DECIZIA nr. 79 din 12 noiembrie 2018referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă prin raportare la prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, pot face obiect al medierii negocieri cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 117 din 14 februarie 2019



    Dosar nr. 1.998/1/2018
    Iulia Cristina Tarcea- președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
    Lavinia Curelea- președintele delegat al Secției I civile
    Eugenia Voicheci- președintele Secției a II-a civile
    Corina-Alina Corbu- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
    Lavinia Dascălu- judecător la Secția I civilă
    Alina Iuliana Țuca- judecător la Secția I civilă
    Florentin Sorin Drăguț- judecător la Secția I civilă
    Mihaela Paraschiv- judecător la Secția I civilă
    Andreia Liana Constanda- judecător la Secția I civilă
    Ileana Izabela Dolache-Bogdan- judecător la Secția a II-a civilă
    Virginia Florentina Duminecă- judecător la Secția a II-a civilă
    Marian Budă- judecător la Secția a II-a civilă
    Nicoleta Țăndăreanu- judecător la Secția a II-a civilă
    Petronela Iulia Nițu- judecător la Secția a II-a civilă
    Liliana Vișan- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Gheza Attila Farmathy- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Carmen Maria Ilie- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Decebal Constantin Vlad- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Maria Hrudei- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.998/1/2018, la care au fost conexate dosarele nr. 1.999/1/2018 și nr. 2.000/1/2018, este constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27^6 din Regulament.Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, în dosarele nr. 3.012/105/2017, nr. 3.087/105/2017 și nr. 3.533/105/2017, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă. Au fost depuse puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecății de către apelanta-reclamantă Casa Județeană de Pensii Prahova și de către o parte din pârâții din cele 3 cauze, precum și de către mediator. La dosar au fost transmise de către instanțele naționale hotărârile judecătorești relevante ce au fost identificate, precum și opiniile teoretice exprimate de judecători. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul și obiectul sesizărilor1. Prin încheierea de ședință din 30 mai 2018, dată în Dosarul nr. 3.012/105/2017, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a admis cererile formulate de intimații-pârâți și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă prin raportare la prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, pot face obiect al medierii negocieri cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite.2. Sesizarea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 iulie 2016 cu nr. 1.998/1/2018.3. La aceeași dată au mai fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție încă două sesizări, cu nr. 1.999/1/2018 și, respectiv, nr. 2.000/1/2018, ce au fost conexate la primul dosar menționat, avându-se în vedere identitatea chestiunii de drept sesizate de către același complet de judecată de la Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, la aceeași dată - 30 mai 2018, în cauze similare, ce fac obiectul dosarelor nr. 3.087/105/2017 și, respectiv, nr. 3.533/105/2017 ale Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă.II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizărilor4. Completul de judecată al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă a indicat în cuprinsul încheierilor de sesizare următoarele texte din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 192/2006), ca fiind dispoziții a căror interpretare se solicită și dispoziții relevante în speță:Articolul 1 alin (1) „Medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.“Articolul 2 alin. (4) „Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum și orice alte drepturi de care părțile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenție sau prin orice alt mod admis de lege.“Articolul 58 alin. (2) „Înțelegerea părților nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii și ordinii publice, dispozițiile art. 2 fiind aplicabile.“Articolul 60^1 alin. (1) „În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluționare a conflictelor, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii: (...) e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă;“.Articolul 61 alin. (1) „În cazul în care conflictul a fost dedus judecății, soluționarea acestuia prin mediere poate avea loc din inițiativa părților sau la propunerea oricăreia dintre acestea ori la recomandarea instanței, cu privire la drepturi asupra cărora părțile pot dispune potrivit legii. Medierea poate avea ca obiect soluționarea în tot sau în parte a litigiului. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părților.“III. Expunerea succintă a celor trei procese în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept menționată5. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 24 aprilie 2017 cu nr. 3.012/105/2017, reclamanta Casa Județeană de Pensii Prahova a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a Acordului de mediere nr. xxx/29.06.2015, consfințit în baza Sentinței civile nr. 2.379 din 18 septembrie 2015 a Tribunalului Prahova, anularea tuturor adeverințelor emise de către societatea pârâtă în baza acordului susmenționat și obligarea acestei societăți la depunerea declarațiilor rectificative, conform condițiilor de muncă anterioare acordului de mediere pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010).6. La data de 8 mai 2017, pârâta A, în calitate de mediator, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității, a lipsei calității procesuale active a reclamantei, a lipsei calității sale procesuale pasive, a abuzului de drept procesual din partea reclamantei, solicitând totodată și respingerea acțiunii, deoarece acordul de mediere, validat pe cale judecătorească, a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în materie.7. La datele de 16 mai 2017, 22 mai 2017, 14 iunie 2017, pârâții B, C, D, E, F, G au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, a lipsei de interes a acesteia, a inadmisibilității acțiunii, a anulării acțiunii, a puterii de lucru judecat, solicitând și respingerea acțiunii în condițiile în care acordul de mediere a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de dispozițiile legale în materie.8. După administrarea probatoriilor, prin Sentința civilă nr. 4.532 din 18 octombrie 2017, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A, în calitate de mediator, și a respins acțiunea formulată de reclamanta Casa Județeană de Pensii Prahova, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, a inexistenței dreptului la acțiune, a lipsei calității procesuale active a reclamantei, a abuzului de drept procesual, a lipsei de interes a reclamantei, a anulării acțiunii, a puterii de lucru judecat invocate de către pârâți și a respins acțiunea precizată, în totalitate, ca neîntemeiată.9. Împotriva acestei sentințe, la data de 6 decembrie 2017, a declarat apel Casa Județeană de Pensii Prahova, prin care a solicitat să se dispună schimbarea în parte a sentinței și admiterea acțiunii precizate.10. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr. 3.087/105/2017, reclamanta Casa Județeană de Pensii Prahova a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a Contractului de mediere nr. xxx/27.11.2014, anularea Sentinței civile nr. 165 din 16 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, de consfințire a acordului de mediere, anularea adeverințelor emise de societatea pârâtă în baza acordului de mediere menționat și obligarea acestei pârâte la depunerea declarațiilor rectificative, conform condițiilor de muncă anterioare acordului de mediere pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.11. Pârâta A - același mediator din cauza precedentă a formulat la data de 8 mai 2017 întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pârâții H, I, J și K au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepțiile inadmisibilității, a lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes.12. La rândul lor, pârâții L și M au formulat întâmpinare prin care au invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, a inadmisibilității, a lipsei de interes și a autorității de lucru judecat, iar pârâtul N a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat.13. După administrarea probatoriilor, prin Sentința civilă nr. 269 din 22 ianuarie 2018, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A - birou de mediere și a respins acțiunea față de această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, și a respins celelalte excepții invocate de pârâți.Prin aceeași hotărâre instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Casa Județeană de Pensii Prahova și a constatat nulitatea absolută a Acordului de mediere nr. xxx/27.11.2014 între pârâții persoane fizice și societatea pârâtă, a constatat că Sentința civilă nr. 165 din 16 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția I civilă, prin care s-a consfințit acordul de mediere mai sus menționat este lipsită de orice efect și a dispus anularea adeverințelor emise de societatea pârâtă pentru pârâții persoane fizice, iar în rest a respins cererea ca neîntemeiată.14. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta Casa Județeană de Pensii Prahova, precum și pârâții persoane fizice.15. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr. 3.533/105/2017, reclamanta Casa Județeană de Pensii Prahova a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a Acordului de mediere nr. xx/23.01.2015 și să se dispună anularea Sentinței civile nr. 1.478 din 25 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 5.204/105/2014, anularea tuturor adeverințelor emise de societatea pârâtă în baza acordului de mediere consfințit prin sentința menționată, precum și obligarea societății pârâte la depunerea declarațiilor rectificative, conform condițiilor de muncă anterioare acordului de mediere pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.16. În raport cu motivele cererii de chemare în judecată, pârâtul O a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active a reclamantei, a lipsei de interes a reclamantei, a anulării acțiunii și a puterii de lucru judecat.17. La data de 18 mai 2017, pârâta A - birou de mediere a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii, a inexistenței dreptului la acțiune a reclamantei, a lipsei calității procesuale active a reclamantei, a lipsei calității procesuale pasive a mediatorului și a abuzului de drept procesual din partea reclamantei.18. După administrarea probatoriilor, prin Sentința civilă nr. 355 din 25 ianuarie 2018, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A, în calitate de mediator, și a respins acțiunea formulată împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă, a respins celelalte excepții invocate de pârâtul O și a respins în totalitate acțiunea completată și precizată, ca neîntemeiată.19. Împotriva acestei sentințe, la data de 12 februarie 2018 a declarat apel Casa Județeană de Pensii Prahova.IV. Aspectele de admisibilitate reținute de titularul sesizărilor20. Completul de judecată al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă a reținut că din cuprinsul prevederilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ.21. Procedând la analiza asupra admisibilității sesizărilor, sa constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, întrucât Curtea de Apel Ploiești este legal învestită în cele trei cauze cu soluționarea unor cereri de apel, în litigii având natura juridică a asigurărilor sociale, ceea ce conferă competență exclusivă, în primă instanță, tribunalului, conform art. 153 și art. 154 din Legea nr. 263/2010, iar hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse numai apelului, conform art. 155 din Legea nr. 263/2010, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție realizându-se de un complet din cadrul Curții de Apel Ploiești, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.22. Pe de altă parte, condiția de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei este îndeplinită, întrucât soluționarea pe fond a celor trei dosare (având ca obiect constatare absolută acord de mediere pe considerentul că litigiile vizând acordarea grupei de muncă nu pot face obiectul acordului de mediere) depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, respectiv să se stabilească dacă cererile vizând acordarea grupei I sau a II-a