HOTĂRÂRE nr. 347 din 11 mai 2016privind stabilirea cadrului general de implementare a operațiunilor cofinanțate din Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime prin Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 12 mai 2016
Având în vedere prevederile art. 65 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, ale Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1.198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului, ale Deciziei nr. 8.416 din 25 noiembrie 2015 a Comisiei Europene de aprobare a Programului operațional "Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime pentru România" pentru sprijin din partea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime în România și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 56/2016,în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Capitolul I Obiectiv și dispoziții generale + Articolul 1(1) Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului general de implementare a operațiunilor finanțate prin Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020, denumit în continuare POPAM 2014-2020.(2) Regulile stabilite prin prezenta hotărâre sunt aplicabile cheltuielilor realizate din asistența Uniunii Europene și din cofinanțarea națională a operațiunilor, din bugetul de stat, din bugetul local și din alte surse publice și private.(3) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția generală pescuit - Autoritatea de management pentru POPAM, în calitate de Autoritate de management pentru POPAM, asigură îndeplinirea obligațiilor ce decurg din funcțiile prevăzute la art. 125 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului și la art. 97 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1.198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului. + Articolul 2(1) Termenii "Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM)", "program", "autoritate de management", "autoritate de certificare", "organism intermediar", "beneficiar", "operațiune", "prioritate" și "strategie de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității" au înțelesul prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.(2) În înțelesul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020, denumit în continuare POPAM 2014-2020 - documentul programatic aprobat prin Decizia nr. 8.416/ 25.11.2015 a Comisiei Europene, în baza căreia vor fi accesate sumele alocate României pentru perioada de programare 2014-2020;b) contract de finanțare - actul juridic încheiat între Ministerul Agriculturii și Dezvoltări Rurale, prin Autoritatea de management pentru POPAM, și beneficiar, prin care se acordă acestuia din urmă asistența financiară nerambursabilă aferentă unei operațiuni în scopul atingerii obiectivelor POPAM, supus regulilor de adeziune, comutativ și sinalagmatic, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării operațiunilor selectate specifice POPAM 2014-2020;c) cheltuieli eligibile - cheltuieli efectuate de beneficiar, aferente operațiunilor finanțate din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, care pot fi finanțate atât din contribuția financiară a Uniunii Europene, cât și din cofinanțarea publică și/sau cofinanțarea privată, conform reglementărilor legale ale Uniunii Europene și naționale în vigoare privind eligibilitatea cheltuielilor;d) cheltuieli neeligibile - cheltuielile efectuate de beneficiar, aferente operațiunilor finanțate din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, care nu pot fi finanțate din contribuția financiară a Uniunii Europene sau din cofinanțarea publică, conform reglementărilor legale ale Uniunii Europene și naționale în vigoare privind eligibilitatea cheltuielilor;e) grup de acțiune locală în domeniul pescuitului, denumit în continuare FLAG - reprezintă un parteneriat public-privat la nivel local, alcătuit din reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice locale, ai sectorului privat și ai societății civile, având aceleași interese și obiective pentru a elabora și implementa o strategie de dezvoltare locală în domeniul pescuitului și acvaculturii, selectat de către Autoritatea de management, constituit potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2015, cu modificările și completările ulterioare;f) sit abandonat - zonele strict determinate care au fost constatate ca abandonate de către instanțele de judecată sau cele ai căror proprietari au declarat că renunță la proprietate, potrivit dispozițiilor art. 889 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;g) liber de orice sarcini - condiția de a nu exista niciun act sau fapt juridic care împiedică sau limitează, sau parțial, exercitarea unuia sau mai multor atribute ale dreptului de proprietate, astfel încât proprietarul să poată exercita cele trei atribute aferente dreptului său de proprietate în mod absolut, exclusiv și perpetuu;h) Ghidul solicitantului - un document elaborat de Autoritatea de management prin care se informează potențialii beneficiari cu privire la condițiile și modalitatea de acordare a unui sprijin public din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime pentru fiecare măsură din cadrul POPAM 2014-2020;i) modificare soluție tehnică/proiect tehnic - modificarea fluxului tehnologic de natură să schimbe indicatorii și/sau bugetul indicativ al operațiunii;j) animare a teritoriului - acțiuni de consultare a părților interesate din cadrul teritoriului unui FLAG, precum și acțiuni de promovare a strategiei de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității. + Articolul 3Categoriile de beneficiari ai operațiunilor finanțate prin Programul operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020 se stabilesc în Ghidurile solicitantului aferente fiecărei măsuri, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. + Articolul 4(1) Fără a încălca prevederile art. 5 și 6, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general:a) să fie angajată de către beneficiar și plătită efectiv de acesta în condițiile legii, între 1 ianuarie 2014 și 31 decembrie 2023, cu condiția ca operațiunea cofinanțată să nu fi fost încheiată în mod fizic sau implementată integral înainte de depunerea de către beneficiar a cererii de finanțare în cadrul Programului operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020 la Autoritatea de management, indiferent dacă toate plățile aferente au fost efectuate de către beneficiar, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului;b) să fie însoțită de facturi emise în conformitate cu prevederile legislației naționale sau a statului în care acestea au fost emise ori de alte documente contabile pe baza cărora se înregistrează obligația de plată, precum și de documente justificative privind efectuarea plății și realitatea cheltuielii efectuate, pe baza cărora cheltuielile să poată fi verificate/controlate/auditate/certificate, cu excepția cheltuielilor aferente asistenței rambursabile acordate în una din formele prevăzute la art. 67 alin. (1) lit. b), c) și d) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului;c) să fie în conformitate cu contractul de finanțare, încheiat între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de management pentru POPAM, și beneficiar;d) să respecte prevederile legislației Uniunii Europene și naționale aplicabile;e) să fie în conformitate cu prevederile programului;f) să fie înregistrată în contabilitatea beneficiarului cu respectarea prevederilor art. 67 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.(2) Cheltuielile aferente subcontractării/subantreprizei sunt eligibile în limita a maximum 30% din valoarea totală eligibilă a contractului de lucrări și/sau antrepriză.(3) Cheltuielile aferente subcontractării de servicii sunt eligibile în limita a maximum 40% din valoarea totală eligibilă a contractului de servicii. + Articolul 5(1) Prin excepție de la prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) și b), contribuția în natură este considerată eligibilă dacă îndeplinește condițiile impuse de art. 69 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.(2) În cadrul Programului operațional pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020 este acceptată contribuția în natură sub formă de echipamente, instalații și utilaje, și bunuri imobile. (la 29-01-2019, Alineatul (2) din Articolul 5 , Capitolul I a fost modificat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 22 din 25 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 ) (3) Contribuția în natură constituită din bunurile prevăzute la alin. (2) trebuie să îndeplinească cumulativ și următoarele condiții:a) obiectul contribuției în natură a fost achiziționat sau construit de către beneficiar din alte surse de finanțare decât cele nerambursabile publice și/sau din fonduri publice în cadrul operațiunilor pentru care perioada de monitorizare ex-post s-a încheiat; (la 29-01-2019, Litera a) din Alineatul (3) , Articolul 5 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 22 din 25 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 ) b) bunurile trebuie să fie libere de orice sarcini/interdicții ce afectează implementarea operațiunii și să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către potențialul solicitant, aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești, la momentul depunerii cererii de finanțare;c) contribuția în natură trebuie să facă parte integrantă din operațiunea finanțată astfel încât să participe la atingerea obiectivelor și realizarea indicatorilor asumați prin cererea de finanțare; (la 29-01-2019, Litera c) din Alineatul (3) , Articolul 5 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 22 din 25 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 ) d) valoarea bunurilor este certificată de un evaluator autorizat și independent de beneficiarul operațiunii, potrivit prevederilor legale în vigoare. În cazul terenurilor valoarea contribuției în natură nu poate depăși limita prevăzută la art. 69 alin. (3) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.(4) Valoarea contribuției în natură nu se rambursează. (la 29-01-2019, Articolul 5 din Capitolul I a fost completat de Punctul 3, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 22 din 25 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 29 ianuarie 2019 ) + Articolul 6Prin excepție de la prevederile art. 4 alin. (1) lit. a), amortizarea este considerată cheltuială eligibilă dacă respectă celelalte prevederi aplicabile de la art. 4 și pe cele ale art. 69 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului. + Articolul 7(1) Costul achiziției de teren cu sau fără construcții este eligibil în limita a 10%, respectiv 15% în cazul siturilor abandonate și al siturilor utilizate anterior pentru activități industriale care conțin clădiri, din totalul cheltuielilor eligibile ale operațiunii, potrivit dispozițiilor art. 69 alin. (3) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013.(2) Terenul prevăzut la alin. (1) este utilizat pentru destinația stabilită în cadrul operațiunii finanțate, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de finanțare. În caz contrar, beneficiarul este obligat să restituie fondurile nerambursabile aferente, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.(3) În cazul în care se achiziționează o clădire în vederea demolării și utilizării ulterioare a terenului în scopul atingerii obiectivelor operațiunii, este eligibil numai costul achiziției terenului, dacă respectă prevederile alin. (1) și (2). + Articolul 8Costul de achiziție al construcțiilor, cu excepția cazului prevăzut la art. 7 alin. (3), inclusiv terenul pe care se află construcția, este eligibil în situația în care sunt îndeplinite cumulativ prevederile art. 4 și următoarele condiții specifice:a) construcția nu a fost achiziționată/construită prin intermediul unei finanțări nerambursabile publice în ultimii 5 ani;b) construcția este strict necesară implementării operațiunii;c) se certifică de către un evaluator autorizat și independent de beneficiarul operațiunii că prețul/costul de achiziție al construcțiilor, inclusiv terenul pe care se află construcția, nu depășește valoarea de piață;d) construcțiile trebuie să fie libere de orice sarcini/interdicții ce afectează implementarea operațiunii și să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către potențialul beneficiar, aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești, la momentul depunerii cererii de finanțare. + Articolul 9În cazul leasingului financiar, cheltuielile sunt eligibile în situația în care sunt îndeplinite cumulativ prevederile art. 4 și următoarele condiții specifice:a) beneficiarul operațiunii este utilizatorul bunurilor care fac obiectul contractului de leasing;b) ratele de leasing plătite de utilizator sunt aferente contractului de leasing și sunt justificate cu documente contabile;c) în cazul achiziționării bunului, valoarea cumulată a ratelor de leasing rambursată nu depășește valoarea de intrare a bunului în contabilitatea proiectului;d) sunt respectate prevederile art. 10;e) beneficiarul este obligat să devină proprietar al bunului care face obiectul leasingului financiar, în maximum 5 ani de la efectuarea ultimei plăți de către Autoritatea de management în cadrul contractului de finanțare. + Articolul 10(1) Cheltuiala cu taxa pe valoarea adăugată este eligibilă dacă este nerecuperabilă de beneficiarul operațiunii, potrivit dispozițiilor legale, cu respectarea prevederilor art. 69 alin. (3) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.(2) Pentru a fi eligibilă, cheltuiala prevăzută la alin. (1) trebuie să fie aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul operațiunilor finanțate.(3) Instrucțiunile de aplicare a prevederilor alin. (1) se aprobă prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului finanțelor publice în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei hotărâri. + Articolul 11(1) Cheltuielile bancare de deschidere și de administrare a conturilor sunt eligibile în situația în care implementarea unei operațiuni necesită deschiderea unui cont sau a mai multor conturi separate, cerință obligatorie printr-o clauză explicită în contractul de finanțare.(2) Dobânda rezultată din operațiunile prevăzute la alin. (1) se deduce din cheltuielile bancare.(3) Costurile garanțiilor emise de o instituție bancară sau nebancară înregistrată în registrul special al Băncii Naționale a României sau ale polițelor de asigurare sunt eligibile în situația în care garanțiile/polițele de asigurare sunt necesare, potrivit legislației naționale sau a Uniunii Europene. + Articolul 12Dobânzile debitoare, cu excepția celor referitoare la granturi acordate sub forma unei subvenții pentru dobândă sau a unei subvenții pentru comisioanele de garantare, nu sunt eligibile pentru cofinanțarea din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime. + Articolul 13În cazul operațiunilor de investiții:1. Cheltuielile pentru proiectare și asistență tehnică sunt eligibile în limita a 10% din valoarea totală eligibilă a operațiunii, dacă operațiunea prevede construcții-montaj, sau 5% din valoarea totală eligibilă a operațiunii, dacă operațiunea nu prevede construcții-montaj.2. Cheltuielile privind plata drepturilor salariale, inclusiv contribuțiile suportate de către angajator și angajat pentru personalul din cadrul echipei de implementare a operațiunii, respectiv un manager de proiect, un contabil și un expert de specialitate, efectuate de beneficiar în cadrul și exclusiv pe durata implementării operațiunii, constituie cheltuieli eligibile dacă acestea sunt în mod real și definitiv suportate de către beneficiar, în limita:a) a maximum 2% din valoarea totală eligibilă a operațiunii, pentru operațiunea care prevede construcții-montaj;b) și a maximum 1% din valoarea totală eligibilă a operațiunii, pentru operațiunea care nu prevede construcții-montaj.3. Cheltuielile prevăzute la pct. 2 se decontează conform contractului de muncă sau proporțional cu procentul prevăzut în fișa postului. + Articolul 14(1) Cheltuielile eligibile pentru funcționarea FLAG-urilor și pentru animarea teritoriului nu pot depăși 25% din cheltuielile publice totale efectuate în cadrul unei strategii pentru o zonă de pescuit, desemnată de Autoritatea de management, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.(2) Cheltuielile eligibile necesare funcționării FLAG-urilor se vor detalia prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, care se publică în Monitorul Oficial al României, în termen de 45 de zile de la data publicării prezentei hotărâri. + Articolul 15(1) Cheltuielile cu privire la pregătirea, gestionarea, informatizarea, evaluarea, informarea, comunicarea, derularea și controlul POPAM 2014-2020 sunt eligibile.(2) Cheltuielile cu instruirea/perfecționarea personalului din cadrul Autorității de management și a structurilor implicate în gestionarea POPAM 2014-2020, cheltuielile aferente schimburilor de experiență și cele care vizează dezvoltarea capacității administrative de gestionare a POPAM 2014-2020, precum și cheltuielile privind chiria, utilitățile, întreținerile, reparațiile și alte cheltuieli care sunt necesare funcționării administrative sunt eligibile. + Articolul 16Următoarele categorii de cheltuieli nu sunt eligibile:a) cheltuielile cu achiziția de terenuri cu sau fără construcții, care depășesc limitele prevăzute la art. 69 alin. (3) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului;b) cheltuielile prevăzute la art. 69 alin. (3) lit. a) și c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului;c) cheltuielile aferente activităților prevăzute la art. 11 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului;d) amenzi, penalități, cheltuieli de judecată și cheltuieli de arbitraj;e) cheltuielile efectuate peste plafoanele specifice stabilite de Autoritatea de management prin Ghidul solicitantului;f) cheltuielile efectuate de beneficiar în regie proprie;g) costul achiziționării de bunuri/echipamente de ocazie. + Articolul 17Autoritatea de management pentru POPAM are obligația să asigure verificarea respectării condițiilor aplicabile, prevăzute în prezenta hotărâre, în procesul de analiză a eligibilității și evaluare a cererilor de finanțare, în scopul încheierii contractului de finanțare, precum și în procesul de verificare a cererilor de rambursare. + Capitolul II Reguli privind proiectele care pot fi cofinanțate din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime + Articolul 18(1) Durata de execuție/implementare a operațiunii cofinanțate din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime este de 24 de luni de la data semnării contractului de finanțare.