) în acord cu care justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. 13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea determină neconstituționalitatea dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal din compararea acestora cu prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, solicitând, în esență, ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia ori amânarea aplicării pedepsei, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, în caz contrar, textul de lege criticat fiind neconstituțional.14. Având însă în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, Curtea constată că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Așadar, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției, din această perspectivă excepția de neconstituționalitate din prezenta cauză urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. 15. De altfel, Curtea observă că a mai fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate având un obiect identic cu cel din prezenta cauză, pentru aceleași motive de neconstituționalitate, fiind pronunțată Decizia nr. 774 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2018, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate. De asemenea, instanța de contencios constituțional a examinat, anterior deciziei precitate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, în motivarea căreia autoarea susținea că legiuitorul a condiționat posibilitatea instanței de judecată de a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei de limita pedepsei cu închisoarea mai mare de 5 ani, comparativ cu puterea procurorului de a dispune renunțarea la urmărirea penală, pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani. Astfel, se solicita ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, așadar, cu o limită de pedeapsă de cel mult 7 ani închisoare și necondiționat de existența antecedentelor penale, în caz contrar, textul de lege criticat fiind neconstituțional. Analizând această excepție de neconstituționalitate, din perspectiva criticilor formulate, similare cu cele formulate în prezenta cauză, Curtea a apreciat că autoarea realizează o comparație între instituția renunțării la aplicarea pedepsei și instituția renunțării la urmărirea penală. Având în vedere aceste aspecte, Curtea, prin Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal.16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (2) teza întâi din Codul penal prin raportare la art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată în Dosarul nr. 694/175/2017 al Judecătoriei Aiud.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Aiud și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 9 aprilie 2019.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Mihaela Ionescu
    -----