DECIZIA nr. 88 din 13 februarie 2019referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 20 iunie 2019
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ, coroborate cu cele ale art. 90 și art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elena Ilie în Dosarul nr. 2.223/192/2016 al Judecătoriei Bolintin-Vale. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.339D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17 ianuarie 2019, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu, și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 13 februarie 2019, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:3. Prin Încheierea din 3 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.223/192/2016, Judecătoria Bolintin-Vale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ, coroborate cu cele ale art. 90 și art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elena Ilie cu ocazia soluționării unei cauze penale.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că, fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare, avea, potrivit Codului de procedură penală, dreptul de a fi asistată de un avocat desemnat din oficiu. Cu toate acestea, pe parcursul urmăririi penale, dar și în faza de cameră preliminară, inculpata nu a beneficiat de asistență juridică din oficiu, deși aceasta era obligatorie. În aceste condiții, autoarea apreciază că limitarea în timp a posibilității invocării excepției de nulitate absolută întemeiate pe dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală aduce o gravă atingere dreptului la apărare, dar și dreptului la un proces echitabil garantat de Constituție.5. Susține că această limitare încalcă prevederile art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție, creându-se o inegalitate de tratament juridic între inculpatul față de care instanța a fost diligentă și i-a numit un avocat din oficiu sau a putut să își angajeze un apărător ales și inculpatul căruia instanța de judecată nu i-a numit un apărător din oficiu.6. Prin limitarea termenului în care poate fi invocată nulitatea absolută a actelor care au fost întocmite cu încălcarea dreptului la apărare, autoarea excepției apreciază că se dă posibilitatea fundamentării unei soluții de condamnare pe acte întocmite în mod nelegal, cu încălcarea dreptului la apărare.7. Totodată, apreciază că, prin modul de reglementare, în sensul limitării termenului în care se poate invoca nulitatea absolută a actelor de procedură întocmite în cursul urmăririi penale cu încălcarea dreptului la apărare, se produce o minimizare a acestui drept fundamental garantat și ocrotit atât prin Legea fundamentală, cât și prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.8. Arată că accesul liber la justiție vizează nu numai acțiunea introductivă de instanță, ci și sesizarea oricăror altor instanțe care, potrivit legii, au competența de a soluționa fazele ulterioare ale procesului, inclusiv exercitarea căilor de atac, deoarece apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime ale persoanelor presupune, în mod logic, și posibilitatea acționării împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate, în această sferă incluzându-se și posibilitatea de a acționa împotriva actelor nelegale.9. Judecătoria Bolintin-Vale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea cazurilor de nulitate absolută și a condițiilor în care aceasta poate fi invocată, a obiectului camerei preliminare și a judecății reprezintă atribuția legiuitorului, destinatarii acestor norme juridice urmând să își adapteze conduita în mod corespunzător. Dispozițiile criticate nu afectează dreptul inculpatului de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială, stabilită prin lege. Susține că dispozițiile criticate nu îngrădesc dreptul persoanei în cauză de a fi asistată de către un avocat ales sau numit din oficiu și nu afectează în niciun fel unicitatea și imparțialitatea justiției ori egalitatea în fața acesteia. Apreciază că părțile ar fi trebuit să manifeste diligență în faza camerei preliminare și să invoce toate excepțiile sau neregulile procedurale sesizate în această etapă, și nu în cea a judecății. Etapa camerei preliminare este o etapă distinctă de etapa judecății în fond a cauzei, iar competența realizării etapei procesuale a camerei preliminare este atribuită judecătorului de cameră preliminară, a cărui competență constă atât într-o verificare a actelor procedurale efectuate până în această etapă a procesului penal, cât și în luarea unor măsuri după finalizarea urmăririi penale. Camera preliminară are ca obiect, conform art. 342 din Codul de procedură penală, soluționarea problemelor ce vizează competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor și legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Așa fiind, legiuitorul a limitat la o fază distinctă a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Impunerea, prin lege, a unor exigențe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiții procesuale, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie condiționări ale accesului liber la justiție, are o solidă și indiscutabilă justificare prin prisma finalității urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Guvernul arată că obligativitatea desemnării unui apărător din oficiu operează numai în cauzele strict determinate de lege, întrucât numai pe această cale pot fi instituite excepții de la regula generală a caracterului facultativ al asistenței juridice, iar stabilirea, extinderea sau restrângerea acestor excepții este de competența exclusivă a legiuitorului. Apreciază că o garanție a respectării dreptului constituțional la apărare este tocmai reglementarea criticată, care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea prevederilor referitoare la asigurarea asistenței juridice, atunci când aceasta este obligatorie conform legii.12. De asemenea, susține că scopul procedurii de cameră preliminară este de a verifica legalitatea competenței și a sesizării instanței, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, mai înainte de a se trece în faza de judecată. Astfel, este firesc ca nulitatea absolută decurgând din încălcarea în faza de urmărire penală sau în procedura de cameră preliminară a dispozițiilor referite de art. 281 alin. (1) lit. e) și f) să poată fi invocată numai până la încheierea acestei din urmă proceduri. Spre deosebire de inculpații care au fost trimiși în judecată anterior intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală și care aveau posibilitatea de a invoca încălcarea dispozițiilor legale referitoare la asigurarea asistenței juridice, în condițiile în care aceasta era obligatorie, în orice stadiu al procesului penal, potrivit art. 197 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, inculpații trimiși în judecată ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală pot invoca încălcarea prevederilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Această diferență de tratament juridic este justificată de nevoia de asigurare a desfășurării procesului penal într-un termen rezonabil, fiind, totodată, în concordanță cu exigențele constituționale ale dreptului la un proces echitabil.13. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt neconstituționale. Arată că art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală a suferit modificări, în forma actuală această dispoziție reglementând în sensul că asistența juridică este obligatorie și în cursul procedurii în camera preliminară. Precizează că încheierea de cameră preliminară în această cauză a fost pronunțată în data de 22 septembrie 2016, la o dată ulterioară intrării în vigoare a obligativității asistenței juridice din oficiu în faza procedurii de cameră preliminară pentru acest tip de cauze.14. Totodată, potrivit art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, în cazurile prevăzute la art. 90 din același act normativ, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu și stabilește, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile. Neacordarea apărătorului din oficiu este sancționată de legiuitor cu nulitatea absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. f) din același cod. Arată că instanța de contencios constituțional a statuat că „nulitatea reprezintă o sancțiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile“. Astfel, semnificația interesului public astfel protejat se circumscrie dreptului la apărare al persoanelor aflate în ipoteza legală descrisă, pentru care legiuitorul a prevăzut prin norma imperativă, pe de o parte, asigurarea asistenței juridice din oficiu, iar, pe de altă parte, sancțiunea nulității absolute, în cazul nerespectării ei.15. Din analiza textului de lege criticat, și anume art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, rezultă că încălcarea dreptului la asistență juridică din oficiu în timpul procedurii camerei preliminare poate fi invocată numai până la încheierea procedurii în camera preliminară. Apreciază că, în pofida importanței deosebite acordate acestui drept - reliefată de aplicarea sancțiunii maxime, și anume nulitatea absolută, în cazul nerespectării lui de către judecătorul de cameră preliminară -, textul de lege limitează dreptul de a cere nulitatea absolută, chiar odată cu încheierea fazei procesului penal în care inculpatul nu s-a bucurat de dreptul respectiv. Astfel, îndreptățit la avocat din oficiu, inculpatul nu va avea acces la apărare și nici la posibilitatea de a invoca nulitatea în faza ulterioară, deoarece a intervenit termenul de decădere. Astfel, dreptul la apărător din oficiu în faza procedurii camerei preliminare este golit de conținut, ceea ce afectează atât principiul fundamental al legalității, cât și dreptul fundamental la apărare asigurat de un avocat din oficiu în cazurile expres prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât, în cazurile de nulitate absolută, vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiție în sensul dovedirii existenței acesteia.16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.18. În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit încheierii de sesizare, autoarea critică dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ, coroborate cu cele ale art. 90 și art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală. Cu toate acestea, Curtea observă că motivele de neconstituționalitate invocate nu au în vedere conținutul dispozițiilor art. 90 și art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, acestea fiind indicate pentru a circumscrie situația de fapt din cauza în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. Așa fiind, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ, cu următorul cuprins: + Articolul 281(1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind:[…]f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.– Art. 281 alin. (4) lit. a): „Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocată: a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;“. 19. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în esență, autoarea acesteia critică instituirea unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care se poate invoca nulitatea absolută ce decurge din nerespectarea în faza camerei preliminare a dispoziției referitoare la obligativitatea asistării de către avocat a suspectului sau a inculpatului.21. În acest context, Curtea reține că, potrivit art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, asistența juridică este obligatorie în cursul procedurii în camera preliminară și în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Textul a fost modificat în acest sens prin art. II pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, anterior asistența juridică fiind obligatorie în acest caz doar în cursul judecății. Din economia textului rezultă că legiuitorul nu a reglementat aplicabilitatea acestui caz și pentru faza urmăririi penale.22. Curtea observă că, potrivit art. 187 din Codul penal, pedeapsa prevăzută de lege este cea prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei (de exemplu, recidiva, infracțiunea continuată, concursul de infracțiuni, pluralitatea intermediară, tentativa).23. Astfel, Curtea reține că autoarea excepției a fost trimisă în judecată, prin rechizitoriul din 24 iunie 2016, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 295 alin. (1) din Codul penal – delapidarea (ce se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani), de art. 321 alin. (1) din Codul penal - fals intelectual (ce se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani) și de art. 297 alin. (1) din Codul penal - abuz în serviciu (ce se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani). În cadrul procedurii camerei preliminare în primă fază, Încheierea a fost pronunțată la data de 26 septembrie 2016, iar în faza contestației camerei preliminare, Încheierea a fost pronunțată la data de 24 octombrie 2016. 24. Din economia dispoziției art. 90 din Codul de procedură penală rezultă că legiuitorul a reglementat obligativitatea asistenței juridice, iar nu a reprezentării. Astfel, nulitatea intervine numai pentru situațiile în care părțile sunt prezente, dar neasistate. Astfel, lipsa apărătorului nu este caz de nulitate absolută când și partea lipsește fără a avea un reprezentant. În cazul în care prezența suspectului sau inculpatului este obligatorie, lipsa lui va atrage nulitatea absolută a actului, fiind aplicabile însă dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. Curtea observă că, potrivit încheierii pronunțate în primă instanță în procedura camerei preliminare, precum și Încheierii nr. 77 din 24 octombrie 2016, pronunțată în procedura contestației, autoarea excepției a fost prezentă personal, nefiind asistată de apărător. 25. Totodată, din încheierile pronunțate în procedura camerei preliminare rezultă că autoarea excepției de neconstituționalitate nu a invocat încălcarea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie până la încheierea procedurii în camera preliminară, ci în cursul judecății în primă instanță, după ce autoarea excepției și-a angajat apărător, astfel cum reiese din Încheierea din 24 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Bolintin-Vale. Subsecvent respingerii acestei cereri, în cursul judecății, inculpata a ridicat excepția de neconstituționalitate care face obiectul prezentului dosar.26. Curtea observă că nulitățile absolute reglementate de Codul de procedură penală sunt prevăzute de dispozițiile art. 281 alin. (1) și au în vedere: compunerea completului de judecată; competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală; publicitatea ședinței de judecată; participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.27. În ceea ce privește termenul până la care poate fi invocată încălcarea dispozițiilor ce reglementează materiile anterior menționate, Curtea reține că legiuitorul a realizat o distincție. Astfel, încălcarea reglementărilor referitoare la compunerea completului de judecată, competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, publicitatea ședinței de judecată și participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, poate fi invocată în orice stare a procesului. 