(2) Durata maximă de execuție prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită, cu acordul prealabil al părților contractante, cu maximum 12 luni și cu diminuarea intensității sprijinului prevăzut în contractul de finanțare, cu excepția investițiilor care prevăd adaptarea la standardele Uniunii Europene, caz în care această prelungire nu poate depăși termenul de grație legal impus pentru adaptarea la standarde.(3) Prelungirea prevăzută la alin. (2) se poate aproba numai în cazul în care operațiunea a fost implementată din punct de vedere financiar, respectiv au fost efectuate plăți de Autoritatea de management în procent de minimum 75%.(4) Modificările soluțiilor tehnice/proiectului tehnic se pot face doar în primele 12 luni de la semnarea contractului de finanțare. + Articolul 19(1) În condițiile legii, contractul de finanțare pentru operațiunile cofinanțate din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, în integralitatea sa, precum și toate drepturile și obligațiile ce decurg din acesta nu pot face obiectul cesiunii totale sau parțiale, novației, subrogației sau a oricărui altui mecanism de transmisiune și/sau transformare a obligațiilor și drepturilor din contractul de finanțare nerambursabil.(2) În condițiile legii, prin excepție de la prevederile alin. (1), în caz de imposibilitate, neimputabilă beneficiarului, de a executa prevederile contractuale, activitatea poate fi preluată, la cerere, de succesorul/succesorii său/săi în drepturi, potrivit prevederilor legale în materie, cu aprobarea expresă și prealabilă a Autorității de management.(3) Pentru asigurarea finanțării cheltuielilor necesare derulării operațiunii, beneficiarul cofinanțării din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime prin POPAM 2014-2020 poate constitui garanții în favoarea unei instituții de credit, sub forma gajării sau ipotecării asupra activelor fixe ce fac obiectul contractului de finanțare, în condițiile legii și cu respectarea prevederilor contractului de finanțare în cauză, pe toată perioada de valabilitate a contractului de finanțare. În situația în care se va proceda la execuția garanțiilor de către instituția de credit, investiția nu va suferi modificări, în sensul prevăzut la art. 71 din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013. + Articolul 20În situațiile prevăzute la art. 71 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului se rambursează contribuția publică aferentă operațiunii astfel cum este menționată în contractul de finanțare. + Articolul 21(1) În condițiile legii, Ghidul solicitantului se elaborează pentru fiecare măsură din POPAM 2014-2020, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și se publică pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Autoritatea de management pentru POPAM.(2) Modificările Ghidului solicitantului nu vor aduce atingere sesiunii aflate în curs de derulare, cu excepția situației în care intervin modificări ale legislației Uniunii Europene sau naționale care impun acest lucru. + Capitolul III Reguli financiare + Articolul 22Intensitatea ajutorului public pentru operațiunile prevăzute la art. 95 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului se stabilește în Ghidul solicitantului, care se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. + Capitolul IV Reguli generale pentru control + Articolul 23În condițiile legii, beneficiarii măsurilor de sprijin cofinanțate din Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime asigură accesul neîngrădit la locul de implementare a operațiunilor, însoțesc echipele de control și pun la dispoziția acestora, în timp util, toate informațiile și documentele relevante, potrivit prevederilor procedurilor specifice de control, corespunzătoare fiecărei instituții responsabile. + Capitolul V Dispoziții finale + Articolul 24(1) În conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, Autoritatea de management stabilește lista detaliată cu cheltuielile eligibile specifice fiecărei operațiuni finanțate, inclusiv cheltuielile de personal ale Autorității de management, având în vedere prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, ale Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului și ale POPAM 2014-2020.(2) Lista prevăzută la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și se publică în Monitorul Oficial al României, în termen de 45 de zile de la data publicării prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
DACIAN JULIEN CIOLOȘ
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii
și dezvoltării rurale,
Achim Irimescu
p. Ministrul finanțelor publice,
Daniela Pescaru,
secretar de stat
Ministrul fondurilor europene,
Cristian Ghinea
Ministrul afacerilor externe,
Lazăr ComănescuBucurești, 11 mai 2016.Nr. 347.-----
EMITENT |