LEGE nr. 145 din 20 iunie 2018pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 22 iunie 2018



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul ISe aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18 din 15 martie 2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 23 martie 2018, cu următoarea completare:– La articolul I, după punctul 67 se introduc șase noi puncte, punctele 68-73, cu următorul cuprins:68. După articolul 294 se introduce un nou articol, articolul 294^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 294^1Plata TVA aferentă mijloacelor de transport înstrăinate de către misiunile diplomatice și oficiile consulare, personalul acestora, precum și de cetățenii străini cu statut diplomatic sau consular(1) Persoanele prevăzute la art. 293 alin. (1) lit. e) și art. 294 alin. (1) lit. j) care au importat sau achiziționat în regim de scutire de la plata TVA mijloace de transport și le înstrăinează într-o perioadă mai scurtă de doi ani de la data importului/achiziției au obligația să plătească TVA de a cărei scutire au beneficiat, în condițiile și conform procedurii stabilite prin ordin al președintelui ANAF.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația în care:a) mijlocul de transport este exportat de către persoana care a achiziționat/importat mijlocul de transport în regim de scutire;b) mijlocul de transport este înstrăinat către o persoană care ar beneficia de scutirea de TVA conform art. 294 alin. (1) lit. j)-l), cu obligația noului proprietar de a achita TVA în cazul în care înstrăinează mijlocul de transport până la finalul perioadei de doi ani calculate de la data când primul proprietar a importat/achiziționat mijlocul de transport în regim de scutire;c) mijlocul de transport este distrus sau furat, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător. În cazul mijloacelor de transport furate, persoana demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare.69. La articolul 456 alineatul (1), litera s) se modifică și va avea următorul cuprins:s) clădirea folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 și 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare;70. La articolul 460, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:(7^1) Prevederile alin. (6) nu se aplică în cazul clădirilor care sunt scutite de plata impozitului/taxei pe clădiri potrivit art. 456 alin. (1).71. La articolul 464 alineatul (1), litera s) se modifică și va avea următorul cuprins:s) terenul aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 și 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare;72. La articolul 465, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:(7^1) În cazul terenurilor aparținând cultelor religioase recunoscute oficial în România și asociațiilor religioase, precum și componentelor locale ale acestora, cu excepția suprafețelor care sunt folosite pentru activități economice, valoarea impozabilă se stabilește prin asimilare cu terenurile neproductive.73. La articolul 469 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 și 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului;  +  Articolul IIPrin derogare de la Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în contextul pregătirii, organizării și desfășurării Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 se prevăd următoarele: (la 21-03-2019, Partea introductivă a Articolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 19 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 222 din 21 martie 2019 ) 1. Entitățile nerezidente organizatoare ale Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020, inclusiv filialele nerezidente ale acestora, implicate în activitățile de pregătire, organizare și desfășurare a turneului, nu sunt contribuabili în înțelesul impozitului pe profit pentru aceste activități, iar derularea acestor activități în România nu conduce la existența unui sediu permanent în România. Confirmarea filialelor nerezidente care au legătură cu pregătirea, organizarea și desfășurarea turneului se face de către entitățile nerezidente organizatoare. (la 21-03-2019, Punctul 1. din Articolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 19 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 222 din 21 martie 2019 ) 1^1. Veniturile din pregătirea, organizarea și desfășurarea Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 realizate din România de entitățile nerezidente organizatoare ale turneului, inclusiv de filialele nerezidente ale acestora confirmate potrivit pct. 1, sunt venituri neimpozabile în înțelesul impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți. (la 21-03-2019, Articolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 19 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 222 din 21 martie 2019 ) 1^2. Veniturile realizate de persoane juridice, altele decât cele prevăzute la pct. 1, implicate în pregătirea, organizarea și desfășurarea Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020, sunt venituri neimpozabile în înțelesul impozitului pe profit și sunt venituri scutite în înțelesul impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți, după caz. Persoanele juridice sunt confirmate ca având legătură cu pregătirea, organizarea și desfășurarea turneului de către entitățile nerezidente organizatoare. În cazul persoanelor juridice române, veniturile sunt neimpozabile dacă acestea au ca scop unic pregătirea, organizarea și desfășurarea Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020. Pentru aceste persoane juridice române sunt de asemenea neimpozabile și veniturile realizate din redevențe și din distribuții de active în caz de lichidare. (la 21-03-2019, Articolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 19 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 222 din 21 martie 2019 ) 1^3. Veniturile realizate de persoane fizice nerezidente implicate în pregătirea, organizarea și desfășurarea Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 sunt venituri neimpozabile în înțelesul impozitului pe venit și al impozitului pe veniturile obținute din România de nerezidenți, după caz. Persoanele fizice sunt confirmate ca având legătură cu pregătirea, organizarea și desfășurarea turneului de către entitățile nerezidente organizatoare. (la 21-03-2019, Articolul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 18 din 19 martie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 222 din 21 martie 2019 ) 2. Taxa pentru serviciile de reclamă și publicitate și taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate nu se datorează pentru reclama și publicitatea efectuate pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea în România a Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020.3. Evenimentele sportive care au loc în cadrul pregătirii, organizării și desfășurării în România a Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 sunt scutite de la plata impozitului pe spectacole.  +  Articolul III(1) În anul 2018, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale poate să efectueze virări de credite de angajament neutilizate în cadrul capitolului 85.01 „Comunicații“ de la titlul 71 „Active nefinanciare“ la titlul 72 „Active financiare“ peste limita prevăzută la art. 47 alin. (8) din Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.(2) Suma virată în anul 2018 potrivit prevederilor art. 41 din Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018, de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale către Compania Națională „Poșta Română“ - S.A., se utilizează de către aceasta pentru achitarea datoriilor la bugetul general consolidat, precum și pentru achitarea datoriilor restante, prin derogare la destinația stabilită la alin. (2) al aceluiași articol.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    FLORIN IORDACHE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 20 iunie 2018.Nr. 145.-----