LEGE nr. 4 din 4 ianuarie 2019privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 4 ianuarie 2019



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul 1În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2018, și până la data de 31 ianuarie 2019, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:I. Finanțe publice și economie:1. reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare;2. modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare;3. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;4. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării“, republicată, cu modificările ulterioare;5. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu completările ulterioare;6. modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare; 7. reglementarea unor măsuri în domeniul privatizării. II. Administrație publică și dezvoltare regională:1. modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;2. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.“ - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare;3. reglementarea unor măsuri în domeniul tehnologiei informației, precum și modificarea și completarea unor acte normative. III. Agricultură și dezvoltare rurală:1. reglementări privind reorganizarea sistemului național de clasificare a carcaselor de bovine, porcine și ovine, precum și monitorizarea, controlul și raportarea prețurilor de piață ale carcaselor și animalelor vii;2. reglementarea unor măsuri în domeniul agricol, precum și modificarea și completarea unor acte normative.IV. Transporturi:1. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 18/2012, cu modificările și completările ulterioare; 2. modificarea și completarea anexelor nr. 1 și 2 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare.V. Fonduri europene:– modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 29/2015 privind gestionarea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice naționale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană“, în perioada 2014-2020, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/2016, cu modificările și completările ulterioare.VI. Sănătate:– modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății. VII. Prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege  +  Articolul 2În conformitate cu dispozițiile art. 115 alin. (3) din Constituția României, republicată, ordonanțele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la data de 31 ianuarie 2019. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
    p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
    FLORIN IORDACHE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    București, 4 ianuarie 2019.Nr. 4. ------