DECIZIE nr. 191 din 18 noiembrie 1999referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 14 februarie 2000
Lucian Mihai - preşedinteCostica Bulai - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorIoan Muraru - judecătorNicolae Popa - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRomul Petru Vonica - judecătorIuliana Nedelcu - procurorMarioara Prodan - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, ridicată de În Yasar în Dosarul nr. 2.224/1998 al Judecătoriei Constanta.La apelul nominal lipsesc părţile În Yasar şi Stejerel Stasencu, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei, deoarece, în realitate, autorul excepţiei nu contesta constituţionalitatea dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, ci invoca doar neaplicarea în cauza a acestora de către organele de urmărire penală, fiind deci numai o problemă de aplicare a legii şi nu de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 14 iulie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 2.224/1998, Judecătoria Constanta a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de În Yasar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile art. 250 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece contravin prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apărare. În final, autorul excepţiei pretinde că nu i s-a dat posibilitatea ca, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, sa îi fie prezentat materialul de urmărire penală în prezenta unui traducător autorizat, el necunoscand limba română.Exprimandu-şi opinia, la intervenţia Curţii şi ulterior sesizării, printr-o nota separată instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondata, întrucât, "în speta organul de cercetare penală nu avea obligaţia să asigure asistenţa juridică a inculpatului".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia ridicată este neîntemeiată, dispoziţiile textului de lege criticat trebuind să fie corelate cu prevederile art. 8 din Codul de procedură penală referitoare la folosirea limbii oficiale prin traducător, precum şi cu cele ale art. 6 din acelaşi cod privind garantarea dreptului la apărare. Se considera ca dispoziţiile art. 250, raportate la art. 6 şi 8 din Codul de procedură penală, sunt în deplina conformitate cu prevederile art. 24 din Constituţie referitoare la garantarea dreptului la apărare. Faptul ca în speta nu a fost asigurata prezenta traducatorului la prezentarea materialului de urmărire penală reflecta o eronată aplicare a legii şi nu o neconcordanta a normelor procedurale cu cele constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 250 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "După punerea în mişcare a acţiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în faţa sa şi: a) îi pune în vedere ca are dreptul de a lua cunoştinţa de materialul de urmărire penală, arătându-i şi încadrarea juridică a faptei săvârşite; b) îi asigura posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţa de material. Dacă inculpatul nu poate să citească, organul de cercetare penală îi citeşte materialul; c) îl întreabă, după ce a luat cunoştinţa de materialul de urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieşte să facă declaraţii suplimentare."Autorul excepţiei considera ca aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la garantarea dreptului la apărare, deoarece, în baza lor, nu i s-a dat posibilitatea ca după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa sa îi fie prezentat materialul de urmărire penală în prezenta unui traducător autorizat, el fiind de naţionalitate turca şi necunoscand limba română, prezentarea în acest mod a materialului de urmărire penală constituind o obligaţie şi nu o facultate a organului de urmărire penală.Examinând excepţia, Curtea Constituţională constata ca dispoziţiile textului de lege criticat nu trebuie examinate şi interpretate izolat, ci în corelare cu alte dispoziţii din acelaşi cod, referitoare la dreptul la apărare. În acest sens sunt dispoziţiile art. 6 referitoare la "Garantarea dreptului de apărare", precum şi dispoziţiile art. 8 referitoare la "Folosirea limbii oficiale prin traducător".În temeiul art. 6 din Codul de procedură penală, dreptul de apărare este garantat tuturor părţilor şi în tot cursul procesului penal, organele judiciare având obligaţia de a asigura acestora deplina exercitare a drepturilor procesuale, în condiţiile prevăzute de lege, şi de a administra probele necesare în apărare. Totodată au obligaţia sa îl încunoştinţeze pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este invinuit şi încadrarea juridică a acesteia şi sa îi asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării. De asemenea, orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal, iar organele judiciare au obligaţia sa îl încunoştinţeze pe invinuit sau pe inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. Acest text prevede şi obligaţia organelor judiciare, în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, de a lua măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.Conform art. 8 din Codul de procedură penală, "Părţilor care nu vorbesc limba în care se desfăşoară procesul penal li se asigura posibilitatea de a lua cunoştinţa de piesele dosarului şi dreptul de a vorbi în instanţa şi a pune concluzii, prin traducător". Acest text concretizează, pentru procesul penal, dreptul la interpret prevăzut de dispoziţiile art. 127 alin. (2) din Constituţie, conform cărora "Cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi persoanele care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţa de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţa şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit". Textul art. 8 este situat în Codul de procedură penală în Partea Generală, Titlul I, Capitolul I privind "Scopul şi regulile de baza ale procesului penal", constituind un drept procesual prin care sunt garantate atât dreptul la apărare al părţilor care nu cunosc limba oficială în care se desfăşoară procesul, cat şi dreptul la interpret, drepturi constituţionale prevăzute la art. 24 şi 127 din legea fundamentală.Analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea constata ca acestea nu sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare, ci, dimpotriva, ele reprezintă o concretizare a acestui drept în cadrul procesului penal.Pe de altă parte, faptul ca în cauza nu i s-a adus la cunoştinţa inculpatului materialul de urmărire penală în prezenta unui traducător autorizat este o chestiune de aplicare a legii, de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu o problemă de contencios constituţional, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, ridicată de În Yasar în Dosarul nr. 2.224/1998 al Judecătoriei Constanta.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Marioara Prodan-----------
| EMITENT |
