HOTĂRÂRE nr. 617 din 21 aprilie 2004privind înființarea și organizarea Comitetului național director pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 3 mai 2004



    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și având în vedere art. 4 pct. 3 din Memorandumul de înțelegere dintre Guvernul României și Organizația Internațională a Muncii privind eliminarea muncii copilului, semnat la Geneva la 18 iunie 2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2002,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul 1Se înființează Comitetul național director pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă, denumit în continuare Comitetul director, organism de coordonare și monitorizare a programelor desfășurate în România pentru prevenirea și eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului, în coordonarea ministrului muncii, solidarității sociale și familiei.  +  Articolul 2Comitetul director are rolul de a revizui și aproba planurile operative și strategice periodice ale Programului Internațional privind Munca Copilului, de a stabili prioritățile de politică și programele, inclusiv zonele, sectoarele unde trebuie dezvoltate programe de acțiune, precum și de a obține sprijin guvernamental și resurse pentru aceste programe de acțiune.  +  Articolul 2^1La încheierea Programului Internațional privind Munca Copilului, Comitetul director asigură preluarea responsabilităților acestuia în ceea ce privește elaborarea și monitorizarea programelor de acțiune pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă, acordarea de consultanță agențiilor de implementare, colaborarea cu Biroul Internațional al Muncii în vederea diseminării de statistici, cercetări și alte informații detaliate asupra naturii și dimensiunii muncii copiilor. (la 30-01-2008, Actul a fost completat de Punctul 1, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 76 din 23 ianuarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 30 ianuarie 2008 )  +  Articolul 3Comitetul director are următoarele atribuții principale:a) formulează orientări de politică pentru programele menite să elimine cele mai grave forme ale muncii copilului și pentru integrarea activităților Programului Internațional privind Munca Copilului în celelalte eforturi naționale pentru combaterea celor mai grave forme ale muncii copilului;b) îndrumă cu privire la domeniile prioritare pentru programele privind prevenirea și eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului, precum și cu privire la sprijinul acordat prin Programul Internațional privind Munca Copilului în acest domeniu;c) analizează, monitorizează și evaluează periodic activitățile Programului Internațional privind Munca Copilului, propunând revizuirea acestora acolo unde este necesar;d) sprijină îndeplinirea de către Guvern și agențiile responsabile a obiectivelor și scopurilor stabilite prin programele Biroului Internațional al Muncii în domeniul eliminării celor mai grave forme ale muncii copilului;e) formulează propuneri privind modificarea și completarea legislației în domeniul eliminării celor mai grave forme ale muncii copilului.f) identifică și propune soluții pentru atragerea de resurse financiare suplimentare pentru funcționarea sa, respectiv pentru organizarea ședințelor, pentru funcționarea subcomitetelor de lucru și pentru funcționarea secretariatului tehnic; (la 30-01-2008, Articolul 3 a fost completat de Punctul 2, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 76 din 23 ianuarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 30 ianuarie 2008 ) g) propune instituțiilor reprezentate inițierea și implementarea unor programe de interes național pentru prevenirea și eliminarea celor mai grave forme ale muncii copiilor. (la 30-01-2008, Articolul 3 a fost completat de Punctul 2, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 76 din 23 ianuarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 30 ianuarie 2008 )  +  Articolul 4(1) Comitetul director este compus din 18 membri, exclusiv președintele. (la 30-01-2008, Alineatul (1) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 3, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 76 din 23 ianuarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 30 ianuarie 2008 ) (2) Membrii Comitetului director sunt desemnați după cum urmează:a) 12 membri din partea Guvernului; Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Ministerul Sănătății Publice, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane vor desemna câte un membru, Inspecția Muncii va desemna 2 membri, iar Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului va desemna 4 membri; (la 30-01-2008, Litera a) din Alineatul (2), Articolul 4 a fost modificată de Punctul 4, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 76 din 23 ianuarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 30 ianuarie 2008 ) b) un membru desemnat de comun acord de către confederațiile sindicale reprezentative la nivel național;c) un membru desemnat de comun acord de către confederațiile patronale reprezentative la nivel național;d) un membru desemnat de către Asociația Președinților Consiliilor Județene din România;e) un membru desemnat de către Asociația Secretarilor Generali ai Consiliilor Județene din România;f) 2 membri desemnați la recomandarea coordonatorului național al Programului Internațional privind Munca Copilului și a Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Protecția Copilului, dintre organizațiile neguvernamentale cu activități în domeniul eliminării muncii copilului.(3) Reprezentarea din partea Guvernului în Comitetul director este asigurată de conducătorii instituțiilor prevăzute la alin. (2) lit. a) sau de persoane, desemnate de către aceștia prin ordin ori, după caz, decizie, competente să angajeze instituțiile pe care le reprezintă.(4) Nominalizarea membrilor care fac parte din Comitetul director se face în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(5) Președintele Comitetului director este secretarul de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului. (la 30-01-2008, Alineatul (5) din Articolul 4 a fost modificat de Punctul 5, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 76 din 23 ianuarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 30 ianuarie 2008 ) (6) În cadrul instituțiilor membre în Comitetul director se înființează unități specializate în munca copilului sau, după caz, se desemnează cel puțin câte două persoane, incluzând persoanele nominalizate ca membri, care vor avea în cadrul atribuțiilor de serviciu responsabilități curente privind problematica muncii copilului. (la 30-01-2008, Articolul 4 a fost completat de Punctul 6, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 76 din 23 ianuarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 30 ianuarie 2008 )  +  Articolul 5(1) Membrii Comitetului director sunt numiți pe o perioadă de 4 ani.(2) În măsura în care aplicarea Programului Internațional privind Munca Copilului necesită anumite modificări, o treime din numărul reprezentanților prevăzuți la art. 4 alin. (2) lit. b), c), d), e) și f) va fi schimbată în componența Comitetului director, o dată la 2 ani, în funcție de necesitățile apărute.(3) Pentru activitatea desfășurată în cadrul Comitetului director președintele și membrii acestuia nu primesc indemnizație.  +  Articolul 6(1) Comitetul director se întrunește trimestrial în ședințe ordinare și, la convocarea președintelui, în ședințe extraordinare.(2) Comitetul director poate adopta hotărâri cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenți.(3) În prima ședință, care are loc în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Comitetul director aprobă regulamentul de organizare și funcționare cu votul a cel puțin două treimi din numărul membrilor prezenți.(4) Comitetul director poate înființa subcomitete de lucru specializate pe domenii de activitate.  +  Articolul 7(1) La ședințele Comitetului director pot participa, ca invitați permanenți, reprezentanți ai unor instituții sau organizații, în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare și funcționare.(2) Comitetul director poate invita la întrunirile sale reprezentanți ai organizațiilor patronale, sindicale, ai autorităților administrației publice locale, ai audiovizualului, ai Clubului Român de Presă și alți reprezentanți ai presei scrise, precum și ai universităților, institutelor de cercetare, organizațiilor internaționale și ai oricăror alte organizații sau persoane care, prin activitatea lor, au sau pot avea legătură cu prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă.(3) La ședințele Comitetului director pot participa, cu rol consultativ, reprezentanți ai Biroului Internațional al Muncii și specialiști din alte instituții, după caz.(4) În îndeplinirea atribuțiilor Comitetul director poate solicita consultanță reprezentanților UNICEF sau altor organizații internaționale.  +  Articolul 8(1) Comitetul director are un secretariat care asigură desfășurarea activității curente și acționează în numele acestuia.(2) Activitatea de secretariat a Comitetului director se asigură de către unitatea specializată în munca copilului din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului. (la 30-01-2008, Alineatul (2) din Articolul 8 a fost modificat de Punctul 7, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 76 din 23 ianuarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 30 ianuarie 2008 )  +  Articolul 9(1) Comitetul director prezintă ministrului muncii, solidarității sociale și familiei un raport anual privind activitatea desfășurată în prevenirea și eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului, întocmit pe baza rapoartelor instituțiilor membre.(2) Raportul prevăzut la alin. (1) este prezentat primului-ministru de către ministrul muncii, solidarității sociale și familiei.(3) Pentru raportul prevăzut la alin. (1) se utilizează modelele de raportare pentru aplicarea convențiilor Organizației Internaționale a Muncii nr. 138/1973 privind vârsta minimă de încadrare în muncă și nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor, ratificate de România prin Decretul nr. 83/1975 și, respectiv, prin Legea nr. 203/2000. (la 30-01-2008, Articolul 9 a fost completat de Punctul 8, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 76 din 23 ianuarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 30 ianuarie 2008 )  +  Articolul 10Comitetul director elaborează periodic planul național de acțiune pentru eliminarea exploatării copiilor prin muncă în România, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. (la 30-01-2008, Articolul 10 a fost modificat de Punctul 9, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 76 din 23 ianuarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 30 ianuarie 2008 )  +  Articolul 11(1) Cheltuielile aferente funcționării Comitetului director se asigură din bugetul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului.(2) Pentru acoperirea cheltuielilor prevăzute la alin. (1), Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului poate beneficia de donații, sponsorizări și fonduri externe nerambursabile, în condițiile legii. (la 30-01-2008, Actul a fost completat de Punctul 10, Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 76 din 23 ianuarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 30 ianuarie 2008 )
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
    Elena Dumitru
    Ministrul sănătății,
    Ovidiu Brînzan
    p. Ministrul educației și cercetării,
    Ioana-Irinel Chiran,
    secretar de stat
    p. Ministrul finanțelor publice,
    Neculae Eugeniu Plăiașu,
    secretar de stat
    București, 21 aprilie 2004.Nr. 617.----------------