DECIZIA nr. 805 din 6 decembrie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (6^1) și (9) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 18 martie 2019



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Andreea Costin- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (6^1) și (9) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 225/2016, excepție ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituție, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.557D/2017.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției de neconstituționalitate, doamna Emma Turtoi, șef Serviciu contencios constituțional și recurs în interesul legii, din cadrul instituției Avocatul Poporului, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Avocatului Poporului, care menționează că prezenta excepție de neconstituționalitate a fost ridicată în contextul unor numeroase sesizări formulate de persoane fizice, precum și de asociații de proprietari. Cu toate că între momentul ridicării excepției de neconstituționalitate și prezentul termen de judecată Curtea Constituțională a pronunțat două decizii de respingere a unor excepții de neconstituționalitate care vizau soluții legislative similare cu cea criticată în prezenta cauză, Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate au un caracter excesiv pentru utilizatorii obligați să plătească facturile de utilități în termen de 15 zile de la emitere, și nu de la primire. Acest termen este unul incert, care depinde de o serie de factori subiectivi și imprevizibili.4. În continuare, reiterează motivele de neconstituționalitate cuprinse în excepția de neconstituționalitate formulată și solicită Curții o eventuală reconsiderare a jurisprudenței.5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că în materia serviciilor de utilități publice există o reglementare generală, respectiv Legea nr. 51/2006, criticată în prezenta cauză, și reglementări speciale, precum Legea nr. 241/2006. Soluția legislativă cuprinsă în legea specială, potrivit căreia termenul de scadență curge de la data emiterii facturii, și nu de la data primirii acesteia, a fost supusă controlului de constituționalitate, Curtea constatând constituționalitatea acesteia prin Decizia nr. 482 din 27 iunie 2017. Astfel, apreciază că soluția și considerentele acestei decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Adresa nr. 7.278 din 27 aprilie 2017, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 5.290 din 27 aprilie 2017, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituție și ale art. 32 din Legea nr. 47/1992, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (6^1) și (9) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 225/2016. 7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, potrivit noii reglementări, utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt obligați să achite facturile în termenul de scadență de 15 zile, termen care însă curge de la data emiterii facturilor, iar nu de la data primirii acestora, astfel cum era prevăzut până la adoptarea Legii nr. 225/2016. Rațiunea legiuitorului de a modifica termenul de scadență nu reiese din expunerea de motive a Legii nr. 225/2016.8. Astfel, se arată că în condițiile în care termenul curge de la data emiterii facturii și, în plus, factura constituie titlu executoriu, dispozițiile legale criticate au un caracter excesiv pentru utilizatorii obligați să plătească factura în doar 15 zile de la emitere, nu de la primire, termenul instituit fiind unul incert, care depinde de o serie de factori subiectivi, imprevizibili (spre exemplu, operativitatea funcționării serviciilor de comunicare prin poștă).9. Norma legală criticată nu respectă cerințele de calitate a legii, nefiind enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. 10. Se susține că este necesară asigurarea unui just echilibru între drepturile patrimoniale ale furnizorilor și cele ale utilizatorilor de servicii publice, care pot suferi vătămări ca urmare a acestor dispoziții inechitabile, putând primi factura după împlinirea termenului de scadență care curge de la emitere.11. Așadar, având în vedere că neachitarea contravalorii facturii în termenul de scadență - care curge de la emitere, și nu de la primire - poate avea consecințe asupra securității și stabilității raporturilor juridice, precum și asupra patrimoniului utilizatorului, dispozițiile legale criticate contravin și art. 44 din Constituție.12. În continuare, se arată că textele legale criticate sunt neconstituționale și prin raportare la art. 24 din Legea fundamentală, deoarece nu cuprind nicio normă care să stabilească posibilitatea utilizatorului obligat să plătească o factură ce-i parvine după împlinirea termenului de scadență de a-și exprima poziția sau opoziția, de a formula vreo apărare, de a proba faptul că se găsește în situația de a plăti penalități pentru o întârziere care nu-i este nicidecum imputabilă.13. Totodată, este nesocotit și accesul liber la justiție al utilizatorului având în vedere că momentul primirii facturii este unul incert, iar momentul de la care curge termenul de scadență nu este unul rezonabil, depășind cadrul constituțional referitor la asigurarea accesului la justiție.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) și art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.15. Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Având în vedere că data de facturare este una constantă, utilizatorii serviciilor de utilități publice pot manifesta o atitudine proactivă, prin solicitarea datelor cu privire la factură de la furnizorul de utilități, fără ca aceasta să fie considerată o sarcină excesivă.16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) teza a doua din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10, 20, 32 și 33 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 42 alin. (6^1) și (9) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 225/2016 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 23 noiembrie 2016. Dispozițiile criticate au următorul conținut: – Art. 42 alin. (6^1) și (9):(6^1) Factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu.[…](9) Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data emiterii facturii.“19. Avocatul Poporului susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind valorile supreme ale statului de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 44 privind dreptul de proprietate privată. De asemenea, se invocă art. 7 privind principiul legalității din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70.20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în precedent, a analizat o soluție legislativă similară celei criticate în prezenta cauză, respectiv curgerea termenului de scadență de la data emiterii facturii de utilități, și nu de la data primirii acesteia. Instanța constituțională a analizat acest termen în situația facturării serviciului de alimentare cu apă și canalizare, serviciu reglementat prin Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 7 septembrie 2015, și a constatat constituționalitatea acestuia.21. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 28 septembrie 2017, ale cărei soluții și considerente își găsesc aplicabilitatea mutatis mutandis și în prezenta cauză, Curtea a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 31 alin. (15) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, potrivit cărora „Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură.“22. De asemenea, Curtea a observat faptul că, ulterior sesizării sale (la data de 30 iunie 2016), prevederile art. 42 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, care prevedeau că „Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor“, reglementare la care se raporta autoarea excepției în susținerea criticilor formulate, au fost modificate prin Legea nr. 225/2016 în sensul că „Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data emiterii facturii“. Așa fiind, Curtea a constatat că legiuitorul a uniformizat legislația aplicabilă pentru toate serviciile de utilități publice, fiind exclusă, astfel, orice situație derogatorie sau discriminatorie.23. În continuare, analizând cadrul legislativ în materie, Curtea reține că atât potrivit Legii nr. 241/2006, reglementare specială, cât și potrivit Legii nr. 51/2006, reglementare generală, factura se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată.24. În ceea ce privește critica referitoare la lipsa de previzibilitate a normei legale, Curtea observă faptul că în conținutul ei precizează că data emiterii se înscrie pe factură, iar termenul de scadență se calculează de la această dată, astfel încât beneficiarii serviciului comunitar de utilitate publică se pot conforma obligațiilor rezultate din contractul de furnizare a acestui serviciu. Mai mult, textul legal criticat prevede că factura se emite cel târziu la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, fiind un element previzibil și determinat care se caracterizează prin periodicitate și constanță, beneficiarul serviciului neputând invoca necunoașterea acestei date de referință.25. În continuare, Curtea observă faptul că legiuitorul a acordat beneficiarilor serviciului public o perioadă de grație, de până la 30 de zile de la data scadenței, la expirarea căreia se aplică penalități de întârziere care se datorează cu prima zi după data scadenței, sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca valoarea lor totală să depășească valoarea facturii, și se constituie venit al operatorului [art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006]. În acest context, Curtea reține că norma nu este lipsită de precizie, claritate și previzibilitate, termenele prevăzute de lege fiind suficiente atât pentru comunicarea și primirea facturii, cât și pentru achitarea contravalorii acesteia.26. Astfel cum s-a reținut și în paragraful 18 al deciziei amintite, posibilitatea ca emitenții să nu transmită facturile respective reprezintă doar o situație particulară, care poate apărea în fapt, însă aceste aspecte nu se constituie în vicii de neconstituționalitate ale textului legal criticat.27. În acest mod nu se poate vorbi nici despre afectarea dreptului de proprietate privată al utilizatorilor, care au la dispoziție suficient timp pentru achitarea contravalorii serviciului public, și nici despre încălcarea dreptului la apărare, îndeplinirea obligației de achitare a facturilor făcându-se în 15 zile de la data emiterii acestora, iar neachitarea în termen de 30 de zile de la data scadenței atrăgând penalități de întârziere.28. În fine, Curtea nu poate primi nici critica formulată prin raportare la art. 21 din Constituție, atât timp cât actul normativ prevede la art. 51 alin. (3) că soluționarea litigiilor dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanțele competente potrivit legii și se judecă în procedură de urgență. Cererea se introduce la instanțele de judecată în a căror competență teritorială se află domiciliul/sediul utilizatorului. Prin urmare, utilizatorii se pot adresa instanțelor judecătorești în condițiile dreptului comun.29. În același sens, Curtea mai observă faptul că, potrivit art. 41 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 51/2006, utilizatorii au dreptul să se adreseze, individual ori colectiv, prin intermediul unor asociații reprezentative, autorităților administrației publice centrale sau locale, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate servicii de utilități publice ori instanțelor judecătorești, după caz, în vederea prevenirii sau reparării unui prejudiciu direct ori indirect.30. În concluzie, Curtea reține faptul că norma legală criticată este una precisă, clară și previzibilă și nu încalcă accesul liber la justiție, dreptul de apărare sau dreptul de proprietate privată ale utilizatorilor.31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 și al art. 32-33 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și constată că dispozițiile art. 42 alin. (6^1) și (9) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Avocatului Poporului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 6 decembrie 2018.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. Valer Dorneanu
    Magistrat-asistent,
    Andreea Costin
    -----