Lucian Mihai - preşedinteCostica Bulai - judecătorConstantin Doldur - judecătorKozsokar Gabor - judecătorIoan Muraru - judecătorNicolae Popa - judecătorLucian Stangu - judecătorFlorin Bucur Vasilescu - judecătorRomul Petru Vonica - judecătorIuliana Nedelcu - procurorMarioara Prodan - magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, ridicată de În Yasar în Dosarul nr. 2.224/1998 al Judecătoriei Constanta.La apelul nominal lipsesc părţile În Yasar şi Stejerel Stasencu, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei, deoarece, în realitate, autorul excepţiei nu contesta constituţionalitatea dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, ci invoca doar neaplicarea în cauza a acestora de către organele de urmărire penală, fiind deci numai o problemă de aplicare a legii şi nu de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 14 iulie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 2.224/1998, Judecătoria Constanta a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de În Yasar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile art. 250 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece contravin prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la dreptul la apărare. În final, autorul excepţiei pretinde că nu i s-a dat posibilitatea ca, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, sa îi fie prezentat materialul de urmărire penală în prezenta unui traducător autorizat, el necunoscand limba română.Exprimandu-şi opinia, la intervenţia Curţii şi ulterior sesizării, printr-o nota separată instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondata, întrucât, "în speta organul de cercetare penală nu avea obligaţia să asigure asistenţa juridică a inculpatului".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia ridicată este neîntemeiată, dispoziţiile textului de lege criticat trebuind să fie corelate cu prevederile art. 8 din Codul de procedură penală referitoare la folosirea limbii oficiale prin traducător, precum şi cu cele ale art. 6 din acelaşi cod privind garantarea dreptului la apărare. Se considera ca dispoziţiile art. 250, raportate la art. 6 şi 8 din Codul de procedură penală, sunt în deplina conformitate cu prevederile art. 24 din Constituţie referitoare la garantarea dreptului la apărare. Faptul ca în speta nu a fost asigurata prezenta traducatorului la prezentarea materialului de urmărire penală reflecta o eronată aplicare a legii şi nu o neconcordanta a normelor procedurale cu cele constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 250 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "După punerea în mişcare a acţiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în faţa sa şi: a) îi pune în vedere ca are dreptul de a lua cunoştinţa de materialul de urmărire penală, arătându-i şi încadrarea juridică a faptei săvârşite; b) îi asigura posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţa de material. Dacă inculpatul nu poate să citească, organul de cercetare penală îi citeşte materialul; c) îl întreabă, după ce a luat cunoştinţa de materialul de urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieşte să facă declaraţii suplimentare."Autorul excepţiei considera ca aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie referitoare la garantarea dreptului la apărare, deoarece, în baza lor, nu i s-a dat posibilitatea ca după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa sa îi fie prezentat materialul de urmărire penală în prezenta unui traducător autorizat, el fiind de naţionalitate turca şi necunoscand limba română, prezentarea în acest mod a materialului de urmărire penală constituind o obligaţie şi nu o facultate a organului de urmărire penală.Examinând excepţia, Curtea Constituţională constata ca dispoziţiile textului de lege criticat nu trebuie examinate şi interpretate izolat, ci în corelare cu alte dispoziţii din acelaşi cod, referitoare la dreptul la apărare. În acest sens sunt dispoziţiile art. 6 referitoare la "Garantarea dreptului de apărare", precum şi dispoziţiile art. 8 referitoare la "Folosirea limbii oficiale prin traducător".În temeiul art. 6 din Codul de procedură penală, dreptul de apărare este garantat tuturor părţilor şi în tot cursul procesului penal, organele judiciare având obligaţia de a asigura acestora deplina exercitare a drepturilor procesuale, în condiţiile prevăzute de lege, şi de a administra probele necesare în apărare. Totodată au obligaţia sa îl încunoştinţeze pe invinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este invinuit şi încadrarea juridică a acesteia şi sa îi asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării. De asemenea, orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal, iar organele judiciare au obligaţia sa îl încunoştinţeze pe invinuit sau pe inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. Acest text prevede şi obligaţia organelor judiciare, în condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, de a lua măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.Conform art. 8 din Codul de procedură penală, "Părţilor care nu vorbesc limba în care se desfăşoară procesul penal li se asigura posibilitatea de a lua cunoştinţa de piesele dosarului şi dreptul de a vorbi în instanţa şi a pune concluzii, prin traducător". Acest text concretizează, pentru procesul penal, dreptul la interpret prevăzut de dispoziţiile art. 127 alin. (2) din Constituţie, conform cărora "Cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi persoanele care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţa de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţa şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit". Textul art. 8 este situat în Codul de procedură penală în Partea Generală, Titlul I, Capitolul I privind "Scopul şi regulile de baza ale procesului penal", constituind un drept procesual prin care sunt garantate atât dreptul la apărare al părţilor care nu cunosc limba oficială în care se desfăşoară procesul, cat şi dreptul la interpret, drepturi constituţionale prevăzute la art. 24 şi 127 din legea fundamentală.Analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea constata ca acestea nu sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare, ci, dimpotriva, ele reprezintă o concretizare a acestui drept în cadrul procesului penal.Pe de altă parte, faptul ca în cauza nu i s-a adus la cunoştinţa inculpatului materialul de urmărire penală în prezenta unui traducător autorizat este o chestiune de aplicare a legii, de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu o problemă de contencios constituţional, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, ridicată de În Yasar în Dosarul nr. 2.224/1998 al Judecătoriei Constanta.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Marioara Prodan-----------
Google Chrome
Mozilla Firefox
Internet Explorer
Apple Safari