PROCEDURĂ din 13 martie 2019privind emiterea și comunicarea unor acte administrative și de executare pentru debitorii care înregistrează obligații fiscale restante sub o anumită limită
EMITENT
  • AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 21 martie 2019



    Notă
    Aprobată prin Ordinul nr. 727 din 13 martie 2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 21 martie 2019.
     +  Capitolul I Procedura privind emiterea și comunicarea deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere pentru debitorii care înregistrează obligații fiscale accesorii sub o anumită limită1. În situația în care debitorul nu achită obligațiile fiscale principale la termenul de scadență, organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului calculează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, în condițiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Cod de procedură fiscală.2. Dobânzile și penalitățile de întârziere se stabilesc prin decizii referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, denumite în continuare decizii.3. Deciziile se emit trimestrial, pentru toți debitorii, cu excepția:a) debitorilor care înregistrează obligații fiscale care fac obiectul înlesnirilor la plată;b) debitorilor care înregistrează obligații fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare în registrul comerțului;c) debitorilor cărora li s-a deschis procedura insolvenței în baza Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, pentru care nu se calculează obligații fiscale accesorii pentru creanțele născute anterior deschiderii procedurii, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 80 alin. (2) și art. 103 din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare;d) debitorilor declarați insolvabili care nu au venituri și bunuri urmăribile;e) debitorilor care înregistrează obligații fiscale ce fac obiectul suspendării executării silite prin depunerea unei scrisori de garanție/poliță de asigurare de garanție, pe toată perioada suspendării executării silite;f) debitorilor care înregistrează obligații fiscale, pentru care instanța judecătorească de contencios administrativ admite cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal prin care au fost individualizate aceste obligații, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În acest caz nu se datorează penalitate de întârziere pe perioada suspendării, iar decizia va cuprinde numai dobânzi;g) debitorilor aflați în diverse stări juridice, respectiv inactivi sau insolvabili cu venituri și bunuri urmăribile mai mici decât cuantumul obligațiilor fiscale.4. Pentru obligațiile fiscale principale cu scadența până la data de 1 iulie 2013 care se sting după această dată, deciziile se emit astfel:a) trimestrial, pentru dobânzi;b) o singură dată, pentru penalități de întârziere, caz în care se aplică nivelul de 15% din obligațiile principale rămase nestinse.5. Prin excepție de la pct. 3 și 4, organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului evaluează trimestrial cuantumul total al obligațiilor fiscale accesorii ale unui debitor (majorări de întârziere/dobânzi/penalități de întârziere), iar în cazul în care cuantumul nu depășește o anumită limită, deciziile se emit, prin aplicațiile informatice, după 180 de zile de la ultima emitere sau de la data la care au fost înregistrate obligații fiscale principale restante, astfel:a) în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale accesorii nu depășește 3.000 lei, pentru debitorul care are calitatea de mare contribuabil;b) în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale accesorii nu depășește 1.500 lei, pentru debitorul care are calitatea de contribuabil mijlociu;c) în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale accesorii nu depășește 500 lei, pentru celelalte categorii de debitori;d) în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale accesorii nu depășește 100 lei, pentru contribuabilul persoană fizică.6. Pentru debitorii prevăzuți la pct. 3 lit. g) deciziile se emit, prin aplicațiile informatice, în luna ianuarie a fiecărui an calendaristic, ulterior celui în care aceștia au fost declarați inactivi sau insolvabili cu venituri și bunuri urmăribile mai mici decât cuantumul obligațiilor fiscale, după caz. Prin excepție, în cazul în care ieșirea din respectivele stări juridice se produce înainte de împlinirea acestui termen, deciziile se emit potrivit pct. 3 sau 5, după caz.7. În cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale accesorii (majorări de întârziere/dobânzi/penalități de întârziere) este sub plafonul prevăzut pentru anulare de Codul de procedură fiscală, nu se emit decizii pentru categoriile de contribuabili prevăzute la pct. 5.8. Prin excepție de la dispozițiile pct. 7, la cererea debitorului sau în alte situații prevăzute de lege, se