DECIZIA nr. 732 din 20 noiembrie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (5), (6) și (7) și art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 6 martie 2019
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Chiriazi Ioan Sorin Daniel.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (5), (6) și (7) și art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Iulian Coșofreți în Dosarul nr. 1.545/321/2015 al Tribunalului Neamț - Secția I civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.604D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că autorul excepției de neconstituționalitate este nemulțumit de faptul că legiuitorul nu a prevăzut și posibilitatea înlocuirii sancțiunii complementare cu avertismentul, ci doar a sancțiunii principale cu amenda. În contextul criticilor formulate, reprezentantul Ministerului Public apreciază că ceea ce se solicită, de fapt, este ca instanța de contencios constituțional să acționeze ca un legiuitor pozitiv și să repare această omisiune de reglementare, ceea ce este însă inadmisibil raportat la competențele Curții Constituționale.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 4 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.545/321/2015 al Tribunalului Neamț - Secția I civilă, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (5), (6) și (7) și ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Iulian Coșofreți cu ocazia soluționării apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 1.463 din 28 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț, prin care s-a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de Iulian Coșofreți, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia menționează că prin Sentința civilă nr. 1.463 din 28 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț, sancțiunea principală (amenda) a fost înlocuită cu avertismentul, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal atacat. Astfel, în temeiul acestei sentințe, sancțiunile complementare încă subzistă și produc efecte, aceasta în considerarea faptului că, de plano, doar sancțiunea principală poate fi înlocuită cu o altă sancțiune principală, în condițiile în care Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu permite (dar nici nu interzice) înlocuirea sancțiunii complementare cu avertismentul, dată fiind natura juridică a celor două sancțiuni. Consideră, astfel, că instituirea sancțiunii complementare ope legis, indiferent de contravenția pentru care se aplică sancțiunea principală și fără un control din partea instanței de judecată, încalcă cerința proporționalității restrângerii exercițiului unor drepturi, cu situația care a determinat-o. 6. Arată că mecanismul sancțiunilor contravenționale este unul care are o arhitectură bazată pe principiul proporționalității și al necesității, care derivă din principiul constituțional consacrat de art. 53 din Constituție. În sistemul sancțiunilor contravenționale, avertismentul reprezintă cea mai ușoară dintre acestea, atunci când fapta este de o gravitate redusă. Autorul excepției susține că Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu arată și nu prevede ce se întâmplă cu sancțiunile complementare aplicate în cauză, întrucât, dacă un legalism formal ar putea conduce la concluzia că acestea se mențin, legalitatea ar conduce la concluzia că acestea ar trebui să își piardă efectul punitiv. Aceasta întrucât o aplicare a sancțiunii avertismentului ar rămâne lipsită de eficacitate și substanță, în condițiile în care nu s-ar răsfrânge cu privire la întreaga sancțiune.7. În susținerea argumentelor sale, autorul excepției face o paralelă cu reglementările din noul Cod penal care, în art. 80, consacră o nouă instituție, și anume aceea a renunțării la aplicarea pedepsei, în condițiile în care, în mod similar, fapta prezintă o gravitate redusă. În cazul în care judecătorul decide aplicarea acestei instituții, întregii activități infracționale a inculpatului i se aplică o singură sancțiune, cea a avertismentului, neputând fi aplicate pedepse complementare și cu atât mai puțin accesorii. Or, în atare condiții, autorul excepției arată că mai favorabil i-ar fi fost ca fapta sa să fi constituit infracțiune, și nu contravenție, iar judecătorul să aplice avertismentul. În acest context învederează că, în cauză, chestiunea de drept are în vedere dacă normele de substanță ale dreptului contravențional permit înlocuirea în tot, cu alte cuvinte, renunțarea la aplicarea sancțiunii contravenționale, atunci când fie agentul constatator, fie judecătorul decide aplicarea avertismentului. Aceasta, în condițiile în care aplicarea, în continuare, a sancțiunii contravenționale complementare, și anume suspendarea dreptului de a conduce, face lipsită de efecte voința judecătorului de a aplica avertisment petentului, ceea ce are semnificația unei vădite disproporționalități între sancțiunea principală și cea complementară. Învederează, astfel, faptul că sancțiunea complementară, în cazul în care intervine, ar trebui să aibă rolul de a întregi sancțiunea principală, iar nu de a se transforma ea însăși într-o sancțiune mai drastică decât cea principală.8. Totodată, arată că maniera de reglementare a art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 pare a permite judecătorului să „spună dreptul“ prin dispunerea/înlocuirea oricărei sancțiuni, bineînțeles în condițiile în care nu se creează o situație mai grea, cu referire la principiul non reformatio in pejus, întrucât pilonul central este reprezentat de proporționalitatea sancțiunilor.9. Tribunalul Neamț - Secția I civilă opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate. Instanța de judecată învederează faptul că autorul acesteia invocă atât omisiuni de reglementare, respectiv faptul că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea înlocuirii sancțiunii complementare cu cea a avertismentului, cât și aspecte ce țin de modul de interpretare și aplicare de către instanță a dispozițiilor legale criticate în raport cu anumite situații de fapt, aspecte care nu pot face însă obiect al controlului de constituționalitate.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că, deși excepția de neconstituționalitate are ca obiect prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care reprezintă sediul materiei pentru sancțiunile contravenționale complementare, în realitate criticile autorului sunt direcționate către dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, care reglementează, cu titlu special, sancțiunile complementare aplicate în cazul contravențiilor prevăzute de acest act normativ, având în vedere, în mod particular, sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat. De asemenea, autorul excepției invocă, în parte, omisiuni de reglementare, cum ar fi, de exemplu, faptul că nu este permisă înlocuirea sancțiunii complementare cu sancțiunea avertismentului. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel de critici excedează competenței Curții Constituționale.12. Dincolo de toate acestea, Guvernul reține că prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care stabilesc sancțiunile contravenționale aplicabile, nu aduc atingere art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât instituirea sancțiunilor contravenționale aplicabile, principale sau complementare, precum și a condițiilor de aplicare ale acestora constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta având posibilitatea de a aprecia ca obligatorie aplicarea unei sancțiuni contravenționale complementare pe lângă una principală, prestabilind astfel că gravitatea faptei justifică prin ea însăși caracterul necesar al măsurii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dispozițiilor constituționale invocate.13. Referitor la susținerile privind încălcarea art. 53 din Constituție, din perspectiva aplicării sancțiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat, Guvernul apreciază că aceste argumente nu pot fi primite, deoarece dreptul de a conduce un autoturism nu este un drept de rang constituțional. 14. În ceea ce privește criticile aduse art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 consideră că din examinarea conținutului normativ al acestor prevederi legale nu se poate trage concluzia că nu s-ar putea exercita controlul judecătoresc asupra modului cum a fost aplicată sancțiunea contravențională complementară, în acest sens norma juridică stabilind că, în soluționarea plângerii contravenționale, instanța va hotărî și asupra sancțiunii aplicate, fără a se face diferențiere între sancțiunile principale și cele complementare. 15. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia critică, de fapt, omisiuni de reglementare, în sensul că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea înlocuirii sancțiunii complementare cu avertismentul. Este invocată, totodată, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, exemplu fiind Decizia nr. 194 din 23 martie 2017, prin care s-a statuat că, „în cazul săvârșirii unor contravenții la regulile de circulație rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancțiunea principală - amenda, și a uneia sau a mai multor sancțiuni complementare nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale. Astfel, sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă limitată de timp, respectiv 30 de zile, constituie o veritabilă măsură disuasivă, ce are ca scop preîntâmpinarea săvârșirii unor noi fapte de natură contravențională și protejarea participanților la traficul pe drumurile publice împotriva pericolului social corespunzător comiterii lor.“16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (5), (6) și (7) și art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: – Art. 5:(...)(5) Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.(6) Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.(7) Pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.– Art. 34:(1) Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile art. 236^1 și ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii.19. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la previzibilitatea legii, art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și celor ale art. 126 referitor la instanțele judecătorești.20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Sentința civilă nr. 1.463 din 28 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț, s-a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de Iulian Coșofreți, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, împotriva Procesului-verbal de contravenție seria PNTX nr. 014442, încheiat la 23 mai 2015 de Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, sancțiune ce i-a fost aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, și anume, pentru depășirea vehiculelor pe trecerea pentru pietoni semnalizată prin indicatoare și marcaje. Prin apel, sentința a fost criticată, printre altele, și sub aspectul menținerii sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, măsură dispusă prin procesul-verbal de contravenție, potrivit art. 100 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. 21. În acest context, autorul excepției arată că, în temeiul sentințe amintite, sancțiunea complementară încă subzistă și produce efecte, context în care apreciază că menținerea sancțiunii complementare are semnificația unei vădite disproporționalități între sancțiunea principală și cea complementară, având în vedere faptul că sancțiunea complementară, în cazul în care intervine, ar trebui să aibă rolul de a întregi sancțiunea principală, iar nu de a se transforma ea însăși într-o sancțiune mai drastică decât cea principală.22. Raportat la criticile formulate, Curtea reține că sancțiunile contravenționale sunt acele sancțiuni de drept aplicate în limitele prescrise de lege, în mod oportun și proporțional, persoanei care se face vinovată de săvârșirea faptei, orice persoană putând fi sancționată doar o singură dată pentru fapta comisă. Art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 reglementează sancțiunile specifice dreptului contravențional, sancțiuni ce îi sunt aplicabile subiectului de drept care încalcă norma juridică de drept contravențional printr-o conduită contrară acesteia. Aplicarea sancțiunilor contravenționale, respectiv sancționarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravențional, se face potrivit unor principii, asemenea sancțiunilor de drept penal, și anume: principiul legalității sancțiunilor contravenționale, principiul stabilirii unor sancțiuni contravenționale compatibile cu concepția moral-juridică a societății, principiul individualizării (personalizării și proporționalității) sancțiunilor contravenționale, principiul personalității sancțiunilor contravenționale și principiul unicității aplicării sancțiunilor contravenționale (ne bis in idem).23. Principiul proporționalității, apreciat a fi încălcat în cauză, atestă că toate sancțiunile principale sau complementare aplicate unui anumit contravenient, într-o anumită situație, trebuie să fie dozate în funcție de gravitatea faptei. Principiul proporționalității este apropiat de principiul oportunității, ce trebuie respectat în toate cazurile în care agenții constatatori competenți sesizează săvârșirea unei fapte de natură contravențională și, procedând la aplicarea unor sancțiuni contravenționale principale sau complementare, trebuie să se asigure că aplicarea acestora se impune și că desăvârșește caracterul represiv și preventiv al sancțiunii contravenționale.24. Curtea observă că art. 5 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este o aplicație a principiului unicității aplicării sancțiunii contravenționale (ne bis in idem), subiectul de drept neputând fi sancționat decât o singură dată pentru aceeași faptă contravențională, putându-se aplica doar o singură sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare. Astfel, se poate aplica o singură sancțiune principală, dintre cele reglementate de art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sau o altă sancțiune principală prevăzută de un alt act normativ contravențional special, dar, pentru protejarea ordinii publice, se pot aplica mai multe sancțiuni complementare, iar acest lucru se datorează naturii sancțiunilor contravenționale complementare. De departe cea mai utilizată sancțiune contravențională este sancțiunea amenzii contravenționale care, deși nu este o sancțiune specifică dreptului contravențional, are cea mai mare incidență în dreptul contravențional datorită compatibilității sale ridicate cu gravitatea redusă, de principiu, a faptelor contravenționale, precum și pentru satisfacerea, relativ previzibilă, a naturii ei represive și preventive prin sărăcirea patrimoniului contravenientului, care va înțelege că, pe viitor, nu trebuie să mai nesocotească valorile sociale ocrotite. 25. Curtea învederează, de asemenea, faptul că art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 permite legiuitorului să stabilească și alte sancțiuni principale, dar și complementare, prevăzute în acte normative speciale. Aceasta este situația în cazul contravențiilor rutiere, în situația în care contravenientului îi este aplicată sancțiunea principală a amenzii contravenționale, dar și una sau mai multe sancțiuni complementare prevăzute de art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. Potrivit art. 96 alin. (1) din acest act normativ, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.26. Curtea reține că, potrivit susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate, interpretarea corectă a textelor de lege criticate este în sensul că nu se poate dispune aplicarea/menținerea unei sancțiuni complementare în situația în care sancțiunea principală este avertismentul. Împrejurarea că acesta este nemulțumit de faptul că instanța de judecată a înlocuit sancțiunea principală a amenzii cu cea a avertismentului, menținând însă sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, măsură dispusă prin procesul-verbal de contravenție, nu reprezintă însă o problemă de constituționalitate. Asemenea critici privind interpretarea și aplicarea legii în raport cu situațiile de fapt nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale care se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. Competența de a aprecia dacă, în cauză, legea a fost corect interpretată și aplicată revine instanțelor de judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.27. Așa fiind, în virtutea principiului legalității sancțiunilor contravenționale, dar și al liberului acces la justiție, instanța de judecată analizează legalitatea și temeinicia fiecărei sancțiuni contravenționale în parte, trebuind, de asemenea, să analizeze, pentru fiecare dintre aceste sancțiuni, caracterul oportun și proporțional al acesteia. Pe cale de consecință, instanța va putea decide asupra oricărei sancțiuni complementare, doar în acest fel individualizarea sancțiunilor contravenționale se poate realiza în mod corespunzător, cu respectarea principiului constituțional al rolului justiției, astfel ca niciunul dintre cetățeni să nu fie sancționat în mod injust și nelegal, fiecare sancțiune aplicată de organele statului prin agenții săi trebuind a fi proporțională cu fapta săvârșită.28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iulian Coșofreți în Dosarul nr. 1.545/321/2015 al Tribunalului Neamț - Secția I civilă și constată că prevederile art. 5 alin. (5), (6) și (7) și cele ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Neamț - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 noiembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora-----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Marian Enache | - judecător |
| Petre Lăzăroiu | - judecător |
| Mircea Ștefan Minea | - judecător |
| Daniel-Marius Morar | - judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Simona-Maya Teodoroiu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Ingrid Alina Tudora | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 4 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.545/321/2015 al Tribunalului Neamț - Secția I civilă, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (5), (6) și (7) și ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Iulian Coșofreți cu ocazia soluționării apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 1.463 din 28 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț, prin care s-a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de Iulian Coșofreți, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia menționează că prin Sentința civilă nr. 1.463 din 28 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț, sancțiunea principală (amenda) a fost înlocuită cu avertismentul, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal atacat. Astfel, în temeiul acestei sentințe, sancțiunile complementare încă subzistă și produc efecte, aceasta în considerarea faptului că, de plano, doar sancțiunea principală poate fi înlocuită cu o altă sancțiune principală, în condițiile în care Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu permite (dar nici nu interzice) înlocuirea sancțiunii complementare cu avertismentul, dată fiind natura juridică a celor două sancțiuni. Consideră, astfel, că instituirea sancțiunii complementare ope legis, indiferent de contravenția pentru care se aplică sancțiunea principală și fără un control din partea instanței de judecată, încalcă cerința proporționalității restrângerii exercițiului unor drepturi, cu situația care a determinat-o. 6. Arată că mecanismul sancțiunilor contravenționale este unul care are o arhitectură bazată pe principiul proporționalității și al necesității, care derivă din principiul constituțional