de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite de muncă, pot face obiectul acordului de mediere.23. Instanța de sesizare a apreciat că este îndeplinită și condiția noutății, întrucât asupra acestei probleme de drept nu a fost identificată jurisprudență care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate și constante, astfel încât mecanismul cu funcție de prevenție al hotărârii prealabile să fie înlăturat.24. Astfel, ca urmare a verificărilor efectuate asupra acestui aspect, rezultă că, în perioada 1 ianuarie 2017-1 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Prahova au fost înregistrate 132 de dosare având ca obiect nulitate absolută acord de mediere, iar, în cadrul celor soluționate, în 73 de dosare s-au admis cererile și s-a constatat nulitatea acordurilor de mediere, în 40 de dosare au fost respinse cererile vizând constatarea nulității acordului de mediere, restul pricinilor fiind în curs de soluționare sau suspendate.25. La nivelul Curții de Apel Ploiești au fost înregistrate 111 dosare, având ca obiect apelurile exercitate de părți împotriva hotărârilor pronunțate de Tribunalul Prahova cu privire la această problemă de drept. În 4 dosare Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat în sensul admiterii apelurilor declarate de Casa Județeană de Pensii Prahova și schimbării sentințelor pronunțate de tribunal în sensul constatării nulității acordurilor de mediere, 45 de dosare sunt suspendate în baza art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă (dintre care două fuseseră repuse pe rol pentru soluționare în complet de divergență), 48 de dosare se află în procedura de regularizare, iar 14 dosare au deja fixat primul termen de judecată.26. Având în vedere practica existentă atât la nivelul Tribunalului Prahova, cât și al Curții de Apel Ploiești, cu privire la această problemă de drept, cât și împrejurarea că nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor consultate la data sesizării, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că este îndeplinită condiția noutății.V. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept27. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile au depus următoarele puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă judecății:28. Reclamanta Casa Județeană de Pensii Prahova a apreciat că prevederile legale incidente în cauză, care interzic tranzacționarea cu privire la drepturi de care părțile nu pot dispune, potrivit legii, și a căror interpretare se solicită, nu sunt incomplete, lacunare sau neclare.29. Reclamanta a arătat că acordul de mediere a avut ca obiect drepturi de care părțile nu pot dispune prin convenție, respectiv a avut ca obiect constatarea condițiilor în care foștii salariați și-au desfășurat activitatea la societatea angajatoare.30. Pârâtul F din Dosarul nr. 3.012/105/2017 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă, pârâții I, J, K, L și M din Dosarul nr. 3.087/105/2017 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă, precum și pârâtul din Dosarul nr. 3.533/105/2017 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă au formulat puncte de vedere prin care au apreciat că sunt admisibile sesizările pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, fiind întrunite toate condițiile prevăzute de lege.31. Pârâții au arătat că, prin încheierea acordului de mediere, părțile semnatare demonstrează manifestarea lor de voință, ceea ce înseamnă că nu există niciun impediment legal de a se pronunța o hotărâre judecătorească pentru consfințirea unei asemenea înțelegeri a părților.32. Atât timp cât între pârâții persoane fizice și societatea pârâtă au existat raporturi de muncă în baza cărora pârâții persoane fizice au prestat activitatea în favoarea societății pârâte în calitate de salariați în anumite locuri și condiții de muncă, îndeplinind anumite atribuții și diferite funcții, înseamnă că, în realitate, neînțelegerile apărute între părți privind încadrarea pârâților în anumite categorii superioare de muncă au constituit prin însăși natura lor un conflict de muncă izvorât strict din executarea contractelor individuale de muncă încheiate între părți, caz în care un asemenea conflict de muncă, reprezentând un eventual litigiu de muncă, poate face obiectul unor negocieri și al unei medieri în temeiul dispozițiilor art. 60^1 din Legea nr. 192/2006.33. În același sens este și punctul de vedere al mediatorului, care a susținut că drepturile în discuție pot fi tranzacționate legal, neexistând nicio normă în cuprinsul Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, cu completările ulterioare (Ordinul nr. 50/1990), care să interzică tranzacționarea drepturilor de muncă ce au făcut obiectul acordului de mediere.VI. Punctul de vedere al titularului sesizărilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept34. Prin încheierile din 30 mai 2018 de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, completul de judecată al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă a reținut că încadrarea activității salariaților în grupe de muncă trebuia realizată de către angajator în urma desfășurării procedurii administrative reglementate prin Ordinul nr. 50/1990 [metodologie comună pentru perioada 1969-1990 prevăzută de acest ordin și 1990-2001, perioadă reglementată de Ordinul ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 125/1990*) pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990 (Ordinul nr. 125/1990)].*) Ordinul ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 125/1990 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.35. În lipsa unei încadrări preexistente menționate în carnetul de muncă, cu indicarea exactă a anexei și punctului din ordin în baza căruia s-a făcut nominalizarea în conformitate cu documentele primare existente în unitate, pentru a complini posibilele omisiuni ale acestor mențiuni din carnetul de muncă [la 1 ianuarie 2011 a fost abrogat Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare (Decretul nr. 92/1976)], a fost emis Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 590/2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare (Ordinul nr. 590/2008).36. Conform acestui ordin, adeverințele se întocmesc și se eliberează de către angajator sau deținătorul de arhivă, conform modelului prevăzut în anexă, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidențele acestora, respectiv actul normativ (nr., dată, poziție, anexă etc.) care, anterior datei de 1 aprilie 2001, a constituit temei juridic pentru încadrarea în grupă superioară de muncă și actul administrativ emis de unitate (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.).37. De asemenea, potrivit art. 158 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.38. Totodată, la art. 126 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, se prevede că adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.39. Așadar, în adeverință, angajatorul atestă fapte anterioare datei de 1 aprilie 2001 pe baza documentelor aflate în evidențele sale întocmite la acea vreme, rolul adeverinței fiind acela de a confirma producerea acelor fapte, respectiv încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă.40. Or, confirmarea poate fi efectuată numai în baza unor documente din care rezultă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, așa cum în mod expres rezultă din textul de lege.41. Din modelul de adeverință prevăzut în anexa nr. 14 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, rezultă că, printre altele, angajatorul trebuie să indice actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.).42. Prin urmare, angajatorul nu poate să ateste încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă anterior datei de 1 aprilie 2001 dacă în evidențele sale nu există documente din care să rezulte acest fapt (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.).43. Ca atare, în situația unei încadrări preexistente, angajatorul era îndrituit să procedeze direct la emiterea adeverinței, dar, în lipsa unei asemenea încadrări, situație ce se regăsește și în cazul societății pârâte, încadrarea activității salariaților în grupă de muncă nu mai putea fi realizată decât pe calea unei acțiuni în justiție.44. În legătură cu aceste drepturi - beneficiul drepturilor derivate din activitatea prestată în grupe superioare de muncă - se constată că, în mod evident, părțile nu pot dispune retroactiv, ceea ce înseamnă că, în cazul întrunirii condițiilor legale pentru acordarea grupei, angajatorii trebuiau să o facă fie prin înscrierea mențiunii în carnetul de muncă, fie prin eliberarea adeverinței, iar, în cazul neîndeplinirii condițiilor, urmau să refuze efectuarea mențiunilor.45. Împrejurarea că angajatorul putea emite adeverința constatatoare a beneficiului încadrării în grupe de muncă nu semnifică faptul că dreptul la care se referă aceasta este un drept de care părțile ar putea dispune, esențială fiind în acest sens și dezlegarea dată prin Decizia nr. 9 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 8 noiembrie 2016 care, la paragraful 47, face trimitere la respectiva adeverință ca un înscris probator, fără însă a-i acorda alte valențe.46. S-a reținut, prin aceeași decizie, și că neparcurgerea procedurii legale de încadrare a salariaților în condiții deosebite de muncă corespunzătoare grupei I sau a II-a de muncă, fie pentru că angajatorul a considerat că locurile de muncă din unitate nu îndeplinesc astfel de condiții, fie pentru că a ignorat aplicarea legii (nu a întreprins demersurile care se referă la procedura de evaluare a acestor locuri de muncă) pe perioada de valabilitate a ordinului, poate fi suplinită, pe cale jurisdicțională, de un litigiu promovat de fostul salariat în contradictoriu cu angajatorul și calificat ca un conflict, supus jurisdicției muncii, în situația premisă a ocupării de către acesta a unui loc de muncă sau a desfășurării unei activități dintre cele enumerate limitativ în listele anexe ale Ordinului nr. 50/1990 sau ale Ordinului nr. 125/1990 (regăsite în lista celor nominalizate). Împrejurările concrete ale activității și justificarea motivelor pentru care angajatorul nu a procedat la evaluarea locului de muncă sau la nominalizarea salariatului, cu consecința juridică a neîncadrării locului de muncă ocupat în condiții deosebite de muncă (încadrare sau nominalizare), pot fi examinate și vor primi valențele cuvenite în planul probațiunii judiciare.47. Decizia nr. 9 din 16 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit deci, cu efect obligatoriu, că instanțele de judecată au posibilitatea analizării și constatării pe cale judiciară a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă.48. Așadar, ulterior abrogării ordinelor anterior menționate, doar instanța de judecată mai are posibilitatea încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001 în grupa superioară de muncă, însă numai în cadrul unei proceduri judiciare, în urma administrării probelor.49. Ceea ce s-a întâmplat, în fapt, ulterior pronunțării sentinței civile prin care s-a luat act de acordul de mediere, a fost ca angajatorul să procedeze benevol la noi încadrări în grupa superioară de muncă, în afara procedurii reglementate de Ordinul nr. 50/1990, ținând cont de natura juridică de contract a acestei sentințe.50. Or, în lipsa urmării de către partenerii sociali a procedurilor administrative cu caracter obligatoriu reglementate de Ordinul nr. 50/1990 și, ulterior, de Ordinul nr. 125/1990, verificarea îndrituirii unui salariat la beneficiul grupei superioare de muncă mai poate avea loc exclusiv prin actul jurisdicțional al instanței, aceasta din urmă fiind cea care realizează însăși încadrarea activității.51. Sub acest aspect trebuie reținut că, la nivelul anului 2015, nu mai exista un temei legal pentru angajator să suplinească neîndeplinirea procedurii speciale prevăzute de Ordinul nr. 50/1990 și să efectueze o asemenea încadrare ulterior abrogării acestui act normativ. De altfel, chiar angajatorul confirmă o atare situație, prin simplul fapt că nu a emis, în anul 2015, un act administrativ de încadrare în grupă de muncă, angajații fiind nevoiți să se adreseze instanței de judecată pentru a li se recunoaște, pe cale judiciară, beneficiul grupelor de muncă.52. Prin urmare, instanța de trimitere a constatat că, la momentul sesizării instanței de judecată cu litigiul stins ulterior pe calea medierii, societatea angajatoare nu mai avea posibilitatea de a efectua încadrarea activității pârâților în grupe de muncă și, pe cale de consecință, părțile nu mai erau titularele unor drepturi și obligații de care să poată dispune prin convenție.53. Pe de altă parte, procedura instituită de Ordinul nr. 50/1990 nu era condiționată de vreo manifestare de voință a salariatului, astfel că nu poate fi reținută incidența art. 39 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), conform căruia salariatul are dreptul la negociere colectivă și individuală sau art. 39 alin. (1) lit. i) din Codul muncii, potrivit căruia acesta are dreptul de a lua parte la determinarea și ameliorarea condițiilor de muncă și a mediului de muncă.54. Aceste dispoziții implică, într-adevăr, faptul că legiuitorul a recunoscut posibilitatea de a supune negocierii părților și condițiile în care se execută contractul individual de muncă, dar cu privire la condițiile de lucru din timpul desfășurării/derulării relațiilor de muncă, și nu retroactiv, cu încălcarea/omiterea procedurilor impuse de lege.55. Ca atare, în ceea ce privește încadrarea în grupa I/a II-a de muncă, acordul de mediere nesocotește dispozițiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 192/2006, prin eludarea dispozițiilor legale anterior menționate, ceea ce implică inclusiv un efort suplimentar al bugetului național al asigurărilor sociale.56. Sub aspectul condițiilor speciale/deosebite de muncă, instanța de sesizare a reținut incidența Deciziei nr. 12 din 23 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, prin care s-a stabilit că nu este deschisă calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor deosebite de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, atunci când aceștia din urmă nu au obținut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, iar în ceea ce privește condițiile speciale a statuat că acest tip de acțiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condițiile cumulative privind înscrierea activității și a unității angajatoare în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale și, respectiv, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.57. Astfel, s-a constatat că, în anumite cauze, unitatea pârâtă a obținut aviz pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale numai pentru anumite activități din anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, care nu au nimic în comun cu cele desfășurate de pârâți, iar lipsa avizului este confirmată chiar de mențiunile din cuprinsul adeverințelor, care, în ceea ce privește condițiile speciale, fac trimiteri numai cu caracter general la dispozițiile Legii nr. 226/2006.58. Un alt argument pentru care instanța de sesizare consideră că nu pot face obiectul medierii litigiile privind încadrarea în grupă de muncă este acela că, anterior medierii, în unele situații, beneficiarii acestui acord și angajatorul s-au judecat și prin hotărâre judecătorească s-a constatat dreptul acestora la o altă grupă de muncă decât cea negociată.59. Principiul puterii de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate. Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea unei cereri are obligația de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranșate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu putere de lucru judecat, situație în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nici nu o poate ignora.60. În condițiile în care, printr-o hotărâre care beneficia de putere de lucru judecat, s-a statuat de către instanța de judecată că salariatul/fostul salariat era îndreptățit să beneficieze de grupa I/a II-a de muncă într-un anumit procent pentru activitatea prestată în cadrul unității pârâte, a se stabili printr-un acord de mediere încheiat ulterior între aceleași părți și pentru aceleași perioade îndreptățirea salariaților/foștilor salariați la o altă grupă de muncă înseamnă a se aduce atingere celor statuate cu putere de lucru judecat în prima hotărâre, lucru care nu este posibil.61. Pentru aceste considerente, instanța de sesizare a constatat că acordul de mediere a fost încheiat în frauda terțului - casa teritorială de pensie, conducând la prejudicierea bugetului asigurărilor sociale, și, totodată, că acesta nesocotește dispozițiile art. 58 alin. (2), respectiv ale art. 61 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 care interzic tranzacționarea cu privire la drepturi de care părțile nu pot dispune, potrivit legii.VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie62. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, datele comunicate de instanțele naționale au relevat următoarele aspecte:63. Curțile de Apel Timișoara, Pitești, Craiova, Constanța și Alba Iulia au comunicat că nu s-a identificat practică judiciară.64. La nivelul Curților de Apel Oradea, Galați, București, Brașov, Cluj, Suceava, Târgu Mureș nu a fost identificată practică judiciară, însă opinia teoretică a colectivelor de judecători consultate de la curțile de apel și tribunale (cu o singură excepție, Tribunalul Giurgiu) este în sensul că negocierile cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite, nu pot face obiect al medierii în temeiul Legii nr. 192/2006.65. Practica judiciară identificată la nivelul Curții de Apel Iași este în sensul respingerii cererii de încuviințare a acordului de mediere, apreciindu-se că nu este vorba despre drepturi de care părțile să poată dispune.66. Instanța de sesizare - Curtea de Apel Ploiești a comunicat că, până la data sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, la nivelul Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă, doar 3 completuri de apel au soluționat această problemă de drept, prin decizii definitive, în sensul că nu pot face obiect al medierii negocieri cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I sau a IIa de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite.67. Ulterior sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, toate completurile au suspendat judecata apelurilor, conform art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în această situație fiind 55 de cauze.68. La nivelul Tribunalelor Dâmbovița și Buzău nu au fost identificate cauze în care să se pună această problemă de drept, însă opinia unanimă exprimată de judecătorii Secției I civile a Tribunalului Dâmbovița este în sensul că nu pot face obiect al medierii negocieri cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite.69. La nivelul Tribunalului Prahova problema de drept a fost soluționată prin hotărâri definitive, în sensul că pot face obiect al medierii negocieri cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite, fiind atașate Sentința nr. 167 din 16 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7.008/105/2013 al Tribunalului Prahova - Secția I civilă, rămasă definitivă prin nerecurare; Sentința nr. 2.994 din 5 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 5.467/105/2015 al Tribunalului Prahova - Secția I civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 374 din 23 februarie 2016 a Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă; Sentința nr. 3.460 din 11 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.225/105/2015 al Tribunalului Prahova - Secția I civilă, definitivă prin Decizia nr. 849 din 12 aprilie 2016 a Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă.70. În cuprinsul încheierilor de sesizare, completul de judecată al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă a arătat că practica judiciară neunitară a fost înregistrată la nivelul Tribunalului Prahova, în timp ce, la nivelul Curții de Apel Ploiești, practica a fost în sensul că nu pot face obiect al medierii negocierile cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă, respectiv condiții speciale sau deosebite, pe considerentul că, în lipsa urmării de către partenerii sociali a procedurilor administrative cu caracter obligatoriu reglementate de Ordinul nr. 50/1990 și, ulterior, de Ordinul nr. 125/1990, verificarea îndrituirii unui salariat la beneficiul grupei superioare de muncă poate avea loc exclusiv prin actul jurisdicțional al instanței, aceasta din urmă fiind cea care realizează însăși încadrarea activității.71. Sub acest aspect s-a reținut că, la nivelul anului 2015, nu mai exista un temei legal pentru angajator să suplinească neîndeplinirea procedurii speciale prevăzute de Ordinul nr. 50/1990 și să efectueze o asemenea încadrare ulterior abrogării acestui act normativ, iar la momentul sesizării instanței de judecată cu litigiul stins ulterior pe calea medierii, unitatea angajatoare nu mai avea posibilitatea de a efectua încadrarea activității salariaților sau foștilor săi salariați în grupe de muncă și, pe cale de consecință, părțile nu mai erau titularele unor drepturi și obligații de care să poată dispune prin convenție.72. În acest context s-a considerat că acordul de mediere nesocotește dispozițiile art. 58 alin. (2) și, respectiv, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 192/2006.73. S-a învederat și situația că, în Dosarul nr. 4.260/105/2017 și Dosarul nr. 1.959/105/2017 (aflate pe rolul Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă), luarea hotărârii cu majoritate nu a putut avea loc și, constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 398 alin. (3) din Codul de procedură civilă, s-a dispus repunerea pe rol a cauzelor și reluarea dezbaterilor în complet de divergență.74. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 1.883/C/2601/III-5/2018 din 24 septembrie 2018, a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedurile de unificare a practicii judiciare și jurisprudența Curții Constituționale75. Analizând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanță:76. Prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sa stabilit că:I. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3,4,11,12,15,16 și 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 1-4,art. 7-9, art. 13 alin. (4) și art. 13^1 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor deosebite de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, atunci când aceștia din urmă nu au obținut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții.II. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 și 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește condițiile speciale, acest tip de acțiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condițiile cumulative privind înscrierea activității și a unității angajatoare în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006 și, respectiv, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.77. Prin Decizia nr. 9 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 8 noiembrie 2016, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și s-a statuat că: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor pct. 6-8 și 12 din Ordinul nr. 50/1990, instanțele de judecată au posibilitatea analizării și constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă.78. Prin Decizia nr. 14 din 23 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 2 noiembrie 2016, s-au admis sesizările formulate de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă în Dosarele nr. 3.185/118/2014 și nr. 7.377/118/2014, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările ulterioare, instanța de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăși la analizarea condițiilor de muncă ale reclamanților și, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiții speciale, în situația în care angajatorul pârât nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzută de art. 4-7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale și unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.“79. Prin Decizia nr. 13 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 28 octombrie 2016, s-au admis sesizările formulate de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă în dosarele nr. 13.307/63/2014 și 10.630/63/2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, stabilindu-se că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 35 din Codul de procedură civilă, art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865, art. 2.502 din Codul civil, respectiv art. 268 alin. (2) din Codul muncii, republicat, acțiunile în constatarea dreptului la încadrarea în grupe de muncă conform dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990 intră în categoria acțiunilor în constatare de drept comun și sunt imprescriptibile.“80. În urma verificărilor efectuate nu a fost identificată jurisprudență relevantă a Curții Constituționale cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizărilor de față.IX. Raportul asupra chestiunii de drept81. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, sub aspectul dificultății chestiunii de drept care formează obiectul sesizării.82. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condițiilor de admisibilitate, opinia judecătorilor-raportori a fost că, prin raportare la prevederile Legii nr. 192/2006, nu pot face obiect al medierii negocierile cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I și/sau a II-a de muncă, respectiv condiții deosebite și/sau condiții speciale.X. Înalta Curte de Casație și Justiție83. Examinând sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:84. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“85. Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul a instituit mai multe condiții de admisibilitate, ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ, respectiv:– existența unei cauze aflate în curs de judecată;– cauza care face obiectul judecății să se afle pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, al unei curți de apel sau al unui tribunal;– instanțele mai sus menționate să judece cauza în ultimă instanță;– să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei respective;– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate, iar aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii sau al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.86. În cauza ce face obiectul prezentelor sesizări se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, dată fiind existența dosarelor nr. 3.012/105/2017, nr. 3.087/105/2017 și, respectiv, nr. 3.533/105/2017 pe rolul Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă. Aceste litigii sunt judecate în ultimă instanță, în raport cu prevederile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora, în materia jurisdicției asigurărilor sociale, împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.87. Sesizările se referă la o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea, pe fond, a celor trei cauze, respectiv dacă pot face obiect al medierii negocieri cu privire la încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă, respectiv condiții deosebite sau speciale.88. În privința condiției referitoare la noutatea chestiunii de drept care formează obiectul sesizărilor se constată că și această cerință este îndeplinită, aspect ce decurge din faptul că această problemă nu a făcut obiectul analizei în lucrări de specialitate juridică, iar instanțele naționale nu au pronunțat hotărâri judecătorești în măsură a contura o jurisprudență constantă și continuă în materia de referință, în baza unei interpretări unitare a dispozițiilor legale care au generat chestiunea de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită.89. De asemenea, prevederile Legii nr. 192/2006 puse în discuție ridică probleme de interpretare, de o relativă dificultate, ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practica judiciară, chestiunea de drept fiind de actualitate.90. În speță, este îndeplinită situația premisă a iminenței apariției unei practici judiciare neunitare, așa cum rezultă din punctele de vedere divergente existente la nivelul instanței de sesizare.91. În consecință, pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecății și pentru prevenirea unei practici judiciare neunitare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, prin pronunțarea unei rezolvări de principiu.92. Nu în ultimul rând, este îndeplinită și cerința ca, asupra respectivei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.93. În consecință, se constată că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuție.94. Asupra fondului sesizărilor se constată că, pentru perioada 1969-1990, reglementată prin Ordinul nr. 50/1990, precum și pentru perioada 1990-2001, reglementată prin Ordinul nr. 125/1990, încadrarea activității salariaților în grupe de muncă trebuia realizată de către angajator după desfășurarea unei proceduri administrative, potrivit acestor ordine.95. În cazul în care nu exista o încadrare preexistentă menționată în carnetul de muncă, cu indicarea textului din ordin în baza căruia s-a făcut încadrarea în conformitate cu documentele primare existente la angajator, pentru a suplini eventualele omisiuni ale acestor mențiuni din carnetul de muncă a fost emis Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 590/2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.96. Potrivit acestui ordin, adeverințele trebuie întocmite și eliberate de către angajator sau deținătorul de arhivă, în conformitate cu un model prevăzut în anexa acestui ordin, pe baza documentelor verificabile, aflate în evidența acestora, cu indicarea actului normativ care, anterior datei de 1 aprilie 2001, a constituit temei juridic pentru încadrarea în grupa superioară de muncă și actul administrativ emis de unitate (proces-verbal, decizie, tabel, hotărâre a consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare etc.).97. Potrivit art. 158 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, adeverințele care atestă încadrarea în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situația în care au fost emise în conformitate cu legea, pe baza unor documente verificabile, dar întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.98. De asemenea, conform art. 126 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, unele persoane și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit unui model prevăzut într-o anexă (nr. 14), dar numai pe baza unor documente verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.99. Ca atare, confirmarea acestei stări de fapt poate fi efectuată numai în baza unor documente din care rezultă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă, întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.100. Prin urmare, angajatorul nu poate să ateste încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001, dacă în evidențele sale nu există documente din care să rezulte acest fapt.101. În situația unei încadrări preexistente, angajatorul ar putea să elibereze o adeverință în acest sens, dar, în lipsa unei asemenea încadrări, situație ce se regăsește și în speța de față, încadrarea salariaților în grupa I și/sau a II-a de muncă nu mai putea fi analizată decât pe calea unei acțiuni în justiție.102. Ca atare, în legătură cu aceste drepturi, părțile nu pot dispune retroactiv, aceasta însemnând că, în cazul întrunirii condițiilor legale pentru acordarea grupei, angajatorul trebuia să înscrie aceste mențiuni fie în carnetul de muncă, fie să elibereze o adeverință în acest sens, iar în cazul neîndeplinirii condițiilor trebuia să refuze efectuarea mențiunilor.103. Faptul că angajatorul putea emite o adeverință constatatoare a beneficiului încadrării în aceste grupe de muncă nu înseamnă că dreptul la care se referă acesta este un drept de care părțile ar putea dispune, acest aspect rezultând și din considerentele Deciziei nr. 9 din 16 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în care, la paragraful 47, se face trimitere la această adeverință ca la un înscris probator.104. Tot din această decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii rezultă că neparcurgerea procedurii legale de încadrare a salariaților în condiții deosebite de muncă, corespunzătoare grupei I și/sau a II-a de muncă, fie pentru că angajatorul a considerat că locurile de muncă din unitate nu îndeplinesc aceste condiții, fie pentru că a ignorat legea pe perioada de valabilitate a ordinului, poate fi suplinită, pe cale jurisdicțională, prin promovarea unei cereri în justiție de către fostul salariat, în contradictoriu cu angajatorul și calificată ca un conflict supus jurisdicției muncii, în situația premisă a ocupării de către acesta a unui loc de muncă sau a desfășurării unei activități dintre cele enumerate limitativ în anexele Ordinului nr. 50/1990 sau ale Ordinului nr. 125/1990.105. Condițiile concrete ale activității și justificarea motivelor pentru care angajatorul nu a procedat la evaluarea locului de muncă sau la nominalizarea salariatului, cu consecința juridică a neîncadrării locului de muncă ocupat în grupa I și/sau a II-a de muncă, pot fi examinate în cadrul procedurii judiciare.106. Ca atare, ulterior abrogării Ordinului nr. 50/1990 și, respectiv, Ordinului nr. 125/1990, doar o instanță de judecată mai are posibilitatea încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1989-1 aprilie 2001 în grupa superioară de muncă, or, în speța de față, ulterior pronunțării sentinței civile prin care s-a luat act de acordul de mediere, angajatorul a procedat, în mod benevol, la noi încadrări în grupa I și/sau a II-a de muncă, în afara procedurii reglementate de ordinele mai sus amintite.107. La nivelul anului 2015 nu mai exista un temei legal pentru angajator pentru a suplini neîndeplinirea procedurii speciale prevăzute de Ordinul nr. 50/1990 și să efectueze o asemenea încadrare ulterior abrogării acestui act normativ, astfel că, la momentul sesizării instanței de judecată cu litigiul stins, ulterior, pe calea medierii, angajatorul din speța de față nu mai avea posibilitatea de a efectua încadrarea activității pârâților în grupe de muncă, cu consecința că părțile nu mai erau titularele unor drepturi și obligații de care să poată dispune prin convenție.108. Totodată, procedura instituită de Ordinul nr. 50/1990 nu era o procedură condiționată de vreo manifestare de voință a salariatului, astfel că nu sunt incidente nici prevederile art. 39 alin. (1) lit. k) din Codul muncii, potrivit cărora salariatul are dreptul la negociere colectivă și individuală, dar nici ale art. 39 alin. (1) lit. i) din același act normativ, potrivit cărora salariatul are dreptul de a lua parte la determinarea și ameliorarea condițiilor de muncă și a mediului de muncă.109. Aceasta înseamnă că legiuitorul a recunoscut posibilitatea pentru părțile unui contract de muncă de a negocia condițiile în care se execută contractul individual de muncă, dar numai cu privire la condițiile de lucru din timpul derulării relațiilor de muncă, și nu retroactiv, cu încălcarea procedurilor imperative prevăzute de lege.110. Prin urmare, acordul de mediere din speța de față încalcă dispozițiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 192/2006, deoarece eludează dispozițiile legale mai sus menționate.111. În ce privește condițiile deosebite sau speciale de muncă are incidență și Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2),art. 3,4,11,12,15,16 și 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 1-4,art. 7-9, art. 13 alin. (4) și art. 13^1 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că nu este deschisă calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor deosebite de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, atunci când aceștia din urmă nu au obținut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, iar în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, raportate la prevederile art. 2-6,art. 9,13 și 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește condițiile speciale a statuat că acest tip de acțiuni nu este deschis, atunci când nu sunt întrunite condițiile cumulative privind înscrierea activității și a unității angajatoare în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006 și, respectiv, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.112. În altă ordine de idei, un alt argument pentru care se poate considera că nu pot face obiect al medierii litigiile privind încadrarea în grupe de muncă este acela că, anterior medierii, în unele situații, beneficiarii acordului de mediere și angajatorul s-au judecat, iar printr-o hotărâre judecătorească definitivă s-a constatat dreptul acestora la o altă grupă de muncă decât cea negociată.113. Ca atare, în condițiile în care, printr-o hotărâre care beneficiază de putere de lucru judecat, s-a statuat că salariatul era îndreptățit să beneficieze de grupa I și/sau a II-a de muncă într-un anumit procent pentru activitatea prestată la angajator, nu se mai poate stabili printr-un acord de mediere, încheiat ulterior, între aceleași părți și pentru aceleași perioade de timp, îndreptățirea salariaților/foștilor salariați la o altă grupă de muncă.114. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    În numele legiiDECIDE:Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, în dosarele nr. 3.012/105/2017, nr. 3.087/105/2017 și nr. 3.533/105/2017, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că, prin raportare la prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, nu pot face obiect al medierii negocierile cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I și/sau a II-a de muncă, respectiv condiții deosebite și/sau condiții speciale.Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2018.
    PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
    IULIA CRISTINA TARCEA
    Magistrat-asistent,
    Mihaela Lorena Mitroi
    -----