28. Referitor la prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, și asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie, încălcarea reglementărilor referitoare la acestea poate fi invocată, după cum urmează: până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare; în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății; în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției.29. Curtea constată, astfel cum anterior a subliniat, că una dintre categoriile nulităților absolute reglementate în actualul Cod de procedură penală este aceea a neasistării de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie. Cazurile în care este obligatorie asistența juridică a suspectului sau a inculpatului sunt reglementate de dispozițiile art. 90 din Codul de procedură penală, iar cele în care este obligatorie asistența juridică a părții civile și a părții responsabile civilmente sunt reglementate de dispozițiile art. 93 din același act normativ.30. Curtea reține că, potrivit art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, era sancționată cu nulitatea absolută neasistarea de către apărător a învinuitului sau a inculpatului când acest lucru era obligatoriu, potrivit legii. Această nulitate nu putea fi înlăturată în niciun mod, putând fi invocată în orice stare a procesului și putând fi luată în considerare chiar din oficiu, potrivit art. 197 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968. Spre deosebire de vechea reglementare, noul Cod de procedură penală instituie un termen - încheierea procedurii în camera preliminară - până la care poate fi invocată încălcarea dispozițiilor referitoare la asistarea obligatorie a persoanelor prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ, intervenită în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare.31. Curtea constată că din coroborarea dispozițiilor procesual penale referitoare la nulitățile absolute și cele relative rezultă că regimul juridic al acestui caz de nulitate absolută prezintă o serie de asemănări cu cel al sancțiunii nulității relative, din perspectiva termenului până la care se poate invoca, în condițiile în care împlinirea termenului (încheierea procedurii în camera preliminară) determină acoperirea nulității absolute.32. În continuare, Curtea reține că una din trăsăturile caracteristice ale nulității absolute, prevăzute în art. 197 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, constă în interdicția de a putea fi înlăturată prin tăcere sau prin voința părților, prin autoritatea organului judecătoresc ori prin alt mijloc procesual. Din această trăsătură se poate trage concluzia că, în cazul încălcării unei dispoziții aflate sub sancțiunea nulității absolute, există întotdeauna vătămarea procesuală cerută de lege, că existența unei astfel de vătămări nu trebuie dovedită, după cum nu poate fi dovedită nici inexistența ei, producerea vătămării fiind deci sub puterea unei prezumții legale juris et de jure. Or, sancțiunea care implică întotdeauna existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în niciun mod nu poate proteja decât acele dispoziții care garantează în cel mai înalt grad aflarea adevărului sau care asigură realizarea efectivă a drepturilor părților. Așadar, în cazul nulităților absolute, toate dispozițiile aflate sub această sancțiune sunt dispoziții care, prin voința legii, garantează aflarea adevărului sau asigură drepturile părților, fără a mai fi necesar să se facă evaluări și argumentări despre încadrarea în acest temei de casare a nelegalității hotărârii recurate. Nulitățile absolute se caracterizează prin aceea că vătămarea se fundamentează pe prezumții legale absolute, încălcarea legii având consecințe grave și directe asupra realizării scopului procesului penal.33. În ceea ce privește cazurile de asistență juridică obligatorie, Curtea a reținut că art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligația de a asigura prezența unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un avocat, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligații este garantată prin intermediul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală.34. Astfel, Curtea a constatat că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituție, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este o garanție a primului, creat fiind de legiuitor, care stabilește și cazurile sale de incidență. Așadar, de vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. 35. Prin urmare, Curtea a reținut că nu se poate susține că dispozițiile anterior menționate sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea suspectului și a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege (Decizia nr. 134 din 20 martie 2018, publicată în Montorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018).36. Din cele anterior expuse rezultă că asistența juridică obligatorie este o opțiune legislativă. Cu toate acestea, Curtea constată că exercitarea dreptului la apărare, consacrat de dispozițiile constituționale ale art. 24, trebuie să fie una efectivă, ceea ce presupune că în anumite cazuri prezența unui apărător este elementul necesar pentru stabilirea efectivității acestui drept. Aceasta deoarece prin „asistarea“ inculpatului de către apărător se înțelege nu numai prezența fizică a acestuia, în cauzele prevăzute de lege, ci și „acordarea asistenței juridice“, deci acordarea de sfaturi inculpatului despre ceea ce trebuie să întreprindă în proces și exercitarea drepturilor procesuale ale acestuia. Or, Curtea apreciază că prin reglementarea unui caz în care asistența juridică este obligatorie legiuitorul a prezumat că dreptul la apărare nu poate fi exercitat în mod efectiv decât prin prezența apărătorului. 37. Mai mult, marja de apreciere a legiuitorului în acest domeniu nu este nelimitată. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele nu sunt obligate să ofere asistență judiciară decât „în cazul în care interesele justiției o impun“; acestea trebuie apreciate ținând seama de faptele speței în ansamblu, nu doar de situația din momentul pronunțării deciziei cu privire la cererea de asistență judiciară, ci și de situația din momentul în care instanța națională s-a pronunțat pe fond (Hotărârea din 28 martie 1990, pronunțată în Cauza Granger împotriva Regatului Unit, paragraful 46). Atunci când apreciază dacă interesele justiției impun ca acuzatul să fie asistat gratuit de un avocat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ține seama de diverse criterii, în special de gravitatea infracțiunii și de severitatea pedepsei în cauză (Hotărârea din 6 noiembrie 2012, pronunțată în Cauza Zdravko Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 38). Pe lângă condiția referitoare la „interesele justiției“, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ia în considerare complexitatea cauzei (Hotărârea din 24 mai 1991, pronunțată în Cauza Quaranta împotriva Elveției, paragraful 34), precum și situația personală a acuzatului (Cauza Zdravko Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 38). În ceea ce privește cerința referitoare la interesele justiției, criteriul care se aplică nu presupune să se stabilească dacă lipsa asistenței judiciare a cauzat „un prejudiciu real“ prezentării apărării, ci unul mai puțin strict, și anume dacă ipoteza asistenței din partea unui avocat „pare plauzibilă în speță“ (Hotărârea din 13 mai 1980, pronunțată în Cauza Artico împotriva Italiei, paragrafele 34 și 35; Hotărârea din 24 ianuarie 1991, pronunțată în Cauza Alimena împotriva Italiei, paragraful 20).38. Curtea observă că în unele cazuri reglementarea asistenței juridice obligatorii a fost determinată de elemente particulare ale persoanei în cauză, cum ar fi minoritatea, lipsa capacității de exercițiu, existența unei capacități de exercițiu restrânse etc.39. Curtea constată că reglementarea asistenței juridice obligatorii, în cazurile prevăzute de lege, se circumscrie într-un drept al suspectului, al inculpatului, al persoanei vătămate, al părții civile și al părții responsabile civilmente. Pe de altă parte, o atare reglementare dă naștere unei obligații în sarcina organului