emit decizii pentru categoriile de debitori prevăzute la pct. 5 și în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale accesorii (majorări de întârziere/dobânzi/penalități de întârziere) este sub plafonul prevăzut pentru anulare de Codul de procedură fiscală.9. Decizia se poate emite și comunica debitorului din oficiu sau ori de câte ori acesta solicită achitarea obligațiilor fiscale accesorii, cu condiția ca decizia să fie confirmată de primire.10. Decizia se emite și se comunică debitorului atunci când se constată pericolul prescrierii dreptului de a stabili obligații fiscale.11. Sumele reprezentând obligații fiscale accesorii se rotunjesc la un leu pentru fracțiunile de peste 50 de bani inclusiv și se neglijează fracțiunile de până la 49 de bani inclusiv.12. După emitere, deciziile se comunică potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală.  +  Capitolul II Procedura privind emiterea și comunicarea deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare pentru debitorii care înregistrează penalități de nedeclarare sub o anumită limită1. În situația în care contribuabilul/plătitorul nu a declarat sau a declarat incorect obligațiile fiscale principale, acestea se stabilesc de organul de inspecție fiscală prin decizii de impunere.2. Pentru obligațiile fiscale principale prevăzute la pct. 1, contribuabilul/plătitorul datorează o penalitate de nedeclarare, fără a se mai calcula pentru acestea penalități de întârziere. Stabilirea penalității de nedeclarare, potrivit prezentei proceduri, nu înlătură obligația de plată a dobânzilor prevăzute de lege.3. Penalitățile de nedeclarare se stabilesc prin decizii referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare, denumite în continuare decizii.4. Deciziile prevăzute la pct. 3 se emit trimestrial, pentru toți debitorii, cu excepția:a) debitorilor care înregistrează obligații fiscale care fac obiectul înlesnirilor la plată;b) debitorilor care înregistrează obligații fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare în registrul comerțului;c) debitorilor cărora li s-a deschis procedura insolvenței în baza Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, pentru care nu se calculează obligații fiscale accesorii pentru creanțele născute anterior deschiderii procedurii, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 80 alin. (2) și art. 103 din Legea nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare;d) debitorilor declarați insolvabili care nu au venituri și bunuri urmăribile;e) debitorilor care înregistrează obligații fiscale ce fac obiectul suspendării executării silite prin depunerea unei scrisori de garanție/poliță de asigurare de garanție, pe toată perioada suspendării executării silite;f) debitorilor care înregistrează obligații fiscale, pentru care instanța judecătorească de contencios administrativ admite cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal prin care au fost individualizate aceste obligații, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În acest caz nu se datorează penalitate de întârziere pe perioada suspendării, iar decizia va cuprinde numai dobânzi;g) debitorilor aflați în diverse stări juridice, respectiv inactivi sau insolvabili cu venituri și bunuri urmăribile mai mici decât cuantumul obligațiilor fiscale.5. Prin excepție de la pct. 4, deciziile se emit, prin aplicațiile informatice, după 180 de zile de la ultima emitere sau de la data la care au fost înregistrate obligații fiscale principale prevăzute la pct. 1, în cazul în care cuantumul penalităților de nedeclarare nu depășește o anumită limită, astfel:a) în cazul în care cuantumul penalităților de nedeclarare nu depășește 3.000 lei, pentru debitorul care are calitatea de mare contribuabil;b) în cazul în care cuantumul penalităților de nedeclarare nu depășește 1.500 lei, pentru debitorul care are calitatea de contribuabil mijlociu;c) în cazul în care cuantumul penalităților de nedeclarare nu depășește 500 lei, pentru celelalte categorii de debitori;d) în cazul în care cuantumul penalităților de nedeclarare nu depășește 100 lei, pentru contribuabilul persoană fizică.6. Pentru debitorii prevăzuți la pct. 4 lit. g) deciziile se emit, prin aplicațiile informatice, în luna ianuarie a fiecărui an calendaristic, ulterior celui în care aceștia au fost declarați inactivi sau insolvabili cu venituri și bunuri urmăribile mai mici decât cuantumul obligațiilor fiscale, după caz. Prin excepție, în cazul în care ieșirea din respectivele stări juridice se produce înainte de împlinirea acestui termen, deciziile se emit potrivit pct. 4 sau 5, după caz.7. Pentru categoriile de contribuabili prevăzute la pct. 5 nu se emit decizii în cazul în care cuantumul penalităților de nedeclarare este sub plafonul prevăzut pentru anulare de Codul de procedură fiscală.8. Prin excepție de la