REGLEMENTARE AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ din 8 iunie 2015privind emiterea avizelor la documentațiile tehnice aferente obiectivelor din zone cu servituți aeronautice civile sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană sau pot afecta siguranța zborului pe teritoriul și în spațiul aerian al României - RACR-AVZ, ediția 1/2015
EMITENT
  • MINISTERUL TRANSPORTURILOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 18 iunie 2015



    Notă
    Aprobată prin ORDINUL nr. 731 din 8 iunie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 18 iunie 2015.
     +  INTRODUCERE(1) Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 405/1993 privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) are ca obiect de activitate exercitarea, în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a funcției de supervizare a siguranței zborului în aviația civilă la nivel național și a competențelor delegate de Ministerul Transporturilor în domeniul securității aviației civile, potrivit reglementărilor în vigoare.(2) În calitatea sa de autoritate națională de supervizare a siguranței zborului, potrivit Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.185/2006 privind desemnarea Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" ca autoritate națională de supervizare, organism tehnic specializat pentru îndeplinirea funcției de supervizare a siguranței zborului în aviația civilă, la nivel național, AACR exercită toate competențele ce revin, conform Ordonanței Guvernului nr. 29/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, organismului tehnic specializat desemnat pentru îndeplinirea funcției de supervizare a siguranței zborului în aviația civilă, precum și alte competențe ce revin, conform legii, Ministerului Transporturilor și care i-au fost delegate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.185/2006, inclusiv avizarea lucrărilor efectuate în zonele supuse servituților de aeronautică civilă.(3) Prin analiza și emiterea avizelor la documentațiile tehnice aferente obiectivelor care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană sau care pot afecta siguranța zborului, AACR exercită controlul tehnic de specialitate asupra acestor obiective din punctul de vedere al conformității cu prevederile reglementărilor aeronautice interne și internaționale aplicabile.(4) Prin analiza și emiterea avizelor la documentațiile tehnice aferente obiectivelor speciale, AACR evaluează impactul acestor obiective asupra siguranței zborului și a operațiunilor aeroportuare.(5) Asigurarea siguranței zborului pe teritoriul și în spațiul aerian al României [zone de aerodrom, căi aeriene, amplasamente ale mijloacelor de comunicații, navigație, supraveghere (CNS) și meteorologice aferente aviației civile etc.] impune existența unui control asupra obiectivelor (construcții, amenajări, lucrări, activități etc.) din zonele cu servituți aeronautice și din afara lor, inclusiv zonele de dezvoltare prevăzute în programele/proiectele de dezvoltare a aerodromurilor existente, de modernizare a mijloacelor CNS și meteorologice sau de instalare de noi astfel de mijloace. Această acțiune presupune:(i) determinarea poziției orizontale în sistemul WGS 84 (World Geodetic System-sistemul geodezic global) și verticale prin raportare la referința MN 75 (Marea Neagră);(ii) stabilirea regimului de obstacolare în zonele respective;(iii) identificarea și evaluarea factorilor care pot perturba funcționarea mijloacelor CNS și meteorologice.  +  Capitolul 1 Generalități1.1. ScopPrezenta reglementare stabilește:(i) cadrul reglementat necesar pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 29/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 405/1993, cu modificările și completările ulterioare, referitor la avizarea obiectivelor amplasate în zonele supuse servituților de aeronautică civilă aferente aerodromurilor și mijloacelor CNS și meteorologice din aviația civilă sau în alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană ori pot afecta siguranța zborului;(ii) condițiile/cerințele pentru obținerea avizelor, precum și modalitatea de emitere de către AACR a avizelor la documentațiile tehnice aferente obiectivelor din zone cu servituți aeronautice civile sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană ori pot afecta siguranța zborului, inclusiv pentru avizarea de către AACR a studiilor de prefezabilitate, studiilor de fezabilitate, proiectelor de execuție, celorlalte documente tehnice solicitate de legislația națională în vigoare aferente strategiilor și programelor de dezvoltare/modernizare a aeroporturilor și serviciilor de trafic aerian.1.2. Domeniul de aplicare(1) Prevederile prezentei reglementări sunt obligatorii pentru persoanele fizice și juridice care solicită AACR avize la documentațiile tehnice aferente obiectivelor din zonele cu servituți aeronautice civile sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană ori pot afecta siguranța zborului, precum și pentru compartimentele de specialitate din cadrul AACR implicate în procesul de analiză, evaluare, inspecție, avizare, emitere avize (în funcție de complexitatea și particularitățile fiecărei documentații tehnice).