judiciar de a analiza dacă elementele cauzei determină aplicarea dispozițiilor legislative relative la asistența juridică obligatorie, indiferent dacă persoana în cauză a solicitat acest lucru sau nu. Cu alte cuvinte, reglementarea anterior menționată impune organului judiciar obligația de a nu rămâne în pasivitate, ci prin depunerea diligențelor necesare să asigure respectarea concretă și efectivă a dreptului la apărare al persoanei în cauză.40. Așa fiind, Curtea constată că legiuitorul a prezumat a fi în interesul justiției reglementarea obligatorie a asistenței juridice în cazurile expres prevăzute de lege, încălcarea dispozițiilor relative la asistența juridică obligatorie determinând încălcarea dreptului la un proces echitabil.41. În acest context, Curtea observă că prin legiferarea unui termen înăuntrul căruia se poate invoca nulitatea absolută în cazul neasistării de către un apărător, deși legea prevede obligativitatea acestui lucru, se ajunge la o situație contradictorie. Astfel, legiuitorul instituie un termen care limitează posibilitatea invocării nulității absolute, deși prezumă absolut că persoana prezentă la dezbateri necesită asistența unui avocat pentru a putea realiza o apărare efectivă, apărare care presupune inclusiv invocarea nulităților. Or, inclusiv în jurisprudența instanțelor judecătorești s-a reținut că dreptul la o apărare efectivă ocupă un loc central în derularea procesului penal, importanța lui constând în faptul că toate celelalte drepturi ar rămâne derizorii, fără garanții procedurale, autoritățile judiciare având obligația de a asigura acest drept. Asigurarea reală a apărării este o garanție, o premisă sigură a cercetării obiective și complete a probelor, o condiție sine qua non a aflării adevărului, a apărării drepturilor și intereselor legale ale acuzatului, creând condiții necesare emiterii unei sentințe legale și temeinice.42. Așa fiind, Curtea constată că prin instituirea unui termen înăuntrul căruia se poate ridica excepția nulității absolute în cazul neasistării de către un apărător în faza procedurii camerei preliminare, deși legea prevedea obligativitatea acestui lucru, legiuitorul golește de conținut însuși dreptul fundamental la apărare, asigurat prin asistarea de către un avocat numit din oficiu, în cazurile expres prevăzute de lege. Astfel, deși nerespectarea obligației de către organul judiciar este sancționată de legiuitor cu nulitatea absolută, sancțiunea aplicabilă apare ca fiind lipsită de eficiență în condițiile instituirii unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care se poate invoca nulitatea absolută ce decurge din nerespectarea în faza camerei preliminare a dispoziției referitoare la obligativitatea asistării de către avocat.43. În continuare, Curtea observă că printre cazurile de nulitate absolută care pot fi invocate în orice stare a procesului se numără și cel reglementat de dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală referitor la neparticiparea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.44. Astfel cum s-a arătat, dispozițiile art. 90 din Codul de procedură penală reglementează cazurile de asistență juridică obligatorie, aplicabile inclusiv în cursul procedurii în camera preliminară. Pe de altă parte, potrivit art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, la expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (3) ale aceluiași articol, dacă s-au formulat cereri sau excepții ori dacă a ridicat excepții din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul pentru soluționarea acestora, cu citarea părților și a persoanei vătămate și cu participarea procurorului. Din dispozițiile anterior menționate rezultă că nesocotirea ambelor dispoziții legale poate surveni în procedura de cameră preliminară, încălcarea fiind sancționată în ambele cazuri cu nulitatea absolută. Cu toate acestea, Curtea constată că legiuitorul a reglementat diferit momentul până la care poate fi invocată nulitatea absolută, în funcție de dispozițiile procedurale încălcate. Astfel, în condițiile în care aceste dispoziții nu au fost respectate în cadrul aceluiași proces, se ajunge la situația în care, având în vedere distincția realizată de legiuitor în ceea ce privește termenul de invocare a nulității absolute, nulitatea absolută ce derivă din lipsa asistării inculpatului sau a celorlalte părți, atunci când acest lucru este obligatoriu potrivit legii, va putea fi invocată până la încheierea procedurii în camera preliminară [potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală], pe când nulitatea absolută ce derivă din neparticiparea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, va putea fi invocată atât în cadrul camerei preliminare, cât și în cursul judecății [potrivit art. 281 alin. (3) din Codul de procedură penală].45. Curtea observă că rațiunea unei astfel de dispoziții referitoare la stabilirea unui termen până la care poate fi invocată nulitatea absolută poate fi generată de rolul fazei procesuale a camerei preliminare, care trebuie să examineze tocmai neregularitățile de procedură ivite înaintea fazei de judecată, pentru ca aceasta din urmă să dobândească celeritatea impusă de cerința soluționării cauzei într-un termen rezonabil. Astfel, Curtea constată că reglementarea unei noi structuri a procesului penal coroborată cu necesitatea soluționării cauzei (faza de judecată) într-un termen rezonabil ar fi un motiv ce stă la baza opțiunii legiuitorului de a norma în anumite cazuri un termen până la care nulitatea absolută poate fi ridicată.46. În acest context, Curtea constată că soluționarea cauzei într-un termen rezonabil se circumscrie unui scop legitim, iar reglementarea unei noi structuri a procesului penal poate determina și justifica anumite opțiuni legislative. Cu toate acestea, Curtea reține că în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, și Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017) a constatat că rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influență directă asupra desfășurării judecății pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăției/nevinovăției inculpatului. Or, având în vedere importanța acestei etape, precum și faptul că, în cazurile pentru care legea reglementează asistența obligatorie, dreptul la apărare nu poate fi exercitat în mod efectiv decât prin prezența apărătorului, Curtea constată că reglementarea unei noi faze a procesului penal nu reprezintă un motiv întemeiat, care să justifice legiferarea unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care încălcarea dispozițiilor legale referitoare la asistarea obligatorie a inculpatului intervenită în procedura camerei preliminare să poată fi invocată.47. În ceea ce privește soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, Curtea constată că acesta este un deziderat dorit a fi atins în ceea ce privește toate cauzele/procedurile judiciare. Cu toate acestea, soluționarea cauzei într-un termen rezonabil nu se poate converti în justificarea ce stă la baza unei reglementări ce afectează însuși dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.48. Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ sunt neconstituționale. 49. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Ilie în Dosarul nr. 2.223/192/2016 al Judecătoriei Bolintin-Vale și constată că dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ sunt neconstituționale.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Judecătoriei Bolintin-Vale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 13 februarie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu-----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Marian Enache | - judecător |
| Petre Lăzăroiu | - judecător |
| Mircea Ștefan Minea | - judecător |