pct. 7, la cererea debitorului sau în alte situații prevăzute de lege, se emit decizii și în cazul în care cuantumul penalităților de nedeclarare este sub plafonul prevăzut pentru anulare de Codul de procedură fiscală.9. Decizia se poate emite și comunica debitorului din oficiu sau ori de câte ori acesta solicită achitarea penalităților de nedeclarare, cu condiția ca decizia să fie confirmată de primire.10. Decizia se emite și se comunică debitorului și în cazul în care organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului constată pericolul prescrierii dreptului de a stabili obligații fiscale.11. Sumele reprezentând penalități de nedeclarare se rotunjesc la un leu pentru fracțiunile de peste 50 de bani inclusiv și se neglijează fracțiunile de până la 49 de bani inclusiv.12. După emitere, deciziile se comunică potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală.  +  Capitolul III Procedura privind emiterea și comunicarea unor acte de executare pentru debitorii care înregistrează obligații fiscale/bugetare restante sub o anumită limită1. Prevederile prezentului capitol se aplică pentru emiterea și comunicarea următoarelor acte de executare:a) somație;b) titlu executoriu;c) adresă de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești;d) adresă de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți;e) adresă de înștiințare privind înființarea popririi.2. În vederea emiterii somației și a titlului executoriu, organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului evaluează bilunar obligațiile fiscale/bugetare restante ale debitorilor și emite somația și titlul executoriu după 180 de zile de la ultima emitere sau de la data la care au fost înregistrate obligații fiscale/bugetare restante, astfel:a) în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale/bugetare restante nu depășește 3.000 lei, pentru debitorul care are calitatea de mare contribuabil;b) în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale/bugetare restante nu depășește 1.500 lei, pentru debitorul care are calitatea de contribuabil mijlociu;c) în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale/bugetare restante nu depășește 500 lei, pentru celelalte categorii de debitori;d) în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale/bugetare restante nu depășește 100 lei, pentru debitorul persoană fizică.3. În situația în care până la comunicarea către debitor a somațiilor și titlurilor executorii, obligațiile fiscale/bugetare au fost stinse total sau parțial, iar diferența rămasă se încadrează sub plafoanele prevăzute la pct. 2, acestea nu se mai comunică debitorilor. În cazul stingerii parțiale, obligațiile fiscale rămase nestinse se au în vedere la emiterea următoarelor somații și titluri executorii, cu respectarea prevederilor pct. 2.4. Prin excepție de la prevederile pct. 2, organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului:a) poate emite somații și titluri executorii, din oficiu, în perioada prevăzută la pct. 2, chiar dacă cuantumul obligațiilor fiscale/bugetare restante este sub plafonul stabilit la pct. 2;b) emite și comunică debitorului somații și titluri executorii ori de câte ori se constată pericolul prescrierii dreptului de a cere executarea silită.5. În cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale/bugetare restante este sub plafonul prevăzut pentru anulare de Codul de procedură fiscală, nu se emit somații și titluri executorii pentru categoriile de contribuabili prevăzute la pct. 2.6. Prin excepție de la dispozițiile pct. 5, în alte situații prevăzute de lege, se pot emite somații și titluri executorii pentru categoriile de debitori prevăzute la pct. 2 și în cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale/bugetare este sub plafonul prevăzut pentru anulare de Codul de procedură fiscală.7. În vederea emiterii adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, a adresei de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți și a adresei de înștiințare privind înființarea popririi, organul fiscal central competent în administrarea obligațiilor fiscale ale debitorului evaluează obligațiile fiscale/bugetare restante ale debitorilor pentru care s-a împlinit termenul de 15 zile de la comunicarea somației. În cazul în care cuantumul obligațiilor fiscale/bugetare restante este sub limitele prevăzute la pct. 2, se emit actele de executare menționate la prezentul punct, după 180 de zile de la comunicarea somației.8. Prevederile pct. 2-6 se aplică în mod corespunzător și în cazul emiterii adresei de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești, a adresei de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți și a adresei de înștiințare privind înființarea popririi.9. După emitere, actele de executare se comunică potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală.----