consacrat de art. 53 din Constituție. În sistemul sancțiunilor contravenționale, avertismentul reprezintă cea mai ușoară dintre acestea, atunci când fapta este de o gravitate redusă. Autorul excepției susține că Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu arată și nu prevede ce se întâmplă cu sancțiunile complementare aplicate în cauză, întrucât, dacă un legalism formal ar putea conduce la concluzia că acestea se mențin, legalitatea ar conduce la concluzia că acestea ar trebui să își piardă efectul punitiv. Aceasta întrucât o aplicare a sancțiunii avertismentului ar rămâne lipsită de eficacitate și substanță, în condițiile în care nu s-ar răsfrânge cu privire la întreaga sancțiune.7. În susținerea argumentelor sale, autorul excepției face o paralelă cu reglementările din noul Cod penal care, în art. 80, consacră o nouă instituție, și anume aceea a renunțării la aplicarea pedepsei, în condițiile în care, în mod similar, fapta prezintă o gravitate redusă. În cazul în care judecătorul decide aplicarea acestei instituții, întregii activități infracționale a inculpatului i se aplică o singură sancțiune, cea a avertismentului, neputând fi aplicate pedepse complementare și cu atât mai puțin accesorii. Or, în atare condiții, autorul excepției arată că mai favorabil i-ar fi fost ca fapta sa să fi constituit infracțiune, și nu contravenție, iar judecătorul să aplice avertismentul. În acest context învederează că, în cauză, chestiunea de drept are în vedere dacă normele de substanță ale dreptului contravențional permit înlocuirea în tot, cu alte cuvinte, renunțarea la aplicarea sancțiunii contravenționale, atunci când fie agentul constatator, fie judecătorul decide aplicarea avertismentului. Aceasta, în condițiile în care aplicarea, în continuare, a sancțiunii contravenționale complementare, și anume suspendarea dreptului de a conduce, face lipsită de efecte voința judecătorului de a aplica avertisment petentului, ceea ce are semnificația unei vădite disproporționalități între sancțiunea principală și cea complementară. Învederează, astfel, faptul că sancțiunea complementară, în cazul în care intervine, ar trebui să aibă rolul de a întregi sancțiunea principală, iar nu de a se transforma ea însăși într-o sancțiune mai drastică decât cea principală.8. Totodată, arată că maniera de reglementare a art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 pare a permite judecătorului să „spună dreptul“ prin dispunerea/înlocuirea oricărei sancțiuni, bineînțeles în condițiile în care nu se creează o situație mai grea, cu referire la principiul non reformatio in pejus, întrucât pilonul central este reprezentat de proporționalitatea sancțiunilor.9. Tribunalul Neamț - Secția I civilă opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate. Instanța de judecată învederează faptul că autorul acesteia invocă atât omisiuni de reglementare, respectiv faptul că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea înlocuirii sancțiunii complementare cu cea a avertismentului, cât și aspecte ce țin de modul de interpretare și aplicare de către instanță a dispozițiilor legale criticate în raport cu anumite situații de fapt, aspecte care nu pot face însă obiect al controlului de constituționalitate.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că, deși excepția de neconstituționalitate are ca obiect prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care reprezintă sediul materiei pentru sancțiunile contravenționale complementare, în realitate criticile autorului sunt direcționate către dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, care reglementează, cu titlu special, sancțiunile complementare aplicate în cazul contravențiilor prevăzute de acest act normativ, având în vedere, în mod particular, sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat. De asemenea, autorul excepției invocă, în parte, omisiuni de reglementare, cum ar fi, de exemplu, faptul că nu este permisă înlocuirea sancțiunii complementare cu sancțiunea avertismentului. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel de critici excedează competenței Curții Constituționale.12. Dincolo de toate acestea, Guvernul reține că prevederile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care stabilesc sancțiunile contravenționale aplicabile, nu aduc atingere art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât instituirea sancțiunilor contravenționale aplicabile, principale sau complementare, precum și a condițiilor de aplicare ale acestora constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta având posibilitatea de a aprecia ca obligatorie aplicarea unei sancțiuni contravenționale complementare pe lângă una principală, prestabilind astfel că gravitatea faptei justifică prin ea însăși caracterul necesar al măsurii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dispozițiilor constituționale invocate.13. Referitor la susținerile privind încălcarea art. 53 din Constituție, din perspectiva aplicării sancțiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat, Guvernul apreciază că aceste argumente nu pot fi primite, deoarece dreptul de a conduce un autoturism nu este un drept de rang constituțional. 14. În ceea ce privește criticile aduse art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 consideră că din examinarea conținutului normativ al acestor prevederi legale nu se poate trage concluzia că nu s-ar putea exercita controlul judecătoresc asupra modului cum a fost aplicată sancțiunea contravențională complementară, în acest sens norma juridică stabilind că, în soluționarea plângerii contravenționale, instanța va hotărî și asupra sancțiunii aplicate, fără a se face diferențiere între sancțiunile principale și cele complementare. 15. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât autorul acesteia critică, de fapt, omisiuni de reglementare, în sensul că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea înlocuirii sancțiunii complementare cu avertismentul. Este invocată, totodată, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, exemplu fiind Decizia nr. 194 din 23 martie 2017, prin care s-a statuat că, „în cazul săvârșirii unor contravenții la regulile de circulație rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancțiunea principală - amenda, și a uneia sau a mai multor sancțiuni complementare nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale. Astfel, sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă limitată de timp, respectiv 30 de zile, constituie o veritabilă măsură disuasivă, ce are ca scop preîntâmpinarea săvârșirii unor noi fapte de natură contravențională și protejarea participanților la traficul pe drumurile publice împotriva pericolului social corespunzător comiterii lor.“16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (5), (6) și (7) și art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: – Art. 5:(...)(5) Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.(6) Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.(7) Pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.– Art. 34:(1) Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile art. 236^1 și ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii.19. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la previzibilitatea legii, art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și celor ale art. 126 referitor la instanțele judecătorești.20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Sentința civilă nr. 1.463 din 28 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț, s-a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de Iulian Coșofreți, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, împotriva Procesului-verbal de contravenție seria PNTX nr. 014442, încheiat la 23 mai 2015 de Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, sancțiune ce i-a fost aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, și anume, pentru depășirea vehiculelor pe trecerea pentru pietoni semnalizată prin indicatoare și marcaje. Prin apel, sentința a fost criticată, printre altele, și sub aspectul menținerii sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, măsură dispusă prin procesul-verbal de contravenție, potrivit art. 100 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. 21. În acest context, autorul excepției arată că, în temeiul sentințe amintite, sancțiunea complementară încă subzistă și produce efecte, context în care apreciază că menținerea sancțiunii complementare are semnificația unei vădite disproporționalități între sancțiunea principală și cea complementară, având în vedere faptul că sancțiunea complementară, în cazul în care intervine, ar trebui să aibă rolul de a întregi sancțiunea principală, iar nu de a se transforma ea însăși într-o sancțiune mai drastică decât cea principală.22. Raportat la criticile formulate, Curtea reține că sancțiunile contravenționale sunt acele sancțiuni de drept aplicate în limitele prescrise de lege, în mod oportun și proporțional, persoanei care se face vinovată de săvârșirea faptei, orice persoană putând fi sancționată doar o singură dată pentru fapta comisă. Art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 reglementează sancțiunile specifice dreptului contravențional, sancțiuni ce îi sunt aplicabile subiectului de drept care încalcă norma juridică de drept contravențional printr-o conduită contrară acesteia. Aplicarea sancțiunilor contravenționale, respectiv sancționarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravențional, se face potrivit unor principii, asemenea sancțiunilor de drept penal, și anume: principiul legalității sancțiunilor contravenționale, principiul stabilirii unor sancțiuni contravenționale compatibile cu concepția moral-juridică a societății, principiul individualizării (personalizării și proporționalității) sancțiunilor contravenționale, principiul personalității sancțiunilor contravenționale și principiul unicității aplicării sancțiunilor contravenționale (ne bis in idem).23. Principiul proporționalității, apreciat a fi încălcat în cauză, atestă că toate sancțiunile principale sau complementare aplicate unui anumit contravenient, într-o anumită situație, trebuie să fie dozate în funcție de gravitatea faptei. Principiul proporționalității este apropiat de principiul oportunității, ce trebuie respectat în toate cazurile în care agenții constatatori competenți sesizează săvârșirea unei fapte de natură contravențională și, procedând la aplicarea unor sancțiuni contravenționale principale sau complementare, trebuie să se asigure că aplicarea acestora se impune și că desăvârșește caracterul represiv și preventiv al sancțiunii contravenționale.24. Curtea observă că art. 5 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 este o aplicație a principiului unicității aplicării sancțiunii contravenționale (ne bis in idem), subiectul de drept neputând fi sancționat decât o singură dată pentru aceeași faptă contravențională, putându-se aplica doar o singură sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare. Astfel, se poate aplica o singură sancțiune principală, dintre cele reglementate de art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sau o altă sancțiune principală prevăzută de un alt act normativ contravențional special, dar, pentru protejarea ordinii publice, se pot aplica mai multe sancțiuni complementare, iar acest lucru se datorează naturii sancțiunilor contravenționale complementare. De departe cea mai utilizată sancțiune contravențională este sancțiunea amenzii contravenționale care, deși nu este o sancțiune specifică dreptului contravențional, are cea mai mare incidență în dreptul contravențional datorită compatibilității sale ridicate cu gravitatea redusă, de principiu, a faptelor contravenționale, precum și pentru satisfacerea, relativ previzibilă, a naturii ei represive și preventive prin sărăcirea patrimoniului contravenientului, care va înțelege că, pe viitor, nu trebuie să mai nesocotească valorile sociale ocrotite. 25. Curtea învederează, de asemenea, faptul că art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 permite legiuitorului să stabilească și alte sancțiuni principale, dar și complementare, prevăzute în acte normative speciale. Aceasta este situația în cazul contravențiilor rutiere, în situația în care contravenientului îi este aplicată sancțiunea principală a amenzii contravenționale, dar și una sau mai multe sancțiuni complementare prevăzute de art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. Potrivit art. 96 alin. (1) din acest act normativ, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.26. Curtea reține că, potrivit susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate, interpretarea corectă a textelor de lege criticate este în sensul că nu se poate dispune aplicarea/menținerea unei sancțiuni complementare în situația în care sancțiunea principală este avertismentul. Împrejurarea că acesta este nemulțumit de faptul că instanța de judecată a înlocuit sancțiunea principală a amenzii cu cea a avertismentului, menținând însă sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, măsură dispusă prin procesul-verbal de contravenție, nu reprezintă însă o problemă de constituționalitate. Asemenea critici privind interpretarea și aplicarea legii în raport cu situațiile de fapt nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale care se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. Competența de a aprecia dacă, în cauză, legea a fost corect interpretată și aplicată revine instanțelor de judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.27. Așa fiind, în virtutea principiului legalității sancțiunilor contravenționale, dar și al liberului acces la justiție, instanța de judecată analizează legalitatea și temeinicia fiecărei sancțiuni contravenționale în parte, trebuind, de asemenea, să analizeze, pentru fiecare dintre aceste sancțiuni, caracterul oportun și proporțional al acesteia. Pe cale de consecință, instanța va putea decide asupra oricărei sancțiuni complementare, doar în acest fel individualizarea sancțiunilor contravenționale se poate realiza în mod corespunzător, cu respectarea principiului constituțional al rolului justiției, astfel ca niciunul dintre cetățeni să nu fie sancționat în mod injust și nelegal, fiecare sancțiune aplicată de organele statului prin agenții săi trebuind a fi proporțională cu fapta săvârșită.28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iulian Coșofreți în Dosarul nr. 1.545/321/2015 al Tribunalului Neamț - Secția I civilă și constată că prevederile art. 5 alin. (5), (6) și (7) și cele ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Neamț - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 noiembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari