REGULAMENT din 24 noiembrie 2009 de organizare și funcționare a secțiilor și compartimentelor de anestezie și terapie intensivă din unitățile sanitare
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 15 decembrie 2009



    Notă
    Aprobat prin ORDINUL nr. 1.500 din 24 noiembrie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 15 decembrie 2009.
     +  Articolul 1În sensul prezentului ordin, prin sintagma anestezie și terapie intensivă, denumită în continuare ATI, se înțelege specialitatea medicală care asigură:a) condițiile necesare pentru desfășurarea actului chirurgical, îngrijirea perioperatorie și terapia durerii, alte proceduri diagnostice și/sau terapeutice, prin mijloace farmacologice și tehnice specifice;b) suportul indispensabil pacientului critic pentru evaluarea și tratamentul disfuncțiilor și/sau leziunilor acute de organ care amenință viața.  +  Articolul 1^1(1) În vederea stabilirii categoriei de clasificare a secțiilor ATI în funcție de complexitatea activității desfășurate se va constitui o comisie prin decizia directorului executiv la nivelul fiecărei direcții de sănătate publică județene și a municipiului București, din care va face parte și un reprezentant medic în specialitatea ATI, desemnat de comisia de anestezie și terapie intensivă a Ministerului Sănătății.(2) Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București au obligația de a constitui comisiile prevăzute la alin. (1) în termen de 10 zile de la primirea documentelor, respectiv: completarea chestionarului de evaluare (anexa nr. 6.1) și analiza activității secțiilor/compartimentelor ATI (anexa nr. 6.2).(3) După finalizarea evaluării secțiilor ATI, potrivit prevederilor anexei nr. 6, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor transmite prin poștă, în termen de 5 zile, la Ministerul Sănătății - Direcția generală de asistență medicală și sănătate publică categoria de clasificare. (la 14-01-2019, Actul a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 2 din 4 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 14 ianuarie 2019 )  +  Articolul 2Terapia intensivă cuprinde: diagnosticul, prevenirea și tratamentul tuturor insuficiențelor acute ale funcțiilor vitale. Măsurile specifice de tratament se adresează pacienților cărora le este amenințată imediat viața.  +  Articolul 3(1) Activitatea de anestezie și terapie intensivă este desfășurată de o echipă medicală complexă, formată din: medici, asistente, personal auxiliar sanitar și alte categorii de personal pregătit și autorizat, conform reglementărilor în vigoare.(2) Activitatea de ATI se poate desfășura:a) în spital:– în blocul operator: în sala de operație și în sala de preanestezie;– în afara sălii de operație;– în componenta cu paturi a secției/compartimentului ATI situată într-un amplasament definit și destinat exclusiv acestei activități;b) în ambulatoriu: consult preanestezic și terapia durerii.(3) Activitatea de ATI în afara sălii de operație se referă la asigurarea condițiilor necesare desfășurării unor manevre diagnostice și/sau terapeutice nonchirurgicale ce necesită anestezie și care se desfășoară în:a) laboratorul de radiologie și imagistică medicală (unitatea de tomografie computerizată, angiografie, RMN etc.);b) laboratoare/compartimente de explorări funcționale (cardiorespiratorii, a funcțiilor digestive);c) alte structuri în care se justifică.  +  Articolul 4Secțiile/Compartimentele ATI se organizează și funcționează numai în unități sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitalicești, în condițiile legii.  +  Articolul 5(1) În unitățile sanitare publice sau private, aprobate/avizate după caz, care furnizează servicii în regim de spitalizare de zi și investighează/tratează pacienți care necesită administrarea oricărei forme de anestezie, alta decât anestezia locală prin infiltrație, se vor organiza minimum un post de lucru de anestezie, precum și un salon de supraveghere postanestezică, denumit în continuare SPA.(2) Baremul minim care trebuie îndeplinit pentru organizarea postului de lucru de anestezie și a salonului SPA este prevăzut în anexa nr. 1.  +  Articolul 6(1) Secțiile/compartimentele ATI din unitățile sanitare cu paturi funcționează în spații special destinate și amenajate, care să permită izolarea eficientă a componentei cu paturi a secției - de restul circuitelor -, inclusiv de unitatea primire urgențe, blocul operator, unitatea de transfuzie sanguină sau stația centrală de sterilizare.(2) În situația în care unitatea sanitară cu paturi este multipavilionară, iar secțiile de profil chirurgical funcționează în pavilioane diferite sau unul dintre profilele chirurgicale funcționează în clădire diferită de clădirea în care este organizată secția ATI, se pot organiza compartimente ATI în clădirea în care funcționează secția/secțiile de profil chirurgical respective.(3) Compartimentele prevăzute la alin. (2) vor fi cuprinse în cadrul secției ATI a spitalului, cu utilizarea comună a personalului, și vor fi coordonate din punct de vedere profesional de către medicul de specialitate ATI delegat de către șeful secției ATI a spitalului.(4) În situații speciale, compartimentele prevăzute la alin. (2) pot fi cuprinse ca compartimente distincte la adresa respectivă, dacă clădirile nu funcționează în aceeași curte și conducerea secției ATI a spitalului apreciază că nu este funcțională includerea acestui compartiment în structura secției ATI, situație în care coordonarea profesională a compartimentului va fi asigurată de către medicul specialist/primar ATI încadrat, cu cel mai înalt grad de pregătire, și se va subordona directorului medical al unității sanitare cu personalitate juridică.(5) În situația în care într-o unitate sanitară nu se justifică un număr de paturi ATI, care să se constituie într-o secție ATI (minimum 15 paturi), se vor organiza compartimente ATI cu numărul de paturi necesare unității respective, care vor fi coordonate de medicul de specialitate ATI cu cel mai înalt grad profesional, desemnat de către conducerea unității.  +  Articolul 7Structura generală a secției/compartimentului de ATI are două componente:1. Posturi de lucru de anestezie2. Componenta cu paturi, denumită în continuare CP, formată din:a) paturi de terapie intensivă, denumite în continuare TI;b) paturi de terapie intermediară/îngrijire postoperatorie, denumite în continuare TIIP;c) paturi de supraveghere postanestezică - SPA, în funcție de posibilitățile și necesitățile locale, destinate pacienților care necesită supraveghere de scurtă durată (ore).  +  Articolul 8(1) Postul de lucru de anestezie este locul unde pacientul beneficiază de anestezie generală, locoregională sau sedare efectuată sub responsabilitatea unui medic în specialitatea ATI.(2) Posturile de lucru de anestezie se organizează în:a) blocul operator: sălile de operații, sălile de preanestezie;b) laboratorul de radiologie și imagistica medicală: unitatea de tomografie computerizată, angiografie, RMN și altele asemenea;c) laboratoarele/compartimentele de explorări funcționale: cardiorespiratorii, a funcțiilor digestive;d) alte structuri din cadrul unității sanitare unde este necesară administrarea oricărei forme de anestezie.(3) Postul de lucru de anestezie se organizează cu respectarea baremului minim prevăzut în anexa nr. 1, astfel :a) în blocul operator: în sala de operație și sala de preanestezie, fiind destinat asigurării anesteziei și terapiei intensive necesare desfășurării intervențiilor chirurgicale, și poate cuprinde dotări specifice adaptate profilului chirurgical respectiv;b) în afara sălii de operație, fiind destinat asigurării condițiilor desfășurării unor manevre diagnostice și/sau terapeutice nonchirurgicale ce necesită anestezie: laboratoarele de radiologie și imagistică și imagistică (unitatea de tomografie computerizată, angiografie, RMN etc.), precum și laboratoare/ compartimente de explorări funcționale (cardiorespiratorii, a funcțiilor digestive), alte structuri în care se justifică.  +  Articolul 9Componenta cu paturi (CP) este destinată:a) supravegherii și tratamentului postoperator/postanestezic al pacienților cu evoluție normală;b) îngrijirii pacienților care necesită supraveghere continuă pentru riscul de dezechilibru al funcțiilor vitale;c) îngrijirii pacienților care necesită terapie intensivă mono-sau pluriorganică (protezare respiratorie avansată, monitorizare invazivă, protezare mecanică circulatorie, terapie de substituție a funcției renale sau hepatice acut afectată etc.);d) pacienților care necesită terapia durerii acute;e) pacienților cu moarte cerebrală potențiali donatori de organe.  +  Articolul 10(1) Terapia Intensivă (TI) reprezintă nivelul cel mai ridicat de îngrijire dintr-o unitate sanitară cu paturi. Este partea distinctă din cadrul componentei cu paturi a secției/ compartimentului ATI, destinată preluării, monitorizării, tratamentului și îngrijirii pacienților care prezintă deja sau sunt susceptibili de a dezvolta insuficiențe organice acute multiple: cardiocirculatorie, respiratorie, renală etc., care amenință prognosticul vital.(2) Pacienții îngrijiți în TI necesită o îngrijire specializată și utilizarea prelungită a metodelor de supleere a acestor funcții și organe precum: suport hemodinamic, suport ventilator, epurare extrarenală etc.(3) Criteriile de internare/admisie și triaj al secțiilor în TI sunt prevăzute în anexa nr. 2.(4) În secțiile/compartimentele ATI se vor organiza minimum 6 paturi de terapie intensivă (TI).(5) Dotarea minimă a unui pat de terapie intensivă și echipamentul minim necesar TI sunt prevăzute în anexa nr. 3.(6) TI poate fi multifuncțională (pacienți cu patologie chirurgicală/pacienți cu patologie medicală) sau poate fi specializată (chirurgie cardiacă și/sau vasculară, hepatică, transplant de organe solide, neurochirurgie etc.).(7) Medicul șef al secției ATI sau, după caz, înlocuitorul de drept al acestuia ori medicul de gardă din secția ATI este responsabil de triajul corect, admisia/internarea și transferul/ externarea din această unitate, precum și de stabilirea limitelor exacte ale îngrijirii posibile în TI, în funcție de necesitățile spitalului, calificarea colectivului medical și disponibilitățile tehnice.(8) Unitățile sanitare private cu paturi care furnizează servicii medicale spitalicești și acordă servicii chirurgicale în domeniul chirurgiei cardiace și/sau vasculare (altul decât chirurgia vaselor periferice), chirurgiei hepatice, transplantului de organe solide, neurochirurgie sau orice tip de servicii chirurgicale, care necesită urmărirea continuă a pacientului în perioada postoperatorie mai mult de 48 de ore, au obligația de a avea componenta cu paturi de TI, organizată și dotată în conformitate cu prevederile anexei nr. 3.  +  Articolul 11(1) Terapia intermediară/îngrijirea postoperatorie (TIIP) reprezintă partea distinctă din cadrul componentei cu paturi (CP) a secției/compartimentului ATI, destinată pacienților care necesită îngrijire postoperatorie adecvată, precum și acelora care necesită terapie intermediară.(2) TIIP prevăzută la alin. (1) reprezintă supravegherea medicală continuă a bolnavilor pentru că:a) starea bolnavilor se poate complica cu insuficiențe organice acute multiple;b) starea pacientului după trecerea printr-o asemenea condiție patologică este încă prea gravă sau prea instabilă pentru a fi transferat în secția cu paturi de unde provine.(3) TIIP poate fi multifuncțională (pacienți cu patologie chirurgicală/pacienți cu patologie medicală) sau poate fi specializată (chirurgie cardiacă și/sau vasculară, hepatică, transplant de organe solide, neurochirurgie etc.).(4) Criteriile de internare/admisie și triajul pacienților în TIIP sunt prevăzute în anexa nr. 4.(5) Dotarea minimă a unui pat de terapie intermediară/ îngrijirea postoperatorie și echipamentul minim necesar TIIP sunt prevăzute în anexa nr. 5.(6) Deoarece TIIP funcționează integrat în cadrul secției ATI, TIIP trebuie să aibă un număr suficient de paturi pentru a putea primi pacienții din TI sau din celelalte secții ale spitalului.(7) Medicul șef al secției ATI sau, după caz, înlocuitorul de drept al acestuia ori medicul de gardă din secția ATI este responsabil de triajul corect, admisia/internarea și transferul/ externarea din acea unitate, precum și de stabilirea limitelor exacte ale îngrijirii posibile în TIIP, în funcție de necesitățile spitalului, calificarea colectivului medical și disponibilitățile tehnice.(8) Unitățile sanitare private cu paturi care furnizează servicii medicale și care acordă servicii chirurgicale ce necesită urmărirea continuă a pacientului în perioada postoperatorie mai mult de 24 de ore au obligația de a avea componenta de TIIP, organizată și dotată în conformitate cu prevederile anexei nr. 5.  +  Articolul 12(1) Supravegherea postanestezică (SPA) reprezintă partea distinctă din cadrul componentei cu paturi (CP) a secției/compartimentului ATI, destinată pacienților care necesită supraveghere de scurtă durată, până la epuizarea efectelor anesteziei (după intervenții chirurgicale de mică amploare ori manevre diagnostice și/sau terapeutice care necesită orice tip de anestezie, cu excepția anesteziei locale prin infiltrație).(2) SPA se poate organiza în spitale în următoarele situații:a) TIIP nu poate face față numărului mare de intervenții chirurgicale (mici/mijlocii);b) amploarea intervențiilor chirurgicale nu justifică înființarea unei TIIP: structurile sanitare care oferă servicii spitalicești în regim de spitalizare de zi, publice sau private.(3) Secțiile/Compartimentele ATI a căror activitate nu justifică existența a 6 paturi de TI (unele spitale chirurgicale monoprofil sau spitale mici, în care în mod obișnuit există un risc scăzut ca pacienții să întrunească criteriile de admisie în terapie intensivă) vor avea în structură doar posturi de anestezie și paturi de TIIP pentru a fi clasificate în categoria a III-a de competență bazală.  +  Articolul 13Secțiile de ATI se clasifică, în funcție de complexitatea activității desfășurate, în 3 categorii după cum urmează:a) secțiile ATI categoria a III-a: nivel de competență bazală;b) secțiile ATI categoria a II-a: nivel de competență medie;c) secțiile ATI categoria I: nivel de competență extinsă.  +  Articolul 14(1) Secțiile ATI categoria a III-a au în componență:a) posturi de lucru de anestezie;b) paturi de terapie intermediară/îngrijire postoperatorie (TIIP);c) paturi de supraveghere postanestezică (SPA), opțional.(2) Secțiile ATI de categoria a III-a au posibilități limitate de asigurare a unei îngrijiri de terapie intensivă de lungă durată și acordă servicii medicale de profil în specialitățile din structura organizatorică aprobată, a unității sanitare respective, inclusiv în cazul urgențelor, precum și stabilizarea inițială a pacienților critici medicali și chirurgicali.(3) Secțiile ATI de categoria a III-a sunt obligate să încheie protocoale de colaborare cu alte unități sanitare cu paturi care au secții ATI de categoria a II-a sau I, pentru transferul pacienților critici.(4) După caz, în secțiile ATI de categoria a III-a se pot desfășura activități de învățământ.  +  Articolul 15(1) Secțiile ATI categoria a II-a au în componență:a) posturi de lucru de anestezie;b) paturi de terapie intensivă (TI);c) paturi de terapie intermediară/îngrijire postoperatorie (TIIP);d) paturi de supraveghere postanestezică (SPA), opțional.(2) Secțiile ATI de categoria a II-a asigură servicii medicale complete de profil pentru pacientul critic medical sau chirurgical, cu următoarele excepții: chirurgie cardiovasculară, neurochirurgie majoră, transplant de organe, politraumă, chirurgie hepatică majoră, marii arși.(3) Secțiile ATI de categoria a II-a sunt obligate să încheie protocoale de colaborare cu alte unități sanitare cu paturi care au secții ATI de categoria I, pentru transferul pacienților critici de: chirurgie cardiovasculară, neurochirurgie majoră, transplant de organe, politraumă, chirurgie hepatică majoră, marii arși.(4) În secțiile ATI de categoria II-a se pot desfășura activități de învățământ.  +  Articolul 16(1) Secțiile ATI de categoria I au în componență:a) posturi de lucru de anestezie;b) paturi de terapie intensivă (TI);c) paturi de terapie intermediară/îngrijire postoperatorie (TIIP);d) paturi de supraveghere postanestezică (SPA), opțional.(2) Secțiile ATI de categoria I asigură servicii medicale complete de profil pentru pacientul critic medical sau chirurgical, inclusiv pentru următoarele situații: chirurgie cardiovasculară, neurochirurgie majoră, transplant de organe, politraumă, chirurgie hepatică majoră, marii arși.(3) Pentru a asigura servicii medicale complete de profil, în regim continuu, secțiile ATI de categoria I au permanent echipamente, echipe de medici și asistente instruite în fiecare dintre domeniile respective, precum și servicii speciale de suport, după caz: asistare circulatorie, circulație extracorporeală, epurare extrarenală, epurare hepatică.(4) în secțiile ATI de categoria I se pot desfășura activități de învățământ.  +  Articolul 17Încadrarea secțiilor ATI existente în unitățile sanitare cu paturi, inclusiv în spitalele de pediatrie, în una dintre cele 3 categorii prevăzute în prezentul regulament se face pe baza evaluării potrivit prevederilor anexei nr. 6.  +  Articolul 18(1) Compartimentele/Secțiile de terapie intensivă deja existente, care îndeplinesc condițiile stabilite prin prezentul ordin referitoare la componenta de terapie intensivă, respectiv:a) sunt coordonate și deservite de medici specialiști/primari ATI sau medici specialiști/primari confirmați în una dintre specialitățile medicale clinice, cu atestat în terapie intensivă;b) dețin spațiu propriu;c) au dotare corespunzătoare,își mențin în continuare denumirea de secții/compartimente de terapie intensivă.(2) Compartimentele de terapie intensivă deja existente, aprobate în structura organizatorică a unităților sanitare cu paturi, care îngrijesc pacienți cu o singură disfuncție/insuficiență viscerală, legată de o singură specialitate (cardiologie, neurologie, gastroenterologie, nefrologie, diabet etc.) și care nu îndeplinesc condițiile prevăzute în prezentul ordin, nu au competență să desfășoare activitate specifică de terapie intensivă și nu mai pot purta denumirea de terapie intensivă.(3) Unitățile sanitare care au în structură compartimentele prevăzute la alin. (2) sunt obligate ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a dispozițiilor prezentului ordin să solicite Ministerului Sănătății modificarea structurii organizatorice, unitatea putând nominaliza un număr de paturi destinate terapiei acute în specialitatea respectivă (cardiologie, neurologie, gastroenterologie, nefrologie, diabet etc.).(4) Compartimentele prevăzute la alin. (2) sunt obligate să încheie protocoale cu o secție ATI care să preia pacienții în situația când suferința acestora se agravează, necesitând suport ventilator avansat și/sau dezvoltând suferință organică multiplă.  +  Articolul 18^1(1) Compartimentele de terapie intensivă aprobate în structura organizatorică a unităților sanitare cu paturi în cadrul secțiilor de cardiologie, menționate la art. 18 alin. (2) și (3), se reorganizează și se numesc unități de supraveghere și tratament avansat al pacienților cardiaci critici, denumite în continuare USTACC.(2) Regulamentul de organizare și funcționare a USTACC din unitățile sanitare se aprobă prin ordin al ministrului sănătății până la data de 31 decembrie 2010.(3) Până la organizarea USTACC în condițiile regulamentului de organizare și funcționare prevăzut la alin. (2), acestea sunt asimilate cu structurile de terapie intensivă din componența secțiilor/compartimentelor ATI categoria a II-a prevăzute în ordin.(4) Normativul minimal de personal pentru USTACC este similar cu normativul minimal de personal prevăzut în ordin pentru secțiile/compartimentele ATI categoria a II-a prevăzute în ordin.(5) Salarizarea personalului încadrat în USTACC, inclusiv acordarea sporurilor și altor drepturi specifice, se face prin asimilare cu personalul încadrat în structurile de terapie intensivă din componența secțiilor/compartimentelor ATI categoria a II-a prevăzute în ordin.(6) În termen de 14 zile de la data intrării în vigoare a dispozițiilor prezentului ordin, USTACC sunt obligate să încheie protocoale cu o secție ATI care să preia pacienții în situația în care suferința acestora se agravează, necesitând suport ventilator avansat și/sau dezvoltând suferință organică multiplă.(7) Unitățile sanitare care au în structură compartimentele prevăzute la art. 18 alin. (2) și (3) sunt obligate ca în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a dispozițiilor prezentului ordin să solicite Ministerului Sănătății modificarea corespunzătoare a structurii organizatorice, aprobată în condițiile legii. (la 05-05-2010, Art. 18^1 a fost introdus de art. I din ORDINUL nr. 388 din 29 aprilie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 5 mai 2010. )  +  Articolul 19Secțiile de neonatologie au particularități proprii, se organizează și funcționează conform prevederilor legale în vigoare.  +  Articolul 20Numărul paturilor de ATI din cadrul unei unități sanitare cu paturi este între 6%-10% din numărul total al paturilor din secțiile care îngrijesc pacienți cu suferințe acute.  +  Articolul 21Evaluarea secțiilor/compartimentelor ATI se face în conformitate cu prevederile anexei nr. 6.  +  Articolul 22Organizarea și funcționarea secțiilor ATI(1) Secția ATI este condusă de către un medic șef de secție, care are în principal următoarele atribuții:a) coordonează întreaga activitate a secției din punct de vedere medical, administrativ și educațional;b) se implică direct în îngrijirea pacienților din secție (în sala de operație și în compartimentul cu paturi);c) răspunde de elaborarea, adoptarea și actualizarea protocoalelor și procedurilor terapeutice specifice;d) coordonează activitatea de educație medicală continuă a personalului medical;e) răspunde de asigurarea calității actului medical;f) asigură direct sau printr-un înlocuitor de drept continuitatea conducerii secției, 24 de ore pe zi 7 zile pe săptămână, pentru probleme medicale și/sau administrative;g) repartizează medicii secției pe sectoare de activitate: săli de operație, săli de investigații, componenta cu paturi(TI, TIIP, SPA), circulație extracorporeală etc.;h) desemnează medici responsabili de un anumit sector de activitate al secției (anestezie, terapie intensivă, terapie intermediară etc.), după caz;i) întocmește referate de necesitate privitoare la medicamentele, materialele, dispozitivele medicale, aparatura necesară secției, precum și cu privire la întreținerea și repararea acestora;j) în secțiile clinice, răspunde și coordonează activitatea medicală din cadrul procesului de învățământ care se desfășoară la nivelul secției;k) propune calificativele anuale, premiile și salariile de merit pentru personalul din subordine;l) propune conducerii spitalului sancționarea administrativă a personalului din subordine;m) face parte din comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din secție;n) participă activ la activitatea din cadrul societății academice de profil: Societatea Româna de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI) la nivel național sau local și, eventual, în societățile academice de profil internaționale;o) participă la programele de educație medicală continuă în domeniul ATI (la nivel național și/sau internațional);p) participă activ la evaluarea utilizării adecvate a resurselor secției ATI în spital.(2) Asistența-șefă a secției ATI se subordonează direct medicului șef de secție, coordonează întreaga activitate a personalului implicat direct în îngrijirea pacienților și are în principal următoarele atribuții:a) răspunde de calitatea îngrijirilor acordate pacienților de către personalul din subordine;b) răspunde de educația medicală continuă a personalului din subordine;c) participă la programele de educație medicală continuă;d) organizează echipele de lucru (asistente medicale, infirmiere, brancardieri, fiziokinetoterapeuți/kinetoterapeuți etc.) și întocmește graficul pe ture, în vederea asigurării continuității asistenței medicale;e) verifică respectarea programului de lucru de către personalul din subordine și întocmește lunar foaia colectivă de prezență, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;f) supraveghează corectitudinea aplicării manevrelor terapeutice de către personalul subordonat direct;g) coordonează activitatea de întreținere a aparaturii medicale și a echipamentelor informatice din dotare;h) coordonează și răspunde de activitatea de menținere a curățeniei, asepsiei și antisepsiei, precum și a dezinfecției și dezinsecției;i) propune medicului șef de secție sancționarea administrativă a personalului din subordine;j) face parte din comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de asistente, infirmiere, brancardieri etc. din secție;k) răspunde de corectitudinea raportărilor efectuate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;l) verifică și completează zilnic stocul obligatoriu de medicamente și materiale necesare desfășurării activității specifice secției.(3) Medicii specialiști/primari din secția/compartimentul ATI au în principal următoarele atribuții:a) asigură îngrijirea perioperatorie a pacienților chirurgicali (examen preanestezic și pregătirea preoperatorie specifică, administrarea anesteziei și terapia intensivă intraoperatorie, urmărirea postanestezică) în conformitate cu protocoalele recomandate de SRATI și adoptate de secție;b) completează fișa de anestezie, care trebuie să cuprindă toate datele îngrijirii perioperatorii, inclusiv consumul de medicamente și materiale;c) verifică aparatura înaintea utilizării, iar orice incident sau accident legat de funcționarea aparaturii trebuie semnalat în scris administrației spitalului;d) examinează pacienții din secția cu paturi ori de câte ori este nevoie, dar cel puțin de două ori pe zi;e) la internarea sau transferul pacienților în secțiile ATI, medicul ATI de salon sau de gardă completează toate evidențele primare necesare, care conțin obligatoriu cel puțin: datele personale esențiale ale pacientului, diagnosticul principal și bolile asociate, motivul internării sau transferului în secția ATI și consemnează starea prezentă. Foaia de observație clinică întocmită de secția care transferă pacientul în secția ATI va rămâne în secția ATI până la retransferul pacientului în secția de origine;f) consemnează în foaia de observație toate recomandările terapeutice necesare pacienților internați în secție;g) consemnează zilnic în foaia de observație: evoluția, medicația administrată, manevrele diagnostice și terapeutice, parametrii de monitorizare, rezultatele diverselor analize de laborator, precum și materialele consumabile folosite;h) solicită și consemnează în foaia de observație clinică efectuarea consulturilor interdisciplinare, ori de câte ori evoluția cazului o impune;i) au obligația să efectueze gărzi conform programării și normelor în vigoare;j) participă la formele de educație medicală continuă (la nivel local, național, internațional);k) participă activ la activitatea din cadrul societății academice de profil (SRATI).(4) Medicii rezidenți ATI au competențe limitate, desfășurându-și activitatea în limita nivelului lor de pregătire.(5) Asistenții medicali din secțiile ATI au în principal următoarele atribuții:a) asigură asistența medicală specifică, în limita competențelor;b) verifică aparatura înaintea utilizării, iar orice incident sau accident legat de funcționarea aparaturii trebuie semnalat imediat medicului ATI;c) respectă programul de ture aprobat al secției;d) consemnează zilnic în foaia de observație clinică, în limita competențelor, evoluția, medicația administrată, manevrele diagnostice și terapeutice, parametrii de monitorizare, rezultatele diverselor analize de laborator, precum și materialele consumabile folosite;e) înregistrează și raportează, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, datele care reflectă activitatea desfășurată la nivelul secției;f) participă la formele de educație medicală continuă specifică asistenților (local, național, internațional);g) participă la instruirile cu privire la efectuarea unor tehnici speciale: epurare extrarenală, urmărirea balonului de contrapulsație, monitorizarea presiunii intracraniene, precum și altele asemenea.  +  Articolul 23(1) Medicii de alte specialități care au transferat pacienți în secția ATI sunt obligați să răspundă ori de câte ori este nevoie solicitărilor medicului curant ATI de a vizita pacienții respectivi.(2) Medicii de specialitate solicitați pentru consulturi interdisciplinare sunt obligați să răspundă solicitării în cel mai scurt timp posibil și să consemneze consultul și recomandările în foaia de observație clinică.(3) În cazul unor divergențe de opinii, se efectuează un consult la care participă medicul șef de secție ATI și medicul șef al secției din care provine medicul solicitat, care vor hotărî de comun acord conduita terapeutică adecvată.  +  Articolul 24(1) În secțiile ATI care au paturi de terapie intensivă, respectiv secțiile ATI categoria I și a II-a, este necesar un număr de minimum 2 medici de gardă, un medic pentru asigurarea asistenței medicale la paturi și un medic pentru asigurarea activității de anestezie.(2) În secțiile în care paturile de TI împreună cu paturile de TIIP depășesc 30 de paturi sunt necesare minimum 3 linii de gardă (pentru secțiile ATI, una care asigură serviciile de anestezie și două pentru asigurarea asistenței medicale la paturile din secție) și două linii de gardă pentru secțiile de terapie intensivă (pentru asigurarea asistenței medicale la paturile din secție).  +  Articolul 25În secțiile/compartimentele ATI pot fi angajate următoarele categorii de personal (anexa nr. 7):a) medici în specialitatea ATI;b) asistenți medicali;c) psiholog;d) infirmiere;e) brancardieri;f) fiziokinetoterapeuți/kinetoterapeuți;g) ingineri sau tehnicieni întreținere aparatură medicală;h) operatori calculatoare;i) statistician medical sau registrator;j) îngrijitoare;k) secretară, după caz.  +  Articolul 26Activitatea în cadrul secțiilor/compartimentelor ATI trebuie să respecte cel puțin următoarele cerințe:a) evaluarea personalizată a fiecărui pacient în parte de către echipa de medici și asistenți, atât la admisia, cât și la externarea din secție;b) la prezentarea în secție pacientul să fie însoțit de toate documentele medicale (foaie de observație unică, analize, radiografii etc.);c) rudele pacientului și medicul curant să fie imediat informați în legătură cu transferul pacientului;d) afișarea la loc vizibil a listei echipei de gardă la nivelul secției, precum și a spitalului;e) întocmirea și completarea la zi a unei fișe de întreținere pentru fiecare aparat, pe care sunt înregistrate data reparației și a controlului tehnic;f) existența unui spațiu distinct, propriu, pentru depozitarea medicamentelor și materialelor necesare asigurării activității de urgență specifică. Medicamentele cu regim de stupefiante să fie păstrate în condiții speciale, în conformitate cu prevederile legale.  +  Articolul 27Internarea/Admisia în secția/compartimentul ATI se efectuează după cum urmează:1. internarea/admisia pacienților în secțiile/compartimentele ATI se face la propunerea medicilor din secția ATI sau la propunerea medicilor din alte secții, cu acordul medicului șef de secție ATI ori, după caz, al înlocuitorului de drept al acestuia sau al medicului de gardă din secția ATI;2. decizia de internare/admisie în TI se bazează pe criteriile de prioritate, diagnostic și pe parametrii obiectivi (anexa nr. 2);3. decizia de internare/admisie în TIIP se bazează pe criterii clinice și paraclinice (anexa nr. 4);4. criteriile de mutare a pacientului în interiorul secției ATI din TI în TIIP sunt similare cu criteriile de internare/admisie în TIIP: când acestea sunt îndeplinite, pacientul va fi transferat la acel nivel la propunerea medicului curant ATI, cu acordul medicului șef de secție ATI sau, după caz, al înlocuitorului de drept al acestuia ori al medicului de gardă din secția ATI;5. internarea/admisia pacienților internați, pe paturile destinate pentru terapia acută monospecialitate din secțiile de profilul respectiv, în secțiile/compartimentele ATI, se face atunci când pacientul necesită mai mult decât terapia specializată a suferinței acute a unui organ și se impune: fie monitorizarea invazivă cu scop terapeutic complex, fie protezarea unei funcții vitale (suport ventilator avansat), fie suferința a devenit pluriorganică și pune în pericol imediat viața pacientului. Transferul se face, după caz, cu acordul medicului de salon ATI, al medicului șef de secție ATI/înlocuitorului de drept sau al medicului de gardă ATI;6. pacienții cu disfuncții vitale sunt internați/admiși cât mai rapid posibil în terapie intensivă pentru a beneficia la maximum de posibilitățile speciale ale secției. În aceste condiții pacientul poate fi internat direct în terapie intensivă (din UPU/CPU) sau transferat din orice secție a spitalului la solicitarea medicului curant sau a șefului secției respective;7. în situațiile de internare/admisie, dacă există conflict de opinii, decizia va fi luată de directorul medical al unității sau, în absența acestuia, de către înlocuitorul de drept al acestuia și este necesară informarea comisiei de etică a spitalului;8. nu pot fi internați în secția/compartimentul ATI pacienții care declară în scris că nu doresc aceasta;9. nu pot fi utilizate pentru decizia de internare/admisie în TI scorurile de severitate (de exemplu: APACHE sau SAPS ) care estimează mortalitatea intraspitalicească a unor grupuri de pacienți;10. secțiile/compartimentele ATI trebuie să dispună de mijloace adecvate pentru transportul intraspitalicesc al pacienților critici în condiții de maximă securitate: (brancard special dotat cu butelie de oxigen, ventilator de transport, monitor de transport, suport pentru perfuzii/seringi automate și pompe de perfuzie).  +  Articolul 28Transferul/Externarea din secția/compartimentul ATI se efectuează după cum urmează:1. transferul/externarea din secția/compartimentul ATI al/a pacientului care nu mai necesită terapie de specialitate ATI în orice altă secție se face la propunerea medicului ATI curant, cu acordul șefului de secție ATI sau, după caz, al înlocuitorului de drept al acestuia ori al medicului de gardă din secția ATI, după anunțarea prealabilă a medicului curant din secția din care provine pacientul, cu acordul șefului secției respective sau, după caz, al înlocuitorului de drept al acestuia ori al medicului de gardă din secția respectivă;2. decizia de transfer/externare din secția/compartimentul ATI (TI și TIIP) se bazează pe criteriile cuprinse în anexa nr. 8;3. în situațiile de transfer/externare, dacă există conflict de opinii, decizia va fi luată de directorul medical al unității sau, în absența acestuia,de către înlocuitorul de drept al acestuia și este necesară informarea comisiei de etică a spitalului.  +  Articolul 29(1) Pentru eficientizarea calității îngrijirii medicale și optimizarea cheltuielii resurselor, fiecare secție/compartiment ATI are obligația să își evalueze de cel puțin două ori pe an performanțele și să prezinte datele respective consiliului medical, administrației spitalului și direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București. (la 14-01-2019, Alineatul (1) din Articolul 29 a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 2 din 4 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 14 ianuarie 2019 ) (2) Evaluarea se face pe baza criteriilor specifice, prevăzute în anexa nr. 6.  +  Articolul 30Caracteristicile structurale, arhitecturale și tehnice ale secției ATI sunt prevăzute în anexa nr. 9.  +  Articolul 31Orice mod de organizare și funcționare a secțiilor/compartimentelor ATI, care nu se încadrează în prevederile prezentului regulament, se aprobă de către conducerea Ministerului Sănătății, cu avizul comisiei de specialitate ATI a Ministerului Sănătății.  +  Anexa nr. 1la regulament
    BAREMUL MINIM
    care trebuie îndeplinit pentru organizarea postului de lucru de anestezie și salonului SPA
    I. Post de lucru de anestezie în blocul operator (sălile de operație și de preanestezie)A. Echipamente, aparatură medicală și materiale sanitare necesare anesteziei-terapiei intensive în sala de operație și de preanestezieA.1. Echipamente generale necesare anesteziei-terapiei intensive intraoperatoriia) PrizePrizele de gaze medicinale destinate anesteziei-terapiei intensive într-o sală de operație trebuie să fie de minimum:– 2 prize de oxigen;– 2 prize de aspirație (vid);– o priză de aer comprimat medicinal;– după caz: o priză de N2O.Prizele de gaze medicinale sunt grupate pe un tablou specific pe perete sau pe un braț suspendat. Se recomandă prize rapide cu forme și culori diferite, inscripționate.Presiunea de gaz trebuie să fie de 3,5 ± 0,7 bar (350 ± 70 kPa) și depresiunea aspirației de 0,6 ± 0,1 bar (60± 10 kPa).Schema de distribuție a gazelor trebuie afișată în blocul operator.Medicul anestezist trebuie să cunoască localizarea manometrelor și circuitelor de alimentare cu gaze medicinale.Prizele de curent electric (230 V ± 15%) trebuie alimentate de două circuite diferite. Numărul prizelor trebuie adaptat numărului de aparate susceptibile să fie utilizate.În caz de întrerupere accidentală a alimentării cu gaze medicinale și/sau cu electricitate, trebuie să existe sisteme sau proceduri care să permită continuarea intervenției chirurgicale fără prejudicii pentru pacient.b) Mijloace de telecomunicație între postul de anestezie și componenta cu paturi (CP) a secției ATI (TI, TIIP, SPA)Toate posturile de anestezie trebuie să dispună de telefon și/sau interfon și/sau sonerie de alarmă, care să permită comunicarea de urgență cu componenta cu paturi a secției ATI și/sau cu alte posturi de anestezie. Telefoanele mobile nu sunt recomandate din cauza posibilelor interferențe electromagnetice cu aparatură electronică folosită (aparat de ventilație mecanică, monitor etc.).c) Podea antistaticăd) Sisteme antipoluareÎncăperile unde se practică anestezie generală trebuie echipate cu dispozitive care să asigure evacuarea gazelor și vaporilor anestezici pentru limitarea concentrației lor în aerul din respectiva încăpere.Se recomandă utilizarea sistemelor antipoluare care evacuează în exterior protoxidul de azot și vaporii de anestezice volatile (care sunt evacuate prin valvele sistemului anestezic și ale ventilatorului).Cartușele absorbante rețin vaporii anestezicelor volatile, dar nu și protoxidul de azot.Sistemele antipoluare active sau pasive necesită verificarea lor înaintea punerii în funcțiune. Sistemele antipoluare improvizate sunt prohibite.Evacuarea activă nu trebuie să folosească sursa de vid destinată aspiratoarelor. Avându-se în vedere dificultățile instalării sistemelor antipoluare în locurile deja existente, aceste dispoziții se aplică în primul rând sălilor care vor fi construite sau care sunt reabilitate.Locurile existente trebuie să beneficieze de o ventilație cu aer proaspăt cel puțin 15 volume pe oră.A.2. Echipamente, aparatură medicală și materiale sanitare specifice, necesare anesteziei-terapiei intensive intraoperatoriia) Aparat de anestezieAparatul de anestezie face obiectul unor reglementări specifice (aparat bazal, aparat de performanță medie, aparat de performanță înaltă) în funcție de specificul chirurgiei practicate.b) Aparatură medicală pentru supravegherea pacientului și a aparatului de anestezieSistemele de urmărire (monitorizare) a pacientului și a aparatului de anestezie sunt diferențiate în funcție de complexitatea chirurgiei practicate în concordanță cu nivelul aparatului de anestezie.Baremul minim pe care trebuie să îl îndeplinească orice post de anestezie în materie de monitorizare a funcțiilor vitale și a aparatului de anestezie: electrocardioscop, puls oximetru, presiune arterială noninvazivă, temperatură, debitmetre pentru oxigen, aer, N2O, capnograf, analizor de vapori anestezici, măsurarea și afișarea concentrației inspiratorii de oxigen, volum curent, frecvență, volum minut, presiune în căile aeriene, alarme.c) Echipamente și materiale sanitare necesare accesului căilor aeriene și oxigenoterapieiToate posturile de anestezie trebuie să dispună de material necesar menținerii libertății căilor aeriene, intubației endotraheale și insuflării manuale de oxigen. Materialele necesare pentru intubația dificilă pot fi comune pentru un ansamblu de posturi de anestezie.d) Echipamente pentru aspirațieToate posturile de anestezie trebuie echipate cu un dispozitiv de aspirație independent de cel utilizat de operator. Un al doilea regulator de vid trebuie să fie disponibil pentru aspirația continuă cu depresiune controlată pentru un drenaj pleural.Pentru sistemele de recuperare intraoperatorie a sângelui pierdut (cell saver) este necesar un al treilea sistem de aspirație.e) Materiale sanitare necesare accesului vascular și perfuziei endovenoaseFiecare post de anestezie trebuie să dispună de material necesar accesului vascular (catetere venoase periferice, catetere venoase centrale, catetere arteriale, perfuzoare pentru sânge și soluții, prelungitoare, robinete) și dispozitive electrice (seringi automate și/sau pompe de perfuzie) pentru administrarea continuă de medicamente ori agenți anestezici.f) Aparatură medicală pentru încălzirea lichidelor perfuzate și infuzie rapidăÎn locurile unde este necesară resuscitarea volemică și/sau transfuzia rapidă trebuie să fie disponibile sisteme de încălzire a lichidelor perfuzate și un sistem de transfuzie rapidă.g) Aparatură medicală pentru prevenirea și tratamentul hipotermieiÎn sălile unde se practică chirurgie majoră trebuie să existe mijloace pentru asigurarea echilibrului termic al pacientului.h) Materiale sanitare pentru tratamentul hipertermiei malignei) Aparatură medicală pentru tratamentul opririi circulatoriiFiecare post de anestezie trebuie să aibă acces la un defibrilator în mai puțin de 5 minute.j) Echipament de transport al paciențilorFiecare post de anestezie trebuie să aibă acces rapid la echipamentul necesar transportului pacientului la componenta cu paturi de terapie intensivă.În funcție de starea pacientului, de tipul intervenției chirurgicale și de distanța parcursă până la componenta cu paturi a secției ATI, trebuie să se asigure în timpul transportului: un dispozitiv manual de ventilație cu butelie de oxigen (sau, după caz, ventilator de transport) și monitor cu traseu ECG și oximetru de puls.B. Spațiu pentru depozitarea materialelor de rezervă pentru anestezie-terapie intensivă1. Un post de lucru de anestezie sau un ansamblu de posturi de lucru de anestezie trebuie să dispună de un loc pentru depozitarea medicamentelor și materialelor de primă necesitate la care echipa anestezică să aibă acces rapid. Medicamentele trebuie depozitate într-un dulap sau într-o încăpere închis/închisă cu cheie. Stupefiantele trebuie depozitate separat și securizate în conformitate cu dispozițiile legale. Medicamentele care trebuie conservate la frig trebuie depozitate într-un frigider rezervat acestora.2. În blocurile operatorii care dispun de mai multe săli de operație și, implicit, de mai multe posturi de lucru de anestezie grupate, materialele care sunt mai rar folosite pot fi comune, cu condiția să fie accesibile rapid în caz de nevoie.C. Dotări de laborator pentru determinări de urgențăSe recomandă existența în blocul operator a posibilității de dozare rapidă și repetată a gazelor sanguine, echilibrului acido-bazic, electroliților, lactatului, Hb, glicemiei și de evaluare a coagulării.II. Post de lucru de anestezie în afara blocului operator1. Echipamentele, aparatura medicală și materialele sanitare vor fi adaptate tipului de anestezie practicat.2. Echipamente generale necesare anesteziei-terapiei intensive în afara blocului operatora) PrizeSursele de gaze medicinale destinate anesteziei-terapiei intensive în afara blocului operator trebuie să fie de minimum:– o sursă de oxigen– o sursă de aspirație (vid);– după caz: o sursă de aer comprimat medicinal.În cazul surselor de gaze medicinale prevăzute cu prize, acestea trebuie grupate pe un tablou specific pe perete sau pe un braț suspendat. Se recomandă prize rapide cu forme și culori diferite, inscripționate.Presiunea de gaz trebuie să fie de 3,5 ± 0,7 bar (350 ± 70 kPa) și depresiunea aspirației de -0,6 ± 0,1 bar (-60± 10 kPa)Schema de distribuție a gazelor trebuie afișată.Medicul anestezist trebuie să cunoască localizarea manometrelor și circuitelor de alimentare cu gaze medicinale.Prizele de curent electric (230 V ± 15%) trebuie alimentate de două circuite diferite. Numărul prizelor trebuie adaptat numărului de aparate susceptibile să fie utilizate.În caz de întrerupere accidentală a alimentării cu gaze medicinale și/sau cu electricitate, trebuie să existe sisteme sau proceduri care să permită continuarea intervenției chirurgicale fără prejudicii pentru pacient.b) Mijloace de telecomunicație între postul de lucru de anestezie și componenta cu paturi (CP) a secției ATI (TI, TIIP și SPA)Toate posturile de lucru de anestezie trebuie să dispună de telefon și/sau interfon și/sau sonerie de alarmă, care să permită comunicarea de urgență cu componenta cu paturi a secției ATI și/sau cu alte posturi de lucru de anestezie. Telefoanele mobile nu sunt recomandate din cauza posibilelor interferențe electromagnetice cu aparatura electronică folosită (monitor etc.).c) Sisteme antipoluareÎncăperile unde se practică anestezie generală inhalatorie trebuie echipate cu dispozitive care să asigure evacuarea gazelor și vaporilor anestezici pentru limitarea concentrației lor în aerul din respectiva încăpere, similare cu cele ale postului de anestezie din blocul operator.3. Echipamente, aparatură medicală și materiale sanitare specifice, necesare anesteziei-terapiei intensive în afara blocului operatora) Aparat de anestezieÎn funcție de specificul manevrelor diagnostice și/sau terapeutice nonchirurgicale practicate și care necesită anestezie, după caz, poate fi necesară existența unui aparat de anestezie.b) Aparatură medicală pentru supravegherea pacientului și, după caz, a aparatului de anestezieSistemele de urmărire (monitorizare) a pacientului și, după caz, a aparatului de anestezie sunt adaptate la specificul manevrelor diagnostice și/sau terapeutice nonchirurgicale practicate și care necesită anestezie.Baremul minim pe care trebuie să îl îndeplinească orice post de lucru de anestezie în afara blocului operator în materie de monitorizare a funcțiilor vitale sunt: electrocardioscop, puls oximetru, presiune arterială noninvazivă, temperatură.Baremul minim pe care trebuie să îl îndeplinească orice post de lucru de anestezie în afara blocului operator, în materie de aparat de anestezie, în cazul în care acesta este necesar, sunt: debitmetre pentru oxigen și aer, capnograf și analizor de vapori anestezici, măsurarea și afișarea concentrației inspiratorii de oxigen, volum curent, frecvență, volum minut, presiune în căile aeriene, alarme.c) Echipamente și materiale sanitare necesare accesului căilor aeriene și oxigenoterapieiToate posturile de anestezie trebuie să dispună de material necesar menținerii libertății căilor aeriene, intubației endotraheale și insuflării manuale de oxigen. Materialele necesare pentru intubația dificilă pot fi comune pentru un ansamblu de posturi de anestezie aflate în afara blocului operator.d) Echipamente pentru aspirațieToate posturile de lucru de anestezie aflate în afara blocului operator trebuie echipate cu un dispozitiv de aspirație independent.e) Materiale sanitare necesare accesului vascular și perfuziei endovenoaseFiecare post de lucru de anestezie aflat în afara blocului operator trebuie să dispună de material necesar accesului vascular (catetere venoase periferice, perfuzoare pentru sânge și soluții, prelungitoare, robinete) și, după caz, dispozitive electrice (seringi automate și/sau pompe de perfuzie) pentru administrarea continuă de medicamente ori agenți anestezici.f) Aparatură medicală pentru tratamentul opririi circulatoriiFiecare post de lucru de anestezie aflat în afara blocului operator trebuie să aibă acces la un defibrilator în mai puțin de 5 minute.g) Echipament de transport al paciențilorFiecare post de lucru de anestezie aflat în afara blocului operator trebuie să aibă acces rapid la echipamentul necesar transportului pacientului în componenta cu paturi a secției ATI.În funcție de starea pacientului, tipul manevrelor diagnostice și/sau terapeutice nonchirurgicale practicate și de distanța parcursă până la componenta cu paturi a secției ATI sau secția din care provine pacientul, trebuie să se asigure în timpul transportului: un dispozitiv manual de ventilație cu butelie de oxigen (sau, după caz, ventilator de transport) și monitor cu traseu ECG și oximetru de puls.III. Salonul cu paturi de supraveghere postanestezică (SPA)1. Echipamentele, aparatura medicală și materialele sanitare vor fi adaptate tipului de anestezie practicat.2. Echipamente generale necesare anesteziei-terapiei intensive în salonul cu paturi de supraveghere postanestezică - SPAa) PrizeSursele de gaze medicinale destinate anesteziei-terapiei intensive în SPA trebuie să fie de minimum:– o sursă de oxigen;– o sursă de aspirație (vid);– după caz: o sursă de aer comprimat medicinal.În cazul surselor de gaze medicinale prevăzute cu prize, acestea trebuie grupate pe un tablou specific pe perete sau pe un braț suspendat. Se recomandă prize rapide cu forme și culori diferite, inscripționate.Presiunea de gaz trebuie să fie de 3,5 ± 0,7 bar (350 ± 70 kPa) și depresiunea aspirației de 0,6 ± 0,1 bar (60 ± 10 kPa)Schema de distribuție a gazelor trebuie afișată.Medicul anestezist trebuie să cunoască localizarea manomerelor și circuitelor de alimentare cu gaze medicinale.Prizele de curent electric (230 V ± 15%) trebuie alimentate de două circuite diferite. Numărul prizelor trebuie adaptat numărului de aparate susceptibile să fie utilizate.În caz de întrerupere accidentală a alimentării cu gaze medicinale și/sau cu electricitate, trebuie să existe sisteme sau proceduri care să permită continuarea intervenției chirurgicale fără prejudicii pentru pacient.b) Mijloace de telecomunicație între SPA și blocul operator și restul componentei cu paturi (CP) a secției ATI (TI și/sau TIIP)SPA trebuie să dispună de telefon și/sau interfon și/sau sonerie de alarmă, care să permită comunicarea de urgență cu blocul operator și restul componentei cu paturi a secției ATI. Telefoanele mobile nu sunt recomandate din cauza posibilelor interferențe electromagnetice cu aparatura electronică folosită (aparat de ventilație mecanică, monitor).3. Echipamente, aparatură medicală și materiale sanitare specifice necesarea) Aparat de ventilație mecanicăÎn funcție de specificul tehnicii de anestezie și al chirurgiei și/sau al manevrelor diagnostice și/sau terapeutice nonchirurgicale practicate, după caz, poate fi necesară existența unuia sau mai multor aparate de ventilație mecanică.b) Aparatură medicală pentru supravegherea pacientuluiSistemele de urmărire (monitorizare) a pacientului sunt adaptate la specificul tehnicii de anestezie și al chirurgiei și/sau al manevrelor diagnostice și/sau terapeutice nonchirurgicale practicate.Baremul minim pe care trebuie să îl îndeplinească SPA în materie de monitorizare a funcțiilor vitale sunt: electrocardioscop, puls oximetru, presiune arterială noninvazivă, temperatură.Baremul minim pe care trebuie să îl îndeplinească orice SPA, în materie de aparat de ventilație mecanică, în cazul în care acesta este necesar, este măsurarea și afișarea: concentrației inspiratorii de oxigen, volum curent, frecvență, volum minut, presiune în căile aeriene, alarme.c) Echipamente și materiale sanitare necesare accesului căilor aeriene și oxigenoterapieiToate SPA trebuie să dispună de material necesar menținerii libertății căilor aeriene, intubației endotraheale și insuflării manuale de oxigen.d) Echipamente pentru aspirațieToate SPA trebuie echipate cu un dispozitiv de aspirație independent.e) Materiale sanitare necesare accesului vascular și perfuziei endovenoaseFiecare SPA trebuie să dispună de material necesar accesului vascular (catetere venoase periferice, perfuzoare pentru sânge și soluții, prelungitoare, robinete) și, după caz, dispozitive electrice (seringi automate și/sau pompe de perfuzie) pentru administrarea continuă de medicamente sau agenți anestezici.f) Aparatură medicală pentru tratamentul opririi circulatoriiFiecare SPA trebuie să aibă acces la un defibrilator în mai puțin de 5 minute.g) Echipament de transport al paciențilorFiecare SPA trebuie să aibă acces rapid la echipamentul necesar transportului pacientului în blocul operator, restul componentei cu paturi de terapie intensivă sau secția de unde provine pacientul.În funcție de starea pacientului, de specificul tehnicii de anestezie și al chirurgiei și/sau al manevrelor diagnostice și/sau terapeutice nonchirurgicale practicate și de distanța parcursă până în blocul operator, restul componentei cu paturi a secției ATI sau secția din care provine pacientul, trebuie să se asigure în timpul transportului, după caz: un dispozitiv manual de ventilație cu butelie de oxigen (sau, după caz, ventilator de transport) și monitor cu traseu ECG și oximetru de puls.
     +  Anexa nr. 2la regulament
    CRITERII
    de internare/admisie și triajul pacienților în terapie intensivă (TI)
    1. Criterii de internare/admisie1.a) Criterii de prioritatePrioritatea 1: Pacienții critici instabili care necesită tratament și/sau monitorizare care nu pot fi efectuate în afara terapiei intensive. De obicei aceste tratamente includ suport ventilator avansat, administrarea continuă de droguri vasoactive etc.De exemplu: insuficiența respiratorie acută sau pacienți în postoperator care necesită suport ventilator mecanic și pacienții cu instabilitate hemodinamică sau șoc care necesită monitorizare invazivă și/sau tratament cu medicamente vasoactive.Prioritatea 2: pacienții care necesită monitorizare intensivă și potențial au nevoie de intervenție terapeutică imediată.De exemplu: pacienți cu comorbidități cronice care dezvoltă o suferință medicală sau chirurgicală acută.Prioritatea 3: Pacienții critici cu instabilitate care au șanse reduse de recuperare din cauza bolilor concomitente sau din cauza naturii bolii acute.De exemplu: pacienții cu suferințe maligne metastazate complicate cu infecție, tamponadă cardiacă sau obstrucție de căi respiratorii.Prioritatea 4: Această categorie include pacienții care nu sunt în general admiși în terapie intensivă. Admisia acestora se face pe baza individuală, în circumstanțe deosebite.Acești pacienți sunt:a) pacienți care nu au un beneficiu anticipat din cauza riscului mic;b) pacienți cu boli terminale ireversibile în iminență de deces.1.b) Criterii de diagnosticA. Sistem cardiaca) infarct miocardic acut cu complicații;b) șoc cardiogen;c) aritmii complexe necesitând monitorizare continuă și intervenție terapeutică imediată;d) insuficiența cardiacă acută cu insuficiență respiratorie și/sau necesitând suport hemodinamic;e) urgențele hipertensive;f) angina instabilă, în mod deosebit însoțită de aritmii, instabilitate hemodinamică sau durere toracică persistentă;g) pacienții resuscitați după oprire cardiacă și care necesită ulterior terapie intensivă;h) stări postoprire cardiacă;i) tamponadă cardiacă sau construcție cu instabilitate hemodinamică;j) anevrisme disecante de aortă;k) bloc cardiac complet;l) hipovolemia de orice cauză care nu răspunde la repleția volemică de rutină, incluzând și sângerările postoperatorii, hemoragiile gastrointestinale, hemoragiile date de coagulopatii;m) necesitatea balonului de contrapulsație;n) necesitatea administrării continue de droguri vasoactive pentru menținerea tensiunii arteriale și/sau a debitului cardiac.B. Sistem pulmonara) insuficiența respiratorie acută ce necesită suport ventilator cu intubație traheală sau ventilație noninvazivă;b) embolie pulmonară cu instabilitate hemodinamică;c) pacienții din terapie intermediară care prezintă deteriorarea funcției respiratorii (necesită oxigen pe mască >50%);d) necesitatea de nursing/îngrijire respiratorie care nu este posibilă în unitatea de terapie intermediară sau în secția obișnuită de spital (fizioterapie pentru eliminarea secrețiilor la mai puțin de două ore);e) hemoptizie masivă;f) insuficiență respiratorie cu iminență de intubație (riscul de apariție a unei insuficiențe respiratorii care ar necesita intubație endotraheală și suport ventilator);g) pacienți intubați pentru protecția căilor respiratorii, chiar dacă nu au alte disfuncții de organ și nu necesită suport ventilator.C. Tulburări neurologice:a) stroke acut cu alterarea stării de conștiență;b) comă: metabolică, toxică sau anoxică;c) hemoragie intracraniană cu potențial de herniere;d) hemoragie subarahnoidă acută;e) meningită cu alterarea stării de conștientă sau afectarea funcției respiratorii;f) suferințe ale sistemului nervos central sau suferințe neuromusculare cu deteriorarea funcției neurologice ori pulmonare;g) status epilecticus;h) moartea cerebrală sau potențiala moarte cerebrală pentru tratament agresiv de menținere în vederea donării de organe și țesuturi;i) vasospasm;j) traumatisme cerebrale severe;k) disfuncție a sistemului nervos central, indiferent de cauză, suficientă pentru a altera reflexele de protecție și căile respiratorii;l) monitorizare neurologică invazivă.D. Ingestie de droguri și supradozare de droguri:a) instabilitate hemodinamică la pacienți cu ingestie de droguri;b) alterarea stării de conștientă cu protecție inadecvată a căilor respiratorii la pacienți cu ingestie de droguri;c) convulsii după ingestia de droguri.E. Tulburări gastrointestinalea) sângerări digestive amenințătoare de viață, inclusiv hipotensiune, angină, sângerare activă sau cu condiții de comorbiditate;b) insuficiența hepatică fulminantă;c) pancreatită acută severă;d) perforație esofagiană cu sau fără mediastinită.F. Tulburări endocrine:a) cetoacidoză diabetică complicată cu instabilitate hemodinamică, alterarea stării de conștientă, insuficiență respiratorie sau acidoză severă;b) comă tiroidiană cu instabilitate hemodinamică;c) stare hiperosmolară cu comă și/sau instabilitate hemodinamică;d) crizele adrenale cu instabilitate hemodinamică;e) hipercalcemie severă cu alterarea stării de conștientă, necesitând monitorizare hemodinamică;f) hipo- sau hipernatremia cu convulsii și/sau alterarea stării de conștiență;g) hipo- sau hipermagneziemia cu aritmii sau afectare hemodinamică;h) hipo- sau hipercalcemia cu disritmii sau afectare musculară;i) hipofosfatemia cu slăbiciune musculară.G. Renal– necesitatea terapiei de epurare extrarenală - hemodializă, hemofiltrare, hemodiafiltrare în acut.H. Chirurgicale:– pacienți în postoperator care necesită monitorizare hemodinamică/suport ventilator sau îngrijire specială la nivel de terapie intensivă.I. Diverse:a) sepsis sever sau șoc septic;b) monitorizare hemodinamică invazivă;c) condiții clinice care impun nivel de îngrijire de terapie intensivă;d) injurii de mediu (hipo-/hipertermia, înecul, electrocuție);e) tratamente noi/experimentale cu potențial de complicații.1.c) Criteriul: Parametrii obiectiviA. Semne vitalea) puls <40 sau >150 b/minut;b) TA sistolică <80 mmHg sau 20 mmHg sub TA obișnuită a pacientului;c) TA medie < 60 mmHg;d) PA diastolică > 120 mmHg;e) stopul respirator de orice cauză;f) frecvența respiratorie > 35 r/minut sau <8 r/minut;g) riscul de oprire respiratorie;h) alterarea bruscă a stării de conștiență (modificarea scorului Glasgow cu mai mult de 2);i) crize convulsive repetate sau prelungite;j) orice pacient pe care medicul îl consideră a nu fi în siguranță altundeva decât în secția ATI.B. Date de Laborator:a) Na <110 mEq/L sau > 170 mEq/L;b) K < 2,0 mEq/L sau > 7,0 mEq/L;c) PaO(2) <50 mmHg;d) SaO(2) <90 cu O(2)>50%;e) Creșterea acută a Pa CO(2) cu acidoză respiratorie;f) pH <7,1 sau >7,7;g) glicemie >800 mg/dl;h) Ca > 15mg/dl;i) nivel toxic al drogurilor sau al altor substanțe chimice la pacienți cu afectare hemodinamică ori neurologică.C. Rezultate imagistică (radioscopie/radiografie, ecografie, tomografie, rezonanță magnetică) și endoscopie:a) hemoragie vasculară cerebrală, contuzie sau hemoragie subarahnoidină cu afectarea stării de conștientă ori semne neurologice focale;b) rupturi de viscere, vezică urinară, ficat, varice esofagiene sau uter cu instabilitate hemodinamică;c) anevrism de aortă disecant.D. Electrocardiogramă:a) infarct miocardic cu aritmii complexe, instabilitate hemodinamică sau insuficiență cardiacă congestivă;b) tahicardie ventriculară susținută sau fibrilație ventriculară;c) bloc complet cu instabilitate hemodinamică.E. Semne fizice apărute acut:a) pupile inegale la un pacient inconștient;b) arsuri >10% din suprafața corporală ;c) anurie;d) obstrucție de căi respiratorii;e) comă;f) convulsii susținute;g) cianoză;h) tamponadă cardiacă.2. Triajul paciențilora) În cazul în care numărul potențialilor beneficiari de terapie intensivă depășește capacitatea secției este necesar un triaj.b) Triajul se recomandă a fi făcut pe baza criteriilor de priorități medicale prezentate mai sus.c) Decizia de triaj aparține șefului de secție ATI sau înlocuitorului de drept, după caz, ori medicului de gardă și trebuie făcută explicit.d) Vârsta, originea etnică, rasa, sexul, statutul social, preferințele sexuale sau starea financiară a pacienților nu trebuie să influențeze decizia de triaj.e) Criteriile de triaj trebuie făcute cunoscute la nivelul spitalului.f) Situațiile de conflict de opinii vor fi analizate de către comisia de etică a spitalului.
     +  Anexa nr. 3la regulament
    DOTAREA MINIMĂ
    cu echipamente și aparatură medicală a componentei cu paturi de terapie intensivă (TI)
    A. Echipamente și aparatură medicală necesare/un pat TI:1. pat special de terapie intensivă, cu următoarele caracteristici:a) mobil, pe roți care să dispună de sistem de blocaj;b) echipat cu mecanisme, motor electric care să permită ridicarea, coborârea sau înclinarea în funcție de necesități;c) să aibă 4 segmente care pot fi mobilizate separat;d) să permită efectuarea masajului cardiac extern;e) să dispună de saltea specială antidecubit;f) după caz, să permită cântărirea pacientului;2. instalații electrice:a) cel puțin 12 prize amplasate de ambele părți ale patului la o înălțime mai mare de 120 cm de sol, ușor accesibile, cu împământare și protecție antistatică;b) lampă articulată care să permită desfășurarea diverselor manevre terapeutice;c) lampă puternică în plafon (200 W) care să permită iluminarea patului în ansamblu în caz de nevoie;d) sonerie de alarmă;e) priză de telefon;f) priză radio și tv cu căști individuale;g) consolă care să permită instalarea la nevoie a unui aparat tv individual;3. gaze medicinale:a) două prize rapide pentru oxigen care să furnizeze o presiune de 4 atmosfere, legate la o sursă centrală sigură;b) o priză de aer comprimat medicinal la 4 atmosfere, furnizând aer filtrat. Sursă centrală cu compresor fără ulei alimentat de grup electrogen în caz de până de curent;c) cel puțin două prize de vacuum de -200 mmHg, legate la un generator alimentat de grupul electrogen în caz de nevoie;d) prizele și conectoarele de oxigen, aer și vacuum sunt de forme și culori diferite și sunt inscripționate;4. monitor de înaltă performanță pentru terapie intensivă:a) monitorizare cardiovasculară cu alarme adecvate: ECG și segment ST, presiune arterială noninvazivă, presiune arterială invazivă, presiune pulmonară și venoasă centrală, măsurarea printr-o metodă invazivă a debitului cardiac și a valorilor hemodinamice derivate;b) pulsoximetrie periferică;c) monitorizare respiratorie cu alarme adecvate: frecvență respiratorie, end-tidal CO(2);d) monitorizarea temperaturii, inclusiv în caz de hipotermie;e) EEG, presiune intracraniană (în cazul monitorizării neurologice sau neurochirurgicale);f) posibilitate de printare și înregistrare a datelor;5. aparat de ventilație mecanică de înaltă performanță;6. seringi automate (injectomate);7. infuzomate (pompe de perfuzie);8. sistem de încălzire externă a pacientului;9. pompe de nutriție (nutripompe).B. Echipamente și aparatură medicală necesare/6-12 paturi de terapie intensivă - TI:● 1 aparat ECG portabil;● 1 defibrilator cu pacemaker extern;● 2 stimulatoare cardiace externe (pacemaker pentru stimulare internă);● 1 aparat EEG portabil;● 2 aparate mobile pentru epurare extrarenală (hemodiafiltrare, hemofiltrare, plasmă exchange);● aparat de monitorizare hemodinamică complexă;● aparat de măsurare a debitului cardiac miniinvaziv;● sisteme de încălzire a lichidelor perfuzate;● aparat de măsurare a perfuziei cerebrale;● 2 fibrobronhoscoape (adult, copii);● 1 aparat Rx mobil;● 1 ecograf multifuncțional cu minimum: sondă cord, sondă părți moi;● 1 monitor de transport;● sistem de intubație dificilă;● 1 ventilator de transport;● 1 brancard cu butelie de oxigen;● 1 cărucior de resuscitare;● 1 cărucior pentru pansamente;● 1 sistem de perfuzie rapidă;● aparat pentru realizarea hipotermiei;● aparat circulație extracorporeală simplu;● aparat de măsurare a gazelor sanguine, echilibru acidobazic, electroliți, hemoglobină, glicemie, lactat;● aparat pentru măsurarea coagulării.
       Dotarea optimă cu echipamente și aparatură medicală a componentei de terapie intensivă (TI)
    1.6 paturi speciale de terapie intensivă (din care 1 pat pentru marii arși)
    2.6 monitoare de înaltă performanță + 1 monitor de transport
    3.  6 aparate pentru ventilație mecanică de înaltă performanță + 1 ventilator de transport 6 plinte: 2 prize O(2), 1 priză de aer comprimat, 2 prize de vacuum, 2 prize electrice pentru 6 paturi
    4. 6 stații mobile pentru administrare fluide și medicamente, fiecare cu: 8 seringi electrice + 2 pompe de perfuzie + 1 nutripompă
    5.3 sisteme de încălzire externă a pacientului
    6.1 ECG portabil
    7.1 defibrilator cu PM extern
    8.2 aparate mobile pentru epurare extrarenală (hemodiafiltrare )
    9.2 aparate de măsurare a debitului cardiac miniinvaziv
    10.1 aparat de monitorizare hemodinamică complexă
    11.2 aparate de măsurare a perfuziei cerebrale
    12.2 pacemaker
    13.1 cărucior de resuscitare
    14.1 aparat de măsurare a gazelor sanguine
    15.2 fibrobronhoscoape (adult + copii)
    16.1 ecograf/secție ATI
    17.1 aparat Rx mobil/secție ATI
    18.2 sisteme de perfuzie rapidă
    19.1 sistem de intubație dificilă
    20.1 EEG portabil
    21.1 brancard
    22.1 aparat circulație extracorporeală simplu
     +  Anexa nr. 4la regulament
    CRITERII
    de internare/admisie și triajul pacienților în terapie intermediară/îngrijire postoperatorie (TIIP)
    1. Criterii clinice și paraclinice de internare/admisie:Sistem cardiac:● probabilitate de infarct miocardic;● infarct miocardic stabil hemodinamic;● aritmii acute cu stabilitate hemodinamică;● oricare pacient stabil hemodinamic, fără evidență de infarct miocardic, care necesită pacemaker temporar sau permanent;● insuficiență cardiacă congestivă moderată (clasa I, II Killip);● urgențele hipertensive fără evidență de complicații organice.Sistem pulmonar:● pacienți stabili cu suport ventilator, pentru desprindere de ventilator;● pacienți stabili hemodinamic cu compromiterea schimburilor gazoase pulmonare și boală concomitentă cu potențial de agravare a insuficienței respiratorii, care necesită urmărire și/sau administrare continuă de oxigen;● pacienți care necesită urmărire continuă și fizioterapie pulmonară agresivă.Tulburări neurologice:● pacienți cu accident vascular cerebral care necesită urmărire continuă sau aspirație frecventă ori schimbarea frecventă a poziției;● pacienți cu traumatisme craniocerebrale acute cu scor Glasgow peste 9, dar care necesită urmărire continuă pentru agravarea semnelor neurologice;● traumatisme craniocerebrale stabile care necesită toaletă pulmonară frecventă sau schimbarea frecventă a poziției;● pacienți cu hemoragie subarahnoidiană postanevrism clipping, care necesită supraveghere continuă pentru semne de vasospasm sau hidrocefalie;● pacienți neurochirurgicali stabili care au drenaj lombar pentru tratamentul scurgerii de lichid cefalorahidian;● pacienți stabili cu traumatism de măduvă;● pacienți cu tulburări neurologice cronice stabile care necesită nursing frecvent;● pacienți cu hemoragie subarahnoidiană gradele I-II în așteptarea intervenției chirurgicale;● pacienți cu ventriculostomie, fără alterarea stării de conștiență în așteptarea intervenției pentru instalarea șuntului ventriculo-peritoneal.Ingestie de droguri sau supradozare:● orice pacient cu ingestie ori supradozare de droguri stabil hemodinamic care necesită urmărire neurologică, pulmonară sau cardiacă.Tulburări gastrointestinale:● sângerări gastrointestinale cu hipotensiune ortostatică ce răspunde la terapia volemică;● pacienți cu sângerare din varice esofagiene fără semne de sângerare activă și stabilitatea semnelor vitale;● insuficiență hepatică acută cu semne vitale stabile.Tulburări endocrine:● pacienți cu cetoacidoză diabetică necesitând administrarea continuă de insulină în perfuzie pentru stabilizare în faza de recuperare după comă cetoacidotică;● comele hiperosmolare în faza de recuperare;● tireotoxicoza sau starea de hipotiroidie care necesită monitorizare.Chirurgicale:● pacienți în stare postoperatorie, după chirurgie majoră, stabili hemodinamic, care necesită resuscitare hidroelectrolitică și transfuzie pentru perturbări volemice majore în timpul intervenției;● orice pacient chirurgical în perioada postoperatorie care necesită urmărire continuă în primele 24-48 de ore.Diverse:● sepsis precoce tratat adecvat și fără evidență de șoc sau disfuncții organice;● pacienți necesitând terapie fluidă intravenoasă continuă titrată;● paciente obstetricale pentru tratamentul preeclampsiei/ eclampsiei sau alte probleme medicale;● alte categorii de pacienți care necesită urmărire continuă sau tratament frecvent al plăgilor (de exemplu: boala Addison, insuficiență renală, delirium tremens, hipercalcemie etc.).2. Triajul pacienților în TIIPa) În cazul în care numărul potențialilor beneficiari de terapie intermediară/îngrijire postoperatorie depășește capacitatea secției este necesar un triaj.b) Triajul se recomandă a fi făcut pe baza criteriilor clinice și paraclinice prezentate mai sus.c) Decizia de triaj aparține șefului de secție ATI sau înlocuitorului de drept, după caz, ori medicului de gardă și trebuie făcută explicit.d) Vârsta, originea etnică, rasa, sexul, statutul social, preferințele sexuale sau starea financiară a pacienților nu trebuie să influențeze decizia de triaj.e) Criteriile de triaj trebuie făcute cunoscute la nivelul spitalului.f) Situațiile de conflict de opinii vor fi analizate de către comisia de etică a spitalului.
     +  Anexa nr. 5la regulament
    DOTAREA MINIMĂ
    cu echipamente și aparatură medicală a componentei de terapie intermediară/îngrijire postoperatorie (TIIP)
    A. Echipamente și aparatură medicală necesare/un pat TIIP:1. pat special de terapie intermediară/îngrijire postoperatorie, cu următoarele caracteristici:a) mobil, pe roți care să dispună de sistem de blocaj;b) echipat cu mecanisme, motor electric care să permită ridicarea, coborârea sau înclinarea în funcție de necesități;c) să permită efectuarea masajului cardiac extern;2. instalații electrice:a) cel puțin 12 prize amplasate de ambele părți ale patului la o înălțime mai mare de 120 cm de sol, ușor accesibile, cu împământare și protecție antistatică;b) lampă articulată care să permită desfășurarea diverselor manevre terapeutice;c) lampă puternică în plafon (200 W) care să permită iluminarea patului în ansamblu în caz de nevoie;d) sonerie de alarmă;e) priză de telefon;f) priză radio și tv cu căști individuale;g) consolă care să permită instalarea la nevoie a unui aparat tv individual;3. gaze medicinale:a) două prize rapide pentru oxigen care să furnizeze o presiune de 4 atmosfere, legate la o sursă centrală sigură;b) o priză de aer comprimat medicinal la 4 atmosfere, furnizând aer filtrat. Sursă centrală cu compresor fără ulei alimentat de grup electrogen în caz de până de curent;c) cel puțin două prize de vacuum de -200 mmHg, legate la un generator alimentat de grupul electrogen în caz de nevoie;d) prizele și conectoarele de oxigen, aer și vacuum sunt de forme și culori diferite și sunt inscripționate;4. monitor multiparametric:a) monitorizare cardiovasculară cu alarme adecvate: ECG și segment ST, presiune arterială noninvazivă, presiune arterială invazivă (opțional);b) pulsoximetrie periferică;c) monitorizare respiratorie cu alarme adecvate: frecvență respiratorie;d) monitorizarea temperaturii, inclusiv în caz de hipotermie;e) posibilitate de printare și înregistrare a datelor;5. aparat de ventilație mecanică de medie performanță (un aparat la două paturi UTIIP);6. seringi automate (injectomate);7. infuzomate (pompe de perfuzie);8. sistem de încălzire externă a pacientului.B. Echipamente și aparatură medicală necesare/4-8 paturi TIIP:● 1 aparat ECG portabil;● 1 defibrilator cu pacemaker extern;● stimulator cardiac extern (pacemaker pentru stimulare internă);● aparat de măsurare a debitului cardiac miniinvaziv;● sistem de perfuzie rapidă;● aparat de măsurare a perfuziei cerebrale;● aparat Rx mobil;● monitor de transport;● ventilator de transport;● sistem de intubație dificilă;● brancard cu butelie de oxigen;● cărucior de resuscitare;● cărucior pentru pansamente;● aparat de măsurare a gazelor sanguine, echilibru acidobazic, electroliți, hemoglobină, glicemie, lactat.
       Dotarea optimă cu echipamente și aparatură medicală a componentei de terapie intermediară/îngrijire postoperatorie (TIIP)
    1.6 paturi speciale postoperator
    2.6 monitoare multiparametrice + 1 monitor de transport
    3.   3 aparate pentru ventilație mecanică de medie performanță + 1 ventilator de transport 6 plinte: 2 prize O(2), 2 prize de aer comprimat, 2 prize de vacuum, 2 prize electrice pentru 6 paturi
    4. 6 stații mobile pentru administrare fluide și medicamente, fiecare cu: 3 seringi electrice + 1 pompă de perfuzie
    5.2 sisteme de încălzire externă a pacientului
    6.1 ECG portabil
    7.1 defibrilator cu PM extern
    8.1 aparat de măsurare a debitului cardiac miniinvaziv
    9.1 aparat de măsurare a perfuziei cerebrale
    10.1 pacemaker
    11.1 cărucior de resuscitare
    12.1 aparat de măsurare a gazelor sanguine
    13.1 aparat Rx mobil/secție ATI
    14.1 sistem de perfuzie rapidă
    15.1 sistem de intubație dificilă
    16.1 brancard
     +  Anexa nr. 6la regulament
    EVALUAREA
    secțiilor/compartimentelor de anestezie-terapie intensivă
    Analiza secțiilor/compartimentelor ATIEtapa I: completarea chestionarului de evaluare (anexa nr. 6.1)Etapa II: analiza activității secțiilor/compartimentelor ATI (anexa nr. 6.2)Interpretarea datelor, rezultate și indicatori (anexa nr. 6.3.)
     +  Anexa nr. 6.1la regulament
    CHESTIONAR DE EVALUARE
    a secțiilor/compartimentelor de anestezie-terapie intensivă în România
    (de transmis Ministerului Sănătății până la 31 martie 2010)
    Județul ...................................................................Localitatea ...............................................................Unitatea sanitară .........................................................Număr de secții/compartimente ATI: secții ........, compartimente .........Secția/Compartimentul .....................................................Număr de paturi unitate sanitară...........................................................................Număr de posturi de lucru anestezieNumăr de paturi TINumăr de paturi TIIPNumăr de paturi SPAAdresă ....................................................................Telefon ...................................................................Fax .......................................................................E-mail ....................................................................Șef secție: Nume ................... Prenume ....................Adresă ..............................................Telefon ................ fax ........................E-mail ..............................................  +  Capitolul 1 Infrastructură
    Nr.  Da Nu
    1.Tip de spital   
     Local - comunal   
      - orășenesc   
      - municipal   
      - altele (centre de sănătate, spitale de specialitate etc.)   
     Județean   
     unități sanitare clinice/institute   
     Profilul secției ATI:   
     A. - clinică   
     B. - adulți   
      - pediatrie   
      - adulți și copii   
     C. - deservind secții de:   
      - chirurgie generală   
      - ortopedie   
      - neurochirurgie   
      - chirurgie plastică   
      - arși   
      - politraumatisme   
      - transplant organe   
      - urologie   
      - obstetrică/ginecologie   
      - chirurgie cardiacă   
      - chirurgie vasculară   
      - chirurgie hepatică majoră   
      - chirurgie toracică   
      - oftalmologie   
      - ORL   
      - chirurgie orală și maxilo-facială   
      - patologie medicală   
      - toxicologie   
    2. Structura de rezistență a clădirii în care funcționează secția/compartimentul ATI - necesită reparații/consolidări     
    3.Tip de încălzire a clădirii în care funcționează secția/compartimentul ATI:   
      - centrală proprie   
      - centrală conectată la rețeaua urbană/rurală   
      - altele   
    4.Aer condiționat în secție:   
      - 8 - tip centralizat   
      - 9 - tip split   
      - 10 - altul (specificați)   
      - 11 - beneficiază de AC -% din nr. total de paturi   
    5.Gaze disponibile la patul bolnavului în secție:   
      - oxigen medicinal   
      - aer comprimat medical   
      - vacuum   
    6.Bucătărie:   
      - în aceeași clădire   
      - în clădiri separate   
      - condiții de preparare produse sterile pentru alimentație enterală   
    7.Alimentare cu apă rece:   
      - permanent   
      - intermitent   
      - proprie   
      - racordată la rețeaua publică   
      - puț de mare adâncime pentru situații speciale   
    8.Sursă de apă sterilă în reanimare:   
      - de la sursa centrală   
      - sursă proprie   
    9.Alimentare cu apă caldă:   
      - permanent   
      - intermitent   
    10.Generator electric propriu:   
      - 12 - secției   
      - 13 - spitalului   
    11.Spălătorie:   
      - 14 - proprie   
      - 15 - comună cu circuit separat   
      - comună fără circuit separat   
    12.Filtru pentru personal și vizitatori   
    13.Calculatoare în secție:   
      - 16 - independente   
      - 17 - legate în rețea   
     +  Capitolul 2 Spații și circuite
    Nr.  Da Nu
    1.Circuite separate   
    2.Circuit septic separat (saloane, materiale, instrumentar)   
    3.Stație de sterilizare:   
      - proprie   
      - comună cu circuit separat   
      - nu există   
    4.Acces permanent (24 de ore) la:   
      - unitatea de transfuzie sanguină   
      - centru de transfuzii   
      - laborator de analize medicale   
      - hematologie   
      - biochimie   
      - bacteriologie   
      - determinări toxicologice   
      - laborator de radiologie și imagistică medicală   
      - radiologie clasică   
      - radiografie la pat   
      - computer tomograf   
      - RMN   
      - ecografie   
      - ecocardiografie   
      - explorări invazive hemodinamice: angiografie și cateterism cardiac   
      - endoscopie digestivă   
      - alte explorări (precizați)   
    5.Acces în timpul programului de lucru la:   
      - unitatea de transfuzie sanguină   
      - centru de transfuzii   
      - laborator hematologie   
      - laborator biochimie   
      - laborator bacteriologie   
      - investigarea tulburărilor de coagulare   
      - laborator toxicologie   
      - laborator de anatomie patologică   
      - laborator de imunologie   
      - laborator de citologie   
      - imagistică medicală:   
      - radiologie clasică   
      - radiografie la pat   
      - computer tomograf   
      - RMN   
      - ecografie abdomen   
      - ecocardiografie   
      - cateterism cardiac/angiografie   
      - endoscopie digestivă   
      - alte explorări (precizați)   
     +  Capitolul 3 Numar personal angajat și linii de gardă
    Nr.  
    1.Numar total de medici care își desfășoară activitatea în secție:  
      - medici de specialitate ATI cadre universitare  
      - medici de specialitate ATI (primari: ....; specialiști: .....)  
      - medici rezidenți anul V ATI  
      - medici de specialitate ATI angajați cu contract de muncă cu timp parțial (gărzi) 
     Asistenți medicali  
    2.Infirmiere  
    3.Fiziokinetoterapeuți/kinetoterapeut  
     Brancardieri  
     Ingineri sau tehnicieni întreținere aparatură medicală  
     Operator calculator  
     Registrator medical  
     Secretară  
     Număr de medici ATI/gardă  
     Ture asistenți medicali:  
      - de 8 ore  
      - de 12 ore  
     Ture infirmiere:  
      - de 8 ore  
      - de 12 ore  
    4.  
    5.  
    6.  
    7.  
    8.  
    9.  
     +  Capitolul 4 Dotare cu echipament pentru un numar de ........ paturi (aprobate) în schemă (din care: număr paturi TI ....., număr paturi TIIP ......., număr paturi SPA .....)
       Da Nu Nr.
    1.Aparate de anestezie    
     Aparat anestezie tip ......................    
     Aparat anestezie tip ......................    
     Aparat anestezie tip ......................    
     Aparat anestezie tip ......................    
     Aparat anestezie tip ......................    
     Aparat anestezie tip ......................    
     Aparat anestezie tip ......................    
     Aparat anestezie tip ......................    
     Câte din aparatele de mai sus au următoarele caracteristici:    
     - monitorizare conc. O(2)    
     - capnograf    
     - monitor volume    
     - monitor presiuni căi aeriene    
     - monitor gaze anestezice    
     - vaporizor Halothan    
     - vaporizor Isofluran    
     - vaporizor Sevofluran    
     - pulsoximetru    
     - cu monitor funcții vitale, care conține:    
     ECG 1 derivație    
     ECG 2/mai multe derivații    
     monitoring segment ST    
     pulsoximetru    
     monitoring respirație    
     TA noninvaziv    
     presiuni invazive    
     măsurare debit cardiac    
     măsurare SvO2    
     măsurare temperatură    
     măsurare BIS    
     altele (specificați)    
    2.Aparat cell saver    
     Tip:    
     Tip:    
     Tip:    
    3.Aparat transfuzie/perfuzie rapidă și încălzire rapidă a soluțiilor    
     Tip:    
     Tip:    
    4.Sistem de menținere/corectare a temperaturii corporale a pacientului:    
     Tip:    
     Tip:    
    5.Aparate pentru ventilație mecanică (adulți + copii)    
     Model:    
     Model:    
     Model:    
     Model:    
     Model:    
     Model:    
    6.Aparate pentru ventilație mecanică - nou-născut    
     Model:    
     Model:    
     Model:    
     Model:    
    7.Monitor funcții vitale (posturi fixe)    
     Model:    
     Model:    
     Model:    
     Model:    
     Model:    
     Model:    
     Câte din aparatele de mai sus au următoarele caracteristici:    
     ECG 1 derivație    
     ECG 2/mai multe derivații    
     monitoring segment ST    
     pulsoximetru    
     monitoring respirație    
     TA noninvaziv    
     presiuni invazive    
     măsurare debit cardiac    
     măsurare SvO2    
     măsurare BIS    
     măsurare temperatură    
     capnografie    
    8.Monitoare de transport (mobil) funcții vitale    
    9.Aparate ventilație mecanică de transport (mobil)    
    10.Seringi electrice    
    11.Infuzomate (pompe volumetrice)    
    12.Pompe nutriție enterală    
    13.Pacemaker extern    
    14.Bronhoscop    
    15.Ecograf    
     - propriu    
     - acces la ecograf    
     - cord    
     - vase    
     - abdomen, ginecologie    
     - transesofagian    
    16.  Aparat gaze sanguine (propriu) (acces la)          
     - dozare Hb./Ht.    
     - dozare ioni (Na+, K+, Ca++)    
     - dozare lactat    
     - dozare glicemie    
    17.Aparat măsurare rapidă glicemie    
    18.Aparat măsurare rapidă Hb./Ht.    
    19.Aparat hemodializă/hemofiltrare continuă/plasmafereză    
     Tip:    
     Tip:    
     Tip:    
    20.Aparat hemodializă convențională    
     Tip:    
     Tip:    
     Tip:    
    21.Aparat radiografie mobil (propriu)    
     Aparat radiografie mobil (acces la)    
    22.Sistem administrare oxid nitric (propriu)    
     Sistem administrare oxid nitric (acces la)    
    23.Defibrilator    
    24.Aparat ECG    
    25.Aparat măsurare coagulare    
     Tip:    
     Tip:    
     Tip:    
     Tip:    
    26.Consolă comandă balon contrapulsație intraaortică    
    27.Incubator    
    28.Masă cu căldură radiantă pentru îngrijire nou-născut    
    29.Paturi speciale terapie intensivă cu caracteristici antidecubit    
     Tip:    
     Tip:    
    30.Sisteme de autoadministrare a analgeziei    
    31.Endoscopie digestivă    
     - aparat propriu    
     - acces la    
    32.Număr de locuri în SSPA    
     - cu monitor    
     - cu monitor și ventilator    
    33.Altele (precizați)    
    34.Altele (precizați)    
    35.Altele (precizați)    
     +  Capitolul 5 Context local, accesibilitate, comunicații
       Da Nu
    1.Rețea de telefonie   
     - comunicare "pe interior" cu celelalte secții   
    2.Acces loco - urban permanent   
    3.Acces loco - urban intermitent   
    4.Acces interurban permanent   
    5.Acces interurban intermitent   
    6.Rețea de radiotelefon (comunicații radio)   
    7.Acces internet   
    8.Ambulanță proprie   
    9.Timpul minim de sosire a ambulanței la solicitare (minute)   
    10.Timpul maxim de sosire a ambulanței la solicitare (minute)   
    11.Timpul minim de transport la eșalonul superior (ore)   
    12.Timpul maxim de transport la eșalonul superior (ore)   
    Comentarii - Observații
     +  Anexa nr. 6.2la regulament
    ANALIZA
    activității secțiilor/compartimentelor ATI
    (1) Unitățile sanitare cu paturi care au în structură secții/compartimente ATI vor transmite analiza activității acestor secții (redactată prin completarea pct. A și B din prezenta anexă și a scorului OMEGA-RO din anexa nr. 6.3) de două ori pe an direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București. (la 14-01-2019, Alineatul (1) din Anexa nr. 6.2 a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 2 din 4 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 14 ianuarie 2019 ) (2) Abrogat. (la 14-01-2019, Alineatul (2) din Anexa nr. 6.2 a fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 2 din 4 ianuarie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 14 ianuarie 2019 ) A. Analiza activității de anestezie1. Numărul de posturi de lucru anestezie:a) în blocul operatorb) în afara blocului operator2. Numărul de anestezii generale cu pivot volatil3. Numărul de anestezii generale intravenoase4. Numărul de anestezii regionale centrale:a) anestezii subarahnoidiene;b) anestezii peridurale.5. Numărul de anestezii prin blocaje de plex6. Numărul de anestezii combinale generale/regionale7. Numărul de anestezii în afara blocului operator8. Riscul bolnavilor conform scalei ASA9. Numărul de anestezii pentru:a) intervenții chirurgicale de mică amploare;b) intervenții chirurgicale de amploare medie;c) intervenții chirurgicale majore (chirurgie abdomino-toracică cu anestezie generală cu durata > 45 minute);d) intervenții chirurgicale pe cord deschis;e) intervenții neurochirurgicale majore;f) transplant renal;g) transplant hepatic;h) transplant cardiac;i) politraumă.B. Analiza activității de terapie intensivă1. Date privind activitatea secției:a) numărul de paturi;b) numărul total de zile ocupare;c) nivel mediu de ocupare;d) durata medie de spitalizare ATI;e) % pacienți admiși și decedați în ATI;f) % mortalitate intraspitalicească legată de ATI;g) durata medie de spitalizare a pacienților decedați în ATI.2. Date privind pacienții:a) vârsta;b) diagnosticul la internare: specificând dacă este:– medical sau chirurgical (numărul absolut și %);– programat sau neprogramat (numărul absolut și %), menționând diagnosticul principal și cele asociate;c) scoruri de gravitate:pentru pacienți adulți:– scoruri generale de gravitate și predicție a mortalității:a) scor APACHE II;b) scor SOFA;– traumatologie:– scor ISS (injury severity score);– scor RTS (revised trauma score);– chirurgie cardiacă: scor EUROSCOR;pentru pediatrie:– scor general de gravitate:a) scor PRISM (pediatric risk of mortality);b) scor P-MODS (pediatric multiorgan dysfunction score);– traumatologie pediatrică: PTS (pediatric trauma score).3. Date privind îngrijirea medicalăAprecierea cantității și complexității activității se face pe baza unui scor de evaluare a activității de îngrijire și a unor date procentuale:a) scor OMEGA- RO;b) % pacienți ventilați mecanic;c) % pacienți ventilați < 48 de ore;d) % pacienți ventilați > 48 de ore.4. Date privind prevenirea și supravegherea infecțiilor nosocomiale recoltate prin metodologie standardizată:– prevenirea infecțiilor nosocomiale:1. program de prevenire a:a) transmisiei încrucișate a infecțiilor;b) infecțiilor asociate dispozitivelor invazive;2. instruirea personalului;3. aplicarea de protocoale;– supravegherea infecțiilor nosocomiale:a) nivelul brut: % pacienți infectați: pneumopatii, infecții urinare, becteriemii nosocomiale;b) nivel de atac: % pacienți infectați expuși la dispozitivele invazive interesate.
     +  Anexa nr. 6.3---------la regulament-------------INTERPRETAREAdatelor, rezultate și indicatoriInterpretarea datelor:a) evaluarea activității secțiilor ATI se face pe un interval de 6-12 luni (datorită variabilității mari a activității pe termen scurt);b) în acest scop va fi folosit scorul OMEGA-RO.Scorul OMEGA-RO: scor de activitate pentru secțiile ATI:Principii de elaborare:– necesitatea de a avea un scor simplu, deci selectarea unui număr limitat de acte;– se ține cont de aspectul de "serviciu clinic" al reanimării, și nu numai de "serviciu medico-tehnic" prestator de acte;– evaluarea corectă a complexității îngrijirilor în ansamblu.Scorul OMEGA-RO se bazează pe înregistrarea a 48 de acte terapeutice notate de la 1 la 10 puncte Omega și repartizate în 3 categorii:– categoria 1: un număr de 29 de acte/manevre medicale înregistrate doar o dată, indiferent de numărul real de efectuări;– categoria 2: un număr de 11 acte/manevre medicale înregistrate și punctate la fiecare efectuare; punctele Omega sunt adunate ori de câte ori actul este efectuat pe parcursul spitalizării pacientului;– categoria 3: un număr de 8 acte/manevre medicale înregistrate în fiecare zi în care se efectuează; punctele Omega se obțin înmulțind valoarea actului cu durata realizării sale în zile.Scorul de activitate Omega este calculat la sfârșitul spitalizării și este egal cu suma punctelor din fiecare categorie.Scorul Omega = puncte categoria 1 + puncte categoria 2 + puncte categoria 3.Pentru o mai bună caracterizare a activității serviciului se analizează nu numai scorul total, dar și valoarea fiecărei categorii pe ansamblul spitalizării.Scorul OMEGA-RO: acte și manevre medicale*Font 9*    Categoria 1 - Acte de notat o dată pe toată perioada îngrijirii în secția ATI    D 100 Traheostomie: montare sau supraveghere 6    D 101 Dren toracic/pericardic: montare sau supraveghere 6    D 102 Cateter periferic: montare sau supraveghere 2    D 103 Cateter central: montare sau supraveghere 4    D 104 Cateter arterial pulmonar: montare sau supraveghere 7    D 105 Cateter arterial: montare sau supraveghere 4    D 106 Sondă de stimulare cardiacă endocavitară: montare sau supraveghere 3    D 107 Intubație traheală: montare sau supraveghere 6    D 108 Balon contrapulsație intraaortică: montare sau supraveghere 10    D 109 Cardioversie 3    D 110 Tratamentul unui stop circulator 10    D 111 Utilizarea de droguri vasoactive 6    D 112 Utilizarea de fibrinolitice 10    D 113 Transfuzia de derivați sanguini, în volum mai mare de 10% din    volumul circulant/24 de ore 10    D 114 Lavaj gastric 1    D 115 Alimentație parenterală: 35 calorii/kg/zi timp de minimum 10 zile 6    D 116 Alimentație enterală: 35 calorii/kg/zi timp de    minimum 10 zile, cu debit constant 3    D 117 Reinjectare de lichid de ascită 10    D 118 Tamponare de varice esofagiene: montare sau supraveghere 3    D 119 Sunt arteriovenos: montare sau supraveghere 10    D 120 Sondă ureterală: montare sau supraveghere 3    D 121 Cateter suprapubian: montare sau supraveghere 1    D 122 Tracțiune ortopedică complexă 6    D 123 Bilanț neurologic 1    D 124 Drenaj de lichid cefalorahidian 1    D 125 Monitorizarea presiunii intracraniene 4    D 126 Sedare de peste 24 de ore 6    D 127 Puncție-lavaj peritoneal 3    D 128 Instruire pentru ventilație la domiciliu 5    Categoria 2 - Acte de notat la fiecare realizare    D 150 Epurare extrarenală/corporală secvențială 10    D 151 Plasmafereză 10    D 152 Endoscopie bronșică, inclusiv lavaj alveolar 3    D 153 Endoscopie digestivă 3    D 154 Oxigenoterapie hiperbară 10    D 155 Pregătirea și însoțirea transportului în afara    unității de reanimare (Se exclud: transportul efectuat    de Salvare, transportul pentru intervenția chirurgicală.) 3    D 156 Pregătirea transportului efectuat de Salvare    (Se exclude transportul pentru intervenția chirurgicală.) 1    D 157 Ecografie 3    D 158 Scintigrafie 6    D 159 Angiografie 10    D 160 Pregătirea, însoțirea sau primirea la întoarcerea    de la blocul operator (Se exclude transportul efectuat de Salvare) 6    Categoria 3 - Acte de notat numărul de zile în care pacientul    a beneficiat de manevră    D 170 Ventilația spontană cu PEEP și CPAP 10    D 171 Ventilația mecanică 10    D 172 Dializa peritoneală continuă sau hemofiltrarea continuă 10    D 115 Pansament chirurgical complex 6    D 116 Repunerea în tranzit 6    D 129 Izolarea unui pacient în camera sterilă sau izolator 10    D 177 Copil în incubator 2    D 179 Supravegherea continuă în secția ATI 1  +  Anexa nr. 7la regulament
    NORMATIV MINIMAL
    vizând categoriile de personal din secțiile/compartimentele ATI
    Categorii de personal normate Secții/Compartimente ATI CATEGORIA a III-a Secții/Compartimente ATI CATEGORIA a II-a Secții/Compartimente ATI CATEGORIA I
    Medici ATI*)       1 MEDIC ȘEF SECȚIE + 1 medic/sală operație + TIIP 1/4-6 paturi UTIIP 1 MEDIC ȘEF SECȚIE + 1 medic/sală operație + TI TIIP 1/2-4 paturi* 1/4-6 paturi 1 MEDIC ȘEF SECȚIE + 1 medic/sală operație + TI TIIP 1/2-4 paturi* 1/4-6 paturi
    Asistenți medicali            ASISTENTĂ ȘEFĂ + 1 asistent/sală de operație + 1 asistent/tură pentru sala de operație de urgență + TIIP 1 asistent/4 paturi/tură ASISTENTĂ ȘEFĂ + 1 asistent/sală de operație + 1 asistent/tură pentru sală de operație de urgență + TI TIIP 2 asistenți/5 paturi/ 1 asistent/4 tură paturi/tură    ASISTENTĂ ȘEFĂ + 1 asistent/sală de operație + 1 asistent/tură pentru sală de operație de urgență + TI TIIP 1 asistent/2 paturi/ 2 asistenți/4 tură paturi/tură
    Asistenți medicali supraspecializați**) -   1-4   -   1-4   -  
    Infirmiere   1 infirmieră/ 8 paturi/tură 1 infirmieră/ 4 paturi/tură 1 infirmieră/ 4 paturi/tură 1 infirmieră/ 3 paturi/tură 1 infirmieră/ 4 paturi/tură
    Brancardier 1/tură 1/tură 1/tură 1/tură 1/tură
    Psiholog - 1 1
    Fiziokinetoterapeuți/ kinetoterapeuți -   1-3/secție ATI   2-4/secție ATI  
    Inginer/tehnician întreținere aparatură 1   1   1  
    Operatori calculator 1 1 1-2
    Secretară Registrator/Statistician -   1 1 1 1-2
    Notă
    *) Normarea poate ajunge până la 1 medic ATI/2 paturi de terapie intensivă în secțiile în care se desfășoară activitate de învățământ universitar și/sau cercetare.
    **) Circulație extracorporeală, epurare extrarenală/hepatică.
     +  Anexa nr. 8la regulament
    CRITERII
    de transfer/externare al/a pacienților din secția/compartimentul ATI în alte secții
    1. Criterii de externare/transfer din TIIP în alte secții:a) când starea fiziologică a pacientului se stabilizează și monitorizarea intensivă nu mai este necesară, pacientul se transferă în secția căreia îi aparține;b) când nu mai sunt îndeplinite criteriile de internare/admisie în TIIP.2. Criterii de externare/transfer din TI direct în alte secții:a) când dezechilibrele pacientului au fost stabilizate și nu mai necesită monitorizare și îngrijire în terapie intensivă;b) când nu mai sunt îndeplinite criteriile de internare/admisie în TI, iar pacienții nu necesită mutarea în TIIP, aceștia pot fi transferați în secțiile obișnuite de spital.
     +  Anexa nr. 9la regulament
    CARACTERISTICI STRUCTURALE, ARHITECTURALE ȘI TEHNICE ALE SECȚIEI ATI
     +  Articolul 1Secția ATI este formată din următoarele elemente structurale:a) zona administrativă;b) posturi de lucru de anestezie;c) componenta cu paturi:– paturi de terapie intensivă (TI);– paturi de terapie intermediară/îngrijire postoperatorie (TIIP);– opțional, în funcție de posibilitățile și necesitățile locale: paturi organizate în salonul de supraveghere postanestezică (SPA);d) cabinet pentru consult preanestezic și terapia durerii;e) zona tehnică:– depozite pentru aparatură, instrumentar, produse farmaceutice;– dotări de laborator pentru determinări de urgență;– boxă pentru lenjerie curată;– spațiu sanitar pentru prelucrarea și igienizarea obiectelor de inventar;– boxă pentru colectarea obiectelor murdare (rufe, deșeuri).  +  Articolul 2Zona administrativă este comună întregii secții ATI și cuprinde spațiile rezervate personalului, spațiile necesare pentru administrația secției și spațiile necesare pentru învățământ.Este constituită din:a) birou șef secție;b) secretariat;c) cabinete medici;d) vestiare;e) spațiu de odihnă pentru asistente;f) cameră(e) de gardă pentru medici;g) sală de raport de gardă - întruniri colective;h) sală de așteptare pentru aparținători;i) filtru pentru echiparea vizitatorilor.  +  Articolul 3Componenta cu paturi de terapie intensivă (TI) respectă următoarele reguli:A. amplasament:a) paturile de terapie intensivă (TI) trebuie să ocupe un teritoriu definit și separat de alte secții ale spitalului (bloc operator, sterilizare, transfuzii etc.);b) trebuie să aibă acces facil la unitatea de primire a urgențelor, blocul operator și serviciile de imagistică medicală;c) dacă este situată la etaj trebuie să aibă în proximitate un ascensor pentru paturi;d) paturile de terapie intermediară/îngrijire postoperatorie (TIIP) se recomandă să fie în proximitatea TI, dar trebuie să dispună de spațiu separat;B. acces:a) zona-filtru permite controlul accesului pentru pacienți, personal, vizitatori și aprovizionare;b) traseul între TI și alte structuri legate de funcționarea secției se recomandă să fie cât mai scurt pentru a permite transferul rapid al pacienților;c) se recomandă ca accesul prevăzut pentru paturi (brancarde), personal și materiale să fie distinct de accesul rezervat vizitatorilor;d) accesul vizitatorilor este reglementat după un program care va fi afișat;e) în TI există un sistem de avertizare (sonerie, interfon) care să permită vizitatorilor să se anunțe înainte să primească autorizația să între;C. capacitate:a) în funcție de categoria secției ATI, se recomandă ca paturile de TI să aibă o capacitate de minimum 5% din numărul total al paturilor din secțiile care îngrijesc pacienți cu suferințe acute;b) în spitalele regionale de urgență capacitatea poate ajunge până la 10-15% din totalul numărului de paturi ale spitalului;c) în secțiile ATI, componenta cu paturi de terapie intensivă (TI) are minimum 6 paturi;d) dacă paturile de terapie intensivă (TI) sunt mai mult de 6, acestea pot fi împărțite în saloane distincte;D. zona de spitalizare:a) culoarul salonului trebuie să aibă o lățime de cel puțin 2,5 m și să fie fără structuri care să împiedice trecerea brancardului sau a patului de terapie intensivă;b) salon de terapie intensivă:– se recomandă saloane cu 1-2 și cel mult 4-6 paturi;– suprafața netă destinată fiecărui pat de terapie intensivă este de minimum 12 mp arie utilă minimală;– suprafața brută pentru un pat de terapie intensivă trebuie să fie de cel puțin 40 mp; această suprafață se raportează la suprafața totală a zonei de spitalizare (inclusiv culoare, anexe etc.) împărțită la numărul de paturi.Suprafețele prevăzute la lit. b) reprezintă o cerință obligatorie pentru spitalele construite după adoptarea prezentelor norme;– paravanele (sau pereții despărțitori) de separare dintre paturi nu trebuie să constituie un obstacol pentru supravegherea pacientului de către asistenți;– distanța dintre paturi trebuie să fie de cel puțin 2,5 m;– fiecare pat trebuie să dispună de o distanță de 3-3,5 m de la perete, pentru a permite mobilizarea și accesul la capul pacientului, fără să împiedice circulația în încăpere;– podeaua trebuie acoperită cu material neted, fără striații, ușor de dezinfectat, absorbant acustic, rezistent la trafic, care să permită deplasarea ușoară a mobilierului pe roți și să împiedice alunecarea;– la joncțiunea cu pereții, materialul care acoperă podeaua trebuie să fie rotunjit pe o înălțime minimă de 10 cm;– plafonul fals trebuie să fie neted și etanș;– pereții trebuie să răspundă exigențelor de izolare acustică și să fie acoperiți cu material neted și lavabil;– pentru facilitarea supravegherii pacientului, partea superioară a ușilor și pereții despărțitori trebuie prevăzuți cu gemuri duble cu stor încorporat, pentru a permite atenuarea luminozității;– se recomandă ca fiecare încăpere să fie prevăzută cu o fereastră, care să se poată deschide la nevoie, iar geamurile să fie prevăzute cu storuri lavabile, jaluzele lavabile sau sticlă fumurie, pentru a atenua căldura și luminozitatea solară;– în fiecare încăpere există un ceas de perete;– pentru spălarea pe mâini a personalului, fiecare încăpere trebuie să aibă o chiuvetă cu apă caldă și rece care să permită acționarea cu cotul sau cu piciorul, un rezervor de săpun lichid, un dozator de dezinfectant și șervete de unică utilizare; uscătoarele cu aer cald nu sunt autorizate;– fiecare încăpere trebuie să aibă o priză electrică de 380 V destinată alimentării aparatului mobil de radiologie;– iluminarea presupune: lumină directă și indirectă cu intensitate reglabilă și sistem de iluminare nocturnă care să permită intrarea și ieșirea personalului fără să incomodeze pacientul în timpul somnului;– salonul de terapie intensivă trebuie să dispună de o ventilație cu înnoirea aerului de cel puțin 6 volume pe oră;– temperatura ambiantă trebuie menținută între 22-26° C, cu o umiditate de 30%-60%;– se recomandă existența unui sistem de aer condiționat (climatizare), de preferință centralizat, dar se admit și aparate de tip casnic. Climatizarea centrală reprezintă o cerință obligatorie pentru spitalele construite după adoptarea prezentelor norme;– fiecare încăpere trebuie să aibă o rezervă de material de utilizare curentă (seringi, ace, perfuzii, perfuzoare, pansamente, dezinfectante etc.) și material destinat îngrijirii de bază (lenjerie de pat, lenjerie de corp, diverse recipiente). Este recomandat ca reînnoirea stocului respectiv să fie făcută printr-un circuit din afara camerei;– alimentarea cu electricitate trebuie să respecte normele instalațiilor electrice de joasă tensiune de uzaj medical și să fie în dublu circuit, pentru a evita întreruperea alimentării în caz de până de curent. Prizele trebuie grupate pe un panou mural sau integrate unui braț paplafonier;– rețeaua de gaze medicinale trebuie instalată în conformitate cu normele în vigoare;– trebuie să existe un protocol scris cu procedurile de urmat în cazul întreruperii curentului electric și/sau a alimentării cu gaze medicinale;c) locația patului trebuie:– să permită efectuarea masajului cardiac extern, iar părțile laterale și partea de la picioarele pacientului trebuie să fie accesibile permanent;– să permită pacientului să vadă personalul care îl îngrijește și să aibă acces vizual la fereastră și la ceas;– să fie accesibil vizual din postul central de supraveghere (alternativă: sistem de tv cu circuit închis);– să permită deplasarea pentru accesul la capul pacientului fără să aducă prejudicii circulației în jurul patului;d) rezervă pentru izolare: fiecare unitate cu paturi din secțiile ATI va avea cel puțin o rezervă de pat cu un grup sanitar propriu pentru cazurile care necesită izolare epidemiologică severă;e) post central de supraveghere: situat adecvat pentru a permite supravegherea sumară a ansamblului de pacienți, cuprinzând:– pupitru accesibil pe ambele laturi pe care sunt regrupate;– aparate de telecomunicație (telefon cu fir direct, interfon, telefax, terminal informatic);– monitor central;– birou;– la TI cu capacitatea de 8 paturi este suficient un singur post de supraveghere, dar dacă TI are mai multe paturi, numărul și amplasamentul posturilor de supraveghere pot fi adaptate în funcție de configurația arhitecturală a localului;– în spatele sau alături de pupitrul central este util să existe: dulap cu medicamente, frigider pentru medicamente, stoc de perfuzii, chiuvetă, spațiu pentru pregătirea perfuziilor;– în apropierea postului central de supraveghere este util să existe un negatoscop de minimum 150x50 cm.  +  Articolul 4Componenta cu paturi de terapie intermediară/îngrijire postoperatorie (TIIP) respectă următoarele reguli:A. amplasament:– componenta cu paturi de terapie intensivă/îngrijire postoperatorie (TIIP) trebuie să ocupe un teritoriu definit și separat de alte secții ale spitalului (bloc operator, sterilizare, transfuzii etc.);– trebuie să aibă acces facil la unitatea de primire a urgențelor/compartimentul de primire a urgențelor, blocul operator și serviciile de imagistică;– dacă este situată la etaj trebuie să aibă în proximitate un ascensor pentru paturi;B. acces:– zona-filtru permite controlul accesului pentru pacienți, personal, vizitatori și aprovizionare;– traseul între TIIP și alte structuri legate de funcționarea secției se recomandă să fie cât mai scurt pentru a permite transferul rapid al pacienților;– se recomandă ca accesul prevăzut pentru paturi (brancarde), personal și materiale să fie distinct de accesul rezervat vizitatorilor;– accesul vizitatorilor trebuie reglementat;– în TIIP există un sistem de avertizare (sonerie, interfon) care să permită vizitatorilor să se anunțe înainte să primească autorizația să între;C. capacitate:– se recomandă ca numărul de paturi de TIIP să fie cel puțin de 1,5 ori mai mare decât numărul de paturi de terapie intensivă (TI);– în funcție de necesități, într-un spital pot exista unul sau mai multe saloane TIIP;D. zona de spitalizare:– zona de spitalizare destinată pacienților în TIIP trebuie să respecte din punct de vedere structural aceleași elemente ca și TI.
    -------