| Daniel Marius Morar | - judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Simona-Maya Teodoroiu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Daniela Ramona Marițiu | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:3. Prin Încheierea din 3 iulie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.223/192/2016, Judecătoria Bolintin-Vale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ, coroborate cu cele ale art. 90 și art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elena Ilie cu ocazia soluționării unei cauze penale.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că, fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare, avea, potrivit Codului de procedură penală, dreptul de a fi asistată de un avocat desemnat din oficiu. Cu toate acestea, pe parcursul urmăririi penale, dar și în faza de cameră preliminară, inculpata nu a beneficiat de asistență juridică din oficiu, deși aceasta era obligatorie. În aceste condiții, autoarea apreciază că limitarea în timp a posibilității invocării excepției de nulitate absolută întemeiate pe dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală aduce o gravă atingere dreptului la apărare, dar și dreptului la un proces echitabil garantat de Constituție.5. Susține că această limitare încalcă prevederile art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție, creându-se o inegalitate de tratament juridic între inculpatul față de care instanța a fost diligentă și i-a numit un avocat din oficiu sau a putut să își angajeze un apărător ales și inculpatul căruia instanța de judecată nu i-a numit un apărător din oficiu.6. Prin limitarea termenului în care poate fi invocată nulitatea absolută a actelor care au fost întocmite cu încălcarea dreptului la apărare, autoarea excepției apreciază că se dă posibilitatea fundamentării unei soluții de condamnare pe acte întocmite în mod nelegal, cu încălcarea dreptului la apărare.7. Totodată, apreciază că, prin modul de reglementare, în sensul limitării termenului în care se poate invoca nulitatea absolută a actelor de procedură întocmite în cursul urmăririi penale cu încălcarea dreptului la apărare, se produce o minimizare a acestui drept fundamental garantat și ocrotit atât prin Legea fundamentală, cât și prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.8. Arată că accesul liber la justiție vizează nu numai acțiunea introductivă de instanță, ci și sesizarea oricăror altor instanțe care, potrivit legii, au competența de a soluționa fazele ulterioare ale procesului, inclusiv exercitarea căilor de atac, deoarece apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime ale persoanelor presupune, în mod logic, și posibilitatea acționării împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate, în această sferă incluzându-se și posibilitatea de a acționa împotriva actelor nelegale.9. Judecătoria Bolintin-Vale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea cazurilor de nulitate absolută și a condițiilor în care aceasta poate fi invocată, a obiectului camerei preliminare și a judecății reprezintă atribuția legiuitorului, destinatarii acestor norme juridice urmând să își adapteze conduita în mod corespunzător. Dispozițiile criticate nu afectează dreptul inculpatului de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială, stabilită prin lege. Susține că dispozițiile criticate nu îngrădesc dreptul persoanei în cauză de a fi asistată de către un avocat ales sau numit din oficiu și nu afectează în niciun fel unicitatea și imparțialitatea justiției ori egalitatea în fața acesteia. Apreciază că părțile ar fi trebuit să manifeste diligență în faza camerei preliminare și să invoce toate excepțiile sau neregulile procedurale sesizate în această etapă, și nu în cea a judecății. Etapa camerei preliminare este o etapă distinctă de etapa judecății în fond a cauzei, iar competența realizării etapei procesuale a camerei preliminare este atribuită judecătorului de cameră preliminară, a cărui competență constă atât într-o verificare a actelor procedurale efectuate până în această etapă a procesului penal, cât și în luarea unor măsuri după finalizarea urmăririi penale. Camera preliminară are ca obiect, conform art. 342 din Codul de procedură penală, soluționarea problemelor ce vizează competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor și legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Așa fiind, legiuitorul a limitat la o fază distinctă a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Impunerea, prin lege, a unor exigențe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiții procesuale, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie condiționări ale accesului liber la justiție, are o solidă și indiscutabilă justificare prin prisma finalității urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Guvernul arată că obligativitatea desemnării unui apărător din oficiu operează numai în cauzele strict determinate de lege, întrucât numai pe această cale pot fi instituite excepții de la regula generală a caracterului facultativ al asistenței juridice, iar stabilirea, extinderea sau restrângerea acestor excepții este de competența exclusivă a legiuitorului. Apreciază că o garanție a respectării dreptului constituțional la apărare este tocmai reglementarea criticată, care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea prevederilor referitoare la asigurarea asistenței juridice, atunci când aceasta este obligatorie conform legii.12. De asemenea, susține că scopul procedurii de cameră preliminară este de a verifica legalitatea competenței și a sesizării instanței, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, mai înainte de a se trece în faza de judecată. Astfel, este firesc ca nulitatea absolută decurgând din încălcarea în faza de urmărire penală sau în procedura de cameră preliminară a dispozițiilor referite de art. 281 alin. (1) lit. e) și f) să poată fi invocată numai până la încheierea acestei din urmă proceduri. Spre deosebire de inculpații care au fost trimiși în judecată anterior intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală și care aveau posibilitatea de a invoca încălcarea dispozițiilor legale referitoare la asigurarea asistenței juridice, în condițiile în care aceasta era obligatorie, în orice stadiu al procesului penal, potrivit art. 197 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, inculpații trimiși în judecată ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală pot invoca încălcarea prevederilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Această diferență de tratament juridic este justificată de nevoia de asigurare a desfășurării procesului penal într-un termen rezonabil, fiind, totodată, în concordanță cu exigențele constituționale ale dreptului la un proces echitabil.13. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt neconstituționale. Arată că art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală a suferit modificări, în forma actuală această dispoziție reglementând în sensul că asistența juridică este obligatorie și în cursul procedurii în camera preliminară. Precizează că încheierea de cameră preliminară în această cauză a fost pronunțată în data de 22 septembrie 2016, la o dată ulterioară intrării în vigoare a obligativității asistenței juridice din oficiu în faza procedurii de cameră preliminară pentru acest tip de cauze.14. Totodată, potrivit art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, în cazurile prevăzute la art. 90 din același act normativ, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu și stabilește, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile. Neacordarea apărătorului din oficiu este sancționată de legiuitor cu nulitatea absolută, conform art. 281 alin. (1) lit. f) din același cod. Arată că instanța de contencios constituțional a statuat că „nulitatea reprezintă o sancțiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile“. Astfel, semnificația interesului public astfel protejat se circumscrie dreptului la apărare al persoanelor aflate în ipoteza legală descrisă, pentru care legiuitorul a prevăzut prin norma imperativă, pe de o parte, asigurarea asistenței juridice din oficiu, iar, pe de altă parte, sancțiunea nulității absolute, în cazul nerespectării ei.15. Din analiza textului de lege criticat, și anume art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, rezultă că încălcarea dreptului la asistență juridică din oficiu în timpul procedurii camerei preliminare poate fi invocată numai până la încheierea procedurii în camera preliminară. Apreciază că, în pofida importanței deosebite acordate acestui drept - reliefată de aplicarea sancțiunii maxime, și anume nulitatea absolută, în cazul nerespectării lui de către judecătorul de cameră preliminară -, textul de lege limitează dreptul de a cere nulitatea absolută, chiar odată cu încheierea fazei procesului penal în care inculpatul nu s-a bucurat de dreptul respectiv. Astfel, îndreptățit la avocat din oficiu, inculpatul nu va avea acces la apărare și nici la posibilitatea de a invoca nulitatea în faza ulterioară, deoarece a intervenit termenul de decădere. Astfel, dreptul la apărător din oficiu în faza procedurii camerei preliminare este golit de conținut, ceea ce afectează atât principiul fundamental al legalității, cât și dreptul fundamental la apărare asigurat de un avocat din oficiu în cazurile expres prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât, în cazurile de nulitate absolută, vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiție în sensul dovedirii existenței acesteia.16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.18. În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit încheierii de sesizare, autoarea critică dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ, coroborate cu cele ale art. 90 și art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală. Cu toate acestea, Curtea observă că motivele de neconstituționalitate invocate nu au în vedere conținutul dispozițiilor art. 90 și art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, acestea fiind indicate pentru a circumscrie situația de fapt din cauza în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. Așa fiind, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ, cu următorul cuprins: + Articolul 281(1) Determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind:[…]f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.– Art. 281 alin. (4) lit. a): „Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) trebuie invocată: a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;“. 19. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în esență, autoarea acesteia critică instituirea unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care se poate invoca nulitatea absolută ce decurge din nerespectarea în faza camerei preliminare a dispoziției referitoare la obligativitatea asistării de către avocat a suspectului sau a inculpatului.21. În acest context, Curtea reține că, potrivit art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, asistența juridică este obligatorie în cursul procedurii în camera preliminară și în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Textul a fost modificat în acest sens prin art. II pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, anterior asistența juridică fiind obligatorie în acest caz doar în cursul judecății. Din economia textului rezultă că legiuitorul nu a reglementat aplicabilitatea acestui caz și pentru faza urmăririi penale.22. Curtea observă că, potrivit art. 187 din Codul penal, pedeapsa prevăzută de lege este cea prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei (de exemplu, recidiva, infracțiunea continuată, concursul de infracțiuni, pluralitatea intermediară, tentativa).23. Astfel, Curtea reține că autoarea excepției a fost trimisă în judecată, prin rechizitoriul din 24 iunie 2016, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 295 alin. (1) din Codul penal – delapidarea (ce se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani), de art. 321 alin. (1) din Codul penal - fals intelectual (ce se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani) și de art. 297 alin. (1) din Codul penal - abuz în serviciu (ce se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani). În cadrul procedurii camerei preliminare în primă fază, Încheierea a fost pronunțată la data de 26 septembrie 2016, iar în faza contestației camerei preliminare, Încheierea a fost pronunțată la data de 24 octombrie 2016. 24. Din economia dispoziției art. 90 din Codul de procedură penală rezultă că legiuitorul a reglementat obligativitatea asistenței juridice, iar nu a reprezentării. Astfel, nulitatea intervine numai pentru situațiile în care părțile sunt prezente, dar neasistate. Astfel, lipsa apărătorului nu este caz de nulitate absolută când și partea lipsește fără a avea un reprezentant. În cazul în care prezența suspectului sau inculpatului este obligatorie, lipsa lui va atrage nulitatea absolută a actului, fiind aplicabile însă dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală. Curtea observă că, potrivit încheierii pronunțate în primă instanță în procedura camerei preliminare, precum și Încheierii nr. 77 din 24 octombrie 2016, pronunțată în procedura contestației, autoarea excepției a fost prezentă personal, nefiind asistată de apărător. 25. Totodată, din încheierile pronunțate în procedura camerei preliminare rezultă că autoarea excepției de neconstituționalitate nu a invocat încălcarea dispozițiilor legale referitoare la asistența juridică obligatorie până la încheierea procedurii în camera preliminară, ci în cursul judecății în primă instanță, după ce autoarea excepției și-a angajat apărător, astfel cum reiese din Încheierea din 24 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Bolintin-Vale. Subsecvent respingerii acestei cereri, în cursul judecății, inculpata a ridicat excepția de neconstituționalitate care face obiectul prezentului dosar.26. Curtea observă că nulitățile absolute reglementate de Codul de procedură penală sunt prevăzute de dispozițiile art. 281 alin. (1) și au în vedere: compunerea completului de judecată; competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală; publicitatea ședinței de judecată; participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.27. În ceea ce privește termenul până la care poate fi invocată încălcarea dispozițiilor ce reglementează materiile anterior menționate, Curtea reține că legiuitorul a realizat o distincție. Astfel, încălcarea reglementărilor referitoare la compunerea completului de judecată, competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, publicitatea ședinței de judecată și participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, poate fi invocată în orice stare a procesului. 28. Referitor la prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, și asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie, încălcarea reglementărilor referitoare la acestea poate fi invocată, după cum urmează: până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare; în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății; în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției.29. Curtea constată, astfel cum anterior a subliniat, că una dintre categoriile nulităților absolute reglementate în actualul Cod de procedură penală este aceea a neasistării de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie. Cazurile în care este obligatorie asistența juridică a suspectului sau a inculpatului sunt reglementate de dispozițiile art. 90 din Codul de procedură penală, iar cele în care este obligatorie asistența juridică a părții civile și a părții responsabile civilmente sunt reglementate de dispozițiile art. 93 din același act normativ.30. Curtea reține că, potrivit art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, era sancționată cu nulitatea absolută neasistarea de către apărător a învinuitului sau a inculpatului când acest lucru era obligatoriu, potrivit legii. Această nulitate nu putea fi înlăturată în niciun mod, putând fi invocată în orice stare a procesului și putând fi luată în considerare chiar din oficiu, potrivit art. 197 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968. Spre deosebire de vechea reglementare, noul Cod de procedură penală instituie un termen - încheierea procedurii în camera preliminară - până la care poate fi invocată încălcarea dispozițiilor referitoare la asistarea obligatorie a persoanelor prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ, intervenită în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare.31. Curtea constată că din coroborarea dispozițiilor procesual penale referitoare la nulitățile absolute și cele relative rezultă că regimul juridic al acestui caz de nulitate absolută prezintă o serie de asemănări cu cel al sancțiunii nulității relative, din perspectiva termenului până la care se poate invoca, în condițiile în care împlinirea termenului (încheierea procedurii în camera preliminară) determină acoperirea nulității absolute.32. În continuare, Curtea reține că una din trăsăturile caracteristice ale nulității absolute, prevăzute în art. 197 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, constă în interdicția de a putea fi înlăturată prin tăcere sau prin voința părților, prin autoritatea organului judecătoresc ori prin alt mijloc procesual. Din această trăsătură se poate trage concluzia că, în cazul încălcării unei dispoziții aflate sub sancțiunea nulității absolute, există întotdeauna vătămarea procesuală cerută de lege, că existența unei astfel de vătămări nu trebuie dovedită, după cum nu poate fi dovedită nici inexistența ei, producerea vătămării fiind deci sub puterea unei prezumții legale juris et de jure. Or, sancțiunea care implică întotdeauna existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în niciun mod nu poate proteja decât acele dispoziții care garantează în cel mai înalt grad aflarea adevărului sau care asigură realizarea efectivă a drepturilor părților. Așadar, în cazul nulităților absolute, toate dispozițiile aflate sub această sancțiune sunt dispoziții care, prin voința legii, garantează aflarea adevărului sau asigură drepturile părților, fără a mai fi necesar să se facă evaluări și argumentări despre încadrarea în acest temei de casare a nelegalității hotărârii recurate. Nulitățile absolute se caracterizează prin aceea că vătămarea se fundamentează pe prezumții legale absolute, încălcarea legii având consecințe grave și directe asupra realizării scopului procesului penal.33. În ceea ce privește cazurile de asistență juridică obligatorie, Curtea a reținut că art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligația de a asigura prezența unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu și-a ales un avocat, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligații este garantată prin intermediul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancționează cu nulitatea absolută încălcarea dispozițiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală.34. Astfel, Curtea a constatat că dispozițiile art. 90 lit. b) și c) și ale art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituție, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistență juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este o garanție a primului, creat fiind de legiuitor, care stabilește și cazurile sale de incidență. Așadar, de vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu și pe cel la asistență juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. 35. Prin urmare, Curtea a reținut că nu se poate susține că dispozițiile anterior menționate sunt neconstituționale numai pentru că nu prevăd că asistența juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistență juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistența juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea suspectului și a inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în textul de lege (Decizia nr. 134 din 20 martie 2018, publicată în Montorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018).36. Din cele anterior expuse rezultă că asistența juridică obligatorie este o opțiune legislativă. Cu toate acestea, Curtea constată că exercitarea dreptului la apărare, consacrat de dispozițiile constituționale ale art. 24, trebuie să fie una efectivă, ceea ce presupune că în anumite cazuri prezența unui apărător este elementul necesar pentru stabilirea efectivității acestui drept. Aceasta deoarece prin „asistarea“ inculpatului de către apărător se înțelege nu numai prezența fizică a acestuia, în cauzele prevăzute de lege, ci și „acordarea asistenței juridice“, deci acordarea de sfaturi inculpatului despre ceea ce trebuie să întreprindă în proces și exercitarea drepturilor procesuale ale acestuia. Or, Curtea apreciază că prin reglementarea unui caz în care asistența juridică este obligatorie legiuitorul a prezumat că dreptul la apărare nu poate fi exercitat în mod efectiv decât prin prezența apărătorului. 37. Mai mult, marja de apreciere a legiuitorului în acest domeniu nu este nelimitată. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele nu sunt obligate să ofere asistență judiciară decât „în cazul în care interesele justiției o impun“; acestea trebuie apreciate ținând seama de faptele speței în ansamblu, nu doar de situația din momentul pronunțării deciziei cu privire la cererea de asistență judiciară, ci și de situația din momentul în care instanța națională s-a pronunțat pe fond (Hotărârea din 28 martie 1990, pronunțată în Cauza Granger împotriva Regatului Unit, paragraful 46). Atunci când apreciază dacă interesele justiției impun ca acuzatul să fie asistat gratuit de un avocat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ține seama de diverse criterii, în special de gravitatea infracțiunii și de severitatea pedepsei în cauză (Hotărârea din 6 noiembrie 2012, pronunțată în Cauza Zdravko Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 38). Pe lângă condiția referitoare la „interesele justiției“, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ia în considerare complexitatea cauzei (Hotărârea din 24 mai 1991, pronunțată în Cauza Quaranta împotriva Elveției, paragraful 34), precum și situația personală a acuzatului (Cauza Zdravko Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 38). În ceea ce privește cerința referitoare la interesele justiției, criteriul care se aplică nu presupune să se stabilească dacă lipsa asistenței judiciare a cauzat „un prejudiciu real“ prezentării apărării, ci unul mai puțin strict, și anume dacă ipoteza asistenței din partea unui avocat „pare plauzibilă în speță“ (Hotărârea din 13 mai 1980, pronunțată în Cauza Artico împotriva Italiei, paragrafele 34 și 35; Hotărârea din 24 ianuarie 1991, pronunțată în Cauza Alimena împotriva Italiei, paragraful 20).38. Curtea observă că în unele cazuri reglementarea asistenței juridice obligatorii a fost determinată de elemente particulare ale persoanei în cauză, cum ar fi minoritatea, lipsa capacității de exercițiu, existența unei capacități de exercițiu restrânse etc.39. Curtea constată că reglementarea asistenței juridice obligatorii, în cazurile prevăzute de lege, se circumscrie într-un drept al suspectului, al inculpatului, al persoanei vătămate, al părții civile și al părții responsabile civilmente. Pe de altă parte, o atare reglementare dă naștere unei obligații în sarcina organului judiciar de a analiza dacă elementele cauzei determină aplicarea dispozițiilor legislative relative la asistența juridică obligatorie, indiferent dacă persoana în cauză a solicitat acest lucru sau nu. Cu alte cuvinte, reglementarea anterior menționată impune organului judiciar obligația de a nu rămâne în pasivitate, ci prin depunerea diligențelor necesare să asigure respectarea concretă și efectivă a dreptului la apărare al persoanei în cauză.40. Așa fiind, Curtea constată că legiuitorul a prezumat a fi în interesul justiției reglementarea obligatorie a asistenței juridice în cazurile expres prevăzute de lege, încălcarea dispozițiilor relative la asistența juridică obligatorie determinând încălcarea dreptului la un proces echitabil.41. În acest context, Curtea observă că prin legiferarea unui termen înăuntrul căruia se poate invoca nulitatea absolută în cazul neasistării de către un apărător, deși legea prevede obligativitatea acestui lucru, se ajunge la o situație contradictorie. Astfel, legiuitorul instituie un termen care limitează posibilitatea invocării nulității absolute, deși prezumă absolut că persoana prezentă la dezbateri necesită asistența unui avocat pentru a putea realiza o apărare efectivă, apărare care presupune inclusiv invocarea nulităților. Or, inclusiv în jurisprudența instanțelor judecătorești s-a reținut că dreptul la o apărare efectivă ocupă un loc central în derularea procesului penal, importanța lui constând în faptul că toate celelalte drepturi ar rămâne derizorii, fără garanții procedurale, autoritățile judiciare având obligația de a asigura acest drept. Asigurarea reală a apărării este o garanție, o premisă sigură a cercetării obiective și complete a probelor, o condiție sine qua non a aflării adevărului, a apărării drepturilor și intereselor legale ale acuzatului, creând condiții necesare emiterii unei sentințe legale și temeinice.42. Așa fiind, Curtea constată că prin instituirea unui termen înăuntrul căruia se poate ridica excepția nulității absolute în cazul neasistării de către un apărător în faza procedurii camerei preliminare, deși legea prevedea obligativitatea acestui lucru, legiuitorul golește de conținut însuși dreptul fundamental la apărare, asigurat prin asistarea de către un avocat numit din oficiu, în cazurile expres prevăzute de lege. Astfel, deși nerespectarea obligației de către organul judiciar este sancționată de legiuitor cu nulitatea absolută, sancțiunea aplicabilă apare ca fiind lipsită de eficiență în condițiile instituirii unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care se poate invoca nulitatea absolută ce decurge din nerespectarea în faza camerei preliminare a dispoziției referitoare la obligativitatea asistării de către avocat.43. În continuare, Curtea observă că printre cazurile de nulitate absolută care pot fi invocate în orice stare a procesului se numără și cel reglementat de dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală referitor la neparticiparea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.44. Astfel cum s-a arătat, dispozițiile art. 90 din Codul de procedură penală reglementează cazurile de asistență juridică obligatorie, aplicabile inclusiv în cursul procedurii în camera preliminară. Pe de altă parte, potrivit art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, la expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (3) ale aceluiași articol, dacă s-au formulat cereri sau excepții ori dacă a ridicat excepții din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul pentru soluționarea acestora, cu citarea părților și a persoanei vătămate și cu participarea procurorului. Din dispozițiile anterior menționate rezultă că nesocotirea ambelor dispoziții legale poate surveni în procedura de cameră preliminară, încălcarea fiind sancționată în ambele cazuri cu nulitatea absolută. Cu toate acestea, Curtea constată că legiuitorul a reglementat diferit momentul până la care poate fi invocată nulitatea absolută, în funcție de dispozițiile procedurale încălcate. Astfel, în condițiile în care aceste dispoziții nu au fost respectate în cadrul aceluiași proces, se ajunge la situația în care, având în vedere distincția realizată de legiuitor în ceea ce privește termenul de invocare a nulității absolute, nulitatea absolută ce derivă din lipsa asistării inculpatului sau a celorlalte părți, atunci când acest lucru este obligatoriu potrivit legii, va putea fi invocată până la încheierea procedurii în camera preliminară [potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală], pe când nulitatea absolută ce derivă din neparticiparea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, va putea fi invocată atât în cadrul camerei preliminare, cât și în cursul judecății [potrivit art. 281 alin. (3) din Codul de procedură penală].45. Curtea observă că rațiunea unei astfel de dispoziții referitoare la stabilirea unui termen până la care poate fi invocată nulitatea absolută poate fi generată de rolul fazei procesuale a camerei preliminare, care trebuie să examineze tocmai neregularitățile de procedură ivite înaintea fazei de judecată, pentru ca aceasta din urmă să dobândească celeritatea impusă de cerința soluționării cauzei într-un termen rezonabil. Astfel, Curtea constată că reglementarea unei noi structuri a procesului penal coroborată cu necesitatea soluționării cauzei (faza de judecată) într-un termen rezonabil ar fi un motiv ce stă la baza opțiunii legiuitorului de a norma în anumite cazuri un termen până la care nulitatea absolută poate fi ridicată.46. În acest context, Curtea constată că soluționarea cauzei într-un termen rezonabil se circumscrie unui scop legitim, iar reglementarea unei noi structuri a procesului penal poate determina și justifica anumite opțiuni legislative. Cu toate acestea, Curtea reține că în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, și Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017) a constatat că rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influență directă asupra desfășurării judecății pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăției/nevinovăției inculpatului. Or, având în vedere importanța acestei etape, precum și faptul că, în cazurile pentru care legea reglementează asistența obligatorie, dreptul la apărare nu poate fi exercitat în mod efectiv decât prin prezența apărătorului, Curtea constată că reglementarea unei noi faze a procesului penal nu reprezintă un motiv întemeiat, care să justifice legiferarea unui termen (încheierea procedurii în camera preliminară) până la care încălcarea dispozițiilor legale referitoare la asistarea obligatorie a inculpatului intervenită în procedura camerei preliminare să poată fi invocată.47. În ceea ce privește soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, Curtea constată că acesta este un deziderat dorit a fi atins în ceea ce privește toate cauzele/procedurile judiciare. Cu toate acestea, soluționarea cauzei într-un termen rezonabil nu se poate converti în justificarea ce stă la baza unei reglementări ce afectează însuși dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.48. Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ sunt neconstituționale. 49. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Elena Ilie în Dosarul nr. 2.223/192/2016 al Judecătoriei Bolintin-Vale și constată că dispozițiile art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 281 alin. (1) lit. f) din același act normativ sunt neconstituționale.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Judecătoriei Bolintin-Vale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 13 februarie 2019.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari