DECIZIA nr. 822 din 11 decembrie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 165 din 1 martie 2019



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Simina Popescu-Marin- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Adrian Crăescu în Dosarul nr. 7.006/325/2016 al Judecătoriei Timișoara - Secția II civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 697D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 22 februarie 2017 pronunțată în Dosarul nr. 7.006/325/2016, Judecătoria Timișoara - Secția II civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.5. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Adrian Crăescu într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate încalcă dreptul de proprietate privată, deoarece determină aplicarea unor amenzi excesive în raport cu veniturile cetățenilor. Nefiind adaptate la cuantumul veniturilor reale, amenzile aplicate pot cauza prejudicii mari persoanelor fizice.7. Judecătoria Timișoara - Secția II civilă consideră că prevederile legale criticate nu sunt contrare dreptului la proprietate. Stabilirea cuantumului și a criteriilor de individualizare a sancțiunilor este atributul legiuitorului. Textul de lege criticat stabilește un sistem de individualizare a limitelor amenzilor contravenționale raportat la cuantumul salariului minim. Astfel, limitele amenzilor sunt adaptate în funcție de veniturile populației. Textul legal stabilește cinci clase de sancțiuni în care sunt ulterior încadrate faptele contravenționale, în funcție de gravitatea lor. Sancțiunile pornesc de la 2 puncte amendă (20% din salariul minim) și pot ajunge până la 100 de puncte (echivalentul a 10 salarii minime). Amenzile sunt stabilite în funcție de gravitatea concretă a faptei și de o serie de alte criterii menționate în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Aprecierea că modalitatea de stabilire a amenzilor este în ansamblul său neconstituțională este, în opinia instanței, neîntemeiată, din moment ce criteriul avut în vedere de art. 98 este unul obiectiv, neputându-se reține că modalitatea de reglementare constituie o ingerință nejustificată față de dreptul de proprietate.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 sunt constituționale. Textul de lege criticat nu restrânge în mod nejustificat dreptul de proprietate privată, ci prevede, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere. Potrivit art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, dreptul de proprietate este garantat, iar conținutul și limitele acestui drept sunt stabilite de lege. Aceste dispoziții constituționale, în deplin acord cu cele ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, permit posibilitatea instituirii unor limite legale de exercitare a dreptului de proprietate, pentru protejarea unor interese publice: în interes economic general sau fiscal, în interes edilitar, în interes de salubritate și sănătate publică, în interes social, cultural-istoric, urbanistic și arhitectural, în interesul siguranței și apărării naționale, cu condiția ca aceste limitări legale să nu atingă însăși substanța dreptului de proprietate. Face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 575 din 3 noiembrie 2005.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006. Ulterior sesizării Curții Constituționale, prevederile art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au fost completate prin art. 37 din capitolul II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, și art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018. Având în vedere că în cauza dedusă judecății instanței judecătorești au produs efecte juridice prevederile art. 98 în forma anterioară completărilor menționate, Curtea, în lumina Deciziei sale nr. 766 din 15 iuie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a analiza constituționalitatea acestor prevederi legale, care au următorul cuprins: (1) Amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate.(2) Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.(3) Contravențiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență li se stabilesc clase de sancțiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcție de gravitatea faptelor și de pericolul social pe care acestea îl prezintă.(4) Clasele de sancțiuni sunt următoarele:a) clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă;b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă;c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă;d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă;e) clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amendă.(5) Contravențiile prevăzute la clasa a V-a de sancțiuni se aplică persoanelor juridice.13. În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 44 din Constituție privind dreptul de proprietate privată.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 reglementează punctele-amendă corespunzătoare claselor de sancțiuni contravenționale stabilite în cazul faptelor care încalcă regulile privind circulația pe drumurile publice. Curtea observă că soluția legislativă cuprinsă în prevederile art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 a mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat în raport cu dispozițiile art. 44 din Constituție, iar prin Decizia nr. 575 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.111 din 8 decembrie 2005, instanța de contencios constituțional a respins excepția de neconstituționalitate. Cu acel prilej, Curtea a statuat că stabilirea unor amenzi nu are semnificația unui transfer de proprietate care să încalce Constituția, ci este consecința săvârșirii unor fapte ilegale sancționate de lege, în cuantumul apreciat de legiuitor în funcție de gravitatea și frecvența faptelor respective.15. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, așa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele acestuia sunt stabilite de lege. De altfel, în susținerea acestei concepții, și alin. (7) al aceluiași articol obligă proprietarul „la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului“, îi revin. Așa fiind, nu se poate reține că prin instituirea unei sancțiuni contravenționale în sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenției înseamnă diminuarea patrimoniului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 407 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 21 noiembrie 2013).16. Curtea a mai reținut că textele de lege criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, respectiv „asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului“. Așa fiind, reglementarea unor sancțiuni contravenționale pentru încălcarea acestor reguli este deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 365 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 13 mai 2011).17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția pronunțată, precum și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Crăescu în Dosarul nr. 7.006/325/2016 al Judecătoriei Timișoara - Secția II civilă și constată că prevederile art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Timișoara - Secția II civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 11 decembrie 2018.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Simina Popescu-Marin
    -----