(2) În sensul prezentei reglementări, AACR emite avize pentru:(i) obiective generale, fără legătură cu domeniul aeronautic, amplasate în zonele de siguranță ale aerodromurilor civile, în zonele de protecție ale mijloacelor CNS, în zonele prevăzute de proiectele pentru dezvoltarea/ extinderea terenurilor de aeronautică civilă existente sau pentru deschiderea altora noi și/sau de modernizare a mijloacelor CNS și meteorologice ori de instalare de noi astfel de mijloace, precum și în alte zone în care obiectivele respective, prin caracteristicile lor constructive sau funcționale, pot constitui obstacole pentru navigația aeriană ori pot afecta siguranța operațiunilor aeriene și buna desfășurare a activităților asociate;(ii) obiective speciale, destinate sistematizării și dezvoltării aerodromurilor civile, deschiderii de noi aerodromuri civile, modernizării mijloacelor CNS și meteorologice sau instalării de noi astfel de mijloace etc. - obiective cu impact semnificativ direct asupra siguranței operațiunilor aeriene și activităților asociate.1.3. Documente de referință1. Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare2. Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române, cu modificările și completările ulterioare3. Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.185/2006 privind desemnarea Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" ca autoritate națională de supervizare, organism tehnic specializat pentru îndeplinirea funcției de supervizare a siguranței zborului în aviația civilă, la nivel național;4. Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 281/2002*) privind avizarea în prealabil de către AACR a studiilor de prefezabilitate, studiilor de fezabilitate, proiectelor de execuție, celorlalte documente tehnice solicitate de legislația națională în vigoare, aferente strategiilor și programelor de dezvoltare/modernizare a aeroporturilor și serviciilor de trafic aerian Notă
    *) Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 281/2002 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    5. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare6. Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare7. OACI Doc. 9674: Manualul Sistemului geodezic global - 1984 (WGS - 84) (ediția curentă)8. RACR-AD-PETA: Proiectarea și exploatarea tehnică a aerodromurilor, ediția curentă9. RACR-AD-PETH: Proiectarea și exploatarea tehnică a heliporturilor, ediția curentă10. RACR-ZSAC: Stabilirea zonelor cu servituți aeronautice civile și a condițiilor de avizare a documentațiilor tehnice aferente obiectivelor din aceste zone sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau pot afecta siguranța zborului pe teritoriul și în spațiul aerian al României, ediția curentă11. Regulamentul (UE) nr. 73/2010 al Comisiei din 26 ianuarie 2010 de stabilire a cerințelor de calitate a datelor aeronautice și informațiilor aeronautice pentru Cerul unic european12. Regulamentul (UE) nr. 139/2014 al Comisiei din 12 februarie 2014 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la aerodromuri în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului13. Decizia nr. 2014/012/R a directorului executiv al EASA de adoptare a AMC/GM la Regulamentul (UE) nr. 139/201414. Decizia nr. 2014/013/R a directorului executiv al EASA de adoptare a CS/GM pentru proiectarea aerodromurilor.
    1.4. Noțiuni, termeni și abrevieri1.4.1. Noțiuni și termeniÎn sensul prezentei reglementări, noțiunile și termenii relevanți au următoarele semnificații:1. acord - document scris, emis de AACR pe baza unei solicitări, prin care se acceptă conținutul unei documentații tehnice aferente unui obiectiv;2. administrator al aerodromului - persoană fizică sau juridică ce conduce, gestionează sau operează un aerodrom aflat în proprietatea publică sau în proprietatea privată a unor persoane fizice ori juridice;3. administrator al mijloacelor CNS și meteorologice - persoană juridică ce deține sau operează mijloace CNS și meteorologice;4. aviz - document scris, emis de AACR pe baza unei solicitări, referitor la o documentație tehnică finală și completă, prin care se stabilesc condițiile pentru realizarea, extinderea, dezvoltarea sau utilizarea unui obiectiv amplasat în zone cu servituți aeronautice civile ori în afara acestor zone și care poate afecta siguranța zborului;5. aviz de principiu - document scris, emis de AACR pe baza unei solicitări, referitor la o documentație tehnică parțială, prin care se stabilește, orientativ, cadrul general admisibil pentru realizarea, extinderea, dezvoltarea sau utilizarea unui obiectiv amplasat în zone cu servituți aeronautice civile ori în afara acestor zone și care poate afecta siguranța zborului; avizul de principiu are caracter informativ și nu poate servi la obținerea autorizației de construire;6. evaluare - apreciere complexă, realizată de AACR pe baze analitice, a compatibilității caracteristicilor constructive și a parametrilor operaționali ai unui anumit obiectiv cu rigorile servituților aeronautice, pentru identificarea implicațiilor și stabilirea posibilității de realizare/integrare a obiectivului respectiv într-o zonă cu servituți aeronautice sau în alte zone în care poate constitui obstacol pentru navigația aeriană sau poate afecta siguranța zborului;7. evaluare preliminară - apreciere generală efectuată de AACR, la cerere, pe baza datelor furnizate la un moment dat, referitor la o documentație tehnică, un obiectiv sau un amplasament, pentru identificarea datelor suplimentare necesare (după caz) și stabilirea, orientativă, a cerințelor, condițiilor și eventualelor limitări, restricții, privind realizarea, extinderea, dezvoltarea sau utilizarea obiectivului în zone cu servituți aeronautice civile ori în afara acestor zone și care poate afecta siguranța zborului;8. mijloc CNS - echipament/sistem amplasat la sol, utilizat pentru furnizarea serviciilor de comunicații (COM), navigație (NAV) sau supraveghere (SUR) și care din punct de vedere tehnic îndeplinește cerințele aplicabile, inclusiv pe cele specificate în anexa 10 OACI;9. mijloc meteorologic - echipament/sistem amplasat la sol sau pe construcții existente, utilizat pentru efectuarea observațiilor meteorologice aeronautice sau furnizarea serviciilor de asistență meteorologică pentru navigația aeriană și care îndeplinește cerințele aplicabile specificate în anexa 3 OACI;10. obiectiv - termen generic utilizat pentru lucrare, activitate, amenajare, echipament, construcție, orice alt obiect, inclusiv turbină eoliană, care poate constitui obstacol geometric sau radioelectric (electromagnetic) pentru navigația aeriană sau care poate afecta siguranța zborului;11. obstacol - orice obiect fix (natural sau artificial, temporar ori permanent) sau mobil ori părți ale acestuia, care prin localizare, proprietăți fizice, caracteristici constructive și/sau funcționale afectează sau poate afecta siguranța zborului;12. servituți aeronautice - condiții, restricții, obligații impuse sau recomandate de prevederile reglementărilor aeronautice naționale ori internaționale în interesul siguranței zborului;13. siguranța zborului - capacitate a activității aeronautice constând în evitarea afectării sănătății sau pierderii de vieți omenești, precum și a producerii de pagube materiale;14. solicitant - persoană fizică sau juridică (operator economic, organizație, întreprindere etc.) care cere un aviz la documentația tehnică aferentă unui obiectiv (și care poate coincide sau nu cu beneficiarul/titularul obiectivului respectiv);15. turbină eoliană - sistem/echipament care captează energia cinetică a vântului și o furnizează apoi sub formă de energie mecanică/electrică; obiectiv compus de obicei, dar nu exclusiv, din pilon, nacelă și pale;16. zonă cu servituți aeronautice - zonă aflată sub incidența servituților aeronautice (zonă de siguranță, zonă de protecție, regiune de control, zonă de dezvoltare);17. zonă de dezvoltare - zonă prevăzută în programele/proiectele de extindere a aerodromurilor existente, de modernizare a mijloacelor CNS și meteorologice sau de instalare de noi astfel de mijloace, delimitată cu scopul actualizării și conservării servituților aeronautice - în interes public și pentru asigurarea siguranței zborului;18. zonă de protecție - zonă adiacentă amplasamentelor mijloacelor CNS și meteorologice, indiferent de proprietar, delimitată cu scopul de a preveni interferențele negative de orice natură, directe sau indirecte, asupra performanțelor operaționale ale acestor mijloace - în interesul siguranței zborului aeronavelor;19. zonă de siguranță - zonă adiacentă unui aerodrom, definită cu scopul de a limita înălțimea obstacolelor și de a preveni efectele negative de orice natură, directe sau indirecte, asupra operării aeronavelor și ansamblului activităților aeronautice - în interesul siguranței zborului aeronavelor și securității aeronautice.1.4.2. Abrevieri AACR - Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" AD/AP - aerodrom/aeroport AIP - publicație de informare aeronautică (Aeronautical Information Publication) CNS - comunicații, navigație, supraveghere (COM - Communications, NAV - Navigation, SUR - Surveillance) OACI/ICAO - Organizația Aviației Civile Internaționale (International Civil Aviation Organization) MT - Ministerul Transporturilor NOTAM - aviz către navigatori (Notice to air men) RACR - reglementare aeronautică civilă română ROMATSA - Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian" ROMATSA WGS - sistem geodezic global (World Geodetic System)
     +  Capitolul 2 Condiții de obținere a avizelor AACR și conținutul documentațiilor tehnice aferente obiectivelor din zone cu servituți aeronautice civile sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană ori pot afecta siguranța zborului2.1. Condiții generale(1) Avizele la documentațiile tehnice aferente obiectivelor din zonele cu servituți aeronautice civile sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană ori pot afecta siguranța zborului se emit de AACR la cererea beneficiarilor/titularilor (unități de aviație civilă, persoane juridice sau fizice), în nume propriu sau prin împuterniciți legal, cu respectarea prevederilor actelor normative aplicabile.(2) Conținutul minimal al documentațiilor tehnice pentru obținerea avizelor AACR trebuie să corespundă prevederilor paragrafului 2.2 sau 2.3. Față de acest conținut minimal, AACR poate solicita beneficiarilor/titularilor toate datele/informațiile suplimentare necesare unei analize corecte a documentațiilor tehnice în cauză.(3) Documentațiile tehnice depuse la AACR trebuie să fie întocmite/realizate conform reglementărilor și normelor tehnice pentru elaborarea documentațiilor tehnice și să poarte elementele de identificare corespunzătoare: antet oficial (unde este cazul), semnături autorizate, ștampile autentice, nr. de înregistrare, paginație (pentru o mai bună identificare), data efectuării măsurătorilor/calculelor/desenelor, nr. revizie etc.(4) La cererea beneficiarilor/titularilor, AACR poate efectua, pe baza datelor furnizate la un moment dat, evaluarea preliminară a unei documentații tehnice, respectiv a unui obiectiv sau amplasament, pentru identificarea datelor suplimentare necesare (după caz) și stabilirea orientativă a cerințelor, condițiilor și eventualelor limitări, restricții etc.Evaluarea preliminară se poate finaliza, la cererea beneficiarilor/titularilor, prin aviz de principiu și se tarifează conform prevederilor actelor normative aplicabile.2.2. Conținutul minimal al documentațiilor tehnice pentru obiective generale(1) Cerere, prin care se solicită avizul pentru un anumit obiectiv și care trebuie să conțină:(i) datele complete de identificare ale titularului/ beneficiarului obiectivului;(ii) denumirea și destinația obiectivului;(iii) persoana de contact și numărul de telefon (opțional adresa de e-mail);(iv) adresa de corespondență.(2) Memoriu tehnic, care trebuie să conțină:(i) denumirea și destinația obiectivului;(ii) date despre amplasamentul obiectivului:a) adresa exactă/completă sau elementele din teren care să permită identificarea pe hartă a amplasamentului (nr. topografic parcelă, nr. fișă cadastrală, vecinătăți etc.);b) coordonatele geografice în sistem WGS 84 (sistemul geodezic global - 1984) și cota terenului în sistem Marea Neagră 75; (la 28-03-2019, Punctul (ii) din Alineatul (2) , Punctul 2.2. , Capitolul 2 a fost modificat de Articolul 3 din ORDINUL nr. 611 din 15 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 28 martie 2019 ) c) înălțimi mai mari ale unor obiective învecinate (dacă este cazul);d) poziții și distanțe față de alte obiective semnificative (dacă este cazul);(iii) date generale despre obiectivul propriu-zis:a) dimensiunile orizontale și verticale ale construcțiilor și instalațiilor, inclusiv ale utilajelor preconizate a fi utilizate;b) descrierea concisă a obiectivului/construcțiilor, cu precizarea materialelor care vor fi folosite;c) frecvențele și puterile de lucru etc. (în cazul echipamentelor și/sau sistemelor de telecomunicații, radio-tv);d) traseele cablurilor, înălțimea și natura stâlpilor de traversare a cursurilor mari de apă, a drumurilor naționale și/sau a căilor ferate etc. (în cazul liniilor electrice aeriene);(iv) date despre caracteristicile specifice obiectivului, care (prin natura și particularitățile sale sau din cauza procesului de funcționare) poate afecta siguranța zborului sau poate perturba/limita funcționarea mijloacelor CNS și meteorologice:a) emanații de fum sau ceață artificială (care reduc vizibilitatea);b) construcții/structuri/amenajări diverse care ar putea limita vizibilitatea din turnul de control de aerodrom sau punctul de observare meteo (după caz) și care necesită un studiu de vizibilitate adecvat;c) emanații de substanțe nocive, corozive, radioactive etc. (care pot afecta personalul și echipamentele aeronautice);d) sisteme/soluții deosebite de iluminat (de exemplu: lasere, care pot produce "orbirea" piloților sau pot determina confuzii de identificare a dispozitivelor luminoase de apropiere sau de balizare a pistei);e) unități de morărit, silozuri, magazii, depozite, decantoare, gropi de gunoi etc., care pot atrage și favoriza înmulțirea pasărilor (implicând riscul de coliziune cu aeronavele);f) surse potențiale de incendii, explozii etc.;g) echipamente electrice de forță, producătoare de perturbații electromagnetice (care pot afecta funcționarea mijloacelor CNS și meteorologice);h) orice alte date sau caracteristici constructive ori funcționale ale obiectivului (cerințe de amplasare și instalare, soluții constructive, parametri și performanțe tehnice etc.), care pot sau ar putea afecta buna funcționare a mijloacelor CNS și meteorologice, respectiv siguranța zborului.(3) Planșe desenate, care trebuie să includă (după caz):(i) plan de situație privind amplasamentul obiectivului pe teren (scara 1:25.000 sau 1:5.000);(ii) plan de situație privind poziția obiectivului în amplasament (scara 1:1.000 sau 1:500);(iii) secțiuni caracteristice (conform proiectului tehnic de execuție) sau profile transversale ale obiectivului, cotate corespunzător, prin care se evidențiază înălțimea maximă (scara 1:500, 1:200 sau, după caz, AACR poate accepta și planșe la alte scări corespunzătoare obiectivului în cauză).(4) Certificat de urbanism în termen de valabilitate.2.3. Conținutul minimal al documentațiilor tehnice pentru obiective speciale(1) Cerere, conform prevederilor paragrafului 2.2 alin. (1)(2) Document/Adresă de la beneficiar (AD/AP, ROMATSA etc.) prin care acesta își asumă și se declară de acord cu soluția/varianta prezentată în proiect și confirmă faptul că obiectivul a fost coordonat în prealabil cu toate părțile implicate (organizații, instituții etc.), inclusiv documente doveditoare privind realizarea coordonării (acorduri, proceduri comune etc.).(3) Memoriu tehnic, în minimum două exemplare (AACR poate solicita exemplare suplimentare, după caz) și care trebuie să conțină:(i) datele și documentele prevăzute la paragraful 2.2 alin. (2) subpct. (i)-(iv);(ii) impactul investiției asupra ansamblului existent și conformitatea cu cerințele reglementărilor aeronautice în vigoare:a) integrarea în infrastructura existentă;b) racordarea la condițiile operaționale actuale și de perspectivă ale obiectivului integrator;c) respectarea servituților aeronautice de obstacolare și radioelectronice;d) conformitatea cu normele și reglementările aeronautice interne și internaționale actuale;(iii) date privind modul de exploatare operațională a obiectivului (funcții asigurate, condiții specifice, zonă de siguranță, zonă de acoperire, amenajări necesare, colaborare/coordonare etc.);(iv) date și informații complete și actualizate care să respecte următoarele cerințe:a) se va prezenta o singură varianta de proiect (nu se pot înainta spre avizare mai multe variante ale aceluiași proiect) respectându-se toate prevederile legislației naționale în vigoare și ale reglementărilor aeronautice aplicabile;b) se va preciza dacă obiectivul pentru care se solicită avizul înlocuiește sau preia parțial ori integral funcțiunile unui obiectiv existent;c) informații/date complete și conforme cu cerințele de calitate ale datelor și informațiilor aeronautice, precum și cu formatul și metodele de determinare specificate în prezenta reglementare;d) documentațiile care conțin coordonate, cote etc. și grafică în format mai mare de A4 se vor transmite și în format electronic, cu specificarea versiunii softului utilizat la elaborare, după caz.(4) Planșe desenate (în 3 exemplare), conform prevederilor paragrafului 2.2 alin. (3).(5) Certificat de urbanism, conform prevederilor paragrafului 2.2 alin. (4).2.4. Alte cerințe pentru obiectivele speciale(1) Proiectele se vor susține de proiectant, consultant și/sau beneficiar (după caz), la sediul AACR, în fața comisiilor de specialitate constituite pentru evaluarea documentațiilor tehnice în cauză.(2) AACR nu avizează materialele de construcții, studiile geotehnice, tehnologiile de reparații, determinările în domeniul construcțiilor, acestea trebuind să facă obiectul unor studii de specialitate, elaborate corespunzător cerințelor în domeniul construcțiilor privind structurile rutiere.(3) Dacă AACR solicită refacerea documentației, la finalul evaluării se prezintă o nouă documentație corespunzătoare, completă, cu respectarea tuturor restricțiilor impuse.2.5. AACR nu verifică legalitatea documentelor de proprietate, legalitatea încadrării în limitele cadastrale stabilite conform legii. Solicitantul avizului poartă întreaga responsabilitate asupra datelor și documentelor înaintate AACR.2.6. Proiectantul poartă răspunderea integrală pentru corectitudinea și actualitatea datelor prezentate în documentațiile transmise spre avizare.  +  Capitolul 3 Metodologia de emitere a avizelor AACR la documentațiile tehnice pentru obiective din zone cu servituți aeronautice civile sau din afara lor3.1. Emiterea avizelor(1) Solicitarea avizuluiPentru obținerea avizului, beneficiarul/titularul obiectivului trebuie să depună la sediul AACR o cerere însoțită de documentația tehnică aferentă, conform prevederilor cap. 2 paragraful 2.2 sau 2.3, după caz.(2) Evaluarea documentației tehniceEvaluarea conținutului documentațiilor tehnice pentru obiective din zone cu servituți aeronautice civile sau din afara lor și, consecutiv, a impactului asupra siguranței zborului presupune o analiză de fond și calcule de specialitate în următoarele domenii, după caz:(i) aeroportuar (infrastructură, operațiuni, regim de obstacolare, zone de siguranță, zone de dezvoltare);(ii) mijloace CNS și meteorologice (propagare în spațiu a radiației electromagnetice emise/recepționate, compatibilitate electromagnetică, perturbații electromagnetice, zone de protecție, zone de dezvoltare);(iii) navigație aeriană (operațiuni).(3) În cazul în care sunt necesare date/informații suplimentare de la beneficiar, de la alte unități de aviație civilă sau de la alte organizații/instituții implicate, AACR va comunica solicitantului acest fapt, cu precizarea că perioada de emitere a avizului va fi prelungită cu durata aferentă obținerii datelor suplimentare solicitate.(4) Evaluarea documentațiilor tehnice se realizează prin raportarea conținutului acestora la prevederile actelor normative și reglementărilor aeronautice aplicabile. Se vor utiliza permanent edițiile actualizate ale reglementărilor aplicabile.(5) În procesul de evaluare a documentațiilor tehnice prevalează întotdeauna siguranța zborului, în sensul păstrării condițiilor operaționale existente sau preconizate prin programele de dezvoltare adoptate (altitudini/înălțimi de trecere a obstacolelor în procedurile de apropiere instrumentală, altitudini minime segmente rute ATS, altitudini minime de sector, altitudini minime de vectorizare radar, altitudini minime de zonă etc.).(6) În funcție de gradul de conformitate cu prevederile actelor normative și reglementărilor aeronautice, AACR stabilește condițiile (limitări, restricții etc.) în care este posibilă realizarea unui anumit obiectiv pe amplasamentul ales.(7) Decizia AACR cu privire la solicitarea realizării unui obiectiv în zone cu servituți aeronautice civile sau în afara lor se concretizează într-un aviz, aviz de principiu ori adresă de impunere de limitări/restricții pentru obiectivul respectiv sau de respingere a solicitării, după caz.(8) Tarifare(i) Ansamblul prestațiilor AACR în legătură cu evaluarea documentațiilor tehnice pentru obiective situate în zone cu servituți aeronautice civile sau în afara lor reprezintă servicii față de beneficiar și se tarifează în funcție de numărul obiectivelor în cauză și de complexitatea analizei de specialitate a documentațiilor tehnice aferente, conform actelor normative aplicabile (ordine ale ministrului transporturilor, decizii ale directorului general al AACR).(ii) La depunerea cererii, fiecare beneficiar/solicitant va achita tariful minim prevăzut. În funcție de complexitatea analizei de specialitate, AACR va comunica ulterior, în scris, tariful final. Pentru diferența de tarif beneficiarul/solicitantul trebuie să facă dovada achitării diferenței corespunzătoare, înainte de eliberarea avizului.(9) Eliberarea avizului(i) În cazurile în care AACR nu solicită completarea documentațiilor tehnice prezentate, avizele corespunzătoare se emit în termen de 30 de zile de la depunerea cererilor și a documentațiilor tehnice respective. În cazurile în care AACR solicită documente/ date/informații suplimentare la documentațiile tehnice prezentate, perioadele de emitere a avizelor în cauză se prelungesc cu duratele aferente obținerii acestor documente/date/informații.(ii) Data de intrare în vigoare a avizelor pentru obiectivele care implică modificări operaționale în documentația de zbor sau în circulația aeronavelor la sol se prelungește cu durata aferentă operării modificărilor respective și realizării informării aeronautice corespunzătoare, după caz.(iii) La solicitarea beneficiarului/titularului, este posibilă emiterea unui singur aviz pentru mai multe obiective și/sau amplasamente. În această situație se tarifează separat fiecare obiectiv, respectiv fiecare amplasament.(iv) Avizul se eliberează numai după confirmarea achitării integrale a tarifului pentru serviciile prestate de AACR.(v) Avizul poate fi preluat direct de la sediul AACR de către beneficiar/titular sau de către un solicitant (împuternicit legal) ori poate fi transmis acestora (pe bază de cerere scrisă, prealabilă).(vi) Avizul AACR se emite în două exemplare:(a) 1 ex. - original, pentru beneficiarul/titularul obiectivului;(b) 1 ex. pentru evidența AACR.(vii) Suplimentar, dacă este necesar, se va emite câte un exemplar - spre știință - pentru fiecare organizație implicată/interesată (administratori ai terenurilor de aeronautică civilă, R.A. ROMATSA, autorități ale administrației publice locale etc.).3.2. Emiterea avizelor pentru obiective speciale (în legătură cu dezvoltarea și sistematizarea aeroporturilor, deschiderea de noi aerodromuri civile, modernizarea mijloacelor CNS și meteorologice etc.)(1) Solicitantul va depune la AACR o cerere însoțită de documentația tehnică aferentă, conform prevederilor cap. 2 paragraful 2.3.(2) Emiterea avizului AACR se realizează conform metodologiei prezentate la paragraful 3.1.(3) Avizul AACR se emite în mai multe exemplare (după caz):(i) un exemplar - original, pentru beneficiarul/titularul obiectivului;(ii) câte un exemplar - original, pentru fiecare organizație implicată/interesată (administratori ai terenurilor de aeronautică civilă, R.A. ROMATSA, autorități ale administrației publice locale etc.);(iii) un exemplar pentru evidența AACR.3.3. Inspecția pe terenÎn cazurile în care sunt necesare date/informații particulare referitoare la amplasamente și vecinătăți, AACR poate efectua inspecții pe teren, în amplasamentele respective. AACR va notifica în acest sens beneficiarii/titularii implicați.3.4. Restricționarea/Respingerea(1) În cazul în care, pe amplasamentul ales, obiectivul preconizat nu poate fi avizat decât cu limitări/restricții, AACR va comunica beneficiarului/solicitantului acest fapt, în scris.Dacă beneficiarul acceptă limitările/restricțiile impuse, acesta trebuie să refacă în mod corespunzător documentația tehnică aferentă.(2) În cazul în care, pe amplasamentul ales, obiectivul preconizat nu îndeplinește condițiile de avizare aplicabile, AACR va comunica beneficiarului/solicitantului acest fapt în scris.  +  Capitolul 4 Formatul și conținutul avizelor AACR la documentațiile tehnice pentru obiective din zone cu servituți aeronautice civile sau din afara lor4.1. Formatul și conținutul avizelor emise de AACR(1) Avizele emise de AACR se împart în:(i) Aviz de principiu - pentru studii de prefezabilitate, studii de fezabilitate, studii de oportunitate, planuri de amenajarea teritoriului, planuri de urbanism generale, zonale și de detaliu, pentru documentații tehnice parțiale/incomplete, precum și pentru evaluarea preliminară a unor obiective și amplasamente (la cerere)(ii) Aviz - pentru proiectele tehnice finale, documentații tehnice complete și actualizate aferente obiectivelor amplasate în zone cu servituți aeronautice sau în afara lor(2) Structura, conținutul și formatul avizelor menționate la alin. (1) se stabilesc de AACR, în procedurile aplicabile.(3) Pentru asigurarea scopului declarat al avizelor, AACR poate actualiza/adapta formatul, structura și/sau conținutul acestora, în funcție de:(i) modificările prevederilor legislației naționale în vigoare;(ii) necesitatea formulării unor cerințe și condiții suplimentare, specifice (corespunzător caracteristicilor și particularităților obiectivului și, respectiv, ale zonei de amplasare).4.2. Drepturi, obligații și responsabilități(1) Avizele de principiu ale AACR sunt provizorii și au caracter informativ. Ele nu conferă beneficiarilor/titularilor obiectivelor dreptul de a demara lucrările de execuție.(2) Pentru obținerea avizului de principiu al AACR la studii de prefezabilitate, studii de fezabilitate/documentații de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), studii de oportunitate, planuri de amenajare a teritoriului, planuri de urbanism zonale (PUZ) și de detaliu (PUD), alte documentații tehnice cu implicații de natură urbanistică sau amenajare a teritoriului, beneficiarul/ titularul obiectivului trebuie să depună la AACR o cerere în acest sens, însoțită de documentația tehnică aferentă și de certificatul de urbanism în termen de valabilitate.Pentru obținerea avizului de principiu al AACR la planuri de urbanism generale (PUG) și la documentații tehnice diverse fără implicații de natură urbanistică sau amenajare a teritoriului, în particular studii aeronautice și alte studii de specialitate conexe, precum și la evaluarea preliminară a unor obiective și amplasamente, beneficiarul/titularul obiectivului trebuie să depună la AACR o cerere în acest sens, însoțită de documentația tehnică aferentă.(3) Avizele AACR conferă din punctul de vedere al conformității cu prevederile reglementărilor aeronautice aplicabile dreptul beneficiarilor/titularilor de a realiza obiectivele preconizate.(4) Pentru obținerea avizului AACR, beneficiarul/titularul obiectivului trebuie să depună la AACR o cerere în acest sens, însoțită de documentația tehnică actualizată, completă (proiect tehnic în forma sa finală) și de certificatul de urbanism în termen de valabilitate.(5) La depunerea cererii pentru eliberarea avizului AACR, titularul/beneficiarul obiectivului este informat și declară sub semnătura proprie că a luat la cunoștință și își asumă disconfortul/inconvenientele potențiale generate de operațiunile/activitățile de aviație civilă specifice din zonă.(6) Avizele AACR nu se substituie altor avize, acorduri sau autorizații solicitate de prevederile legislației naționale în vigoare sau de reglementările MT.(7) Responsabilitatea autenticității datelor/informațiilor conținute în documentațiile tehnice prezentate revine în exclusivitate solicitantului, respectiv beneficiarului/titularului obiectivului; datele/informațiile furnizate trebuie să fie corecte, complete și actuale. Precizările și completările suplimentare furnizate de solicitant la cererea AACR trebuie făcute în scris, documentat.(8) Beneficiarul/Titularul obiectivului are următoarele obligații:(i) să respecte integral conținutul documentației tehnice depuse la AACR;(ii) să se conformeze integral condițiilor și limitărilor/ restricțiilor impuse de AACR prin aviz.(9) Beneficiarul/Solicitantul obiectivului are obligația să comunice AACR, în scris, eventualele modificări (de amplasament, soluții constructive, caracteristici tehnice, parametri funcționali, amenajări etc.) pe care intenționează să le aducă obiectivului, caz în care este obligat să solicite un nou aviz al AACR. Cererea de aviz va fi însoțită de o documentație tehnică actualizată și se va tarifa ca un aviz nou.(10) Dacă lucrările de construcții-montaj nu încep în decurs de un an, beneficiarul/titularul obiectivului este obligat să solicite un nou aviz al AACR. Cererea de aviz va fi însoțită de o documentație tehnică actualizată, de certificatul de urbanism în termen de valabilitate și se va tarifa ca un aviz nou.(11) Beneficiarii vor informa în scris AACR, cu cel mult 30 de zile înainte, despre începerea lucrărilor de construcții-montaj, precum și durata estimată la care obiectivele în cauză vor ajunge la cota maximă avizată, folosind modelul de notificare din anexa care face parte integrantă din prezenta reglementare.(12) Dacă este cazul, beneficiarul/solicitantul obiectivului trebuie să înștiințeze viitorii proprietari/chiriași/locatari cu privire la limitările/restricțiile cuprinse în aviz și obligația respectării acestora.(13) Pentru emiterea avizelor AACR la documentații tehnice aferente unor obiective din perimetrul terenurilor de aeronautică civilă este necesar acordul prealabil al administratorilor terenurilor respective, însoțit de o evaluare a implicațiilor/ efectelor asupra siguranței zborului.4.3. Valabilitatea avizelor emise de AACR(1) Avizele AACR intră în vigoare la data la care au fost emise, cu excepția avizelor pentru obiectivele care implică modificări operaționale în documentația de zbor sau în circulația aeronavelor la sol, avize a căror intrare în vigoare se conformează regulilor informării aeronautice - potrivit prevederilor din cap. 3.(2) Perioada de valabilitate a avizelor AACR este de 1 an.(3) Avizul AACR își menține valabilitatea condiționat de respectarea de către deținător a prevederilor de la paragraful 4.2 alin. (6).(4) Avizele AACR nu se prelungesc. Dacă lucrările de construcții-montaj nu încep în intervalul de timp precizat în aviz, beneficiarul/titularul obiectivului trebuie să solicite la AACR un nou aviz (o nouă cerere, documentație tehnică actualizată și achitarea tarifului corespunzător).(5) Beneficiarul avizului poate solicita eliberarea unui nou aviz în urma modificărilor soluțiilor constructive și/sau amplasamentului obiectivului pe același teren înscris în certificatul de urbanism. Noul aviz înlocuiește avizul precedent, păstrează același termen de valabilitate și se tarifează în funcție de complexitatea analizei de specialitate implicate de natura modificărilor preconizate.(6) Dacă se solicită eliberarea unui nou aviz ca urmare a modificării beneficiarului, noul aviz înlocuiește avizul precedent, păstrează aceleași condiții și același termen de valabilitate și se tarifează echivalent eliberării unui duplicat de aviz.4.4. Anularea avizelor emise de AACR(1) Încălcarea oricărei condiții impuse în avizele AACR afectează interesul public al siguranței zborului, atrăgând de la sine anularea avizelor în cauză și responsabilitatea juridică și materială, după caz, a titularilor/beneficiarilor implicați.  +  Capitolul 5 Precizări finale(1) Tipurile, caracteristicile și atributele specifice zonelor cu servituți aeronautice civile se definesc și se stabilesc în conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice aplicabile.(2) Formularele utilizate în procesul de emitere a avizelor AACR la documentațiile tehnice pentru obiective din zone cu servituți aeronautice civile sau din afara lor (cerere pentru eliberarea avizului, declarație de luare la cunoștință și asumare a disconfortului/inconvenientelor potențiale implicate de amplasarea/realizarea obiectivului în zonă cu servituți aeronautice civile, adresă de confirmare a începerii lucrărilor) se stabilesc (structură, conținut, format) și se actualizează de AACR, prin procedurile aplicabile.(3) AACR, administratorii aerodromurilor civile și administratorii mijloacelor CNS și meteorologice sunt exonerați de orice răspundere față de titularii/beneficiarii obiectivelor cu privire la modificarea în timp (ulterioară datelor de emitere a avizelor AACR) a regimului juridic al terenurilor pe care sunt amplasate obiectivele respective.(4) AACR, administratorii aerodromurilor civile și administratorii mijloacelor CNS și meteorologice sunt exonerați de orice răspundere față de titularii/beneficiarii și/sau utilizatorii obiectivelor cu privire la disconfortul și/sau alte inconveniente generate de operațiunile/activitățile de aviație civilă specifice din zonele implicate.  +  Anexăla reglementareCONFIRMARE ÎNCEPERE LUCRĂRI............................................(nume, prenume sau denumire beneficiar aviz)Către Autoritatea Aeronautică Civilă Română,Șos. București-Ploiești nr. 38-40, sectorul 1, RO-013695, BucureștiFax: + 40 21 2081572; + 40 21 2334062Vă informăm că, drept urmare a eliberării de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) a avizului nr. ................... din data ..........................., vor începe lucrările de execuție la următoarele obiective:
    Nr. crt.Denumirea obiectivului/lucrării Amplasament (localitate,județ) Latitudine(grade, minute, secunde) Longitudine(grade, minute, secunde) Cota solMN75 (m)Înălțime (m) Durata lucrării (începere LL,AAAA - finalizare LL, AAAA)
    1
    2
    3
    4
    5
    NOTE:1. Se completează aceleași date comunicate în documentația transmisă AACR.2. Data finalizării lucrării se consideră data la care obiectivul ajunge la cota maximă avizată.3. În cazul în care în documentația de avizare sunt comunicate mai mult de 5 obiective, în tabelul de mai sus se completează numai datele primelor 5 obiective la care face referire beneficiarul.Întocmit--------Numele, prenumele ......................................................Calitatea/Funcția ......................................................Semnătura, data ........................................................Date de contact (telefon, e-mail etc.): ...........................