DECIZIA nr. 736 din 20 noiembrie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 3,art. 4 și art. 9 din același act normativ
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 28 februarie 2019
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Chiriazi Ioan Sorin Daniel.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 3,art. 4 și art. 9 din același act normativ, excepție ridicată de Ion Micșunel în Dosarul nr. 1.546/259/2016 al Judecătoriei Mizil. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.854D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 2.008D/2017, nr. 2.016D/2017, nr. 2.080D/2017, nr. 2.081D/2017, nr. 2.096D/2017, nr. 2.119D/2017, nr. 2.140D/2017 și nr. 2.141D/2017, având un obiect similar al excepției de neconstituționalitate. Excepția a fost ridicată de Camelia Vasile în dosarele nr. 1.936/259/2014 și nr. 2.059/259/2014, de Elena Șuvei în Dosarul nr. 1.744/259/2016 , de Societatea Apofis Agro - S.R.L. din comuna Ciorogârla, județul Ilfov, în Dosarul nr. 2.527/259/2016, de Ion Năstase în Dosarul nr. 2.702/259/2016, de Ion Negoiță în Dosarul nr. 1.476/259/20133, de Monica Căpătoiu în Dosarul nr. 825/259/20155, precum și de Veronica Florentina Iancu în Dosarul nr. 1.743/259/2016, toate dosarele anterior menționate aparținând aceleiași instanțe, și anume Judecătoria Mizil.4. La apelul nominal, în dosarele Curții Constituționale nr. 2.119D/2017 și nr. 2.140D/2017, răspunde, pentru autorii excepției de neconstituționalitate Ion Negoiță și Monica Căpătoiu, avocatul Costea Șubert, cu împuternicire depusă la dosare. În toate celelalte dosare lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.854D/2017, nr. 2.008D/2017, nr. 2.016D/2017, nr. 2.080D/2017, nr. 2.081D/ 2017, nr. 2.096D/2017, nr. 2.119D/2017, nr. 2.140D/2017 și nr. 2.141D/2017, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.008D/2017, nr. 2.016D/2017, nr. 2.080D/2017, nr. 2.081D/2017, nr. 2.096D/2017, nr. 2.119D/2017, nr. 2.140D/2017 și nr. 2.141D/2017 la Dosarul nr. 1.854D/2017, care este primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului prezent, care susține că prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 au un efect retroactiv, situație de natură a conduce la împrejurarea ca cel care a încheiat un antecontract să nu poată obține o hotărâre judecătorească în condițiile legii, prin care să devină proprietar. În acest context, având în vedere și motivele dezvoltate pe larg în notele scrise în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată.7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016 sau Decizia nr. 227 din 19 aprilie 2018.
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:8. Prin Încheierea din 8 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.546/259/2016, Încheierea din 22 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.936/259/2014, Încheierea din 6 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.744/259/2016, Încheierea din 14 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.527/259/2016, Încheierea din 14 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.702/259/2016, Încheierea din 29 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.059/259/2014, Încheierea din 29 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.476/259/20133, Încheierea din 29 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 825/259/20155 și Încheierea din 21 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.743/259/2016, Judecătoria Mizil a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 3,art. 4 și art. 9 din același act normativ.9. Excepția a fost invocată de Ion Micșunel, Camelia Vasile, Elena Șuvei, Societatea Apofis Agro - S.R.L., Ion Năstase, Ion Negoiță, Monica Căpătoiu și Veronica Florentina Iancu cu ocazia soluționării unor cauze civile având ca obiect „acțiuni în constatare“.10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014 și în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi duce la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător dobândit în mod valabil. Se arată că, prin aplicarea prevederilor art. 5 din actul normativ precitat și antecontractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, se creează posibilitatea exercitării de către coproprietar, arendaș, vecin sau de către stat a dreptului de preempțiune cu privire la același teren care a făcut obiectul antecontractului, iar exercitarea acestui drept de preempțiune în detrimentul promitentului-cumpărător ar duce la anihilarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare, la lipsirea de eficiență juridică a dreptului de creanță născut în mod valabil în patrimoniul promitentului-cumpărător. Apreciază, astfel, că se ajunge în situația în care promitentul-cumpărător, care și-a respectat întocmai toate obligațiile contractuale, să sufere o sancțiune pentru nerespectarea unor obligații care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului și care nu sunt în sarcina sa, ci a proprietarului, promitent vânzător de rea-credință. Așa fiind, promitentul-cumpărător nu mai poate obține îndeplinirea exactă a obligației asumate de promitentul-vânzător, respectiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât însuși debitorul, promitentul-vânzător, chiar dacă ar dori, nu își mai poate executa obligația, fiind constrâns să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu o altă persoană decât promitentul-cumpărător, mai exact cu preemptorul. De asemenea, promitentul-cumpărător nu mai poate obține nici executarea silită în natură a antecontractului de vânzare-cumpărare prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract în condițiile art. 1.669 din Codul civil, întrucât exercitarea dreptului de preempțiune atrage inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile art. 5 din Legea nr. 17/2014. Nici executarea silită prin echivalent, prin obligarea promitentului-vânzător la daune-interese, nu mai este o opțiune pentru promitentul-cumpărător, întrucât promitentul-vânzător nu are nicio culpă în neexecutarea obligației. Totodată, nici rezoluțiunea antecontractului nu poate fi solicitată, nefiind vorba de o neexecutare culpabilă.11. Autorii excepției susțin că, deși prin Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se prevede posibilitatea îndeplinirii (complinirii) condițiilor de validitate speciale prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014 în timpul procesului, cu concursul instanței de judecată, totuși această decizie nu obligă instanța, ci doar conferă această posibilitate, unele instanțe neefectuând sau neabilitând reclamanții în vederea efectuării acestor formalități, sau acordă termene foarte scurte care lasă fără conținut aceste dispoziții din cuprinsul deciziei precitate. Se arată, de asemenea, că, în cazul în care promitentul-vânzător refuză încheierea contractului promis, promitentul-cumpărător nu mai poate obține pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, în cazul în care terenul nu este înscris la rolul fiscal sau în cartea funciară, chiar dacă la data încheierii antecontractului asemenea condiții nu erau cerute de lege. Astfel, aplicarea condițiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014 antecontractelor încheiate anterior intrării ei în vigoare duce, în mod definitiv, la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, și la desființarea totală a antecontractului de vânzare-cumpărare cu toate consecințele păgubitoare pentru părți și pentru stabilitatea circuitului civil.12. În acest context apreciază că adoptarea Legii nr. 17/2014 și aplicarea acesteia antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării ei în vigoare reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător, întrucât eventuala exercitare a dreptului de preempțiune de către oricare dintre titulari duce, inevitabil, la privarea promitentului-cumpărător de „bunul“ său, care intră sub protecția art. 44 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Arată că, deși antecontractul de vânzare-cumpărare nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate între părți, condițiile de fapt și de drept s-au stabilit la momentul nașterii dreptului reclamanților asupra bunului, astfel încât nu este normal ca promitentul-cumpărător să fie privat de dreptul său de proprietate, în temeiul unei legi care nu era în vigoare la data nașterii dreptului său, el neavând posibilitatea să își regleze conduita în acord cu dispozițiile Legii nr. 17/2014 și nici să cunoască sau să prevadă consecințele încălcării normei.13. Referitor la încălcarea accesului liber la justiție, autorii excepției susțin că prin verificarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 17/2014, la momentul pronunțării hotărârilor având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, în cazul în care nu sunt îndeplinite aceste condiții, instanțele judecătorești resping ca inadmisibile aceste acțiuni, fără a mai verifica celelalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 1.669 din Codul civil. Așa fiind, consideră că respingerea „de plano“ a acestor acțiuni echivalează cu o îngrădire a accesului liber la justiție.14. Judecătoria Mizil apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în această materie a Curții Constituționale.15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.16. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015. În esență, arată că aplicarea prevederilor legale criticate, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea principiului neretroactivității și nici cu încălcarea accesului liber la justiție, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.17. Avocatul Poporului învederează faptul că prevederile art. 3,art. 4, art. 5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prilej cu care a transmis punctul său de vedere, ce a fost reținut în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 746 din 3 noiembrie 2015. Întrucât în susținerea excepției de neconstituționalitate invocată în cauzele de față nu sunt prezentate elemente noi, de natură să determine o altă motivare din partea Avocatului Poporului, acesta arată că își menține punctul de vedere exprimat anterior, în sensul constituționalității prevederilor de lege criticate.18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 3,art. 4, art. 5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare. Prevederile criticate au următorul cuprins:– Art. 3:(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, precum și cele situate în extravilan la o distanță de până la 2.400 m față de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naționale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, prin structurile interne specializate menționate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, cu modificările și completările ulterioare.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.(3) Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Apărării Naționale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.(4) Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potențial arheologic evidențiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, avizul se consideră ca fiind favorabil.– Art. 4:(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale.(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.(3) Solicitarea și utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile și alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credințe atât a părților din contract, cât și pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară.– Art. 5:(1) În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3,4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege.– Art. 9: „Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunțării de către instanță a unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafața de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafața de peste 30 de hectare, de către structura centrală.“21. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 20 cu referire la art. 1 privind protecția proprietății private din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, precum și celor ale art. 44 alin. (1) și (2) privind proprietatea privată.22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 3,art. 4, art. 5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 au mai făcut, în numeroase rânduri, obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și din perspectiva unor critici similare. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015, Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 24 martie 2015, Decizia nr. 334 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 7 martie 2017, sau Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, prin care Curtea a statuat că aceste prevederi sunt constituționale în raport cu criticile formulate.23. Prin deciziile amintite, Curtea a reținut că prevederile legale criticate se referă la vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan, cu exercitarea dreptului de preempțiune și obținerea avizului final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunțării de către instanță a hotărârii judecătorești care să țină loc de contract. Curtea reține că prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabilesc atribuțiile de natură procedurală ale instanței de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condițiilor de validitate ale antecontractului, și condițiile reglementate de art. 3,4 și 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, după caz.24. Condițiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate sunt, așadar, de aplicare imediată, în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014, norma criticată stabilind în sarcina instanței de judecată obligația verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic. Altfel spus, prevederile legale criticate se circumscriu domeniului propriu de reglementare al legii, fiind aplicabile tuturor vânzărilor de terenuri agricole extravilane care se încheie după intrarea în vigoare a acestui act normativ, în acord cu principiul aplicării imediate a legii noi.25. Referitor la critica privind încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, prin Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, precitată, paragrafele 25 și 26, Curtea a statuat că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, ci este în concordanță cu principiul activității legii civile. Întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, având în vedere că legea nu retroactivează, ci vizează doar condițiile privind transferul dreptului de proprietate a terenurilor agricole situate în extravilan după intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014.26. Prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 20, Curtea a statuat că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Așadar, îndeplinirea condițiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.27. De asemenea, prin Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, paragraful 22, Curtea a reținut că art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabilește atribuțiile de natură procedurală ale instanței de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condițiilor de validitate ale antecontractului, și condițiile reglementate de art. 3,4 și 9 din același act normativ, după caz. Așadar, de aplicare imediată în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014 sunt condițiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate, art. 5 stabilind în sarcina instanței de judecată obligația verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic.28. În ceea ce privește critica referitoare la art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 1 privind protecția proprietății private din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin Decizia nr. 147 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, paragraful 18, Curtea a observat, pe de o parte, că, potrivit normei constituționale, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, însă conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării și ocrotirii constituționale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior. Or, autorii excepției de neconstituționalitate se află în această ipoteză, întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate.29. În fine, Curtea a constatat că nu poate fi reținută nici critica referitoare la pretinsa încălcare a art. 21 din Constituție, întrucât principiul fundamental al accesului liber la justiție permite oricărei persoane să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, Curtea a subliniat că dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție, presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecințele ce decurg din acestea, or prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 reglementează o condiție de admisibilitate a unei acțiuni în justiție.30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și prezent.31. De altfel, prin Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 22 noiembrie 2016, s-a stabilit că instanța de judecată poate dispune îndeplinirea formalităților în vederea obținerii avizelor prevăzute la art. 3 și 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, de la autoritățile competente și parcurgerii procedurii privind respectarea dreptului de preempțiune prevăzut de art. 4 din același act normativ, în cursul judecății.32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Micșunel, Camelia Vasile, Elena Șuvei, Societatea Apofis Agro - S.R.L., Ion Năstase, Ion Negoiță, Monica Căpătoiu și Veronica Florentina Iancu în dosarele nr. 1.546/259/2016, nr. 1.936/259/2014, nr. 2.059/259/2014, nr. 1.744/259/2016, nr. 2.527/259/2016, nr. 2.702/259/2016, nr. 1.476/259/20133, nr. 825/259/20155 și nr. 1.743/259/2016 ale Judecătoriei Mizil și constată că prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 3,art. 4 și art. 9 din același act normativ, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Mizil și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 noiembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora-----
| EMITENT |
| Valer Dorneanu | - președinte |
| Marian Enache | - judecător |
| Petre Lăzăroiu | - judecător |
| Mircea Ștefan Minea | - judecător |
| Daniel-Marius Morar | - judecător |
| Mona-Maria Pivniceru | - judecător |
| Livia Doina Stanciu | - judecător |
| Simona-Maya Teodoroiu | - judecător |
| Varga Attila | - judecător |
| Ingrid Alina Tudora | - magistrat-asistent |
CURTEA,având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:8. Prin Încheierea din 8 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.546/259/2016, Încheierea din 22 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.936/259/2014, Încheierea din 6 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.744/259/2016, Încheierea din 14 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.527/259/2016, Încheierea din 14 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.702/259/2016, Încheierea din 29 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.059/259/2014, Încheierea din 29 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.476/259/20133, Încheierea din 29 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 825/259/20155 și Încheierea din 21 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.743/259/2016, Judecătoria Mizil a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 3,art. 4 și art. 9 din același act normativ.9. Excepția a fost invocată de Ion Micșunel, Camelia Vasile, Elena Șuvei, Societatea Apofis Agro - S.R.L., Ion Năstase, Ion Negoiță, Monica Căpătoiu și Veronica Florentina Iancu cu ocazia soluționării unor cauze civile având ca obiect „acțiuni în constatare“.10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014 și în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi duce la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător dobândit în mod valabil. Se arată că, prin aplicarea prevederilor art. 5 din actul normativ precitat și antecontractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, se creează posibilitatea exercitării de către coproprietar, arendaș, vecin sau de către stat a dreptului de preempțiune cu privire la același teren care a făcut obiectul antecontractului, iar exercitarea acestui drept de preempțiune în detrimentul promitentului-cumpărător ar duce la anihilarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare, la lipsirea de eficiență juridică a dreptului de creanță născut în mod valabil în patrimoniul promitentului-cumpărător. Apreciază, astfel, că se ajunge în situația în care promitentul-cumpărător, care și-a respectat întocmai toate obligațiile contractuale, să sufere o sancțiune pentru nerespectarea unor obligații care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului și care nu sunt în sarcina sa, ci a proprietarului, promitent vânzător de rea-credință. Așa fiind, promitentul-cumpărător nu mai poate obține îndeplinirea exactă a obligației asumate de promitentul-vânzător, respectiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât însuși debitorul, promitentul-vânzător, chiar dacă ar dori, nu își mai poate executa obligația, fiind constrâns să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu o altă persoană decât promitentul-cumpărător, mai exact cu preemptorul. De asemenea, promitentul-cumpărător nu mai poate obține nici executarea silită în natură a antecontractului de vânzare-cumpărare prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract în condițiile art. 1.669 din Codul civil, întrucât exercitarea dreptului de preempțiune atrage inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile art. 5 din Legea nr. 17/2014. Nici executarea silită prin echivalent, prin obligarea promitentului-vânzător la daune-interese, nu mai este o opțiune pentru promitentul-cumpărător, întrucât promitentul-vânzător nu are nicio culpă în neexecutarea obligației. Totodată, nici rezoluțiunea antecontractului nu poate fi solicitată, nefiind vorba de o neexecutare culpabilă.11. Autorii excepției susțin că, deși prin Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se prevede posibilitatea îndeplinirii (complinirii) condițiilor de validitate speciale prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014 în timpul procesului, cu concursul instanței de judecată, totuși această decizie nu obligă instanța, ci doar conferă această posibilitate, unele instanțe neefectuând sau neabilitând reclamanții în vederea efectuării acestor formalități, sau acordă termene foarte scurte care lasă fără conținut aceste dispoziții din cuprinsul deciziei precitate. Se arată, de asemenea, că, în cazul în care promitentul-vânzător refuză încheierea contractului promis, promitentul-cumpărător nu mai poate obține pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, în cazul în care terenul nu este înscris la rolul fiscal sau în cartea funciară, chiar dacă la data încheierii antecontractului asemenea condiții nu erau cerute de lege. Astfel, aplicarea condițiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014 antecontractelor încheiate anterior intrării ei în vigoare duce, în mod definitiv, la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, și la desființarea totală a antecontractului de vânzare-cumpărare cu toate consecințele păgubitoare pentru părți și pentru stabilitatea circuitului civil.12. În acest context apreciază că adoptarea Legii nr. 17/2014 și aplicarea acesteia antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării ei în vigoare reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător, întrucât eventuala exercitare a dreptului de preempțiune de către oricare dintre titulari duce, inevitabil, la privarea promitentului-cumpărător de „bunul“ său, care intră sub protecția art. 44 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Arată că, deși antecontractul de vânzare-cumpărare nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate între părți, condițiile de fapt și de drept s-au stabilit la momentul nașterii dreptului reclamanților asupra bunului, astfel încât nu este normal ca promitentul-cumpărător să fie privat de dreptul său de proprietate, în temeiul unei legi care nu era în vigoare la data nașterii dreptului său, el neavând posibilitatea să își regleze conduita în acord cu dispozițiile Legii nr. 17/2014 și nici să cunoască sau să prevadă consecințele încălcării normei.13. Referitor la încălcarea accesului liber la justiție, autorii excepției susțin că prin verificarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 17/2014, la momentul pronunțării hotărârilor având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, în cazul în care nu sunt îndeplinite aceste condiții, instanțele judecătorești resping ca inadmisibile aceste acțiuni, fără a mai verifica celelalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 1.669 din Codul civil. Așa fiind, consideră că respingerea „de plano“ a acestor acțiuni echivalează cu o îngrădire a accesului liber la justiție.14. Judecătoria Mizil apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în această materie a Curții Constituționale.15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.16. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015. În esență, arată că aplicarea prevederilor legale criticate, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea principiului neretroactivității și nici cu încălcarea accesului liber la justiție, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.17. Avocatul Poporului învederează faptul că prevederile art. 3,art. 4, art. 5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prilej cu care a transmis punctul său de vedere, ce a fost reținut în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 746 din 3 noiembrie 2015. Întrucât în susținerea excepției de neconstituționalitate invocată în cauzele de față nu sunt prezentate elemente noi, de natură să determine o altă motivare din partea Avocatului Poporului, acesta arată că își menține punctul de vedere exprimat anterior, în sensul constituționalității prevederilor de lege criticate.18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 3,art. 4, art. 5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare. Prevederile criticate au următorul cuprins:– Art. 3:(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, precum și cele situate în extravilan la o distanță de până la 2.400 m față de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naționale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, prin structurile interne specializate menționate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, cu modificările și completările ulterioare.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.(3) Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Apărării Naționale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.(4) Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potențial arheologic evidențiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, avizul se consideră ca fiind favorabil.– Art. 4:(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale.(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.(3) Solicitarea și utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile și alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credințe atât a părților din contract, cât și pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară.– Art. 5:(1) În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3,4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege.– Art. 9: „Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunțării de către instanță a unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafața de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafața de peste 30 de hectare, de către structura centrală.“21. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 20 cu referire la art. 1 privind protecția proprietății private din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție, precum și celor ale art. 44 alin. (1) și (2) privind proprietatea privată.22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 3,art. 4, art. 5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 au mai făcut, în numeroase rânduri, obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și din perspectiva unor critici similare. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015, Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 24 martie 2015, Decizia nr. 334 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 7 martie 2017, sau Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, prin care Curtea a statuat că aceste prevederi sunt constituționale în raport cu criticile formulate.23. Prin deciziile amintite, Curtea a reținut că prevederile legale criticate se referă la vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan, cu exercitarea dreptului de preempțiune și obținerea avizului final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunțării de către instanță a hotărârii judecătorești care să țină loc de contract. Curtea reține că prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabilesc atribuțiile de natură procedurală ale instanței de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condițiilor de validitate ale antecontractului, și condițiile reglementate de art. 3,4 și 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, după caz.24. Condițiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate sunt, așadar, de aplicare imediată, în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014, norma criticată stabilind în sarcina instanței de judecată obligația verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic. Altfel spus, prevederile legale criticate se circumscriu domeniului propriu de reglementare al legii, fiind aplicabile tuturor vânzărilor de terenuri agricole extravilane care se încheie după intrarea în vigoare a acestui act normativ, în acord cu principiul aplicării imediate a legii noi.25. Referitor la critica privind încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, prin Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, precitată, paragrafele 25 și 26, Curtea a statuat că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, ci este în concordanță cu principiul activității legii civile. Întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, având în vedere că legea nu retroactivează, ci vizează doar condițiile privind transferul dreptului de proprietate a terenurilor agricole situate în extravilan după intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014.26. Prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 20, Curtea a statuat că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Așadar, îndeplinirea condițiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.27. De asemenea, prin Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, paragraful 22, Curtea a reținut că art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabilește atribuțiile de natură procedurală ale instanței de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condițiilor de validitate ale antecontractului, și condițiile reglementate de art. 3,4 și 9 din același act normativ, după caz. Așadar, de aplicare imediată în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014 sunt condițiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate, art. 5 stabilind în sarcina instanței de judecată obligația verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic.28. În ceea ce privește critica referitoare la art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 1 privind protecția proprietății private din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin Decizia nr. 147 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, paragraful 18, Curtea a observat, pe de o parte, că, potrivit normei constituționale, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, însă conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării și ocrotirii constituționale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior. Or, autorii excepției de neconstituționalitate se află în această ipoteză, întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate.29. În fine, Curtea a constatat că nu poate fi reținută nici critica referitoare la pretinsa încălcare a art. 21 din Constituție, întrucât principiul fundamental al accesului liber la justiție permite oricărei persoane să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, Curtea a subliniat că dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție, presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecințele ce decurg din acestea, or prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 reglementează o condiție de admisibilitate a unei acțiuni în justiție.30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și prezent.31. De altfel, prin Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 22 noiembrie 2016, s-a stabilit că instanța de judecată poate dispune îndeplinirea formalităților în vederea obținerii avizelor prevăzute la art. 3 și 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, de la autoritățile competente și parcurgerii procedurii privind respectarea dreptului de preempțiune prevăzut de art. 4 din același act normativ, în cursul judecății.32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Micșunel, Camelia Vasile, Elena Șuvei, Societatea Apofis Agro - S.R.L., Ion Năstase, Ion Negoiță, Monica Căpătoiu și Veronica Florentina Iancu în dosarele nr. 1.546/259/2016, nr. 1.936/259/2014, nr. 2.059/259/2014, nr. 1.744/259/2016, nr. 2.527/259/2016, nr. 2.702/259/2016, nr. 1.476/259/20133, nr. 825/259/20155 și nr. 1.743/259/2016 ale Judecătoriei Mizil și constată că prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 3,art. 4 și art. 9 din același act normativ, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Mizil și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 20 noiembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora-----
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari